În pofida pretenţiilor unora că Iranul şi preşedintele Ahmadinejad ar fi „toleranţi” cu creştinii şi creştinismul, adevărul este că în Iran creştinii sunt persecutaţi.  Cred că pot afirma fără a greşi că după persecutorii comunişti, musulmanii se situează pe poziţia a doua ca persecutori! Read the rest of this entry »

Viewed 65 times by 39 viewers

Pe Ray Comfort l-am văzut de mai multe ori în diferite clipuri fie la televiziune, fie pe youtube.  El este preşedintele organizaţiei Living Waters Ministries şi The Way of the Master unde este asociat cu actorul Kirk Cameron.  Cei doi pun la dispoziţia doritorilor unelte pentru evanghelizare.  Nu cu mult timp în urmă un canal TV din America (cred că a fost ABC) a transmis o discuţie între Comfort şi Cameron de o parte, şi doi ateişti de cealaltă.  Finalul discuţiei nu m-a satisfăcut nici pe mine, nici pe alţii.  Dar ţinând cont că existenţa lui Dumnezeu nu se poate demonstra ştiinţific decât pentru cine vrea să creadă, a fost bine că cei doi creştini au reuşit să transmită mesajul evangheliei.  Oricum, evanghelia are rolul primar de a mântui, prin auzirea ei şi prin generarea credinţei în ascultător. Read the rest of this entry »

Viewed 44 times by 30 viewers

Ştiţi de-acum că eu călătoresc în fiecare weekend de la Seattle la Vancouver, Canada unde păstoresc o biserică evanghelică (Agape Christian Church; site în limba română, www.bisericaagape.ca).  Acum este al patrulea an că fac asta aproape în fiecare săptămână.  De fiecare dată trebuie să trec frontiera.  De fiecare dată ofiţerul de la frontieră mă întreabă unde locuiesc, unde merg, dacă am cu mine arme de foc, tutun, droguri sau alcool.  Răspunsul meu este invariabil „nu”.  Şi pot pleca.  Câteodat însă ofiţerul are mai multe întrebări.  O doamnă m-a întrebat ce parfum folosesc, că-i place (l-a remarcat şi altă dată) şi vrea să-i cumpere soţului ei!  Alţii întreabă a cui e maşina, câţi bani duc cu mine, unde o să stau în Canada, etc. Read the rest of this entry »

Viewed 56 times by 37 viewers

Precizare: articolul acesta nu doreşte să facă un studiu exhaustiv al teologiei banilor.  Am pornit discuţia aceasta din cu totul alte motive, şi cu puţină răbdare, ajungem şi la subiect!

Biblia vorbeşte foarte mult despre bani şi despre averi.  De fapt, vorbeşte despre bani mai mult decât vorbeşte despre… dragoste!  Forţa de atracţie a banilor este atât de mare şi ceea ce facem noi, creştinii cu ei şi vizavi de ei denotă ce credem noi despre Dumnezeu.  De când banii au înlocuit ca mijloc de schimb al mărfurilor trocul, prezenţa lor a dominat lumea.  Banii au un puternic magnetism, şi iubirea lor este acuzată de cauza tuturor relelor din lume (1 Tim 6:10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor).   Deşi se crede că puterea  este mai atractivă şi mai căutată decât banul, majoritatea fenomenelor sociale, politice şi chiar culturale se învârt în jurul şi din cauza banilor.  În definitiv, chiar şi puterea este căutată tot prin prisma avantajelor materiale ce decurg din putere. Read the rest of this entry »

Viewed 75 times by 50 viewers

Joel Osteen, pastorul celei mai mari biserici americane (Lakewood Church din Houston, Texas, biserică cu peste 47 de mii de membri) a publicat a doua sa carte întitulată „Become a Better You”.  Cartea vine pe urmele primei sale cărţi (Your Best Life Now, vândută în peste 5 milioane de exemplare) şi-n stilul ei şi a predicilor lui Osteen din slujbele ţinute la biserica sa: a îmbunătăţirii de sine, fără ajutorul lui Dumnezeu!  Accentul principal al lui Osteen nu este pe stricăciunea omului, nevoia de pocăinţă, naşterea din nou, credinţă în Domnul Isus Christos, ci pe gândirea pozitivă, succes şi îmbogăţire.  Evanghelia aceasta nu este a lui Isus Christos ci este New Age, este omenească şi drăcească. Read the rest of this entry »

Viewed 111 times by 54 viewers

Interviu cu Emil Silvestru
Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Last Part

