Cândva clasele la şcolile publice începeau cu citirea unui pasaj din Scripturi. Apoi sfârşeau cu o rugăciune, de obicei „Tatăl Nostru”. Citirea şi rugăciunea era făcute de învăţători sau profesori, dar ajutau şi copiii. Apoi mai exista jurământul faţă de steagul Americii. Aceste două lucruri cred eu, au făcut America să crească la ceea ce am cunoscut acum câţiva ani, când veneam aici: devotamentul faţă de Dumnezeu şi devotamentul faţă de ţară (în această ordine!).
Pe vremea aceea mai era un avantaj să-ţi declari credinţa. Cu cât erai mai „fundamentalist” cu atât se ştia că eşti mai serios, mai sâguincios, mai de bază. Îţi vei face treaba încredinţată. Dedicarea faţă de Domnul producea dedicare la locul de muncă şi-n societate. Te ofereai voluntar la biserică, la cantina săracilor, şi în orice altă parte. era o datorie să faci asta. Apoi, s-au scos din şcoli citirea Bibliei şi rugăciunea. Odată cu dispariţia devotamentului faţă de Dumnezeu, a dispărut şi devotamentul faţă de patrie. Şi acum culegem roadele acestor fapte.
Ştiu că ceea ce ofer aici este o explicaţie foarte simplistă, dar oferiţi-mi una mai complexă. Ştiu că se pot aduce obiecţii, cum că devotamentul faţă de Dumnezeu nu a dispărut din vieţile oamenilor, dacă a dispărut din şcoli. Că mai există oameni cu frică de Dumnezeu, oameni buni, morali, care fac bine. Şi nu neg că aceştia există. Dar numărul lor este pe cale de dispariţie. Şi până şi aceştia au început să chestioneze nu atât existenţa lui Dumnezeu, cât Biblia ca standard de viaţă, de credinţă şi de morală. Adică, unii dintre ei cred că putem trăi cu porţiuni din Biblie, în timp ce altele mai problematice le putem elimina. Putem trăi cu ceea ce a făcut şi spus Isus, făr nevoia de a aminti mântuirea, păcatul şi pedeapsa. Putem trăi şi fără o credinţă cretşină la care să aderi până la moarte sau cu preţul vieţii, în schimbul unei credinţe care tolerează, acceptă şi nu se mai „crede” chiar atât de sigură pe sine. Adică, dacă nu este singura cale la „Dumnezeu?” Şi, dacă nu există rai, nici iad, ci ambele se întâmplă aici, pe pământ, şi dacă noi producem iadul sau raiul, în funcţie de cum tratăm mediul, animalele (că suntem şi noi o specie de animale) şi pe celelalte „animale” evoluate la nivelul nostru, adică ceilalţi oameni?
Dacă devotamentul faţă de Biblie şi Dumnezeu a început să lipsească din şcoli, cu siguranţă a început să lipsească din familiile noastre, din vieţile noastre, ale fiecăruia. De asta decade America! Şi din această cauză vor decade împreună cu ea şi celelalte naţiuni. Până vom deveni toţi „o apă şi-un pământ”. One world. New World. New Age world.
Te-ai gândit vreodată cum ar suna mesajul de pe robotul lui Dumnezeu dacă el ar avea telefon? Poate ar suna cam aşa: ˝vă mulţumesc că aţi sunat în cer. Pentru limba engleză,a păsaţi 1, pentru limba spaniolă apăsaţi 2, pentru celelalte limbi, apăsaţi 3. Vă rog să selectaţi una din următoarele opţiuni: Apăsaţi 1 pentru călăuzire, 2 pentru cereri, 3 pentru mulţumiri şi 4 pentru întrebarea „de ce mi se întâmplă chestaia asta?”
