Home > May, 2009
Nu știu de unde a apărut expresia “a-ți sări muștarul”. Descrie o pierdere a cumpătului, a calmului, o enervare. Sunt o mulțime de situații ce ne pot provoca enervarea. Tipul care m-a depășit ca apoi să se instaleze în fața mea, unde conduce cu 10km sub viteza normală mă enervează. Azi stăteam la coadă la un wc public. Eram vreo 3-4 persoane, când o doamnă a venit, fără să întrebe pe nimeni s-a dus direct la ușa wc-ului, a încercat-o (ca și când noi am fi stat acolo din prostie sau din neavând ce face), apoi s-a instalat fără rușine în fața celui căruia îi venea rândul, și la deschiderea ușii a intrat înăuntru fără nici un pardon. M-am enervat, dar nu am zis nimic (ceea ce este extrem de lăudabil, deoarece de obicei, comentez astfel încât cel ce mă enervează să primească o bucățică de gândire de-a mea). Mă enervez când nu-mi reușește ceva deși mi-am dat silința. Când explic ceva cuiva și celălalt nu înțelege, deși am explicat de cîteva ori același lucru. Mă enervez când staboilim ceva, dar când în realitate face mereu altfel decât am stabilit.
Sunt un pachet de nervi gata să izbucnească la fiecare clipă. Hai, recunoaște că și tu te enervezi! Că de-aia m-am pus pe mine într-o lumină… proastă, ca să capeți și tu curaj să recunoști! Enervarea nu este doar o expresie a temperamentului nostru, nu doar un aspect al omului vechi… nu doar o supapă emoțională pentru ieșirea de sub presiunea frustrărilor… Este o lipsă de răbdare, de considerație pentru celălalt. Presiunile asupra noastră ne arată mereu din ce fel de material suntem făcuți.
Se spune că un antrenor s-a adresat odată sportivilor săi înainte de un meci, ținând în mână o lămâie, cu întrebarea, “dacă storci o lămâie, ce iese din ea?” “Suc de lămâie” au strigat cu toții. “Greșit!” a răspuns antrenorul, strângând lămâia din care a ieșit… suc de roșii! “Dacă storci o lămâie, iese din ea ceea ce este în ea!”
Deci, ce am în mine? Cu ce sunt umplut? Domnul ne propune să fim plini de pacea Lui!
O duminică faină tuturor!
* 
**
Când toţi gândesc la fel, atunci cineva nu gândeşte – Generalul Patton
* **
Ascultam fără să vreau la o discuţie între două tinere. Uneia dintre ele îi murise mama şi-i spunea celeilalte c-o înceracă nişte sentimente de „grief and regrets”. Astea-s dou chestii foarte diferite! Supărarea că a murit cineva apropiat, poate fi mare! Mă gândeam zilele trecute la celebrul boxer american Mike Tyson, a cărui fiică de numai 4 ani a fost găsită strangulată în ceva cordoane a unui aparat de exerciţii fizice. Săracu’ Tyson, de câte ori pare a intra cu viaţa în normalitate, de atâtea ori apare ceva ce-l face KO. Nu cred că există dureremai mare decât să-i moară unui părinte un copil. De durerea morţii unui părinte, mai scapi în timp. Aşa suntem noi făcuţi să putem uita despărţirile „normale”. Nu că moarte ar fi ceva normal, că dacă ar fi fost, nu am mai căuta şă prelungim viaţa, nu ar mai exista spitale, nu ar mai fi în majoritatea oamenilor „gândul veşniciei”. Dar copii îşi au viaţa lor. La majoritatea, după şcoală, începutul carierei, apare începutul unei familii şi apoi, adăugarea la familie a propriilor lor copii. Cam atunci le mor părinţii, şi durerea aceasta poate fi depăşită.
