1 Petru 2:9Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui…
Un Popor care nu trăieşte între nişte graniţe, sau într-o anumită zonă geografică. Şeful statului este Regele regilor şi Domnul domnilor. Regele este bun, înţelept şi iubitor. El este generos şi paşnic. Poporul acesta nu votează, nu-şi alege Regele, ci aşa cum se cuvine, Regele îşi alege cetăţenii.
Congresul este format din 2 apostoli şi 12 patriarhi. Personalităţi marcante ale acetui popor au trăit dea lungul anilor în diferite zone. Dar nici Regele, nici Congresul şi nici personalităţile acestui Popor nu sunt recunoscuţi decât ocazional, de convenienţă, ici-colo, la nevoie: când trebuie ca impostori să câştige niscaiva alegeri, când mânia Regelui lasă să se abată tragedii asupra altor popoare, la caz de boală sau cu ocazia unei rugăciuni care trebuie să sune corect.
Acum se adună popoarele lumii şi împăraţii acestora, dar Regele nu este invitat niciodată. Dimpotrivă, împăraţii conspiră să rupă orice legătură cu Regele şi vor chiar să formeze un Babel nou, care să ajungă până la cer, dar independent de Rege.
Cetăţenii acestui Popor sunt răspândiţi prin tot felul de împărăţii; ei se cheamă între ei „fraţi şi surori.” Sunt înrudiţi unii cu ceilalţi, pentru că au fost înfiaţi de Tatăl Regelui. Acum El este şi Tatăl lor.
Tatăl le oferă copiilor Săi beneficii inimaginabile: este de mirare cum de restul lumii nu doreşte să aparţină acestui Popor. ŞcoalaRegelui se face dintr-un volm de 66 de cărţi, care mai de care mai frumoase. Învăţătorul este Duhul Sfânt, un consilier şi avocat suprem care mijloceşte între Tatăl şi copiii Săi. Metodele Duhului sunt blânde dar pline de putere; ocazional se folosesc şi metode practice pentru învăţare. Sistemul medical al acestui Popr este perfect: Regele poate vindeca orice boală, poate şterge orice lacrimă, alunga orice suferinţă. În marele final al istoriei, Regele va alunga până şi moartea din împărăţia Sa.
Poporul acesta trăieşte într-o pace incredibilă. Au aflat secretul unei păci veşnice: au început prin a dobândi pace cu Tatăl, apoi cu Regele, apoi cu ceilalţi oameni, apoi cu ei înşişi. Cu toate acestea, Poporul este sub un atac susţinut din partea multora. Mai ales Prinţul Întunericului a pornit un război vechi de când lumea. El foloseşte şiretenia sa, păcăleli, lovituri pe la spate, atacuri la vreme de neatenţie, săgeţi otrăvite, sabia limbii bârfitoare, poftele ochilor, lumea cu tot ce are ea de oferit. Poporul este însă bine înarmat: se apără cu mântuirea, cu credinţa, cu pacea şi cu neprihănirea. Atacă în luptele corp-la-corp cu sabia Duhului care este Cuvântul Tatălui, iar la distanţă cu rugăciuni. Rugăciunile sunt arme formidabile: pătrund prin spitale, în adâncul închisorilor, în mijlocul deşertului, funcţionează la frig sau căldură, la foame sau îndestulare.
Regele însuşi luptă zilnic de partea Poporului şi pentru Popor. Când vine în luptă purtând medaliile biruinţelor de odinioară, îmbrăcat în lumină, cu ochii ca para focului, cufaţa ca lumina soarelui şi călărind pe un cal alb, însoţit de îngerii de dincolo de ceruri, este înfricoşător. Întreg iadul se cutremură! Şi Regele câştigă biruinţa prin Cuvântul Său. Întreg Poporul luptă alături de Regele său. Ei sunt cu toţii luptărori de excepţie. Îşi dispreţuiesc viaţa, nesocotesc moartea dar îşi iubesc Regele. Fiecare soldat poate bate demoni din iad şi draci din adânc căci Cel ce este în ei şi cu ei, este mai mare decât toţi!
Poporul are o situaţie economică de excepţie. Nu doar că Regele are toate vitele pământului, tot aurul din lume şi tot argintul, dar poporul îşi cinsteşte Regele cu averea. Fiecare consideră că tot ce are aparţine Regelui! O asemenea economie nu va suferi de nici o criză, niciodată. Nu există datorie naţională, nu există buget, totul este al tuturor şi toţi aparţin unii altora.
Poporul acesta este cel mai bogat, cel mai sănătos, cel mai înţelept, cel mai puternic, cel mai curat din tot universul. Poporul acesta nu va pieri niciodată. Acesta este Poporul lui Dumnezeu, este poporul creştin.
