on 
on 
Îi vezi pretutindeni. Băieţii de peste 19 ani, care participă regulat la templu, care se roagă, citesc regulile bisericii, care dau zeciuială, care sunt capabili şi sănătoşi, sunt încurajaţi să participe ca voluntari pentru o perioadă de doi ani de misionarism. Doi câte doi, cum şi-a trimis Isus ucenicii, îmbrăcaţi fără excepţie în costume negre, cu cămăşi albe şi cravate negre, pe jos sau pe biciclete, cu sacoşe în spate sau pe umăr, mergând de la uşă la uşă, îşi duc credinţa înainte.
Mă uimeşte rigoarea lor şi a religiei ce-o reprezintă. Oamenii au găsit întotdeauna mai uşor de respectat un cod de legi precise şi s-au încadrat mai bine într-o rutină. De aici probabil şi puterea de ţinere a tradiţiilor în viaţa noastră. Harul este greu de înţeles, pentru că eliberează şi omul se găseşte dintr-o dată străin într-o lume în care nu înţelege constrângerile iubirii după ce a fost limitat de cele ale legilor, obiceiurilor şi tradiţiilor. Din acest punct de vedere, în timp ce apreciez la maxim harul, mi-ar place să văd şi-n bisericile evanghelice o mai multă rigurozitate în ceea ce priveşte aspectul acesta al mărturisirii credinţei.
Dar, am divagat! Cum zilele trecute a fost vreme frumoasă, m-am întâlnit pe stradă cu cel puţin 4 grupuri de câte doi misionari. M-am întrebat, oare ce au ei în sacoşe? Le-am văzut ecusoanele pe reverele hainelor, bibliie în mână, dar ce-or fi având în sacoşe? De unde sunt? Din localitatea în care misionează, sau din altă parte? Dacă-s din altă parte, unde dorm? Cine le plăteşte cheltuielile? Poate mă lămureşte şi pe mine cineva
The Misionarii Mormoni by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No related posts.
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.
Ted
Reply:
June 6th, 2009 at 11:03 am
Marius,
merci