Home > June, 2009
Biologul canadian Mitch Taylor, cel mai mare expert în urşi polari a fost rugat să nu participe la o conferinţă pe tema urşilor polari din Danemarca. De ce? Deoarece vederile sale stânjenesc obiectivele conferinţei. taylor crede că încălzirea globală este o aberaţie, că nu există, iar dacă atmosfera se încălzeşte din când în când, este un rezultat al… naturii şi nu al activităţii umane.
De asemenea, el are dovezi că populaţia urşilor polari a crescut de la 850 pe la mijlocul anilor 1980 la peste 2100 astăzi. Adică, există mult mai mulţi urşi polari şi ei o duc de minune de bine! Încă o dată, încălzirea globală este doar o chestie politică pentru unii, şi una de afaceri pentru alţii. Al Gore a câştigat de pe urma ei peste 150 milioane de dolari în ultimii 2 ani.
Doamna care a făcut fotografia de mai jos, fotografie folosită de Gore ca să demonstreze încălzirea globală, a recunoscut că a fotografiat urşii aflaţi din întâmplare pe un aisberg în derivă.
* 
**
Manuel Zelaya, fostul preşedinte al Hondurasului a fost exilat în urma unei lovituri de stat. Dar ce i-a supărat pe concetăţenii săi şi pe militari? Ah, o bagatelă! Ar fi dorit să modifice constituţia pentru a putea fi reales fără limită de termen… adică pe viaţă! Hondurasul avea ca şi America, un sistem de conducere tricameral: executivul (preşedintele şi guvernul său), Judiciarul (Curtea Supremă) şi Legislativul (Congresul). Astfel, în faţa ilegalităţii flagrante, Curtea Supremă a dat ordin armatei ca Zelaya să fie înlăturat, iar Congresul l-a înlocuit cu un preşedinte interimar, Roberto Micheletti.
Ghici cine a comentat evenimentul fără întârziere? Aţi ghicit! Cei cu musca pe căciulă: Chavez al Venezuelei şi Castro al Cubei! Şintr-o plăcută prietenie cu ei, Barack Hussein Obama! Da, acel Obama care, când Iranienii cputau libertate şi dreptate, tăcea chitic. Problema este că Chavez a ameninţat că va invada Honduras. Acum, poate s-o facă şi pe baza cuvintelor lui Obama.
Apropo: marxismul este bine merci în America, şi am constatat cu plăcere că comuniştii americani îl susţin pe Obama cu plăcere şi entuziasm: aici. Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti.
* **
Conform unui articol din Washington Post, regimurile totalitare ale Chinei, Cubei şi Burmei au cenzurat ştirile din Iran. Nu de alta, dar istoria are caracterul de a se repeta. Noi ştim cum de-a ajuns să explodeze mămăliga românească pe la 1989, luîndu-se după polonezi, maghiari (ăştia de pe la 1956 se tot luptau cu totalitarismul), germani şi Perestroika lui Gorbaciov.
Păcat că suportul american a fost atât de târziu şi aşa de puţin! Mă gândesc că de aceea erau atâtea panouri şi afişe scrise în engleză, ca să le citească restul lumii şi SUA! Şi ce folos că am tăcut? Că acum, şi aşa Ahmadinejad dă vina pe SUA! Energia atâtor demonstranţi trebuie deturnată de la nemulţumirea cu distatoria la ura împotriva Americii! Şi poate că pentru moment, se va lăsa liniştea. Dar ştiu precis că dorinţa de libertate a omului e mai puternică decât orice oprimare şi încătuşare politică sau socială.
Sper că după plecarea americanilor din Irak, aceştia să-şi găsească un ritm propriu de manifestare a libertăţii. Şi sper de asemenea că ceea ce s-a început zilele trecute în Iran să ducă în cele din urmă la răsturnarea dictaturii prin ayatolahi şi la restaurarea unei democraţii.