Emil Silvestru: Rocks and Clocks

Viewed 71 times by 34 viewers

Dr. D. James Kennedy, păstorul Bisericii Prezbiteriene Coral Ridge a plecat la Domnul; era în vârstă de 76 de ani.  Acum două săptămâni şi-a dat demisia din poziţia de păstor a bisericii pe care a preluat-o acum aproape 50 de ani cu un număr de 45 de membri şi a crescut-o până la un număr de peste 10 mii de membri.  Dr. Kennedy suferea de ceva complicaţii la inimă în urma atacului de cord suferit în iarna anului trecut şi spera să se refacă pentru a reveni la amvonul bisericii sale şi la cârma lucrărilor pe care le începuse şi conduse cu atâta succes; Domnul însă a hotărât să-l ducă acasă. Read the rest of this entry »

Viewed 20 times by 9 viewers

Weekendul acesta sunt în Portland, Oregon. Aici în SUA este Labor Day şi este o sărbătoare naţională. Avem mai multe zile libere. Am venit ca să-mi vizitez sora şi familia ei, şi să predic duminică la Agape Bible Church. Printre o mulţime de prieteni vizitaţi am fost şi la o prietenă a soţiei mele. Numele nu contează. Contează doar că ea are de câţiva ani în grijă pe mama ei, căreia i se zice în familie şi de către toţi, „buna”. Buna are 84 de ani. Are artrită şi abia umblă. Oasele extremităţilor ei sunt contorsionate de boală. Faţa îi este zbârcită de trecerea timpului care a venit parcă mereu însoţit de necazuri.

Buna a rămas văduvă la vârsta de vreo 40 de ani şi a crescut singură cinci copii. A muncit la două locuri de muncă: făcea curăţenie pe la blocuri şi apoi muncea în agricultură. Şi-a purtat copiii la şcoală şi i-a făcut pe toţi oameni. Mai ales i-a crescut oameni ai lui Dumnezeu.

Mă bucur mereu s-o văd pe Buna. Este întotdeauna veselă, dar de câte ori îşi aduce aminte de Domnul, plânge de bucurie! Am întrebat-o ce mai face. Mi-a spus că în fiecare zi se pregăteşte să fie gata pentru ziua în care o va chema Domnul acasă. Am întrebat-o cum se pregăteşte. Mi-a spus că se roagă mereu, şi apoi mi-a mai spus că ascultă casete cu predici, cu cântări, şi cântă ea însăşi câteva cântări zilnic. Apoi mi-a spus că citeşte Biblia. Fără ochelari! Mulţumeşte Domnului că deşi alte organe i s-au stricat, ochii îs încă buni!

Îşi aduce mereu aminte de greutăţile de odinioară, dar nu cu reproş, ci cu mulţumire, căutând mereu partea luminoasă, pozitivă a lucrurilor. Da, viaţa a fost grea, a trebuit să muncească mult dar mulţumeşte Domnului că a avut cu ce-şi hrăni copiii! Da, a rămas văduvă de tânără şi nu s-a mai căsătorit, dar Domnul a fost credincios promisiunii Sale că El este apărătorul văduvei şi Tatăl orfanilor. Da, este bătrână şi neputincioasă şi nu mai poate merge la adunare, dar mulţumeşte Domnului pentru că poate asculta predicile la casetofon; şi când le ascultă, închide ochii şi îşi închipuie că este în adunare. Mulţumeşte Domnului că are amintiri despre fraţii de odinioară. Ea nu-şi aminteşte de păstori răi, sau slab predicatori… ea-şi aminteşte că toţi au fost oamenii lui Dumnezeu! Povestea că la ei, lângă Cluj nu aveau păstor la biserică, dar mai venea câte cineva „de la oraş” să predice câteodată. Şi când pleca „omul lui Dumnezeu”, fraţii îl petreceau până la marginea satului şi de acolo îi făceau mereu cu mână până când „omul lui Dumnezeu” se pierdea în zare.

Printre frazele preferate ale Bunei, pe care le repetă mereu, adesea fără a spune nimic altceva, mai mult ca o reacţie la un gând tainic, este fraza: „Doamne fii lăudat, mărit şi binecuvântat!” La care, nu poţi să nu zici „AMIN!”

După ce am vizitat-o pe Buna şi i-am promis nişte casete cu predici, ne-am dus cu soţia la soră-mea. Încă sub impresia întâlnirii cu Buna, i-am povestit cumnatului meu despre Buna. El mi-a povestit apoi de părinţii săi. Tot de la ţară, tot de lângă Cluj. Amândoi trecuţi cu bine de 80 de ani. Ţărani, muncitori în agricultură. Tata s-a întors la Domnul primul. Cel dintâi din sat. Toţi l-au batjocorit, în frunte cu soţia sa, care nu s-a întors la Domnul decât cu cinci ani mai târziu.