Pentru a găsi pe un membru de familie plecat la cer, apăsaţi 5, apoi apăsaţi numărul personal de securitate socială urmată de cifra 1. Dacă aveţi întrebări despre dinozauri şi alte planete, apăsaţi cifra 6, pentru scopul vieţii voastre citiţi cartea lui Rick Warren…
Poate ar trbui să spun la mai puţin de 10% de normă! De ce? Pentru că-l trăim numai duminică dimineaţa pentru câteva ore, dacă avem slujbă şi seara, atunci şi seara câteva ore, dacă avem slujbă în timpul săptămânii, mai adăugăm câteva ore… Am un amic; nu l-a surprins citind Biblia niciodată! Până într-o zi când o citea cu interes şi-şi făcea ceva notiţe pe o bucăţică de hârtie. L-am întrebat ce face. Mi-a spus că păstorul l-a rugat să dea nişte îndemnuri duminică dimineaţa la rugăciune, şi se pregăteşte. L-am întebat cât de des citeşte Biblia pe săptămână. Mi-a zis că nu destul… că de fapt o citeşte destul de rar, că nu are timp, afacerile, copiii, familia, oboseala…
Creştinismul nu e o religieîn felul altor religii: este o CALE. Fapte 9:2 şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Fapte 24:22Felix, care ştia destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când ca veni căpitanul Lisias.” Un fel de viaţă care pătrunde tot ce suntem şi ce facem, întreaga existenţă. Christos este Domnul şi restul cade sub influenţa acestui fapt. Relaţia cu Christos absoarbe totul şi influenţează totul. Noi nu facem lucruri extraordinare pentru că suntem creştini, ci trăim o viaţă întreagă în mod extraordinar. Astfel, creştinismul de sanctuar devine creştinismul de toate zilele, şi asta nu-l trivializează ci el înobilează viaţa.
Dacă creştinismul de sanctuar nu pătrunde în viaţa de celelalte zile, devine un idol la care ne închinăm din când în când. E un chip pe care noi l-am făurit ca să semene cu Dumnezeu, dar este o reprezentare de Dumnezeu pe care Domnul n-o aprobă nici confirmă.
Preotul Vincent McNabb povesteşte că fiica lui Karl Marx vorbea cu o prietenă, şi discuţia a devenit dintr-o dată serioasă, îndreptându-se către subiectul religiei. Fiica lui KM a spus: „eu am crescut fără religie în casa noastră. Eu nu cred în Dumnezeu. Dar zilele trecute căutam o carte şi am dat peste o carte de rugăciuni în limba germană. Am citit una dintre rugăciunile de acolo, şi dacă Dumnezeul din acea rugăciune ar exista, eu aş putea crede în El!” Prietena a întrebat, ce rugăciune era aceea? Şi fiica lui KM a răspuns cu voce înceată „Tatăl nostru care eşti în ceruri!”
Orice aparat pe care-l cumperi este garantat pentru un timp. Garanţia poate fi de la câteva luni la câţiva ani. Apoi ţi se oferă extinderea garanţiei pentru un preţ. Cu cât mai lungă este perioada de garanţie, cu atât mai liniştit eşti cu privire la calitatea produsului cumpărat.
Pe aici, sunt magazine care-ţi iau înapoi produsul dacă eşti numai nemulţumit cu el. Am cumpăart un laptop ce s-a defectat, apoi l-am dus înapoi la magazin după 6 luni. Am primit banii înapoi pe el 100%, fără întrebări. Dincolo de garanţiile produselor, sunt garanţiile oferite verbal de unii sau alţii, pentru ceea ce promit ei. Poate ai auzit de plecatul cu sacul la pomul lăudat. Eu am păţit-o mereu şi mereu. Poate şi tu ai experineţele tale. Parcă cu cât mai multe promisiui se fac cu privire la ceva, cu atât mai atent şi circumspect trebuie să fii.
Promisiuni despre oameni, locuri de vacanţă, locuri de pescuit, produse, experienţe ce promit să se repete, etc. Ne-am lovit de porţia noastră de dezamăgiri în toate aceste ipostaze. Şi dacă nu te-ai lovit încă, înseamnă că eşti prea tânăr şi crud! Mai ai timp!
Experienţele acestea ne marchează întregul „take” asupra vieţii. Zilele trecute am mers cu maşina la un auto-service despre care se spune la superlativ că este cel mai bun! BMW! Scaune pluşate, sau de piele în holul de aşteptare, computere pentru cei ce vor să lucreze, cărţi, reviste, 3-4 feluri de cafele, ceaiuri, apă şi suc, fructe, fursecuri, zâmbete pretutindeni. Dar la ghişeu, un tip ursuz, neprietenos. Am aşteptat de mi-a venit acru, deşi aveam „appointment” şi am fost prezent cu 15 minute înainte de ora la care am fost programat. Tipul m-a făcut să mă simt ca în faţa unui bărbat jegos, nespălat şi puturos, îmbrăcat la 4 ace! Oribil!
