PERSPECTIVE CRESTINE

Purtaţi pe umeri veşnici

Isaia 46:4 până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaş, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.

Neschimbabilitatea lui Dumnezeu este una din bazele încrederii pe care o avem în promisiunile Sale şi-n capacitatea Sa de a le duce la capăt. Noi ne schimbăm mereu. Cei ce cred în evoluţia, ar spune că.. evoluăm! Schimbarea este certă. Nu numai în aspectul fizic şi-n capacităţile trupului dar şi-n alte aspecte. E de aşteptat ca, dacă omul din afară se trece, cel dinăuntru să se înoiască (2 Cor 4:16)… sau măcar să se facă mai înţelept! Dar cele trei părţi ale fiinţei noastre (trup, suflet şi duh – 1 Tes 5:23) sunt într-o corelaţie atât de strânsă (ca să scăpăm de poftele trupului şi mădularele sale, Pavel spune că trebuie să-l „răstignim”, adică să-l omorâm) încât se influenţează mereu una pe cealaltă (3 Ioan 1:2  Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău).

Aşa că, junghiurile şi durerile, nesiguranţele şi slăbiciunile vârstei înaintate au repercursiuni asupra întregii fiinţe. Atunci ne umplem de neîncredere. Avem îndoieli. Întrebări. „Unde este Dumnezeu în toată chestia asta!?” Ne va purta Domnul de grijă? Nu avem pe nimeni: cum o va face? Prin cine? Cât timp?

De aceea vine Dumnezeu la Isaia şi-l inspiră cu cuvintele de mai sus: Domnul va fi acelaşi care a fost odinioară, neschimbat, şi ne va sprijini. Imaginea adusă în mintea mea, nu este numai a unui bătrân sprijinindu-se în cârja sa (deşi, dintr-un anume punct de vedere, noi toţi suntem handicapaţi şi avem nevoie de sprijinul divin!) ci a unui bătrân care este prin de braţ de unul mai puternic, şi ajutat în umbletul său.

Poate că de unul singur, te-ai clătina. Ai dovedi nesiguranţă. Am iarăşi imaginea unui bătrân ce se ridică cu greu de pe un scaun, şi-şi caută echilibrul. Care face primii paşi cu incertitudine: va ajunge la ţintă? Nişte mâini tremurânde, ochi umezi, obraz brăzdat de vreme. Totul prevesteşte… moarte!

Dar de-a lungul bătrânului, vine unul.. tânăr, mereu tânăr! Puternic, mereu puternic! În stare, mereu în stare! Fără să fei afectat de trecerea timpului. „Cum te cheamă?” „Eu sunt Cel ce sunt!” Pentru Dumnezeu totul este într-un prezent continuu. Şi ceea ce a făcut odinioară (ne-a purtat, ne-a sprijinit şi ne-a mântuit) va continua să facă până la sfârşit!

Verstul 3 spune că Domnul ne-a purtat pe umăr… Ciudată imagine, să vezi un bătrân purtat pe umăr! Pe umeri porţi un copil, nu un bătrân! Dar dacă Domnul te-a mântuit, atunci El este Tatăl tău şi e normal ca un Tată să-şi poarte copilul pe umeri!

Prin furtunile vieţii, prin foc şi prin apă, prin neînţelegerile cu ceilalţi, prin ură şi prigonire, în faţa potrivnicilor sau între prieteni, confruntat cu boala sau cu singurătatea, Domnul te poartă mereu pe umerii Săi, în braţele Sale! Asta da promisiune! Doamne, ajută-ne să ne lăsăm purtaţi de Tine fără împotrivire! Amin.

* **

După ce în prealabil, ajunsesem la rangul de „etichetă” în blogul domnului Alin Cristea (România Evanghelică) am avansat la acelaşi grad şi-n blogul domnului Dănuţ Mănăstireanu. Cum tăcerea domnului Alin Cristea era suspectă, mai ales după ce am ironizat o postare a lui în numele României Evanghelice în care mi s-a părut nepotrivit unul dintre termenii folosiţi în titlu, am chiar început să cred că neînfricatul şi redutabilul polemist într-ale „dreptăţii şi adevărului” s-a înmuiat… Dar nu era aşa! Aştepta ajutor bărbătesc!  Dacă au fost doi pe unul, să fie doi pe doi!

Admiraţia domnului Alin Cristea faţă de domnul Dănuţ Mănăstireanu (îmi cer iertare că nu pot pune toate linkurile aici, pentru că sunt multe!) nu a rămas nerăsplătită de ultimul.  Acesta, adică domnul Dănuţ Mănăstrireanu, proaspăt întors dintr-un retreat spiritual din Grecia (sau poate că şi-a găsit încărcătorul), l-a trasnformat pe domnul Alin Cristea în „caz”, pe mine în „etichetă”, alături de domnul Marius Cruceru şi doamna Rodica Botan.  Se anunţă o iarnă fierbinte!

Între timp, aştept ca domnul Dănuţ Mănăstireanu să pună linkurile la postările Rodicăi şi ale mele, care justifică presupoziţia sa:

Cei doi il considera pe domnul Alin Cristea pur si simplu periculos pentru blogosfera evanghelica si ar dori sa-l reduca la tacere.

Este oricum incredibil ca doamna Rodica, o „novice” într-ale blogosferei (caracterizarea aparţine domnului Alin Cristea) şi subsemnatul (pastorul, cu blogul în evidentă eclipsă calitativă în ultimele luni – tot domnul Alin Cristea) să putem reduce la tăcere ditamai România Evanghelică!  Mai ales că, domnul Alin Cristea trăieşte în România, munceşte în România, scrie în România şi pentru România, în numele României, etc etc.  Iar doamna Rodica Botan şi cu mine… pripăşiţi prin diaspora, citiţi de o mână de oameni… având locuri de muncă de câte (sau la mine de peste) 8 ore pe zi într-un domeniu nu al scrisului (Rodica) şi nu al patoratului (la mine, pastoratul fiind … voluntar! deşi full-time şi acesta!)  Cum să reduci la tăcere un… Mogul?

Deocamdată atât, aşteptând continuările la „cazul”domnului Alin Cristea.  Şi corecturile de rigoare, desigur, în baza propunerii domnului Dănuţ Mănăstireanu din finalul primului episod din „caz”, în care  propune să se facă curăţenie prin ogrăzile noastre, şi mărinimos s-a plasat pe sine primul în această nevoie de curăţenie.  Sau poate, va urma un cometariu de la domnul Alin Cristea, care-i va aduce precizările necesare întru corectitudine, adevăr şi dreptate.  (Ce naiv sunt!)

Închei cu un comentariu care i-a scăpat Domnului Mănăstireanu, scris de mine în finalul postării ce-am ironizat-o:

trebe să îl iubim (pe Alin) aşa cum este, e de-al nostru că-i de-al lui Isus. Şi să ne rugăm pentru el.

Va urma (dacă VA URMA).

* **