Liderii ELCA (Evangelical Lutheran Church in America) se întâlnesc săptămâna aceasta în Minneapolis pentru a decide mai multe chestiuni de politică internă a denominației. Printre discuțiile propuse, este și aceea de a îngădui ca pastori homosexuali, care trăiesc de mai multă vreme cu partenerul lor, să slujească ca pastori ai bisericilor luterane.
Mâine se va vota asupra unui document care să stabilească noua poziție a luteranilor asupra sexualității umane și asupra homosexualității. Votul final cu privire la pastorii homosexuali va avea loc vineri.
Acum 6 ani Biserica Episcopală făcea primii pași pe drumul acesta. ELCA are peste 4,5 milioane de membri și este una dintre cele mai mari denominații evanghelice din SUA. Iată deci, că a fi “evanghelic“ de acum înainte poate să nu mai însemne mare lucru. Poate evanghelicii care țin de învățăturile Scripturii ar trebui să folosească un nou termen pentru a se defini; propun termenul de … fundamentaliști!
* 
**
Sâmbătă am avut Men’s Breakfast la biserică. După un mic dejun excelent şi o învăţătură despre ce înseamnă să fim bărbaţi, dacă tot am vorbit despre faptul că bărbatul este puternic, luptător, că îi place vânătoarea, pescuitul, sporturile cu luptători, filmele de război, că bărbaţii aleg meserii ca aceea de şofer de camion, poliţist, pompier, că bărbatul are un spirit aventurier, competitiv şi combativ, că bărbatului îi place să lupte, se bucură de victorie şi admite greu înfrângerea, ne-am gândit să punem în practică ce am învăţat.
Avem în biserică un grup de bărbaţi cărora le place vânătoarea, pescuitul şi în general tot ce ţine de spaţiile libere, sălbatice, la munte, ocean sau râuri, lucruri de care statul nostru nu duce lipsă deloc! Aşa că, tot vorbind cu unul şi altul despre vânătoare, câţiva băieţi care au arme ne-au invitat pe cei ce vrem să mergem la munte în sălbăticie şi să tragem cu puşca. Nu am mai tras cu puşca… de o groază de ani! Şi oricum, am tras cu nişte puşti vechi şi amărâte. Nu-i vorbă că îşi făceau treaba.
Eram cel puţin intrigat de chstia asta. Aşa că, am plecat. Băieţii ce aveau armele ne-au făcut instructajul, apoi ne-au arătat cum se folosesc armele aduse de ei şi ne-au lăsat să tragem în voie cât am vrut. Ultima poză de mai jos am făcut-o seara când deja nu mai era multă lumină. A fost interesant.
Desigur că am ajuns spre casă prin maşini să povestim dacă am fi în stare să tragem într-o altă fiinţă umană. Eu, cât aş fi de bărbat, nu cred că aş putea face aşa ceva, nici dacă ar fi război! Dar, desigur că despre astfel de lucruri vorbeşti ipotetic, deoarece situaţiile extreme îndeamnă la măsuri extreme şi te transformă într-un mod în care nu te-ai aştepta.
Închei spunând că, sunt mulţumit de cât de bine ştiu să trag la ţintă, şi că evenimentul acesta, m-a făcut să vin acasă şi să încep să caut nişte puşti. O să mă pregătesc de vânătoare! Dacă în toamna asta împuşc vreun cerb sau urs, o să vă spun şi vouă! Şi o să vă dau şi nişte reţete de pregătire a cărnii vânatului.
Cei 13 ... muşchetari!
Trăgând după... păsări
* **
on 
on 
on 
