Soţia lui Billy Graham, Ruth (1920-2007) a plecat la Domnul acum câteva ore…  A fost în vârstă de 87 de ani.  Tânăra care visa cândva să devină misionară, şi care a cedat la visul ei pentru a se căsători cu Billy Graham, omul ce avea să devină unul dintree cei mai mari evanghelişti ai tuturor timpurilor şi cu siguranţă cel mai mare al timpurilor noastre, a murit astăzi, Joi 14 Iunie 2007, la casa familiei Graham din Montreat, Carolina de Nord.  „Ruth a fost partenerul meu de o viaţă, şi noi am fost chemaţi de Dumnezeu ca echipă” a comentat scurt Billy Graham.  El a continuat: „Nimeni nu ar fi putut duce povoara pe care a dus-o ea.  A fost o parte integrală şi vitală a misiunii noastre, iar lucrarea mea dealungul anilor, ar fi fost imposibilă fără suportul şi încurajarea ei”.

 Ruth s-a ocupat cu treburile gospodăreşti şi cu creşterea celor cinci copiii ai familiei Graham.  „Îmi asum responsabilităţile casei” i-a spus Ruth lui Billy la începutul căsniciei lor, „pentru ca tu să fii liber pentru ceea ce este important pentru tine”.  Tot ea a scris următoarele în jurnalul ei: „Dacă mă căsătoresc cu Bill, o fac cu ochii deschişi.  El va purta o povoară din ce în ce mai grea pentru sufletele pierdute şi va fi din ce în ce mai activ în lucrarea Domnului…  Eu voi aluneca încet pem planul doi… Pe scurt, voi fi o viaţă pierdută.  Pierdută în viaţa lui Bill”

Aveţi aici link-ul în limba engleză: http://www.latimes.com/news/obituaries/la-me-graham15jun15,0,56499.story?coll=la-home-center.  De asemenea, aici: http://www.whas11.com/topstories/stories/061407whasmjdTopGrahamObit.2e513cb.html

Poate aţi auzit sau chiar citit cartea lui John Gray, “Men are from Mars, women are from Venus”. Ocupându-se de relaţiile dintre două personalităţi diferite, bărbatul şi femeia, cartea a devenit un best-seller imediat. S-a vândut deja în peste 30 milioane de exemplare şi a fost tradusă în zeci de limbi. Noi ştim din experienţă ce diferiţi sunt bărbaţii de femei. Fiecare dintre cele două sexe are avantaje şi dezavantaje.

Iată în continuare câteva avantaje ale bărbatului:

Read the rest of this entry »

Duminica va fi ziua tatilor aici in America. Nu stiu daca se mai sarbatoreste undeva (stiu ca si in Canada) dar aici este. O sarbatoare care pe noi, veneticii de prin Rominia ne-a luat prin surprindere, nefiind obisnuiti cu o astfel de sarbatoare prin partile noastre. Acolo aduceam femeilor din viata noastra ghiocei de 1 Martie, si flori de 8 martie. Imi amintesc din copilarie ca in biserica baptista maghiara din Tg Mures, unde am crescut eu se sarbatoarea ziua mamei, dar e o amintire ca prin ceata. Nu stiu cind se sarbatorea.

Oricum, cred ca meritau si barbatii o zi a lor, in special tatii, deoarece asta este o specie din ce in ce mai rara (nu biologic vorbind, ci social). O sa incerc sa public citeva ginduri pe tema aceasta mai larga a barbatilor si specific a tatilor, acum in intimpinarea sarbatorii lor.

