PERSPECTIVE CRESTINE

Nu-mi place să mă laud, nu-mi stă în caracter.  Nici nu am cu ce, de altfel!  Chiar dacă am ceva, am primit, dacă am făcut ceva, am fost ajutat şi am avut har.  Şi astea nu-s cuvintele unei false modestii.  Sunt convingerea la care am ajuns odată cu trecerea anilor.  De aceea, când mi se impută că aş căuta să fac ceva extraordinar, ieşit din comun şi mai ale rău, cum ar fi de exemplu, imputarea că eu aş considera pe Alin Cristea ca periculos pentru blogosfera evanghelică şi că aş dori să-l reduc la tăcere, nu ştiu cum ar trebui să reacţionez.

Uite la ce statistică mă gândesc: am publicat 1662 de articole.  Din acestea, nu am scris despre Alin Cristea decât într-unul singur: acela din 26 August 2009.  Este un procentaj de… 0,06%!  Deci, cu o singură postare, am încercat să fac tot ceea ce sunt acuzat!  Poate că sunt important, şi eu nu am ştiut!  Ca să nu mai vorbesc că-n ajutorul lui Alin a sărit un pugilist de categorie grea (la figurat nu la propriu) scriind împotriva propriilor principii „despre mine” şi nu „mie”.

Cu Alin am avut cam 10 comentarii reciproce.  Am încercat să le caut pe toate, dar m-am lăsat păgubaş.  Poate că ar trebui să nu mai fac nimic şi să-mi văd de treaba mea, după principiul „câinii latră, ursul merge”.  Să mai continui?  Ce câştig?  Cu Alin am spus că nu mai polemizez.  Dacă el va zice că e albă, o las aşa.  Dacă crede că e neagră, aşa să fie.  Asta este… blogosferă!  Nu este ceva pe viaţă şi moarte!  Nu este o chestie de doctrină care să pericliteze crezul cuiva şi implicit viaţa veşnică!  E ca un „fender-bender” (accident de circulaţie minor) după care, îţi vezi mai departe de drum şi cândva o să repari tabla.  Dacă merită.  Sau, vinzi maşina aşa cum este!

Aşa cum remarca într-un post numerotat #2 de către Mănăstireanu, Alin a sărit mai la toţi şi a avut ceva de criticat, fie că a fost Paul Negruţ, Iosif Ţon, Marius Cruceru, sau Daniel Brânzei.  Din câte am văzut, parcă nici unul dintre aceştia nu s-a sinchisit.  De ce aş face-o eu?  Mănăstireanu presupune că aş fi fost dezamăgit de Alin, sau că aş fi avut ceva aşteptări de la el.  Nu am nici o aşteptare de la Alin, nici o dezamăgire cu privire la el.  Eu am făcut haz (de necaz) la o postare a lui, în care termenul de „puţulică” mi s-a părut nepotrivit în titlu.  Atât.  Şi asta nu este ciudat şi străin, mai ales că Alin are mereu astfel de abordaări pe blogurile sale.

Ei, totuşi, să revin!  O (mică) dezamăgire, tot am cu privire la Alin!  Dar nu i-am reproşat-o (până acum).  De exemplu, la postarea sa cu privire la mogulii blogosferei evanghelice, m-a trecut cu vederea!  Păi cum?  Am site-ul dorupope.com cu peste 420 mii de accesari.  Site-ul predici.us cu peste 100 mii de accesări.  Site-ul cu perspectivecrestine.wordpress.com cu peste 165 mii de accesari .  Site-ul postari.blogspot.com cu peste 26 mii de accesari.  Site-ul predici.net (care acum îl reconstruiesc) dar care a avut până la refinisarea sa peste 100 de mii de accesări.  Alte site-uri, nici nu le mai pomenesc, că-s accesări puţine.  Dacă facem calculul, totalizez în aceste accesări la peste 800 de mii.  Acum, Alin este campionul justiţiei şi a dreptăţii.  Cel puţin aşa lasă să pară.  Dacă voia să fie drept, şi nu avea datele să zicem a site-ului perspectivecrestine.wordpress. com, putea sa ma intrebe, nu-i aşa?  Dar nu a făcut-o.  E scăpare de vedere?  Nu ştiu.  Am crezut că nu-s destul de … baptist pentru blogosfera evanghelică!  Dar, la moguli a apărut şi Mănăstireanu, care acum este anglican.

