PERSPECTIVE CRESTINE

Cel ce ştie toate răspunsurile, probabil că nu a înţeles întrebarea. – Anonim

* **

• am reversa procesul prin care plantarea de biserici a devenit o „industrie” ce angajează evanghelişti de profesie, cu o infrastructură şi logistică ce funcţionează ca acele ale unei „afaceri”?
• am renunţa să mai facem ceea ce facem în biserici?  Adică, am scoate instrumentele şi cântăreţii „de profesie” şi am încuraja participanţii să cânte?  Adică, am renunţa la retroproiectoare, producţii multi-media, piese de teatru, pantomimă, etc?  Dacă am înlocui băncile pluşate cu scaune simple, din lemn?  Dacă am scurta drastic „programele”?  Dacă am citi 1/2 oră din Biblie şi am explica doar 10 minute?  Dacă am avea mai mult timp de părtăşie?
• am renunţa la clădirile ce sunt azi folosite doar un procent infim într-o săptămână?  Sau dacă le-am transforma pentru majoritatea timpului în sală de mese pentru cei flămânzi, în spital pentru cei bolnavi, an loc de consiliere a celui zdrobit şi confuz?  Dacă ne-am aduna numai în case, şi poate o dată pe lună cu toţii, într-o clădire închiriată pentru un astfel de timp?
• am renunţa la serviciile dintr-o întreagă duminică, pentru a ne dedica ajutorării celor în nevoie?  Evanghelizării pe stradă, în cofetării, în restaurante, şi-n orice loc în care se află prietenii noştri, vecinii noştri, colegii noştri?
• am suspenda venirea la adunare a tuturor membrilor, şi permiterea reîntoarcerii lor doar în clipa în care au adus la Christos pe cineva?
• am fi pe stradă aşa cum suntem în adunare, şi-n adunare aşa cum suntem pe stradă?  Dacă am înceta să ne mai prefacem şi să ne dăm drept alţii în afaţa oamenilor când de fapt ştie Domnul şi ştim şi noi cine suntem în realitate?
• ne-am mărturisi mereu păcatele în public şi am fi transparenţi?
• păstorul ar acorda la fel de mult timp şi interes familiei, cât acordă bisericii?
• nu ne-am mai ruga niciodată pentru noi, ci numai pentru alţii?  Am avea încredere că cuiva îi pasă îndeajuns de noi, încât să fim convinşi că dacă nu ne mai rugăm pentru noi, vor fi mult mai multe rugăciuni în folosul nostru decât doar ale noastre?
• am acorda 90% din banii adunaţi la biserică misiunii, şi doar 10% nevoilor noastre?
• am urma pe Isus după mântuire, şi nu fără mântuire?
• am renunţa la a copia mereu modele contemporane „lucrative” şi am copia modelul din Faptele Apostolilor?
• am posti o zi întreagă de la televizor şi computer în casele noastre?

* **

De un timp încoace, Starbucks a început să ofere cafea instant (ness îi ziceam  noi în ţară de la celebra firmă, Ness Caffe).  Sunt prea… purist ca să mă spurc cu aşa ceva!  Dar acum câteva săptămâni, când promovarea noului produs era în toi, mi s-a oferit pacheţele de mostre din noua cafea.  Aşa că, după ce m-am tot codit, pofta şi curiozitatea m-au făcut să cad în păcat.  Am consumat cafea instant de la Starbucks!  Iată, am mărturisit!

Cum e?  Diferită.  Diferită de ceea ce-mi amintesc eu despre cafeaua „ness”.  Nu ştiu cum o produc (fiecare ţigan îşi laudă calul, aşa cum se vede în clipul de mai jos) dar cert este că în amestecul din pliculeţ s-a introdus şi cafea reală, măcinată extrem de fin.  Asta va rămâne la urmă ca un fel de zaţ pe fundul cănii.  Dacă pui doar puţină apă (cât ai pune la o porţie espresso solo) gustul aduce puţin a cafea naturală… dar puţinul acela este de doar 5% în estimarea mea.  Aşa că, veni, vidi, vici, sau pe româneşte, am venit, am văzut şi am rămas la vechiul viciu, acela al cafelei espresso făcut din boabe de arabica proaspete, prăjite pentru espresso şi apii măcinate în propria râşniţă cu pietre-pietre şi apoi făcută în maşina mea, antică, veche şi de demult.

Uite şi clipul promoţional al Starbucks.

* **