Mai intii, ceea ce este usor de observat de cum intri intr-o biserica americana, este ca sunt putini barbati si multe femei. Cineva zicea ca din punctul de vedere al impartirii pe sexe, bisericile americane arata ca departamentul de lenjerie feminina de la un magazin universal. Barbatii evita mersul la adunare in numar din ce in ce mai mare si fenomenul este ingrijorator.
Vezi tot mai putini barbati maturi, care sa fie responsabili, care sa iubeasca rolul de conducator, care sa confrunte raul si care sa fie fara inhibitii cind este vorba de a-si arata atasamentul fata de Christos. Asta cu atit mai mult cu cit prin comparatie, in alte religii, cum ar fi islamul de exemplu, majoritari in activitatile religioase sunt barbatii, nu femeile! Sa nu ofere destula provocare “masculina” biserica? Poate fi una dintre cauze. Conform unor statistici, in media vei gasi intr-un serviciu al unei adunari 39% barbati si 61% femei. Femeile au inceput sa ocupe un rol din ce in ce mai mare in biserici, participind in conducerea comitetelor, a studiilor biblice, a activitatilor de copii, adolescenti dar si de adulti, oferindu-se voluntar pentru diverse nevoi ale bisericii. Astfel atmosfera bisericii americane a devenit prea feminizata pentru un barbat. Femeile fiind preponderente numeric, serviciile au inceput sa fie tot mai mult “croite” tinind cont de preferintele lor.

Absenta spiritului “masculin” a marcat amvoanele si activitatile bisericii, si asta i-a alungat pe barbati. Isus i-a atras pe barbati, pentru ca i-a provocat in continuu! Barbatii iubesc provocarea! Barbatii iubesc aventura, doresc sa se ia de piept cu “imposibilul”, le place sa cucereasca, sa descopere, sa experimenteze emotii puternice. Asta le spunea mereu Isus. Sa fie atit de puternci incit sa se poata abtine de la a da o palma cind au primit una si sa intoarca celalalt obraz; sa tina sabia in teaca cind s-ar putea apara cu ea. Sa caute adinc cind zidesc o casa, sa gaseasca temelia de piatra. Sa merga si sa infrunte orice inhibitie, ducind mesajul pocaintei de la om la om. Sa fie prigonit si sa nu se teama. Sa fie umilit si sa-si gaseasca “mindria” in faptul ca este umilit pentru Christos. Sa descopere adevarul si sa stea in fata unui demnitar religios sau politic, vorbind despre adevar. Sa umble pe apa. Sa nu se teama de furtuna. Sa nu-i fie frica de nimeni si de nimic, nici macar de moarte!

Citeste Evangheliile… pline de provocari barbatesti! Mesajele de la amvoanele de astazi? Inmultite cu apa chioara! Predici mieroase care vorbesc numai despre trecutul eroilor lui Dumnezeu fara sa faca vreo aplicatie pentru eroii de astazi. Mesaje menite sa tina bisericile intr-o stare de vesnica copilarie. Muzica? Unde sunt cintarile de odinioara despre “onward Christian soldiers”? (inainte soldati crestini!). Cintarile de astazi parca ar fi piesele de linistire pe cale ti le pune psihiatrul cind esti in cabinetul lui, ca sa te linisteasca si sa te afca sa te relaxezi.

Barbatilor le trebuie competitie, initiere, lupta, provocare. Biserica are neboie de barbati, care sa fie lideri, sa inceapa afaceri, care sa fie implicati in politica, in comitete, care sa fie lasati sa conduca. Care sa traiasca intr-o zona de pericol, de aventura. Care sa simta ca pot proteja, salva de la moarte, duce o veste buna, fi de folos. Care sa fie agresivi si curajosi.

Dar daca astepti de la barbati sa fie foarte ingrijiti, foarte manierati, foarte politicosi, respectuosi, daca vrei ca ei sa fie linistiti, tacuti, i-ai pierdut! Nu cunosc nici un barbat care sa se potriveasca intr-un astfel de tipar! Problemele pe care le aud mereu de la sotiile lor, cind fac consiliere, este ca “barbatul meu lasa hainele peste tot, nu aduna dupa el, rigaie dupa ce maninca, nu-l intereseaza curatenia, nu-i tandru cu mine, nu vrea sa ne tinem de mina cind stam pe canapea si ne uitam la filmul acela lacrimogen, nu-l intereseaza decit sexul, si asta cit mai repede, ca apoi sa-si poata vedea de treaba sau de somn…, ride zgomotos, este aventurier, nu-i casnic, ii place sa mearga la pescuit si vinatoare, nu cere directii cind mergem undeva cu masina, e tacut si nu “impartaseste cu mine ce s-a intimplat ziua la lucru, comunicatia este scurta, sacadata si sumara… etc etc.

