PERSPECTIVE CRESTINE

Editura Zondervan Publishing este dată în judecată de către un homosexual care a fost „jignit” de faptul că Biblia sa, publicată de editura în cauză, spune că homosexualismul este un păcat; asta i-a cauzat individului durere emoţională şi instabilitate mintală. Suma cerută ca despăgubire este de 60 de milioane dolari. Editura Thomas Nelson Publishing din Tennessee a fost şi ea dată în judecată de către un alt individ care cere suma de 10 milioane de dolari; tot un homosexual.

Bradley LaShawn Fowler, cel ce a dat în judecată Zondervan spune că familia sa crede Biblia şi l-a ostracizat pentru păcatul homosexualităţii. Fowler se simte respins, a fost abuzat verbal când a fost făcut „păcătos” şi a fost ameninţat cu… iadul! Pe lângă bani, Fowler solicită ca Zondervan să-şi ceară scuze.

Probleme cu darea în judecată? Destule! Nu editurile respective sunt autorii materialului jignitor, ci Dumnezeu este! Apoi, America este o ţară în care libertatea de expresie este garantată. Şi nu în ultimul rând, când va urma să fie dată Biblia în judecată de către mincinoşi, curvari, lacomi, neasultătorii de părinţi, lăudăroşi, şi alţii? Doar şi acestea-s înfierate ca păcate, şi cei ce le fac, sunt ameninţaţi şi ei cu iadul!

Recent, revista TIME (9 may a.c.) avea pe coperta ei fotografia lui Nelson Mandela, liderul sud-african, care astăzi (18 iulie) a împlinit vârsta de 90 de ani.  În revistă, un articol despre Mandela.  Mai exact, secrete ale conducerii - 8 lecţii pentru conducători.  Biograful său, Richard Stengel scrie foarte bine articolul.  Articolul este de găsit aici şi iată şi un sumar al lecţiilor învăţate pe propria piele, de Mandela:

1. Curajul nu este absenţa fricii, ci este inspirarea altora pentru a depăşi frica
2. Condu din faţă dar nu lăsa în urmă baza.
3. Condu din urmă, şi lasă-i pe alţii să creadă că ei sunt în frunte.
4. Cunoaşte-ţi duşmanul, şi învaţă care-i este sportul preferat.
5. Ţine-ţi aproape prietenii, iar rivalii chiar şi mai apropae.
6. Aparenţele contează, şi adu-ţi aminte să zâmbeşti.
7. Nimic nu este în alb şi negru.
8. Şi abandonul înseamnă a conduce.

Un studiu condus anul trecut de The Pew Forum on Religion and Public Life pe un eşantion de 35 de mii de americani adulţi a descoperit că 21% dintre atei cred în existenţa lui „Dumnezeu”.  Pentru acest procent, „Dumnezeu” este un „spirit universal”.  6% din procentul de 21% de atei ce cred într-un „dumnezeu = spirit universal” au mers chiar şi mai departe”  Ei cred în existenţa unui Dumnezeu personal!

Pe când mă scărpinam eu în cap cu privire la atei, şi încercam să mă dumiresc de ce se consideră ei atei, am continuat cu citirea studiului.  Cele ce au urmat m-au făcut să mă scarpin şi mai abitir, până la sânge!  De ce?  Pentru că un mare număr din cei asociaţi cu religiile tradiţionale (catolici, protestanţi şi alţii) NU cred în Dumnezeu!  Derută totală: atei care cred că există Dumnezeu, creştini cred că nu există Dumnezeu.

Numele de „Vatican” nu provine nici din greacă, nici din latină, şi nu are nimic de-a face nici cu Biblia.  Are o origine păgână.  Teritoriul actualei Italii a fost locuit de o populaţie etruscă.  Deşi romanizaţi, etruscii au adus un imens aport la ceea ce cunoaştem azi sub numele de „civilizaţie romană”.   În timp ce ligviştii caută să le descifreze limba, se ştiu multe despre obiceiuri de ale lor.  De exemplu, ei nu-şi îngropau morţii între zidurile cetăţilor, ci în afara lor.  Astfel, cimitirul etrusc era în afara limitelor oraşului ce se va numimai târziu Roma, pe un deal din apropiere.  Cimitirul era păzit de o zeiţă a morţilor, pe nume Vatika.

