De unde știe o fetiță de 12 ani că ea este… lesbiană?

Savannah are 12 ani, locuiește cu familia ei în Utah și recent și-a adus „mărturia” în fața congregației mormone din care face parte familia ei. În mărturia fetiței ea recunoaște că este lesbiană, că așa a făcut-o „dumnezeu” și că ea nu a ales aceasta, după cum nu și-a ales culoarea ochilor sau alte trăsături fizice.

În videoclip un conducător al congregației mormone îi spune să stea jos și cineva îi taie sunetul la microfon.

Clipul a făcut furori pe internet și a deschis din nou subiectul opoziției mormonilor la problema minusculei minorități LBGTQ. Mormonii sunt o sectă și dacă ar sprijini comunitatea gay-lor nu m-ar interesa nici cât negru sub unghie: ei au mult mai multe probleme teologice care ar trebui să-i îngrijoreze. Dar când vorbim despre denominații creștine care până nu de mult au îmbrățișat poziții teologice ortodoxe, acceptarea, afirmarea sau orice alt termen folosesc ei vizavi de gay mă îngrijorează. Parafrazând un verset din Apocalipsa, dacă-ți merge vestea că trăiești dar ești mort, treaba ta; dar dacă trăiești și te sinucizi sub ochii noștri atunci avem o problemă.

Revenind la fetița de 12 ani: ea știe despre gay și despre faptul că mormonii nu-i acceptă de la mama ei, Heather care în 2015 a decis să sprijine homosexualii și ca protest împotriva poziției mormone oficiale a decis să părăsească cultul. Sunt convins că declarația lui Savannah că ea e lesbiană e doar un gest de sfidare la adresa mormonilor și cred că gestul este instigat de mama ei sau făcut în solidaritate cu mama ei.

Aceasta ne aduce la o discuție importantă: cine este responsabil cu educația copiilor noștri? Cei mai mulți creștini cred (teoretic, cel puțin) că educația religioasă și etică a copiilor noștri se face în familie. Mai devreme sau mai târziu atitudinea laxă a părinților față de Dumnezeu, biserică, societate și problemele morale curente se va reflecta în copiii lor. Suntem atacați cu un baraj de murdărie și întreaga societate se alătură cauzei LGBLQ fără discernământ și fără să-i pese de consecințele pe durată lungă. Sunt chiar convins că unii se decalră gay numai pentru că e la modă și nu vor să fie mai prejos decât ceilalți. E „cool” să fii la modă.

De exemplu, Mattel, compania care produce păpușile de tip Barbie a intrudus recent un nou tip de păpuși numite Ken Dolls. Motivată de profit, Mattel produce păpuși în asemănarea unor personalități ale televiziunilor americane care sunt gay: Rachel Maddow, Anderson Cooper, Don Lemon, Harvey Levin ș.a.m.d. Conform unui oficial de la Mattel, noile păpuși vor permite fetițelor care se vor juca cu ele să-și folosească imaginația și să le îmbrace așa cum își închipuie ele.

Imaginație? În cazul acesta imaginația se mulează pe proiecția a ceea ce e popular în lumea de astăzi. Și dacă o fetiță care azi are 3-4 ani începe să-și îmbrace păpușa băiețește, că așa se îmbracă nu știu ce lesbiană la modă, și dacă părinții nu supraveghează și canalizează influențele asupra fetiței lor ci dimpotrivă, o încurajează să fie contemporană și la modă, atunci când fetița va avea 12 ani va ieși la scenă deschisă declarând că ea e lesbiană, adică promovând un stil de viață și o atitudine pe care (probabil că încă) nu a experimentat-o și nu știe exact ce înseamnă. Sau știe?

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

De unde știe o fetiță de 12 ani că ea este… lesbiană? — 1 Comment

  1. La 12 ani este posibil ca fetița să aibă ciclu și să simtă excitația sexuală, iar emoțional ea știe deja de mult dacă este mai interesată de băieți sau de fete. Se poate ca la 12 ani ea să fi fost deja abuzată sexual și deci să fie inițiată sexual. Să nu uităm că există fetițe care la 5 ani au născut un copil. Vârsta de 12 ani nu mai este de mult o vârstă a nevinovăției în lumea creștină contemporană. Iar în Africa, Asia și în numeroase țări musulmane, fetițele de 12 ani sunt deja soții cu acte în regulă.

    Un fragment interesant dintr-un articol: „Evreii ortodocși permit unei fete să fie căsătorită la vârsta de 3 ani, dar consumarea așteaptă până ce are păr pubian sau până ajunge la vârsta de 12 ani. Legea romană și legea bizantină permiteau căsătoria fetelor la 12 ani și căsătoria băieților la 14 ani (Lacaratos & Poulaku-Rebelakou, 2000), în vechea lege engleză vârsta consimțământului sexual pentru sexul cu o persoană de sex opus era pentru fete de 10 ani și pentru un băiat de 13 ani, iar în 1900 recensământul făcut în SUA avea o categorie pentru fetele între 10-15 ani „căsătorite și care lucrează”.” – http://contracurentului.com/pedofil-o-categorie-inutila/