PAI!? E barbat! E conceput diferit de catre Dumnezeu! E facut asa nu din greseala ci cu un anume scop! Sa conduca familia (si ca preot in casa lui!), sa cistige piinea, sa fie dur ca sa nu se fringa usor in fata poverilor si impotrivirilor zilnice. Este concentrat asupra a ceea ce e de facut! Este stimulat prin vedere nu prin atingere. Are imaginatie bogata, ii place spatiul, provocarea, aventura!

Biserica trebuie sa se schimbe daca vrea sa atraga barbatii. Cam asta e.

Deschizând poșta astăzi, am observat un plic de la guvern. Astea au o culoare specială și le cunoști de la mare distanță. De câte ori apare un asemenea plic, mă trece un fior pe șira spinării. Nu! Nu cunoscsă fiu vinovat de nimic. Imi plătescs taxele la timp, încerc să nu calc regulile de circulație, îmi mențin în ordine asigurările de toate felurile, actele de identitate, etc. Dar chestia asta cu fiorul pe șira spinării mi se trage de la cei peste 30 de ani trăiți în România!

Pe când eram acolo, am experimentat viața ținută sub lupă și microscop. Eram cu toții urmăriți de apropae. Simțeam în ceafă respirația supravegherii acerbe. Câteodată îi miroseam duhoarea de cavou. Asta ne-a făcut să privim mereu peste umăr și de jur-împejur. Să vorbim în șoaptă. Să ascultăm radioul în surdină, și dacă nu ascultam “Europa Liberă” sau “Vocea Americii”.

Îmi amintesc când am plecat din România către America. Am plecat cu trenul de la Timișoara, prin Stamora-Moravița către Belgrad. Acolo am așteptat trenul ce ne ducea în Italia, la Roma. Așteptarea a fost de vreo 5 ore. Stăteam pe o bancă de pe peron cu soția și povesteam în șoaptă. Ne uitam mereu în jur dacă nu ne spionează cineva, dacă nu ascultă cineva la discuția noastră invidioasă pe cele câteva magazine de lângă gară, la care ne-am dus ca să mai omorâm timpul, și care aveau vitrinele pline de lucruri la care românii nici nu visau! Așa că chestia asta cu corespondența de la guvern e o deformație dobândită în comunism, un reflex condiționat de împrejurările în care am trăit atâția ani.

Am deschis deci plicul cu pricina, și am văzut că trebuia să plătesc o taxă suplimentară pentru luna trecută. Taxele se majoraseră și eu nu am știut: crescuseră cu 0,001%. Mare scofală, or zice unii, care probabil văd prețurile sau taxele crescând cu 50-100% peste noapte! Dar pe mine m-a deranjat și fracțiunea aceea de un procent, și faptul că au crescut și faptul că eu nu am știut de chestia asta.

Fiind trimis spre educare la o pagină de web a guvernului local, m-am dus și m-am edificat: fondurile acumulate din taxa asta se vor folosi pentru sănătatea mintală a americanilor! Am aflat astfel că tot mai mulți americani au boli mintale. Și că acestea, conform guvernului, se manifestă prin folosirea drogurilor. Ori, aceasta va duce în cele din urmă la o și mai accentuată pierdere a minții. Un cerc vicios, ce mai! Eu mai am o șansă! Nu-s american pur-sânge! Și nu comsum nici droguri!

Dar nu-i așa ce ușor știm să găsim țapul ispășitor? Responsabilitatea personală pentru deciziile luate este tot mai des aruncată în seama unor deficiențe de tot felul: boli mintale, pierderea temporală a facultăților mintale, enervarea și pierderea controlului, acționarea sub un impuls necontrolat, acționarea sub imboldul fricii, etc. Ca și cum toți acești factori nu ar fi intrinsec și ontologic aparținând ființei umane. Ca și când aceștia ar fi niște extratereștri care ne invadează la discreția lor și noi nu avem nici o responsabilitate pentru acțiunile noastre.

