PERSPECTIVE CRESTINE

Acum 8 ani, a fost asta!

Şi dorim să nu mai fie nicăieri, niciodată!

* **

Nu-mi place să mă laud, nu-mi stă în caracter.  Nici nu am cu ce, de altfel!  Chiar dacă am ceva, am primit, dacă am făcut ceva, am fost ajutat şi am avut har.  Şi astea nu-s cuvintele unei false modestii.  Sunt convingerea la care am ajuns odată cu trecerea anilor.  De aceea, când mi se impută că aş căuta să fac ceva extraordinar, ieşit din comun şi mai ale rău, cum ar fi de exemplu, imputarea că eu aş considera pe Alin Cristea ca periculos pentru blogosfera evanghelică şi că aş dori să-l reduc la tăcere, nu ştiu cum ar trebui să reacţionez.

Uite la ce statistică mă gândesc: am publicat 1662 de articole.  Din acestea, nu am scris despre Alin Cristea decât într-unul singur: acela din 26 August 2009.  Este un procentaj de… 0,06%!  Deci, cu o singură postare, am încercat să fac tot ceea ce sunt acuzat!  Poate că sunt important, şi eu nu am ştiut!  Ca să nu mai vorbesc că-n ajutorul lui Alin a sărit un pugilist de categorie grea (la figurat nu la propriu) scriind împotriva propriilor principii „despre mine” şi nu „mie”.

Cu Alin am avut cam 10 comentarii reciproce.  Am încercat să le caut pe toate, dar m-am lăsat păgubaş.  Poate că ar trebui să nu mai fac nimic şi să-mi văd de treaba mea, după principiul „câinii latră, ursul merge”.  Să mai continui?  Ce câştig?  Cu Alin am spus că nu mai polemizez.  Dacă el va zice că e albă, o las aşa.  Dacă crede că e neagră, aşa să fie.  Asta este… blogosferă!  Nu este ceva pe viaţă şi moarte!  Nu este o chestie de doctrină care să pericliteze crezul cuiva şi implicit viaţa veşnică!  E ca un „fender-bender” (accident de circulaţie minor) după care, îţi vezi mai departe de drum şi cândva o să repari tabla.  Dacă merită.  Sau, vinzi maşina aşa cum este!

Aşa cum remarca într-un post numerotat #2 de către Mănăstireanu, Alin a sărit mai la toţi şi a avut ceva de criticat, fie că a fost Paul Negruţ, Iosif Ţon, Marius Cruceru, sau Daniel Brânzei.  Din câte am văzut, parcă nici unul dintre aceştia nu s-a sinchisit.  De ce aş face-o eu?  Mănăstireanu presupune că aş fi fost dezamăgit de Alin, sau că aş fi avut ceva aşteptări de la el.  Nu am nici o aşteptare de la Alin, nici o dezamăgire cu privire la el.  Eu am făcut haz (de necaz) la o postare a lui, în care termenul de „puţulică” mi s-a părut nepotrivit în titlu.  Atât.  Şi asta nu este ciudat şi străin, mai ales că Alin are mereu astfel de abordaări pe blogurile sale.

Ei, totuşi, să revin!  O (mică) dezamăgire, tot am cu privire la Alin!  Dar nu i-am reproşat-o (până acum).  De exemplu, la postarea sa cu privire la mogulii blogosferei evanghelice, m-a trecut cu vederea!  Păi cum?  Am site-ul dorupope.com cu peste 420 mii de accesari.  Site-ul predici.us cu peste 100 mii de accesări.  Site-ul cu perspectivecrestine.wordpress.com cu peste 165 mii de accesari .  Site-ul postari.blogspot.com cu peste 26 mii de accesari.  Site-ul predici.net (care acum îl reconstruiesc) dar care a avut până la refinisarea sa peste 100 de mii de accesări.  Alte site-uri, nici nu le mai pomenesc, că-s accesări puţine.  Dacă facem calculul, totalizez în aceste accesări la peste 800 de mii.  Acum, Alin este campionul justiţiei şi a dreptăţii.  Cel puţin aşa lasă să pară.  Dacă voia să fie drept, şi nu avea datele să zicem a site-ului perspectivecrestine.wordpress. com, putea sa ma intrebe, nu-i aşa?  Dar nu a făcut-o.  E scăpare de vedere?  Nu ştiu.  Am crezut că nu-s destul de … baptist pentru blogosfera evanghelică!  Dar, la moguli a apărut şi Mănăstireanu, care acum este anglican.

No, bine.  M-am bătut destul cu morile de vând (propriile mele gânduri şi sentimente).  Uite ce-o să fac.  Ţinând cont că eu am de ce să mă ocup şi fără aceste probleme, voi înceta (cel puţin deocamdată) a mai discuta „despre” şi „cu” cei doi amici.  Sper ca aceste măsuri, vor calma spiritele.  Dacă nu pe-ale altora, atunci cu siguranţă pe-ale mele!

