PERSPECTIVE CRESTINE

Mi-am găsit la doi pași de hotel o cafenea.  Mă încumet să ies până acolo că doar n-o fi moarte de om!  De când mă știu mi-am cam purtat bolile pe picioare.  Oricum, cafeaua e necesară.  Îmi place mie ceaiul, și chiar mi-am cumpărta pentru acasă ceaiuri de …xxx de dolari!  Oolong, Jasmin (iasomie) și Green (verde).  Mi-am luat și un aparat de făcut ceaiul, așa cum se folosește prin ceainăriile de aici.  de fapt, dacă-l vizitezi pe un chinez, fie chiar și la birou, te invită îndată să bei un ceai cu el.  E uluitoare dexteritatea cu care folosește ustensilele: cum spală cu apă fierbinte toate ceșcuțele liliputane, și ibricul, și canița în care face ceaiul.  Apoi desface punga de ceai și-l miroase îndelung.  Pe față i se așterne un zâmbet satisfăcut: calitatea este aceeași de acum o jumătate de pră, de când l-a mirosit din nou cu alți oaspeți!  Prima tranșă de ceai se folosește tot la clătirea ustensilelor.  Apoi din a doua se începe servitul.  Se pune mereu la apă peste frunze și se toarnă mereu în ceșcuțe.  Peste o porție de frunze se poate turna apa de circa 6-7 ori, după care nu mai ai ce scoate din ele.

Nu mă pot lăsa 100% de cafea (mai ales espresso…) dar am început să cochetez cu ceaiul.  Dimineața și seara cafea, între cafele, ceaiuri.  Acum, să revin la cafeneaua din colț.  Nu este Starbucks dar au espresso bunicel.  Mă așez lângă geam să privesc la trecători.  Trebuie că mi-e tare dor de casă și de ai mei; la un moment dat tresar!  Mi se pare că bărbatul acela care se apropie este prietenul meu, X.  O, dar nu este!  Și nu am nici febră, ca să aiurez.  Este doar dorul și dorința (cred că dorința vine de la… dor) de a vedea pe cineva cunoscut.

La un moment dat mi se pare că aud în difuzoarele prin care se revarsă muzica techno un sunet de nai.  Nai este!  Nu e alui Zamfir, și probabil că e pe clapă, dar seamănă cu naiul!  Și apoi, urmează ÎN LIMBA ROMÂNA interpretată în stil techno piesa „pe cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă”.  Wow!  Nu cred că mi-amplăcut o piesă de muzică populară românească niciodată atât de mult ca piesa aceasta!  Deși nu îmi place stilul techno, piesei acesteia nu i-am găsit nici un defect!

Continui să mă uit la trecători.  Muzica techno a făcut loc unor melodii în chineză.  asemănătoare cu muzica ușoară românească.  mici inflexiuni melodice de stil chinezesc… și atât.  Întreb pe fata ce servește cafea și care o rupe bine pe englezește despre ce spune cântecul acesta… și acesta… și acesta.  Ați ghicit!  Subiectul eterna l tuturor cântecelor de muzică ușoară!  Dragostea!  Dăruită, neîmpărtășită, luată înapoi într-o inimă zdrobită…  Mă rog, tot tacâmul!  Apoi apar niște cântece în engleză.  Stilul anilor 50-60.  Nu că ar fi ceva rău cu acesta, chiar îmi place!  Așa cum ziceam, dorul de casă face ca tot ce aduce a casă să pară bun, chiar dacă acasă nu ar fi!  Măcar de-ar da un pic de Elvis, sau Dean Martin, dacă tot dau muzică veche!  Dar nu dau.  Poate-s niște casete vechi, uitate de niște turiști plictisiți de muzica aceasta, acum 40 de ani.  Atât de plictisiți încât nici nu au mai băgat de seamă că n-o mai au!  Sau, cine știe: confiscată de organele de partid de la niște occidentali ce-au venit să aducă putreziciunea vestului în socialista Chină!

Deunăzi președintele Wu (parcă așa-l cheamă) zicea că China va continua să rămână socialistă și să promoveze sistemul acesta superior altor sisteme politice.  Să continue, să continue!  Trebuie că sistemul acesta este superior altor sisteme, doar de-aia tinde Obama și democrații către socialism!  Numai că China, cu tot potențialul ei enorm (și-l are, fără îndoială!  Se vede pretutindeni!) nu ar avea nici un potențial de nu i-ar fi cumpărate produsele (obținute cu mână de lucru extrem de ieftină) de putredul occident.

Așa dar, continui să mă uit la trecători.  Mă angajez în jocul de a descoperi un blond, sau mă rog, pe cineva cu părul vopsit în alte culori!  Nu, nici vorbă.  Încă nu am văzut nici un blond, în afară de cele douădomnișoare din metroul 4, care locuiau aici de cinci ani și munceau la o firmă americană.  Cu mici variații de nuanță, pielea chinezului este brună-gălbui.  Părul și ochii, negri.  Scheletul micuț, deși au început să apară și bărbați și femei care se apropie de cei 183 cm ai mei Sau ce-or mai rămas din ei, că  nu m-am măsurat din adolescență).  Dar când merg printrte ei, încă mă simt ca un turn Eiffel.

Rar vezi chinezi grași.  Femei cu pieptul voluptuos, nu prea vezi.  nici natural, nici implantat.  Dinții tinerilor sunt frumoși, dar cei în vârstă au danturi stricate și foarte pătate de tutun și alte chestii.  Nu prea am văzut oameni „urâți”.  Mi s-au părut cu toții oameni frumoși.

Fata din cafenea își târâie picioarele când umblă.  Am întrebat-o dacă și-a dat seama, și mi-a spus că știe.  e ceva tradițional.  chinezii de rând, când slujeau în casele nobililor, trebuiau să își târască picioarele, pentru a face zgomot și a semnala astfel stăpânilor prezența lor.  Mulțumesc de precizare: la hotel femeile de serviciu făceau la fel, dar nu a putut să-mi explice nimeni de ce.

* **

The Impresii din China (8) by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.