Apoi, nu doar că noi nu suntem repsonsabili pentru ceea ce facem dar mai apelăm și la clemența și înțelegerea celor ce ne judecă și cântăresc faptele. La judecătorie una dintre cele mai folosite scuze pentru justificarea crimelor este nebunia! Temporală, desigur, că cine ar vrea să fie nebun permanent?

Și nu în ultimul rând, așa cum am văzut acum din scrisoarea de la guvern, nu doar că nu suntem vinovați, nu doar că cerem clemență dar mai și facem pe alții responsabili de vindecarea noastră! Să plătească alții pentru nebunia noastră! Scriind aceste rânduri, stau să mă gândesc că nu știu cine e mai nebun: cel “bolnav mintal” care face ceea ce face că nu vrea să se controleze, guvernul, care e de acord să preia nota de plată, sau eu, care iată o să-mi plătesc și taxa aceasta, ca să nu mă pun rău cu guvernul!

In timp ce la Bucureşti unii mărşăluiesc pentru homosexualism şi alţii contra acestuia, eu departe de toate acestea (dar având şi pe-aici problemele mele), mă gândesc la lucrurile acestea. Şi cred că mi-a venit o idee! Vreau să propun un nou subiect de disputa: problema animalelor (de casă, de fermă, câini vagabonzi, şobolani urbani, şoareci de câmp şi de casă, căprioare, urşi, lupi, cu un cuvânt toate animalele) trebuie pusă pe tapet în mod serios, domnilor şi doamenlor! Lăsaţi-vă de chestia asta cu homosexualismul (când eram copil, doi oameni mai în vârstă vorbeau între ei, în limba maghiară ca să nu ştim noi copiii despre ce e vorba, despre un alt vecin; ziceau în ungureşte că vecinul este “homokos”. Iar noi copiii, ne miram în mintea noastră de ce o fi nenea din vecini… nisipos? Că “homokos” din ungureşte se traducea în româneşte “nisipos”)! De ce vreţi să vă ocupaţi de… nisipoşi!

Uite, vreau să vin eu în ajutorul vostru! Apucaţi-vă de drepturile animalelor! Femeile au fost eliberate (până acum erau prizonierele craţiţei şi a maşinii de spălat haine, acum nu mai sunt! Adică nu mai sunt doar prizonierele acestora, ci ŞI al locului de muncă, oriunde-o fi acela). Cu morala care apăra popoul unora de alţii am pus-o de mămăligă, acum să ne apucăm de ceva serios! Drepturile animalelor! Eliberarea lor!

Ştiţi dumneavoastră câte animale sunt încă abuzate? Câţi cai trag încă în ham? Câte mâţe sunt trase de coadă? Câţi câini au coada scurtată? Câte căprioare sunt călcate de maşini? Câţi porci tăiaţi (chiar dacă România e în Europa, porcii nu ştiu încă şi se lasă taiaţi pe la crăciun) şi viţei de asemenea? Trebuie luat măsuri pentru animale! Asta este!

Ştiţi că nu doar aici în America ci mai ales în Europa, acolo în ograda românească, industrii întregi sunt transformate astfel încât să se evite testarea pe animale, sau folosirea în laborator a lor? De ce? Pentru că animalele sunt egale cu noi, oamenii! Darwin a spus asta acum câteva zeci de ani şi încetul cu încetul ideea asta a prins rădăcini. Ba chair sunt mereu cereri pentru voluntari umani! Pe oameni e ok să se testeze! Kavorkian îşi paoate testa pe ei maşina morţii, Hitler şi-a testat pe ei gazele şi experimentele medicale, aşa că există precedent!

Ce este încurajator este faptul că milioane de oameni îşi donează timpul şi banii, în vederea sprijinirii mişcării de eliberare a animalelor. Alte milioane îşi schimbă regimurile alimentare. Eu de exemplu m-am decis de când cu chestia asta să mănânc mai mult somon şi cod şi păstrăv… că aştia sunt muţi, nu pot face “behehe” şi nu aud vecinii. Adică, dintr-un carnivor înrăit 100% am devenit înrăit doar parţial! Dar alţii au mers muuuuuult mai departe! Au devenit vegani! Nu ovo-lacto-vegetarieni. Nu. Vegetarieni 100%. Şi vor face asta până când cineva va decide că şi vegetalele sunt egale cu oamenii şi cu animalele! Dar despre asta, altădată.