Am urmărit un interviu al unui păstor. TV reporterul i-a pus două întrebări, care mi s-au părut total nepotrivite, mai ales adresate unii păstor (creştin):
- crezi în naşterea din fecioară a lui Isus Christos?
- crezi în învierea din morţi?
Ciudat este că răspunsurile pastorului nu au fost cum te-ai aştepta: adică, un răzunător şi convingător „da” la ambele întrebări. El dimpotrivă s-a lansat într-o lungă explicaţie cum că aceste două evenimente ce sunt pietrele de căpătâi a doctrinelor creştine sunt de fapt numai simbolice, că nu este important să crezi în ele, că poţi fi „om” şi fără această credinţă.
Apoi, reporterul a întrebat despre ordinarea de preoţi homosexuali în denominaţia lor. Aici pastorul a început iarăşi o listă de explicaţii, cum că pe vremea lui Isus homosexualismul nu era o problemă între evrei, de aceea Isus nu a spus nici un cuvânt despre asta. Şi că în cultura de atunci a altor popoare, homosexualismul nu era atât de răspândit ca în cultura noastră. Că Biblia este o carte ca un fel de jurnal cultural al scriitorilor ei. Dacă s-ar mai scrie azi o asemenea carte, atunci referirile la homosexualitate ar fi mult mai numeroase, deoarece este un fapt relativ răspândit şi în cultura zilelor noastre, este chiar acceptabil. Numai retrograzii înregimentaţi prin denominaţii fundamentaliste mai cred că homosexualismul este un păcat. Dar creştinii care gândesc, ştiu altfel. Aşa cum acum 25 de ani era nepopular să ai femei ordinate ca preoţi sau pastori, dar lucrul acesta a devenit acceptabil şi chiar răspândit, aşa este şi cu homosexualismul. Denominaţia lui este astăi pionieră într-un domeniu ce-n 25 de ani va fi la fel de răspândit cum este astăzi femeia-păstor sau preot.
Am ascultat cam atât, apoi gândurile m-au purtat într-un fel de disperare. Nu am înţeles niciodată ce înseamnă ca oamenii să-şi dea sufletul din cauza lucrurilor ce vor urma, lucruri îngrozitoare (Luca 21:26 oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate). Acum m-a cuprins un fel de disperare. Am mai experimentat-o în ultimele luni. Ascultam „pe viu” cum era întoarsă Biblia cu susul în jos, şi cum ceea ce a fost întotdeauna păcat, şi este şi va fi păcat indiferent de schimbările culturilor lumii, era acum acceptat şi chiar sărbătorit. Acultam cum unul ce trebuia să fie slujitor al adevărului şi al lui Dumnezeu, să transmită în locul lui Dumnezeu adevărul etern, îşi bătea joc de chemarea sa, de creştinism şi de Dumnezeu.
Mai este mirare de ce se golesc bisericile progresiste? Nu, nu mai este! Pentru că atâta timp cât omul merge la biserică pentru a sta incomod în banca sa şi pentru a asculta un mesaj despre toleranţă, pacifism, încălzirea globală şi alte puncte de discurs din discursul politicienilor şi activiştilor de stânga, nu este mai confortabil să stea acasă în fotoliu în faţa televizorului şi să asculte acelaşi mesaj predat de politicienii de profesie, ajutaţi de staţii şi programe de televiziune aservite cauzelor liberale? Ba da!
În aceeaşi ordine de idei, este la fel de zadarnic să mergi la biserică şi să asculţi discursuri împotriva punctelor de discurs politic al celor de dreapta. Soluţia? Biserica să se întoarcă la predicarea mesajului lui Isus Christos, la predicarea pocăinţei, a sfinţirii, a Marii Însărcinări. Odată acestea făcute, oamenii vor avea lumina pe baza căreia să decidă pentru ei înşişi cum stau lucrurile, vor putea face deosebirea între bine şi rău.
Luca 2:49El le-a zis: „Dece M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Luke 2:49And he said unto them, How is it that ye sought me? wist ye not that I must be about my Father’s business?(KJV).
M-am mirat întotdeauna cu privire la traducerea KJV a versetului de mai sus. Isus era angajat în… afacerea Tatălui Său! Eu cred că această abordare nu este (total) greşită, deoarece într-un anume sens, „marfa” creştinului este… mântuira oferită de Dumnezeu. Faptele noastre şi cuvintele noastre vorbesc despre asta. Ceea ce face creştinul arată mereu către calitatea mărfii. Creştinul este ca un spot publicitar ambulant.