No, bine.  M-am bătut destul cu morile de vând (propriile mele gânduri şi sentimente).  Uite ce-o să fac.  Ţinând cont că eu am de ce să mă ocup şi fără aceste probleme, voi înceta (cel puţin deocamdată) a mai discuta „despre” şi „cu” cei doi amici.  Sper ca aceste măsuri, vor calma spiritele.  Dacă nu pe-ale altora, atunci cu siguranţă pe-ale mele!

Şi-acum, un roman scurt, în cinci capitole, care să explice decizia mea:
1. Ies din casă, pentru a mă plimba.  O iau la stânga.  Acolo în faţa mea, în mijlocul trotuarului, e o gaură mare, adâncă, plină de noroi.  Încerc să mă strecor pe lângă gard şi buza gropii, pentru a nu cade în ea.  Dar picioarele-mi alunecă, cad, şi mă mânjesc tot de noroi.  Ies cu mare greutate afară.  Mi-e scârbă de mine, mă întorc acasă.  Ziua mi-e oricum ruinată.  Fac un duş ca să mă curăţ, şi stau în casă
2. Ziua următoare, ies din nou din casă pentru a mă plimba.  O iau la stânga.  Acolo în faţa mea, în mijlocul trotuarului, e o gaură mare, adâncă, plină de noroi.  Încerc să mă strecor pe lângă gard şi buza gropii, pentru a nu cade în ea.  Dar, ca şi ieri, cad din nou.  Mă murdăresc tot, caut să ies, reuşesc mai uşor decât ieri, şi mă întorc acasă pentru a mă curăţi.  Ziua e oricum stricată.
3. Ziua următoare, ies din nou din casă, pentru a mă plimba.  O iau la stânga.  În trotuar e gaura.  Încerc de partea cealaltă a ei, să trec, dar şi acolo îmi alunecă picioarele, şi cad.  Murdar, ies afară.  Mai uşor, că am căpătat experienţă de a ieşi din mocirlă!  Mă întorc acasă.  Fac duş, ziua mi-e stricată.
4. Ziua a patra, ies la plimbare.  O iau la stânga.  Văd groapa.  Ce să mă mai feresc!  Sar direct în noroi, şi cu experienţele anterioare, ies la fel de repede, şi mă întorc glonţ acasă!  Parcă nici n-a fost chair atât de rău!
5. Ziua a cincea.  Ies din casă, pentru a mă plimba.  Privesc în stânga, acolo în mijlocul trotuarului tronează groapa cu noroi.  Mă uit în dreapta.  Trotuarul e curat.  Mă duc la plimbare spre dreapta.

* **

După ce în prealabil, ajunsesem la rangul de „etichetă” în blogul domnului Alin Cristea (România Evanghelică) am avansat la acelaşi grad şi-n blogul domnului Dănuţ Mănăstireanu. Cum tăcerea domnului Alin Cristea era suspectă, mai ales după ce am ironizat o postare a lui în numele României Evanghelice în care mi s-a părut nepotrivit unul dintre termenii folosiţi în titlu, am chiar început să cred că neînfricatul şi redutabilul polemist într-ale „dreptăţii şi adevărului” s-a înmuiat… Dar nu era aşa! Aştepta ajutor bărbătesc!  Dacă au fost doi pe unul, să fie doi pe doi!

Admiraţia domnului Alin Cristea faţă de domnul Dănuţ Mănăstireanu (îmi cer iertare că nu pot pune toate linkurile aici, pentru că sunt multe!) nu a rămas nerăsplătită de ultimul.  Acesta, adică domnul Dănuţ Mănăstrireanu, proaspăt întors dintr-un retreat spiritual din Grecia (sau poate că şi-a găsit încărcătorul), l-a trasnformat pe domnul Alin Cristea în „caz”, pe mine în „etichetă”, alături de domnul Marius Cruceru şi doamna Rodica Botan.  Se anunţă o iarnă fierbinte!

