PERSPECTIVE CRESTINE

Un studiu condus anul trecut de The Pew Forum on Religion and Public Life pe un eşantion de 35 de mii de americani adulţi a descoperit că 21% dintre atei cred în existenţa lui „Dumnezeu”.  Pentru acest procent, „Dumnezeu” este un „spirit universal”.  6% din procentul de 21% de atei ce cred într-un „dumnezeu = spirit universal” au mers chiar şi mai departe”  Ei cred în existenţa unui Dumnezeu personal!

Pe când mă scărpinam eu în cap cu privire la atei, şi încercam să mă dumiresc de ce se consideră ei atei, am continuat cu citirea studiului.  Cele ce au urmat m-au făcut să mă scarpin şi mai abitir, până la sânge!  De ce?  Pentru că un mare număr din cei asociaţi cu religiile tradiţionale (catolici, protestanţi şi alţii) NU cred în Dumnezeu!  Derută totală: atei care cred că există Dumnezeu, creştini cred că nu există Dumnezeu.

Numele de „Vatican” nu provine nici din greacă, nici din latină, şi nu are nimic de-a face nici cu Biblia.  Are o origine păgână.  Teritoriul actualei Italii a fost locuit de o populaţie etruscă.  Deşi romanizaţi, etruscii au adus un imens aport la ceea ce cunoaştem azi sub numele de „civilizaţie romană”.   În timp ce ligviştii caută să le descifreze limba, se ştiu multe despre obiceiuri de ale lor.  De exemplu, ei nu-şi îngropau morţii între zidurile cetăţilor, ci în afara lor.  Astfel, cimitirul etrusc era în afara limitelor oraşului ce se va numimai târziu Roma, pe un deal din apropiere.  Cimitirul era păzit de o zeiţă a morţilor, pe nume Vatika.

Dar Vatika mai avea şialte semnificaţii.  Era numele unui sortiment de struguri mici şi acri, care erau sursa unui vin teribil de rău şi de ieftin.  Apoi, tot vatika se numea şi o buruiană ce creştea pe coasta dealurilor.  Dacă cineva mânca buruiana, avea halucinaţii, care astfel duceau la tot felul de „viziuni profetice”.

Pe dealul cimitirului etrusc şi-a zidit mai târziu Nero circul său.  Acolo, conform tradiţiei a fost omorât Apostolul Petru, răstignit cu capul în jos pe o cruce.  Astfel locul devine o ţintă a pelerinajului multor creştini.  Constantin a întemeiat aici un sanctuar.  Dealul se numea de acum Dealul Vatican.  La un secol după Constantin, papii şi-au zidit aici un palat.  Restul este istorie!

Bradford Wilcox, profesor de sociologie la University of Virginia a efectuat analiza a trei studii pentru a descoperi dacă există vreo legătură între religia bărbatului şi viaţa sa de familie.  Studiul l-a făcut pe Wilcox să afirme că bărbaţii care merg regulat le o biserică creştină au căsnicii mai fericite şi mai puternice decât restul bărbaţilor, şi sunt de asemenea mai implicaţi în vieţile copiilor lor.

70% din bărbaţii ce merg săptămânal la biserică afirmă că sunt fericiţi în căsniciile lor, 59% din bărbaţii ce nu merg la biserică deloc sau merg foarte rar sunt fericiţi în căsnicie.  Soţiile bărbaţilor creştini ce merg la biserică sunt mai fericite cu soţii lor decât cele căsătorite cu bărbaţi necredincioşi.  Bărbaţii creştini şi practicanţi ai religiei lor au şanse mai mari de a nu divorţa.

Taţii credincioşi petrec cu două ore mai mult timp pe săptămână în diverse activităţi cu copiii lor decât taţii necredincioşi.  De asemenea contactul fizic (îmbrăţişări şi pupat) este mai frecvent la taţii credincioşi.  De partea lor, copiii născuţi unor mame căsătorite au o relaţie mult mai consistentă şi plină de afecţiune cu taţii lor.  De fapt, bărbaţii ce merg la biserică regulat sunt mai predispuşi la a avea copii în cadrul căsniciei, decât bărbaţii necredincioşi.

Concluzia lui Wilcox este că religia (creştină) este răspunsul la o mulţime de probleme cu care se confruntă bărbaţii contemporani, cum ar fi tendinţa bărbaţilor de a fi detaşaţi şi absenţi emoţional sau fizic faţă de copiii lor şi faţă de mamele copiilor lor.