Mie mi-a murit tata când eram de 26 de ani. Au trecut de atunci 30 de ani. Ani de zile nici nu l-am visat măcar (în afară de un vis la doar 6 luni, foarte semnificativ, care poate o să-l povestesc cândva). Dar primele luni, mi se părea că-l văd pe stradă. Dacă vedeam pe cineva cu un mers şi alură asemănătoare cu ale sale, tresăream: e tata! Apoi încet-încet, am uitat durerea. M-am vindecat. Şi drept să spun, parcă nu mai am nici cicatrice în locul rănii lăuntrice. Apoi de vreo câţiva ani, am început să încerc să mi-l amintesc. M-am uitat la poze şi aşa, cumva, mi s-a făcut dor de el… dar nu era durere ci o dorinţă a reunirii, reunire ce într-o zi, se va întâmpla!
Recent mi-a murit mama. Am putut face comparaţie între ce simte un om la 26 de ani şi la 54 de ani când îi moare un părinte. Desigur că datele problemei erau diferite, deoarece vârsta era diferită şi adesea legăturile copilului cu părintele decedat sunt diferite. De mama am fost mai legat decât de tata. Totuşi, m-a durut mai puţin. Probabil că vârsta îşi spunea cuvântul. Şi depărtarea la care trăiam de peste 20 de ani. Distanţa a făcut să murim unul faţă de celălalt puţin câte puţin.
Încercam cândva să consolez un prieten căruia îi murise o fetiţă, spunându-i că ştiu şi înţeleg prin ce trece, deoarece mi-a murit şi mie tata (atunci era mort de curând). El mi-a răspuns cu reproş că nu ştiu despre ce vorbesc: este una să-ţi moară un părinte, e alte să-ţi moară un copil! Normal e ca părinţii să fie îngropaţi de copil, nu invers!
La ambele morţi ale părinţilor mei am experimentat durerea despărţirii! Dar am avut şi regrete. Ei, regretele sunt un cu totul alt fel de animal. Acestea stăruiesc în inimă mult timp după ce durerea se estompează. Regrete că nu ai făcut destul, că nu ai oferit destul, că nu ai iubit destul. Că ai fi putut petrece mai mult timp cu cel plecat, că i-ai fi putut oferi mai multă înţelegere, că i-ai fi putut face şederea sumară aici în lumea aceasta mai suportabilă. Că ai fi putut scrie mai des, suna mai des, face convorbirile mai puţin telegrafice, ca şi cum tu ai avea tot timpul ceva mai important decât să stai de vorbă cu cei iubiţi, să fii mai personal, mai deschis, mai vulnerabil. Să-i fi invitat mai mult în viaţa ta, în gândurile şi sentimentele tale, dacă ar fi fost necesar. Să păstrezi legăturile de familie mai strânse, mai apropiate.
Să fi ajutat mai mult, să fi făcut cadouri, chiar dacă nu scumpe, dar semnificative, care să vorbească despre aprecierea ta. Să nu fi dezamăgit atâta, să nu fi produs mai multe lacrimi decât vrea un părinte sau o fiinţă iubită să verse pentru tine…
Toţi cei ce citesc aceste rânduri vor trece prin clipe de despărţire, şi vor avea durere şi regrete. Durerea n-o putem evita. E înscris în fiinţa noastră să ne doară, să plângem… Dar regretele pot fi evitate! Aşa că, poate nu-i târziu ca acum să dai un telefon, să scrii o scrisoare, să faci o vizită, să încerci să eviţi regretele de mai târziu. Nu, nu atât de dragul tău, ci de dragul celuilalt.
* **
2 Corinteni 11:14 …Satana se preface într-un înger de lumină.
La început a fost un şarpe. Probabil frumos şi atrăgător… că dacă nu ar fi fost, Eva ar fi fugit de el! Apoi a ajuns să se târască pe pământul blestemat. Mai târziu s-a transformat într-o femeie frumoasă, ce-l ademenea pe Iosif. Sau într-alta, ce-l păcălea pe Samson. Sau în Izabela. Şi de ce să rămână la femeie? A fost şi bărbat, în Manase. În Antioh Epifanul. În Nero şi câţiva alţi cezari. S-a strecurat prin istorie ca Hiltler, Stalin, Mao, Ceauşescu şi alţii. A intrat şi-n biserică, ca predicator, cântăreţ în biserică, profet sau lider de sectă. A fost ucenic, în proximitatea lui Isus.
