PERSPECTIVE CRESTINE

Flamingo

Flamingo hranindu-si puiul

Turnul de 100m/320ft de unde se vede pââână departe

Acvariul

Fun @ Sea World

Ţestoasa: Sunt batrina dar simpatica

Regina apelor...

* **

Citiți cele de mai jos, apoi răspundeți cine credeți că este personajul descris.  Eu voi răspunde până Sâmbătă.

M-am născut într-o țară, dar am fost crescut într-alta.  Tatăl meu a fost și el născut într-altă țară.  Eu nu am fost singurul său copil.  Tata a avut mai mulți copii cu mai multe femei.

Am devenit apropiat de mama mea, pentru că tata nu mi-a arătat nici un interes.  Mama a murit destul de tânără, din cauza cancerului.

Mai târziu oamenii s-au întrebat care este adevăratul meu nume.

Informațiile despre nașterea mea au fost puține și nu a putut nimeni să ofere un certificat de naștere legitim, de încredere.

Am crescut practicând o religie dar m-ai târziu m-am convertit la creștinism, deoarece acesta era acceptat la scară largă în țara în care trăiam; totuși am practicat credințe ne-tradiționale și nu am urmărit creștinismul ăndeaproape, decât de ochii lumii.

Ca tânăr am muncit și am trăit între oamenii din clasele de jos, deghizat ca unul căruia îi păsa cu adevărat de ei.  Asta a fost înainde de a mă decide să devin serios cu privire la viață și să îmi aleg o carieră.

Am scris o carte despre luptele mele din timpul creșterii.  Celor ce mi-au citit memoriile le-a fost clar că nu mi-a venit ușor faptul că tata m-a abandonat în copilărie.

După ce am împlinit 30 de ani am devenit activ în politică, beneficiind și de ajutor din spatele scenei. În jurul vârstei de 40 de ani am fost catapultat pe scena politică a țării mele, în calitate de candidat pentru o poziție națională.  Se spunea despre mine că aș avea o gură de aur și că aș putea convinge pe oricine cu privire la orice.  Asta m-a ajutat în înșelăciunea ce-o pueam la cale.

Curiculum vitae al meu a fost aproape inexistent, aveam puțină experiență de muncă, și nu aveam experiență nici în conducerea vreunei organizații.  Dar eram un orator puternic și cetățenii erau atrași spre mine ca niște cuie înspre un magnet.

Cuvântările mele atrăgeau mulțimi mari de oameni.  Lucrul acesta mi-a exacerbat eul.  Mai întâi, campania mea politică s-a concentrat asupra politicii externe a țării mele.  Am devenit foarte critic asupra poziției țării mele în războiul anterior și nu am pierdut nici o ocazie de a-mi critica țara.

Dar ceea ce mi-a ajutat ridicarea la nivel național au fost vederile mele asupra economiei.  Am pretins că am un plan foarte bun de recuperare economică a țării.  Am promis că fiecare sărac va fi hrănit și va avea casă gratis.

Am știut cine era de vină de ajungerea țării în această situație critică.  Erau piața liberă, băncile și corporațiile.  Am hotărât că-i voi face pe cetățeni să urască aceste categorii și știam că dacă săracii vor invidia pe cei cărora le mergea bine, planul meu va avea reușită.

Campania mea am numit-o “o campanie a poporului” și asta a plăcut oamenilor.

Am fost un candidat surpriză pentru că am apărut din afara politicienilor tradiționali și astfel am obținut un larg sprijin popular.  Știam că dacă voi oferi oamenilor “speranță”, împreună vom putea transforma țara noastră și lumea întreagă.

Deci am început să-mi alcătuiesc astfel discursurile încât să pară că ele sunt de partea celor disperați, a săracilor, a ignoranților și a “minorităților persecutate”, cum ar fi evreii.  Adevăratele mele convingeri nu erau cunoscute de nimeni și trebuia să mi le țin ascunse, până când voi deveni liderul național.

