PERSPECTIVE CRESTINE

Rodica Botan ne relata pe scurt o convorbire cu o prietenă.  Discuţia a fost despre… zilele din urmă.

După ce am citit postul Rodicăi, am rămas pe gânduri.  „Zilele de pe urmă” sunt o sintagmă tot mai des întâlnită, dar ca o constatare şi nu ca un factor motivator.  Sunt lupte şi războaie, „zilele de pe urmă”.  E boală, foamete, nenorociri?  „Zilele de pe urmă”.  Probleme financiare?  „Zilele de pe urmă”.   Nu mai pleacă soacra de la noi?  „Zilele de pe urmă”.  Creştini şi necreştini deopotrivă folosesc expresia fără nici o deosebire, ca şi cum nu ar crede în existenţa reală a unor asemenea zile decât teoretic.

Cândva se cântat mult despre revenirea Domnului.  Se scriau poezii.  Eu cred că peste un sfert din cântece erau despre venirea Domnului.  Aşteptarea Lui era o temă preferată şi de către predicatori.  Faptul că Isus revine ne produce mângăiere, ne uşura greutatea vieţii.  Revenirea Sa urma să fie rezolvarea tuturor nedreptăţilor, eradicarea păcatului, instaurarea păcii şi a sfinţeniei ca mod de viaţă.  Binele făcut şi neprihănirea urmau să fie răsplătite, la fel şi răul făcut.  Visam la revenirea Domnului.  Bisericile alegeau numele de „maranata”, adică „Domnul vine”.

Astăzi, cei ce mai aşteaptă pe Domnul , cei ce speră în revenirea Sa, cei ce o mai urmăresc în Scripturi şi-n evenimente sunt consideraţi creştini extremişti.  Sau, cel puţin ciudaţi.  Cărţile despre revenirea sa mai au trecere decât în faţa unor rednecks.  Dacă mai există vreun mesaj despre revenirea lui Isus, ascultătorii dau din cap cu neîncredere: „de zeci de ani aud asta, şi iată că nu mai revine!”  Dar, rar se mai predică că Isus revine.  Aceasta a devenit una dintre cele mai nepopulare doctrine biblice.  În schimb, ne ducem cu stolul la predici despre îmbunătăţirea personalităţii, a obiceiurilor, despre cum să reuşim în viaţă, să fim biruitori în lucruri mici.

Aşteptarea lui Isus a devenit un fel de „aşteptare a lui Godot” în care Estragon şi Vladimir sunt zilnic anunţaţi de către un băiat că Godot nu vine astăzi, dar va veni mâine.  Şi între timp, cei ce aşteaptă se plictisesc, caută să se distreze cu mijloace rudimentare, şi fac „nimic”, deoarece nu-i nimic de făcut.  Ce a dus la pierderea interesului în revenirea lui Christos?  Cel puţin pentru noi, românii, cred că a contat întorsura politică de la 1989.  Scăpaţi de sub supravegherea şi persecuţia securistă, românii nu mai aşteptau un alt rai, că acum raiul era posibil pe pământ.  La asta s-au adăugat şi înmulţirea posibilităţilor economice.  Preocupaţi cu agonisirea de comori aici pe pământ, am uitat de ceruri şi de comorile nepieritoare la care visam când ne lipseau cele de jos.

Un alt factor cred că a fost şi prezicerile neîmplinite apărute la câteva religii.  Repetatele pregătiri a unor creştini ce aşteptau la o anume dată îmbrăcaţi în haine albe revenirea unui Isus care nu a mai venit, a dus la neîncredere faţă de promisiunea revenirii.  Şi probabil că şi amintirea cu ostentaţie a subiectului până la abuzarea acestuia a făcut ca să se sară în cealaltă extremă, în care Isus nu mai este aşteptat.

Cu toate acestea, zilele pe care le trăim au semnele zilelor de pe urmă.  Şi dacă revenirea Domnului a fost aproape pe vremea lui Pavel, trebuie că acum este mult mai aproape.  Sper ca biserica să se întoarcă la o aşteptare plină de entuziasm a Domnului.  Că în afară de asta, oricum nu se întrevede nimic bun la orizont!

* **

The Aşteptând pe Christos by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

Related posts:

1. Aşteptând… Te duci la magazin, să cumperi ceva.  Se deschide...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.