Cumnatul meu îşi aminteşte că dimineaţa se împiedecau mereu de picioarele tatălui lor, care se ruga în fiecare dimineaţă, mai înainte de a se scula vreunul dintre copii sau soţia. Îl auzeau mereu suspinând şi oftând în rugăciunile sale: ştiau că se roagă pentru o problemă serioasă! În fiecare seară, îşi aduna familia lângă masă, cântau cu toţii o cântare, citea din Biblie un capitol, apoi se rugau cu toţii. Acum, mai rămâne acasă singur câteodată. Dar obiceiul bun început acum zeci de ani nu l-a abandonat: în fiecare seară cântă o cântare Domnului, apoi citeşte din Biblie şi apoi se roagă!

Zicea cumnatul meu că practica aceasta l-a făcut foarte echilibrat, calm, senin şi încrezător pe tatăl său. Nu-i „sare muştarul” cu uşurinţă. Şi este mereu mulţumitor pentru ceea ce are. Nu a avut niciodată ifose, a fost mereu fericit!

Oameni de altă dată! Parcă rupţi din poveşti ireale, din amintiri ce nu le-am avut, doar le-am visat! Unde sunt oamenii de genul acesta, ai generaţiei noastre? Ce-şi vor aminti despre noi copiii noştri? Nepoţii noştri? Ce vom povesti noi despre noi? Doamne, ai milă de noi! Ai milă de noi! Amin.

Viewed 8 times by 5 viewers

Noua profesoară de ştiinţe sociale la clasa a cincea se prezintă clasei, după care afirmă că e este atee, şi întreabă clasa dacă mai este vreun ateu printre copii. Copiii nu prea ştiu ce înseamnă „ateu” dar pentru a fi pe plac profesoarei, ridică toţi mâna, cu excepţia unui băiat.

„Tu eşti diferit de restul clasei? întrebă profesoara. „Nu eşti ateu?”

„Nu, eu nu sunt ateu!” răspunse cu emfază băiatul.

„Dar atunci, ce eşti?” întrebă profesoara.

„Eu sunt creştin!” răspunse băiatul. „Eu cred în Dumnezeu şi iubesc pe Domnul Isus, deci sunt creştin! Mama este creştină, tata este creştin, deci şi eu sunt creştin!”

„Aha!” răspunse profesoara. „Părinţii tăi sunt creştinil, deci şi tu eşti creştin! Dar dacă mama ta ar f o idioată, şi tatăl tău un idiot, atunci tu ce ai fi?” întrebă profesoara cu un zâmbet ironic de şmecher pe faţă.

„Atunci aş fi un ateu!” declară băiatul

Viewed 45 times by 32 viewers

Martin Rees, un om de ştiinţă din Marea Britanie a scris o carte acum câţiva ani (Our final hour) în care el oferă o şansă de 50% sfârşitului lumii. Conform scriitorului, sfârşitul lumii va veni fie din cauza „scăpării” de către ştiinţă a unui patogen (virus) modificat genetic, fie prin blocarea sorelui de către praful erupţiei catastrofice a unui vulcan, fie prin provocarea accidentală a unui „big-bang” biologic. Read the rest of this entry »

Viewed 48 times by 27 viewers

Festivalul Speranţei ţinut recent de Franklin Graham în Ecuador a atras peste 186 de mii de oameni. Este cea mai mare strângere de oameni la un eveniment creştin. Anul trecut s-a stabilit un record în oraşul capitală al Ecuadorului, în Quito. Au participat 140 de mii de oameni. Anul acesta Festivalul s-a ţinut în Guayaquil, un oraş-port în vestul ţării.

În ultima seară, peste 16 mii de oameni au răspuns invitaţiei la pocăinţă şi mântuire. Succesul lui Franklin Graham se datorează şi faptului că el reuşeşte să unească vorbele cu faptele. „Samaritan´s Purse”, organizaţia sa de caritate a împărţit peste 90 de mii de tradiţionale „cutii de pantofi” pline cu cadouri pentru copiii săraci din Ecuador. Pentru unii dintre copii, acesta a fost primul cadou primit vreodată în viaţa lor! „Samaritan´s Purse” construieşte de asemenea 100 de case pentru victimele erupţiei vulcanului Tungurahua, hrăneşte zilnic 1500 de copii şi a acordat asistenţă medicală la peste 50 de mii de ecuadorieni.

