PERSPECTIVE CRESTINE

Sâmbătă am fost invitat să predic la o nuntă a fetiţei unui prieten drag, Ezechiel Suciu.  A fost o nuntă frumoasă, cum cred că sunt toate nunţile.  De câte ori văd un tată ducându-şi fata pe culoar şi predând-o celui ce-i va fi bărbat de acolo înainte, plâng şi mă bucur în acelaşi timp.  Nu am avut copii, dar ştiu ce înseamnă să creşti, să îngrijeşti şi să iubeşti la nesfârşit un copil, şi apoi să te desparţi de el în „ziua aceea” a nunţii!  Plâng.  Dar, mă bucur, deoarece în fiecare nuntă întrevăd Marea Nuntă care va încununa toate nunţile, Nunta Mielului şi a Miresei Sale.

În sfârşit, la nunta de sâmbătă a fost fain.  Atmosferă de sărbătoare, o mulţime de oameni ce se cunoşteau între ei şi căcora le părea bine că se revedeau acolo.  Soţia mea nu s-a simţit prea bine şi nu venit cu mine, aşa că am fost cam singuratic.  Da m-am îndeletnicit cu uan din preocupările mele plăcute: am stat deoparte şi am privit oamenii!

În cele din urmă, am mers şi eu la bufetul unde se servea masa, mi-am luat o farfurie cu mâncare apoi am revenit în cortuol unde erau amenajate mesele.  Cu mâncarea în mână, îmi căutam un loc la o masă unde să stau cu cunoscuţi, când două tinere pe care le cunoşteam din Portland Oregon, aşezate la o masă cu alte două tinere pe care nu le cunoşteam m-au strigat şi m-au întrebat dacă nu consider sub „demnitatea” mea să stau la masă cu ele…  Cum să fie sub demnitatea mea!?  Am încercat toţi aceşti ani să păstrez un spirit tânăr, ca să am acces la tinerii din bisericile pe care le-am păstorit!

Dar despre asta, poate altă dată.  M-am aşezat la masa domnişoarelor şi am făcut cunoştinţă cu tinerele necunoscute.  Am descoperit că erau fetele unui prieten de-al meu de mai demult, dar pe care l-am redescoperit aici în SUA.  Nu ştiam că are copii atât de mari!  În sfârşit, discuţia noastră s-a învârtit în jurul nunţilor, băieţilor (ce altceva discută fetele!?), adunărilor, formelor de închinare, şi altele.  Printre discuţii, şi nimicuri, desigur.  Potrivite cu tinereţea şi nunta.

Ce m-a surprins încă o dată, e maturitatea tinerilor din zilele noastre.  Mi se par mult mai maturi decât am fost noi la 17-18 ani!  Şi constatarea asta mi-a amintit de un lucru: când e vârsta potrivită pentru mântuire?  Douglas R. Sword în cartea sa Christian Parenting povesteşte cum făcea baie fiului său de 4 ani.  Era grăbit deoarece era luni seara şi în SUA luni seara este meci de fotbal.  Dar băieţelul avea chef de poveşti.  Cum nu mai era mult până la Crăciun, el începu să povestească că ar dori să aranjeze o petrecere pentru ziua naşterii lui Isus.  Apoi, aşa ca din senin, băieţelul întrebă ce înseamnă să-l primeşti pe Isus în inima ta?

Cu toată graba, Sword se apucă să-i povestească băieţelului cum noi, oamenii, facem lucruri rele care-l supără pe Dumnezeu.  Aşa că, Dumnezeu a trimis în lume pe Isus, Fiul Său, pentru a muri pe cruce pentru păcatele noastre.  Când noi recunoaştem că am greşit şi cerem iertare lui Dumnezeu, atunci Isus intră în inima noastră.

Băieţelul se gândi pentru o clipă apoi întrebă dacă el poate cere iertare şi să-l primescă pe Isus în inima sa.  Şi s-au rugat.  Sword povesteşte că nu mai ştie nici cine a jucat nici cine a câştigat în lunea aceea: dar nu va uita niciodată cum l-a condus pe fiul său la Christos.  Frumoşii tineri, dragii copii!  Poate ar trebui să le acordăm mai multă atenţie!

Confruntaţi cu tot felul de poziţii şi păreri cu privire la ce înseamnă o adevărată trezire, m-am gândit să pun aici un video clip în care veţi auzi (în engleză) vocile unor predicatori mai de demult şi alţii mai noi, vorbind despre adevăratele treziri.  Vizionare plăcută şi o trezire binecuvântată la toţi!