Trebuia să ascund cu grijă realitatea, deși oricine ar fi putut descoperi convingerile mele cu ușurință, dacă mi-ar fi citit cărțile cu atenție și ar fi studiat oamenii cu care am fost asociat.  Îmi pare bine că nu i-a păsat nimănui.  Așa am devenit cel mai puternic om din lume.  Și atunci, lumea a aflat adevărul despre mine.

Întrebare: CINE SUNT EU?

* **

Jack se uită la vitezometru în clipa în care văzu luminila maşinii de poliţie în spatele său: avea 75 mi/h într-o zonă în care viteza era de 55 mi/h.  Va lua o nouă amendă pentru depăşirea vitezei, a patra în tot atâtea luni.  Jack trase pe marginea şoselei şi aşteptă să vină poliţistul lângă el.  Când poliţistuol sosi, la semnul acestuia Jack coborâ geamul.  Ce surpriză!  Poliţistul era Steve, de la biserică!  Steve?  Jack nici nu a ştiut că Steve este poliţist!  O fi ziua lui norocoasă…

- Bună Steve, ce surpriză!   Nu ştiam că eşti poliţist, şi încă la poliţia rutieră!  O fi ziua mea norocoasă…  Şi zicând acestea, Jack se dădu jos din maşină să dea mâna cu Steve.  Dar Steve nu ştia de glumă:

- Jack, mă bucur să te văd, dar te rog să urci imediat înapoi în maşină!  (În SUA nu ai voie să cobori din automobilul oprit de poliţie neinvitat de poliţist).  Steve nu zâmbea.

- Steve, am depăşit viteza puţin, pentru că mă grăbesc acasă, să-mi văd copiii, după o zi lungă de muncă.

- Jack, dă-mi te rog actele tale, carnetul de conducere, cartea de identitate a maşinii şi asigurarea.

Steve luă actele lui Jack şi se duse la maşina poliţiei.  La întoarcere, era şi mai serios:

- Jack, văd că ai câteva depăşiri de viteză în ultimele luni.  Ţi-ai făcut un obicei din asta.  Suntem fraţi la biserică, dar aici tu eşti şoferul şi eu sunt poliţistul, şi o să-mi fac datoria.  Poftim actele, te rog să aştepţi să-ţi scriu amenda.

- Dar Steve, pot explica de ce am depăşit de fiecare dată!  Prima dată mă grăbeam să nu întârzii la aniversarea soţiei mele, altă dată, saă nu întârzii la serviciu la biserică, poţi verifica, era o duminică…

Pe Steve nu-l interesau explicaţiile lui Jack.  El se plecă asupra formularului pe care trebuia să-l completeze.  Când sfârşi, veni la geamul lui Jack, i-l dădu, îl salută şi se duse înapoi la maşina sa, după care o luă din loc.  Jack rămase trist.  Supărat pe sine, supărat pe Steve, că acesta nu-l iertă, aşa cum ar fi fost frumos să facă un frate în Isus!  La biserică, nici n-o să mai dea mâna cu el!  O să-l ocolească, şi o să-l facă să înţeleagă că nu s-a comportat creştineşte!

Dar, cât o fi amenda de data asta?  Că poliţistul de data trecută l-o amendat $300!  Deschise formularul împăturit, şi pe el, citi:

„Dragă Jack, acum nu de mult, aveam şi eu o fiică.  Avea 6 ani când a fost lovită de o maşină, şi omorâtă în accident.  Şoferul ce mi-a omorât fiica, conducea şi el cu viteză prin cartierul în care locuim noi.  A primit o amendă, şi a stat 3 luni la închisoare pentru omucidere, apoi a devenit un om liber.  Liber să-şi îmbrăţişeze soţia şi cele 3 fiice ale sale.  Eu nu am avut decât o fiică, şi acum nu o mai am.  Va trebui să aştept până voi ajunge în ceruri ca s-o îmbrăţişez din nou!  Am încercat să iert pe ucigaşul fiicei mele de o mie de ori.  De o mie de ori, am crezut că l-am iertat, dar se pare că mai trebuie să mă lupt să-l iert.  Chiar şi acum, când te-am prins conducând cu viteză şi periclitând viaţa altora, te iert încercând să-l iert şi pe el.  Roagă-te pentru mine să pot ierta în continuare.  Şi te rog, condu cu atenţie: mai am şi un băieţel, el e tot ce mi-a mai rămas!”

