Poate decide o persoană în vârstă de 12 ani dacă e băiat sau fată?

O fată din Alabama în vârstă de 13 s-a sinucis recent. Ea s-a născut Jane Marie Georgia dar acum un an a decis că „ea” este „el” și a început să se prezinte și să trăiască ca băiat. Și-a schimbat numele în Jay Griffin Georgia.

La scurt timp după tranziția de la fată la băiat „Jay” (cum îi zic părinții, care au acceptat transgenderismul fiicei lor) a început să sufere de probleme psihice precum depresie, tristețe și anxietate. Toate acestea au necesitat tratament psihologic asigurat de către un medic. Apoi au urmat sesiuni de terapie de grup pentru transgenderi. Perioadele de tulburări și de lipsă de echilibru psihologic au continuat. Într-una din zilele ultimei săptămâni din luna mai părinții și-au găsit copilul mort în camera sa. Se sinucisese.

Desigur acum se caută țapul ispășitor. Nu vreau să minimalizez durerea unui părinte al cărui copil a sfârșit din viață atât de prematur; departe de mine gândul acesta. Acum vreo 40 de ani încercam să consolez un prieten a cărui fetiță de 14 ani a murit de cancer. Îi ziceam eu că înțeleg prin ce trece deoarece și eu îmi pierdusem recent tatăl. La care prietenul meu mi-a spus că și lui îi muriseră ambii părinți, dar că nici o durere nu se compară cu aceea pe care o simte un părinte când îi moare copilul.

Totuși, părinții lui „Jay” nu au nici o vină în cele întâmplate? Numai societatea e vinovată pentru că nu a fost total pregătită să accepte un transgender? Doar ceilalți copii de la școală dintre care unii nu înțelegeau de ce o fată aflată la vârsta la care în general fetele încep să se gândească la băieți vrea să fie… băiat? Doar bisericile frecventate în zonă care încă nu erau gata să accepte pe cineva așa cum este sunt vinovate?

Ce zice Erin, mama lui „Jay”? Păi ea zice că decizia fiicei ei de a deveni băiat a fost o decizie proprie ei cu privire la care ea, mama ei nu i-a zis nimic. Erin doar s-a pregătit să-și iubească copilul indiferent dacă acesta alegea să trăiască ca fată sau ca băiat. „Noi (Erin și soțul ei) ne-am iubit și acceptat copiii așa cum erau ei. Eu sunt o creștină care spun ceea ce gândesc fără frică sau rușine, port tatuaje și am o credință foarte puternică. Așa că l-am încurajat pe Jay și i-am spus că eu ca mamă sunt aici și-s gata să vorbesc cu el despre orice vrea el să vorbească cu mine”. Erin a mai spus că, deoarece ea și-a dorit să aibă un băiat, transformarea lui Jane în Jay a fost ca un fel de răspuns la dorința ei.

Înainte de a continua trebuie să spun că eu nu am avut copii și de aceea opiniile mele exprimate aici se bazează pe observare generală nu pe experiență.

Jane/Jay la vârsta de 12 ani se afla într-un moment al vieții copilului în care de la părinți se aștepta mai mult decât încurajare de a face ce vrea, de a-și alege sexul preferat.

Copilul la 12 ani încolo este la pubertate, se petrec în el tot felul de schimbări care necesită o navigare atentă și continuă din partea părinților. Transformări fizice, emoționale și cognitive. Sexul copilului i-a fost determinat prin naștere. Părintele trebuie să-l ajute să înțeleagă ceea ce este din punct de vedere sexual și să-l pregătească să trăiască ca ceea ce este, nu ca ceea ce dorește să fie.

O simplă curiozitate exprimată printr-un motor de căutare pe internet ar fi arătat că peste 40% dintre transgenderi au tendințe sinucigașe și o mare parte dintre aceștia vor comite suicid în cele din urmă. Acest lucru este adevărat chiar și-n cazul în care transgenderii sunt acceptați, iubiți și apreciați ca atare. Luptele cele mai teribile ale acestor pesoane nu sunt vizavi de percepția celor din jur ci de confruntarea cu ei înșiși. Îmi imaginez că nu e ușor să te convingi că ești de alt sex decât acela cu care te-ai născut, mai ales că deosebirile psihosomatice între cele două sexe sunt mari. O fată e tot fată și dacă se comportă ca un „băiețoi” și se joacă cu jucării de-ale băieților și dorește când se va face mare să sape șanțuri pe șantier sau să muncească în mină.

Eu cred că un copil de 12 ani are trebuință de mult mai multă preocupare și ghidare decât a fi lăsat a-și alege singur identitatea sexuală. Dacă nu e niciodată potrivit ca un om să-și schimbe sexul, cu siguranță nu e potrivit s-o facă la o vârstă când încă nici nu știe precis ce vrea. Eu sunt de părere că Erin, mama lui „Jay” a greșit enorm în felul în care a lăsat lucrurile să decurgă cu copilul ei. Mai ales că Erin se pregătește să slujitor ordinat în biserica metodistă. Un creștin ne se lasă bătut încoace și-ncolo de orice vânt de preferință contemporană la modă și nu se compromite în numele toleranței și a corectitudinii politice. Mai ales când e vorba de copiii acelui creștin. Noi putem schimba standardele cum voim noi, dar realitatea nu va fi de acord cu noi: vitriolul rămâne tot vitriol chiar dacă-l numim sirop de vișine.

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

Poate decide o persoană în vârstă de 12 ani dacă e băiat sau fată? — 2 Comments

  1. Parca citesc o poveste de film nu de realitate. Si pretentia ca noi suntem crestini. Prima intrebare care se pune aici este “Ce este Crestinislul? Ce inseamna sa fii crestin? Si apoi bunul simt elementar al parintilor? Daca nu stiau ca virsta adolescentei este cea mai dificila in cautarea identitati bunul simti ii parasise de asemenea? Daca Duhul lui Christos nu i-a condus pe acesti buni crestini; bunul simti nu le-a spus nimic? Nu-mi vine sa cred si ma bucur ca traiesc intr-o societatea in care asemea lucruri sunt interzise.