Dar Vatika mai avea şialte semnificaţii.  Era numele unui sortiment de struguri mici şi acri, care erau sursa unui vin teribil de rău şi de ieftin.  Apoi, tot vatika se numea şi o buruiană ce creştea pe coasta dealurilor.  Dacă cineva mânca buruiana, avea halucinaţii, care astfel duceau la tot felul de „viziuni profetice”.

Pe dealul cimitirului etrusc şi-a zidit mai târziu Nero circul său.  Acolo, conform tradiţiei a fost omorât Apostolul Petru, răstignit cu capul în jos pe o cruce.  Astfel locul devine o ţintă a pelerinajului multor creştini.  Constantin a întemeiat aici un sanctuar.  Dealul se numea de acum Dealul Vatican.  La un secol după Constantin, papii şi-au zidit aici un palat.  Restul este istorie!

Huda Falah a câştigat în Danemarca un premiu de frumuseţe al fetelor musulmane. Nu trebuie doamnele şi domnişoarele musulmane să fie modeste? Să-şi acopere cu grijă capul, faţa, ochii, etc? Când am cercetat ultima oară, parcă aşa era! Sau, nu? Ei, se mai modernizează şi musulmanii!  Fata de poza de mai jos…

America sărbătoreşte 232 de ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă. Dacă nu ai citit niciodată documentul, ar trebui să-ţi faci timp să-l citeşti. Este remarcabil. Mai mult decât independenţa de Anglia şi de regele ei, Declaraţia este un act de recunoaştere a lui Dumnezeu şi de supunere lui Dumnezeu. În Declaraţie, El este Dumnezeul care a determinat legile Naturii. El este Creatorul tuturor oamenilor, cărora le-a dat drepturi, precum viaţa, libertatea şi urmărirea fericirii! În virtutea acestor drepturi oamenii au dreptul de a rupe legăturile cu guvernele care împiedică atingerea acetor obiective. Dumnezeu este „Providenţa Divină”. El este „Judecătorul Suprem”.

Astfel, în Dumnezeu se întrunesc toate cele trei ramuri ale guvernului American: Ramura judiciară (Curtea Supremă de Justiţie), ramura legislativă (Congresul) şi ramura executivă (preşedintele). Dar mai presus de toate, El este Creator.

Sunt o mulţime de lucruri care nu-mi plac în America zilelor noastre; despre ele poate citeşti mereu pe blogul meu. Dar sunt o mulţime de lucruri ce-mi plac! Îmi pare rău că
nu scriu despre ele mai des. Pentru că pornind de la Declaraţia de Independenţă care garantează libertatea de a spune ce şi când vrei, de a te închina cum şi cui vrei, de a căuta fericirea unde şi cum doreşti, până la posibilitatea de a te duce la o şcoală particulară dacă nu-ţi place şcoala publică, sau de a învăţa acasă, dacă nu-ţi plac celelalte două categorii, până la serviciul bun şi felul civilizat în care eşti tratat în hoteluri, restaurante, magazine şi instituţii, până la predictibilitatea în diverse situaţii, care-ţi asigură un anume grad de confort şi te scuteşte de surprize şi îngrijorare, până la semnele rutiere care sunt mereu acolo, chiar şi pe drumurile cele mai secundare, până la militarii Americii care sunt voluntari, şi care primesc un salariu de mizerie pentru care nu ar merita să-ţi sacrifici viaţa, dar ei totuşi o fac adesea pentru alţii, până la generozitatea americanilor care au susţinut misionarii timp de două secole, şi care donează pentru naţiuni lovite de dezastre, sau de foamete, până la… „you name it!”

Aşa că, ce să mai zic? Doar God Bless America!

Bradford Wilcox, profesor de sociologie la University of Virginia a efectuat analiza a trei studii pentru a descoperi dacă există vreo legătură între religia bărbatului şi viaţa sa de familie.  Studiul l-a făcut pe Wilcox să afirme că bărbaţii care merg regulat le o biserică creştină au căsnicii mai fericite şi mai puternice decât restul bărbaţilor, şi sunt de asemenea mai implicaţi în vieţile copiilor lor.