S-a transformat în substanţe, în plăceri, în vicii, în crime. A vorbit mieros sau a bătut autoritar cu pumnu-n masă. A scris versuri şi proză, a compus cântece şi pe muzică de rock ‘n roll dar şi pe populară românească. A fost consilier financiar şi expert în probleme sociale. A fost avocat, proxenet şi regizor. A fost de toate pentru toţi. You name it! Printre acestea, chiar înger de lumină, zice Pavel. Fără pată, fără nici un reproş. Păcălind pe creduli, pe naivi, pe adormiţi, pe nepăsători, pe nepregătiţi, pe creştinii de duzină, de duminica, pe liberali şi conservatori, pe fundamentalişti şi progresivi, pe popi şi enoriaşi, pe politicieni şi indiferenţi la orice politică, pe femei caste şi curve, pe toată lumea şi-n orice fel.
Dar în vremurile din urmă, va fi apogeul metamorfozei satanice. Anticrist. Personaj cu o personalitate atrăgătoare şi magnetică, neted ca un… şarpe dar la fel de veninos şi periculos. Şi ca să fie cercul metamorfozei complet, va deveni iarăşi un şarpe. Dar nu de orice fel, ci adevărat balaur cu multiple capete, suflâng pe gurile sale foc şi pucioasă, otravă şi blestem, şi hule la adresa singurului Dumnezeu adevărat.
Indifereant ce a fost, este sau va fi, un lucru este absolut sigur despre Satana. Va fi aruncat pentru totdeauna în iadul pregătit pentru el şi îngerii lui. Până atunci însă, tu şi cu mine avem de partea noastră pe Acela care l-a biruit pe Calvar şi care este în noi, mai mare decât diavolul care este în lume. Şi am primit puterea să păşim peste şerpi, peste scorpii şi peste toată puterea vrăşmaşului… şi nu ne poate vătăma nimic (Luca 10:19). Numai să veghem…
* **
Microsoft a prezentat astăzi un nou motor de căutare, despre care susţine că ar fi mai deştept decât Google sau Yahoo. Şi compania este gata să cheltuiască 100 milioane de dolari pentru a-i face reclamă. Noul motor se numeşte Bing şi va fi „live” de la 3 iunie încolo. Iniţial, proiectul s-a numit Kumo, apoi s-a ales numele de Bing, care chipurile ar fi mai uşor de memorat pe meridianele lumii.
Acum, se va vedea dacă Bing va reuşi să străpungă armura lui Google, care deţine peste 90% din piaţa motoarelor de căutare. Ce pare a avea în plus faţă de Google, este posibilitatea de a oferi un „snap shot” a site-ului asupra căreia îţi plimbi mouse-ul. Cei ce folosesc Wordpress cunosc plug-in-ul care facilitează snap shot. De asemenea, dacă cauţi spre exemplu zboruri ale companiilor aeriene între două oraşe, se va deschide şi o fereastră care să-ţi prezinte nu doar orarul, ci şi preţurile oferite.
Între timp, Google a prezentat tot recent un nou produs, numit Google Wave. Deşi Wave va fi disponibil spre sfârşitul anului, prezentarea precoce a avut rolul de a invita programatorii să creeze soft care să se integreze cu Wave (Wave fiind parţial „open sourse”). Wave este un hibrid între emailuri şi IM. Chat-ul va fi redat în „real time”, nu trebuie să aştepţi să scrie celălalt ca să apese send pentru ca să vezi ce a scris… ci vei citi ceea ce se scrie pe măsură ce se scrie. Blogging-ul va fi de asemenea ajutat de Wave, ceea ce este o veste bună pentru noi!
