03
Jun

Perechea potrivită

Archived in the category: Istorisiri ce inspira
Posted by: Ted - 2 Comments

boy-with-dog

Un fermier avea ceva căţei de vânzare, aşa că a pus un semn la stradă.  Pe când prindea pancarta în cuie, simţi cum cineva-l trage de pantaloni.  Uitându-se-n jos, fermierul văzu un băieţel.  „Nenea, aş dori să cumpăr un căţeluş”.

„Bine – spuse fermierul – dar căţeii aceşti au părinţi campioni şi costă o groază de bani”.  Copilul păru descurajat o clipă, apoi băgă mâna în buzunar şi scoase un pumn de mărunţiş.  „Am aici 39 de cenţi, credeţi că pot măcar să mă uit la căţei pentru banii aceştia?”

„Desigur” raspunse fermierul.  Apoi fluierând, strigă „Dolly, vino-n coace!”

Dintr-o cuşcă ieşi o căţea având în urma ei patru ghemotoace de blană; erau patru căţeluşi drăgălaşi.  Băiatul îşi sprijini faţa de gardul de sârmă, privimd cu un zâmbet satisfăcut.  Apoi, privi din nou spre cuşcă, de acolo văzându-se mişcare.  Un alt căţel, mult mai mic şi nedezvoltat, târându-şi picioarele din spate după el, încercând să ţină pasul cu frăţiorii lui, dar fără succes.

„Eu îl vreau pe acela!” exclamă băieţelul.  Fermierul îngenunchie lângă băiat, şi-i spuse „Tinere, tu nu ai nevoie de căţelul acela.  El are un defect la picioarele din spate, n-o să poată alerga niciodată, şi nu te vei putea juca cu el cum te-ai juca cu un căţel sănătos!”

Băieţelul se îndepărtă puţin de gardul de sârmă, se aplecă, îşi ridică pantalonaşii şi dezveli o pereche de picioare slăbuţe, atât de slabe încât avea tije de metal de-o parte şi alta a fiecărui picior.  „Vedeţi nenea – zise el – nici eu nu am picioare prea bune iar căţelul acela are nevoie de cineva care-l înţelege”.

Warning:

Post to Twitter * Post to Facebook **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

2 comments for “Perechea potrivită”

1

Ce emoţionant episod… Am o slăbiciune mare pentru câini. Sunt atât de sufletişti şi devotaţi! Anul trecut am adoptat 2 maidanezi de pe stradă. “Frate şi soră”. Erau atât de slabi şi murdari…Le plângeam de milă. Acum s-au făcut 2 dulăi impresionanţi prin statură şi lătratul “baritonal”. Sunt trup şi suflet pt noi! De câte ori mă văd, atât se mai bucură şi nu ştiu cum să-mi arate recunoştinţa lor sinceră… Nişte suflete nevinovate, dar atât de iubitoare. Chiar acum mă duc la ei! Lolică şi Pufiţa – micii mei prieteni!

Ted UNITED STATES Reply:

Alex,
şi mie-mi plac câinii. Am avut şi eu câini, dar acum nu am. Chiar aseară am petrecut vreo jumătate de oră pe net căutând un căţeluş… Să vedem dacă o pot convinge şi pe soţia mea că aceasta este o nevoie!

June 6th, 2009 at 10:19 am