Intre timp, Billy Graham continuă să se refacă la un spital din Virginia, după hemoragia intestinală de săptămâna trecută. Deşi nu se ştie când va fi lăsat acasă, medicii spun că recuperarea evanghelistului în vârstă de 88 de ani decurge într-un ritm satisfăcător.

Viewed 87 times by 52 viewers

Noi toţi facem greşeli şi păcătuim. În multe feluri, zice Biblia. Unele greşeli sunt mai mari, altele mai mici. La unele „păcate” suntem parcă împinşi. Înţeleptul se ruga astfel: Proverbe 30:8-9 Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu. Dacă eşti sărac şi ai nevoie de pâine, se poate admite că ai fost împins să furi o bucată de pâine. Până şi judecătorul, dacă ajungi cumva în faţa lui, te condamnă, dacă trebuie s-o facă, cu inima strânsă, ca şi cum a făcut o nedreptate… Read the rest of this entry »

Viewed 53 times by 29 viewers

Peste 120 de mii de oameni au participat la evanghelizarea ţinută de Greg Laurie pe stadionul Pack Angel din California.  În timpul mesajelor sale, Laurie a cerut celor prezenţi să lase noţiunile preconcepute despre creştinism şi să se gândească la ceea ce a spus Isus despre Dumnezeu.  Dacă e vorba să-L cunoaştem pe Dumnezeu, cine ni-L poate prezenta mai bine decât Domnul Isus?

Laurie a recunoscut ceea ce deja se ştie despre creştini: în biserici sunt mulţi impocriţi.  Asta pentru că bisericile sunt formate din oameni reali, a continuat el.  Numai că nu te poţi scuza în faţa lui Dumnezeu în ziua judecăţii că făţarnicii întâlniţi au fost de vină!  Isus nu a spus „ia-te după oameni!” ci a spus „vino după Mine!”

Laurie a povestit printre altele propria sa experienţă a întoarcerii la Domnul.  Crescut de o mamă care a divorţat de şapte ori, pe vremea liceului Greg Laurie „şi-a predat viaţa” Domnului Isus, dar fără dorinţa de a deveni un „nebun pentru Christos.”  Avea, ca de fapt aproape toţi oamenii, o anumită imagine despre cum şi cine este Dumnezeu.  Conform părerii multora, Dumnezeu caută să distrugă vieţile oamenilor, să-i lipsească prin legi şi regulamente de orice bucurie din viaţă.

Laurie a continuat spunând că e adevărat că, să păcătuieşti poate fi distractiv pentru o vreme!  Doar că, păcatul are legat de el pedeapsa.  Păcatul promite libertatea, dar aduce sclavia.  Promite plăcere şi aduce mizeria.

Evanghelistul a făcut chemarea la pocăinţă, cerând încă o dată oamenilor să lase ceea ce gândesc ei despre biserică, creştinism şi Dumnezeu, şi să asculte ceea ce spune Isus despre Dumnezeu.  Ca în pilda fiului risipitor, Dumnezeu este ca un Tată care va spune bun-venit acasă tuturor fiilor risipitori/fiicelor risipitoare.  Aproape patru mii de suflete au primit mântuirea în cele trei zile de evanghelizare.

Viewed 59 times by 32 viewers

Statuia unui sclav, sculptura neterminata, de Michelangelo 

Asurzit de vacarmul cotidian, preocupat de recentul „deces” al computerului ce mi-a robit vreo patru ani, eram gata-gata să uit de un documentar important, dat marţi, miercuri şi azi (joi) pe CNN.  Christiana Amanpour a pregătit trei prezentări a câte 2 ore sub titlul :„God´s Warrior…” adică războinicii lui Dumnezeu.  În prima seară a prezentat luptători însufleţiţi de religia evreiască, aseară terorişti musulmani şi mâine seara activişti creştini. Read the rest of this entry »

Viewed 45 times by 22 viewers

Din când în când, în biserică, apare câte un zgomot inedit, puternic. Suntem la timpul de rugăciune. (Aproape) toţi suntem cu ochii închişi şi ori ne rugăm, ori ascultăm la rugăciunea altora. Păstor grijuliu ce sunt, mai deschid ochii să văd dacă nu s-a întâmplat ceva care ar necesita intervenţia mea.

Îmi aduc aminte că în tinereţe, păstorul nostru m-a interpelat într-o zi după serviciul de dimineaţa şi m-a întrebat de ce am deschis ochii şi m-am uitat în jur la rugăciune. Mie mi-a fost ruşine şi mi-am cerut scuze, am promis că nu voi mai face. Apoi, l-am întrebat pe păstor cu nonşalanţă, de unde ştie că eu am deschis ochii? Şi mi-a spus că şi el i-a deschis, dar ca păstor, are dreptul s-o facă, aşa pentru a supraveghea turma! Am reţinut asta!