Viitorul softurilor va aparţine aplicaţiilor dezvoltate în browsere. Probabil că-n următorii 10 ani nu va conta ce fel de sistem de operare ai (windows sa OS) deoarece va conta ce browser foloseşti şi aplicaţiile dezvoltate pentru internet, nu pentru un anume computer/sistem de operare. Deocamdată, Google dezvoltă HTML5 care va face posibil ceea ce se poate vedea în demonstraţia Wave. Internet Explorer refuză să dezvolte HTML5, şi asta va fi în detrimentul IE. De cealaltă parte, Google dezvoltă în continuu chestii ca Wave sau Facebook, chestii ce ne va atrage mereu către Google.
Aşa că, dacă Bing va reuşi să acapereze un mic procent din piaţa motoarelor de căutare, va putea să exclame cu mândrie: Bingo! Dar eu sunt sceptic…
* **
Rodica Botan ne relata pe scurt o convorbire cu o prietenă. Discuţia a fost despre… zilele din urmă.
După ce am citit postul Rodicăi, am rămas pe gânduri. „Zilele de pe urmă” sunt o sintagmă tot mai des întâlnită, dar ca o constatare şi nu ca un factor motivator. Sunt lupte şi războaie, „zilele de pe urmă”. E boală, foamete, nenorociri? „Zilele de pe urmă”. Probleme financiare? „Zilele de pe urmă”. Nu mai pleacă soacra de la noi? „Zilele de pe urmă”. Creştini şi necreştini deopotrivă folosesc expresia fără nici o deosebire, ca şi cum nu ar crede în existenţa reală a unor asemenea zile decât teoretic.
Cândva se cântat mult despre revenirea Domnului. Se scriau poezii. Eu cred că peste un sfert din cântece erau despre venirea Domnului. Aşteptarea Lui era o temă preferată şi de către predicatori. Faptul că Isus revine ne produce mângăiere, ne uşura greutatea vieţii. Revenirea Sa urma să fie rezolvarea tuturor nedreptăţilor, eradicarea păcatului, instaurarea păcii şi a sfinţeniei ca mod de viaţă. Binele făcut şi neprihănirea urmau să fie răsplătite, la fel şi răul făcut. Visam la revenirea Domnului. Bisericile alegeau numele de „maranata”, adică „Domnul vine”.
Astăzi, cei ce mai aşteaptă pe Domnul , cei ce speră în revenirea Sa, cei ce o mai urmăresc în Scripturi şi-n evenimente sunt consideraţi creştini extremişti. Sau, cel puţin ciudaţi. Cărţile despre revenirea sa mai au trecere decât în faţa unor rednecks. Dacă mai există vreun mesaj despre revenirea lui Isus, ascultătorii dau din cap cu neîncredere: „de zeci de ani aud asta, şi iată că nu mai revine!” Dar, rar se mai predică că Isus revine. Aceasta a devenit una dintre cele mai nepopulare doctrine biblice. În schimb, ne ducem cu stolul la predici despre îmbunătăţirea personalităţii, a obiceiurilor, despre cum să reuşim în viaţă, să fim biruitori în lucruri mici.
Aşteptarea lui Isus a devenit un fel de „aşteptare a lui Godot” în care Estragon şi Vladimir sunt zilnic anunţaţi de către un băiat că Godot nu vine astăzi, dar va veni mâine. Şi între timp, cei ce aşteaptă se plictisesc, caută să se distreze cu mijloace rudimentare, şi fac „nimic”, deoarece nu-i nimic de făcut. Ce a dus la pierderea interesului în revenirea lui Christos? Cel puţin pentru noi, românii, cred că a contat întorsura politică de la 1989. Scăpaţi de sub supravegherea şi persecuţia securistă, românii nu mai aşteptau un alt rai, că acum raiul era posibil pe pământ. La asta s-au adăugat şi înmulţirea posibilităţilor economice. Preocupaţi cu agonisirea de comori aici pe pământ, am uitat de ceruri şi de comorile nepieritoare la care visam când ne lipseau cele de jos.
