Probabil că una dintre expresiile cele mai abuzate pe care unii dintre noi le folosim, este aceea că mi-a spus Dumnezeu. Când îţi spune cineva că Dumnezeu i-a spus ceva, ce mai poţi spune împotrivă?
O mulţime de decizii greşite au fost puse pe seama lui Dumnezeu. Cu toţii am spus că Domnul ne-a comunicat ceva, şi apoi am descoperit că nu a fost de loc El. De aceea când cineva spune că Domnul i-a spus ceva, eu devin puţin sceptic. De ce? Oare nu vorbeşte Dumnezeu? Ba da; dar mai sunt şi alţi factori care contribuie la a ´auzi ceva´. Faptul că există greşeli în domeniul acesta, nu înseamnă că Dumnezeu nu vorbeşte. Dacă există ceva fals, există şi ceva adevărat. Nimeni nu falsifică o bancnotă de 4 dolari, pentru că aşa ceva nu există în realitate. Deci, Dumnezeu vorbeşte şi el vrea să ne vorbească şi nouă.
Cum ştiu că Dumnezeu mi-a vorbit? Cum te acordezi cu frecvenţa lui Dumnezeu? Cum auzi pe Domnul vorbindu-ţi? De unde ştii dacă e diavolul cel ce-ţi vorbeşte, sau mintea ta, sau Dumnezeu?
Poţi avea cel mai bun radio care există pe piaţă; dacă nu-l acordezi pe frecvenţa de undă pe care se transmite muzica, nu auzi nimic! Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a-L auzi. Noi am fost creiaţi după chipul Său. Noi, oamenii, ne rugăm, comunicăm cu Dumnezeu şi putem auzi vocea lui. Domnul ne-a dat ˝echipamentul˝ care ne trebuie pentru a-L auzi. Numai că trebuie să învăţăm cum să ne acordăm pe frecvenţa lui Dumnezeu.
* 
**
„De ce nu ai raportat furtul când ai sosit acasă, pe la amiază?” – întrebă ofiţerul pe doamna ce stătea în faţa sa.
„Pentru că nu am fost sigură că era un furt. La început, am crezut că toată dezordinea aceea a fost produsă de bărbatu-meu, care şi-o fi căutat o cravată”.
* **
Până suntem copii nu ne prea izbim de lumea de afară şi nu ne dăm seama că ar fi mari diferenţe între „lumea noastră” şi restul lumii. Colegii şi prietenii noştri de joacă sunt la fel de aproape de inocenţă ca şi noi. Rar câte o înjurătură, sau o vorbă porcoasă, spuse şi acestea mai mult din auzite decât din convingere şi de la natura lor.
Apoi vine tinereţea cu problemele ei. Îndrăgostirea, curtea, gelozia, invidia, mă iubeşte/nu mă iubeşte, examenele, şcoala, profesorii, stabilirea a ceea ce credem, suntem, dorim. Felul nostru de a fi se rafinează de acum din milioanele de informaţii acumulate încă din copilărie. Începem să simţim că noi, copiii creştinilor, dacă călcăm pe urmele (să sperăm bune) ale părinţilor noştri, suntem înconjuraţi de o lume ciudată.
O fată de 17 ani mă întreba deunăzi ea de ce nu se poate culca cu băieţii de la şcoală şi cu prietenul ei, cum fac celelalte colege ale ei. Toate o râd, că i-ar lipsi ceva, că i-ar fi ruşine de ceva, că nu e „normală”, etc. Ea a ascultat până acum de părinţi şi de biserică, dar găseşte că lumea e total diferită de cum este ea şi pe de o parte, e ok să fie diferită, dar pe de alta, ar vrea să aparţină!
Oamenii din lume gândesc diferit. Se distrează la lucruri pe care noi creştinii (ar trebui să) le găsim porcării. Căutam ceva canal pe TV când am dat de Chris Rock într-un show de comedie. Tot al 3-lea cuvând era „mother f****r”. Am trecut repede mai departe. Mi-era ruşine de mine însumi şi de Duhul Sfânt să mai rămân. Poate aş fi găsit poantele amuzante, dar aş fi participat la un show care nu cred că avea aprobabrea Domnului.
Lumea nu ne vrea binele. Este imposibil ca două forţe atât de opuse, cum sunt Dumnezeu şi lumea, să-ţi vrea ambele binele şi să aibă ambele dreptate! Priorităţile, ceea ce este important şi scopul ultim diferă radical la Dumnezeu şi la lume. Aşa că, nu avem decât să ne ancorăm în realitatea în care am fost aduşi prin mila Domnului şi să stăm tare lângă Cel ce stă aproape de noi. Isus a spus, Ioan 14:16-18 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
Acesta este punctul de echibru, punctul fix în jurul căruia se mişcă întregul nostru univers. De aici trebuie să ne relaţionăm la lume. Plecăm de aici şi ne întoarcem aici. Şi ne verificăm mereu poziţia, dacă mai suntem lângă ancoră.
Mergem rar la film cu soţia mea, pentru că ea cu boala ei de ochi e deranjată de lumina ecreanului. Dar nu de mult, la film amândoi, în mijlocul unei scene în care eroina era în pericol de a se despărţi de erou, smulsă din braţele lui de nişte soldaţi inamici, simt în întuneric cum măna soţiei mă caută să vadă dacă mai sunt acolo; apoi, m-a prins de mână. Asta trebuie să facem mereu şi mereu cu Duhul Sfânt: să verificăm dacă mai este acolo, sau mai bine zis, dacă noi suntem unde ar trebui să fim. Şi, să aşteptăm cu răbdare sfârşitul! De ce? Pentru că Solomon spune aşa: Eclesiastul 7:8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui.
* **
Te-ai gândit vreodată cum ar suna mesajul de pe robotul lui Dumnezeu dacă el ar avea telefon? Poate ar suna cam aşa: ˝vă mulţumesc că aţi sunat în cer. Pentru limba engleză,a păsaţi 1, pentru limba spaniolă apăsaţi 2, pentru celelalte limbi, apăsaţi 3. Vă rog să selectaţi una din următoarele opţiuni: Apăsaţi 1 pentru călăuzire, 2 pentru cereri, 3 pentru mulţumiri şi 4 pentru întrebarea „de ce mi se întâmplă chestaia asta?”
Pentru a găsi pe un membru de familie plecat la cer, apăsaţi 5, apoi apăsaţi numărul personal de securitate socială urmată de cifra 1. Dacă aveţi întrebări despre dinozauri şi alte planete, apăsaţi cifra 6, pentru scopul vieţii voastre citiţi cartea lui Rick Warren…
* **
on 
on 
on 