Kartika Sari Dewi Shukarno - Sursa fotografiei: AP
Lucrul acesta trebuie să se vadă mai bine în biserică. Gândindu-mă zilele acestea la creşterea influenţei islamului într-o mare parte a lumii (de exemplu, foto-modelul Kartika Sari Dewi Shukarno a fost condamnată la bătaie cu nuiele ca pedeapsă pentru că a băut bere în public. Musulmanii sunt o minoritate în Malaezia… dar ştiu cum să îşi promoveze religia) şi nu doar la creşterea islamului ci şi a altor religii false (mormonii, martorii, etc), m-am gândit la ce se întâmplă în creştinism.
Uite, oamenii ce vin la bisericile creştine nu-s interesaţi în părerile politice ale pastorului lor. Aceste păreri, de stânga sau de dreapta sunt propagate zi şi noapte pe zeci de canale de televiziune şi de radio. Oamenii vin la biserică să fie învăţaţi despre Dumnezeu, despre adevărul transcendent. Pe ei nu-i interesează să audă despre război sau pace, homosexualism, dreptate socială, încălzirea globală, protejarea bufniţei cu pete, a balenelor şi altele de genul acesta. Opinia păstorului contează prea puţin pentru ei. Ei vor să audă Evanghelia, despre iertarea lui Dumnezeu, despre soluţia împotriva păcatului şi pierzării. Vor să-l cunoască pe Dumnezeu.
Bisericile care au abandonat acest mesaj (episcopaliene, prezbiteriene USA, United Methodist, Church of Christ) au pierdut sute de mii de membri în ultimii zece ani (conform unui studiu din anul 2000 publicat de Glenmary Research Center, studiu care se publică o dată la zece ani). Presbyterian Church USA a pierdut 11.6% din membri, United Methodist 6.7%, Episcopal Church 5.3%, Church of Christ 14.8%.
Dar sunt oare şi biserici care au crescut? Da! Ştii care? Bisericile conservatoare, cu o învăţătură mai „fundamentalistă”: Southern Baptist au crescut 5%, Traditionalist Presbyterian Church cu 42.4%, Evangelical Free Church cu 57.2%, Pentecostal denominations cu 18.5%, Church of God (tot penticostali) 40.2% şi Christian and Missionary Alliance cu 21.8%. Bisericile care cer ceva de la membrii lor, cresc! Ce anume să ceară? Dedicare, moralitate, nevoia de mântuire personală, seriozitate în ceea ce priveşte slujirea voluntară şi zeciuielile, toate acestea însoţite de o învăţătură conservativă. Bisericile progresive, liberale şi chiar şi cele moderate au pierdut membri. Bisericile care s-au definit ca „inclusive” şi „tolerante”, bisericile care au lăsat ca să fie modelate de cultura politică imorală au pierdut membri!
La 1967 Southern Baptists au avut o mare luptă între tradiţionalişti şi progresivi. Aceştia din urmă au pierdut. Ceea ce a urma este uimitor: în anii următori, Southern Baptists se înmulţeau cu o rată de 750 membri şi cu 5 biserici săptămânal. În aceeaşi perioadă, Assemblies of God (penticostali) au crescut cu 121%, Adventiştii cu 92%, Church of God cu 183%, Nazarene Church cu 63%.
Concluzia? Bisericile care se aseamănă din ce în ce mai mult cu nişte organizaţii de caritate ce oferă doar servicii sociale, vor pierde membri, cele conservatoare vor câştiga membri. Aceasta este o prezicere bazată pe istoria mai recentă a bisericilor din America. Şi chestia aceasta o puteţi pune într-un seif şi s-o scoateţi de acolo peste 10 ani. Va fi adevărată.
De aceea cresc musulmanii şi alţii ca ei: aceştia cer ceva de la membrii lor. Ceea ce cer este riguros şi legalistic. Dar este ancorat în tradiţia lor, cere dedicare, perseverare, seriozitate. De aşa natură era „afacerea” (cum zice KJV) în care era angajat Isus. Era afacerea Tatălui, şi era, ca orice afacere, serioasă! Tatăl nu angajează diletanţi, voluntari, oameni care muncesc după ureche, după curentul la modă în politica zilei sau după cum cred ei că e mai potrivit. Numai după prescripţii. Numai după Biblie 100%.
Ştiu că printre bloggeri sunt unii care mă critică ca fiind „fundamentalist” şi că m-aş afla în „cantonament ideologic”. E în regulă. Mai bine să stau mai departe de buza prăpastiei decât să mă aventurez prea aproape de ea! Oricum eu nu mă pregătesc să-mi iau zborul de unul singur sau de capul meu, ci împreună cu Isus. Şi, mai vreau să duc cu mine cât mai mulţi oameni! Cred că aceasta este afacerea Tatălui nostru. Doamne ajută-ne pe toţi!