Un alt factor cred că a fost şi prezicerile neîmplinite apărute la câteva religii. Repetatele pregătiri a unor creştini ce aşteptau la o anume dată îmbrăcaţi în haine albe revenirea unui Isus care nu a mai venit, a dus la neîncredere faţă de promisiunea revenirii. Şi probabil că şi amintirea cu ostentaţie a subiectului până la abuzarea acestuia a făcut ca să se sară în cealaltă extremă, în care Isus nu mai este aşteptat.
Cu toate acestea, zilele pe care le trăim au semnele zilelor de pe urmă. Şi dacă revenirea Domnului a fost aproape pe vremea lui Pavel, trebuie că acum este mult mai aproape. Sper ca biserica să se întoarcă la o aşteptare plină de entuziasm a Domnului. Că în afară de asta, oricum nu se întrevede nimic bun la orizont!
* **
Vizitâtnd Washington DC, un turist trecu la la sediul Congresului. Acolo, ghidul îi arătă un birou şi preciză: „aici îşi are biroul Capelanul Congresului!”. Şi ca prin minune, uşa se deschise şi-n cadrul ei apăru chiar personajul cu pricina. Binevoitor, el dădu mâna cu turiştii, apoi îşi văzu de treabă.
Impresionat, turistul nostru întrebă ce face Capelanul? „Se roagă pentru Senat?” întrebă el? La care ghidul răspunse, „capelanul se uită la Senat, apoi la Camera Reprezenanţilor, apoi simte o puternică nevoie de a se ruga pentru biata Americă!”
* **
2 Petru 1:5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa... Nu ştiu dacă credinţa este o călătorie a cunoaşterii sau a încrederii. Petru aduce în acest lanţ cunoştinţa ca o consecinţă parcă a unirii credinţei cu faptele. Pentru mine, credinţa este ca o scară pe care urci. Cunoaşterea este ca o călătorie pe care o faci într-o pâlnie, călătorind de la capătul îngust către cel larg. Cu cât înaintez, cu atât mai mare este necunoscutul, misterul. Cu cât mai mare este misterul lui Dumnezeu, cu atât mai atras sunt către El, şi cu atât mai mult doresc să-L cunosc pe El!
Domnul s-a descoperit suficient de mult pentru a mă aduce la credinţă, dar suficient de puţin pentru a mă provoca să-L cunosc şi mai mult. Cu cât mai mult înţeleg, îmi dau seama că cu atât mai mult există de descoperit. Cunoaşterea lui Dumnezeu va fi preocuparea noastră de-o veşnicie, marea temă de casă pentru ceruri.
* **
Când ne bazăm pe organizaţie, obţinem ceea ce poate face organizaţia; când ne bazăm pe educaţie, obţinem ceea ce ne poate da educaţia; când ne bazăm pe elocvenţă, obţinem ceea ce poate produce elocvenţa. Dar când ne bazăm pe rugăciune, obţinem ceea ce poate face Dumnezeu. – A.C. Dixon
* **
Cine este dornic să urmărească Conferinţa Revival 2009 ţinută în Belfast între 2 şi 4 Iunie, o poate face pe internet. AICI aveţi informaţii despre conferinţă. AICI este site-ul unde puteţi urmări conferinţa.
* **
Andrei anunţă formarea unui nou grup de discuţii pentru bloggerii evanghelici români. AICI aveţi linkul respectiv. Dacă doriţi să participaţi, nu ezitaţi s-o faceţi neîntârziat.
* **
Ioan 11:6 Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era.
La prima vedere, Isus este insensibil. Un prieten e bolnav, trebuie cel puţin vizitat, dacă nu şi vindecat (ţinând cont de faptul că Isus este …vizitatorul). Încă încercăm să-L înţelegem pe Isus. Îşi numeşte mama „femeie”, îi reproşează că El nu are nimic de-a face cu ea, ca apoi în secunda următoare, când vin slugile cu vestea că nu mai este vin, să facă exact ceea ce probabil aştepta mama Sa să facă. Pe o altă femeie o face „câine” ca apoi să-i îndeplinească rugămintea de a-i vindeca copilul. Pe cel ce vrea să-L urmeze dar mai întâi cere voie să-şi îngroape părinţii îl jigneşte, punându-i părinţii în rând cu… morţii!