China, Cuba şi Burma nu-s departe nici ele. După vizita recentă din China mi-am dat seama că temporal, chinezii sunt preocupaţi de dezvoltarea economică ce-a devenit posibilă prin relaxarea legilor privind proprietatea individuală şi schimburile comerciale. Dar majoritatea covârşitoare a chinezilor trăiesc în sărăcie şi-n apăsare socială. Poate că vom vedea în următorul deceniu o explozie a mămăligii (pardon, tofu-ului) chinezeşti şi a celei cubaneze.
Ceea ce nu înţeleg însă, este cum de mai existăp popoare fascinate de socialism, când acesta a fost falimentar în repetate rânduri şi-n atâtea ţări! Singura explicaţie este că, pe platforma socialismului este posibilă dictatura personală. De aici cred că provine atracţia liderilor. Iar masele, ele sunt dornice de … pâine şi circ! Dacă guvernul le promite gratuităţi, le-a prins! Masele! Proşti, da mulţi, sau mulţi, da proşti! Cum doreşti!
* **
În tot răul, şi-un bine! Unul dintre efectele pozitive ale economiei proaste este că multe familii ce erau în pragul divorţului şi-au reconsiderat opţiunile. Adică, au decis să participe în consiliere şi să salveze căsnicia. Un divorţ al unei familii cu un copil, ajuns în faţa judecătorului poate costa între $53 mii şi $188 mii în facturi pentru avocaţi, costul documentelor, şi necesitatea de a cumpăra/închiria apartamente sau case diferite pentru soţii divorţaţi. La polul opus, 10 sesiuni de consiliere costă în jur de o mie de dolari.
Curtea de Justiţie din Cook County din Illinois dă publicităţii o statistică conform căreia de la începutul anului s-au înregistrat cu 600 mai puţine divorţuri decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi. Asta este o scădere cu 5%. În Miami-Dade County scăderea este cu 18%.
Unii sociologi estimează că din punct de vedere statistic, divorţurile au scăzut întotdeauna în vremuri de dificultăţi economice. E mai bine mai săraci şi mai împreună, cred eu. E bine şi pentru ambii soţi, dar mai ales pentru copii! Deşi, de partea cealaltă a ecuaţiei, problemele financiare cauzează şi ele destul probleme în căsnicie, şi sunt rsponsabile nu de puţine divorţuri. Adică, probleme financiare în contextul unei bunăstări generale. Când toată lumea este afectată de sărăcie, se pare că familia este încurajată să rămână unită. E bine şi aşa!
* **
După ani de zile de lupte şi discuţii pe tema admiterii păstorilor homosexuali şi adoptarea unor poziţii neortodoxe cu privire la Biblie, Biserica Anglicană din SUA (ACNA) a părăsit Biserica Episcopală. Adresându-se noii organizaţii, Rick Warren (de la Saddleback Church) a amintit celor din audienţă că Dumnezeu ne-a dat Marea însărcinare, şi doar onorând-o vom putea creşte o biserică puternică. „Noi vom sta solidari cu voi şi vom privi cum va lucra Domnul între voi” a spus Warren. El a continuat, „Dumnezeu nu a chemat ACNA (Anglican Church of North America) să fie un grup reacţionar. În primul rând, nu voi i-aţi părăsit pe ei”.
Să ne rugăm pentru cei ce s-au separat ca Domnul să le dea pace şi să stea tare lângă Scriptură. Ei au o şansă unică de a revigora Anglicanismul în America.
* **
Vorbeau despre sex premarital. Şi anume, dacă există vreo religie care să interzică sexul premarital. Unul zicea că el ştie că mormonii îl interzic. Altul că musulmanii. Apoi au râs. Cum e posibil ca-n veacul acesta să mai fie cineva atât de înapoiat încât să interzică aşa ceva! Doar toată lumea îl practică!
Serios? Toată lumea îl practică? Şi cum de nu ştiau oamenii aceştia că aici în SUA, există şi o entitate care nici măcar nu le-a venit în minte, care ia atitudine faţă de suxul premarital? Cum de nu s-au gândit la creştini?