Adunarea Generală a Bisericii Prezbiteriene (USA) a votat vinerea trecută la San Francisco nişte documente care pregătesc calea ordinării homosexualilor ca preoţi, diaconi şi prezbiteri.  Denominaţia care a păstrat de la începuturile ei o poziţie biblică cu privire la homosexualitate a iniţiat procesul de amendare a catehismului istoric (Catehismul de la Heidelberg) prin eliminarea condiţiilor cu privire la practicile sexuale ale celor ce doresc ordinarea.  Deşi nu definitiv, votul de vineri a determinat un referendum în toate cele 173 de prezbiterii regionale ale denominaţiei de peste două milioane de membri.

Presimt că devierea aceasta de la practicile Scripturii va face în curând ca încă o denominaţie să se fărâmiţeze.  Este imposibil ca o grupare să nu se desprindă (precum la anglicani) în căutarea păstrării unei poziţii biblice.  În timp ce unii plâng şi deplâng acţiunea de vineri şi calea spre stricăciune a încă unei biserici americane, în iad câţive demoni râd cu poftă.  Domnul să-i mustre!  Iar noi, să ne rugăm!

Bobby Jindal este un tânăr de 37 de ani, ai cărui părinţi au imigrat în SUA din India şi care a ajuns guvernatorul statului Louisiana.  Va fi probabil unul dintre cei consideraţi de către john McCain ca vicepreşedinte.  Recent, Bobby Jindal a semnat un document legislativ în statul său, care permite profesorilor şcolilor publice, pe lângă urmarea programelor şcolare respective, să folosească şi alte materiale, precum lucrări despre Intelligent Design.  Profesorii pot întrebuinţa dovezi ştiinţifice adiţionale, analize şi lucrări critice cu privire la subiectele pe care le studiază elevii lor.

Scopul profesorilor trebuie să fie acela de a provoca discuţii deschise şi obiective cu privire la teoriile ştiinţifice studiate.  Elevii trebuie ajutaţi să analizeze, să gândească critic şi să priceapă ceea ce învaţă.  Iniţiativa guvernatorului este un mare pas înainte dacă luăm în considerare dogmatica liberală car consideră că teoria evoluţiei şi încălzirea globală sunt adevărate, şi care văd ca fiind „religie” orice altă părere.

Booby Jindal este catolic şi are o diplomă universitară în biologie.  Cu privire la Intelligent Design el este de acord că aceasta nu are o poziţie religioasă sau creaţionistă ci este suportată de filozofia raţională a cărtei vechime o depăşeşte pe cea a creştinismului.  Plato şi Aristotel, filozofi ai Greciei antice au gândit şi au învăţat pornind de la observarea materiei, care deşi tinde spre haos, este organizată în forme perceptibile; în lanţul de cauze trebuie să fi existat o cauză primară.

Cu tot entuziasmul unora (ca mine de exemplu) ştim că legea semnată de Guvernatorul Louisianei va suferi atacuri din partea organizaţiilor liberale şi a avocaţilor ACLU.  Până atunci însă, felicitări domnule guvernator!  Ai curaj!  Poate ajungi vice-preşedinte, şi într-o zi, chiar preşedinte!  Între un „committed Christian” cu vorba doar (ca Obama) prefer unul care nu se bate cu cărămida în piept, dar care arată cu faptele ce face un creştin: adică, este curajos!

Daniel Dixon şi soţia sa Sharon au fost în ultimii 8 ani administratorii unui bloc de locuinţe pentru oameni cu venituri mici.  Creştini fiind, soţii Dixon aveau pe un perete în biroul lor o pictură pe sticlă care într-un colţ avea scris „Uitaţi-văcu băgare de seamă la crinii de pe câmp! Matei 6:28”. Continue Reading »

Arhiepiscopul Peter Akinola

Cuprinsă de una dintre cele mai serioase crize de la Reformă încoace, Comuniunea Mondială a Bisericilor Anglicane este pe cale se a se frânge. Primatul Anglican Rowan Williams, Arhiepiscop de Canterbury se pare că nu mai poate ţine biserica unită. Criza experimentată a fost determinată de ordinarea acum 5 ani a unui episcop homosexual în SUA, pe nume V. Gene Robinson.

Un document de 89 de pagini întitulat „Calea, Adevărul şi Viaţa” publicat înainte de summitul GAFCON (Global Anglican Future Conference) de săptămâna viitoare, şi semnat de episcopi conservatori, printre care cei ai Bisericilor Nigeriei, Rwandei şi Ugandei, conţine o reiterare a adevărurilor scripturii şi definirea ortodoxiei anglicane. Arhiepiscopul Peter Akinola, primatul Nigeriei spune că „nu mai există speranţă pentru o Comuniune unită.”

