Şeful de la Formula 1, Bernie Ecclestone a afirmat într-un interviu dat publicaţiei Times la 4 Iulie că el preferă dictaturile democraţiilor. De asemenea a afirmat că-l admiră pe Hitler pentru capacitatea acestuia de a obţine rezultate, de a face să se întâmple lucrurile. Eccelstone a reproşat politicienilor de astăzi că sunt prea slabi şi a apreciat liderii puternici. Printre aceştia, şi pe… Sadam Hussein!
Desigur că Ecclestone a îndulcit afirmaţiile sale, spunând că Hitler a fost în cele din urmă a făcut lucruri despre care nu este clar dacă a vrut să le facă, sau a fost luat de val. Despre Sadam a spus de asemenea că el nu trebuia înlăturat, deoarece era singurul în stare să stăpânească pe irakieni.
Cine s-ar fi gândit? Să-i pară rău cuiva după Sadam, în afară de… mamă-sa? Sau cine ştie, poate nici ei nu-i pare rău! Iar Hitler… cred că dacă chiar ar fi vrut, Ecclestone ar fi găsit şi alţi lideri lăudabili, care nu au ucis şase milioane de evrei pe lângă alţii în lagărele de concentrare naziste!
Nu cred că mai era necesar să se dovedească încă o dată că, indiferent de averea cuiva, de poziţia sa, poate avea capul gol şi o piatră în loc de inimă. Iar fascinaţia cu dictaturile şi dictatorii, indiferent cât de diabolici au fost aceştia, mai inspiră idioţi în lumea întreagă.

*
**
Ce-i face pe oamenii ce par obişnuiţi să obţină rezultate mari? Pasiunea. Pasiunea liderului nu poate fi înlocuită de nimic altceva.
Iată patru adevăruri cu privire la pasiune şi la ce poate ea face pentru tine ca lider:
1. Pasiunea este primul pas către rezultate. Dorinţa ta determină destinul tău. Toţi cei ce depăşesc nivelul unei vieţi obişnuite sunt mânaţi de o dorinţă puternică. Lucrul acesta este adevărat în orice domeniu: dorinţe scăzute aduc rezultate scăzute, după cum un foc mic produce puţină căldură. Cu cât mai mare este focul lăuntric, cu atât mai mare ţi-e dorinţa şi cu atât mai mare potenţialul.
2. Pasiunea îţi creţte voinţa. Pasiunea nu are înlocuitor. Este combustibilul voinţei. Dacă doreşti ceva destul de puternic, vei descoperi şi voinţa de a obţine lucrul acela. Singurul fel prin care poţi avea o astfel de dorinţă este prin a dezvolta pasiunea.
3. Pasiunea te schimbă. Dacă-ţi urmezi pasiunea, nu se poate să nu devii mai dedicat, mai productiv. Aceasta va creşte şi abilitatea ta de a-i influenţa pe alţii. În cele din urmă, pasiunea ta va avea o influenţă mai mare decât personalitatea ta.
4. Pasiunea transformă imposibilul în posibil. Fiinţele umane sunt astfel alcătuite încât atunci când există ceva care să înflăcăreze focul lăuntric, imposibilităţile dispar. Focul inimii ridică totul din viaţa ta. De aceea sunt atât de eficienţi liderii pasionaţi. Un lider cu pasiune puternică şi îndemânare mai slabă de obicei reuşeşte mai bine decât un lider îndemânatic dar fără pasiune.
- traducere liberă din The 21 Indispensable Qualities of a Leader

*
**