Răspunsul nu e greu: pentru că şi „creştinii” practică sexul premarital! Guvernatorul Carolinei de Sud, cel ce nu de mult a plecat în Argentina să-şi vadă metresa în timp ce acasă avea soţie şi 4 copii, în explicaţia dată presei a amintit de câteva ori despre pastorul său… şi consilierea la care participă cu acesta. Imaginea lui Clinton, ieşind din biserică cu o Biblie mare sub un braţ şi nevasta la celălalt, după ce a spus privind direct în camerele de filmat „I did not have sex with that woman, Miss Lewinski!” este încă folosită pentru a ridiculiza creştinii nominali.
Prin bisericile noastre nu se mai vorbeşte împotriva păcatelor. Creştinismul nu mai confruntă păcătosul. Şi noua generaţie de creştini este ignorantă cu privire la păcat, necesitatea de a se pocăi, de a trăi o viaţă sfântă. Situaţia este de plâns, e întuneric total! Sau, este?
Trezirile din trecut s-au folosit de astfel de împrejurări. Lumina străluceşte mai puternic în întuneric. Poate că creştinismul poate să reînvieze, acum când este atât de uitat încât oamenii nici nu mai ştiu ce crede sau nu crede un creştin. Dacă ne-am educa într-ale Bibliei şi a adevăratei vieţi, dacă ne-am umple de Duhul Sfânt, am avea ocazia să începem să spunem lumii despre adevăratul creştinism, nu despre caricatura care a fost prezentată în ultimii ani. Şi cred că asta e valabil şi pentru România, nu doar pentru SUA.
* **
Copyright 2009 Carl De Souza / Getty Images
Copilul fără copilărie, cu un talent ce l-a făcut să-şi petreacă pe scenele Americii anii pe care alţii îi petrec jucându-se cu jucării a plecat să-şi întâlnească Făcătorul. Continuu neliniştit, nemulţumit cu sine şi cu ceea ce era, căutând mereu să fie altceva. Locuind pe o proprietate numită „Neverland” cu o grădină zoologică şi cu jucării gigantice, petrecându-şi vremea cu copii dar trăind majoritatea timpului singur şi singuratic, Regele Pop-ului nu şi-a mai revenit nici cu sănătatea nici cu banii după procesul de pedofilie din 2005, proces care l-a achitat de acuzaţii. A urmat mutarea în Dubai, aderarea la Islam, probleme majore de sănătate şi acum, moartea!
O mulţime de oameni şi fani aşteptau ca „regele” să se răscumpere cumva după căderea de la 2005 încoace. Cumva să revină sau să facă ceva demn de… un rege! Concertele programate în Anglia cu începere de luna viitoare s-au vândut în 5 ore de la punerea în vânzare a biletelor. Dar n-a fost să fie! Jacko a plecat dintre noi. Unii spun că într-un loc mai bun, dar de ştiut, nu ştie nimeni. Youtube a fost asaltat de doritorii de muzică de-a lui Jackson. Fanii s-au adunat la spitalul unde a murit, prin Time Square in New York şi prin alte oraşe mari ale SUA. Cu timpul, va deveni şi Jacko ceea ce au devenit Elvis sau Sinatra după moarte: o imagine a unei muzici şi perioade irepetabile în istoria Americii şi a lumii.
Eu încă mai cred că nu ne rugăm suficient de mult pentru astfel de oameni celebri. Citim despre ei, le ascultăm muzica, le vedem filmele, le citim operele dar nu ne rugăm pentru ei.
* **
Archived in the category:
Umor
Mai întâi, o glumă. Se zice că era odată un căpitan de vas de piraţi foarte curajos. Venea aghiotantul la el şi-i zicea, „căpitane, suntem atacaţi de un alt vas de piraţi!” şi curajosul căpitan cerea cămaşa roşie. După câteva ocazii, aghiotantul îl întrebă curios, de ce cere mereu o cămaşă roşie de câte ori sunt în faţa luptei cu un alt vas de piraţi? La care căpitanul răspunse că, dacă va fi rănit în luptă, roşul va ascunde vederea culorii sângelui şi astfel va evita să-i descurajeze pe marinarii săi aflaţi în luptă.
