on 
on 
Între 16 noiembrie şi 21 decembrie 1864, 60 de mii de soldaţi americani, (Armata Vestului, alcătuită din ţărani, oameni simpli şi câţiva muncitori) conduşi de William Sherman a pornit într-un marş triumfător împotriva confederaţilor georgieni şi nu s-a oprit decât în oraşul Savannah de la coasta Atlanticului. După cele puţin peste o lună de lupte, faţa şi soarta Războiului Civil American era schimbată datoriă acestui singur act de război. Lovitura psihologică şi materială dată confederaţilor va face ca aceştia să nu mai aibă nici un câştig de cauză. Mii de sclavi au fost eliberaţi între timp, şi confederaţii au rămas ruşinaţi în faţa femeilor şi copiilor lor.
Acum, am citit cu toţii prin Scripturi despre răzbunare. Că nu este a noastră, că aparţine lui Dumnezeu. Dar am mai citit şi aspectul vechi-testamental al răzbunării, în care cineva avea voie să răzbune sângele vărsat. Dacă cineva a comis o crimă fără intenţie şi a omorât pe cineva, deşi urmărit de răzbunător, dacă va ajunge într-una din cetăţile de scăpare puse la dispoziţia sa, răzbunătorul nu-l va putea ajunge (Num 35). Dar dacă a omorât cu voia, atunci nimeni nu-l mai salva, şi era pus la discreţia răzbunătorului (Deut 19:12).
Apoi am urmărit cu toţii filme ale căror subiect în mare parte, este răzbunarea unei nedreptăţi şi victoria justiţiei asupra oricărei injustiţii şi a celor ce-o produc. Cumva dacă filmul se sfârşeşte fără ca dreptatea să fi biruit, avem un sentiment de insatisfacţie, de neîmplinire. Nu s-a ajuns la echilibru, la rezultat. Este înscris în noi sentimentul dreptăţii şi necesitatea aducerii acesteia la îndeplinire.
În general, oamenii lasă răzbunarea în seama lui Dumnezeu, sau a justiţiei, ca reprezentantă a Cerului. Dar sunt puţini cei ce duc dorul de răzbunare şi ura peste secole şi peste generaţii. Am amintit istoria cuceririi lui Sherman deoarece pe la 1998, Henry Ingram Jr., un sudist bogat îşi scria testamentul şi stipula într-un paragraf al acestuia că nici un om cu numele „Sherman” nu avea voie să devină vreodată proprietarul plantaţiei sale şi nu doar unul numit „Sherman” (chiar dacă nu ar fi avut nici o legătură genealogică cu luptătorul de acum peste 100 de ani), dar nici unul din rasa… „Yakee-lor” nu avea voie să devină în nici un fel proprietarul averii sale. Shermanii nu aveau voie nici măcar să pună piciorul pe plantaţia lui Ingram!
Asta da ură şi răzbunare, dusă din tată-n fiu, peste generaţii, la distanţă de 100 de ani! De ce? Pentru că la 1964 Sherman şi oamenii săi au distru ferma Ingramilor şi i-au eliberat pe robii acestora.
Cuidat animal demonic mai e şi ura aceasta, cu tovarăşa ei nedezlipită, răzbunarea
Tu suferi de ele? Ai grijă că înrobit de aceşti demoni, o să-ţi sfârşeşti viaţa în temniţa întunericului veşnic, ca să nu mai vorbim de potenţialul unei vieţi irosite şi risipite în cheltuirea energiei pe ceva ce nu-ţi aparţine!
Citeste rândurile de mai jos, adresate mie de unul din membrii bisericii în care păstoresc:
