A fost Labor Day pe-aici. Sfârşitul vacanţei de vară, sau începutul noului an şcolar, depinde cum vrei s-o iei! Pentru unii, e acelaşi lucru, pentru că nici sfârşitul vacanţei nici începutul şcolii nu-i o bucurie. Dar a fost zi liberă pentru majoritatea lumii. Asta e întotdeauna o bucurie! Au muncit doar cei din comerţ şi entertainmaint. Restul, am stat la cozi interminabile pe autostrăzi sau prin cartiere. Toată lumea era pe drum, mergând sau venind de undeva.
Mi-am amintit de spusele cuiva care a zis, „dacă ai avea toate maşinile din lume înşirate una după alta, atunci ar fi… Labor Day”. Pentru că ploaia ne-a stricat ultima ieşire la irbă verde cu biserica, am vizitat nişte prieteni ce ne-au chemat la mici la ei acasă. Eu nu-s cu micii, dar sunt cu somonul, aşa că au aranjat să fie şi de-acela. Şi au fost de toate. Am acceptat invitaţia din cauza prieteniei şi părtăşiei, dar mai ales pentru că de la ei se vede bine un braţ al oceanului, iar eu care stau „pe un vârf de deal” apreciez schimbarea de scenariu. La mine-n spatele casei, liziera pădurii a început să dea semne de veştejire. Căprioarele şi rar, urşii, vin să se pregătească de iarnă. Frunzele gălbejite, se deprind din copaci şi se aştern pe jos. Încă nu-i pandemică chestia asta, dar va fi-n curând. Acum, doar cazuri mai rare.
Labor Day semnelează venirea toamnei. Unde a dispărut restul anului? De ce a trecut atât de repede? După Labor Day aproape că intrăm în cursă dreaptă pentru pachetul sărbătorilor de toamnă/iarnă. Ziua Mulţumirii, apoi Crăciunul şi Anul Nou…. Încă un an s-a dus de parcă nici nu ar fi fost.
Deci, ce altceva am făcut, pentru a scăpa de nostalgie şi melancolie, sentimente ce m-au copleşit într-un cocktail periculos? Am urmărit un spici al lui John Shelby Spong, episcopul „creştin” care de 20 de ani încoace este pe meterezele demontării Bibliei, a lui Isus şi a creştinismului în general, pentru ca acesta din urmă să fie „o nouă conştiinţă”, după cum zice el, care să învingă în cele din urmă „o definiţie învechită” despre Dumnezeu, Biblie, Isus şi viaţă în general.
După o prezentare generală a „textelor teribile ale Bibliei”, Spong atacă alegerea făcută de Dumnezeu lui Israel şi implicit a oricui altcuiva. Arată crimele împotriva umanităţii făcute în numele lui Dumnezeu (împotriva egiptenilor, amoniţilor, amaleciţilor, etc.). Biblia este vinovată de faptul că sclavia a dăinuit până-n secolul trecut (desigur că, se uită că slavia este mai răspândită astăzi ca oricând, şi asta nu în ţări creştine…), Biblia e vinovată de rolul şi poziţia în care au fost ţinute femeile până nu demult, Biblia este vinovată de disciplinarea copiilor prin bătaie, Biblia este vinovată de antisemitismul unot părinţi bisericeşti şi de antisemitism în general, Biblia este vinovată de susţinerea unor măsuri anti-ecologice, Biblia e vinovată de homofobie şi patriarhism. Biblia e vinovată de rasism, şi acesta împreună cu toate celelalte „păcate” ale Bibliei locuiesc în inima… creştinului fundamentalist, care crede că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi o interpretează în mod literal.
Aveţi AICI clipul youtube cu ceea ce am privit şi eu. Ei bine, era gata-gata să scap de melancolie şi să intru în.. depresie! Mai ales că mi-am amintit că până şi Domnul Isus întreabă dacă va găsi Fiul Omului credinţă pe pământ la venirea Sa (Luca 18:8). Adăugat la aceasta, e imposibil să nu observi că Biblia este interpretată şi reinterpretată, că creştinismul este „purificat” de tot ce e supranatural şi este reinventat, e imposibil să nu observi o răcire a dragostei de Dumnezeu (da, manifestată prin iubirea de oameni! – şi mai ales prin acea iubire care te face să-L mărturiseşti pe Domnul celor pierduţi). Dar apoi mi-am reamintit că, ultimul cuvânt îl are tot Dumnezeu. Când toate vor fi spuse şi făcute, când istoria va fi „împachetată” şi trecută în… istorie, atunci, va rămâne cineva care este Acelaşi ieri, azi şi-n veci! Aşa că, m-am înviorat în credinţa mea şi mâine, va fi o altă zi. Labor Day, adică, de muncă!
Noi ne ajustăm mereu imaginea şi ne-o alcătuim pe baza cerinţelor societăţii în care trăim; ne supunem unei continue programări sociale a feţei ce-o arătăm lumii. Dincolo de imagine, avem cu toţii lacune, temeri, dureri, răni şi probleme nerezolvate pe care le ţinem ascunse de ceilalţi oameni. Cu tot rolul acestora în criteriul după care judecăm pe alţii, cel mai adesea cântărirea celorlalţi se face după imaginea pe care am dezvoltat-o şi susţinut-o prin ani.
Imaginea unora este adesea deosebit de fluidă. Ea este cameleonică, luînd aspectul şi culoarea societăţii în care trăim. Bombardată mereu cu informaţii, imaginea dezvoltată devine atât de influentă încât are puterea de a ne modifica, prin întrebuinţare, credinţele, atitudinile şi sentimentele avute faţă de Dumnezeu, faţă de alţii şi faţă de noi înşine.
Dacă este adevărat că imaginea are un rol atât de important, atunci întrebarea este, cum aş putea să-mi modific imaginea după cea alui Christos? Pe de o parte, aş vrea să păstrez credinţa. Să vorbesc despre ea, fără să o forţez asupra altora, şi totuşi, să-i smulg din foc. Mie mi-e teamă de efectele liberalismului creştin. Le văd împrejurul meu pretutindeni. În bisericile episcopaliene, şi acum recent, în cele reformate evanghelice. Dar nu doar în acestea. Învăţătura despre prosperitate din unele cercuri carismatice, reducerea donării de bani la o tranzacţie de bursă, în care tu dai o sumă x iar Domnul îţi dă înapoi ca la Caritas, ridicarea potenţialului uman la rang de dumnezeu, şi altele, nu sunt mai puţin vinovate decât schimbarea înţelegerii despre ce spune Biblia despre homosexuali, de exemplu. Adică, sunt erezii şi unele şi altele, zic eu.
În aceeaşi notă, liberalismul creştin a scos miraculosul şi supranaturalul din Evanghelie şi din viaţa noastră, şi l-a înlocuit cu etica şi comportamnetul moral. În speţa lui Schleiermacher, credinţa a fost înlocuită de sentimente şi relaţie. Să iubim, să acceptăm, să cultivăm pacea, buna înţelegere, prietenia. Să fim ca Isus, zic ei. De acord. Dar, Isus a fost ceea ce a fost, fără să piardă credinţa! Isus nu pe om l-a avut în centrul vieţii Sale, deşi l-a iubit pe om şi a venit să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru om, ci pe Tatăl! Părtăşia cu Tatăl, voia Tatălui, astea au fost primordiale pentru Isus.
Ori liberalii şi-au pierdut credinţa, sau cel puţin, din punctul de vedere a ceea ce susţin, aşa pare. Vânturarea unor versete biblice în ochii lumii nu înseamnă prea mult! Unii chiar vor zice „Doamne, Doamne” fără să facă voia lui Dumnezeu. Când liberalii fac asta în public, nimeni nu sare în sus, deoarece ştie toată lumea că e doar o mişcare politică, fără bază reală.
Acum, pe de altă parte, aş vrea să mă pot apropia de homosexual cu suficientă iubire dar şi cu tăria de a spera că pot aduce lumină în viaţa lui. Sau, nu trebuie să presupun că eu am mai multă lumină decât el? Aş vrea să iubesc pe liberal şi nu ştiu cum aş face să îi transmit iubirea, în timp ce-mi menţin poziţiile credinţei mele, fără să transmit sentimentul că aş avea ceva împotriva lui. Aş vrea să ascult pe cel ce vorbeşte despre necesitatea de a proteja mediul fără să las senzaţia că-l judec. Dar cum s-o fac? Deoarece credinţele mele sunt puternice, la fel de puternice ca ale acestor două-trei entităţi amintite mai sus. Şi lumea în care trăim noi, este atât de divizată! Suntem aşa de gata să scoatem securea războiului şi să-l scalpăm pe celălalt într-o sălbăticie nemaiîntâlnită până în secolul nostru!
Asta e dilema mea. Stau mereu şi mereu în faţa câte uni caz de samariteancă (Ioan 4) şi nu ştiu cum să fac. Să am fermitatea lui Isus, siguranţa Sa, autoritatea, dar şi iubirea şi puterea de a transmite nevoia de schimbare. Să pot crea un climat al dialogului în cadrul căruia să nu rostim doar vorbe de dragul comunicaţiei ci pentu edificare, cum zice Pavel. Şi apoi să pot deschide calea către Isus ca şi eu şi celălalt să ne îmbunătăţim. Ca în procesul de descoperire a lui Isus, să ne făurim o nouă imagine, în care rănile nevindecate să se repare, fricile să dispară, defectele să poată fi scoase la suprafaţă fără teama de a fi ridiculizaţi pentru ele. Şi-n care să ne ancorăm credinţa în Locul Preasfânt.
La aceeaşi conferinţă la care Biserica Episcopală a decis să ordineze homosexualii, doamna Katharine Jefferts Schori, episcopul ce a condus Conferinţa a afirmat că, mântuirea este o uriaşă erezie a Occidentului. Erezie este că noi putem fi mântuiţi în mod individual, că oricine dintre noi poate fi într-o relaţie bună cu Dumnezeu. Shori a afirmat de asemenea că este erezie a crede că o rugăciune personală (de pocăinţă) poate aduce mântuirea.
„În anumite cercuri întâlnim caricaturizarea prin care se insistă că mântuirea depinde de recitarea unei formule verbale specufuce cu privire la Isus. Această preocupare individualistă este o formă de idolatrie deoarece mă pune pe mine şi cuvintele mele în locul pe care nu-l poate ocupa decât Dumnezeu, adică în centrul existenţei…”
Nu-i destul că criza Episcopalienilor este adâncă, că bisericile care ţin la ortodoxia doctrinei s-au despărţit, acum vine bomba asta! Erezie a crede în Isus? A avea o relaţie personală şi individuală cu Dumnezeu? A te ruga pentru pocăinţă şi a obţine mântuirea printr-o simplă rugăciune!? Dar nu s-a rugat tâlharul de pe cruce, şi Domnul i-a răspuns că chiar în aceea zi el va fi cu Domnul în paradis?
Este clar că Episcopalienii sunt în cădere liberă! În timp ce personal cred că există amplu loc şi rol pentru femei în lucrarea bisericii, nu cred că o femeie poate fi pusă în fruntea unei denominaţii creştine. De aici până la afirmaţiile lui Schori nu mai este decât un pas. Orice abatere de la Scripturi, fie aceasta cât de măruntă, produce un efect enorm. Doamna Schori ar trebui să îşi citească afirmaţiile în lumina Sfintelor Scripturi, şi atunci s-ar vedea cine este adevăratul eretic.
În încheiere, iată o analiză bună a celor de mai sus oferită de Albert Mohler aici.
Îi vezi pretutindeni. Băieţii de peste 19 ani, care participă regulat la templu, care se roagă, citesc regulile bisericii, care dau zeciuială, care sunt capabili şi sănătoşi, sunt încurajaţi să participe ca voluntari pentru o perioadă de doi ani de misionarism. Doi câte doi, cum şi-a trimis Isus ucenicii, îmbrăcaţi fără excepţie în costume negre, cu cămăşi albe şi cravate negre, pe jos sau pe biciclete, cu sacoşe în spate sau pe umăr, mergând de la uşă la uşă, îşi duc credinţa înainte.
Mă uimeşte rigoarea lor şi a religiei ce-o reprezintă. Oamenii au găsit întotdeauna mai uşor de respectat un cod de legi precise şi s-au încadrat mai bine într-o rutină. De aici probabil şi puterea de ţinere a tradiţiilor în viaţa noastră. Harul este greu de înţeles, pentru că eliberează şi omul se găseşte dintr-o dată străin într-o lume în care nu înţelege constrângerile iubirii după ce a fost limitat de cele ale legilor, obiceiurilor şi tradiţiilor. Din acest punct de vedere, în timp ce apreciez la maxim harul, mi-ar place să văd şi-n bisericile evanghelice o mai multă rigurozitate în ceea ce priveşte aspectul acesta al mărturisirii credinţei.
