Printre Biblii, gemuri, cărți, eșarfe și lumânări, mai nou mănăstirile produc și parfum! Am aflat că cel ce a creat parfumul pentru papa, a produs recent un parfum pentru femei, numit INNOCENTE. Inspirația? Se zice că pictura L’Innocence a lui Bouguereau ar fi fost la baza inspirației pentru acest parfum. Pictura o găsiți mai jos. Am privit-o și eu, chiar îndelung… dar nu știu cum s-a ajuns de la pictura cu Madona, copilul și mielul la …parfum!
Cert este că în economia actuală, orice venit, cât de mic, ajută! Și, dacă parfumul inocent fură un pic de venit de la Armani și Dolce e Gabbana și Mont Blanc (care-s destul de lipsiți de inocență), atunci e ok pentru mănăstire. Iar dacă miroase a niscaiva tămâie, și fuge de el necuratu’, atunci e bine și de purtător!
Johann Sebastian Bach a compus cam 70% din opera sa spre Gloria lui Dumnezeu. De fapt, compoziţiile sale purtau semnătura S.D.G. – adică Soli Deo Gloria (Doar a lui Dumnezeu să fie slava). În Biblia sa, pe marginea textului din 2 Cronici 5:13 Bach a scris: „La o interpretare plină de reverenţă a muzicii, Dumnezeu este întotdeauna aproape cu prezenţa Sa plină de har.” În cartea sa Fools for Christ, Jaroslav Pelikan scria despre Bach: „După Bach, cea mai înaltă activitate a spiritului uman este lăudarea lui Dumnezeu, dar o astfel de lăudare implica întreaga activitate a Duhului (Sfânt)”.
Una dintre cele mai renumite piese ale lui Bach, Tocata şi Fuga în Re Minor
Profesorul Igor Panarin de la Academia pentru diplomați a Rusiei, având antecedente în prezicerea colapsului Uniunii Sovietice, și-a încercat recent capacitatea de a prezice asupra viitorului SUA. El crede că pe la mijlocul anului viitor, Statele Unite se vor dezintegra și că America va colapsa din cauza imoralității, a imigrației și a situației economice, toate acestea catalizate de o slabă conducere a SUA.
Șansele ca predicțiile sale să se împlinească sunt de peste 50% zice Panarin. Procesul a început odată cu catastrofa produsă de uraganul Katrina. De la catastrofă încoace, zice profesorul, toate sunt în declin. Datoria Americii s-a înmulțit de 7 ori în ultimii 11 ani. Închisorile sunt pline. Familiile se dezintegrează. SUA are prea mulți homosexuali. Tinerii sunt înclinați spre violență. Economia este pe chituci. Obama este un politician care vorbește bine dar care nu a condus nici o afacere niciodată.
Acum, Panarin este un rus copleșit de mândrie națională. Predicția sa cu privire la SUA poate fi pusă pe seama dorinței sale de a vedea Rusia numărată încă o dată printre supra-puterile lumii. Și cu toate că părerile sale sunt considerate marginale și fără valoare pentru specialiști, o mulțime de ruși le vântură în presa scrisă și vorbită dintr-o speranță că Panarin ar putea avea dreptate, spre gloria Rusiei.
Acum, eu nu știu de unde am tot auzit în ultima vreme că anul ce vine va fi mult mai dificil pentru America decât a fost anul acesta. Deși economia dă semne de înviere, pe alocuri este dezastru. Statul Michigan are rata de șomaj la peste 14%. Piața de case particulare a scăzut dramatic. Poți cumpăra cu 10-20 de mii case ce acum doi ani erau 200 de mii.
Situația morală este mult mai gravă decât a văzut-o Panarin. Să nu uităm că avem de-a face cu un Dumnezeu care nu poate privi nelegiuirea în ochii Săi și care ia măsuri atunci când răutatea ajunge strigătoare la cer. Trăiesc aici și aș vrea ca prezicerile să fie neadevărate. Dar pe de altă parte, am un dram de îngrijorare că ne așteaptă ani grei. Și să nu se bucure nimeni pentru soarta Americii, dacă prezicerile lui Panarin s-ar împlini măcar parțial, pentru că asta va însemna dezastru și pentru restul lumii.
Aveți AICI articolul mult mai detaliat în engleză.
Luca 2:49El le-a zis: „Dece M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Luke 2:49And he said unto them, How is it that ye sought me? wist ye not that I must be about my Father’s business?(KJV).