Organizația fondată de Richard Wurmbrant, The Voice of the Martyrs oferă fiecărei persoane care va vizita China cu ocazia Jocurilor Olimpice din această varăși care dorește să ajute la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu cinci biblii pe care să le ducă în China.  Bibliile sunt în limba mandarină, spunea Todd Nettleton (director pentru Dezvoltare Media din cadrul VOM) când a dat un interviu lui Janet Folger, gazda showului Faith 2 Action.  Dacă știți pe cineva care va merge în China și dorește să ducă Biblie, se pot obține mai multe informații de la telefonul 1-800-75-VOICE. Continue Reading »

Cu 5 ani în urmă, când încă locuiam în Oregon, am primit un telefon de la o prietenă de-a noastră din Tennessee să ne ducem la o biserică anume dacă vrem să ne întâlnim cu fiica ei.  Aceasta urma să fie vorbitoare principală la întâlnirea de misiune a bisericii și nu, nu va putea locui la noi dar i-ar face plăcere dă ne revedem.  Fiica se numea Dayna Curry și era una dintre cele două misionare americane care au fost luate prizoniere de către talibani în Afganistan în anul 2001.  Cealaltă misionară era Heather Mercer.  Ele au fost prizoniere 105 zile, până când au fost eliberate de americani.

Sigur că ne-a făcut plăcere întâlnirea cu Dayna și mai ales să vedem că este bine, sănătoasă, cu credința și pasiunea pentru Domnul intacte.  Ba chiar ne anunța că se va duce înapoi în lumea arabă după o scurtă ședere în SUA.  Și așa a și făcut.  Acum este în Irak împreună cu soțul ei și fiica lor de 2 ani.  Continuă să-l prezinte pe Isus musulmanilor!

Prietena ei, Heather Mercer a fost weekendul trecut în Portland, la aceeași conferință de misiune, acum la a șasea ediție.  13 mii de creștini interesați de misiune au participat din zona de NW.  În cuvântarea sa, Heather a amintit participanților că cei cărora le este frică pentru propria viață, nu vor face mare lucru pentru Domnul și Împărăția Sa.  „Dorința de a-ți păstra viața este probabil unul dintre cele mai periculoase mecanisme folosite de diavolul pentru a continua să țină lumea sub controlul său.  Ca să cucerești lumea pentru Christos, îți trebuie cel puțin două lucruri: să fii nebun pentru El și să nu-ți fie frică pentru viața ta!”  Apoi a continuat: „pentru a învinge frica, ai nevoie de o dragoste adevărată pentru Domnul și pentru oamenii de pretutindeni pe care-i iubește El!.”

Eu nu pot vorbi pentru bisericile din România, dar aici în diaspora, bisericile românești sunt destul de nepăsătoare față de lucrarea de misiune.  Nici nu știu dacă este frica sau dorința de a-și păstra viața, cum spunea Heather, sau este dragostea pentru lumea de acum, cum zicea Pavel!  Orice este, bine nu este!  Dacă nu atacăm lumea și păcatul în afara celor patru pereți ai adunărilor, șumea își va lua nasul la purtare și ne va ataca în biserică.  Astfel biserica va deveni „lumească”.  Cred că unii știți despre ce vorbesc!

Thom Jansen din Tigard, Oregon este un artizan de proteze.  Cu ani în urmă a participat la o călătorie misionară organizată de biserica sa (Westgate Baptist Church din Tigard) în Mexic și de atunci și-a făcut obiceiul de a se duce în Mexic în fiecare an.  În 2004 a cunoscut pe Sergio Gomez Barajas care dorea și el să se facă misionar.  Barajas muncise în construcții în 2003 dar în timpul muncii a suferit un accident în care și-a pierdut un picior. Continue Reading »

Nu întotdeauna se sfârșesc lucrurile ca-n clipul din postul precedent cu păstorul bătut. Eu cunosc o istorie cu un rezultat diferit. O cunosc bine pentru că am fost unul dintre personajele căreia i s-a atribuit un rol în ea.

