Clădiri de biserici vândute pentru a fi transformate în spații de locuit.

Acum câțiva ani (poate 15-20) arhitecții au descoperit o nouă întrebuințare a unor depozite care au fost plasate cândva în perimetrul orașelor. Orașele s-au dezvoltat, au cuprins aceste depozite sau clădiri industriale iar foștii posesori ai clădirilor fie au renunțat la afacerile pentru care foloseau clădirile, fie s-au mutat departe, în afara orașelor, pentru a-și construi depozite și clădiri mai noi și mai încăpătoare. De acum transportul mărfii sau a produselor de la noul loc de afaceri la oraș nu mai era o problemă.

Au apărut așa numitele „loft”-uri. Acestea erau spații mai mari de 1000 Sq Ft (circa 100 m2), fără pereți interiori, cu posibilitatea ca locuitorii acestora să-și împartă spațiul de locuit după cum vor ei. Pereții interiori din beton sau cărămidă se păstrau, podelele se recondiționau (dacă erau din lemn) sau se puneau podele noi de parchet sau de beton lăcuit și locuințele acestea au devenit foarte căutat în piețele imobiliare urbane.

Acum apare un nou trend: bisericile. Acestea au fost și ele plasate cândva în inima orașelor. Posedau clădiri cu pereți groși, din beton sau cărămidă, cu interioare solemne, cu tavane înalte, poate stâlpi interiori de susținere, ferestre mari și uneori cu vitralii. Clădirile acestea au devenit fie prea costisitoare la întreținere și de aceea o povoară financiară pentru denominațiile care le aveau în proprietate fie au rămas goale în urma pierderii de membri sau a mutării locației în suburbii.

Poate ați citit zilele trecute știrea conform căreia cântăreața de muzică pop Katy Perry a câștigat în instanță dreptul de a cumpăra o fostă mănăstire din California. Ce va face cu ea? Exact ceea ce fac investitorii și arhitecții cu clădirile de biserici menționate mai sus. Spațiile acestea se vor transforma în locuințe. Locația e perfectă, rămâne să se modernizeze și să se împartă totul în „loft”uri de dimensiuni potrivite și se vor vinde ca pita caldă.

Între timp, așa cum spuneam adineaori centrele orașelor rămân fără biserici. Mai rămân în mintea celor mai în vârstă amintirea unor vremuri când familia frecventa cel puțin o dată pe săptămână biserica, când oamenii mai cântau imnurile pline de semnificație teologică, când la mesele servite se mai înălțau rugăciuni de mulțumire către Acela care a dat binecuvântarea și când copiii se culcau în urma unei neaparate rugăciuni.

Deplasarea nemaifiind o problemă, noile biserici se construiesc în suburbii (rata criminalității e mai scăzută, homeless-ii nu vor veni să tulbure în căutarea unui dolar sau a unei mâncări, închinătorii nu vor mai fi tulburați de gălăgia unor ambulanțe deplasându-se către o urgență în urletul sirenelor, etc.). În plus clădirile acestea sunt mult mai mari pentru a face față mega-bisericilor. Oamenii preferă anonimatul oferit de bisericile cu mulți membri la care te duci pentru a-ți servi porția săptămânală de religiozitate. În plus e mai interesant să urmărești mesajul profesional al unui păstor șlefuit nu doar la școlile teologice contemporane dar și la diverse cursuri de comunicație. Vorbitorii aceștia nu plictisesc, fiecare cuvânt e plasat cu certitudine acolo unde trebuie, mesajul e de 20-25 de minute, totul e gata într-o oră, omul și-a dat banii cu care cumpără produsul religios și poate să-și vadă de treabă o nouă săptămână.

Articolul citat arată că în 2015 s-au vândut 1502 biserici și proprietăți religioase la o sumă de peste 1.3 miliarde de dollari, proprietăți care vor deveni locuințe de vânzare. Numărul vânzărilor aproape s-a dublat în comparație cu anul 2010.

Este regretabil că asemenea clădiri care nu au valoare istorică și probabil nici sentimentală nu mai pot fi întreținute sau preluate de către primăriile locale. Știu, piatra e piatră, lemnul lemn, nu piatra și lemnul sfințesc locul ci omul o face ca Templu a lui Dumnezeu la purtător. Totuși, cândva în aceste biserici au răsunat imnurile de laudă a oamenilor către Creatorul lor, s-au adus cereri cu lacrimi de durere, sau mulțumiri cu lacrimi de bucurie, s-au rostit cuvinte de îndemnare la pocăință. Habacuc 2:11 spune că piatra din zid și lemnul din grindă sunt martore la ceea ce se întâmplă (sau în cazul nostru, s-a întâmplat).

Eu încă mai mă opresc câteodată la câte o biserică ca aceasta. O găsesc goală, e tăcută cuprinsă de o liniște copleșitoare. E solemnă. Vorbește despre vremuri când mai exista ceva sfânt și plin de cucernicie. Meditația și rugăciunea aici mi se pare mai ușoară decât în alte părți în care „programul” domină timpul și gălăgia plus forfota sunt semnele prezenței divine. Aici timpul a rămas suspendat de veșnicie și eu mă conectez mai ușor cu ea.

 

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

Clădiri de biserici vândute pentru a fi transformate în spații de locuit. — 2 Comments

  1. Trist, trist, trist dar adevarat. Sunt cateva bisericii chiar in Europa, chiar in Franta, care au pe unndeva aceeasi soarta, dar nu in centrele oraselor. Una linga Nantes care a devenit un fel de discoteca, alta in alt oras care iarasi a devenit atlceva. Dar in general oamenii si uneori chiar satenii finanteaza reconditionarea cladirilor pentru a le tine in viata in cazul in care municipalitatea sau statul nu finanteaza asa ceva.

    Trist este ce devine biserica azi, si din nefericire, sau poate din fericire, pentru ca ramine totusi o mare ramura a bisricii care nu se conformeaza acestei reguli, adica cele evenghelice devin si aici un fel de cluburi. Mai ales sau in primul rand cele fondate de misionari americani. Nu mai vorbim de pacat ci de greseli, de erori, pana si de gafe. Isus a murit pentru gafele pe care le facem noi. Banalizarea crucii in felul acesta ma ucide. Nu mai vorbim de pocainta pentru ca, zici aceeasi misionari americani, oamenii din afra nu inteleg termenul pe cand presa il foloseste in mod regulat. Recent John Kerry a fost in Japonia a fost in Japonia, a avut loc o comemorare in cu privire la ce au facut americanii la Hirosima, si, spunea presa franceza “Nici un cuvint de pocainta din partea lui John Kerry in numele Americii.” Ei bine oamenii din afara inteleg dar noi vrem sa ii tratam de imbecili. And the cluub goes on…….

  2. Nici ideea asta nu e destul de rea. Mi se pare mai ok sa ramana bisericile in suburbii. Acum depinde si pentru cine sunt facute acele spatii de locuit. Cat timp oameni care nu au un adapost ar beneficia de ele, totul ar fi si mai bine.