Dar, am divagat! Cum zilele trecute a fost vreme frumoasă, m-am întâlnit pe stradă cu cel puţin 4 grupuri de câte doi misionari. M-am întrebat, oare ce au ei în sacoşe? Le-am văzut ecusoanele pe reverele hainelor, bibliie în mână, dar ce-or fi având în sacoşe? De unde sunt? Din localitatea în care misionează, sau din altă parte? Dacă-s din altă parte, unde dorm? Cine le plăteşte cheltuielile? Poate mă lămureşte şi pe mine cineva
„Eu am o minte deschisă” a exclamat interlocutorul meu! „Adevărul este adevăr oriunde îl găseşti! Chiar dacă este în cantităţi infime, el tot adevăr rămâne! Uită-te la celelalte biserici, uită-te la celelalte religii! De ce nu am putea noi, creştinii, să ne unim cu ele în punctele comune de adevăr?”
Nu i-am răspuns decât că, după părerea mea, o minte prea deschisă, este o minte goală. Dumnezeu nu ne cere o mite deschisă, ci una dedicată total „lucrurilor de sus”. O minte ca a lui Christos, care nu a avut alt gând decât să placă Tatălui. O minte ca a lui Pavel, care nu a avut alt scop decât să-L apuce pe Christos. Astfel de minţi nu-s prea deschise decât pentru un singur ţel, o singură cauză. Şi ecumenismul nu face parte dintre acestea. O astfel de minte nu se împrăştie căutând fărâme de adevăr pretutindeni, când ADEVĂRUL suprem şi unic stă la dispoziţie concentrat într-o singură persoană, Isus Christos!
În Anglia un reporter s-a infiltrat incognito la câteva slujbe religioase la una din importantele moschee din ţară. Rezultatul este un reportaj difuzat la BBC şi ajuns (se putea!?) şi pe youtube. Mai jos aveţi cele 5 episoade. Pe scurt, homosexualii trebuie omorâţi, cei ce părăsesc islamul pentru o altă religie trebuie omorâţi, cei ce comit adulter trebuie omorâţi… Cu adevărat o religie a păcii şi cooperării cu ceilalţi oameni! Desigur, dacă ceilalţi oameni sunt şi ei de aceeaşi religie. Cred că nu mai are nimeni (demult) nici o îndoială despre adevăratele intenţii ale musulmanilor.
Site-ul de AICI face o incursiune în asocierea dintre Obama, biserica pe care a părăsit-o recent (după 20 de ani de membralitate) pentru realizarea intereselor politice personale şi „Black Liberation Theology” (BLT). Jeremiah Wright, fostul pastor, mentor şi prieten al lui Obama este un student al lui James Cone, ideologul din spatele BLT şi un promotor al BLT. James Cone a scris în cartea sa, A Black Liberation Theology, că „a fi negru înseamnă a fi dedicat distrugerii a tot ceea ce este iubit şi adorat în ţara aceasta (USA)” şi că „teologia de eliberare a negrilor va accepta doar dragostea unui Dumnezeu care participă în distrugerea duşmanului de culoare albă.”
Încă un motiv pentru care Obama NU trebuie să devină preşedintele SUA!
Sisters of Charity din Cincinati, Ohio, o mănăstire catolică oferă printre programele de „tratament” şi tehnici New Age, precum Reiki. Reiki se bazează pe teoria că în univers există o energie (numită chi) care poate trece de la un om la altul (de la iniţiat la novice). Conform mănăstirii, orice viaţă este „sfântă” (se subînţelege că Dumnezeu este în totul şi-n toţi).
Una dintre călugăriţe explică practică Reiki astfel: „Este conştienţa de Dumnezeu, REI care conduce energia vieţii, KI, în practica Reiki…. În timpul sesiunii, persoana este complet îmbrăcată. Ea poate simţi o deschidere a energiei blocate, un sentiment de echilibru şi concentrare, o trezire a capacităţilor trupului de a se vindeca pe sine, un sentiment de bunăstare şi de pace.” The Dome, mănăstire din Indiana oferă aceleaşi practici.
Cred că şi unii dintre evanghelici sunt muşcaţi de şarpele acesta. Se zvoneşte că unii reprezentanţi ai Bisericii Emergente va participa la o conferinţă cu catolicii, anul viitor prin Martie. O să vă ţin desigur la curent.
La Yale s-a mai consumat o fază a dialogului musulman-creştin. După tam-tam-ul scrisorii musulmanilor (semnată de 138 de cărturari musulmani) adresată creştinilor acum un an, câţiva dintre creştini au conceput un răspuns; acesta a ajuns să fie semnat de peste 500 de creştini, unii cu nume răsunătoare, alţii mai necunoscuţi (deşi nu-s necunoscuţi lui Dumnezeu!). Unii au semnat din convingere, alţii pentru a fi în compania unor celebrităţi, alţii din cauză că nu au avut de lucru. Indiferent cine a semnat, părerea mea este că au făcut o greşeală. Dimensiunea ei n-o vom realiza decât din perspectiva veşniciei cred eu, pentru că aşa-s unele păcate, vin la suprafaţă doar când este deja prea târziu! Read more »
Episcopul homosexual (Episopal Church) V. Gene Robinson (dreapta) intră într-o „uniune civilă” cu partenerul său Mark Andrew într-o ceremonie de la St. Paul Episcopal Church din Concord, NH. Oficiează magistratul Ronna Wise, la mijloc.