Nu mai țin minte anul, dar știu că a fost fie în anul în care s-a inaugurat noua clădire a Bisericii Penticostale Elim din Timișoara, fie anul următor. Păstor era pe atunci fratele Tudorică Codreanu. Pe vremea aceea se țineau evanghelizări prin adunările evanghelice cu ocazia unor sărbători (Crăciun sau Paște) precum și de alte ocazii, precum Anul Nou. La Elim am fost invitat ca predicator la seri de evanghelizare în câțiva ani consecutivi. Anul despre care vorbesc are loc evanghelizarea care prilejuiește povestirea mea de mai jos. Continue Reading »

Un comitet al Senatului SUA a început investigarea a 6 organizaţii creştine pentru a posibile deturnări de fonduri în favoarea liderilor acestora, care sunt faimoşi pentru stilul de viaţă opulent pe care-l etalează. Cele 6 organizaţii puse sub microscop de către senatorul republican din Iowa Chuck Grassley, sunt conduse de următorii predicatori: Benny Hinn, Joyce Meyer, Paula White, Creflo Dollar, Ken Copeland şi Eddie Long. Acestora li s-a cerut să prezinte situaţii financiare complete ale organizaţiilor lor care au fost înregistrate ca „biserici” dar funcţionează ca organizaţii misionare. Sursa: http://www.christianitytoday.com/ct/2007/novemberweb-only/145-22.0.html Continue Reading »

Mi-am adus aminte de unchiul Tămaş la înmormântarea mamei, acum o lună.  Nu venise şi asta m-a mirat.  Prins cu treburile, am uitat să întreb pe cineva ce mai face unchiul, dacă mai e în viaţă.  El ţinea mult la mama şi la tata.  Părinţii mei au fost instrumentali în întoarcerea lui la Domnul.  Unchiul a fost un sălbatic şi jumătate.  Beţiv şi afemeiat.  Una dintre mai multele sale soţii de dinainte de pocăinţă şi-a chemat o vecină la gard şi i-a aruncat vitriol în faţă; vecina trăia cu unchiul… Continue Reading »

Festivalul Speranţei ţinut recent de Franklin Graham în Ecuador a atras peste 186 de mii de oameni. Este cea mai mare strângere de oameni la un eveniment creştin. Anul trecut s-a stabilit un record în oraşul capitală al Ecuadorului, în Quito. Au participat 140 de mii de oameni. Anul acesta Festivalul s-a ţinut în Guayaquil, un oraş-port în vestul ţării.

În ultima seară, peste 16 mii de oameni au răspuns invitaţiei la pocăinţă şi mântuire. Succesul lui Franklin Graham se datorează şi faptului că el reuşeşte să unească vorbele cu faptele. „Samaritan´s Purse”, organizaţia sa de caritate a împărţit peste 90 de mii de tradiţionale „cutii de pantofi” pline cu cadouri pentru copiii săraci din Ecuador. Pentru unii dintre copii, acesta a fost primul cadou primit vreodată în viaţa lor! „Samaritan´s Purse” construieşte de asemenea 100 de case pentru victimele erupţiei vulcanului Tungurahua, hrăneşte zilnic 1500 de copii şi a acordat asistenţă medicală la peste 50 de mii de ecuadorieni.

Intre timp, Billy Graham continuă să se refacă la un spital din Virginia, după hemoragia intestinală de săptămâna trecută. Deşi nu se ştie când va fi lăsat acasă, medicii spun că recuperarea evanghelistului în vârstă de 88 de ani decurge într-un ritm satisfăcător.

Peste 120 de mii de oameni au participat la evanghelizarea ţinută de Greg Laurie pe stadionul Pack Angel din California.  În timpul mesajelor sale, Laurie a cerut celor prezenţi să lase noţiunile preconcepute despre creştinism şi să se gândească la ceea ce a spus Isus despre Dumnezeu.  Dacă e vorba să-L cunoaştem pe Dumnezeu, cine ni-L poate prezenta mai bine decât Domnul Isus?

Laurie a recunoscut ceea ce deja se ştie despre creştini: în biserici sunt mulţi impocriţi.  Asta pentru că bisericile sunt formate din oameni reali, a continuat el.  Numai că nu te poţi scuza în faţa lui Dumnezeu în ziua judecăţii că făţarnicii întâlniţi au fost de vină!  Isus nu a spus „ia-te după oameni!” ci a spus „vino după Mine!”

Laurie a povestit printre altele propria sa experienţă a întoarcerii la Domnul.  Crescut de o mamă care a divorţat de şapte ori, pe vremea liceului Greg Laurie „şi-a predat viaţa” Domnului Isus, dar fără dorinţa de a deveni un „nebun pentru Christos.”  Avea, ca de fapt aproape toţi oamenii, o anumită imagine despre cum şi cine este Dumnezeu.  Conform părerii multora, Dumnezeu caută să distrugă vieţile oamenilor, să-i lipsească prin legi şi regulamente de orice bucurie din viaţă.