Am plecat fără problema rezolvată. Apoi m-au sunat acasă, şi-au cerut scuze, mi-au oferit chestii gratuite… dar eu deja m-am vaccinat. Cineva mi-a spus că, dacă maşina e în garanţie (cum era a mea) şi nu plăteşti serviciul, atunci eşti împins la urmă, şi-n faţă are prioritate cel ce plăteşte.
La pomul lăudat…
Dar cume oare cu Dumnezeu? Că şi El a făcut promisiuni cu ghiotura! Unele şi le-a respectat, vedem pe propria piele! Altele, aşteaptă! Dar poţi avea încredere, într-o lume dominată de relativism şi neîncredere, că Dumnezeu va ţine toate promisiunile, până la ultima, şi până la cea mai mică, neînsemnată? Credinţa mea este că, da! Certificatul de garanţie oferit de Dumnezeu pentru mântuire, nu-i pe câţiva ani, cum cred unii. Nu-i incert, cum cred alţii! Dacă m-a mântuit, atunci sunt mântuit pentru totdeauna. Dacă „am pierdut” mântuirea, atunci nu am avut-o niciodată. Că ce nu ai avut, nu poţi pierde.
Un tailandez povestea despre viaţa de dinainte de a fi mântuit.
„Când am fost un budist, mă simţeam parcă în mijlocul unui lac mare, cu apa adâncă, în care mă înecam fără să ştiu cum se înoată. Am ieşit la suprafaţă pentru a doua oară pentru a trage o gură de aer, când l-am văzut pe însuşi Buddha, stând pe malul apei. De departe lam auzit strigând, înoată, dă din mâini şi din picioare, hai, vino la mal! Ajută-te singur! Disperat, am încercat să-l ascult, dar m-am cufundat pentru a treia oară. Când am ieşit la suprafaţă, l-am văzut pe Isus fugind către apă. El nu s-a oprit pe mal, ci a sărit în apă, a venit până la mine şi m-a salvat. După ce m-a scos la mal, m-a învăţat cum să înot, pentru a putea salva şi eu pe alţii”.
Religia este o încercare omenească de îndreptare a vieţii, de aducere a acesteia în acord cu Dumnezeu. Metodele folosite sunt faptele bune, sacrificii, ritualuri, tradiţii strămoşeşti, şi bani, pentru mituirea divinităţii. Metodele acestea nu-s străine nici unei denominaţii, nici denominaţiilor protestante, nici neo-protestanţilor, nici aparţinătorilor bisericilor istorice. Creştinismul este invadarea omenirii de către Dumnezeu care s-a întrupat, pentru ca, de la nivelul de om să moară pentru omenire şi să o mântuiască. Mântuirea înseamnă o aducere a omului înapoi în familia lui Dumnezeu. Dumnezeu devine omului Tată, Stăpân şi Rege. Ştiu, „tată” e ok pentru mulţi… dar stăpân, rege… nu prea! Părerea ta, preferinţele tale nu au importanţă în domeniul acesta. E ca legea gravitaţiei: ai prefera ca vaza de cristal să nu-ţi cadă din mână şi să se zdrobească de podea. Dar, indiferent de preferinţa ta, pământul atrage spre sine şi zdrobeşte tot ce e fragil. Aşa că, Dumnezeu este Rege şi Stăpîn oricum. Dacă nu este peste viaţa ta, aceasta este doar temporar.
Isus vorbea depre Sine ca despre o piatră uriaşă: unii se vor lovi de ea şi se vor zdrobi (prin mântuire), peste alţii va cade piatra aceasta şi-i va zdrobi (la judecata finală).
Religiile învaţă pe oamenii ce se îneacă în mijlocul lacului cum să înoate, cum să se salveze. Poţi fi practicant sau nu, devotat sau nu, lacul acesta te va mânca până la urmă. Este marea de păcate, şi este atât de imensă, încât nici o religie nu salvează, şi nici un om nu se poate mântui nici măcar pe sine. A fost nevoie de însuşi Dumnezeu să salveze oamenii. De aici provine exclusivismul creştinismului. De aici intoleranţa de care suntem acuzaţi. E normal să fie aşa. Dar despre asta, altă dată.