M-am mirat întotdeauna cu privire la traducerea KJV a versetului de mai sus. Isus era angajat în… afacerea Tatălui Său! Eu cred că această abordare nu este (total) greşită, deoarece într-un anume sens, „marfa” creştinului este… mântuira oferită de Dumnezeu. Faptele noastre şi cuvintele noastre vorbesc despre asta. Ceea ce face creştinul arată mereu către calitatea mărfii. Creştinul este ca un spot publicitar ambulant.
Kartika Sari Dewi Shukarno - Sursa fotografiei: AP
Lucrul acesta trebuie să se vadă mai bine în biserică. Gândindu-mă zilele acestea la creşterea influenţei islamului într-o mare parte a lumii (de exemplu, foto-modelul Kartika Sari Dewi Shukarno a fost condamnată la bătaie cu nuiele ca pedeapsă pentru că a băut bere în public. Musulmanii sunt o minoritate în Malaezia… dar ştiu cum să îşi promoveze religia) şi nu doar la creşterea islamului ci şi a altor religii false (mormonii, martorii, etc), m-am gândit la ce se întâmplă în creştinism.
Uite, oamenii ce vin la bisericile creştine nu-s interesaţi în părerile politice ale pastorului lor. Aceste păreri, de stânga sau de dreapta sunt propagate zi şi noapte pe zeci de canale de televiziune şi de radio. Oamenii vin la biserică să fie învăţaţi despre Dumnezeu, despre adevărul transcendent. Pe ei nu-i interesează să audă despre război sau pace, homosexualism, dreptate socială, încălzirea globală, protejarea bufniţei cu pete, a balenelor şi altele de genul acesta. Opinia păstorului contează prea puţin pentru ei. Ei vor să audă Evanghelia, despre iertarea lui Dumnezeu, despre soluţia împotriva păcatului şi pierzării. Vor să-l cunoască pe Dumnezeu.
Bisericile care au abandonat acest mesaj (episcopaliene, prezbiteriene USA, United Methodist, Church of Christ) au pierdut sute de mii de membri în ultimii zece ani (conform unui studiu din anul 2000 publicat de Glenmary Research Center, studiu care se publică o dată la zece ani). Presbyterian Church USA a pierdut 11.6% din membri, United Methodist 6.7%, Episcopal Church 5.3%, Church of Christ 14.8%.
Dar sunt oare şi biserici care au crescut? Da! Ştii care? Bisericile conservatoare, cu o învăţătură mai „fundamentalistă”: Southern Baptist au crescut 5%, Traditionalist Presbyterian Church cu 42.4%, Evangelical Free Church cu 57.2%, Pentecostal denominations cu 18.5%, Church of God (tot penticostali) 40.2% şi Christian and Missionary Alliance cu 21.8%. Bisericile care cer ceva de la membrii lor, cresc! Ce anume să ceară? Dedicare, moralitate, nevoia de mântuire personală, seriozitate în ceea ce priveşte slujirea voluntară şi zeciuielile, toate acestea însoţite de o învăţătură conservativă. Bisericile progresive, liberale şi chiar şi cele moderate au pierdut membri. Bisericile care s-au definit ca „inclusive” şi „tolerante”, bisericile care au lăsat ca să fie modelate de cultura politică imorală au pierdut membri!
La 1967 Southern Baptists au avut o mare luptă între tradiţionalişti şi progresivi. Aceştia din urmă au pierdut. Ceea ce a urma este uimitor: în anii următori, Southern Baptists se înmulţeau cu o rată de 750 membri şi cu 5 biserici săptămânal. În aceeaşi perioadă, Assemblies of God (penticostali) au crescut cu 121%, Adventiştii cu 92%, Church of God cu 183%, Nazarene Church cu 63%.
Concluzia? Bisericile care se aseamănă din ce în ce mai mult cu nişte organizaţii de caritate ce oferă doar servicii sociale, vor pierde membri, cele conservatoare vor câştiga membri. Aceasta este o prezicere bazată pe istoria mai recentă a bisericilor din America. Şi chestia aceasta o puteţi pune într-un seif şi s-o scoateţi de acolo peste 10 ani. Va fi adevărată.
De aceea cresc musulmanii şi alţii ca ei: aceştia cer ceva de la membrii lor. Ceea ce cer este riguros şi legalistic. Dar este ancorat în tradiţia lor, cere dedicare, perseverare, seriozitate. De aşa natură era „afacerea” (cum zice KJV) în care era angajat Isus. Era afacerea Tatălui, şi era, ca orice afacere, serioasă! Tatăl nu angajează diletanţi, voluntari, oameni care muncesc după ureche, după curentul la modă în politica zilei sau după cum cred ei că e mai potrivit. Numai după prescripţii. Numai după Biblie 100%.
