Obama și Trump – neașteptată civilitate

Alegerile au trecut și deja s-au scurs șapte zile. Am fost plăcut impresionat de discursul lui Trump în care a vorbit frumos despre Hillary. Apoi de discursul lui Hillary in care a vorbit frumos despre Trump. Și apoi a urmat întâlnirea celor doi „președinți”. Obama care este la Casa Albă până la 20 Ianuarie 2017 și Trump, președintele-ales care va ocupa Casa Albă după data aceea.

Cei doi s-au întâlnit pentru circa 90 de minute și după toate aparențele și rapoartele, cei doi s-au comportat amabil unul cu celălalt. După acuzațiile și insultele reciproce din timpul campaniei electorale nu cred că era cineva care să se aștepte la o astfel de atitudine.

Desigur că nimeni nu visează că lucrurile rămân așa pentru multă vreme. Deja luni Obama a participat la o conferință de presă la care a început să-i dea sfaturi lui Trump. Printre altele, el spunea cu un aer de superioriate că Trump o să descopere că promisiunile din campania electorală sunt mai greu de făcut decât au fost de spus, că ar fi bine ca Trump să construiască pe realizările lui Obama, nu să le distrugă și că întrucât Trump nu are experiență politică îi oferă sfaturi și asistență de care probabil că are nevoie. Că Trump are un fel înzorzonat de a vorbi și că ar trebui să îl reducă cu câteva grade.

Sfaturile acestea vin de la un om care la circa 47 de ani a devenit cel mai puternic om de pe pământ. Înainte de acel moment a fost de mai puțin de un mandat senator în Congress și un organizator politic din Chicago. Practic nu a produs nimic toată viața și toate cunoștințele sale erau numai teoretice.Ca să nu mai vorbim despre cine i-au fost mentorii: Teroristul comunist Bill Ayers, Frank Marshall Davis (membru al Partidului Comunist cu carnetul nr. 47544), comunistul John Drew (de la Occidental College unde a studiat Obama) și colaborări cu organizații de-ale lui Saul Alinsky (un alt comunist). Chestia cu discursul zorzonat însă m-a distrat cel mai tare. Acest sfat vine de la un om care nu poate greși și nu a greșit niciodată, ale cărui eventuale nereușite se datorează interacțiunii cu ceilalți și care a vorbit mereu de sus cu toată lumea. Dar mă rog, greșelile noastre nu-s atât de mari nici de grave ca ale altora.

Într-un mod ironic Obama trebuie să fie cel dintâi ambasador al noului președinte ales. În ultima sa vizită prezidențială peste hotare Obama a trebuit să asigure partenerii politici că totul va fi OK din partea partenerilor americani.

Rămâne de văzut de ce va face Trump. După întâlnirea cu Obama deja a promis că Obamacare nu va fi înlocuit în întregime cu un program de asigurare medicală promis în campanie. Eu am crezut întotdeauna că promisiunea lui Trump a fost cam exagerată. De ce? Sub Obamacare au obținut asigurare medicală peste 10 milioane de americani care fie nu aveau bani ca să-și cumpere una, fie aveau deja anumite condiții medicale din cauză cărora nimeni nu le dădea asigurare (boli ca diabetul, cancerul, boli de inimă și altele similare). A lua asigurarea medicală acestor oameni și a-i aduce înapoi la starea de dinainte de Obamacare va crea un protest public nemaivăzut împotriva lui Trump. Nu cred că președintelui ales nu-i pasă de loc de imaginea sa și că faptul că-i pasă de oamnei a fost doar un slogan de campanie politică.

Desigur că rămâne de văzut ce va face Trump în domeniul tratatului de la Paris (2015) pentru protecția mediului: va dezavua semnătura SUA pe documente sau nu. Depinde ce va face Trump vizavi de TPP (tratatul parteneriatului trans-pacific, tratat de colaborare economică). Se va vedea ce va face cu deportarea imigranților ilegali (mai ales a celor ce au încălcat grav legile și au dosare criminale), cu înălțarea unui zid la granița cu Mexicul și alte promisiuni de campanie. Deja s-a spus de mai multe ori că Trump este un om de afaceri caracterizat de pragmatism și că acesta îi va dicta multe dintre acțiuni.

Să vedem cât va dura fumul pipei păcii fumate între cei doi și cine va fi primul care va dezgropa securea războiului.

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

Obama și Trump – neașteptată civilitate — 2 Comments

  1. 🙂 Crezi in supremația albilor? 😐

    Ted Reply:

    Dana, nu cred în supremația nici unei rase. Sper să nu fi lăsat impresia că aș crede în așa ceva. Cred în supremația oamenilor buni, generoși, morali. Cred în excelența creștină, în valorile iudeo-creștine. Acestea da, sunt superioare, dar sunt într-o clasă aparte, de sine stătătoare.