Pe la sfârşitul anilor 1700, Jonathan Edwards scria, „dacă nu va apare o trezire în curând, vom vedea un holocaust al creştinilor.” Istoria se repetă (ea are caracteristica aceasta, nu-i aşa?) şi suntem foarte aproape de punctul, cel puţin aici în America, să vedem cum cei care şi-au adus o importantă contribuţie la Constituţia acestei ţări şi la Declaraţia de Independenţă, cei ce-au fugit de prigonirile din ţările lor de baştină şi-au venit aici pentru a făuri o societate în care să se poată închina liberi lui Dumnezeu şi să-şi crească copiiîn frică de Domnul vor deveni o minoritate prigonită. Şi asta şi din cauza lor, a creştinilor. Un creştinism în care nu-l cunoşti pe Dumnezeu, nu trăieşti permanent VIAŢA şi nu duci o viaţă care să invite la credinţă îşi va tăia craca de sub picioare.
Nu rămâne decât o întoarcere la Dumnezeu a fiecăruia dintre noi şi post şi rugăciune pentru venirea unei treziri. Whatever it takes!
Un tailandez povestea despre viaţa de dinainte de a fi mântuit.
„Când am fost un budist, mă simţeam parcă în mijlocul unui lac mare, cu apa adâncă, în care mă înecam fără să ştiu cum se înoată. Am ieşit la suprafaţă pentru a doua oară pentru a trage o gură de aer, când l-am văzut pe însuşi Buddha, stând pe malul apei. De departe lam auzit strigând, înoată, dă din mâini şi din picioare, hai, vino la mal! Ajută-te singur! Disperat, am încercat să-l ascult, dar m-am cufundat pentru a treia oară. Când am ieşit la suprafaţă, l-am văzut pe Isus fugind către apă. El nu s-a oprit pe mal, ci a sărit în apă, a venit până la mine şi m-a salvat. După ce m-a scos la mal, m-a învăţat cum să înot, pentru a putea salva şi eu pe alţii”.
Religia este o încercare omenească de îndreptare a vieţii, de aducere a acesteia în acord cu Dumnezeu. Metodele folosite sunt faptele bune, sacrificii, ritualuri, tradiţii strămoşeşti, şi bani, pentru mituirea divinităţii. Metodele acestea nu-s străine nici unei denominaţii, nici denominaţiilor protestante, nici neo-protestanţilor, nici aparţinătorilor bisericilor istorice. Creştinismul este invadarea omenirii de către Dumnezeu care s-a întrupat, pentru ca, de la nivelul de om să moară pentru omenire şi să o mântuiască. Mântuirea înseamnă o aducere a omului înapoi în familia lui Dumnezeu. Dumnezeu devine omului Tată, Stăpân şi Rege. Ştiu, „tată” e ok pentru mulţi… dar stăpân, rege… nu prea! Părerea ta, preferinţele tale nu au importanţă în domeniul acesta. E ca legea gravitaţiei: ai prefera ca vaza de cristal să nu-ţi cadă din mână şi să se zdrobească de podea. Dar, indiferent de preferinţa ta, pământul atrage spre sine şi zdrobeşte tot ce e fragil. Aşa că, Dumnezeu este Rege şi Stăpîn oricum. Dacă nu este peste viaţa ta, aceasta este doar temporar.
Isus vorbea depre Sine ca despre o piatră uriaşă: unii se vor lovi de ea şi se vor zdrobi (prin mântuire), peste alţii va cade piatra aceasta şi-i va zdrobi (la judecata finală).
Religiile învaţă pe oamenii ce se îneacă în mijlocul lacului cum să înoate, cum să se salveze. Poţi fi practicant sau nu, devotat sau nu, lacul acesta te va mânca până la urmă. Este marea de păcate, şi este atât de imensă, încât nici o religie nu salvează, şi nici un om nu se poate mântui nici măcar pe sine. A fost nevoie de însuşi Dumnezeu să salveze oamenii. De aici provine exclusivismul creştinismului. De aici intoleranţa de care suntem acuzaţi. E normal să fie aşa. Dar despre asta, altă dată.
am reversa procesul prin care plantarea de biserici a devenit o „industrie” ce angajează evanghelişti de profesie, cu o infrastructură şi logistică ce funcţionează ca acele ale unei „afaceri”?
am renunţa să mai facem ceea ce facem în biserici? Adică, am scoate instrumentele şi cântăreţii „de profesie” şi am încuraja participanţii să cânte? Adică, am renunţa la retroproiectoare, producţii multi-media, piese de teatru, pantomimă, etc? Dacă am înlocui băncile pluşate cu scaune simple, din lemn? Dacă am scurta drastic „programele”? Dacă am citi 1/2 oră din Biblie şi am explica doar 10 minute? Dacă am avea mai mult timp de părtăşie?
