on 
on 
on 
Era prin 1959, la o staţiune de prin nordul Californiei. Un tânăr ce tocmai terminase o facultate primeşte un loc de muncă la staţiune ca funcţionar la recepţie în timpul nopţii şi ajutor la îngrijirea cailor în timpul zilei. Proprietarul staţiunii este un elveţian care are noţiuni europene despre muncă şi despre condiţiile în care munceşte cineva. Tânărul cu pricina şi proprietarul staţiunii nu prea se aveau la inimă. Tânărul are 22 de ani şi-i lipsit de opinii, proprietarul are 52 de ani şi-i foarte opinionat.
La masa de amiază angajaţii primeau aceeaşi mâncare în primele 5 zile ale săptămânii: doi cremvurşti, puţină varză murată şi o bucată de pâine uscată. Costul mâncării se reţinea din salarul săptămânal. Aşa că, tânărul era înfuriat. Era vineri noaptea şi tânărul sta la recepţie, când veni contabilul ce verifica evidenţa staţiunii. Tânărul se ridică pentru a merge la bucătărie să-şi ia o gustare din frigider. Pe frigider era un mesaj de la bucătarul staţiunii, care îi anunţa pe angajaţi că şi sâmbătă şi duminică tot cremvurştii vor fi serviţi la amiază, precum şi la cină.
„Asta este!” a strigat tânărul! „Îmi dau demisia!”
Şi, pentru că nu avea cui să se plângă, tânărul se plânse contabilului. Tânărul îi spuse acestuia că mâine o să arunce în faţa proprietarului toţi cremvurştii şi varza din frigider. „Sunt sătul de mizeria asta! Nu are nimeni voie şi nici nevoie să-şi bată joc de mine! Nu are nimeni voie să mă hrănească cu cremvurşti şi varză murată timp de 7 zile consecutive şi să-mi şi reţină banii din salariul meu! Proprietarul e un prost, caii lui sunt nişte mârţoage, clienţii staţiunii nişte nebuni, iar eu o să-mi împachetez lucrurile dis-de-dimineaţă şi-o să plec în Montana, unde n-o să mă mai oblige nimeni să mănânc cremvurşti şi varză murată!”
Şi-o ţinu tot aşa timp de 20 de minute. Sfârşi discursul cu lozinci care chemau la unitate pe toţi oropsiţii lumii, ca împreună să rupă lanţurile cu care-s legaţi la locurile de muncă de către proprietari din Europa… În timp ce tănârul îşi rostea nemulţumirile, contabilul ascultă impasibil, trăgând dintr-o ţigară şi privindu-l pe tânăr cu un fel de dezgust pe faţă. Contabilul era evreu din Germania şi supravieţuise Auschwitz-ul. A fost încarcerat acolo timp de 3 ani. Venise imediat după eliberare în State. Era foarte slab, numai piele şi os. Tuşea mult. Îi plăcea să lucreze noaptea, când nu prea erau mulţi prin preajmă, şi când se putea duce la frigider să se servească cu cremvurşti şi varză murată de câte ori dorea. La Auschwitz şi-ar fi dorit el să aibă cremvruşti şi varză….
„Ai terminat?” în întrebă contabilul pe tânăr?
„Nu! De ce ?” întrebă acesta.
„Ascultă! Ascultă aici la mine!” zise el într-o engleză cu un puternic accent nemţesc. „Ştii care ţi-e problema? Nu cremvurştii şi varza sunt problema ta, nici şeful şi nici munca de aici.”
„Cum adică! Care-i problema mea?” întrebă tânărul
„Tu crezi că ştii torul, dar habar nu ai despre diferenţa dintre o inconvenienţă şi o problemă. Dacă-ţi frângi gâtul, atunci ai o problemă. Dacă nu ai nimic de mâncare, atunci ai o problemă. Dacă nu ai un acoperiş deasupra capului, atunci ai o problemă. Toate celelalte lucruri sunt inconvenienţe. Viaţa este plină de ele. Viaţa este imperfectă. Aşa că, învaţă să faci deosebirea dintre inconvenienţe şi probleme. O să trăieşti mai mult şi mai bine. Şi, nu o să-i mai plictiseşti pe alţii cum mă plictiseşti pe mine! Acum, noapte bună!”
Citită undeva, şi nu-mi amintesc când şi unde… Sigur foloseşte cuiva!
