on 
on 
Următorul aspect pe care-l evaluăm este cu privire la BANI. Cum îi considerăm? Cum folosim banii. Pe ce îi cheltuim? De ce îi economisim?
Se pare că Biblia vorbeşte extrem de mult despre bani şi avere, mai mult decât despre alte subiecte mai „spirituale”. De ce? Pentru că felul în care folosim banii are o dimensiune spirituală. Pentru omul lumesc, banul este ceva meritat, câştigat cu trudă şi expertiză, înmulţit prin pricepere şi sârguinţă. Fără a ţine seama de factori care sunt dincolo de alegerea noastră (cum ar fi ţara în care ne-am născut sau trăim, ocazii, familia în care ne-am născut, culoarea pielii, etc), omul firesc consideră banul ceva cuvenit. De aceea se ţine de el cu ambele mâini, sau dacă-l cheltuieşte cu nebunie, consideră că a câştigat dreptul de a face ce vrea cu banii, odată cu câşigarea acestora.
Pentru cel ce economiseşte banul, acesta devine adesea un motiv de siguranţă, o proptea ce îi conferă siguranţa că va trece cu bine, cu ajutorul banilor, prin orice fel de furtună, financiară, personală, legală şi de sănătate. Urmăream nu de mult un documentar despre bătălia cu canderul dusă de actriţa americană Farrah Fawcett. Mă gândeam văzând toate cheltuielile ei din 2006 şi până acum că cine are bani, are (uneori, şi tot prin mila Domnului) mai multe şanse de… luptă! În mintea multora banul este o formă de siguranţă, o resursă de ieşire din probleme, sau de rezolvare a problemelor. Dar mai este şi cel ce vede în mulţimea banilor dobândiţi o stare de fericire. Ca şi când s-ar putea zice, „Ferice de cei ce au bani mulţi pentru că ei…” Ne uităm cu toţii la „celebrităţile” care au bani mulţi, şi care-şi permit concedii extravagante, maşini, case şi ţoale ca-n vis, restaurante de lux, distracţii, şi probabil ne gândim cât de fericite sunt ele! Dar banii nu aduc nici fericirea.
Mulţi sau puţini, indiferent cât ai, banii vor fi întotdeauna un barometru al spiritualităţii tale, a maturităţii tale creştine, a relaţiei personale cu Domnul. Cheltuirea lor fără rugăciune şi fără căutarea feţei Domnului, nesăbuirea în folosirea banilor, lipsa de moderaţie, extravaganţa, vor dovedi infantilism creştin. Închinarea la bani este idolatrie şi Domnul nu se lasă batjocorit. Iubirea banilor e un păcat. Nefolosirea lor pentru înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu arată cine este de fapt adevăratul dumnezeu. Oprirea unui ajutor ce-l poţi oferi unui sărac este un afront pe care Isus îl ia în mod personal. Necinstirea Domnului cu o parte a veniturilor tale dovedeşte lipsă de recunoştinţă.
Deci, la inventarul acesta, trebuie să ne oprim cu toţii pentru o clipă: care este atitudinea noastră faţă de bani? Ea va spune mult în ce fază suntem în relaţia cu Domnul.
The Introspecţie (3) by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Related posts:
- Introspecţie (2) Al doilea lucru căruia îi facem inventarul şi evaluarea este...
- Introspecţie (1) E important ca din când în când să ne oprim...
- Criză, introspecţie, responsabilitate „Unul dintre voi Mă va vinde” – momentul crizei „nu...
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.
Ted
Reply:
May 19th, 2009 at 1:11 pm
Rodica,
da nu vreau să scap! Te admir pentru tenacitatea cu care scrii şi comentezi! Io nu am prea mult timp, că am full time job, păstoresc full time, şi cu soţia bolnavă de macular degeneration, mai fac şi prin casă lucruri, de la cumpărături la mâncare… Deci, prea ocupat. Nu o dată am vrut să renunţa la blog, că nu am timp… nici nu ştiu de ce nu am făcut-o încă! Aşa că, dacă poţi, scrie şi comentează, că le faci pe ambele bine.
În ceea ce priveşte subiectul din post, nu pot să nu fiu de acord cu cele ce-ai scris şi împărtăşit. Cert este că, orice încredinţăm Domnului, El ştie să păstreze intact şi chiar să înmulţească, până în ziua aceea! Îs cu un an mai în vârstă decât tine dar câteodată privesc în urmă (ca un bătrân, deşi nu sunt şi nici nu mă simt!) şi-mi dau seama din perspectiva aceasta că puteam ft ft bine şi fără maşina aceea, fără ţoalele acelea, fără ceasul acela, fără mâncarea aceea… Şi că, dacă banii aceia i-aş fi încredinţat Domnului, i-aş mai avea încă, aş putea conta pe ei la vremuri de lipsă… Aşa, maşina s-a uzat, hainele s-au stricat, etc. Ieri am vândut o maşină pe care am dat aproape 50 de mii acum câţiva ani… şi am dat-o cu două mii! Avea 250 mii mile, e adevărat, şi am ţinut-o doar pentru că nu s-a stricat nimic niciodată la ea! Cel puţin am „muls-o” de tot!