Într-o zi, aghiotantul veni repede şi spuse „căpitane, suntem atacaţi de zece nave cu piraţi!” La care căpitanul ceru: „adu-mi pantalonii maro!”
Lăsând gluma la o parte, Coreea de Nord tocmai a anunţat că va şterge America de pe faţa pământului! Serios? Cu ce? Acum, nu neg că s-au mai văzut buturugi miculuţe răsturnând ditamai căruţe! Dar rachetele lansate de Coreea de N în probele nucleare de până acum au făcu „plici” în balta din faţa casei lor la câteva secunde de la lansare. Ameninţarea asta sună a „luaţi-l de pe mine că-l omor!”
Nu, nu neg posibilitatea unei confruntări armate cu Coreea de Nord. SUA are în Coreea de Sud peste 28 de mii de soldaţi. Dar tocmai existenţa lor îi împiedică pe cei din nord să invadeze sudul. În timp ce fiecare dintre părţi (mai mult coreenii din nord) flutură securea războiului, eu cred că Kim Jong-il ar trebui să-şi pregătească pantalonii maro!
* **
De-acum, se ştie. Guvernatorul statului Carolina de Sud a dispărut timp de vreo 7 zile, fără ca cineva sî ştie unde este. Unii au zis că este prin munţi, la căţărat. Soţia a zis că probabil s-a retras la vreun hotel, pentru a scrie. Alţii au zis că se reface undeva. Dar precis, nu a ştiut nimeni unde este Mark Sanford.
Cert este doar faptul că Sanford era privit de către mulţi republicani ca un potenţial candidat la alegerile prezidenţiale din 2012. Acum, de când Sanford a reapărut, şi a spus că în timpul lipsei sale a făcut o călătorie să îşi vadă o concubină din Argentina, misterul a fost elucidat, dar s-a mai dus la canal încă o luminoasă carieră politică, a mai rămas o soţie rănită şi patru fii bulversaţi. Păcat.
Ce m-a frapat însă a fost că, un comentator politic a afirmat că-n secolul acesta în care, datoriă scrutinului mediei totul se află şi se desopere cu viteza luminii, oamenii ar trebui să aibă standarde morale mai înalte. Serios? Adică, cei ce trăiau pe vremea când încă nu era radiou şi televiziune, celulare şi maşini de fax nu erau obligaţi la asemenea standarde morale ca cei din zilele noastre? Adică, sfinţii de odinioară, să se răsucească în morminte că au trăit prea… sfinţi, când ar fi putut lăsa-o mai moale cu morala, că şi aşa nu avea cum afla poporul?
Lipsa de morală asociată cu trăirea după statistici, după ce zice sau nu zice, ce ştie sau nu ştie presa e o boală degenerativă a societăţii zilelor noastre. Plus, acoperirea urmelor pentru câştigarea de timp, minţirea până-n ultima clipă, apoi recunoaşterea cu lacrimi de crocodil, dezlănţuirea de argumente semantice de genul „depinde ce înseamnă este” (vezi cazul Clinton care susţinea că suxul oral nu este sex, şi că totul depinde de „what the word IS means).
Trist este că procedura aceasta nu este străină bisericilor, unde adesea de la vlădică până la opincă, păcătuim ca apoi să negăm vehement, iar când negarea nu mai are rost că totul e prea evident, plângem şi recunoaştem formal o „greşeală” doar pentru a dori să o mcomitem din nou cu prima ocazie. Astea nu-s standarde morale vrednice de Dumnezeu! Vorbesc pentru noi, creştinii! Că lumea va avea parte de judecata ei! Doar că judecata va începe de la noi!
* **
Două mame vorbeau despre fii lor. Prima mamă zice, „Băiatul meu e foarte cuminte! Lucrează din greu, merge şi la şcoală şi şi-o plăteşte singur, nu fumează, nu bea, şi nici nu cred că s-a uitat către vreo femeie în ultimii doi ani!”
Cealaltă mamă, spune şi ea, Ce să mai spun despre băiatul meu: el este ca un sfânt! Nici el nu bea, nici măcar un picur de alcool, şi nici el nu s-a uitat la vreo femeie în ultimii trei ani! E foarte cuminte şi se abţine de la orice excese!”