Jack rămase mut în maşină.  În depărtare încă se putea zări pe şosea maşina lui Steve.  Trecuseră peste 15 minute până când Jack reuşi să se reculeagă şi să pornească motorul pentru a merge acasă.  Conduse încet, în limitele vitezei legale.  Ajuns acasă, îşi îmbrăţişă soţia şi copiii şi le ceru iertare.  Apoi le explică ce i s-a întâmplat.

Viaţa este preţioasă.  Foloseşte-o cu atenţie!  O ai o singură dată, şi se cheltuieşte atât de repede şi de uşor!  N-o mai poţi întoarce înapoi niciodată.  Nici pe a ta, şi nici pe a altora.  Respectă viaţa, şi astfel respecţi pe Cel ce ţi-a dat-o!

* **

Istoria ta nu o poți schimba.  O poți rescrie, o poți nega, o poți uita, o poți disprețui, poți face ce vrei cu ea, dar schimba, nu o poți!

* **

Comunicând, citind…

Comunicând

Tot comunicând...

Sau citind...

* **

Amintiri despre Hollywood

1

Magic Wheel

2

3

Magic Wheel 2

Vizitati de armata

* **

Unii, ca să se recunoască mai uşor sau să nu se piardă, poartă uniforme.  Iată câteva:

Uniforma achizitionata la Disney

* **

Persoane pe care nu te-ai aştepta să le vezi la Disneyland

O sa vii cu mine chiar de-ar trebui sa te trag

* **

Un anunț de atenționare providențial:

Mulțumesc, IB!

* **

Așa cum spuneam, am plecat cu familia colegului meu mult mai tânăr la Disneyland.  Nu am mai fost de peste 13 ani!  De când eram și eu.. copil!  S-au făsut multe modificări, înoiri, îmbunătățiri.  Dar unele lucruri au rămas aceleași.  A rămas la fel dorința de a visa a copiilor, și de a-și aminti visele a celor mai în vârstă!  A rămas la fel forfota, alergarea, dorința de a vedea, de a experimenta.  În casa din copac a lui Chip `n Dale, pe corabia lui Donald, în căminul lui Goofy, în casa lui Minnie, pe submarinul lui Nemo, explorând viitorul pe Astro orbitor, și-n încă zeci de alte locuri în care copii și adulți se bucură aproape la fel!

Au rămas la fel prețurile: exagerate!  Dacă merge bine vre-un biznis în America, atunci acesta trebuie să fie cel legat de distracții.  Puhoi de lume pretutindeni!  Și toată lumea cumpără de-ale mâncării, de-ale băutului (pe0o temperatură de aproape 35 grade Celsius (peste 90 F), și suveniruri.  Dacăți-ai uitat acasă ochelarii de soare, too bad!  Aici o pereche ieftină, de $12-$20 în altă parte costă $150.  O pălărie (ca să te ferești de soarele ce-ți produce insolație) $90.  De paie!  Pălăria.

Dar m-am bucurat, iar copii lui Dan, colegul meu au fost în al 9-lea cer.  Adică, asta până s-a întunecat, când am pornit spre hotel și au adormit buștean la secundă.

Uite câteva poze…

Dan si Doru si familiile

Disney - baloane

* **

Ieremia 29:11 Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.  Aici Dumnezeu vorbește despre trecerea celor 70 de ani și întoarcerea lui Israel din robie.

Ciudat că Domnul nu spune “voi știți gândurile Mele“.  În engleză traducătorii au folosit planuri în loc de gânduri.  Sună mai bine.  Deci, ce bine că Domnul nu mă lasă pe mine să-mi amintesc de planurile Lui cu privire la mine!  De fapt, nici nu mi le dezvăluie integral!  Îmi spune doar că are planuri bune, cum se cuvine unui Dumnezeu bun și iubitor!