Colac peste pupăză, duminică unul dintre vicarii Arhiepiscopului Williams a condus o ceremonie religioasă de cununare a doi preoţi homosexuali! „Nunta” s-a desfăşurat cu fast şi-n toate tradiţiile unei nunţi la anglicani. Nici nu se putea un moment mai rău pentru Williams! Sau, deşi deplângem orice schismă, mai bun, dacă considerăm că cei ce s-au rupt doresc păstrarea adevărului şi cu privire la căsătorie.

Preşedintele Bush este plecat prin Europa într-un turneu de rămas-bun.  Sunt convins că popoarele Europei se bucură să-l vadă plecat de la Casa Albă!   Printre europenii mai aproape de politica internaţională a lui Bush (adică mai aproape decât predecesorul său) este Papa Benedict al XVI-lea.

Vineri Bush a făcut o vizită la Vatican, unde a fost primit de Papa Benedict al XVI-lea.  Dorind să-I întoarcă preşedintelui american favorurile primite cu ocazia vizitei sale în SUA, Benedict l-a purtat pe Bush într-o plimbare privată prin Grădinile Vaticanului - loc care este păstrat doar pentru oaspeţi aleşi pe sprânceană.  Apoi cei doi au povestit în Turnul St. Ioan de pe balconul căruia au privit cei peste 180 de acri de grădini.  Întâlnirea s-a încheiat cu un concert privat în Capela Sixtină, concert susţinut de corul Capelei.

Toate cele de mai sus şi altele, au făcut să înceapă să apară discuţii pe tema convertirii lui Bush la catolicism.  Se ştie că Jeb Bush, fostul guvernator al Floridei s-a convertit, la fel şi Tony Blair, fostul prim-ministru al Marei Britanii.  În timp ce disuţiile Papei cu Bush rămân secrete, ceea ce au dezvăluit ei publicului este că au povestit despre apărarea valorilor morale fundamentale a vieţii, precum şi despre problema Orientului Mijlociu şi a păcii în Israel.

Unii apropiaţi ai lui Bush de la Washington, printre care şi Richard Neuhaus, editorul publicaţiei „First Things” (domnul Neuhaus este preot catolic şi a fost consultat de Bush în trecut cu diferite ocazii) au spus că nici nu poate fi vorba de o convertire a lui Bush!  Bush este metodist.  El a aderat la religia aceasta pentru că aici aparţinea soţia sa, Laura.  Pentru a deveni metodist Bush a renunţat la religia Episcopaliană.

La editura Humanitas a apărut cartea „Surprins de Bucurie” a lui C. S. Lewis, în traducerea lui Emanuel Conţac.   Bucuria traducerii în limba română a acestei cărţi m-a surprins şi pe mine şi o recomand cu căldură tuturor cititorilor mei.  Aveţi mai jos câteva informaţii despre carte, autorul ei şi traducătorul acesteia.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) s-a născut la Belfast, într-ofamilie anglo-irlandeză a cărei pasiune pentru lectură i s-a transmis şi lui de la o vârstă fragedă. De îndată ce a învăţat să scrie, a trecut la primele exerciţii literare – povestiri despre „şoricei îmbrăcaţi în zale“ şi isprăvile lor cavalereşti. La patru ani le punea deja în
vedere apropiaţilor că doreşte să i se spună „Jacksie“, devenit mai târziu „Jack“. Tot în copilărie trăieşte întâia oară Bucuria, o experienţă fundamentală, a cărei semnificaţie avea s-o expună pe larg în autobiografia sa spirituală, Surprins de Bucurie (1955).

A renunţat la creştinism, după propriile spuse, la 13–14 ani, când era elev la Cherbourg House, o şcoală elementară particulară din Malvern, mai ales ca urmare a învăţăturilor heterodoxe ale intendentei şcolii, Miss G.E. Cowie. După o şedere de un an la Colegiul Malvern, a luat lecţii cu un profesor particular, W.T. Kirkpatrick, sub a cărui îndrumare a câştigat o bursă de studii la Oxford. În 1925 a fost ales fellow al Colegiului Magdalen, unde va preda aproape trei decenii, până la ocuparea catedrei de literatură engleză
medievală şi renascentistă de la Cambridge (1954).

În 1929 revine la creştinism sau, mai exact, la teism, ca „cel mai şovăielnic şi mai abătut convertit din toată Anglia“. Până a ajunge însă la credinţa că „Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu“ aveau să mai treacă doi ani. În 1933 publică The Pilgrim’s Regress. În următorii treizeci de ani scrie numeroase alte lucrări de apologetică sau spiritualitate creştină: Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (trad. rom. în volumul Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, Bucureşti, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile
unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, Bucureşti, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, Bucureşti, 2004), The Great Divorce, A Grief Observed. În paralel, publică science-
fiction (Space Trilogy) şi literatură pentru copii (Cronicile din Narnia, Rao, Bucureşti, 2006), abordând subiecte de inspiraţie creştină.  Între numeroasele sale lucrările ştiinţifice, se detaşează The Allegory of Love: A Study in Medieval Tradition, Rehabilitations and Other Essays şi English Literature in the Sixteenth Century Excluding Drama.