Acum, Lazăr! Lazăr e bolnav, dar Isus zice, „şi ce dacă! Hai să mai stăm pe-aici puţin!” Şi mai stau. Şi dacă nu am citi mai departe, am închide cartea aici şi am pleca frustraţi în drumul nostru. Dar dacă continuăm citirea, observăm că a fost în avantajul Mariei, Martei, a lui Lazăr, a ucenicilor şi în ultimă instanţă a lui Isus această întârziere. Cineva spunea că dacă Domnul vrea să facă un fir de iarbă, îl face în câteva săptămâni, dar dacă vrea să facă un stejar, îi trebuie 20 de ani. Această întârziere a produs cea mai mare minune posibilă în întregul univers: învierea din morţi! Întârzierea lui Isus a fost cu folos. Jignirea cananencei a avut rolul de a dovedi din ce fel de material este credinţa acestei femei. Reproşul adus mamei sale avea rostul de pune punct definitiv relaţiei mamă-fiu, relaţie de care Maria se mai agăţa încă.
Domnul face totul cu un scop. Şi are răbdare. Multă răbdare când lucrează la ceva. Aşa că, mă mir când văd pe câte unul grăbindu-se la „lucrare”. Câte unul care vrea să facă ceva fără să fie nimic. Câte unul care nu are răbdare, sau gândeşte că a avut deja suficientă răbdare. Precum copiii din maşină, întrebă la fiecare 3 minute „are we there yet?”
Acesta este motivul atâtor „lucrători” de mâna a patra şi a cincea. Sau a noua sau a zecea (că de-aia am primit 10 degete la mâini, să putem număra cât de departe de ideal sunt unele lucruri). Nu putem să ne plângem că nu apar ca un răsărit de soare puternic. Dar nici nu se face amiază, şi deja cerul se înorează şi vine ploaia. Ne întrebăm unde sunt sorii ce au răsărit atât de minunat? Sorii ce ne-au dat atâta speranţă că va fi frumos, că va fi bine, că n-a pierit sămânţa apostolilor, sau măcar aceea a diaconilor de tipul lui Ştefan… Nu! Sorii aceştia, răsăsritul acesta promiţător se sfârşeşte în negură şi mohoreală. Lucrătorii aceştia ajung să se vândă o duzină la doi bani, dar nu dă nimeni pe ei nici un ban.
Prefer pe cel ce se formează încet, în timp. Pe cel ce nu se grăbeşte în lucrare ca fata mare la măritiş. Pe cel ce dovedeşte că-i făcut pentru maraton nu pentru 100 metri. Că viaţa e un maraton, nu-i aşa?
* **
Scriam nu de mult despre dificultatea primirii unui răspuns de la Domnul când îi cerem ceva prin rugăciune. Dacă răspunsul este NU e la fel de greu ca atunci când răspunsul este DA.
Una dintre problemele noastre este că nu-i permitem Domnului să ne răspundă cum vrea. Precum copiii care cer ceva și nu aceeptă nimic altceva decât ceea ce au cerut, așa și noi, căutăm să-l mărginim pe Domnul la răspunsurile așteptate. Dacă am acorda Domnului mai mult spațiu, cred că am fi surprinși să descoperim că Dumnezeu ne răspunde și ne vorbește. Iov descoperea că Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-altul (Iov 33:14). Aceasta presupune că limbajele lui Dumnezeu sunt variate și multiple. Ele sunt “croite” special pentru nevoile de înțelegere ale fiecăruia. De asemenea, faptul că eu nu înțeleg ce-mi spune Domnul, nu-L împiedică să continue să caute acees la inima mea prin alte mijloace.