Ştiu că printre bloggeri sunt unii care mă critică ca fiind „fundamentalist” şi că m-aş afla în „cantonament ideologic”. E în regulă. Mai bine să stau mai departe de buza prăpastiei decât să mă aventurez prea aproape de ea! Oricum eu nu mă pregătesc să-mi iau zborul de unul singur sau de capul meu, ci împreună cu Isus. Şi, mai vreau să duc cu mine cât mai mulţi oameni! Cred că aceasta este afacerea Tatălui nostru. Doamne ajută-ne pe toţi!
Vasul de mai sus, proprietate a companiei petroliere Chevron a început să foreze în apele Golfului Mexic de la începăutul acestei luni. Vasul se numeşte Discoverer Clear Leader şi este capabil a fora la foarte mare adâncime: 40,000 ft, or 12 mii de metri. Aici găsiţi mai multe poze şi informaţii.
Îngrozitor! Un doctor din Oregon a sperat că un nou medicament să-i ajute pacientei sale, Barbara Wagner, bolnavă de cancer. Asigurată printr-o asigurare de stat( ca aceea pe care o va pune Obama la dispoziţia americanilor!), Wagner a aflat cu stupoare că statul Oregon va plăti pentru sinuciderea asistată dar nu şi pentru tratamentul ei. „Eu nu sunt gata să mor! Nu sunt gata să mor! Aş mai vrea să fac unele lucruri!” spune ea postului de televiziune KATU din Portland, OR.
Doamna Wagner nu este singură: Randy Stroup din Dexter, Oregon, în vârstă de 53 de ani nu poate plăti nici el chemoterapia. Comitatul Lane în care locuieşte i-a trimis o scrisoare asemănătoare. Oribil! Nu degeaba le este frică mai ales bătrânilor de asigurarea medicală a lui Obama! Ca să economisească bani, guvernul va reduce cheltuielile cu tratarea bolii şi va îndrepta pacienţii spre moarte. Staţi să mă gândesc un pic… unde am mai auzit eu de chestia asta? Hmm… Unde oare?
Sâmbătă am avut Men’s Breakfast la biserică. După un mic dejun excelent şi o învăţătură despre ce înseamnă să fim bărbaţi, dacă tot am vorbit despre faptul că bărbatul este puternic, luptător, că îi place vânătoarea, pescuitul, sporturile cu luptători, filmele de război, că bărbaţii aleg meserii ca aceea de şofer de camion, poliţist, pompier, că bărbatul are un spirit aventurier, competitiv şi combativ, că bărbatului îi place să lupte, se bucură de victorie şi admite greu înfrângerea, ne-am gândit să punem în practică ce am învăţat.
Avem în biserică un grup de bărbaţi cărora le place vânătoarea, pescuitul şi în general tot ce ţine de spaţiile libere, sălbatice, la munte, ocean sau râuri, lucruri de care statul nostru nu duce lipsă deloc! Aşa că, tot vorbind cu unul şi altul despre vânătoare, câţiva băieţi care au arme ne-au invitat pe cei ce vrem să mergem la munte în sălbăticie şi să tragem cu puşca. Nu am mai tras cu puşca… de o groază de ani! Şi oricum, am tras cu nişte puşti vechi şi amărâte. Nu-i vorbă că îşi făceau treaba.
Eram cel puţin intrigat de chstia asta. Aşa că, am plecat. Băieţii ce aveau armele ne-au făcut instructajul, apoi ne-au arătat cum se folosesc armele aduse de ei şi ne-au lăsat să tragem în voie cât am vrut. Ultima poză de mai jos am făcut-o seara când deja nu mai era multă lumină. A fost interesant.
Desigur că am ajuns spre casă prin maşini să povestim dacă am fi în stare să tragem într-o altă fiinţă umană. Eu, cât aş fi de bărbat, nu cred că aş putea face aşa ceva, nici dacă ar fi război! Dar, desigur că despre astfel de lucruri vorbeşti ipotetic, deoarece situaţiile extreme îndeamnă la măsuri extreme şi te transformă într-un mod în care nu te-ai aştepta.
Închei spunând că, sunt mulţumit de cât de bine ştiu să trag la ţintă, şi că evenimentul acesta, m-a făcut să vin acasă şi să încep să caut nişte puşti. O să mă pregătesc de vânătoare! Dacă în toamna asta împuşc vreun cerb sau urs, o să vă spun şi vouă! Şi o să vă dau şi nişte reţete de pregătire a cărnii vânatului.