Ştiu că sunt probleme încă în masele largi de oameni. Domnii de la oraş, filozofii şi politicienilor au prins din zbor chestia cu drepturile animalelor. Fac şedinţe şi simpozioane pe chestia asta! Dar oamenii de rând…. altă poveste! Chiar şi eu m-am descoperit într-o zi când m-am dus să duc gunoiul afară la tomberon şi când m-am împiedicat de o pisică, că am dat cu picioru´ în ea! Apoi, deşi era beznă afară, m-am uitat speriat de jur-împrejur să văd dacă nu ma- văzut cineva! Că mă puea raporta la poliţie! Ştiţi că acum nu de mult, o nevastă de păstor şi-o împuşcat bărbatul şi o primit doar 3 luni de puşcărie? Dar un om de-aici din oraş care o “uitat” în parc doi pui de pisică nedoriţi, a primit doi ani de puşcărie? Aproape că e mai profitabil să omori un om dacă tot vrei să-ţi mai răcoreşti nervii, decât să calci din greşeală un câine!

Da am luat-o razna; să mă întorc la subiect. Animalele trebuie protejate, indiferent de specia din care provin. Aşa cum aminteam Darwin neagă că oamenii sunt creiaţi după chipul lui Dumnezeu; atunci oamenii sunt egali cu animalele. Problema este că pentru unii, animalele sunt mai egale decât oamenii! Cât de departe poate merge o societate fără Dumnezeu! Va veni oare vremea când va trebui să renunţ la peşte? Vom deveni cu toţii vegetarieni? Vom renunţa la “demnitatea umană” şi la “sacralitatea vieţii omului” şi vom cinsti animalele?

Zicea Solomon odinioară: Eclesiastul 10:7 Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Pe când locuiam în Oregon, pe vremea lui Clinton, s-a dat un edict în vederea salvării bufniţei cu pete. Animalul trăia în nişte păduri de conifere, care erau folosite pentru tăierea lemnului pentru industria de cherestea. O industrie întreagă s-a nimict într-un an! Am văzut familii de muncitori urcându-şi familiile şi bruma de boarfe în camionete şi plecând aiurea prin ţară, dislocaţi din satele lor de munte din cauza unei bufniţe!

Am însă o dilemă: cum să facem că unele animale, neştiind să citească că toate-s egale între ele, continuă să se hrănească pe seama altora! Urmăream deunăzi la mine pe verandă, în timp ce-mi savuram grătarul (de peşte, desigur! Da ce-aţi crezut!?) cum un păianjen ce-şi întinde pânza prinse în ea o muscă şi tocmai se repezise asupra ei! Am strigat la el, am gesticulat, am încercat să-l fac să înţeleagă că el şi musca şi cu mine, suntem egali! Că nu se cuvine să o mănânce! Să mănânce şi el… peşte, că peştele e sănătos! Cine ştie pe unde-o fi umblat musca asta! Chiar i-am aruncat în plasă bucăţele de peşte! Dar, degeaba! Nu m-a înţeles. De fapt, preocupat cu musca, nici nu m-a băgat în seamă!

Şi-apoi încă ceva: acum nu de mult, am urmărit un documentar: Deep Blue. Despre ocean şi animalele sale! Păi acolo, animalele marine se sfâşiau unele pe altele de nu se vedeau! Şi habar nu aveau că politica lumii s-a schimbat şi că acum animalele sunt protejate!

Hmm. Na ziceţi voi dacă nu-i mai bine să ne ocupăm de chestia asta decât de homosexuali?! Sau măcar să spunem şi altora, că dacă nebunia cu homosexualismul nu-i de-ajuns, se poate şi mai rău! Ne putem ocupa de protecţia animalelor!