Dacă ar lăsa Domnul în seama mea amintirea planurilor Sale…  Mai întâi, eu aș vrea să se împlinească toate dintr-o dată, claie peste grămadă, și peste noapte!  Fără maturizarea mea, fără interacțiunea cu alții, fără dezvoltarea de caracter în mine!  Apoi, dacă trecerea timpului ar fi implicată în împlinirea planurilor lui Dumnezeu (cum și este), eu le-aș pierde curând din vedere, din cauza zgomotului de fond!  Din cauza îngrijorărilor, din cauza altor `planuri` ce par mai bune pentru moment.

De aceea Dumnezeu nu lasă planurile Sale la discreția mea.  Acestea sunt bune, chiar dacă acum suntem în mijlocul a 70 de ani de exil! (Citește contextul versetului ca să înțelegi!).  Pentru că, în timp ce lucruri rele li se pot întâmpla oamenilor buni, lucruri rele NU li se pot întâmpla oamenilor lui Dumnezeu, copiilor Săi!  De ce?  Din cauza planurilor de pace și nu de nenorocire, din cauza că Dumnezeu VREA să ne dea un viitor și o speranță!

Doar un alt fel de a pronunța Romani 8:28…

* **

Fariseii au avut un standard propriu de neprihănire, care nu s-a potrivit cu standardul lui Dumnezeu.  Nu că standardele lui Dumnezeu ar fi fost mai scăzute, ci pentru că standardele lui Dumnezeu erau drepte, sfinte și împachetate în dragoste.

Fariseii au întâmpinat tot ce a făcut Isus cu criticism.  Cineva a spus că cinismul, scepticismul și critica sunt opușii credinței, nădejdii și respectiv ai iubirii.  Isus i-a numit pe farisei pui de năpârci.  Ciudat că speța năpârcilor de odinioară nu s-a stins odată cu reprezentanții fariseilor, ci s-a strecurat cumva până la noi.  Cineva spunea despre gândacii de bucătărie că aceștia, alături de șobolani, sunt cei mai apți să supraviețuiască un cataclism nuclear…  Normal!  Dacă puii de năpârci au rezistat sângelui lui Isus, cum nu vor rezista altor agenți, mult mai slabi, precum trecerea timpului…

Când uităm că suntem fii lui Dumnezeu și urmașii lui Isus și începem să ne erijăm în judecători ai altora, atunci ne înrudim cu fariseii de odinioară, dar nu ca nepoți ai lor ci ca pui ai acelorași năpârci ca și ei.  Atitudinea asta de \mai sfânt decât tine sau alții| nu se potrivește copiilor lui Dumnezeu!

* **

-În fiecare duminică sunt mai mulţi creştini ce merg la serviciu la biserică, decât în întreaga „EuropăCreştină”.

- În fiecare duminică sunt mai mulţi anglicani ce merg la biserici în Kenya, Africa de Sud, Tanzania şi Uganda decât în Marea Britanie, Canada şi SUA.  Anglicanii din Nigeria sunt mai numeroşi decât cei din ţările africane amintite mai sus.

- În fiecare duminică merg mai mulţi penticostali brazilieni la biserică decât penticostalii tuturor denominaţiilor penticostale din SUA.

- În fiecare duminică catolicii americani au slujbele în mai multe limbi altele decât americana decât oricând în trecut.

- În orice duminică, bisericile cela mai numeroase din Anglia şi Franţa sunt alcătuite din creştini de culoare

- Sunt mai mulţi creştini catolici în Filipine decât în oricare dintre ţările tradiţional catolice din Europa (Italia, Spania sau Polonia)

Sursa: The New Shape of World Christianity, de Mark Noll

* **

Următoarele 10 zile voi fi plecat în concediu.  O să am Mac-ul cu mine, și voi încerca să postez zilnic câte ceva.

