PERSPECTIVE CRESTINE

Candidatul la predicare apare în faţa comitetului bisericii.  Acesta îl întreabă dacă a învăţat să predice.  El a răspuns că da.  Şi, care parte a Bibliei îi place cel mai mult?  Păi, Noul Testament.  Şi ce anume din Noul Testament?  Pildele.  Atunci, să predice din Pilde.

Şi el începe: un om, pe nume Bunul Samarietan a pornit într-o călătorie de la Ierihon spre Ierusalim.  În drum, a căzut între tâlhari.  Stând acolo, spinii şi au crescut şi l-au înecat.  Din mijlocul primejdiei, el s-a rugat Domnului care a trimis foc din cer şi a ars spinii.  Fumul acestora se ridică spre cer zi şi noapte.

Bunul Samaritean s-a suit nervos în carul său şi a plecat în drum, citind din proorocul Isaia.  A ajuns la un loc unde un grăunte de muştar s-a tramsformat într-un copac în care-şi făceau cuiburi păsările cerului.  Samariteanul având părul lung, s-a încurcat cu părul în ramurile copacului şi a rămas acolo, atârnând între cer şi pământ 40 de zile şi 40 de nopţi.  Corbii au venit şi i-au adus de mâncare tot acest timp: hrana lui a fost miere sălbatică şi lăcuste.

Soţia Samariteanului, Dalila a venit şi i-a tăiat părul.  Atunci Samariteanul a căzut pe un pământ stâncos.  Acolo şi-a venit în fire şi s-a gândit să se întoarcă la tatăl său.  În drum spre casa tatălui, a ajuns la o intersecţie de drumuri.  Şi, neştiind care este calea cea bună, a îngenunchiat în faţa rugului aprins şi a zis, Doamne, nu-ţi cer nici viaţă lungă nici avere, ci doresc să-mi dai înţelepciune să ştiu pe ce drum s-o apuc.  Atunci i s-a descoperit calea cea îngustă, care ducea la poarta strâmtă.  Cum a intrat pe poartă, Domnul a închis uşa după el, şi a început să ploaie 40 de zile şi 40 de nopţi.  După ce tot pământul s-a acoperit de ape, s-a auzit vocea Duhului lui Dumnezeu care plutea pe deasupra apelor, şi întreba, Adame, unde eşti?

Samariteanul a răspuns, iată-mă, trimite-mă!  Atunci animalele din corabie au tras la sorţ ca să vadă pe cine să arunce afară.  Şi sorţul a căzut pe Samaritean, care a fost aruncat în apă.  Imediat furtuna a încetat.  Un peşte mare a venit, l-a înghiţit pe Samaritean, şi l-a scuipat pe uscat, împreună cu un ban, cu care trebuia Petru să plătească darea pentru templu.

Samariteanul şi-a scuturat ţărâna de pe el şi a plecat în drumul său.  A sosit în dreptul unui om căruia îi rodise ţarina.  Acesta îşi demola hambarele ca să zidească altele mai încăpătoare.  Flămând fiind, Samariteanul i-a cerut de mâncare, şi acesta i-a vândut cu 30 de arginţi două pâini şi cinci peşti.  Samariteanul a văzut cinci mii de bărbaţi, fără a mai socoti femeile şi copii, care nu aveau de mâncare, aşa că a împărţit mâncare cu ei.

Apoi, a plecat în drumul său.  A ajuns la un palat, de la fereastra căruia îl privea Izabela.  Ea l-a invitat la cină, dar el s-a scuzat că nu poate, deoarece tocmai şi-a cumpărat un ogor şi o pereche de boi, şi s-a însurat, trebuind să-şi încerce nevasta.  Izabela s-a înfuriat şi a trimis nişte slujitori pe la toate drumurile, ca să aducă la masă pe cine vor găsi.  Doi dintre cei ce au venit, erau spioni iudei.  Aceştia s-au uitat la Samaritean, şi l-au întrebat, ce să facem cu Izabela?  Aruncaţi-o jos de pe fereastră.  Aceştia au aruncat-o o dată, apoi au întrebat: s-o mai aruncăm?  Samariteanul a zis că da.  Ei au întrebat, de câte ori s-o aruncăm?  De şapte ori?  Nu, a zis Samariteanul, ci de 70 ori câte 7.  Ei au aruncat-o şi ea s-a zdrobit de piatra din capul unghiului.  Ucenicii au venit şi au ridicat 12 coşuri cu fărâmituri.  Acum, la înviere, nevasta cui va fi?

* **