am renunţa la clădirile ce sunt azi folosite doar un procent infim într-o săptămână? Sau dacă le-am transforma pentru majoritatea timpului în sală de mese pentru cei flămânzi, în spital pentru cei bolnavi, an loc de consiliere a celui zdrobit şi confuz? Dacă ne-am aduna numai în case, şi poate o dată pe lună cu toţii, într-o clădire închiriată pentru un astfel de timp?
am renunţa la serviciile dintr-o întreagă duminică, pentru a ne dedica ajutorării celor în nevoie? Evanghelizării pe stradă, în cofetării, în restaurante, şi-n orice loc în care se află prietenii noştri, vecinii noştri, colegii noştri?
am suspenda venirea la adunare a tuturor membrilor, şi permiterea reîntoarcerii lor doar în clipa în care au adus la Christos pe cineva?
am fi pe stradă aşa cum suntem în adunare, şi-n adunare aşa cum suntem pe stradă? Dacă am înceta să ne mai prefacem şi să ne dăm drept alţii în afaţa oamenilor când de fapt ştie Domnul şi ştim şi noi cine suntem în realitate?
ne-am mărturisi mereu păcatele în public şi am fi transparenţi?
păstorul ar acorda la fel de mult timp şi interes familiei, cât acordă bisericii?
nu ne-am mai ruga niciodată pentru noi, ci numai pentru alţii? Am avea încredere că cuiva îi pasă îndeajuns de noi, încât să fim convinşi că dacă nu ne mai rugăm pentru noi, vor fi mult mai multe rugăciuni în folosul nostru decât doar ale noastre?
am acorda 90% din banii adunaţi la biserică misiunii, şi doar 10% nevoilor noastre?
am urma pe Isus după mântuire, şi nu fără mântuire?
am renunţa la a copia mereu modele contemporane „lucrative” şi am copia modelul din Faptele Apostolilor?
am posti o zi întreagă de la televizor şi computer în casele noastre?
Vorbeam cu cineva deunăzi și-mi povestea necazurile vieții sale. Se pare că viața unora are probleme și necazuri ce se țin lanț… cum trece o problemă, o face doar pentru a lăsa loc la alta!
Îmi amintesc de o povestire: se zice că un cowboy vede într-o zi cum taurul ciurdei vine către el, cu capul în pământ, coarnele ațintite la luptă și nările fremătând. Cowboy-ul o ia la fugă dar în câmpul larg nu are unde să se ascundă… până ce zărește o groapă. Sare în ea tocmai la timp: taurul trece pe deasupra gropii. Cowboy-ul sare afară din groapă, dar taurul de întoarce și o ia din nou în direcția omului. Acesta sare înapoi în groapă, chiar la timp, apoi iar afară din groapă. Taurul se repede din nou către el. Secvențele se repetă mereu.. până când un al cowboy, ce stătea la distanță, îi strigă celui hăituit: „de ce nu stai în groapă!?” La care primul cowboy răspunde, „aș sta dar în groapă este un urs!”
Necazurile. Vin peste tine fără să le meriți. Nu ai făcut nimic să le atragi. Cel ce își distruge sănătatea, sau relațiile, sau viitorul prin acțiuni nesăbuite, acela da! El nu ar avea dreptul să se plângă de consecințele faptelor sale! Dar tu? Cel care ai fost „cuminte” toată viața? Ai ascultat de părinți, ai respectat pe cei în vârstă, le-ai urmat sfatul? Ai învățat bine, ai făcut sport ca să-ți întreții sănătatea, ai mâncat responsabil, nu ai avut vicii, nu ai exagerat în nimic din ceea ce ar fi avut repercursiuni grave? Ai avut o tinerețe castă și te-ai căsătorit „în Domnul”. De ce acum problemele? De ce ești bătută? De ce-ți vine soțul acasă beat și-ți face viața un iad? De ce nu ajung niciodată banii? De ce trăiești mereu în lipsuri? Neînțeles sau neînțeleasă?
Ai spune cuiva, dar cui? Cine are timp de problemele tale, când fiecare este încărcat de ale lui? Cine are timp să se oprească, măcar să te asculte? Cine ar avea un sfta pertinent? Sau măacr o îmbrățișare ca aceea a mamei tale, care să te facă pentru o clipă să oftezi a ușurare?
Te duci la adunare… acolo pastorul te întâmpină cu un zâmbet profesional și cu o strângere de mână viguroasă, urându-ți „pacea Domnului!” Dar pacea aceea nu a mai trecut pe lângă tine de mult… Și tot ce se întâmplă în adunare, predicile și cântările sunt doar niște formule fără să-ți spună nimic ție personal, fără să se adreseze direct problemelor tale. Asta nu din rea-voință, ci pentru că este ușor ca după ce ai lucrat în biserică o viață întreagă să începi să lucrezi cu formule irelevante timpurilor și situațiilor actuale. Problemelor specifice. În seminar am învățat homiletică, exegeză, teologie sistematică… dar a fi OAMENI se învață doar din umblarea cu Isus!