Între timp, aştept ca domnul Dănuţ Mănăstireanu să pună linkurile la postările Rodicăi şi ale mele, care justifică presupoziţia sa:

Cei doi il considera pe domnul Alin Cristea pur si simplu periculos pentru blogosfera evanghelica si ar dori sa-l reduca la tacere.

Este oricum incredibil ca doamna Rodica, o „novice” într-ale blogosferei (caracterizarea aparţine domnului Alin Cristea) şi subsemnatul (pastorul, cu blogul în evidentă eclipsă calitativă în ultimele luni – tot domnul Alin Cristea) să putem reduce la tăcere ditamai România Evanghelică!  Mai ales că, domnul Alin Cristea trăieşte în România, munceşte în România, scrie în România şi pentru România, în numele României, etc etc.  Iar doamna Rodica Botan şi cu mine… pripăşiţi prin diaspora, citiţi de o mână de oameni… având locuri de muncă de câte (sau la mine de peste) 8 ore pe zi într-un domeniu nu al scrisului (Rodica) şi nu al patoratului (la mine, pastoratul fiind … voluntar! deşi full-time şi acesta!)  Cum să reduci la tăcere un… Mogul?

Deocamdată atât, aşteptând continuările la „cazul”domnului Alin Cristea.  Şi corecturile de rigoare, desigur, în baza propunerii domnului Dănuţ Mănăstireanu din finalul primului episod din „caz”, în care  propune să se facă curăţenie prin ogrăzile noastre, şi mărinimos s-a plasat pe sine primul în această nevoie de curăţenie.  Sau poate, va urma un cometariu de la domnul Alin Cristea, care-i va aduce precizările necesare întru corectitudine, adevăr şi dreptate.  (Ce naiv sunt!)

Închei cu un comentariu care i-a scăpat Domnului Mănăstireanu, scris de mine în finalul postării ce-am ironizat-o:

trebe să îl iubim (pe Alin) aşa cum este, e de-al nostru că-i de-al lui Isus. Şi să ne rugăm pentru el.

Va urma (dacă VA URMA).

* **

A fost Labor Day pe-aici.  Sfârşitul vacanţei de vară, sau începutul noului an şcolar, depinde cum vrei s-o iei!  Pentru unii, e acelaşi lucru, pentru că nici sfârşitul vacanţei nici începutul şcolii nu-i o bucurie.  Dar a fost zi liberă pentru majoritatea lumii.  Asta e întotdeauna o bucurie!  Au muncit doar cei din comerţ şi entertainmaint.  Restul, am stat la cozi interminabile pe autostrăzi sau prin cartiere.  Toată lumea era pe drum, mergând sau venind de undeva.

Mi-am amintit de spusele cuiva care  a zis, „dacă ai avea toate maşinile din lume înşirate una după alta, atunci ar fi… Labor Day”.  Pentru că ploaia ne-a stricat ultima ieşire la irbă verde cu biserica, am vizitat nişte prieteni ce ne-au chemat la mici la ei acasă.  Eu nu-s cu micii, dar sunt cu somonul, aşa că au aranjat să fie şi de-acela.  Şi au fost de toate.  Am acceptat invitaţia din cauza prieteniei şi părtăşiei, dar mai ales pentru că de la ei se vede bine un braţ al oceanului, iar eu care stau „pe un vârf de deal” apreciez schimbarea de scenariu.  La mine-n spatele casei, liziera pădurii a început să dea semne de veştejire.  Căprioarele şi rar, urşii, vin să se pregătească de iarnă.  Frunzele gălbejite, se deprind din copaci şi se aştern pe jos.  Încă nu-i pandemică chestia asta, dar va fi-n curând.  Acum, doar cazuri mai rare.