Zic deci, mă mai uit la rugăciune. Şi ce văd? N-o să vă spun tot ce văd, doar aşa, câteva chestii, ca să iscăm poate o discuţie pe tema asta! Unii se roagă încruntaţi. De ce ne încruntăm la rugăciune? Nu ar trebui ca momentul acesta să fie momentul cel mai destins al vieţii noastre? Doar ne aflăm în prezenţa Tatălui! Aici, orice griji am fi avut înainte (acum vorbesc ca şi când NU am fi tot timpul în prezenţa Lui! Dar noi ŞTIM că El nu ne părăseşte niciodată, pentru că aşa a promis, şi El se ţine de cuvânt, nu-i aşa?) dispar şi putem fi calmi, liniştiţi. Noi alegem să ne încruntăm.
OK. O să-mi ziceţi că ne încruntăm pentru că ne concentrăm. Am văzut că unii, la examen, în timp ce scriu scot un colţ de limbă. Din cauza concentrării. De ce nu scoatem limba la rugăciune, dacă suntem concentraţi? Alţii, tot la examene îşi muşcă buzele. Alţii transpiră abundent. Alţii (dacă pot) trag cu coada ochiului la lucrarea vecinului, ca să copieze. De ce nu ne muşcăm buza, de ce nu transpirăm la rugăciune? De ce nu copiem rugăciunea celui dinaintea noastră (a celui care urmează după noi, n-o putem copia, nu-i aşa)? De ce nu ne scărpinăm vârtos în ceafă sau oriunde în altă parte, între urechi? Alţii se bat cu capul de masă.. de ce nu ne…

De ce ne încruntăm la rugăciune? De câte ori vorbim cu soţul/soţia/prietenul/prietena ne încruntăm? Sau numai când vorbim cu Domnul o facem? De ce? Înţeleg să plângi sau să zâmbeşti la rugăciune, sau să ai faţa calmă… dar de ce să te rogi încruntat?
Dar de ce ne rugăm cu ochii închişi? Cineva mi-a spus că tot din cauza că suntem concentraţi, atenţi. Dar de ce nu conducem maşina cu ochii închişi? Ce, când suntem la volan, nu suntem atenţi? Dar când mergem pe trotuar? De ce nu mergem cu ochii închişi? A! ca să nu ne lovim de oameni! Am înţeles. De Dumnezeu, care este DUH nu ni-e frică că ne… ciocnim? Păi eu mă rog adesea cu ochii deschişi şi am descoperit că atunci când o fac am nu mai multe distracţii ci mai multe motive de mulţumire!

Şi de ce stăm în genunchi la rugăciune? Din umilinţă, ar zice cineva. Din reverenţă, ar zice altcineva. Dar atunci, de ce nu alegem poziţia cea mai umilită şi reverentă, adică de ce nu ne rugăm proşternuţi cu faţa la pământ? Dacă tot ne umilim, de ce-o facem pe jumătate? De ce nu mergem „până la capăt”?

Şi de ce ne rugăm cu mâinile împreunate? De ce nu le ţinem în buzunar? Aha! Vorbim cu Dumnezeu şi nu ar fi „civilizat” să vorbim cu mâinile în buzunar. Ce, cu directoru´ de la fabrică vorbim cu mâinile în buzunar? Păi, nu! Atunci? Dar ce, cu directoru´ de la fabrică vorbim cu mâinile împreunate, la piept?

De ce nu ridicăm mâinile la rugăciune? Cei din vechime o făceau frecvent! Poate nu ar fi rău să încercăm şi noi! Nu, să nu începem s-o facem în adunare, doamne fereşte! Că s-ar poticni cineva sau cineva ar crede că ne-am pierdut minţile, sau am devenit carismatici! Dar aşa, când ne rugăm singuri, în cămăruţa noastră… acolo unde nu ne vede nimeni!? Cum, NU ne rugăm acasă, în cămăruţă? Dar de ce ne rugăm atunci la adunare? De ce nu suntem consecvenţi: nu ne rugăm nici acasă, nici la adunare! Nu ne rugăm deloc, niciodată!
Păi, vin examenele, vine operaţia aia, o să-mi zici tu. Mai avem nevoie câteodată şi de Domnul. De cele mai multe ori, ne descurcăm singuri… dar când trebe să umblăm pe apă… mai bine să fim siguri. Da, la operaţie, mergem la doctorul cel mai bun cu mâna cea mai sigură şi cu cea mai mare experienţă. 99% ne încredem în doctor, dar nu se ştie niciodată! 1% acela care a mai rămas, ne poate da peste cap! Nu se zice că buturuga mică… aşa că pentru acel 1% apelăm la Dumnezeu. De-aia ne rugăm la biserică! Să nu pierdem de tot legătura cu Domnul. Să nu uite de noi! Şi, să ne vadă fraţii cât suntem de religioşi! De-aia ne rugăm la biserică!