Un sportiv american povestea odată cum s-a dus la farmacie și și-a umplut coșul de analgezice, de fașe, de unguente… Era evident din conținutul acestuia că el suferă teribil. Dar casierul i-a luat banii, i-a împachetat cumpărăturile și l-a salutat impersonal, „îți doresc o zi bună”. Supun atenției noastre părerea că bisericile noastre și Trupul Domnului trebuie să fie un loc special, de milă, înțelegere, vindecare, acceptare și ajutorare. Altfel, degeaba e totul! Că rămânem irelevanți pentru oameni ca acela cu care am povestit, și care mi-a inspirat gândurile de mai sus! Altfel, ei se adăpostesc la sânul bisericii de urmărirea unui taur dar ies afară repede, că înăuntrul adăpostului, este un urs! Adică, dau din lac în puț!
E duminică. Se merge la „biserică”. Uităm că noi suntem biserica, așa că biserica a devenit o clădire din pietre amorfe. Formată din oameni, ea este o clădire spirituală formată din pietre vii. Dar acum am înlocuit-o cu o clădire și mergem la biserică cum am merge la un restaurant. Read more »
În ultima sută de ani, mâinile şi picioarele lui Christos au fost amputate. În definitiv, în ochii lumii, noi am devenit o gură uriaşă. De cele mai multe ori, suntem cunoscuţi după lucrurile cărora le suntem împotrivă, nu pentru care suntem. Biserica trebuie să fie mobilizată în favoarea lucrurilor pentru care militează, nu pentru lucrurile cărora le stă împotrivă. Eu vreau să fiu pentru săraci, bolnavi, pierduţi, eu vreau să fiu „prietenul păcătoşilor.” – Rick Warren
Acum 35 de ani Chuck Colson pleca de la Casa Albă pentru a fi confruntat cu un proces ce-i va aduce pedeapsa cu închisoarea pentru rolul său în scandalul politic Watergate. Nixon va părăsi şi el Casa Albă în urma demisiei. Colson va fi condamnat la un an de închisoare din care a făcut şapte. Prietenul său Tom Phillips i-a dat înainte de proces o carte: Mere Christianity a lui C.S. Lewis. Citirea acestei cărţi i-a schimbat viaţa lui Colson. El s-a întâlnit cu Mântuitorul Său! Read more »
Deunăzi, trecând pe la bibliotecă să las nişte cărţi şi să iau altele, am trecut pe la standul unde se vând cărţi ce nu au mai fost împrumutate în ultimii 3 ani. Se vând cu 50 de cenţi cărţi uneori interesante, şi merită să te opreşti măcar o dată pe săptămână. De data aceasta mi-au căzut ochii peste o carte al cărei autor nu-mi era necunoscut: David Wilkerson. Tipul din New York care a lucrat printre bandele oraşului şi care a fost instrumental la mântuirea unora dintre ei, cum ar fi de exemplu Nicky Cruz. Read more »
Stuart Bricoe povesteşte într-un din cărţile sale despre o întâlnire a unei grupe de studiu, la care veni o doamnă ce nu mai fusese la aceste întâlniri. Liderul grupului o întrebă ep doamnă „vrei să ne spui cum te cheamă?” „Desigur!” răspunse ea, „Nancy”. Şi cu ce te ocupi tu, Nancy?” „Eu sunt un ucenic al Domnului Isus degizată perfect ca operator de maşini” răspunse ea. Read more »
Întrebaţi de Rick Warren ce înseamnă pentru ei că sunt creştini, Obama a răspuns că pentru el a fi creştin înseamnă că Isus a murit pentru păcatele sale pentru a fi iertat. McCain a răspuns că pentru el a fi creştin înseamnă că este mântuit.
În cuvintele lui John Stott… „Mântuirea şi iertarea nu sunt temeni convertibili sau interschimbabili. Mântuirea este mai mare decât iertarea… iertarea şi sfinţirea şi imortalitatea sunt aspecte ale mântuirii noastre. Mântuirea este un cuvânt bun; denotă acel scop atot-cuprinzător al lui Dumnezeu prin care El justifică, sfinţeşte şi glorifică poporul Său: mai întâi, iertându-le păcatele şi acceptându-i ca neprihăniţi în ochii Săi; apoi, progresiv, transformându-i prin Duhul Sfânt în chipul lui Christos, până când în cele din urmă, ei devin ca Christos în ceruri, când îl vor vedea aşa cum este El, şi când trupurile lor vor fi înviate în neputrezire, după cum este şi trupul slăvit al lui Christos. Eu tânjesc să răscumpăr „mântuirea” din conceptele înguste la care a fost redusă până şi de către unii evanghelici”
Din ‘God’s Man: Studies in 2 Timothy’, in “The Keswick Week 1969″, ed. H. F. Stevenson (London: Marshall, Morgan and Scott, 1969), p. 51.