EMANUEL CONŢAC este asistent universitar la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti şi doctorand în filologie al Universităţii din Bucureşti. Amai tradus pentru editura Logos din Cluj: John Stott, Puterea predicării (2004); Stanley Grenz et al., Dicţionar de termeni teologici (2005); Moisés Silva şi Walter Kaiser,
Introducere în hermeneutica biblică (2006); Gordon Fee, Exegeza Noului Testament (2006); Douglas Stuart, Exegeza Vechiului Testament ( 2006).

o sa revin (imi cer scuze dar sunt ft ft ocupat!) cu o transcriere/traducere a celor spuse.

Recent, domnul Mănăstireanu s-a „aplecat” asupra unui articol de-al meu în care aduceam la cunoştinţă poziţia lui Ergun Caner de la Liberty University cu privire la „Manifestul Evanghelic.”  Nevoit de lipsa unor alte puncte de pornire în discutarea „manifestului”, domnul Mănăstireanu vă îndemna să citiţi ceea ce am scri eu ca apoi să vă duceţi la discuţii pe blogul dânsului.

Mai înainte de a face pe scurt ceea ce mi-am propus prin titlu, vreau să recunosc că, catalogarea mea ca „fundamentalist”, venită din partea domnului Mănăstireanu mă onorează!  Voi continua să mă feresc de a-l pune pe domnul Mănăstireanu într-o cutiuţă anume, lăsând în continuare să curgă cerneala şi cuvintele pe blogurile noastre.  Vom avea astfel posibilitatea de a ne picta autoportretul şi eu şi domnul Mănăstireanu.

L-am numit pe Jim Wallis „liberal” inspirat de un articol scris despre el în Boston Globe la 23 Ianuarie 2005.  Apăruse cu o săptămână mai înainte cartea lui Wallis, întitulată „God´s Politics: Why the Right Gets It Wrong and the Left Doesn’t Get It” (HarperSanFrancisco).  Autorul articolului este Wen Stephenson şi articolul se întitulează: The Amazing true story of the liberal evangelical.  Articolul este mai lung şi conţine şi transcrierea unui interviu telefonic luat de Wen Stephenson lui Jim Wallis.  Îl puteţi citi la linkul dat mai sus.  În articol, reporterul spune: „But don’t peg Wallis as a leader of the so-called “religious left,” as The New York Times did last week in the headline of a story about congressional Democrats seeking Wallis’s advice at the start of the new session. He rejects the term, partly because, as he points out, he’s more conservative than liberal on issues like abortion, marriage, and the traditional family. But also because the label is distracting, even defeating.” Adică, pe româneşte, „Nu-l etichetaţi pe Wallis ca un lider al aşa-numitei „stânga religioasă”, cum a făcut New York în săptămâna trecută într-un titlu al unei relatări despre democraţii din Congress care au cerut sfatul lui Wallis la începutul unei noi sesiuni (a Congressului).  El (Wallis) respinge termenul în parte, pentru că, aşa cum arată el, este mai mult conservatordecât liberal cu privire la chestiuni precum avortul, căsătorie şi familia tradiţională.  Dar şi pentru că eticheta distrage (atenţia), ba chiar înfârânge (apriori).”

Deci, în timp ce domnul Mănăstireanu afirmă: „1. Mai întâi vreau să distanţez de inclinaţia domnului Pope (ca şi a altora din dreapta americană) de a pune cu uşurinţă etichete depreciative peste cei cu care nu sunt de acord. Astfel, domnul Pope îl numeşte “liberal” pe Jim Wallis, ştiind foarte bine că aceată caracterizare îl va discredita definitiv în ochii cititorilor săi. Wallis este însă doar un evanghelic de stânga, şi nu se defineşte ca liberal, nici n-a fost etichetat astfel de criticii obiectiv ai scenei americane, ci doar de extrama dreapta.” Wallis însuşi respinge termenul folosit de domnul Mănăstireanu.  În schimb, nu respinge nicăieri etichetarea de „liberal” din titlul articolului citat.  Cred că nu avem nevoie de ce spun alţii despre Wallis, atâta vreme cât se defineşte el pe sine.

Şi nu în ultimul rând, cine sunt „criticii obiectivi” ai scenei americane?  Până-i descoperim, rămânem cu cele de mai sus.  Voi reveni cu o descriere mai amănunţită a lui Jim Wallis şi a activităţilor sale.  Ca să nu-l discredităm pe Jim Wallis pe baza unor preferinţe a dreptei americane, dar nici să nu-l apreciem pe baza unor preferinţe a domnului Mănăstireanu, ci să avem o imagine corectă pe baza unor fapte şi afirmaţii ale domnului Wallis.