Labor Day semnelează venirea toamnei.  Unde a dispărut restul anului?  De ce a trecut atât de repede?  După Labor Day aproape că intrăm în cursă dreaptă pentru pachetul sărbătorilor de toamnă/iarnă.  Ziua Mulţumirii, apoi Crăciunul şi Anul Nou….  Încă un an s-a dus de parcă nici nu ar fi fost.

Deci, ce altceva am făcut, pentru a scăpa de nostalgie şi melancolie, sentimente ce m-au copleşit într-un cocktail periculos?  Am urmărit un spici al lui John Shelby Spong, episcopul „creştin” care de 20 de ani încoace este pe meterezele demontării Bibliei, a lui Isus şi a creştinismului în general, pentru ca acesta din urmă să fie „o nouă conştiinţă”, după cum zice el, care să învingă în cele din urmă „o definiţie învechită” despre Dumnezeu, Biblie, Isus şi viaţă în general.

După o prezentare generală a „textelor teribile ale Bibliei”, Spong atacă alegerea făcută de Dumnezeu lui Israel şi implicit a oricui altcuiva.  Arată crimele împotriva umanităţii făcute în numele lui Dumnezeu (împotriva egiptenilor, amoniţilor, amaleciţilor, etc.).  Biblia este vinovată de faptul că sclavia a dăinuit până-n secolul trecut (desigur că, se uită că slavia este mai răspândită astăzi ca oricând, şi asta nu în ţări creştine…), Biblia e vinovată de rolul şi poziţia în care au fost ţinute femeile până nu demult, Biblia este vinovată de disciplinarea copiilor prin bătaie, Biblia este vinovată de antisemitismul unot părinţi bisericeşti şi de antisemitism în general, Biblia este vinovată de susţinerea unor măsuri anti-ecologice, Biblia e vinovată de homofobie şi patriarhism.  Biblia e vinovată de rasism, şi acesta împreună cu toate celelalte „păcate” ale Bibliei locuiesc în inima… creştinului fundamentalist, care crede că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi o interpretează în mod literal.

Aveţi AICI clipul youtube cu ceea ce am privit şi eu.  Ei bine, era gata-gata să scap de melancolie şi să intru în.. depresie!  Mai ales că mi-am amintit că până şi Domnul Isus întreabă dacă va găsi Fiul Omului credinţă pe pământ la venirea Sa (Luca 18:8).  Adăugat la aceasta, e imposibil să nu observi că Biblia este interpretată şi reinterpretată, că creştinismul este „purificat” de tot ce e supranatural şi este reinventat, e imposibil să nu observi o răcire a dragostei de Dumnezeu (da, manifestată prin iubirea de oameni! – şi mai ales prin acea iubire care te face să-L mărturiseşti pe Domnul celor pierduţi).  Dar apoi mi-am reamintit că, ultimul cuvânt îl are tot Dumnezeu.  Când toate vor fi spuse şi făcute, când istoria va fi „împachetată” şi trecută în… istorie, atunci, va rămâne cineva care este Acelaşi ieri, azi şi-n veci!  Aşa că, m-am înviorat în credinţa mea şi mâine, va fi o altă zi.  Labor Day, adică, de muncă!

* **

Noi ne ajustăm mereu imaginea şi ne-o alcătuim pe baza cerinţelor societăţii în care trăim; ne supunem unei continue programări sociale a feţei ce-o arătăm lumii.  Dincolo de imagine, avem cu toţii lacune, temeri, dureri, răni şi probleme nerezolvate pe care le ţinem ascunse de ceilalţi oameni.  Cu tot rolul acestora în criteriul după care judecăm pe alţii, cel mai adesea cântărirea celorlalţi se face după imaginea pe care am dezvoltat-o şi susţinut-o prin ani.

Imaginea unora este adesea deosebit de fluidă.  Ea este cameleonică, luînd aspectul şi culoarea societăţii în care trăim.  Bombardată mereu cu informaţii, imaginea dezvoltată devine atât de influentă încât are puterea de a ne modifica, prin întrebuinţare, credinţele, atitudinile şi sentimentele avute faţă de Dumnezeu, faţă de alţii şi faţă de noi înşine.