Confruntaţi cu tot felul de poziţii şi păreri cu privire la ce înseamnă o adevărată trezire, m-am gândit să pun aici un video clip în care veţi auzi (în engleză) vocile unor predicatori mai de demult şi alţii mai noi, vorbind despre adevăratele treziri. Vizionare plăcută şi o trezire binecuvântată la toţi!
Arhiepiscopul Ugandei, Henry Orombi acuză pe primatul Anglican al Angliei (şi al Bisericii Anglicane din întreaga lume) Arhiepiscopul Rowan Williams că a „trădat” biserica şi că funcţia sa este un vestigiu al colonialismului englez. Toată tevatura a pornit acum 5 ani când Biseria Episcopală Americană (parte din Comunitatea Anglicană) a ordinat primul episcop homosexual. De atunci a început o hemoragie de biserici şi lucrători către biserici anglicane din Africa, ai cărei episcopi s-au ridicat împotriva acestui păcat (precum şi al altora) şi care anul acesta au refuzat să participe la Conferinţa de la Lambeth.
Printre cele mai notabile plecări a fost cea a celebrului J.I Packer acum câteva luni. Cred că ar trebui să ne rugăm pentru cauza Adevărului în Biserica Anglicană. Pentru ca păstorii spirituali ai turmei să se întoarcă la Christos şi la scriptură. Pentru ca Biserica să continue să fie zidită de Domnul.
AICI aveţi un articol din London Times şi scrisoarea Arhiepiscopului Orombi.
Unul dintre cei mai proeminenţi promotori ai New Age-ului, Deepak Chopra a lăudat conţinutul şi pe semnatarii „Manifestului Evanghelic.” El afirmă că a remarcat nota conciliantă a manifestului, şi faptul că semnatarii acestuia nu vor să atace alte credinţe nici să le excludă. A remarcat de asemenea recunoaşterea că trăim într-o „global era” (o epocă globală) care arată că evanghelicii de astăzi au înţeles că pământul (creaţia lui dumnezeu, în cuvintele lui Chopra) trebuie respectat şi îngrijit. „Dacă vrei să salvezi pământul, atunci nu are rost să ataci restul omenirii, care se închină unui alt dumnezeu” a spus Chopra. Read more »
Semnatarii Charterului Manifestului sunt creştini din întreg spectrul teologic evanghelic, de la liberali (Jim Wallis) la conservatori (Os Guinness). În versiunea originală a Manifestului, unul dintre semnatari era Dr. Ergun Caner de la Liberty University. Dr. Caner este turc şi s-a întors la Christos dintre musulmani. Numele său a fost în cele din urmă retras de pe lisat originală, deoarece, deşi Dr. Caner a fost consultat cu privire la Maniefst, nu şi-a dat niciodată consimţământul pentru acesta.
Pe scurt, ceea ce reproşează Dr. Caner Manifestului, sunt următoarele:
- Nu există nici o confuzie cu privire la ceea ce înseamnă a fi „evanghelic”. Evanghelicii ştiu că numai Isus Christos este Domnul şi-n afară de El nu există mântuire. Biblia ESTE Cuvântul lui Dumnezeu şi cu privire la aceasta nu există nici o confuzie.
- Ca baptist, Dr. Caner nu se consideră a fi în tradiţia protestantă pe care o asumă Manifestul. Din punct de vedere istoric, baptiştii au fost dezidenţi şi ca atare au fost vânaţi şi prigoniţi de către reformatori. De aceea dânsul nu crede cum se scrie pe pagina 10 a Manifestului că „evanghelic” este sinonim cu „protestant.”
- Apoi, Dr. Caner nu evde de ce ar trebui evanghelicii să se scuze pentru poziţia pe care au adoptat-o în public cu privire la avorturi, căsătorie şi rugăciune. Evanghelicii sunt pentru rugăciune, pentru căsătoria tradiţională şi contra avorturilor. Logica simplă spune că dacă eşti pentru ceva, eşti contra opusului acelui lucru.
- Evanghelicii nu sunt „proprietatea” unui anume partid politic, dar vor susţine acei candidaţi care susţin valorile evanghelicilor şi care sunt împotriva acelor valori care sunt ne-biblice, precum avortul şi homosexualismul.
- Scopul evanghelicilor nu este să fie populari ci acela de a mântui suflete pentru ceruri. O cultură nu se schimbă prin renunţare. Dr. Caner va sta în agora publică şi se va lupta pentru idelaurile înaintaşilor (el aminteşte numele lui Jerry Falwell, Adrian Rogers, D. James Kennedy, James Dobson şi alţii), fără să-şi ceară scuze.
