Înfrumuseţarea urâtului
Comentarii, Meditatii July 1st, 2009
Nu, nu ne place urâtul. Sub nici o formă! Ori păcatul este urât. Nu mă refer la „păcatul” mărturisit adesea între noi, creştinii.
„Ştii, trebuie să vă mărturisesc un păcat murdar care m-a doborât” zice unul, şi urechile tuturor curioşilor de bârfă se ciulesc. „Nu mai citesc regulat Biblia” vine mărturisirea. Şi noi care credeam că subiectul s-a dat la pornografie, a curvit, sau a făcut vreun păcat mai… mortal! Uăăă! Nu mai citeşti Biblia! Să te pocăieşti şi până atunci să nu mai vii printre noi!
Dar cam asta mărturisim noi: păcăţele. Păcatele serioase rămân ascunse. Le înfundăm în adâncimile sufletului nostru. Şi dacă vreodată lăsăm să se înţeleagă că le avem, nu le zicem pe nume. Le dăm nume care să le înfrumuseţeze. Spunem că,
avem probleme,
am întâmpinat piedici,
avem lupte,
am căzut,
purtăm cu noi bagaje,
am făcut greşeli (toată lumea greşeşte),
nu am reuşit,
nu am încercat destul de serios,
etc, etc.
Când a sosit Christos, El a preluat mesajul verişorului Ioan Botezătorul şi ne-a spus, „pocăiţi-vă căci Împărăţia cerurilor este aproape!” Ce a vrut El să spună cu asta? Nu să identificăm problema şi să o aducem la cruce? Indiferent cât de urâtă ar fi? Noi preferăm să o redefinim, s-o înfrumuseţăm. Şi operaţia asta este şi mai păcătoasă decât păcatele însăşi.
The Înfrumuseţarea urâtului by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No related posts.
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.
Word Count: 2066 Comments
Leave a Reply
Comments are closed.
on 
07/01/2009 at 4:12 am
Imi amintesc cind eram in tara si mergeam la grupul de rugaciune ,fiecare pe rand isi marturisea pacatul savirsit in ziua respectiva si ne rugam pentru iertare .Astazi cine isi mai martuiseste si cui? Sau strins atatea pacate ca nici noi nu le mai stim si credem ca si Dumnezeu le-a uitat.Ce insalatorie.Doamne ai mila de noi!
07/01/2009 at 12:38 pm
Iata intelegerea mea asupra fenomenului. Cind am pacatuit…mi-a placut…pacatul a aratat atragator. Cind il marturisesc, ii vad uriciunea…e greu sa accepti ceea ce am facut. Mie mi se pare citeodata uitindu-ma in urma la viata mea ca am citit o carte…scrisa de un autor necunoscut, cu evenimente tragice…cu un erou destul de tembel care a facut tot felul de decizii timpe…Tragedia este ca cunosc autorul…minunea este ca …autorul nu mai arata asa cum arata, ca povestea nu s-a terminat acolo, si ca adevarata viata n-a inceput inca. ‘Singele lui nu umai acopera…dar si spala…
07/02/2009 at 5:40 am
Avem noi o cantare foarte frumoasa .
Iarta-ma ,iarta-ma ,iarta-ma Dumnezeul meu ……
07/02/2009 at 2:05 pm
Viorica,
eu m-am mirat când un păstor cu reputaţie m-a întrebat despre practica mărturisirii păcatelor. Îmi mai amintesc că părinţii mei nu luau Cina fără mărturisire prealabilă. Acum… asta s-a uitat! Dar nu kmai este nici încredere în lucrători!
07/02/2009 at 2:09 pm
Rodica,
şi sângele Lui oferă o nouă creaţie, un nou început. În acest nou început într-o relaţie nouă, păcatul POATE fi şi TREBUIE recunoscut ca atare şi mărturisit, dacă e vorba de a fi ajutat. Ruşinea şi sfiala nu mai au loc în această nouă relaţie cu Tatăl.
07/02/2009 at 2:10 pm
Viorica,
tu scoţi lucruri vechi şi faine din tolba ta! Nu am mai auzit cântarea asta… de când aveam nevoie de … iertare! Just kiddin’