* **

Un păstor a spus că pe el nu-l deranjează când, în timpul predicii sale, ascultătorii se uită în repetate rânduri la ceasul lor.  Deşi, trebuie să recunoască că o dată s-a simţit stânjenit când un membru al bisericii, după ce s-a uitat de câteva ori la ceasul său, l-a dus şi la ureche să vadă dacă încă mai funcţionează…

* **

Nu am răspuns la întrebarea de mai sus, şi, nu, nu este pusă doar cu scop retoric.  Aş dori un răspuns aşa pentru mine.

Uite, eu plătesc băncii rate pentru casa în care locuiesc.  Mare parte din cunoscuţii mei plătesc şi ei.  Dacă banca care deţine titlul de proprietate şi care mi-a împrumutat banii ar veni la mine şi mi-ar spune că-mi iartă datoria cu condiţia ca pentru restul vieţii mele să port un semn sau logo al băncii şi să spun tuturor ce bine mi-a făcut banca, cred că aş accepta fără rezerve şi aş spune despre iertarea datoriei fără nici o problemă, oricui şi oriunde.

Acelaşi lucru mi l-a făcut Isus, numai multiplicat la puterea… 30-a!  Mi-a iertat „datoria” păcatului şi am scăpat cu viaţă… veşnică.  De ce mi-e greu să spun şi altora?  OK!  Probabil şi pentru că mi se pare că eu nu pot explica toate datele problemei.  E incomod să nu ai răspuns la toate.  Iertarea datoriei de către bancă, chiar dacă nu o putem explica, e mai simplă de crezut decât iertarea păcatelor, problema condamnării veşnice, nevoia de Mântuitor, ispăşirea păcatelor, viaţa veşnică.  Iertarea datoriei, în lumea noastră, face mai mult sens, e mai de aşteptat decât întruparea lui Dumnezeu şi apoi moartea Sa în locul datornicului spiritual.

Probabil că o altă problemă este şi faptul că ne-am născut în familii de credincioşi şi nu realizăm dimensiunea pierzării noastre.  Am constatat că, unii care se întorc la Domnul dintr-o viaţă murdară de tot au mai mare dorinţă şi îndrăzneală de a mărturisi ce le-a făcut Domnul decât cei ce s-au întors din familii de credincioşi şi au umblat prin biserici toată viaţa.  Noi am fost întotdeauna „aproape” de Domnul şi avem o cultură „bisericească”.  Adică, muncim mai bine în „acvariu” decât afară pe marea învolburată, pescuind.

Tu ce zici?  Care-i părerea ta?

* **

Eşti păstor la o biserică.  La tine la birou vine într-o zi o femeie: o cheamă Ileana.  Ileana îţi spune că ea este creştină.  Şi că de 6 ani trăieşte împreună cu Veronica.  Ileana şi Veronica sunt lesbiene.  Veronica are două fetiţe dintr-o căsătorie mai de demult, Mihaela şi Ionela.  Ileana spune că ar vrea să înceapă să vină cu „familia” ei la tine la adunare.  Ce-i spui?  Poate să vină sau nu?

Să zicem că zici că, adunarea este oricum loc public, şi deci „familia” Ilenei poate veni.  Aşa că duminica viitoare, femeile şi fetiţele lor încep să vină.  Sunt participante active la cântare, participă la tot felul de întâlniri.  Fetiţele merg la Şcoala Duminicală cu credincioşie şi curând ele sunt cele mai active din clasa lor: ştiu pe de rost cuvântul de aur, participă la jocuri, povestesc, sunt iubite de toţi copiii.  La fel şi Ileana şi Veronica.  Dar nimeni nu realizează cu adevărat că femeile sunt lesbience.  Şi aceasta rămâneo taină cunoscută doar de tine, păstorul bisericii.

Într-o zi femeile vor să se facă membre a bisericii.  Le place aici, şi-au găsit în sfârşit ”căminul” spiritual.  Ce faci acum?  Cum reacţionezi?

Te întreb dragă prietene păstor, pentru că scenariul acesta este foarte posibil în următorii ani.  Ştiu, homosexualismul este un păcat.  Mare păcat.  Dar la fel este şi bârfa, şi ura, şi lăcomia.  În cer nu vor merge nici unii, nici alţii.  Biserica este un loc de vindecare, de pocăinţă.  Ce faci cu Ileana şi Veronica?  Lacomilor nu le interzici să devină membri, nici celor ce urăsc.  Ce faci cu aceste două femei?