Iată aici textul complet în engleză al Dr. Caner:
In recent days, I became aware that my name is on the list of “Charter Signatories” for the Evangelical Manifesto (EM). There is only one problem: I never signed it. A few months ago, I was consulted by a member of the steering committee, and invited to read through a rough draft. At that time, I stated in an email that I felt the language concerning the forefathers of evangelicalism was too dismissive and too harsh. Men such as the founder of our University, Dr. Jerry Falwell, acted with courage in putting evangelical Christianity on the frontlines of the American dialogue. I was saddened to read that this language was not changed. Then I became angered by the tone of the presentation at the National Press Club (NPC). I must state for the record, the EM does NOT reflect my position, and the speakers at the NPC do NOT reflect my position concerning the current state of Evangelicalism. Even in the preface, I disagree fundamentally with a number of assumptions, namely, (1) that there is any confusion at what being evangelical means, and (2) that we stand in the tradition of the Protestant Reformation. First, I do not see any “confusion” concerning the term- we have always been clear what it means. We are conservatives who believe that Jesus alone is Lord, and the Bible is the only Word of God. The only confusion occurs when a non-evangelical wants to muddy the waters in order to become one of us, since we are such a large constituency. Secondly, as a Baptist, I do not stand in the “Protestant” tradition. Historically Baptists are dissenters, and were hunted by many of the Reformers. I do not believe, as the longer version of the Manifesto reads, that “evangelical is synonymous with Protestant” (p. 10). Further, reading the document sounds like an extended apology, and I do not apologize for the stance we have taken for decades: evangelicals are unapologetically and unabashedly pro-life, pro-marriage and pro-prayer. We believe that Christianity has been pushed out of the public square, and I do not believe such a “manifesto” will accomplish the aim of bringing prayer back in schools or rescuing the unborn. Simple logic states that standing for something requires standing against something else. This was the genius of men such as Dr. Jerry Falwell, D. James Kennedy, Tim LaHaye, James Dobson, Pat Robertson, Adrian Rogers and others. They accepted the challenge of an unabashedly secular society without hesitation and without reservation. We are not “owned” by any political party, but we will stand with and for candidates that are for our values, and against those values that we see as unbiblical, such as homosexuality and abortion. I absolutely stand against the tenor of the NPC meeting that seemed to distance itself from our forefathers in evangelicalism. Men such as James Dobson and Jerry Falwell stood for truth and righteousness. I not only thank God for these men, I believe we must carry on this fight. It is our duty to continue their stance, not run from it when criticism makes us unpopular. Popularity is not the goal of an evangelical; Converted souls in heaven are the ultimate goal. You do not change a culture by surrender. This is precisely what the document seems to do. Thankfully, the aforementioned forefathers raised up a generation of men and women who continue to speak in the public square, and build great institutions that do the same. I shall continue to stand in the public square, without apology. I ask that my name be STRICKEN from the charter list of the Evangelical Manifesto. This is NOT a movement with which I am comfortable. I am more than happy to discuss these differences with any member of the EM body, either publicly or privately. My email is ecaner@liberty.edu. Dr. Ergun Mehmet Caner President and Dean?Liberty Baptist Theological Seminary and Graduate School?Liberty University
La anul 1893, la Chicago se întâlneau peste 400 de preoţi şi lideri religioşi din diverse religii, în cadrul celui dintâi „Parlaiment of World Religions” (Parlament Mondial al Religiilor – PMR – a nu se confunda cu Partidul Muncitoresc Român care suferea şi ăsta de abureli asemănătoare). Printre cei invitaţi, o tânără stea a hinduismului, Swami Vivekananda. Printre creştinii prezenţi, aşa cum se aştepta la vremea aceea, o mulţime de reprezentanţi ai unui creştinism dogmatic care credea încă în mântuirea prin Christos, în existenţa raiului şi a iadului. Read more »
Acum două săptămâni, fiind prin centrul Seattle-lui cu maşina m-am trezit blocat pe o stradă pânăa la trecerea unui convoi de maşini oficiale. Alegerile pentru preşedinţie sunt în toi, candidaţii cutreieră ţara în lung şi-n lat, aşa că m-am gândit că-i vreun candidat sau surogat de-al lui. Dar, am aflat că de fapt nu era nici un candidat, ci Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului. Read more »
Astăzi e 1 Mai şi-n SUA este Ziua Naţională de Rugăciune. Subiectul rugăciunilor este… rugăciunea! Una dintre cele mai uitate discipline spirituale, o activitate despre care s-a scris pe larg, despre care s-au făcut afirmaţii mari, dar care ne scapă mereu şi mereu. Read more »
on 
on 
