PERSPECTIVE CRESTINE

* **

Pavel a scris: 1 Tesaloniceni 5:18 Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.  Tot el a scris de asemenea, Efeseni 5:20 Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Mulţumiţi pentru toate lucrurile şi mulţumiţi întotdeauna!  Hmm.  Cred că testul credinţei şi a unei inimi predate Domnului nu stă în a mulţumi când împrejurările sunt potrivite, când dispoziţia sufletească este de aşa natură, când „avem” pentru ce să mulţumim.  Probabil că la o asemenea sărbătoare mulţi dintre noi am călătorit prin labirintul aducerilor aminte din anul curent şi am încercat să singularizăm lucruri şi momente pentru care să mulţumim.  Şi, nu am găsit multe, zicem unii dintre noi.

Dar, de fapt, ce anume căutăm?  Pentru ce anume să mulţumim?  Pavel zice că… pentru TOATE lucrurile!  Adică, şi bune şi rele!  Deoarece prin prisma unui Dumnezeu Suveran şi a interacţiuni Sale cu un copil al Său, nimic nu este rău ci totul lucrează spre bine!  Aşa că, toate lucrurile-s OK şi orice timp este un timp de mulţumire.

Zic eu dar să ne „forţăm” să mulţumim chiar dacă nu simţim că trebuie sau avem pentru ce?  Da, aşa zic.  Dar nu să ne „forţăm” ci s-o facem… prin credinţă!  Deoarece viaţa creştină e trăită nu prin sentimente ci prin credinţă.  Nu vreau să spun că ceea ce facem este lipsit de sentimente, sau rece şi anost, ci că sentimentele sunt supuse credinţei în Dumnezeu.  Este un test al credinţei adevărate să mulţumeşti şi atunci când nu ai mai văzut soarele de săptămâni, şi când nu tot ceea ce atingi se transformă în aur.  Credinţa e uşoară când ai câştigat meciul şi ţi-ai trântit la pământ adversarul.  Dar când tu eşti cel trântit, numai credinţa te determină să te ridici iarăşi şi să continui să lupţi.  Şi nu este nici o declaraţie de luptă mai aprigă aruncată în faţa circumstanţelor potrivnice şi a celor ce le propagă, decât să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile şi întotdeauna.

Martin Rinkert a fost un preot într-un mic oraş, numit Eilenburg din Germania de acum 350 de ani.  El a fost fiul unui fierar sărac dar a reuşit să obţină o educaţie şi la 1617 să fie numit arhidiacon în parohia oraşului.  La un an după numirea sa a izbucnit Războiul de 30 de ani.  Oraşul Eilenburg a fost prins chiar la mijloc.  Apoi, la 1636 izbucneşte ciuma bubonică care ucide zeci de mii de oameni.  În Eilenberg mureau zilnic câte 50 de oameni.  Cel ce îi îngropa era Martin Rinkert.  Peste opt mii de oameni au murit în total printre care şi soţia lui Rinkert.  Peste 11 ani Rinkert moare.  El a slujit în total 32 de ani, cu primul an şi ultimul an flancând cei 30 de ani de război.  Cu toate acestea, Rinkert scrie nişte versuri:

Now thank we all our God
With heart and hands and voices;
Who wondrous things hath done,
In whom his world rejoices.

Sau în traducere liberă,

Acum să mulţumim cu toţii Domnului
Cu inimile, cu mâinile şi cu gândurile noastre
Celui ce a făcut lucruri minunate
Şi Acelui în care se bucură lumea Lui

Ai nevoie de un spirit măreţ pentru a trece prin astfel de încercări şi pentu a putea totuşi exprima mulţumirea.  În mijlocul unor condiţii economice şi politice potrivnice, într-o lume cu un viitor nesigur, noi mulţumim lui Dumnezeu cu inimile, cu mâinile şi glasurile noastre!  AMIN!

Happy Thanksgiving la toţi!

* **

Psalmi 103:2 Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

Cert este că uităm.. De-am uita greşelile altora pe cum uită, binefacerile…  Dar nu uităm răul ce ni s-a produs şi căutăm răzbunarea.  Iar binele, ei asta e altă poveste!

Se zice că într-un orăţel din sudul Americii bătrânul doctor şi-a vândut cabinetul unei domnişoare.  Lumea era curioasă ce fel de doctor este, şi unii care au fost la cabinet, ziceau că e bună doctoriţa, dar nemulţumitul oraşului, bătrânul Joe Jones spunea că nimic bun nu poate ieşi dintr-o… doctoriţă!  Şi, ca să dovedească şi altora că are dreptate, se duce într-o zi la cabinet cu o plângere:

• - Doamna doctor, mi-am pierdut simţul gustului.  Nu ştiu dacă mă puteţi trata…
• - Domnule Jones, pentru boala aceasta am leacul potrivit: siropul #3.  Şi cu acestea, doctoriţa se apucă să amestece nişte substanţe, după care din lichidul rezultat dădu domnului Jones să guste o înghiţitură.  Acesta lua o gură de sirop, apoi făcu ochii cât cepele, şi scuipă afară lichidul protestând:
• - Dar are un gust oribil!  E spurcat dea binelea!
• - Vedeţi domnule Jones, v-am tămăduit de pierderea gustului, zise doctoriţa

Lui Jones nu-i conveni pierderea, aşa că peste câteva zile veni înapoi la cabinet:

• - Doamna doctor, mi-am pierdut memoria.  Nu mai ţin minte nimic!
• - Ştiu leacul potrivit, zise doctoriţa.  Siropul #3!

La care, Jones se ridică rapid de pe scaun şi o zbughi afară.  Nu mai auzi constatarea doctoriţei: „se pare că nu aveţi o memorie chiar atât de proastă!”

Mă gândesc că unele lucruri ni se întâmplă ca să ni se activeze memoria.  Aşa se ruga duminică seara la noi la adunare cineva: „Doamne, îţi mulţumim pentru criza economică!  Că prea ne-o luarăm în cap şi uitarăm de Tine!  Dar acum ne întoarcem la tine cu toată inima noastră, că numai Tu eşti nădejdea noastră şi la Tine căutăm ajutorul!”  Siropul acesta (nu ştiu ce număr) l-am mai gustat noi adesea în viaţă, dar uităm mereu de gustul lui.  Acum ni s-a activat memoria bună, aceea care nu uită de Dumnezeu.

* **