De Ziua Internațională a Femeii

8 Martie e „ziua femeii” de când îmi amintesc eu. Acasă, cadou mamei și surorilor. La școală sau la muncă duceam ceva cadou femeilor colege cu noi. La 1 Martie era un mărțișor și poate ceva ghiocei.

După ce am venit în SUA ziua aceasta a devenit obsoletă. Doar Feisbucul ne-a mai amintit de 8 Martie prin postările celor ce o mai țineau ca sărbătoare.

Mâine e 8 Martie. Dintr-o dată și ca niciodată în ultimii 30 de ani, americancele sărbătoresc ziua femeii printr-o chemare la grevă generală. De fapt greva e sincronizată în peste 50 de țări și are sprijinul la Amnesty International, Sonos și alte organizații. Mâine femeile nu se prezintă la posturile lor, fie acestea la școală, fabrică, birou sau în altă parte.

Care e scopul absenței lor?

Unele femei cer să fie plătite la egalitate cu colegii lor bărbați. E normal ca inegalitatea aceasta să dispară. O statistică spunea că din numărul total de muncitori plătiți la nivelul minim pe economie, 2/3 sunt femei. Presupun că multe dintre acestea nu vor participa la greva de mâine pentru că își periclitează locurile de muncă. Munca egală trebuie să fie plătită egal.

Alte femei cred că e important să se recunoască rolul femeii în familia și societatea americană. Și aici sunt de acord. Sloganul grevei este „o zi fără femei”. Ca să fie cu rost, femeile sunt încurajate nu doar să nu se ducă la muncă și nici acasă să nu facă nimic. Femeile vor să fie respectate, să aibă concedii de natalitate plătite, să nu fie hărțuite sexual, să nu fie considerate obiecte pentru plăcerea bărbaților.

Apoi greva e împotriva lui Trump. Mă rog, se poate protesta și pe acest subiect că de aceea avem libertăți de exprimare. Da un protest generic „împotriva lui Trump” e un fel de Gică-contra. Trump a devenit președinte în mod clar, legal și votat de 1/2 din electoratul american; au votat pentru Trump și multe femei. Pe acelea cine le respectă? Și dacă ești împotriva a ceva anume ce face sau a făcut Trump, e în regulă. Fiecare găsim ceva ce nu ne place la conducătorii noștri și facem la rândul nostru lucruri care nu plac altora. Poate nu ne place de conducători chiar de loc. Dar până sunt guvernatorii noștri, avem convingerea că sunt ridicați de Dumnezeu pentru timpul acesta și atâta vreme cât nu ne vor da legi sau nu ne vor conduce departe de Dumnezeu, îi vom respecta. Apoi, dacă chiar nu ne place de ceea ce fac sau au făcut ei, ghici ce se întâmplă în 4 ani de acum? Avem din nou alegeri! Da! Circul vine din nou în sat!

Să vedem ce avantaje aduce greva. Mâine va fi o zi mai ușoară pentru copii: multe școli se vor închide. Dacă femeile stau acasă, vor fi mai puține mașini pe străzi, deci o circulație mai ușoară. Și poate, doar poate că nici o femeie nu va merge să aibă avort mâine! Ar fi un mare câștig! Aștept să se organizeze o zi fără avort!

Acestea fiind zice, o zi fericită a femeii tuturor cititoarelor noastre. Să aveți sănătate și da, salarii mai bune și respect la maxim. Să fiți iubite de soții și copiii voștri și dacă încă nu-i aveți, să aveți parte de oameni buni în viața voastră.