Dragostea este o legătură puternică. Adevărul acesta nu-l poţi afirma altfel decât pur-şi-simplu. Cred că de aceea explica o fată deunăzi, că pentru a putea trăi viaţa „sălbatică” la care visa, trebuia mai întâi să distrugă dragostea părinţilor. Câtă vreme se simţea iubită, nu putea răni iubirea aceea!
Problema ei a fost însă că nu a putut distruge nicicum dragostea părinţilor. Aceştia au urmărit-o mereu. Au vizitat-o la închisoare frecvent, i-au scris, i-au trimis lucruri. Nu conta în care colţ al Americii se ducea ea să-şi trăiescă sălbăticia, ei o găseau mereu şi mereu. În cele din urmă, obosită de o viaţă ce nu ducea nicăieri decât în închisoare, boli şi în cele din urmă, la moarte sigură, ea s-a lăsat iubită de părinţi. Aceştia au dus-o acasă. Acolo au ajutat-o să-şi cureţe sistemul de drguri, să renunţe la alcool, la prostituţie.
În timpul cât a fost plecată, a contractat AIDS. Părinţii nu i-au reporşat niciodată păcatele, greşelile, boala. Încet, prin dragostea lor, tânăra femeie a descoperit dragostea lui Dumnezeu. S-a împăcat cu Domnul şi la câteva luni, a plecat „acasă”.
Paştele acestea îmi amintesc încă o dată că dragostea lui Dumnezeu nu poate fi distrusă niciodată. El ne urmăreşte şi ne iubeşte mereu, în cele mai negre păcate şi stări. Unii vor să distrugă o asemenea iubire. Ea este incomodă, stânjenitoare, şi acestea în sensul bun al cuvintelor. Dragostea este, în cuvintele lui Solomon, tare ca moartea.
Poate că e vremea ca la acest Paşte să te laşi în sfârşit iubit de Dumnezeu! Christos a Înviat!
Psalms 18:46 Trăiască Domnul, şi binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele.
Teologul olandez Herman Bavinck a spus că neschimbabilitatea lui Dumnezeu este una dintre doctgrinele cele mai importante în menținerea distincției Creator – creatură și în închinarea noastră față de Dumnezeu. El completa că tocmai de aceea este Dumnezeu supranumit în Scripturi ca „Stânca”.
Noi oamenii suntem mereu în devenire, mereu într-un proces de schimbare. Tindem mereu să „ajungem” undeva, în care „undeva” este mereu mai sus, mereu mai bine și mai mult decât astăzi. Undeva mereu într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.
Merg câteodată la o întâlnire cu câte un amic. Călătoresc sute de kilometri. Sunt așa de bucuros, atâta anticipație este prezentă! Amicul vorbește despre sentimente assemănătoare la vremea programării întâlnirii. Apoi trec lunile. Ne ducem unul spre celălalt ca să ne întâlnim. Îmi amintesc de anticipația originalp, încerc s-o retrăiesc. Chiar reușesc, mi se pare.
Ne întâlnim. Aflu că întâlnirea nu a mai provocat sentimentele originale în amicul meu. El nici nu a mai făcut măcar efortul să și le amintească, cum am făcut eu. Asta nu mă deranjează, dar mă defazează puțin! Înțeleg că noi ne schimbăm. Că noi ne modificăm interesele, emoțiile, scopurile, chiar și… amicii!
Asta este bine și reconfortant în Domnul: El nu se schimbă. El rămâne același, ieri azi și-n veci! Poți avea încredere în El, te poți baza pe El. El este STÎNCA!