Acum când am intrat şi io pe facebook, şi am început să fiu „pretin” cu mai mulţi, având relaţii „semnificative” cu unii şi alţii, am aflat cu stuppoare şi adânc regret că, pe vremea în care descopeream şi eu „social media” şi„social networking” şi mă înscriam pe facebook şi twitter, Bill Gates părăsea Facebook-ul. De ce? Pentru că, zice el, peste 10,000 de oameni aşteptau să fie aprobaţi ca „pretini” ai lui! Şi el se uita ca mâţa-n călindar la ei, şi nu-şi amintea de-i cunoaşte ssau ba. Aşa că, în loc să treacă prin tot necazul de a judeca atâţia amatori de prietenie s-a decis să abandoneze facebook-ul!
Gates a anunţat asta la sfârşitul lui Iulie, când era în India să primească ceva premiu, din acelea din care nu avea! Am o întrebare: unul care are atâţea bani, mai are nevoie şi de premii? Şi dacă da, ce face cu ele? Sau să fie oare adevărat că puterea şi importanţa unei persoane sunt mai importante decât banii ce-i are? Cu aceeaşi ocazie, Gates a anunţat că nu este o persoană care foloseşte prea mult „texting”-ul şi nici prea dedată tehnicii! Wow! Cine ar fi crezut!? Că un băiat de la adunare care a muncit la casa lui Gates din Medina şi nişte românaşi de pe la Microsoft ce-or fost pe la el acasă (pentru că are bunul obicei de a-şi invita angajaţii la petreceri) mi-au spus că are prin casă tot felul de alarme şi automatizări de vis.
Cert este că acum, Bill Gates nu mai este prietenul meu! Articolul complet, AICI.
Bob Dylan împreună cuWillie Nelson şi John Mellecamp susţineau împreună un concert în Long Beach, NY. Înainte de concert, Dylan s-a decis să meargă la o plimbare prin cartierul în care crescuse. Cineva l-a raportat la poliţie, spunând că un bătrân, îmbrăcat mai prost, pare confuz şi pierdut în cartier. O poliţistă de 24 de ani a venit să verifice. L-a întrebat pe Dylan cum îl cheamă, acesta şi-a spus numele, dar poliţista nu a reacţionat! L-a întrebat de ce e prin zonă şi Dylan a spus că ţine un concert deseară. Poliţista nu a reacţionat. I-a cerut un act de identitate, dar Dylan nu avea.
A sosit al doilea poliţist tânăr. Nici acesta habar n-avea cine este Dylan. Dar împreuă, poliţiştii au aflat că Dylan stătea la un hotel, Ocean Place Resort and Spa. L-au pus în maşină şi l-au dus la hotel, unde totul s-a rezolvat cu bine. Poliţiştii i-au mulţumit pentru cooperare.
Mă întreb dacă Dylan ar fi fost un rapper, l-ar fi recunoscut poliţiştii? Sunt sigur că nu îl ştiau nici dacă era cântăreţ de operă, sau un alt „clasic”. Poate de era Britney Spears, sau Paris Hilton, sau Brad Pitt… Dar Dylan!?
Vorba lui Eminescu:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val, ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama’
Tu ramii la toate rece.
Sau, pe engleză:
Time goes by, time comes along,
All is old and all is new;
What is right and what is wrong,
You must think and ask of you;
Have no hope and have no fear,
Waves that rise can never hold;
If they urge or if they cheer,
You remain aloof and cold.
Postam aici un povestea vieţii (reală) unui personaj, căruia nu-i dădeam numele. Postul era întitulat GHICITOARE. Şi promiteam să dau răspunsul. Iată-l:
Este vorba despre… Adolf Hitler! Înspăimântătoare asemănare cu… cine au crezut unii dintre voi!
9 Mai 1945 a fost ziua în care peste 300 de avioane de tip B-29 şi-au luat zborul către Tokio şi au acoperit cu un covor de napalm oraşul. În raidul acesta şi-n următoarele zile, 80 de mii de japonezi civili au fost omorâţi, 100 de mii răniţi şi peste 260 de mii de clădiri distruse. Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost. La conducerea atacurilor a fost generalul american Curtis Le May. Le may era un războinic adevărat, setos de sânge, dornic de victorie cu orice preţ şi ucigând fără nici o remuşcare. În cinci luni Japonia va capitula, războiul al doilea Mondial se va termina în curând, şi Le May a devenit un erou. Victoria l-a transformat în erou.
Ce s-ar fi întâmplat dacă America ar fi pierdut războiul? Ar mai fi fost Le May erou? Sau poate, creiminal de război? Greu de ştiut!
on 
on 