Prima mamă se uită cu admiraţie la a doua mamă şi spune, „cred că eşti foarte mândră şi mulţumită de fiul tău!”
„Da zice mama a doua, atât de mulţumită încât luna viitoare când scapă de la închisoare o să facem o petrecere în cinstea lui!”
* **
Numeri 14:26-30 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Până când voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, care cîrteau împotriva Mea. Spune-le: „Pe viaţa Mea!” zice Domnul „că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cîrtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
Iosua şi Caleb au făcut tot ce trebuia să se facă: au adus un raport corect, au privit lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Ţara spionată era exact aşa cum li se spusese, şi chiar mai mult decât se aşteptau. Curgea „lapte şi miere”. Dar, ca orice binecuvântare în viaţă, venea cu obstacole … uriaşe! Giganţii ţării erau de speriat. Numai din cuvintele spionilor şi iudeii s-au speriat total. Au început să se vaiete, să acuze pe Moise şi pe Aron, să fie nemulţumiţi de Dumnezeu şi de drumul pe care Domnul i-a călăuzit, să fie nemulţumiţi de ţara făgăduită. Degeaba au încercat Iosua şi Caleb să-i îmbuneze, să le amintească de minunile lui Dumnezeu. Nu demult trecuseră Marea Roşie! Au avut de mâncare şi apă în pustie, ei, un popor de peste un milion de suflete.
Erau aproape de ţintă. Se vor sfârşi în curând împachetarea zilnică a corturilor, căratul bagajelor, căutarea unui loc de adăpost în fiecare seară şi întinderea din nou a corturilor. Vor putea să-şi construiască case, să aibă grădini cu legume şi zarzavaturi proaspete. Să intre într-o rutină posibilă şi acceptabilă… Dar nu! Ei nu mai vor! Şi tot poporul dă înapoi. Iosua şi Caleb încearcă cu disperare să împiedice dezastrul ce mijeşte la orizont. Dar nu au nici un succes. Şi vine verdictul lui Dumnezeu: toată naţiunea de necredincioşi se vor învârti în jurul unui munte timp de 40 de ani… până când vor pieri toţi cei ce nu au crezut.
Iosua şi Caleb nu vor pieri cu necredincioşii, ci vor trăi pentru a intra în ţara promisiunii. Dar de ce să călătorească cu necredincioşii ei, care au fost credincioşi? De ce să fie pedepsiţi alături de neascultători cei ce au ascultat? De ce să sufere alături de păcătoşi cei neprihăniţi?
Istoria aceasta se repetă de atâtea ori! faci parte dintr-o adunare, te sileşti să fii „sfânt pe mai departe” în timp ce altora nici nu le pasă de sfinţenie… şi vine verdictul Domnului: adunarea va trece printr-o perioadă de secetă spirituală, va fi dezolare, lipsă de viziune, va fi învârtirea într-un cerc vicios. Se vor pierde ocazii, va fi stress, oboseală, nervozitate. Oamenii se vor preocupa de nimicuri, se vor mânca unii pe alţii, unii vor cade victeme. Şi tu, care te-ai străduit să fii diferit, să fii alături de Domnul, aparţii aici şi suferi alături de cei ce au adus asupra lor această pedeapsă, această stare!
De ce nu pleci? De ce nu iei o pauză? De ce nu renunţi? Pentru că aparţii. Aceast este adunarea ta! Aici sunt prietenii tăi! Şi deşi mântuirea este individuală, nu vrei să ajungi în cer singur! Ar fi mare plictiseală! Aşa că aştepţi, suferi, aştepţi, te rogi, aştepţi, te lupţi, aştepţi… Ciudată asociere! Aparţii şi iubeşti mai mult decât ai prefera să-ţi salvezi pielea!
* **
Se spune că un băieţel a fost întrebat dacă e mândru de tatăl său. El a răspuns că da. Apoi a fost întrebat că de ce anime este mândru, care-a fost cel mai bun, mai eroic lucru pe care l-a făcut tatăl său. Băieţelul a răspuns fără să clipească: „s-a căsătorit cu mama!”
