The European Court of Human Rights (ECHR – curtea europeană pentru drepturile omului) a început interzicerea expunerii de simboluri creştine (crucifixe de exemplu) în săli de clasă sau alte locuri publice, pe motivul că acestea ar prejudicia conştiinţa ateilor sau a celor de altă credinţă decât cea creştină. Biserica Ortodoxă Greacă în frunte cu Patriarhul Ieronim împreună cu Biserica Catolică se opun deciziei ECHR care trece cu vederea secole de tradiţii şi moşteniri creştine în Europa.
Deci, nu doar în SUA există o mişcare de eradicare a simbolurilor creştine din şcoli, tribunale, locuri publice, ci această mişcare se extinde în toată lumea. Nu că etalarea acestor simboluri ar avea vreo altă semnificaţie, decât una culturală şi de evocare a unor vremuri când (poate că) aceste simboluri însemnau ceva. Astăzi, cu eliminarea influenţei creştinismului asupra societăţii, şi cu abandonarea valorilor creştine din sânul mişcării creştine de care nu-s vinovaţi nici ateii nici celelalte religii ci numai creştinii, poate că aceştia din urmă vor abandona lupta pentru etalarea publică a unor simboluri şi se vor concentra asupra realităţii din sânul mişcării creştine.
Mai pe larg puteţi citi aici.

The Nu doar în America… by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Related posts:
- De ce (de)cade America Cândva clasele la şcolile publice începeau cu citirea unui pasaj...
- America a votat pentru Schimbare! iată ce înseamnă (deocamdată) schimbarea! * **Readers who viewed this...
- Dr. House, când era doar… Hugh Laurie * **Readers who viewed this page, also viewed:Partiduuul, Ceauşescuuuuuuu,...
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

on
on 
In schimb ne temem (ca societate) ca nici macar din greseala sa nu cumva sa deranjam pe cei care au ca simbol semiluna, din cauza corectitudinii politice.
[Reply]
nu intaleg cu ce deranjeaza simbolurile crestine ? indiferent unde sunt ele…
Eu am intalnit oamenii 100% atei care au recunoscut ca in momentul in care au o problema mare s-au vreo nenoricire sa abatut asupra lor primul lucru care-l spun este : Vai Dumnezeule !
salutari tie si cititorilor tai !
[Reply]
Sal, felicitari pentru articol.
Vreau sa iti zic ca de astazi pot fi citit aici:
http://claudiunitisor.wordpress.com
O zi buna.
[Reply]