În sfârşit! M-am prostit destul! Intr-o notă serioasă acum, cred că ceea ce putem şi trebuie să facem ca şi creştini adevăraţi, este ne apropiem de Domnul şi să ne rugăm ca niciodată pentru noi, şi familiile noastre şi pentru naţiunile în care trăim! Să fim cât se poate de serioşi, să nu ne compromitem cu păcatul. Să-L cunoaştem pe Domnul şi să ne închinăm Lui cu adevărat! John Piper zicea undeva că dacă biserica L-ar lăuda pe Domnul aşa cum se cuvine, nu ar mai fi nevoie de nici un misionar în lume! Şi probabil nici de marşuri, aş adăuga eu.

Comunitatea bisericilor Anglicane conduse de Arhiepiscopul Rowan Williams vor avea o Conferinţă care va începe în Iulie 2008 în Anglia, la Universitatea din Kent. Doi episcopi americani nu au primit invitaţia de a participa: episcopul homosexual V. Gene Robinson şi episcopul Martyn Minn, care este cel mai feroce oponent al liberalismului care a început să bată la porţile anglicanismului. Martyn Minn este liderul bisericilor anglicane americane care s-au alipit de Biserica Anglicană a Nigeriei, condusă de Arhiepiscopul Peter Akinola.

Eu aş fi foarte atent la ce se va întâmpla în această denominaţie în următoarele 14 luni cu privire la homosexualism deoarece asta ar putea stabili un precedent pentru alte denominaţii. Frământările de acum vor determina dacă anglicanii vor rămâne uniţi de dragul unităţii, trecând peste ceea ce spune Biblia cu privire la acest păcat, sau dacă alte grupuri de biserici se vor despărţi şi se vor lipi de exemplu de Biserica Nigeriană, care este conservatoare. Aici găsiţi mai multe amănunte în limba engleză. Eu cred că Biserica Metodistă din America (care în anii trecuţi a admis şi ea clerici homosexuali) şi Biserica United Church of Christ (care a început să recunoască şi să practice căsătorii între indivizi de acelaşi sex) au ochii aţintiţi asupra a ceea ce se întâmplă cu Anglicanii. O schismă serioasă a anglicanilor va da de gândit altor denominaţiuni. Continuarea pe un drum al unităţii în pofida divergenţelor majore cu privire la homosexualism, va da curaj şi altora.

Să nu uităm de asemenea că şi banul joacă aici un rol important: pierderea de membri înseamnă implicit şi pierdere de capital… Din nefericire, Mamona e mai slujit decât Dumnezeu în multe biserici!

Mă gândeam azi la biserica din Fapte 2. În special meditam la aspectul părtășiei. In lumea de azi noi devenim din ce în ce mai singuratici. Am mai spus că mă mir când văd pe cineva mergând la restaurant să servească masa de prânz, și-și comandă mâncarea pentru a o lua la paachet, apoi se duce afară din restaurant și mănâncă singur în mașina parcată în fața restaurantului! Nu era mai practic să mănânce la masă? Să mănânce împreună cu alți oameni? Era… dar omul a preferat singurătatea. Mi-am zis că probabil în mașină asculta un program care-l interesa la un post de radio, sau poate că a dorit să vorbească cu cineva la telefon… Nu știu, dar observațiile mele mă fac să cred că noi trăim într-o lume formată din indivizi din ce în ce mai singuratici. Read the rest of this entry »

1 Corinteni 12:18 Acum, deci, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.

Soţia a fost la plimbarea ei zilnică (aici - şi nu numai aici - mă face de ruşine, deoarece eu sunt destul de sedentar) şi a adus flori de liliac mov. Nu am mai văzut flori de liliac de pe vremea când eram în Romania. Atunci găseai liliac şi mov şi alb peste tot. Puteai rupe în voie de pe marginea drumului şi duce acasă şi pune într-o vază. Mirosul era extraordinar! M-am bucurat aşa de mult că a găsit undeva liliac. Mi-a spus că este un crâng de copăcei lângă poteca din parc pe unde se plimbă ea de obicei.