70% din bărbaţii ce merg săptămânal la biserică afirmă că sunt fericiţi în căsniciile lor, 59% din bărbaţii ce nu merg la biserică deloc sau merg foarte rar sunt fericiţi în căsnicie.  Soţiile bărbaţilor creştini ce merg la biserică sunt mai fericite cu soţii lor decât cele căsătorite cu bărbaţi necredincioşi.  Bărbaţii creştini şi practicanţi ai religiei lor au şanse mai mari de a nu divorţa.

Taţii credincioşi petrec cu două ore mai mult timp pe săptămână în diverse activităţi cu copiii lor decât taţii necredincioşi.  De asemenea contactul fizic (îmbrăţişări şi pupat) este mai frecvent la taţii credincioşi.  De partea lor, copiii născuţi unor mame căsătorite au o relaţie mult mai consistentă şi plină de afecţiune cu taţii lor.  De fapt, bărbaţii ce merg la biserică regulat sunt mai predispuşi la a avea copii în cadrul căsniciei, decât bărbaţii necredincioşi.

Concluzia lui Wilcox este că religia (creştină) este răspunsul la o mulţime de probleme cu care se confruntă bărbaţii contemporani, cum ar fi tendinţa bărbaţilor de a fi detaşaţi şi absenţi emoţional sau fizic faţă de copiii lor şi faţă de mamele copiilor lor.

Bobby Jindal este un tânăr de 37 de ani, ai cărui părinţi au imigrat în SUA din India şi care a ajuns guvernatorul statului Louisiana.  Va fi probabil unul dintre cei consideraţi de către john McCain ca vicepreşedinte.  Recent, Bobby Jindal a semnat un document legislativ în statul său, care permite profesorilor şcolilor publice, pe lângă urmarea programelor şcolare respective, să folosească şi alte materiale, precum lucrări despre Intelligent Design.  Profesorii pot întrebuinţa dovezi ştiinţifice adiţionale, analize şi lucrări critice cu privire la subiectele pe care le studiază elevii lor.

Scopul profesorilor trebuie să fie acela de a provoca discuţii deschise şi obiective cu privire la teoriile ştiinţifice studiate.  Elevii trebuie ajutaţi să analizeze, să gândească critic şi să priceapă ceea ce învaţă.  Iniţiativa guvernatorului este un mare pas înainte dacă luăm în considerare dogmatica liberală car consideră că teoria evoluţiei şi încălzirea globală sunt adevărate, şi care văd ca fiind „religie” orice altă părere.

Booby Jindal este catolic şi are o diplomă universitară în biologie.  Cu privire la Intelligent Design el este de acord că aceasta nu are o poziţie religioasă sau creaţionistă ci este suportată de filozofia raţională a cărtei vechime o depăşeşte pe cea a creştinismului.  Plato şi Aristotel, filozofi ai Greciei antice au gândit şi au învăţat pornind de la observarea materiei, care deşi tinde spre haos, este organizată în forme perceptibile; în lanţul de cauze trebuie să fi existat o cauză primară.

Cu tot entuziasmul unora (ca mine de exemplu) ştim că legea semnată de Guvernatorul Louisianei va suferi atacuri din partea organizaţiilor liberale şi a avocaţilor ACLU.  Până atunci însă, felicitări domnule guvernator!  Ai curaj!  Poate ajungi vice-preşedinte, şi într-o zi, chiar preşedinte!  Între un „committed Christian” cu vorba doar (ca Obama) prefer unul care nu se bate cu cărămida în piept, dar care arată cu faptele ce face un creştin: adică, este curajos!

Oricât l-aş admira pe Ronal Reagan, nu pot să nu admit că a făcut şi greşeli.  Două, destul de mari.  Una este numirea judecătoarei de Curte Supremă Sandra Day O’Connor, cealaltă este numirea la aceeaşi curte a judecătorului Anthony Kennedy.  De O’Connor am scăpat în Ianuarie 2006, dar de Kennedy, nu avem şanse!  Şi judecătorul a recidivat în prostie din nou.