Aştept răspunsul păstorilor!

* **

Ascultam la radio când cineva citea următoarea relatare; autorul ei vorbea despre regretele trecutului.

Munceam la un McDonald.  Eram creştin de curând întors la Domnul şi una din preocupările mele majore era să-mi schimb atitudinea faţă de ziua de duminică.  Până la convertirea mea, duminica dormeam, mă relaxam, mai munceam la teme, mă jucam cu prietenii, mergeam la mall, seara la un club.  Acum, încercam să dedic ziua lui Dumnezeu.  La interviul pentru obţinerea locului de muncă le-am spus şefilor mei despre decizia mea de a nu munci duminica.  Ei au înţeles.

Şefa mea era Dana.  Ne împăcam bine, glumeam, discutam, munceam cu plăcere împreună.  Într-o duminică, după slujba de dimineaţă Dana mă sună pentru a mă chema la muncă.  Începe prin a-şi cere scuze că ştie că e duminică, dar nu aş putea merge la lucru pentru 4 ore să dau o mână de ajutor?  Am răspuns răspicat, nu!  Dana a insistat, spunându-mi că nu va lucra decât un casier, un bucătar şi ea, şi este prea mult pentru 3 persoane…  Am răspuns din nou nu.  Ea a mai insistat încă o dată, dar eu am rămas pe „nu”.  Şi aici s-a încheiat convorbirea.

Luni am muncit împreună cu Dana, ca de obicei.  Ea era foarte rece faţă de mine.  Am încercat să fiu drăguţ, să glumesc cu ea, dar ea a rămas distantă.  Vacanţa de vară s-a terminat, eu m-am întors la şcoală.  Vara viitoare nu a mai găsit-o pe Dana la McDonald şi de fapt, nu am mai întâlnit-o niciodată.  Sunt 20 de ani de atunci, dar întâmplarea aceasta mă urmăreşte: oare ce ar fi făcut Isus?  Oare nu ar fi fost mai bine să dau o bună dovadă despre ce înseamnă a fi creştin, că aceasta nu înseamnă atât a respecta duminica cât a respecta un om şi a oferi o mână de ajutor?  Va mai avea vreodată Dana ocazia de a întâlni un creştin?  Cum va reacţiona la un alt creştin, ştiind ce a păţit cu mine?

Ascultarea acestei relatări mi-a trezit şi mie amintiri când mărturia mea a lăsat mult de dorit.  Ce-i de făcut?  Ştiu că îţi poţi cere iertare Domnului, că trebuie să te ierţi şi tu pe tine, după ce te-ai iertat Domnul, şi că te poţi corecta pe viitor, dar cum rămâne cu ocaziile pierdute din punctul de vedere al „victimei”?

* **

O biserică căuta un păstor nou.  Comisia alcătuită a ascultat o mulţime de candidaţi, dar niciunul nu se potrivea.  În cele din urmă, s-a primit scrisoarea unui candidat.  Acesta scria asa:

Domnilor,

înţeleg că aveţi un post vacant pentru păstor.  Eu am o mulţime de calificări: în denomiaţia în care am fost ordinat iniţial am învăţat cu cei mai mari doctori în teologie, şi sunt şi eu însumi PhD.

În general, pe unde am lucrat, am fost destul de apreciat ca pastor, dar cred că sunt mai apreciat ca scriitor religios.  Unii spun că sunt un bun organizator.  Pe unde am lucrat, am fost mereu şef.  Am peste 50 de ani dar niciodată nu am avut răbdarea de a sta într-o biserică mai mult de trei ani: ceva mă atrăgea mereu către aventură şi noutatea necunoscutului!  În câteva rânduri am fost nevoit să părăsesc oraşul în care îmi ţinusem predicile pentru că acestea au provocat scandaluri şi nemulţumiri.  O dată sau de două am provocat demonstraţii pe stradă, când unora li s-a părut că predicile şi că serviciile mele atacă sindicatul local, deşi mărturisesc că eu nu m-am implicat în politică.