Şi-acum, un roman scurt, în cinci capitole, care să explice decizia mea:
1. Ies din casă, pentru a mă plimba.  O iau la stânga.  Acolo în faţa mea, în mijlocul trotuarului, e o gaură mare, adâncă, plină de noroi.  Încerc să mă strecor pe lângă gard şi buza gropii, pentru a nu cade în ea.  Dar picioarele-mi alunecă, cad, şi mă mânjesc tot de noroi.  Ies cu mare greutate afară.  Mi-e scârbă de mine, mă întorc acasă.  Ziua mi-e oricum ruinată.  Fac un duş ca să mă curăţ, şi stau în casă
2. Ziua următoare, ies din nou din casă pentru a mă plimba.  O iau la stânga.  Acolo în faţa mea, în mijlocul trotuarului, e o gaură mare, adâncă, plină de noroi.  Încerc să mă strecor pe lângă gard şi buza gropii, pentru a nu cade în ea.  Dar, ca şi ieri, cad din nou.  Mă murdăresc tot, caut să ies, reuşesc mai uşor decât ieri, şi mă întorc acasă pentru a mă curăţi.  Ziua e oricum stricată.
3. Ziua următoare, ies din nou din casă, pentru a mă plimba.  O iau la stânga.  În trotuar e gaura.  Încerc de partea cealaltă a ei, să trec, dar şi acolo îmi alunecă picioarele, şi cad.  Murdar, ies afară.  Mai uşor, că am căpătat experienţă de a ieşi din mocirlă!  Mă întorc acasă.  Fac duş, ziua mi-e stricată.
4. Ziua a patra, ies la plimbare.  O iau la stânga.  Văd groapa.  Ce să mă mai feresc!  Sar direct în noroi, şi cu experienţele anterioare, ies la fel de repede, şi mă întorc glonţ acasă!  Parcă nici n-a fost chair atât de rău!
5. Ziua a cincea.  Ies din casă, pentru a mă plimba.  Privesc în stânga, acolo în mijlocul trotuarului tronează groapa cu noroi.  Mă uit în dreapta.  Trotuarul e curat.  Mă duc la plimbare spre dreapta.

* **

Un poliţist interoga doi suspecţi şi-l întrebă pe primul:

- Unde zici locuieşti?
- Domnule poliţist, eu nu am o adresă permanentă
- Dar tu – îl întrebă pe al doilea?
- Eu sunt vecin cu prietenul meu de aici.

* **

De la munţi la Dumnezeu

Psalmi 121:1-2 Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?  Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.

Când trecem prin încercări, prin probleme, şi avem nevoie de ajutor, avem tendinţa de a ne uita după el, de-al căuta.  Poate e vorba de bani, poate un sfat, poate o boală, o neînţelegere.  Mintea ne aleargă cu febrilitate la prieteni: care dintre ei ne va putea ajuta?  Ne gândim la rudenii, căutăm un sfat, un medic bun.  Avem nevoie de un loc de adăpost, de nişte braţe care să ne ţină strâns, de un piept la care să putem respira uşuraţi.

Pe vremea psalmistului, cetăţile erau zidite pe forme de relief înalte.  Muntele sau dealul erau bariere naturale în calea vreunui atac.  Matei 5:14 vorbeşte despre „o cetate aşezată pe un munte”.  Ierusalimul este aşezat pe un munte care la rândul său este înconjurat de munţi.  Pentru evrei, Ierusalimul era ultimul loc de ajutor.  Solomon se ruga că, dacă iudeii vor fi risipiţi printre popoare, şi-şi vor îndrepta ochii către locul acela (2 Cronici 6:36-38).  Aşa că, psalmistul asta face.  Nu ne spune care este problema în care se află, dar oricare ar fi aceasta, el se uită cu ochii către munţi.

Deşi unii comentatori preferă punctuaţia din traducerea de mai sus, nu este greşită nici aceea în care psalmistul se uită către munţi, de unde-i va veni ajutorul.  Pentru că el nu se roagă la dumnezeii înălţimilor, idoli răspândiţi pe vremea sa, ci la Dumnezeul lui Israel.  Mai ales că psalmistul încheie paragraful citat cu afirmaţia că el aşteaptă ajutorul de al Domnul.

Trei mişcări deosebim în aceste versete:
- căutarea
- întrebarea, şi
- afirmarea sau credinţa.

Aceste întrebări sunt loc comun tuturor oamenilor.  Deşi trepte importante, căutarea şi întrebarea nu-şi au finalitate decât în afirmare, în credinţă.  Doar câdn poţi crede că ajutorul tău e la Domnul ajungi la soluţie sau la pacea de care ai nevoie pentru a străbate încercarea.

Psalmistul se uită în sus, la munţi: dar el nu vede munţii, sau numai munţii!  Dincolo de munţi, este un întreg pământ.  Dincolo de pământ este Cel ce l-a creat.  Dincolo de munţi şi pământ este cerul.  Dincolo de cer este Cel ce a creat totul.  Şi acest personaj, numit Domnul este Acela care-l va ajuta pe psalmist.

Nu-i greşit să cauţi.  Nu-i greşit să întrebi.  Ba chiar şi pe Dumnezeu, deoarece lui Dumnezeu nu-i este frică de întrebările mele dificile.  Nu va fi luat niciodată prin surprindere, nu se va scărpina niciodată în cap zicând, „la asta încă nu m-am gândit!”  Căutarea şi întrebarea sunt doar paşi către vedere.  Când dincolo de oamenii care te ajută, de medicii care te operează, de formele de relief ce-ţi înalţă sufletul în descoperi pe Dumnezeu şi rămâi cu El, atunci ai găsit sursa oricărui ajutor, oricărui bine.  Şi când descoperi pe Dumnezeu, să ştii că te poţi lăsa în grija şi bunătatea Sa.  El nu este doar Suveran peste toate lucrurile, dar El este Tatăl tău.  Ce alt ajutor mai ai nevoie?  Ce mai este pe munţi, prin văi, la oameni, care să nu si la Dumnezeu, numai de un milion de ori mai mult şi mai bine?  Bine până la… perfercţiune?  Gândeşte-te la asta.  Amin.

* **