Foto de Jeremiah Sullivan

Unul dintre cei mai proeminenţi promotori ai New Age-ului, Deepak Chopra a lăudat conţinutul şi pe semnatarii „Manifestului Evanghelic.”  El afirmă că a remarcat nota conciliantă a manifestului, şi faptul că semnatarii acestuia nu vor să atace alte credinţe nici să le excludă.  A remarcat de asemenea recunoaşterea că trăim într-o „global era” (o epocă globală) care arată că evanghelicii de astăzi au înţeles că pământul (creaţia lui dumnezeu, în cuvintele lui Chopra) trebuie respectat şi îngrijit.  „Dacă vrei să salvezi pământul, atunci nu are rost să ataci restul omenirii, care se închină unui alt dumnezeu” a spus Chopra. Continue Reading »

Semnatarii Charterului Manifestului sunt creştini din întreg spectrul teologic evanghelic, de la liberali (Jim Wallis) la conservatori (Os Guinness).  În versiunea originală a Manifestului, unul dintre semnatari era Dr. Ergun Caner de la Liberty University.  Dr. Caner este turc şi s-a întors la Christos dintre musulmani.  Numele său a fost în cele din urmă retras de pe lisat originală, deoarece, deşi Dr. Caner a fost consultat cu privire la Maniefst, nu şi-a dat niciodată consimţământul pentru acesta.

De ce?  Iată explicaţia dânsului aici:

Pe scurt,  ceea ce reproşează Dr. Caner Manifestului, sunt următoarele:

- Nu există nici o confuzie cu privire la ceea ce înseamnă a fi „evanghelic”.  Evanghelicii ştiu că numai Isus Christos este Domnul şi-n afară de El nu există mântuire.  Biblia ESTE Cuvântul lui Dumnezeu şi cu privire la aceasta nu există nici o confuzie.

- Ca baptist, Dr. Caner nu se consideră a fi în tradiţia protestantă pe care o asumă Manifestul.  Din punct de vedere istoric, baptiştii au fost dezidenţi şi ca atare au fost vânaţi şi prigoniţi de către reformatori.  De aceea dânsul nu crede cum se scrie pe pagina 10 a Manifestului că „evanghelic” este sinonim cu „protestant.”

- Apoi, Dr. Caner nu evde de ce ar trebui evanghelicii să se scuze pentru poziţia pe care au adoptat-o în public cu privire la avorturi, căsătorie şi rugăciune.  Evanghelicii sunt pentru rugăciune, pentru căsătoria tradiţională şi contra avorturilor.  Logica simplă spune că dacă eşti pentru ceva, eşti contra opusului acelui lucru.

- Evanghelicii nu sunt „proprietatea” unui anume partid politic, dar vor susţine acei candidaţi care susţin valorile evanghelicilor şi care sunt împotriva acelor valori care sunt ne-biblice, precum avortul şi homosexualismul.

- Scopul evanghelicilor nu este să fie populari ci acela de a mântui suflete pentru ceruri.  O cultură nu se schimbă prin renunţare.  Dr. Caner va sta în agora publică şi se va lupta pentru idelaurile înaintaşilor (el aminteşte numele lui Jerry Falwell, Adrian Rogers, D. James Kennedy, James Dobson şi alţii), fără să-şi ceară scuze.

Iată aici textul complet în engleză al Dr. Caner:

In recent days, I became aware that my name is on the list of “Charter Signatories” for the Evangelical Manifesto (EM). There is only one problem: I never signed it. A few months ago, I was consulted by a member of the steering committee, and invited to read through a rough draft. At that time, I stated in an email that I felt the language concerning the forefathers of evangelicalism was too dismissive and too harsh. Men such as the founder of our University, Dr. Jerry Falwell, acted with courage in putting evangelical Christianity on the frontlines of the American dialogue. I was saddened to read that this language was not changed. Then I became angered by the tone of the presentation at the National Press Club (NPC). I must state for the record, the EM does NOT reflect my position, and the speakers at the NPC do NOT reflect my position concerning the current state of Evangelicalism. Even in the preface, I disagree fundamentally with a number of assumptions, namely, (1) that there is any confusion at what being evangelical means, and (2) that we stand in the tradition of the Protestant Reformation. First, I do not see any “confusion” concerning the term- we have always been clear what it means. We are conservatives who believe that Jesus alone is Lord, and the Bible is the only Word of God. The only confusion occurs when a non-evangelical wants to muddy the waters in order to become one of us, since we are such a large constituency. Secondly, as a Baptist, I do not stand in the “Protestant” tradition. Historically Baptists are dissenters, and were hunted by many of the Reformers. I do not believe, as the longer version of the Manifesto reads, that “evangelical is synonymous with Protestant” (p. 10). Further, reading the document sounds like an extended apology, and I do not apologize for the stance we have taken for decades: evangelicals are unapologetically and unabashedly pro-life, pro-marriage and pro-prayer. We believe that Christianity has been pushed out of the public square, and I do not believe such a “manifesto” will accomplish the aim of bringing prayer back in schools or rescuing the unborn. Simple logic states that standing for something requires standing against something else. This was the genius of men such as Dr. Jerry Falwell, D. James Kennedy, Tim LaHaye, James Dobson, Pat Robertson, Adrian Rogers and others. They accepted the challenge of an unabashedly secular society without hesitation and without reservation. We are not “owned” by any political party, but we will stand with and for candidates that are for our values, and against those values that we see as unbiblical, such as homosexuality and abortion. I absolutely stand against the tenor of the NPC meeting that seemed to distance itself from our forefathers in evangelicalism. Men such as James Dobson and Jerry Falwell stood for truth and righteousness. I not only thank God for these men, I believe we must carry on this fight. It is our duty to continue their stance, not run from it when criticism makes us unpopular. Popularity is not the goal of an evangelical; Converted souls in heaven are the ultimate goal. You do not change a culture by surrender. This is precisely what the document seems to do. Thankfully, the aforementioned forefathers raised up a generation of men and women who continue to speak in the public square, and build great institutions that do the same. I shall continue to stand in the public square, without apology. I ask that my name be STRICKEN from the charter list of the Evangelical Manifesto. This is NOT a movement with which I am comfortable. I am more than happy to discuss these differences with any member of the EM body, either publicly or privately. My email is ecaner@liberty.edu. Dr. Ergun Mehmet Caner President and Dean?Liberty Baptist Theological Seminary and Graduate School?Liberty University

1 Tesaloniceni 5:17 Rugaţi-vă neîncetat.

Suntem aşa de ocupaţi!  Programul nostru este atât de încărcat încât nu mai încape în el nici un articol!  Viaţa e o continuă alergare.  Avem impresia că acum-acum atingem ţinta şi ne vom odihni în sfârşit, numai ca alte probleme să apară parcă din neant pentru a ne re-încărca orarul.  Nemulţumirea ne instigă mereu să căutăm realizarea care, odată dobâbdită, ne nemulţumeşte iarăşi.  Suntem ca un hârciog care aleargă în roata sa la nesfârşit, nemaisosind niciodată la capăt.

De cealaltă parte, ne-a ieşit Dumnezeu înainte cu timp în urmă şi nu-L putem ignora!  Ne amintim de El când ne izbim cu privirea de Biblie, din când în când duminica la adunare, sau când vreo durere ne săgeată corpul.  În clipe ca acelea regretăm că nu I-am dat voie Domnului să fie mai implicat în vieţile noastre, că nu am citit mai mult şi nu ne-am rugat mai des…  Dar, cum să-L împăcăm pe Domnul cu prgramul nostru încărcat?  De ce de câte ori ne amintim de El avem sentimentul că trăim un paradox, în care avem de-a face cu doi stăpâni pe care nu-i putem împăca niciodată?

Ne-am ruga mai des, am citi mai mult, dar ne este frică de ceea ce ne-ar putea face Domnul sau cere dacă i-am oferi mai mult din timpul nostru!  Că am citit sau am ascultat mărturiile unora pe care Domnul i-a trimis în misiune cu nevasta şi trei copii mici după ei.  Am auzit de alţii, undeva parcă scrie-n Biblie, la care Domnul le-a cerut să-şi dea averea la săraci şi apoi să-l urmeze pe El!  Am văzut la televizor pe femeia aceea bătrână, cum o chemat-o?  Parcă Tereza?  Da, Mama Tereza!   A trăit între săracii Indiei!  Aşa ceva noi nu am suporta!  Să fie clar!

Şi astfel, slujim unui stăpîn, uitându-ne cu coada ochiului către celălalt, spercând că n-o să se supere prea tare pe noi ca să facă urât!  Doar, de-asta mergem la adunare câteodată, şi punem bani la colectă!  Ba, am mai ajutat şi pe misionarii aceia, atunci când am dat ăia 20 de dolari!  Cum e puţin!?  În India 20 de dolari ajung o lună de zile!  Noi am făcut asta!  Pentru Domnul!  Că dacă Domnul nu uită şi răsplăteşte un pahar de apă rece, cum o să uite 20 de dolari?  Ia să calculăm, o sticlă de apă filtrată de izvor, din aceea de care bem noi, costă 50 de centi.  În ea sunt 3 pahare de apă.  Deci, de un dolar se pot cumpăra 6 pahare de apă, de 20 de dolari se pot cumpăra120 de pahare de apă!  Vezi?  Noi am dat în numele Domnului 120 de pahare de apă!