Îţi aduce aminte de tipul acela, care a venit la biserică şi a îngenunchiat şi s-a rugat astfel: Doamne, nu te-am deranjat deloc timp de 30 de ani, dar mâine o să fiu operat la inimă, şi dacă mă scapi din asta cu viaţă, îţi promit că nu o să te mai deranjez încă 30 de ani!

La rugăciune! Câte întrebări! Poate, îndrăzniţi vreun răspuns, aşa ca să „strike a conversation”? Acum mă duc să mă îmbrac, că plec la adunare… să mă rog! Nu, nu o să fiu încruntat! Şi o să ridic mâinile! Şi o să zâmbesc în faţa Domnului că-s bucuros că El e al meu şi că eu sunt al Lui! Aleluia!

Viewed 106 times by 62 viewers

Matei 16:6  Isus le-a zis: „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor…

Cine-s fariseii?  Pe vremea lui Isus erau o clasă de oameni religioşi care pretindea că sunt separaţi de lume în vederea unei trăiri religioase curate ( în ebraică înseamnă separat).  Dealungul timpului Fariseii au incorporat pe lângă dimensiunea lor religioasă şi aspecte politice, sociale, juridice şi de guvernământ.  Fariseii erau educaţi în teologia ebraică, erau de obicei rabini, aveau şcoli de ucenici, erau înstăriţi şi alcătuiau o castă nobiliară.

Noul Testament ni-i prezintă pe farisei în continuă opoziţie cu Christos.  Ei sunt făţarnici, obraznici, mândri, se auto-îndreptăţesc, sunt inflexibili, legalişti, aroganţi.  Obsedaţi de Legea lui Moise, fariseii credeau că EI pot face ceva pentru a fi justificaţi (drepţi) înaintea lui Dumnezeu.  Accentul era pus pe EU (vezi întâmplarea cu păcătosul şi farieul la rugăciune, din Luca 18:10-14 „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.  Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” se ruga Fariseul).

Fariseii au devenit astfel epitomul auto-îndreptăţirii, a auto-justificării înaintea lui Dumnezeu.  Aceentul era pus mereu pe SINE, pe EU.  Astăzi nu se cheamă nimeni „fariseu”.  Este un peiorativ ocolit şi de cei mai legalişti dintre religioşii vremii.  Este o jignire să faci pe cineva fariseu!  Cu toate acestea, mare parte din învăţăturile iudaismului modern îşi are originea în gândirea fariseică.

Acum, întrebarea mea este, când devine cineva fariseu?  Când se potriveşte tiparului prezentat nouă de Evanghelii?  Eu cred că de câte ori limităm sau obligăm pe Dumnezeu prin ceea ce facem noi şi credem că El nu poate să lucreze din cauza a ceva ce am făcut sau nu am făcut eu, suntem în pericol de a deveni farisei.  Singura lucrare pe care o cere Domnul de la noi, este să credem!  Restul izvoreşte din credinţă şi este susţinut de credinţă.  Faptele ce decurg din credinţa noastră sunt energizate de credinţă şi duc la credinţă.  Dar ele nu obţin favoruri de la Domnul.

Isus poate fi obstrucţionat de lipsa noastră de credinţă (ca pe vremea când s-a întors în comuna natală şi acolo nu a putut face multe minuni din cauza necredinţei lor… deşi eu nu cred că NU A PUTUT ci NU A VRUT, stabilind astfel principiul că Domnul răspunde favorabil la credinţă.  Credinţa este punctul de contact dintre om şi Dumnezeu.  Dumnezeu dă omului o măsură de credinţă ca omul să poată prin credinţă să se apropie de Dumnezeu), sau poate fi „motivat” de prezenţa credinţei (Matei 15:28  Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.”).