De luni încoace căsătoria homosexualilor este legală în statul California. Nişte judecători locali au ales să decidă contra votului majorităţii (şi decizia lor va fi răsturnată cu siguranţă la alegerile de la toamnă, doar că până atunci, se vor fi „căsătorit” sute şi mii de „cupluri”) şi au legalizat căsătoria homosexualilor. Luni funcţionarii care putea elibera certificate de căsătorie au ales să stea benevol mai multe ore peste program pentru a face faţă fluxului de amatori de certificate de căsătorie. Tot luni avocaţii au stat pe lângă centrele care eliberau astfel de certificate, pentru a agăţa noii căsătoriţi şi a le oferi serviciile lor avocăţeşti. Adică, vor să-i reprezinte pe cei veniţi să beneficieze de legalitatea acestei porcării în statele de unde au venit, pentru a da în judecată staul respectiv, ca să determine şi acolo recunoaşterea certificatului lor.
Legea californiană va da naştere la o mulţime de procese, îndreptate împotriva nu doar a unor state, ci şi a unor instituţii care nu acceptă angajarea homosexualilor, cum ar fi Boys Scouts şi … Bisericile! Vai şi-amar! Fără nici o referire la vaisamar.wordpress.com!
Recent, cineva mi-a atras atenţia la „trezirea” din Florida prin Todd Bentley. Deste tipul acesta ştiam de mai mult timp. I-am văzut site-ul (www.freshfire.ca) şi am văzut că şi-a început „lucrarea” sub oblăduirea unui înger pe care o „chema” (iertaţi-mi dezacordul) Emma. Apoi am citit de asemenea că la una dintre vizitele sale în cer a fost instruit cu privire la epistola către Evrei (chipurile, aceasta a fost scrisă de Pavel, dar cu ajutorul patriarhului Avraam, de aceea stilul diferit de cel al lui Pavel) şi la alte chestii. Acum site-ul său a fost curăţat de aceste amănunte, mai ales de când Todd Bentley a început „trezirea” din Lakeland, Florida.
O să revin cu amănunte şi o să explic de ce cred că lucrarea lui Bentley este o lucrare de amăgire. Până atunci, doar atât că mă gândeam astăzi că concepţia noastră despre diavolul merge mână în mână (mano a mano) cu concepţia noastră despre Dumnezeu.
Dacă eu cred că rolul lui Dumnezeu este doar să mă binecuvinteze, să mă vindece şi să-mi umple buzunarele cu bani, atunci rolul diavolului nu-i decât să mă împiedice să ajung la aceste lucruri! Dar dacă Dumnezeu vrea să mă mântuie de la pierzare, atunci rolul diavolului este să mă piardă! Ceea ce este cu totul diferit de a mă împiedica să-mi primesc binecuvântările!
Nu vrem nici să-l luăm pe diavolul prea în serios (pentru că atunci i-am da prea multă importanţă, l-am cosnidera prea puternic şi am fi tentaţi să ne luptăm cu el uitând să ne închinăm lui Dumnezeu) dar nici prea superficial (pentru că atunci am desconsidera biruinţa lui Isus asupra diavolului). Nu trebuie nici să văd demoni pretutindeni (un prieten păstor îmi spunea că la o întâlnire cu liderii bisericii a propus o anumită măsură, la care unul dintre participanţi a explodat în engleză „I rebuke that spirit!” – adică, mustru acel duh!), dar nici să fiu in necunoştinţă de manifestări demonice în jurul meu sau în alţi oameni.
Baza este să am o înaltă părere despre Dumnezeu, să mă tem de Domnul şi să-l respect slujindu-i cu umilinţă. Diavolul este un duşman puternic, dar a fost biruit pe Calvar. Biruinţa aceasta etse a mea prin supunere lui Dumnezeu. Şi, prin trăirea după Cuvânt, mărturisirea Cuvântului, sângele Mielului şi încă un element amintit de Ioan în Apocalipsa, prin ne-iubirea vieţii mele (Apoc 12:11).
on 
on 