Dacă este adevărat că imaginea are un rol atât de important, atunci întrebarea este, cum aş putea să-mi modific imaginea după cea alui Christos?  Pe de o parte, aş vrea să păstrez credinţa.  Să vorbesc despre ea, fără să o forţez asupra altora, şi totuşi, să-i smulg din foc.  Mie mi-e teamă de efectele liberalismului creştin.  Le văd împrejurul meu pretutindeni.  În bisericile episcopaliene, şi acum recent, în cele reformate evanghelice.  Dar nu doar în acestea.  Învăţătura despre prosperitate din unele cercuri carismatice, reducerea donării de bani la o tranzacţie de bursă, în care tu dai o sumă x iar Domnul îţi dă înapoi ca la Caritas, ridicarea potenţialului uman la rang de dumnezeu, şi altele, nu sunt mai puţin vinovate decât schimbarea înţelegerii despre ce spune Biblia despre homosexuali, de exemplu.  Adică, sunt erezii şi unele şi altele, zic eu.

În aceeaşi notă, liberalismul creştin a scos miraculosul şi supranaturalul din Evanghelie şi din viaţa noastră, şi l-a înlocuit cu etica şi comportamnetul moral.  În speţa lui Schleiermacher, credinţa a fost înlocuită de sentimente şi relaţie.  Să iubim, să acceptăm, să cultivăm pacea, buna înţelegere, prietenia.  Să fim ca Isus, zic ei.  De acord.  Dar, Isus a fost ceea ce a fost, fără să piardă credinţa!  Isus nu pe om l-a avut în centrul vieţii Sale, deşi l-a iubit pe om şi a venit să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru om, ci pe Tatăl!   Părtăşia cu Tatăl, voia Tatălui, astea au fost primordiale pentru Isus.

Ori liberalii şi-au pierdut credinţa, sau cel puţin, din punctul de vedere a ceea ce susţin, aşa pare.  Vânturarea unor versete biblice în ochii lumii nu înseamnă prea mult!  Unii chiar vor zice „Doamne, Doamne” fără să facă voia lui Dumnezeu.  Când liberalii fac asta în public, nimeni nu sare în sus, deoarece ştie toată lumea că e doar o mişcare politică, fără bază reală.

Acum, pe de altă parte, aş vrea să mă pot apropia de homosexual cu suficientă iubire dar şi cu tăria de a spera că pot aduce lumină în viaţa lui.  Sau, nu trebuie să presupun că eu am mai multă lumină decât el?  Aş vrea să iubesc pe liberal şi nu ştiu cum aş face să îi transmit iubirea, în timp ce-mi menţin poziţiile credinţei mele, fără să transmit sentimentul că aş avea ceva împotriva lui.  Aş vrea să ascult pe cel ce vorbeşte despre necesitatea de a proteja mediul fără să las senzaţia că-l judec.  Dar cum s-o fac?  Deoarece credinţele mele sunt puternice, la fel de puternice ca ale acestor două-trei entităţi amintite mai sus.  Şi lumea în care trăim noi, este atât de divizată!  Suntem aşa de gata să scoatem securea războiului şi să-l scalpăm pe celălalt într-o sălbăticie nemaiîntâlnită până în secolul nostru!

Asta e dilema mea.  Stau mereu şi mereu în faţa câte uni caz de samariteancă (Ioan 4) şi nu ştiu cum să fac.  Să am fermitatea lui Isus, siguranţa Sa, autoritatea, dar şi iubirea şi puterea de a transmite nevoia de schimbare.  Să pot crea un climat al dialogului în cadrul căruia să nu rostim doar vorbe de dragul comunicaţiei ci pentu edificare, cum zice Pavel.  Şi apoi să pot deschide calea către Isus ca şi eu şi celălalt să ne îmbunătăţim.  Ca în procesul de descoperire a lui Isus, să ne făurim o nouă imagine, în care rănile nevindecate să se repare, fricile să dispară, defectele să poată fi scoase la suprafaţă fără teama de a fi ridiculizaţi pentru ele.  Şi-n care să ne ancorăm credinţa în Locul Preasfânt.