Ioan 3:16 Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Câteodată am impresia că nu sunt nimic, că sunt un nimeni. Nu este nici falsă umilinţă, şi nici depresie. Satu doar aşa şi încerc să mă cântăresc în schema mai mare a vieţii. Read more »
Da, Marley & Me e un film despre o familie, cu trei copii şi un câine care nu poate fi educat cu privire la nimic, care ronţăie tot ce-i nimereşte în cale, adică mobilă, sueniruri, fotografii, îmbrăcăminte şi mâncare. Mai mult nu vă spun, eventual o să-i scriu o critică pe site-ul meu de filme. Atât doar că, cine va vedea filmul, va vărsa cel puţin o lacrimă sau două, şi asta fără să-i fie ruşine, pentru că în jur vor plânge o mulţime de tipi „macho. Read more »
Ca şi când ar mai fi nevoie de încă un atac! Fiind vorba de un nou preşedinte de la 20 ianuarie încolo, se dă din nou lipta de a scoate din jurământul preşedintelui menţionarea numelui lui Dumnezeu. Scoaterea rugăciunii din şcoli, scoaterea exponatelor conţinând cele 10 porunci, şi acum lupta împotriva menţionării numelui lui Dumnezeu, nu-s decât paşi pentru scoaterea în ilegalitate a tot ce-i sfânt şi necesar în ţara asta. Cum zicea Dostoievski în fraţii Karamazov, „fără Dumnezeu, totul e permis.” Şi cum avem nevoie să ne permitem cât mai multe măgării şi spurcăcuni, trebuie eliminat Dumnezeu. Read more »
Din cimitir, după ce am privit câteva pietre de mormânt semnificative, ne-am întors acasă. Incă ne sunt proaspete în memorie câteva nume, am văzut semnificaţia celor câteva femei ilustre de altfel şi ne-a rămas în minte ultimul paragraf al pasajului prin care se face legătura dintre un bărbat pe nume IOSIF şi familia lui David. Importanţa acestei conecţii se datorează faptului că Dumnezeu promisese lui David că va aduce pe scaunul de domnie al lui Israel un fiu (sau un moştenitor) al său, a cărui împărăţie nu se va mai sfârşi niciodată. Read more »
Deunăzi, trecând pe la bibliotecă să las nişte cărţi şi să iau altele, am trecut pe la standul unde se vând cărţi ce nu au mai fost împrumutate în ultimii 3 ani. Se vând cu 50 de cenţi cărţi uneori interesante, şi merită să te opreşti măcar o dată pe săptămână. De data aceasta mi-au căzut ochii peste o carte al cărei autor nu-mi era necunoscut: David Wilkerson. Tipul din New York care a lucrat printre bandele oraşului şi care a fost instrumental la mântuirea unora dintre ei, cum ar fi de exemplu Nicky Cruz. Read more »
Organizaţia Wycliffe USA a fost fondată la anul 1942 de către misionarul american Cameron Townsend, care a văzut la prima-mână nevoie de Biblii traduse în limbile şi dialectele tuturor popoarelor lumii. Organizaţia poartă numele celui ce a tradus de prima dată Biblia în limba engleză, în secolul al 14-lea. Read more »
Deunăzi în Congresul statului Knetucky au fost dicuţii aprinse cu privire la întrebarea din titlu: are Dumnezeu vreun rol în siguranţa naţională? Cu ceva timp în urmă, un politician de credinţă baptistă a introdus un amendament care apoi a fost aprobat de către majoritatea congresmanilor, amendament care susţinea că „securitatea nu poate fi dobândită fără a se baza pe Dumnezeul cel Atotputernic.” Asigurarea securităţii naţionale este o treabă prea mare pentru Departamenul Siguranţei Naţionale, zicea el. Un alt congresman, democrat de data aceasta, afirma că bazarea pe Dumnezeu ştirbeşte autoritatea şi realizările Departamentului de Siguranţă Naţională.
Ce-i de făcut? Are Dumnezeu vreun rol, cât de mic ar fi el, în siguranţa naţională, sau nu? Şi este Dumnezeu la concurenţă cu departamente ale statului? Problema pare ridicol de minoră, dar este de importanţă majoră! Îndepărtarea unei naţiuni de Dumnezeu va lăsa soarta acelei naţiuni în mâinile oamenilor şi aceasta cu repercursiuni tragice şi de lungă durată!