Ei, dar Dumnezeu şi viaţa de zi cu zi, aceea obişnuită, în care alergăm de ne rupem picioarele, nu sunt incompatibili!  Dacă-L invităm pe Domnul să se implice în ea, desigur că este absolut sigur că El va face ordine şi ne va cere disciplină spirituală.  El vine ca Stăpân; altfel, nu vine!  Dacă îl inviţi altfel, nu realizezi nimic decât îţi prelungeşti agonia!

Dar venirea Sa şi implicarea Domnului în cele mai mici şi aparent nesemnificative detaliii ale vieţii noastre va transforma ordinarul în extraordinar!  El va aduce lumină în întuneric, un cântec în liniştea apăsătoare, o alinare în durere, o mângăiere în frustrare.

Uită-te la realizarea psalmistului: Psalm 73:21-23 Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.  Însă eu Sunt totdeauna cu Tine…!  Observi cum prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul amărăciunilor l-a făcut pe psalmist să realizeze că toate frustrările nu trag atât de greu în balanţa vieţii ca prezenţa Domnului în viaţa sa?

Aşa că, porunca lui Pavel de a ne ruga necontenit nu este o cerinţă de a ne abandona meseriile, familiile, banii, realizările, viaţa, activităţile.  Este o poruncă de a-l include pe Domnul în viaţa noastră, în toate aspectele acesteia.  Şi pentru aceasta nu trebuie decât să te rogi la volan, la strung, la birou, când mănânci.  Să ai gândul mereu la Domnul.  Să ai ochii aţintiţi asupra Lui.  Să-i zici, înainte de a face orice, de a începe o nouă activitate, „Doamne, îţi mulţumesc că eşti cu mine!  Ce zici, cum să face asta?  E bine aşa?  E voia ta astfel?”  Crede-mă, El se va îngriji de restul!

Soulforce este o organizaţie activistă care promovează stilul de viaţă homosexual.  Fondată de un pastor (Dr. Mel White) şi cu ajutorul altor pastori şi prelaţi (printre care şi Arhiepiscopul Anglican Desmond Tutu), sau familii tradiţionale care închid ochii la stilul de viaţă al homosexualilor, Soulfoce intră în dialog cu alte organizaţii, şcoli creştine de învăţământ superior, şi acum cu biserici, pentru a obţine de la acestea recunoaşterea că stilul de viaţă homosexual este condamnat pe baza unei explicaţii greşite a Bibliei.  Dacă şcolile sau organizaţiile creştine refuză dialogul, atunci Soulforce apelează la ajutorul unor avocaţi pentru a găsi nod în papură organizaţiilor respective şi a le atrage în procese judiciare lungi şi costisitoare. Continue Reading »

Jim Caviezel a jucat rolul lui Isus în „The Passion of the Christ” în regia lui Mel Gibson.  Puţin ştiu însă că rolul din film l-a trasnformat pe Caviezel în ceea ce priveşte credinţa.  EL şi soţia sa Kerri sunt catolici, şi anul acesta s-au gândit să pună credinţa lor în practică.  Au înfiat doi copii din China. Continue Reading »

Elina Das are 13 ani şi este fetiţa pastorului Motilal Das de la United Bethany Church din satul Laksmipur, districtul Fulbaria, la 120 km la nord de capital Bangladeshului. Sătenii erau nemulţumiţi de prezenţa sa şi lucrarea sa de predicare a Evangheliei aşa că cinci dintre ei, mai tineri, au pândit-o vinerea trecută pe Elina când ieşea de la şcoală şi au dus-o într-un grajd în care au violat-o pe rând timp de mai multe ore. Apoi au depus-o pe jumătate moartă în faţa casei familiei.

Unul dintre bărbaţi a fost arestat, altul este dat în urmărire, trei sunt încă necunoscuţi poliţiei. Într-o ţară predominant musulmană, justiţia se va face cu greu, de aceea pastorului şi familiei sale îi e frică să mai rămână în sat.

Să ne rugăm pentru familia lui, pentru Elina, şi pentru lucrarea Domnului din Bangladesh. Să ne rugăm şi ca justiţia să triumfe în cazul acesta şi-n altele asemănătoare. Ţara este pusă de ONU pe lista ţărilor care-s sub observaţie din cauza încălcării libertăţilor religioase.

Înainte de a merge mai departe, să ne oprim puţin ca un concept care deja l-am anunţat în portul trecut.