Săptămâna trecută s-a decis la Curtea Supremă dacă pedeapsa cu moartea este justificată pentru unul care violează o fetiţă, de exemplu.  Şi decizia de 5-4 (al cincilea care a votat a fost judecătorul Kennedy deoarece în cazuri serioase el este ca pendula unui ceasornic ce se mişcă mereu la stânga şi dreapta faţă de un punct drept!) a fost că un „ucigaş de viitor” care comite violarea sexuală a unui băieţel sau fetiţe, NU merită pedeapsa cu moartea!  Adică, el poate să-şi ispăşescă pedeapsa în închisoare, şi eventual să fie eliberat pentru „bună purtare” ca apoi să poată să continue să violeze alte victime!

Iar victimele?  Sunt lăsate cu cicatrice fizice şi psihice pentru o viaţă, cu suferinţe şi frică, cu întrebări fără răspuns.  Şi cu o (aproape) certitudine: în timp, alte fetiţe şi băieţei vor trece pe acelaşi drum, doar pentru că nu-i „constituţional” şi nici „majoritatea americanilor” nu crede că-i just.  Serios?  Atunci eu sunt în minoritate!  Şi la fel sunt şi părinţii care au copii şi cei ce vor avea copii de acum înainte.

Încă o dovadă că în ţara aceasta lucrurile sunt într-o cădere liberă şi că nici un politician, nici măcar Obama nu poate SCHIMBA lucrurile… decât Dumnezeu!  Doame ajută!  Până atunci, fetiţele sunt lăsate să se „scalde” libere în mocirla confuziei în care se mişcă societatea noastră!

Daniel Dixon şi soţia sa Sharon au fost în ultimii 8 ani administratorii unui bloc de locuinţe pentru oameni cu venituri mici.  Creştini fiind, soţii Dixon aveau pe un perete în biroul lor o pictură pe sticlă care într-un colţ avea scris „Uitaţi-văcu băgare de seamă la crinii de pe câmp! Matei 6:28”. Continue Reading »

Sursa: RNS

Episcopul homosexual (Episopal Church) V. Gene Robinson (dreapta) intră într-o „uniune civilă” cu partenerul său Mark Andrew într-o ceremonie de la St. Paul Episcopal Church din Concord, NH.  Oficiează magistratul Ronna Wise, la mijloc.

De luni încoace căsătoria homosexualilor este legală în statul California.  Nişte judecători locali au ales să decidă contra votului majorităţii (şi decizia lor va fi răsturnată cu siguranţă la alegerile de la toamnă, doar că până atunci, se vor fi „căsătorit” sute şi mii de „cupluri”) şi au legalizat căsătoria homosexualilor.  Luni funcţionarii care putea elibera certificate de căsătorie au ales să stea benevol mai multe ore peste program pentru a face faţă fluxului de amatori de certificate de căsătorie.  Tot luni avocaţii au stat pe lângă centrele care eliberau astfel de certificate, pentru a agăţa noii căsătoriţi şi a le oferi serviciile lor avocăţeşti.  Adică, vor să-i reprezinte pe cei veniţi să beneficieze de legalitatea acestei porcării în statele de unde au venit, pentru a da în judecată staul respectiv, ca să determine şi acolo recunoaşterea certificatului lor.

Legea californiană va da naştere la o mulţime de procese, îndreptate împotriva nu doar a unor state, ci şi a unor instituţii care nu acceptă angajarea homosexualilor, cum ar fi Boys Scouts şi … Bisericile!  Vai şi-amar!  Fără nici o referire la vaisamar.wordpress.com!

Acum câţiva ani când statul Oregon a fost primul stat care a votat legalitatea eutanasiei eu care locuiam acolo şi am votat împotriva legii, ştiam că ceea ce se întâmpă acum va fi mai devreme sau mai târziu, inevitabil.  Este uşor de dedus că orice redută a moralităţii căzută deschide breşe pentru intrarea unor şi mai mari căderi.  De exemplu, după legalizarea căsătoriei homosexualilor, vor urma (nu neaparat în ordinea aceasta) legalizarea poligamiei, pedofiliei, zoofiliei, şi a altor devieri sexuale.  Legalizarea avortului a premers legalizarea eutanasierii, şi aceasta va fi urmată de tentative de legalizare a eliminării persoanelor cu handicap, a celor slabi şi nedoriţi, şi-n cele din urmă la legalizarea omuciderii! Continue Reading »

Domnilor şi Doamnelor, este aşa un frig pe-aici pe la noi în Seattle!  Şi suntem în luna Iunie!  Incredibil!  Ziua sunt doar în jur de 10-12 grade Celsius.  Încălzirea globală este de vină!  Aşa că, Al Gore, ajutooooooooor!  Spune-i „naturii” despre premiul Nobel, spune-i despre carbon, despre ce vrei tu, dar să vină un pic de căldură!