Dar a face ceva, pentru a-L obliga pe Dumnezeu ca să reacţioneze la ceea ce tu faci într-un anume fel… asta este fariseism!
- Dă bani lui Dumnezeu ca El să îţi dea înapoi!
- Posteşte 2-3 zile ca să obligi astfel pe Domnul să-ţi asculte rugăciunea!
- Vezi dacă nu ai venit regulat la adunare?  Domnul te-a pedepsit!
- Hai să ne rugăm acum înainte de călătoria asta ca să nu ni se întâmple vreu rău (de obicei nu ne rugăm într-o zi „obişnuită”, dar acum e o zi specială!  Pornim într-o călătorie lungă şi periculoasă!  Trebuie măsuri sporite de precauţie divină!  Să-i aducem aminte lui Dumnezeu că suntem şi noi pe-aicea!).

Oare câte lucruri FACEM ca să obţinem ceva în schimb de la Domnul?  Ca să-L obligăm?  Astea-s lucruri care au EUL la mijloc: ce pot face EU ca să obţin ceva de la Domnul.  Este fariseism.  Întrebarea unui fariseu care se pocăieşte de faptele şi concepţiile sale este: „Doamne, CE VREI TU ca să fac acuma? (Fapte 9:6).  Dragostea lui Dumnezeu rămâne astfel nemeritată, harul Său rămâne mereu… HAR!

Tu ce părere ai?

Viewed 99 times by 54 viewers

I-am promis prietenului meu Emi că o să spun o istorisire despre adventişti. Iat-o:

Mama se trage dintr-o localitate, Milaş acum în judeţul Bistriţa-Năsăud. Bunicul meu, întors la Domnul după primul război mondial (război în care şi-a pierdut o mână) şi om înstărit a construit biserica baptistă din localitate pe terenul său. Clădirea o concura pe cea a bisericii ortodoxe, construită pe un deal opus celui pe care-şi avea bunicul casa şi unde construise şi biserica. Era cu turn şi cruce, aşa cum zic, la concurenţă cu biserica ortodoxă.

Ei… multe vacanţe am petrecut eu acolo! Bunicul era un om sever dar drept. Imi plăcea să-l urmăresc cum muncea fără un braţ. Mâna lipsă de la umăr a fost înlocuită cu o proteză pe care învăţase să o folosească cu mare dexteritate. Aproape nu era lucrare care să n-o poată face bunicul. Citea zilnic ore în şir din Biblie şi cânta. Imi plăcea să mă uit la obiectele sale: la binoclul militar, la puşca de vânătoare, la orologiul uriaş cu pendulă care anunţa sferturile de oră şi ora exactă. Imi plăcea să mă joc în clădirea morii bunicului (pe care venirea comuniştilor au oprit-o dar în care au lăsat pietrele de moară, Read the rest of this entry »

Viewed 67 times by 43 viewers

Thomas E. Trask, superintendetul asociaţiei de biserici penticostale Assemblies of God (AG) se retrage din funcţia sa şi cu ocazia celui de-al 52-lea Consiliu General al AG ţinut anul acesta la Indianapolis, a spus următoarele, în ultima sa predică în calitate de superintendent: “Multe biserici americane ne oferă azi o religie nouă care nu garantează nici un iad şi nu cere nici o sfinţenie.  Este un creştinism olog, fără coloană vertebrală care nu confruntă păcatul de teama de a nu fi considerat prea intransingent.  Este o evanghelie impotentă care spune oamenilor că orice merge.”

Trask a implorat pe cei prezenţi la adunare să nu lase acest tip de creştinism să se strecoare în bisericile AG.  “Fie ca (acest fel de creştinism) să nu invadeze niciodată AG!” a încheiat Trask, care în timpul administraţiei sale a fost recunoscut pentru pasiunea sa pentru sufletele pierdute.  El a crezut dintotdeauna că AG are responsabilitatea de a aduce Evanghelia la milioanele care nu-l cunosc pe Christos.

“Preocuparea noastră nu este de a-i face pe păcătoşi să arate mai bine, de a-i face să se simtă confortabil” a mai amintit Trask penticostalilor, spunându-le că mulţimile L-au urmat pe Isus în pofida faptului că El le-a confruntat cu privire la păcat.  Biserica va continua să fie anemică şi fără putere până când amvonul va deveni o voce constantă împotriva răului.

Dupa Trask, cinci lucruri sunt vinovate de colapsul moral al Americii:  în primul rând, o etică de situaţie, în care absolutul biblic este respins chiar şi de către unele biserici.  Apoi este seducţia culturală datorită căreia s-a sters diferenţa între rolul sexelor în familie şi societate, s-a admis “căsătoria” între oameni de acelaşi sex şi s-a admis coabitarea în afara legamântului căsătoriei.  “Sodoma şi Gomora au fost distruse pentru astfel de păcate” a adăugat Trask.