Aşa cum spuneam nu demult, era să mă calce o maşină pe o trecere de pietoni. Treceam strada spre parcarea unde mi-era maşina, când un alt şofer a virat fără să mă vadă pe strada pe care o traversam. M-am ferit în ultima clipă, dar cu preţul unei puternice întinderi de muşchi la piciorul drept. Asta m-a făcut să umblu cu un pronunţat schiopătat de două săptămâni. Apoi, ca şi când n-ar fi fost suficient că mă durea piciorul drept de abia călcam pe el, stângul s-a supărat şi el pe mine din cauza supra-solicitării şi a început şi el să mă doară. Read more »
Recent, cineva mi-a atras atenţia la „trezirea” din Florida prin Todd Bentley. Deste tipul acesta ştiam de mai mult timp. I-am văzut site-ul (www.freshfire.ca) şi am văzut că şi-a început „lucrarea” sub oblăduirea unui înger pe care o „chema” (iertaţi-mi dezacordul) Emma. Apoi am citit de asemenea că la una dintre vizitele sale în cer a fost instruit cu privire la epistola către Evrei (chipurile, aceasta a fost scrisă de Pavel, dar cu ajutorul patriarhului Avraam, de aceea stilul diferit de cel al lui Pavel) şi la alte chestii. Acum site-ul său a fost curăţat de aceste amănunte, mai ales de când Todd Bentley a început „trezirea” din Lakeland, Florida.
O să revin cu amănunte şi o să explic de ce cred că lucrarea lui Bentley este o lucrare de amăgire. Până atunci, doar atât că mă gândeam astăzi că concepţia noastră despre diavolul merge mână în mână (mano a mano) cu concepţia noastră despre Dumnezeu.
Dacă eu cred că rolul lui Dumnezeu este doar să mă binecuvinteze, să mă vindece şi să-mi umple buzunarele cu bani, atunci rolul diavolului nu-i decât să mă împiedice să ajung la aceste lucruri! Dar dacă Dumnezeu vrea să mă mântuie de la pierzare, atunci rolul diavolului este să mă piardă! Ceea ce este cu totul diferit de a mă împiedica să-mi primesc binecuvântările!
Nu vrem nici să-l luăm pe diavolul prea în serios (pentru că atunci i-am da prea multă importanţă, l-am cosnidera prea puternic şi am fi tentaţi să ne luptăm cu el uitând să ne închinăm lui Dumnezeu) dar nici prea superficial (pentru că atunci am desconsidera biruinţa lui Isus asupra diavolului). Nu trebuie nici să văd demoni pretutindeni (un prieten păstor îmi spunea că la o întâlnire cu liderii bisericii a propus o anumită măsură, la care unul dintre participanţi a explodat în engleză „I rebuke that spirit!” – adică, mustru acel duh!), dar nici să fiu in necunoştinţă de manifestări demonice în jurul meu sau în alţi oameni.
Baza este să am o înaltă părere despre Dumnezeu, să mă tem de Domnul şi să-l respect slujindu-i cu umilinţă. Diavolul este un duşman puternic, dar a fost biruit pe Calvar. Biruinţa aceasta etse a mea prin supunere lui Dumnezeu. Şi, prin trăirea după Cuvânt, mărturisirea Cuvântului, sângele Mielului şi încă un element amintit de Ioan în Apocalipsa, prin ne-iubirea vieţii mele (Apoc 12:11).
O explicare a iubirii lui Dumnezeu pentru tine si mine, prin laminin, o proteina moleculara pusa de Domnul in corpul uman, care de fapt tine laolalta tot organismul si-i spune fiecarei parti ce sa faca. Frumos.
Suntem aşa de ocupaţi! Programul nostru este atât de încărcat încât nu mai încape în el nici un articol! Viaţa e o continuă alergare. Avem impresia că acum-acum atingem ţinta şi ne vom odihni în sfârşit, numai ca alte probleme să apară parcă din neant pentru a ne re-încărca orarul. Nemulţumirea ne instigă mereu să căutăm realizarea care, odată dobâbdită, ne nemulţumeşte iarăşi. Suntem ca un hârciog care aleargă în roata sa la nesfârşit, nemaisosind niciodată la capăt.