Ce limbaj are Dumnezeu? Ce conține “vocabularul” Lui? Câteodată Domnul folosește spre a ne vorbi lucruri din natură (fenomene naturale, animale, clima, etc). Alteori, mesajul este adus de alți oameni: o întâmplare, o observație, un sfat. Adesea folosește Biblia, sau o predică, când ascultăm în adunare. Dacă trebuie, Domnul va apela la visuri, la vedenii în timpul zilei sau nopții. Gândurile sunt întrebuințate de Domnul adesea. Noi TREBUIE să cunoaștem vocea Lui!
Așa că, dacă aștepți un răspuns de la Dumnezeu (și chiar dacă nu aștepți un răspuns specific), fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Dumnezeu vorbește!
* **
Mi-am luat un Mac! După ani de zile de cântăriri, în sfârsit am cedat. Paiul ce a rupt spatele cămilei a fost noul PC care a fost absolut un dezastru. Nu se încărca deloc windows. Așa că, cu un timp în urmă, mi-am luat inima în dinți, și mi-am cumpărat un Apple. Un MacPro cu procesorul de 2.66 MHz, cu un hard Solid State de 250 GB, cu 4 GB de memorie, cu ecran de 15.4” din LED… Cu tot ce trebuie. Acest text este scris pe noul deschis computer.
Prima impresie? Șasiul din aluminiu, pare ft solid, fin prelucrat. Ca și calitate a lucrăturii? Acum când compar HP-ul meu (cumpărat doar de 3 luni) Mac-ul pare ca un vapor de lux pe lângă o barcă cu vâsle! Se spune că poți folosi și windows pe el, și că va merge mai bine decât pe un PC. Și am găsit și suficiente programe… așa că, de-acum voi face și eu Mac, Mac!
O să vă țin la curent cu progresul învățării noii mașini. Deocamdată, pare că mă descurc. Mi se păar o mulțime de lucruri mult mai logice și mai simple. Sper ca să rămână așa.
* **
Se zice că Obama vrea să numească un hispanic la Curtea Supremă, acum când Justice Souter se va pensiona. Dar nu cu mult timp în urmă, când Bush a numit pe Mihuel Estrada ca judecaător la Curtea Supremă de apel a DC-ului, democraţii s-au împotrivit şi au blocat votarea înplenul senatului, ştiind că dacă o vor permite, domnl Estrada va fi nominalizat. Acum Obama vrea şi el să onoreze contribuţia hispanicilor la cultura americană. Dacă-i propus de Obama este bun? Dar propus de Bush, nu a fost bun? Hmm.
PS. Despre Obama nu am mai scris de mult… că nu este nimic nou! Tot către socialism mergem…
* **
Conform unui anunţ de pe site-ul Christian Today Biserica Catolică foloseşte şi ea internetul şi mijloacele de comunicaţie moderne pentr răspândirea credinţei catolice printre oameni, şi-n special printre tineri. După folosirea mijloacelor digitale de comunicaţie oferite de YouTube, acum urmează Facebook.
Vorbind despre răspândirea Evangheliei în lume, e păcat că biserica soseşte mereu cu întârziere la folosirea ultimelor tehnici. Probabil că e mare inerţia, sau sunt prea multe comitete şi comiţii de convins, sau lipsa de interes. Cine ştie care-s motivele. În timp ce nu neg posibilitatea de a atinge un mare număr de ascultători/cititori prin internet, radio şi TV, şi susţin folosirea acestor unelte, eu cred că totuşi, metoda preferată de Domnul este aceea a mărturisirii personale, de la individ la individ.
* **
Atâta răutate şi nedreptate în lume! Şi sunt convins că răutatea s-a ridicat până la ceruri. De ce nu intervine Dumnezeu? De ce întârzie să facă dreptate celor ce într-un fel sau altul, suferă? Că, suferă şi cel ce aşteaptă eliberarea de răutate, şi cel ce aşteaptă eliberarea de… moralitate! Cum nu ar vrea cel neprihănit să ajungă la o stare şi împrejurări lipsite de păcat, de murdăriile lumii? La un loc în prezenţa celui ce nu poate privi nelegiuirea. Şi cum nu ar vrea cel rău să ajungă acolo unde nu mia este nici o restricţie, nici o privire plină de reproş, nici o condamnare?