Aici trebuie să fiu sincer şi să recunoasc că am fost şi la închisoare de vreo trei-patru ori, dar să ştiţi că niciodată pentru vreo crimă majoră, doar pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cu sănătatea nu prea stau bine, am ceva probleme, mai ales de când pe vremea când eram mai tânăr, am avut un accident de călărie.  Văd slab cu ochii şi din când în când fac nişte crize, ca acelea de epilepsie.  Cu toate acestea, încă am destulă putere şi sunt capabil de mult efort fizic.

Am slujit numai în biserici micuţe, dar să ştiţi că acestea au fost aşezate în oraşe mari!  Prin aceste oraşe însă, nu m-am înţeles bine cu ceilalţi lideri religioşi.  Unii dintre aceştia m-au ameninţat şi au recurs şi la atacuri fizice împotriva mea.

La capitolul relaţii cu membrii bisericilor, trebuie să recunosc că nu mă pricep la întocmirea dosarelor acestora.  Chiar am obiceiul să uit pe cine am botezat, deşi am ţinere de minte pentru cei ce mi-au făcu vreun bine sau vreun rău. Compensez lacunele din acest domeniu cu predici elevate, filozofice, cu fraze lungi şi expresii pe care nu le poţi pricepe decât dacă ştii limba greacă.  Nişte predicatori cunoscuţi au spus că predicile mele sunt greu de înţeles.

În încheiere, vreau să vă spun că dacă aveţi nevoie de mine, vă promit că voi face tot ce-mi stă în putinţă să vă slujesc bine, să nu vă dezamăgesc şi pe voi cum i-am dezamăgit pe alţii şi să vă predic pe Christos.

Contrariaţi despre candidatul care a trimis o astfel de cerere de angajare, cei din comisie au întrebat pe cel ce o citise, cine este impertinentul semnatar?  Acesta a zis că pe acesta îl cheamă Apostolul Pavel.

* **

La aceeaşi conferinţă la care Biserica Episcopală a decis să ordineze homosexualii, doamna Katharine Jefferts Schori, episcopul ce a condus Conferinţa a afirmat că, mântuirea este o uriaşă erezie a Occidentului.  Erezie este că noi putem fi mântuiţi în mod individual, că oricine dintre noi poate fi într-o relaţie bună cu Dumnezeu.  Shori a afirmat de asemenea că este erezie a crede că o rugăciune personală (de pocăinţă) poate aduce mântuirea.

„În anumite cercuri întâlnim caricaturizarea prin care se insistă că mântuirea depinde de recitarea unei formule verbale specufuce cu privire la Isus.  Această preocupare individualistă este o formă de idolatrie deoarece mă pune pe mine şi cuvintele mele în locul pe care nu-l poate ocupa decât Dumnezeu, adică în centrul existenţei…”

Nu-i destul că criza Episcopalienilor este adâncă, că bisericile care ţin la ortodoxia doctrinei s-au despărţit, acum vine bomba asta!  Erezie a crede în Isus?  A avea o relaţie personală şi individuală cu Dumnezeu?  A te ruga pentru pocăinţă şi a obţine mântuirea printr-o simplă rugăciune!?  Dar nu s-a rugat tâlharul de pe cruce, şi Domnul i-a răspuns că chiar în aceea zi el va fi cu Domnul în paradis?

Este clar că Episcopalienii sunt în cădere liberă!  În timp ce personal cred că există amplu loc şi rol pentru femei în lucrarea bisericii, nu cred că o femeie poate fi pusă în fruntea unei denominaţii creştine.  De aici până la afirmaţiile lui Schori nu mai este decât un pas.  Orice abatere de la Scripturi, fie aceasta cât de măruntă, produce un efect enorm.  Doamna Schori ar trebui să îşi citească afirmaţiile în lumina Sfintelor Scripturi, şi atunci s-ar vedea cine este adevăratul eretic.

În încheiere, iată o analiză bună a celor de mai sus oferită de Albert Mohler aici.

* **