* **

De-acum, se ştie.   Guvernatorul statului Carolina de Sud a dispărut timp de vreo 7 zile, fără ca cineva sî ştie unde este.  Unii au zis că este prin munţi, la căţărat.  Soţia a zis că probabil s-a retras la vreun hotel, pentru a scrie.  Alţii au zis că se reface undeva.  Dar precis, nu a ştiut nimeni unde este Mark Sanford.

Cert este doar faptul că Sanford era privit de către mulţi republicani ca un potenţial candidat la alegerile prezidenţiale din 2012.  Acum, de când Sanford a reapărut, şi a spus că în timpul lipsei sale a făcut o călătorie să îşi vadă o concubină din Argentina, misterul a fost elucidat, dar s-a mai dus la canal încă o luminoasă carieră politică, a mai rămas o soţie rănită şi patru fii bulversaţi.  Păcat.

Ce m-a frapat însă a fost că, un comentator politic a afirmat că-n secolul acesta în care, datoriă scrutinului mediei totul se află şi se desopere cu viteza luminii, oamenii ar trebui să aibă standarde morale mai înalte.  Serios?  Adică, cei ce trăiau pe vremea când încă nu era radiou şi televiziune, celulare şi maşini de fax nu erau obligaţi la asemenea standarde morale ca cei din zilele noastre?  Adică, sfinţii de odinioară, să se răsucească în morminte că au trăit prea… sfinţi, când ar fi putut lăsa-o mai moale cu morala, că şi aşa nu avea cum afla poporul?

Lipsa de morală asociată cu trăirea după statistici, după ce zice sau nu zice, ce ştie sau nu ştie presa e o boală degenerativă a societăţii zilelor noastre.  Plus, acoperirea urmelor pentru câştigarea de timp, minţirea până-n ultima clipă, apoi recunoaşterea cu lacrimi de crocodil, dezlănţuirea de argumente semantice de genul „depinde ce înseamnă este” (vezi cazul Clinton care susţinea că suxul oral nu este sex, şi că totul depinde de „what the word IS means).

Trist este că procedura aceasta nu este străină bisericilor, unde adesea de la vlădică până la opincă, păcătuim ca apoi să negăm vehement, iar când negarea nu mai are rost că totul e prea evident, plângem şi recunoaştem formal o „greşeală” doar pentru a dori să o mcomitem din nou cu prima ocazie.  Astea nu-s standarde morale vrednice de Dumnezeu!  Vorbesc pentru noi, creştinii!  Că lumea va avea parte de judecata ei!  Doar că judecata va începe de la noi!

* **

Porţiuni ale postului nu sunt pentru cei sub 18 ani, nici pentru cei slabi de înger!

Acum după uciderea lui Tiller, cel ce a provocat se zice 60 de mii de avorturi în trimestrul al treilea, un prieten de-al lui, dr. Carhart s-a oferit să continue cu avorturile…  Numai că nu are unde, deoarece familia lui Tiller a închis clinica particulară.  Dar durerea de inimă a lui carhart nu-i că nu poate ucide pruncii, ci că este penurie de medici care să ştie cum să provoace avorturile în trimestrul al treilea.

Cât despre aceste avorturi, deoarece fătul este mare, după ce se provoacă dilatarea cervixului femeii însărcinate, se introduc chimicale în trupul fătului pentru a-i înmuia ţesuturile.  Apoi se provoacă travaliul.  Fătul va fi scos cu picioarele înainte, lăsând în uter doar capul lui.  Deoarece majoritatea feţilor sunt încă vii, se face o gaură în craniul lor, la baza capului, se extrage creierul, apoi se scoate cadavrul fătului şi se aruncă.

Mă bucur că nu se găsesc medici şi clinici pentru procedura de mai sus.  Ea pare ruptă din experimentele lui Mengele şi-mi lasă impresia că sămânţa hitleristă nu a pierit.

* **