Eşti păstor la o biserică. La tine la birou vine într-o zi o femeie: o cheamă Ileana. Ileana îţi spune că ea este creştină. Şi că de 6 ani trăieşte împreună cu Veronica. Ileana şi Veronica sunt lesbiene. Veronica are două fetiţe dintr-o căsătorie mai de demult, Mihaela şi Ionela. Ileana spune că ar vrea să înceapă să vină cu „familia” ei la tine la adunare. Ce-i spui? Poate să vină sau nu?
Să zicem că zici că, adunarea este oricum loc public, şi deci „familia” Ilenei poate veni. Aşa că duminica viitoare, femeile şi fetiţele lor încep să vină. Sunt participante active la cântare, participă la tot felul de întâlniri. Fetiţele merg la Şcoala Duminicală cu credincioşie şi curând ele sunt cele mai active din clasa lor: ştiu pe de rost cuvântul de aur, participă la jocuri, povestesc, sunt iubite de toţi copiii. La fel şi Ileana şi Veronica. Dar nimeni nu realizează cu adevărat că femeile sunt lesbience. Şi aceasta rămâneo taină cunoscută doar de tine, păstorul bisericii.
Într-o zi femeile vor să se facă membre a bisericii. Le place aici, şi-au găsit în sfârşit ”căminul” spiritual. Ce faci acum? Cum reacţionezi?
Te întreb dragă prietene păstor, pentru că scenariul acesta este foarte posibil în următorii ani. Ştiu, homosexualismul este un păcat. Mare păcat. Dar la fel este şi bârfa, şi ura, şi lăcomia. În cer nu vor merge nici unii, nici alţii. Biserica este un loc de vindecare, de pocăinţă. Ce faci cu Ileana şi Veronica? Lacomilor nu le interzici să devină membri, nici celor ce urăsc. Ce faci cu aceste două femei?
Aştept răspunsul păstorilor!
* 
**
Ascultam la radio când cineva citea următoarea relatare; autorul ei vorbea despre regretele trecutului.
Munceam la un McDonald. Eram creştin de curând întors la Domnul şi una din preocupările mele majore era să-mi schimb atitudinea faţă de ziua de duminică. Până la convertirea mea, duminica dormeam, mă relaxam, mai munceam la teme, mă jucam cu prietenii, mergeam la mall, seara la un club. Acum, încercam să dedic ziua lui Dumnezeu. La interviul pentru obţinerea locului de muncă le-am spus şefilor mei despre decizia mea de a nu munci duminica. Ei au înţeles.
Şefa mea era Dana. Ne împăcam bine, glumeam, discutam, munceam cu plăcere împreună. Într-o duminică, după slujba de dimineaţă Dana mă sună pentru a mă chema la muncă. Începe prin a-şi cere scuze că ştie că e duminică, dar nu aş putea merge la lucru pentru 4 ore să dau o mână de ajutor? Am răspuns răspicat, nu! Dana a insistat, spunându-mi că nu va lucra decât un casier, un bucătar şi ea, şi este prea mult pentru 3 persoane… Am răspuns din nou nu. Ea a mai insistat încă o dată, dar eu am rămas pe „nu”. Şi aici s-a încheiat convorbirea.
Luni am muncit împreună cu Dana, ca de obicei. Ea era foarte rece faţă de mine. Am încercat să fiu drăguţ, să glumesc cu ea, dar ea a rămas distantă. Vacanţa de vară s-a terminat, eu m-am întors la şcoală. Vara viitoare nu a mai găsit-o pe Dana la McDonald şi de fapt, nu am mai întâlnit-o niciodată. Sunt 20 de ani de atunci, dar întâmplarea aceasta mă urmăreşte: oare ce ar fi făcut Isus? Oare nu ar fi fost mai bine să dau o bună dovadă despre ce înseamnă a fi creştin, că aceasta nu înseamnă atât a respecta duminica cât a respecta un om şi a oferi o mână de ajutor? Va mai avea vreodată Dana ocazia de a întâlni un creştin? Cum va reacţiona la un alt creştin, ştiind ce a păţit cu mine?
Ascultarea acestei relatări mi-a trezit şi mie amintiri când mărturia mea a lăsat mult de dorit. Ce-i de făcut? Ştiu că îţi poţi cere iertare Domnului, că trebuie să te ierţi şi tu pe tine, după ce te-ai iertat Domnul, şi că te poţi corecta pe viitor, dar cum rămâne cu ocaziile pierdute din punctul de vedere al „victimei”?
* **
O biserică căuta un păstor nou. Comisia alcătuită a ascultat o mulţime de candidaţi, dar niciunul nu se potrivea. În cele din urmă, s-a primit scrisoarea unui candidat. Acesta scria asa:
Domnilor,
înţeleg că aveţi un post vacant pentru păstor. Eu am o mulţime de calificări: în denomiaţia în care am fost ordinat iniţial am învăţat cu cei mai mari doctori în teologie, şi sunt şi eu însumi PhD.
În general, pe unde am lucrat, am fost destul de apreciat ca pastor, dar cred că sunt mai apreciat ca scriitor religios. Unii spun că sunt un bun organizator. Pe unde am lucrat, am fost mereu şef. Am peste 50 de ani dar niciodată nu am avut răbdarea de a sta într-o biserică mai mult de trei ani: ceva mă atrăgea mereu către aventură şi noutatea necunoscutului! În câteva rânduri am fost nevoit să părăsesc oraşul în care îmi ţinusem predicile pentru că acestea au provocat scandaluri şi nemulţumiri. O dată sau de două am provocat demonstraţii pe stradă, când unora li s-a părut că predicile şi că serviciile mele atacă sindicatul local, deşi mărturisesc că eu nu m-am implicat în politică.
Aici trebuie să fiu sincer şi să recunoasc că am fost şi la închisoare de vreo trei-patru ori, dar să ştiţi că niciodată pentru vreo crimă majoră, doar pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cu sănătatea nu prea stau bine, am ceva probleme, mai ales de când pe vremea când eram mai tânăr, am avut un accident de călărie. Văd slab cu ochii şi din când în când fac nişte crize, ca acelea de epilepsie. Cu toate acestea, încă am destulă putere şi sunt capabil de mult efort fizic.
Am slujit numai în biserici micuţe, dar să ştiţi că acestea au fost aşezate în oraşe mari! Prin aceste oraşe însă, nu m-am înţeles bine cu ceilalţi lideri religioşi. Unii dintre aceştia m-au ameninţat şi au recurs şi la atacuri fizice împotriva mea.
La capitolul relaţii cu membrii bisericilor, trebuie să recunosc că nu mă pricep la întocmirea dosarelor acestora. Chiar am obiceiul să uit pe cine am botezat, deşi am ţinere de minte pentru cei ce mi-au făcu vreun bine sau vreun rău. Compensez lacunele din acest domeniu cu predici elevate, filozofice, cu fraze lungi şi expresii pe care nu le poţi pricepe decât dacă ştii limba greacă. Nişte predicatori cunoscuţi au spus că predicile mele sunt greu de înţeles.
În încheiere, vreau să vă spun că dacă aveţi nevoie de mine, vă promit că voi face tot ce-mi stă în putinţă să vă slujesc bine, să nu vă dezamăgesc şi pe voi cum i-am dezamăgit pe alţii şi să vă predic pe Christos.
Contrariaţi despre candidatul care a trimis o astfel de cerere de angajare, cei din comisie au întrebat pe cel ce o citise, cine este impertinentul semnatar? Acesta a zis că pe acesta îl cheamă Apostolul Pavel.
* **
on 
on 