21 Decembrie 1943 - 29 Mai 2008

Dragi cititori,

Cei dintre voi care mai citiţi ROMANIAN TIMES probabil aţi văzut că am semnat ultimul editorial al ziarului. Asta pentru că editorul Cristian Ioanide era bolnav şi m-a rugat să scriu editorialul numărului trecut. Dar chiar înainte de apariţia ziarului tipărit, Cristian îşi revenise şi am povestit cu el la telefon. De unde era să ştiu eu că va fi ultima noastră conversaţie? Luni l-am sunat din nou sa-l întreb de sănătate şi am aflat că lui Cristian i s-a făcut rău şi a plecat înapoi la spital. Era vorba să stea acolo 3-4 zile, şi urma să-l sun din nou astăzi. Chiar ştiind că voi fi în Portland weekendul acesta, mă gândeam să trec pe la el! Apoi astăzi, vestea pe care nu o aşteptăm nici unul dintre noi şi nuvrem s-o auzim în familiile noastre, în cercul nostru de prieteni, dar nici peste mări şi ţări, despre necunoscuţi din vreun trib african… Cristian a murit!

Regret enorm plecarea lui dintre cei vii. Îl cunosc de cel puţin 10 ani. Vreo şapte ani am colaborat din când în când la ziarul Romanian Times. Recent, după apariţia blogului meu, m-a încurajat să scriu şi a început să preia articole de pe blog pe care le posta zilnic pe site-ul RT şi câte unul în ediţia tipărită. Mă suna mereu să-mi spună că i-a plăcut un articol sau altul. Eu îi spuneam că nu scriu ca profesionist, blogul e doar un fel de jurnal de amator. Dar Cristian nu privea nimica din punct de vedere amator!

Cristian a fost un om rar. Nu-i cunosc defecte, dar îi ştiu o mulţime de calităţi. Şi-a iubit nespus neamul românesc, din cauza neajunsurilor căruia suferea profund. Era un fin observator al scenelor politice şi culturale atât din România, din SUA şi din lumea întreagă. Era un ahtiat student al profeţiilor, în special biblice, şi în domeniul acesta avea o fineţe şi profunzime de care puţini teologi dau dovadă. Un mare maestru al peniţei, era un păstrător de limbă curată şi elegantă românească. Abunda de inspiraţie şi idei şi întotdeauna m-a fascinat uşurinţa şi dezinvoltura cu care se avânta în tot felul de subiecte, care mai de care mai variate şi inedite. Fiul celebrului poet şi autor creştin Costache Ioanid, Cristian a moştenit din plin talentul tatălui său, şi încă ceva în plus!

Lui Cristian i-a plăcut să promoveze scriitori. Era mereu în căutare de talent, de colaboratori. În afara eforturilor financiare ale lui Mircea Liubanovici şi Beniamin Lucescu, dacă Romanian Times a existat şi a prosperat este numai din cauza eforturilor lui Cristian. Poate că adesea şi-o fi neglijat familia şi alte îndatoriri casnice, dar eforturile şi sacrificiul său pentru publicaţie a atins benefic mii de cititori de pretutindeni.

Nu l-am auzit pe Cristian vorbind niciodată de rău pe nimeni. Avea frustrările sale cum le au toţi oamenii, mai ales acei ce colaboreză cu alţi oameni, şi mai ales cei ce, dintre toţi oamenii, colaborează cu neamul nostru românesc. Dar nu-mi amintesc vreodată să fi nominalizat pe cineva cu care ar fi avut ceva necazuri. Mai degrabă îşi manifesta nemulţumirea cu un oftat prelung şi apoi îşi vedea mai departe de treabă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Mereu pozitiv, optimist, şi fiind în stare să se bucure de cele mai mici reuşite!

