17
May

Roata de Rezervă

Archived in the category: Meditatii
Posted by: Ted - 2 Comments

spare-tire„Tu eşti roata de rezervă în biserica asta, aşa că vezi-ţi de treabă şi ciocu’ mic” zise unul important către un alt membru al bisericii.  Voia să spună că nu este o piesă importantă în angrenajul lucrării şi din cauza asta, nu avea dreptul la opinie.

Mda.  Roata de rezervă.  Purtată pe toate drumurile pe care merg celelalte roţi, dar nu mnjită prin noroaie şi nu plină de praf.  Nu uzată şi nu expusă obiectelor ascuţite, ce-ar putea-o găuri.  Stând liniştită şi fără pretenţii în portbagaj sau unde i-o fi locul.  Nefăcând gălăgie, cumva ruşinată şi sfioasă că trebuie să ocupe locul, oarecum degeaba.

E normal ca celelalte roţi să facă gălăgia!  Doar ele se rostogolesc peste asperităţile căii, peste gropi şi hârtoape.  Ele se udă-n ploaie, îngheaţă iarna, şi se încălzesc până la frigere vara.  Ele se cabrează pe la curbele ascuţite, luate cu viteză.  Ele se opintesc la deal şi se frânează la vale.  Ele sunt lovite de pantofii cunoscătorului când maşina devine de vânzare.  Ele se umflă şi dezumflă, după caz.  Şi tot ele se duc cuminţi la cimitir, atunci când li s-au tocit franjurile rochiilor.

Cum ar putea o roată de rezervă care nu face nimic din cele de mai sus să aibă pretenţia că ştie, că poate, că ar avea vreun cuvânt de spus?  No way, Jose!

Dar, vin momente critice.  Vezi tu, celelalte roţi nu funcţionează bine decât câte patru.  Şi cum cedează irevocabil una dintre ele, celelalte trei nu au altceva de-a face decât să rămână pe loc.  Atunci intervine roata de rezervă.  Se alătură celorlalte trei, de parcă ar fi fost tovarăşe de rotire tot timpul.  Faptul că a fost „de rezervă” nu i-a diminuat cu nimi caracterul, abilităţile, capacitatea de a fi parte integrantă din ansamblu.  Faptul că a stat în portbagaj nu a însemnat că nu e în stare, că nu ştie, că nu poate.  Ci doar că „nu încă”, nu acum!

Aşa că, lasă „roata de rezervă” să spună ce are de spus.  Poate e un moment din acela, când ea trebuie săintervină pentru a te scoate din încurcătură.  N-o privi de sus ci respect-o tocmai pentru că e necesară când e mai greu, mai neplăcut.  Poate şi ea să se ude-n ploiae, să îngheţe-n zăpadă.  Poate face exact tot ceea ce face orice altă roată.  Pentru că nu „de rezervă” o caracterizează, ci „roată”.

Warning:

Post to Twitter * Post to Facebook **

Related posts:

  1. Super-Rezerva! Matei 4:12 Când a auzit Isus că Ioan fusese închis,...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

2 comments for “Roata de Rezervă”

1

Imi amintesc mereu ca hrana pentru multime…piinile si pestii, au fost luate de la un copil…

Fiecare isi are pozitia lui in trupul Lui Christos care poate deveni importanta intr-o anume circumstanta. Ia sa faca sistemul digestiv greva…si se intimpla uneori si asta in spital dupa o operatie…si atunci sa vezi ce bine arata,si cit de bine se simt celelalte organe faine ale corpului…

Si cint te gindesti ca ni s-a explicat aproape ca la Hellen Keller…in palma chiar pentru cei ce vor sa inteleaga; ca unul fara altul nu putem functiona…

Ted UNITED STATES Reply:

Rodica,
Problema nu e că nu ni s-a explicat, ci că nu vrem să înţelegem. Desconsiderarea celuilalt, dacă nu face parte din cercul nostru de „oameni inportanţi” e un joc practicat foarte des prin adunări, şi un joc extrem de periculos: jocul cu focul. De ars, noi ne vom arde, cei ce desconsiderăm pe altul!

May 18th, 2009 at 5:44 am