Creştinismul exclusivist, aşa cum am arătat are la baza sa afirmaţii de genul „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.  Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6).  Sau, „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12).  Sau „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2:5).  Afirmaţiile lui Isus Christos despre sine şi ale apostolilor săi au fost temeiul considerării creştinismului ca fiind unica credinţă care cunoaşte pe Dumnezeu şi mântuirea Lui.  Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu adevărat, Isus Christos este Trimisul lui Dumnezeu care a venit la oameni atât pentru a-L revela pe Dumnezeu cât şi pentru a îi mântui prin moartea sa ca jertfă pentru păcatul omenirii.

Pentru ca o jertfă pentru păcat să fie acceptabilă, jertfa trebuia să fie a unei persoane infinite, fără păcat şi aparţinând omenirii.  Isus este singurul care a împlinit cele trei condiţii: El este 100% Dumnezeu, a trăit fără păcat o viaţă în care s-a întrupat ca om.  De aici exclusivismul creştinismului.

Obiecţii:
- pretenţia creştinismului de a fi singura religie adevărată este prea îngustă.  Dar aşa sunt lucrurile pe care te bazezi în viaţă, nu-i aşa?  Viaţa nu este o ruletă rusească.  Nu vrei să conduci o maşină la care frânele prind 95% din ocazii.  Dacă unul din cele 5 procente frâna te lasă pe marginea prăpastiei?  Apoi, 1+1=2 întotdeauna, nu?  Destul de… îngust!  Dar, adevărat!

- adevărul depinde de fiecare din nou: ce-i adevărat pentru tine nu este adevărat şi pentru mine.  Numai că unele lucruri sunt adevărate şi dacă eu nu cred că-s adevărate.  Dacă prind în mână firele din priza cu electricitate, voi muri indiferent ce cred eu despre firele respective.  Dacă sar de la etajul 10 al blocului, mă voi face praf indiferent dacă cred sau nu în legea gravitaţiei!  Dacă eu cred sau nu că Isus este singura cale, nu afectează cu nimic adevărul afirmaţiei.

- nu contează ce crezi, câtă vreme crezi sincer.  Argumentul acesta cade, ca şi cel de mai sus pentru aceleaşi motive: adevărul nu depinde de sinceritatea cuiva.  Cineva poate crede cu sinceritate o minciună, sinceritatea nu va transforma minciuna în adevăr.

- este aroganţă din partea creştinilor să susţină că doar religia lor este adevărată.  Nu neaparat.  Dacă creştinii ar căuta avantaje din propagarea creştinismului, dacă ei ar fi inventat sau descoperit pretenţiile creştinismului atunci probabil că pretenţiile cu privire la creştinism nu ar fi pure.  Dar uită-te la suferinţele creştinilor de 2000 de ani pentru ideile în care cred şi pe care le propagă!  Apostolii Domnului din primul secol au fost daţi cu toţii morţii pentru mesajul lor!  Ei au fost martorii oculari ai evenimentelor în mijlocul cărora Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos a trăit ca om fără păcat, a fost dat morţii şi a înviat a treia zi.  Toate acestea au fost cunoscute pe larg de către evrei de mii de ani, pentru că au fost prevestite de către proorocii lor.  Apostolii Domnului au înţeles cele prevestite, au văzut împloinirea lor, au auzit afirmaţiile lui Isus şi le-au crezut.  Apoi au mers în lumea întreagă să le spună tuturor.  Ar fi nesăbuinţă şi cruzime din partea cuiva să vadă o casă în flăcări, să vadă ieşirea şi să nu spună celor din casă că vor muri, dar că există o ieşire dintre flăcări; nu ar fi aroganţă, nu-i aşa?

La anul 1893, la Chicago se întâlneau peste 400 de preoţi şi lideri religioşi din diverse religii, în cadrul celui dintâi „Parlaiment of World Religions” (Parlament Mondial al Religiilor - PMR - a nu se confunda cu Partidul Muncitoresc Român care suferea şi ăsta de abureli asemănătoare).  Printre cei invitaţi, o tânără stea a hinduismului, Swami Vivekananda.  Printre creştinii prezenţi, aşa cum se aştepta la vremea aceea, o mulţime de reprezentanţi ai unui creştinism dogmatic care credea încă în mântuirea prin Christos, în existenţa raiului şi a iadului. Continue Reading »

Evenimentele din Seattle nu au fost, cum zic unii, doar nişte manifestări sociale! De exemplu, la evenimente au participat printre alţii formaţia muzicală „Dave Matthews Band”. Blogul „Live Daily” spune că manifestările au fost „centered on His Holiness the Dalai Lama” (în jurul Sfinţeniei sale, Dalai Lama). Continue Reading »

Tags: , adevar, Crestinism, Ecumenism, fals