O să-i lipsească Cristian nu doar soţiei şi familiei, ci comunităţii româneşti din Portland, Oregon, precum şi românilor de pretutindeni. A plecat nu doar un om deosebit, ci un scriitor care, deşi în aparenţă trăia în anonimat, era de o rară sensibilitate, erudiţie şi capacitate. Ca şi creştin, sper din inimă ca omul Cristian şă-şi fi cunoscut şi întâlnit Creatorul, şi astfel să ne putem revedea vreodată!

La editura Humanitas a apărut cartea „Surprins de Bucurie” a lui C. S. Lewis, în traducerea lui Emanuel Conţac.   Bucuria traducerii în limba română a acestei cărţi m-a surprins şi pe mine şi o recomand cu căldură tuturor cititorilor mei.  Aveţi mai jos câteva informaţii despre carte, autorul ei şi traducătorul acesteia.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) s-a născut la Belfast, într-ofamilie anglo-irlandeză a cărei pasiune pentru lectură i s-a transmis şi lui de la o vârstă fragedă. De îndată ce a învăţat să scrie, a trecut la primele exerciţii literare – povestiri despre „şoricei îmbrăcaţi în zale“ şi isprăvile lor cavalereşti. La patru ani le punea deja în
vedere apropiaţilor că doreşte să i se spună „Jacksie“, devenit mai târziu „Jack“. Tot în copilărie trăieşte întâia oară Bucuria, o experienţă fundamentală, a cărei semnificaţie avea s-o expună pe larg în autobiografia sa spirituală, Surprins de Bucurie (1955).

A renunţat la creştinism, după propriile spuse, la 13–14 ani, când era elev la Cherbourg House, o şcoală elementară particulară din Malvern, mai ales ca urmare a învăţăturilor heterodoxe ale intendentei şcolii, Miss G.E. Cowie. După o şedere de un an la Colegiul Malvern, a luat lecţii cu un profesor particular, W.T. Kirkpatrick, sub a cărui îndrumare a câştigat o bursă de studii la Oxford. În 1925 a fost ales fellow al Colegiului Magdalen, unde va preda aproape trei decenii, până la ocuparea catedrei de literatură engleză
medievală şi renascentistă de la Cambridge (1954).

În 1929 revine la creştinism sau, mai exact, la teism, ca „cel mai şovăielnic şi mai abătut convertit din toată Anglia“. Până a ajunge însă la credinţa că „Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu“ aveau să mai treacă doi ani. În 1933 publică The Pilgrim’s Regress. În următorii treizeci de ani scrie numeroase alte lucrări de apologetică sau spiritualitate creştină: Miracles, The Four Loves, The Problem of Pain (trad. rom. în volumul Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Humanitas, Bucureşti, 1997), The Screwtape Letters (Sfaturile
unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, Bucureşti, 2003), Mere Christianity (Creştinism, pur şi simplu, Humanitas, Bucureşti, 2004), The Great Divorce, A Grief Observed. În paralel, publică science-
fiction (Space Trilogy) şi literatură pentru copii (Cronicile din Narnia, Rao, Bucureşti, 2006), abordând subiecte de inspiraţie creştină.  Între numeroasele sale lucrările ştiinţifice, se detaşează The Allegory of Love: A Study in Medieval Tradition, Rehabilitations and Other Essays şi English Literature in the Sixteenth Century Excluding Drama.

EMANUEL CONŢAC este asistent universitar la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti şi doctorand în filologie al Universităţii din Bucureşti. Amai tradus pentru editura Logos din Cluj: John Stott, Puterea predicării (2004); Stanley Grenz et al., Dicţionar de termeni teologici (2005); Moisés Silva şi Walter Kaiser,
Introducere în hermeneutica biblică (2006); Gordon Fee, Exegeza Noului Testament (2006); Douglas Stuart, Exegeza Vechiului Testament ( 2006).

