on 
on 
on 
Unii sunt indiferenţi la mai toate lucrurile. Sau cel puţin, aşa par. Alţii au opinii. La de toate. Zilele astea, poţi să pui o întrebare despre orice, şi sigur vor sări unii să-ţi dea răspuns sau să comenteze. Întreabă despre Bush sau Obama, despre avorturi sau homosexuali, despre căsătoria homosexualilor, despre tehnici de interogare a teroriştilor, despre Gitmo, despre Benny Hinn sau Dalai lama, despre sport şi sportivi… Majoritatea celor întrebaţi au o opinie.
Jay Leno nu mai este la The Tonight Show, dar pe când era, avea un segment foarte popular, numit Jay Walking. Oprea tot felul de tipi şi tipe, şi le punea tot felul de întrebări. Mi-amintesc că pe vremea lui Clinton întreba pe unele dame cine este preşedinte. Ele răspundeau… „tipul acela cu trabucul… cum îl cheamă…?” Şi Clinton era iubit (de dame) şi popular! La fel cu Bush: cine este preşedinte? Şi lumea nu ştia.
Majoritatea americanilor de rând (şi nu numai) sunt cel puţin neinformaţi, ca să nu zic proşti. Deşi proşti se potriveşte mai bine. Dar opinii, au cu toţii! Şi, cu cât mai neinformaţi (proşti) sunt, cu atât mai puternice le sunt opiniile! Adică, de la indiferenţă, se trece prin opinii către convingeri. Acum, dacă vociferăm cu privire la opinii, când e vorba despre convingeri, facem scandal deabinelea: vrem să convingem şi pe alţii să adopte convingerile noastre, că dacă noi le-am adoptat, trebe să fie bune, nu-i aşa?
E bine să fii indiferent cu privire la lucrurile ne-esenţiale, şi să ai convingeri cu privire la cele esenţiale. Opiniile cad undeva la mijloc, între cele două extreme. A te bate pentru lucuri cu privire la care eşti indiferent, sau şi chiar pentru opinii, e zadarnic. E o pierdere de timp. Dar dacă e vorba de lucruri esenţiale, unde TREBUIE să ai convingeri (indiferent cum ar fi acestea) trebuie să te lupţi. Dar ce faci dacă cineva vine cu un argument logic sau raţional, şi-ţi demonstrează că convingerea ta e greşită? Cât de repede ţi-o schimbi? Sau, ţi-o schimbi? Adică, dacă toată lumea vede alb unde tu vezi roşu şi dacă spectrometrul dovedeşte că acolo e alb, continui să susţii că este roşu? Aici intervine standardul. Ai de-a face cu dovezi, cu experienţe, cu absolutul.
Când e vorba despre avort, să zicem, 50% dintre americani (statistica este din capul meu, nu am nici o dovadă şi nu-s… convins! E doar o… opinie!) sunt contra. Ei cred că produsul fecundării ovulului de către un spermatozoid este un individ şi că acolo este vorba de o viaţă. A lua viaţa este omucidere, şi asta este înfierată în Legea Supremă, în absolut. Putem spune că aceşti oameni au convingeri. Dar, vine unul la facultate, şi le spune studenţilor că da, avortul este omucidere, dar există circumstanţe atenuante, sau împrejurări în care ceea ce este absolut, devine subiectiv. De exemplu, dacă viaţa mamei este periclitată, avortul este justificat. Dacă sarcina este produsul unui viol, şi mama nu doreşte să aibă acest copil ce-i va aminti toată viaţa de groaza acelor clipe în care a fost violată, avortulk este scuzabil. Ş.a.m.d. Circumstanţe.
Îmi amintesc că parcă Wurmbrandt spunea undeva (s-ar putea să greşesc) că minciuna este scuzabilă în cazul în care printr-o minciună scapi o viaţă (era vorba de a spune un neadevăr despre cineva pentru a-l salva de la închisoare sau execuţie, pe vremea comuniştilor). Omuciderea şi minciuna sunt ambele păcate. Tragi o minciună pentru a salva o viaţă, omori (un prunc) pentru a salva o viaţă (a mamei). Sunt aceste două păcate echivalente? Sunt justificate în egală măsură? Se strâmbă absolutul din cauza împrejurărilor, închide ochii, devine indiferent sau va judeca?
Îmi schimb convingerile din cauza împrejurărilor? Devin ele mai laxe? Vezi, împrejurările anilor ce vin se vor schimba după o dinamică accelerată şi într-un mod dramatic. Din cauza aceasta, atacurile asupra absolutelor se va înteţi. Anticristul nu va ataca probleme de periferie, unde pot fi indiferent, sau unde-mi sunt atacate opiniile, ci-mi va ataca convingerile. Dar până atunci, acestea-mi sunt atacate zilnic. Deoarece spiritul lui Anticrist lucrează de la Christos încoace.
Creştinii „emergent” şi „progressive” au schimbat macazul demult. Ei zic că viitorul e-al lor. „Bisericile” lor sunt pline. Se adună prin baruri, cofetării, biblioteci. Unii beau bere, alţii au un suc în faţă, alţii cafea. Două fete-s îmbrăcate mai sumar, tatuate din greu. Vreo trei băieţi au cercei în urechi, câţiva indivizi au un cui în limbă, la alţii le e străpunsă buza. Doi bărbaţi stau pe tabureţi, ţinându-se de mână. Se „iubesc”. Dar e ok, deoarece bisericile „emergente” nu au problemă cu asta; doar este vorba despre dragoste şi Dumnezeu este dragoste… Biblia este la îndemână, că se va citi şi comenta şi din ea. Dar nu doar în lumina teologiei clasice, ci se vor aduce argumente de către unii care cochetează cu yoga, altul care-l cunoaşte pe allah, altul care citeşte-n cărţi (tarot). Astea-s experienţe „spirituale” ce îmbogăţesc umanitatea! Nu le putem arunca la gunoi, ca şi cum ar fi nişte tâmpenii sau erezii! Cine spune că experienţele şi convingerile altuia sunt mai rele decât ale mele…?
Eh… M-am luat cu vorba. Câteodată îmi pipăi convingerile şi le compar cu standardul să văd dacă se mai potrivesc…