Ei bine, chiar dacă întârzie, ziua aceea va veni şi pentru unul şi pentru celălalt. Şi va fi o zi bună pentru fiecare. Că cine s-a străduit către cer va ajunge acolo unde a dorit, iar cel ce a alergat spre iad, va ajunge şi el la ţintă. Că nu Dumnezeu aruncă în iad pe nimeni. El doar a pregătit un loc, ca cel ce doreşte acolo, să-şi vadă dorinţa împlinită! Sunt cinic? Nicidecum! Doar realist.
* **
Următorul aspect pe care-l evaluăm este cu privire la BANI. Cum îi considerăm? Cum folosim banii. Pe ce îi cheltuim? De ce îi economisim?
Se pare că Biblia vorbeşte extrem de mult despre bani şi avere, mai mult decât despre alte subiecte mai „spirituale”. De ce? Pentru că felul în care folosim banii are o dimensiune spirituală. Pentru omul lumesc, banul este ceva meritat, câştigat cu trudă şi expertiză, înmulţit prin pricepere şi sârguinţă. Fără a ţine seama de factori care sunt dincolo de alegerea noastră (cum ar fi ţara în care ne-am născut sau trăim, ocazii, familia în care ne-am născut, culoarea pielii, etc), omul firesc consideră banul ceva cuvenit. De aceea se ţine de el cu ambele mâini, sau dacă-l cheltuieşte cu nebunie, consideră că a câştigat dreptul de a face ce vrea cu banii, odată cu câşigarea acestora.
Pentru cel ce economiseşte banul, acesta devine adesea un motiv de siguranţă, o proptea ce îi conferă siguranţa că va trece cu bine, cu ajutorul banilor, prin orice fel de furtună, financiară, personală, legală şi de sănătate. Urmăream nu de mult un documentar despre bătălia cu canderul dusă de actriţa americană Farrah Fawcett. Mă gândeam văzând toate cheltuielile ei din 2006 şi până acum că cine are bani, are (uneori, şi tot prin mila Domnului) mai multe şanse de… luptă! În mintea multora banul este o formă de siguranţă, o resursă de ieşire din probleme, sau de rezolvare a problemelor. Dar mai este şi cel ce vede în mulţimea banilor dobândiţi o stare de fericire. Ca şi când s-ar putea zice, „Ferice de cei ce au bani mulţi pentru că ei…” Ne uităm cu toţii la „celebrităţile” care au bani mulţi, şi care-şi permit concedii extravagante, maşini, case şi ţoale ca-n vis, restaurante de lux, distracţii, şi probabil ne gândim cât de fericite sunt ele! Dar banii nu aduc nici fericirea.
Mulţi sau puţini, indiferent cât ai, banii vor fi întotdeauna un barometru al spiritualităţii tale, a maturităţii tale creştine, a relaţiei personale cu Domnul. Cheltuirea lor fără rugăciune şi fără căutarea feţei Domnului, nesăbuirea în folosirea banilor, lipsa de moderaţie, extravaganţa, vor dovedi infantilism creştin. Închinarea la bani este idolatrie şi Domnul nu se lasă batjocorit. Iubirea banilor e un păcat. Nefolosirea lor pentru înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu arată cine este de fapt adevăratul dumnezeu. Oprirea unui ajutor ce-l poţi oferi unui sărac este un afront pe care Isus îl ia în mod personal. Necinstirea Domnului cu o parte a veniturilor tale dovedeşte lipsă de recunoştinţă.
Deci, la inventarul acesta, trebuie să ne oprim cu toţii pentru o clipă: care este atitudinea noastră faţă de bani? Ea va spune mult în ce fază suntem în relaţia cu Domnul.
* **
on 
on 
on 
Mi-amintesc de ţiganca din cartierul nostru, care i-a zis fiului ei, Jancsika, „mă copile, dacă mergi la Mureş (să facă baie) să nu te îneci că aşa te bat!…”