Al treilea vinovat este complacerea.  Scripturile sunt privite ca fiind demodate în ceea ce priveşte părerea despre avort, băutură şi divorţ.  Al patrulea vinovat este mântuirea inclusivă conform căreia toată lumea merge la ceruri.  Trask a amintit participanţilor la conferinţă că Dumnezeu ne va trage la răspundere pentru teologia care mulţumescte pe păcătos în timp ce el continua să meargă spre iad.  Ultimul lucru amintit de Trask a fost nevoia de a deveni încă o dată un popor pasionat dupa Domnul, după o Evanghelie autentică şi vestitori ai acesteia plini de Duhul Sfânt.

Personal subscriu la ceea ce a spus Thomas E. Trask, până duminică preşedintele denominaţiei care are peste 3 milioane de membri în SUA şi apropae 60 de milioane în luma întreagă.

Viewed 62 times by 41 viewers

Conform unei ştiri Asia Times Online (www.atimes.com) în fiecare zi 10 mii de oameni devin creştini în China.  Raportul corespondentului  John Allen (de la National Catholic Reporter) prevede că până la mijlocul secolului acestuia, China ar putea cuprinde cea mai mare concentraţie de creştini din lume.  Astfel, China ar putea deveni pentru secolul 21 ceea ce a fost Europa pentru secolele 8-11 şi America pentru ultimele două secole.  Dacă asta se va întâmpla, harta religiilor lumii se va schimba radical: Europa ar putea fi cucerita de islam, iar Asia de creştinism.  Creştinismul va deveni astfel sino-centric.

China îşi face astfel intrarea nu doar în economiile lumii ci şi pe scena creştinismului.  Peste 100 de milioane de chinezi au devenit creştini în ultimii 60 de ani şi numărul lor va fi de peste 200 milioane în următorii 20-25 de ani.  400 de milioane de chinezi au părăsit relativ recent starea de sărăcie şi au dobândit afluenţă materială.  Posibilităţile din marile metropole chineze fac ca în fiecare an între 10 şi 15 milioane de chinezi să migreze de la ţară în metropole.  Ei sunt deschişi acceptării credinţei care vede viaţa aceasta ca anticamera de pregătire pentru viaţa viitoare.

Correa de Sud este o inspiraţie pentru creştinii chinezi: aceştia privesc la creştinii coreeni şi le urmează exemplul.  30% din populaţia Coreei este creştină.  Coreea trimite în lume cei mai mulţi evanghelişti după SUA.  Este remarcabil faptul că în timp de Europa a intrat în post-creştinism şi America este în pragul acestuia, Dumnezeu nu se lasă fără mărturie în lume:  America de Sud şi Asia vor deveni focarul unor noi treziri majore şi din ele vor veni spre Occident misionarii, după cum secolele trecute ele erau ţinta misionarilor occidentali.  Recenta omorâre a păstorului sud-coreean Bae Hyung-kyu de către talibanii afgani atrage privirile lumii asupra creştinilor din Asia.  Şi ceea ce se vede la orizont este încurajator. Read the rest of this entry »

Viewed 43 times by 28 viewers

Lideri creştini din Irak au vizitat la sfârşitul lunii Iulie a.c. Bagdadul împreună cu o delegaţia a organizaţiei Christian Defense Coalition (CDC).  Membrii delegaţiei s-au întâlnit cu premierul irakian, cu membrii ai cabinetului şi cu lideri creştini irakieni care au fost persecutaţi.   Membrii organizaţiei CDC sunt îngrijoraţi că retragerea bruscă a trupelor americane din Irak ar duce la ştergerea a două mii de ani de istorie creştină din această ţară.  Ei au cerut liderilor Congresului American Pelosi şi Reid să facă în aşa fel încât atât creştinii cât şi alte minorităţi religiose din Irak să fie protejate.

Rev. Patrick J. Mahoney, directorul CDC a spus: „Probabil că cel mai emoţionant moment al călătoriei noastre recente în Irak a fost atunci când delegaţia noastră s-a întâlnit cu liderii creştini irakieni.  Când i-am întrebat ce cred ei că li s-ar întâmpla în cazul în care americanii s-ar retrage din Irak, răspunsul lor a fost puternic şi înspăimântător.  Ei au spus că dacă americanii s-ar retrage devreme, asta ar însemna exterminarea creştinilor şi a creştinismului din Irak.”

Pentru informare vedeţi şi comentariul lui Daniel Branzei de aici.

Viewed 12 times by 10 viewers