on 
on 
on 
De ce a învăţat Isus pe ucenici să se adreseze lui Dumnezeu în felul acesta: Tatăl nostru? Doar rugăciunea este o „afacere intimă”, personală. De aceea Domnul Isus a vorbit despre rugăciunea în cămăruţă, în odăiţă. Solitudinea este necesară adesea în rugăciune. Liniştea, o poziţie fără stres, calmul sunt necesare. De ce atunci recomandă Domnul Isus să începem prin a ne ruga Tatăl nostru?
De ce nu Tatăl meu. Dar dacă rugăciunea e o chestiune personală, de ce aduce Domnul Isus aici în imagine întreg corpul de fraţi şi surori? De ce trebuie să zic ”Tatăl nostru”, şi nu este suficient ”Tatăl meu”!? De ce să mă rog la plural?
Mie personal nu-mi prea place când ne rugăm în felul acesta. Ştii, dacă eu am păcătuit, e mai uşor să cer iertare zicând „te rog iartă-NE”! Dacă cer ceva, e mai uşor să zic „te rog dă-NE”! E mai uşor să zic „ajută-NE să ne pocăim” decât „ajută-MĂ să MĂ pocăiesc”.
Dar aici, pluralul are alt scop. Eu aparţin la un trup mai mare decât mine, cu nevoi mai mari decât ale mele, cu interese mai importante decât ale mele însumi. Nu, Dumnezeu nu vrea ca eu să mă topesc în plural şi astfel să-mi pierd personalitatea! Nici gând! Dumnezeu vrea ca eu să nu uit niciodată când mă rog, că mai sunt şi alţi fii ai lui Dumnezeu.
În timp ce eu trebuie să mă întorc la Domnul SINGUR, şi să răspund despre mine PERSONAL, eu nu exist în afara TRUPULUI. Domnul mă vede şi SINGUR şi în TRUP. Chemarea mea la mântuire are în vedere atât mântuirea mea personală, cât şi un loc pentru mine în trup. Pentru Domnul trupul e la fel de important ca şi mine. Şi-n timp ce eu am un rol în trup, de a îmi da aportul prin tot ce sunt şi ce am la creşterea trupului, rolul trupului este de a mă feri de egoism, de mândrie şi de individualism.
Să nu uităm niciodată când ne rugăm de nevoile celorlalţi. Domnului nu-i place asta. El ne-a învăţat să nu uităm. Aducerea aminte este mereu acolo, în cuvântul „nostru”.
