PERSPECTIVE CRESTINE

* **

* **

Fascinat de personalitatea şi lucrarea lui Rick Warren (deşi nu-s 100% de acord cu el într-o mulţime de domenii) m-am înscris să primesc email updates de la el acum vreo 5-6 ani.  Majoritatea corespondenţei o scanez doar din ochi şi o arunc la trash.  De vreo două săptămâni însă, am remarcat parcă un design nou în newsletterul lui care m-a făcut să-l citesc.  Rick anunţa webcast-ul live de la conferinţa sa anuală „Recovery” care a început săptămâna aceasta la el la biserică.  De asemenea anunţa că în sfârşit, Rick a cedat presiunii colegilor săi de a începe să folosească twitterul şi desigur, era acolo o invitaţie de a îi urmări mesajele postate acolo.

Am făcut asta, apoi mi-am adus aminte că nu mi-am instalat twitterul pe celular (am facebook acolo) şi m-am dus să caut aplicaţia să mi-o downloadez.  Dar unde s-o găsesc?  La ce categorie?  A!  „Social Media!”  Mi-am instalat programul şi acum, I’m good to go!

Social Media!  Ce fel de relaţii poţi închega online?  Sunt aceste relaţii semnificative, adânci, consistente, reale?  Primeşti o invitaţie de a adăuga pe nuşcine ca „prieten” la facebook.  Nu l-ai văzut nicioddată, nu i-ai ascultat intonaţiile vocii, nu i-ai simţit strângerea de mână, nu „l-ai mirosit”, nu l-ai privit în ochi.  Dar îl cunoşti… de pe internet!  Aşa că nu ai nimic împotrivă să-ţi devină „prieten” de „social media”.  Te uiţi la pozele lui, el la ale tale.  Persoane pe care de asemenea nu le cunoşti.  După câteva poze, îţi zici „asta-i soţia lui, astea-s fetiţele, cine-or fi ăştia?”.  No, acuma ştim că nu prea avem timp de astea prea mult!  Cât putem sta contemplând poze?  Cât timp avem de citit bloguri?  De comentat?  E clar că nu prea mult.  Totul devine chair şi mai superficial decât „prietenie” de pe social media.

Când vorbim despre biserica noastră, folosim adesea termenul de „comunitate.”  Asta presupune că ne întâlnim împreună în lumea reală, nu-n cea virtuală.  Că participăm la acţiuni comune, că ne cunoaştem, că vorbim adesea, mâncăm împreună sau bem o cafea din când în când, ne vizită, ne ştim familiile, copiii, contactul este nemijlocit.  Pe parcusul interacţiunii îndelungate, ne-am format credinţe oarecum asemănătoare, sau dacă sunt diferite pe alocuri, am învăţat să ne acceptăm diferenţele de dragul comunităţii.  Ne împletim vieţile în dezamăgiri şi bucurii comune.  Plângem cu cei ce plâng, ne bucurăm cu cei ce se bucură.  Ne rugăm unii pentru alţii, ne lipsim unii altora.  Abia aşteptăm să ne întâlnim.

Social Media?  Numiţi-mă „old fashined”, dar pentru mine nu este acelaşi lucru!  Acum, pot respecta lucrarea cuiva, pot admira personalitatea altcuiva, şi putem avea o comunicaţie cât de cât pe social media.  Putem fi civilizaţi, respectuoşi,dar pentru mine relaţia aceasta nu are multă adâncime.  Poate greşesc, dar asta este!  Tu cum vezi problema?

* **

Jim conducea cu viteză pe o autostradă când fu oprit de un poliţiest din localitate, prieten de-a lui Jim.

- Eric, îmi pare bine să te văd!  Care-i problema?
- Jim, nu ţi-ai dat seama că atunci când ai luat curba aceea periculoasă pentru a intra din cartier în autostradă acum vreo 5 mile, soţia ta a căzut din maşină?
- Oh, Doamne-ţi mulţam!  Deci asta era!?  Şi eu care credeam că mi-am pierdut auzul!

* **