Foto de Jeremiah Sullivan

Unul dintre cei mai proeminenţi promotori ai New Age-ului, Deepak Chopra a lăudat conţinutul şi pe semnatarii „Manifestului Evanghelic.”  El afirmă că a remarcat nota conciliantă a manifestului, şi faptul că semnatarii acestuia nu vor să atace alte credinţe nici să le excludă.  A remarcat de asemenea recunoaşterea că trăim într-o „global era” (o epocă globală) care arată că evanghelicii de astăzi au înţeles că pământul (creaţia lui dumnezeu, în cuvintele lui Chopra) trebuie respectat şi îngrijit.  „Dacă vrei să salvezi pământul, atunci nu are rost să ataci restul omenirii, care se închină unui alt dumnezeu” a spus Chopra. Continue Reading »

Semnatarii Charterului Manifestului sunt creştini din întreg spectrul teologic evanghelic, de la liberali (Jim Wallis) la conservatori (Os Guinness).  În versiunea originală a Manifestului, unul dintre semnatari era Dr. Ergun Caner de la Liberty University.  Dr. Caner este turc şi s-a întors la Christos dintre musulmani.  Numele său a fost în cele din urmă retras de pe lisat originală, deoarece, deşi Dr. Caner a fost consultat cu privire la Maniefst, nu şi-a dat niciodată consimţământul pentru acesta.

De ce?  Iată explicaţia dânsului aici:

Pe scurt,  ceea ce reproşează Dr. Caner Manifestului, sunt următoarele:

- Nu există nici o confuzie cu privire la ceea ce înseamnă a fi „evanghelic”.  Evanghelicii ştiu că numai Isus Christos este Domnul şi-n afară de El nu există mântuire.  Biblia ESTE Cuvântul lui Dumnezeu şi cu privire la aceasta nu există nici o confuzie.

- Ca baptist, Dr. Caner nu se consideră a fi în tradiţia protestantă pe care o asumă Manifestul.  Din punct de vedere istoric, baptiştii au fost dezidenţi şi ca atare au fost vânaţi şi prigoniţi de către reformatori.  De aceea dânsul nu crede cum se scrie pe pagina 10 a Manifestului că „evanghelic” este sinonim cu „protestant.”

- Apoi, Dr. Caner nu evde de ce ar trebui evanghelicii să se scuze pentru poziţia pe care au adoptat-o în public cu privire la avorturi, căsătorie şi rugăciune.  Evanghelicii sunt pentru rugăciune, pentru căsătoria tradiţională şi contra avorturilor.  Logica simplă spune că dacă eşti pentru ceva, eşti contra opusului acelui lucru.

- Evanghelicii nu sunt „proprietatea” unui anume partid politic, dar vor susţine acei candidaţi care susţin valorile evanghelicilor şi care sunt împotriva acelor valori care sunt ne-biblice, precum avortul şi homosexualismul.

- Scopul evanghelicilor nu este să fie populari ci acela de a mântui suflete pentru ceruri.  O cultură nu se schimbă prin renunţare.  Dr. Caner va sta în agora publică şi se va lupta pentru idelaurile înaintaşilor (el aminteşte numele lui Jerry Falwell, Adrian Rogers, D. James Kennedy, James Dobson şi alţii), fără să-şi ceară scuze.

Iată aici textul complet în engleză al Dr. Caner:

In recent days, I became aware that my name is on the list of “Charter Signatories” for the Evangelical Manifesto (EM). There is only one problem: I never signed it. A few months ago, I was consulted by a member of the steering committee, and invited to read through a rough draft. At that time, I stated in an email that I felt the language concerning the forefathers of evangelicalism was too dismissive and too harsh. Men such as the founder of our University, Dr. Jerry Falwell, acted with courage in putting evangelical Christianity on the frontlines of the American dialogue. I was saddened to read that this language was not changed. Then I became angered by the tone of the presentation at the National Press Club (NPC). I must state for the record, the EM does NOT reflect my position, and the speakers at the NPC do NOT reflect my position concerning the current state of Evangelicalism. Even in the preface, I disagree fundamentally with a number of assumptions, namely, (1) that there is any confusion at what being evangelical means, and (2) that we stand in the tradition of the Protestant Reformation. First, I do not see any “confusion” concerning the term- we have always been clear what it means. We are conservatives who believe that Jesus alone is Lord, and the Bible is the only Word of God. The only confusion occurs when a non-evangelical wants to muddy the waters in order to become one of us, since we are such a large constituency. Secondly, as a Baptist, I do not stand in the “Protestant” tradition. Historically Baptists are dissenters, and were hunted by many of the Reformers. I do not believe, as the longer version of the Manifesto reads, that “evangelical is synonymous with Protestant” (p. 10). Further, reading the document sounds like an extended apology, and I do not apologize for the stance we have taken for decades: evangelicals are unapologetically and unabashedly pro-life, pro-marriage and pro-prayer. We believe that Christianity has been pushed out of the public square, and I do not believe such a “manifesto” will accomplish the aim of bringing prayer back in schools or rescuing the unborn. Simple logic states that standing for something requires standing against something else. This was the genius of men such as Dr. Jerry Falwell, D. James Kennedy, Tim LaHaye, James Dobson, Pat Robertson, Adrian Rogers and others. They accepted the challenge of an unabashedly secular society without hesitation and without reservation. We are not “owned” by any political party, but we will stand with and for candidates that are for our values, and against those values that we see as unbiblical, such as homosexuality and abortion. I absolutely stand against the tenor of the NPC meeting that seemed to distance itself from our forefathers in evangelicalism. Men such as James Dobson and Jerry Falwell stood for truth and righteousness. I not only thank God for these men, I believe we must carry on this fight. It is our duty to continue their stance, not run from it when criticism makes us unpopular. Popularity is not the goal of an evangelical; Converted souls in heaven are the ultimate goal. You do not change a culture by surrender. This is precisely what the document seems to do. Thankfully, the aforementioned forefathers raised up a generation of men and women who continue to speak in the public square, and build great institutions that do the same. I shall continue to stand in the public square, without apology. I ask that my name be STRICKEN from the charter list of the Evangelical Manifesto. This is NOT a movement with which I am comfortable. I am more than happy to discuss these differences with any member of the EM body, either publicly or privately. My email is ecaner@liberty.edu. Dr. Ergun Mehmet Caner President and Dean?Liberty Baptist Theological Seminary and Graduate School?Liberty University

Soulforce este o organizaţie activistă care promovează stilul de viaţă homosexual.  Fondată de un pastor (Dr. Mel White) şi cu ajutorul altor pastori şi prelaţi (printre care şi Arhiepiscopul Anglican Desmond Tutu), sau familii tradiţionale care închid ochii la stilul de viaţă al homosexualilor, Soulfoce intră în dialog cu alte organizaţii, şcoli creştine de învăţământ superior, şi acum cu biserici, pentru a obţine de la acestea recunoaşterea că stilul de viaţă homosexual este condamnat pe baza unei explicaţii greşite a Bibliei.  Dacă şcolile sau organizaţiile creştine refuză dialogul, atunci Soulforce apelează la ajutorul unor avocaţi pentru a găsi nod în papură organizaţiilor respective şi a le atrage în procese judiciare lungi şi costisitoare. Continue Reading »

Elina Das are 13 ani şi este fetiţa pastorului Motilal Das de la United Bethany Church din satul Laksmipur, districtul Fulbaria, la 120 km la nord de capital Bangladeshului. Sătenii erau nemulţumiţi de prezenţa sa şi lucrarea sa de predicare a Evangheliei aşa că cinci dintre ei, mai tineri, au pândit-o vinerea trecută pe Elina când ieşea de la şcoală şi au dus-o într-un grajd în care au violat-o pe rând timp de mai multe ore. Apoi au depus-o pe jumătate moartă în faţa casei familiei.

Unul dintre bărbaţi a fost arestat, altul este dat în urmărire, trei sunt încă necunoscuţi poliţiei. Într-o ţară predominant musulmană, justiţia se va face cu greu, de aceea pastorului şi familiei sale îi e frică să mai rămână în sat.

Să ne rugăm pentru familia lui, pentru Elina, şi pentru lucrarea Domnului din Bangladesh. Să ne rugăm şi ca justiţia să triumfe în cazul acesta şi-n altele asemănătoare. Ţara este pusă de ONU pe lista ţărilor care-s sub observaţie din cauza încălcării libertăţilor religioase.