Iarăşi o fetiţă a fost întrebată dacă sărbătoreste ziua taţilor. E a răspuns că da. Şi apoi, a urmat întrebarea, cum este ziua taţilor? E a răspuns, „asemănătoare zilei mamelor, doar cu cadouri mai ieftine!”
Sunt o mulţime de avantaje în a fi bărbat. Dintre acestea, amintim azi numai câteva:
1. Ştii amănunte despre tancuri
2. Poţi merge la baie fără prieteni
3. Dacă uită cineva să te invite la vreo onomastică, încă mai puteţi rămâne prieteni
4. Poţi să te opreşti neanunţat la un prieten, şi poţi s-o faci fără a aduce un cadou
5. Dacă la aceeaşi petrecere vine un alt bărbat, îmbracat exact ca tine, nu vă urâţi ci dimpotrivă, puteţi deveni cei mai buni prieteni
6. Nu ai nevoie decât de un portmoneu, o pereche de pantofi şi o curea de pantaloni, într-o singură culoare, pentru orice anotimp
7. Ai şi tu acasă o încăpere întregă pentru tine, în care nu se bagă nimeni: garajul
8. Prietenii tăi n-o să te întrebe niciodată: „spune-mi, ai observat ceva diferit la mine?”
9. Dacă ceva nu mai funcţionează, îi poţi da una cu ciocanul şi să-l arunci apoi de perete
10. Îţi poţi face unghiile cu briceagul
11. Termini de vorbit la telefon în 1 minut
12. Ţi-ajunge o valiză mică pentru un concediu de 2 săptămâni
13. Îţi poţi deschide propriile tale borcane
14. Cu $6.95 cumperi trei schimburi de lenjerie
15. Tot ce-i pe faţa ta, rămâne în culoarea originală cât timp trăieşti
Da, pare că sunt unele avantaje în a fi bărbat. Dar cel mai mare avantaj este că bărbaţii pot deveni taţi! Ştiu că în lumea de azi a fi tată nu reprezintă mare lucru! Ba locul lui, zice lumea, poate fi înlocuit de un tată vitreg, sau de un prieten al mamei (boyfriend) sau de încă o mamă (în cazul a două lesbiene). Dacă lumea merge la fel, în încă 30 de ani de-acum se va vorbi despre „tata” ca despre un donator de spermă, cel mult. Figura lui va fi perimată ca ceva arhaic şi rău şi se va abandona până şi amintirea lui!
Noi creştinii avem de la cine învăţa cum să fim şi să rămânem taţi buni: de la Tatăl Nostru! Datoria noastră este nu doar să fim taţi buni, ci şi să menţinem exemplul unor taţi aşa cum se cere de la un tată în lumea noastră. În familia creştină, tatăl are ca model şi rol pe Tatăl Ceresc. Isus ne-a învăţat să ne rugăm, „Tatăl Nostru”. Dumnezeu este un Tată şi El poate fi şi trebuie copiat de către toţi taţii noştri.
Aşa că, având în vedere treaba serioasă şi monumentală ce stă în faţa noastră, spunem un scurt şi din inimă „Happy Father’s Day!” tuturor taţilor din familia creştină şi,… la lucru!
* **
Ar fi fost bine ca Obama să fi zis măcar un cuvânt de încurajare în favoarea protestatarilor din Iran. Nu că oponentul lui Ahmadinejad ar fi mai bun, deoarece nu este! Dar el a oferit o speranţă mulţimilor: speranţa că se poate schimba ceva. Când eşti închis într-o cutie şi apare o breşă, o gaură undeva, prin care se strecoară o rază de lumină, se aprind dintr-o dată visele şi imaginaţia! Începi să-ţi închipui că ai putea scăpa, că breşa s-ar putea lărgi pentu a te strecura afară.