Am pus liliacul într-o vază. Era acum la concurenţă cu trandafirii ce îi cumpărasem eu soţiei, în anticiparea zilei de 13 Mai, aici în SUA ziua mamelor. Noi nu avem copiii decât spirituali! Dar, soţia mea ar fi fost o bună mamă şi merită flori şi de ziua mamei şi în orice altă zi!

Florile mele nu aveau miros… Read the rest of this entry »

Pe-aici prin America, avem un sezon al furtunilor şi acestea este pe coasta Atlanticului. El începe la 1 Iunie a fiecărui an şi ţine de obicei până la 30 Noiembrie a aceluiaş an. Furtunile care apar înainte de sezon, sunt considerate a fi pre-seson. Lumea evanghelică a fost cutremurată anul trecut de o furtună puternică, în “sezonul uraganelor”. Ted Haggard a produs un puternic cutremur moral. Luna Mai a.c. cu apoape o lună înainte de “sezon”, o altă furtună bântuie lumea evanghelică (din America şi nu numai!). Este o furtună ideologică şi teologică.

Profesorul Francis J. Beckwithde la Universitatea Baylor şi până acum 2-3 zile preşedintele E.T.S. (Evangelical Theological Society) a părăsit lumea evanghelică a principiului Sola Scriptura pentru lumea mai complexă a principiilor Scriptura + tradiţia + istoricitatea + etc. a catolicismului. Ca formare şi predilecţie filozof, Frank Beckwith a studiat cu precădere relaţiile dintre stat şi biserică, cu corolariile politică, religie, etică aplicată şi jurisprudenţă.

Crescut în religia catolică şi participând la prima sa comuniune la vârsta de 14 ani, Beckwith a devenit evanghelic în adolescenţă. El însă mărturiseşte că nu doar în ultimii ani a fost bântuit de gândul de a se reîntoarce. Cei ce citesc engleza, găsiţi aiciarticolul în care Beckwith explică procesul şi motivele întoarcerii sale la catolicism. Read the rest of this entry »

Jocurile video au devenit atât de populare! Se estimează că peste 120 milioane de oameni folosesc zilnic jocurile video „online” şi peste 100 milioane jocuri video pe computerul de acasa sau de la serviciu. Alţii 20 milioane joacă pe play-station sau alte platforme de joc. O adevărată epidemie de jocuri.

Unii joacă împotriva computerului, alţii joacă cu un partener necunoscut. Pentru categoria din urmă, s-au creiat comunităţi virtuale în care jucătorii devin membri şi apoi joacă unii cu alţii, schimbă opinii, tehnici de joc, împărtăşesc găselniţe, schimbă între ei jocuri sau pur-şi-simplu, discută unii cu alţii. Partenerii sau tovarăşii acestor comunităţi sunt adesea necunoscuţi: ascunşi după un pseudonim şi un avatar inofensiv, se ascund adesea adevăraţi monştri.

Am consiliat familii care se destrămau din cauza acestei epidemii: într-un dintre ele, soţul se lăsase de serviciu şi petrecea cam 18 ore pe zi la computer, jucându-se. Copiii lui erau total neglijaţi, la fel soţia, casa lăsată în paragină, banii lipseau, dragostea şi atenţia faţă de soţie lipsea şi ea. Lucrurile au mers din rău în mai rău; acum discutau despre divorţ. Un alt caz cunoscut recent, soţia a rămas fără serviciu. A început să caute locuri de muncă pe computer. A dat peste nişte jocuri. A început „să se relaxeze” câteva minute ici-colo… Apoi a fost prinsă din ce în ce mai mult de ele. Şi-a găsit un partener de joc într-o comunitate virtuală. S-a închegat o „prietenie” care a degenerat în discuţii neprincipiale despre sex. Căsătoria nu a mai putut fi salvată: soţia a plecat să se întâlnească cu „prietenul” de pe internet, care era mult mai interesant şi versat în tehnici erotice decât soţul; mai ales că acesta, cu cei patru copiii pe care îi avea familia, muncea 16 ore pe zi ca să facă faţă cerinţelor financiare. Doamna a plecat lăsând în urmaă soţ şi copii. Read the rest of this entry »