De cealaltă parte, ne-a ieşit Dumnezeu înainte cu timp în urmă şi nu-L putem ignora! Ne amintim de El când ne izbim cu privirea de Biblie, din când în când duminica la adunare, sau când vreo durere ne săgeată corpul. În clipe ca acelea regretăm că nu I-am dat voie Domnului să fie mai implicat în vieţile noastre, că nu am citit mai mult şi nu ne-am rugat mai des… Dar, cum să-L împăcăm pe Domnul cu prgramul nostru încărcat? De ce de câte ori ne amintim de El avem sentimentul că trăim un paradox, în care avem de-a face cu doi stăpâni pe care nu-i putem împăca niciodată?
Ne-am ruga mai des, am citi mai mult, dar ne este frică de ceea ce ne-ar putea face Domnul sau cere dacă i-am oferi mai mult din timpul nostru! Că am citit sau am ascultat mărturiile unora pe care Domnul i-a trimis în misiune cu nevasta şi trei copii mici după ei. Am auzit de alţii, undeva parcă scrie-n Biblie, la care Domnul le-a cerut să-şi dea averea la săraci şi apoi să-l urmeze pe El! Am văzut la televizor pe femeia aceea bătrână, cum o chemat-o? Parcă Tereza? Da, Mama Tereza! A trăit între săracii Indiei! Aşa ceva noi nu am suporta! Să fie clar!
Şi astfel, slujim unui stăpîn, uitându-ne cu coada ochiului către celălalt, spercând că n-o să se supere prea tare pe noi ca să facă urât! Doar, de-asta mergem la adunare câteodată, şi punem bani la colectă! Ba, am mai ajutat şi pe misionarii aceia, atunci când am dat ăia 20 de dolari! Cum e puţin!? În India 20 de dolari ajung o lună de zile! Noi am făcut asta! Pentru Domnul! Că dacă Domnul nu uită şi răsplăteşte un pahar de apă rece, cum o să uite 20 de dolari? Ia să calculăm, o sticlă de apă filtrată de izvor, din aceea de care bem noi, costă 50 de centi. În ea sunt 3 pahare de apă. Deci, de un dolar se pot cumpăra 6 pahare de apă, de 20 de dolari se pot cumpăra120 de pahare de apă! Vezi? Noi am dat în numele Domnului 120 de pahare de apă!
Ei, dar Dumnezeu şi viaţa de zi cu zi, aceea obişnuită, în care alergăm de ne rupem picioarele, nu sunt incompatibili! Dacă-L invităm pe Domnul să se implice în ea, desigur că este absolut sigur că El va face ordine şi ne va cere disciplină spirituală. El vine ca Stăpân; altfel, nu vine! Dacă îl inviţi altfel, nu realizezi nimic decât îţi prelungeşti agonia!
Dar venirea Sa şi implicarea Domnului în cele mai mici şi aparent nesemnificative detaliii ale vieţii noastre va transforma ordinarul în extraordinar! El va aduce lumină în întuneric, un cântec în liniştea apăsătoare, o alinare în durere, o mângăiere în frustrare.
Uită-te la realizarea psalmistului: Psalm 73:21-23 Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu Sunt totdeauna cu Tine…! Observi cum prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul amărăciunilor l-a făcut pe psalmist să realizeze că toate frustrările nu trag atât de greu în balanţa vieţii ca prezenţa Domnului în viaţa sa?
Aşa că, porunca lui Pavel de a ne ruga necontenit nu este o cerinţă de a ne abandona meseriile, familiile, banii, realizările, viaţa, activităţile. Este o poruncă de a-l include pe Domnul în viaţa noastră, în toate aspectele acesteia. Şi pentru aceasta nu trebuie decât să te rogi la volan, la strung, la birou, când mănânci. Să ai gândul mereu la Domnul. Să ai ochii aţintiţi asupra Lui. Să-i zici, înainte de a face orice, de a începe o nouă activitate, „Doamne, îţi mulţumesc că eşti cu mine! Ce zici, cum să face asta? E bine aşa? E voia ta astfel?” Crede-mă, El se va îngriji de restul!
Evenimentele din Seattle nu au fost, cum zic unii, doar nişte manifestări sociale! De exemplu, la evenimente au participat printre alţii formaţia muzicală „Dave Matthews Band”. Blogul „Live Daily” spune că manifestările au fost „centered on His Holiness the Dalai Lama” (în jurul Sfinţeniei sale, Dalai Lama). Read more »
on 
on 
on 