Poate să se fi copt vremea pentru reforme în Iran. Sau poate s-au inspirat de la vecinii irakieni… Cine ştie? SUA mai este încă o apărătoare a celor ce se luptă pentru libertate, şi un semn de aprobare ar fi contat mult. Dar acesta nu a venit, şi azi aiatolahul Khamenei a vorbit şi le-a spus protestatarilor să înceteze cu prostiile şi să-şi vadă de treabă, nu au fost fraude electorale! Şi ca de obicei, a încheiat cu un discurs împotriva Americii, ca să le ofere un ţap ispăşitor celor ce au prea multă ură.
Vom vedea ce va aduce ziua de mâine, dar părerea mea este că s-a irosit o ocazie de schimbare.
* **
Secretarul Apărării Gates a dat dispoziţie ca unităţi portabile antibalistice să se îndrepte către insulele Hawaii. Conform unui cotidian japonez, Coreea de Nord a ameninţat că în jur de 4 Iulie (ziua naţională a Americii) va lansa o rachetă de tip Taepodong 2 peste Japonia şi peste Oceanul Pacific. Racheta cu pricina are o rază de acţiune de până la 4 mii de mile. Deşi nu este sigur că racheta va ajunge la destinaţie (alte încercări de lansare au eşuat) e bine să fii pregătit pentru orice eventualitate. Coreea s-a ţinut de cuvânt cu alte ocazii, aşa că nu are de ce să dezamăgească acum. Guvernul de la Pyongyang este în corzi din cauza atâtor sancţiuni economice şi consideră sancţiunile ca un act de război împotriva ţării lor, de aceea vor răspunde cu agresiune la agresiune.
E probabil ca tensiunile din zonă să escaladeze în următorii ani şi nu ar fi exclus ca nordul să atace sudul (e mult mai uşor, deoarece nu are nevoie de rachete balistice intercontinentale, ci doar de … o armată numeroasă şi flămândă, lucru de care nordul dispune berechet). Rămâne de văzut cum va reacţiona restul lumii la un asemenea atac, ţi în special ce va face America, având la conducere un preşedinte care speră să rezolve prin cuvântări promiţătoare conflictele lumii.
Oricum, noi trebuie să ne rugăm pentru Coreea de Nord. Nu doar pentru apce ci şi pentru creştinii de acolo, ei fiind unii dintre cei mai persecutaţi creştini din lume.
* **
- greşeala nu este imposibilitatea de a atinge visurile tale, ci lipsa totală a visurilor
- greşeala nu este stabilirea unui scop şi neatingerea lui, ci lipsa unui scop.
- greşeala nu este căderea, ci ne-ridicarea dintr-o cădere.
Greşeala este refuzul de a încerca din nou, de a merge mai departe. Cum am învăţat noi să mergem cu bicicleta? Păi, am căzut zdravăn de câteva ori; dar ne-am ridicat, am scuturat praful de pe noi şi am încercat iarăşi. Unii copii au genunchii plini de cicatrice şi de răni uscate… dar nu-i nimic, atâta timp cât se ridică şi o iau de la început! Ei vor reuşi!
* **
Domnul adună şi înmulţeşte, diavolul împarte şi scade – necunoscut
* **
Efeseni 4:12 …pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire... „Nu mi-ar place să fiu păstor!” îmi spunea cineva nu de mult. Afirmaţii de-astea vor să spună că dacă nu eşti păstor, atunci nu eşti nimic! Ca şi când a fi păstor este apogeul a ceea ce poate face cineva pentru Domnul!
Textul de mai sus spune că noi suntem implicaţi cu toţii în lucrarea de slujire. Şi suntem puşi într-un proces de echipare (termenul „desăvârşire” se poate traduce astfel) în vederea acesrei lucrări de slujire. Echiparea nu-i uşoară: ne sunt purificate dorinţele, gândurile, voinţa, ambiţiile şi practicile. În timpul procesului ni se descopere la ce suntem chemaţi. De obicei, devenim utili într-un fel sau altul în trup, dar faţă de lume devenim ambasadorii lui Isus, agenţii ce aduc vindecare şi transformare.
De chestia asta de la urmă nu scăpăm niciunul. Şi asta e mai mult decât a fi păstor. asta, venind de la un… păstor!
* **
on 
on 
