PERSPECTIVE CRESTINE

Un fapt teologic devine un adevăr spiritual numai când este primit cu o minte umilită.  Mintea mândră, indiferent cât de ortodoxă ar fi, nu poate cunoaşte niciodată adevărul spiritual.  Lumina nu înseamnă nimic pentru omul orb. – A. W. Tozer, în eseul Snobismul Evanghelic

* **

Dragostea lui Dumnezeu.

1 Ioan 4:16 Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

Nu putem spune că nu se vorbeşte destul despre dragoste în zilele noastre.  De-abia l-am cunoscut (am cunoscut-o) şi deja „iubim!”  Deşi în româneşte nu folosim atât de des termenul de dragoste (love) ca-n engleză (unde este obişnuit să auzi „I love my car – îmi iubesc maşina”, „I love ice-cream – iubesc îngheţata”, „I love football – iubesc forbalul”), cu siguranţă ne iubim maşinile, mâncarea şi sportul preferat!  Pentru acestea, jertfim atâtea lucruri, şi dintre acestea, cele mai importante sunt Dumnezeu, familia şi destinul nostru veşnic!

Dumnezeu a venit la noi iibind diferit.  Dumnezeu este Creatorul naturii, a universului întreg, al îngerilor.  Dar din atâtea lucruri minunate create de EDl, Dumnezeu nu a iubit nimic mai mult decât pe noi!  De aceea spunea Ioan mai devreme „vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”  Este un imperative să vedem dragostea lui Dumnezeu pentru noi!  Dar nu doar pentru noi, ci şipentru alţi semeni ai noştri.

Când cunoşti dragostea lui Dumnezeu, (şi în cele spirituale cunoaşterea este aplicată, practică, nu doar informativă, teoretică; dacă cunoaşterea rămâne teoretică, va duce la condamnare, dacă se transformă în practică, aplicată, duce la viaţă), ţi se deschid posibilităţile aceeptării acesteia, adică a credinţei.  Aceasta este esenţa mântuirii: dragostea lui Dumnezeu cunoscută şi crezută = mântuire.  Aceasta este esenţa lui Dumnezeu: Dumnezeu este dragoste.  Dar considerarea faptului că Dumnezeu este dragoste nu va ajuta pe nimeni cu nimic, dacă nu există cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, primirea acesteia prin credinţă şi apoi rămânerea în dragoste, sau în Dumnezeu.

Lumea e plină de oameni care şi-au făcut o chemare din răspândirea dragostei lui Dumnezeu faţă de ceilalţi: faţă de flămânzi, săraci, oropsiţi, şi alte categorii asemnătoare.  Dar este doar încercarea de a aplica dragostea lui Dumnezeu fără Dumnezeu.  Fără a-L avea pe Dumnezeu în viaţa lor sau fără a-L oferi pe Dumnezeu celor pe care îi iubesc.  Adevărul este că nu poţi oferi dragostea lui Dumnezeu fără Dumnezeu: o astfel de iubire fără Dumnezeu nu este dragostea lui Dumnezeu!  Isus i-a iubit pe păcătoşi, pe vameşi, pe stricaţi, pe totţi.  I-a vindecat, i-a hrănit, le-a purtat de grijă.  Dar din gura lui Isus s-a auzit mereu cuvintele mânturii.  Dacă vindeci, hrăneşti, ajuţi, şi nu mântuieşti, în definitiv omul rămâne tot păcătos, tot în moarte.

Pavel ne îndeamnă să ne încercăm pe noi înşine dacă (mai) sunem în credinţă (2 Cor 13:5).  Poate ne verificăm convingerile şi cunoştinţa şi zicem, „Da!  Suntem în creidnţă!”  Dar, a fi în credinţă înseamnă a fi în Dumnezeu!  Şi a-L avea pe Dumnezeu în tine.  Să ne verificăm în lumina aceasta şi să ne găsim buni!

* **