Laurie a continuat spunând că e adevărat că, să păcătuieşti poate fi distractiv pentru o vreme!  Doar că, păcatul are legat de el pedeapsa.  Păcatul promite libertatea, dar aduce sclavia.  Promite plăcere şi aduce mizeria.

Evanghelistul a făcut chemarea la pocăinţă, cerând încă o dată oamenilor să lase ceea ce gândesc ei despre biserică, creştinism şi Dumnezeu, şi să asculte ceea ce spune Isus despre Dumnezeu.  Ca în pilda fiului risipitor, Dumnezeu este ca un Tată care va spune bun-venit acasă tuturor fiilor risipitori/fiicelor risipitoare.  Aproape patru mii de suflete au primit mântuirea în cele trei zile de evanghelizare.

Aud mereu în diverse discursuri politice expresia „no child left behind”! Se referă desigur la promisiuni făcute de politicienii aflaţi acum în campanie elctorală de a acorda, dacă vor fi aleşi, o mai mare importanţă sistemului educaţional american. Eu însă mă gândesc la cu totul altceva, când aud espresia asta.

Jesse Overholtzer avea 12 ani, ştia că este un păcătos şi ar fi vrut să se roage, să-i spună Domnului Isus asta… şi i-a cerut sfatul mamei sale. „Eşti prea tânăr, fiule!” a fost răspunsul ei. Aşa că, dacă era păcătos şi era prea tânăr pentru a-şi spune Domnului păcatele, Jesse a decis că poate nu-i rău să meargă şi să păcătuiască cât poate… până se face mai bătrân!

Pentru unii, păcătul început în tinereţe nu mai poate fi întrerupt o viaţă-ntreagă! O, câţi oameni am consiliat, oameni care se luptau cu un păcat al tinereţii şi după 30-40 de ani! De la alcoolism, la masturbare, de la pornografie la minciună, de la neseriozitatea flirtului la infidelitate cronică, de la ne-iertare la neseriozitate faţă de Dumnezeu. Am cosntatat că astfel de patimi şi „duhuri” până şi cu post şi rugăciune se exorcizează greu! Şi trebuie să recunosc că sunt mulţi în biserici care se luptă cu păcate de care nu pot scăpa! Şi le ţin ascunse de alţii, că li-e ruşine, dar ei şi Dumnezeu ştiu de ele, şi astfel viaţa lor este trăită într-o continuă neîmplinire!

Nu a fost cazul lui Jesse. La vârsta de 20 de ani, pe când era student, a auzit din nou Evanghelia, aceasta i-a străpuns inima şi el şi-a predat viaţa Domnului Christos, fiind eliberat de păcate. Ba mai mult, a devenit păstor! Şi una dintre „poverile” pe care i le-a pus Domnul pe inimă s-a datorat acelor cuvinte spuse de mama sa „Eşti prea tânăr, fiule!”. Jesse ştia acum că nu eşti niciodată prea tânăr pentru Domnul! Ba chiar a citi o predică de-a lui Spurgeon care spunea: „un copil în vărstă de cinci ani, dacă este învăţat bine, poate crede şi poate fi născut din nou exact la fel ca orice adult.”

Amintirea luptelor tinereţii sale l-au făcut pe Jesse Overholtzer să se decidă să întemeieze o societate misionară care să se adreseze copiilor, care să evanghelizeze pe copii. Jesse avea 60 de ani când a pus bazele organizaţiei Child Evangelism Fellowship (CEF). Astăzi organizaţia este cea mai mare de acest fel din lume şi duce Evanghelia la apropae 5 milioane de copii anual, în peste 150 de ţări. Anul acesta CEF împlineşte „vârsta” de 70 de ani. Din nevoie de lideri pentru CEF s-a născut o altă organizaţie, care este Children´ Ministries Institute (CMI) care pregăteşte liderii misiunilor care se adresează copiilor. Până în prezent, aproape 4 mii de studenţi au fost pregătiţi de CMI. Alţii mii şi mii de lideri de prin cele peste 150 de ţări au primit specializare în cursuri de scurtă durată în ţările în care trăiesc.

Copiii sunt câmpul de misiune cel mai roditor! Studiile au demonstrat că mare parte din cei ce sunt creştini au venit la Christos înaintea împlinirii vârstei de 18 ani. Grupul Barna (Barna Research Online. Adults Who Attended Church As Children Show Lifelong Effects. Se poate vizita grupul Barna la linkul următor: http://www.barna.org/) a făcut în anul 2001 un sondaj pe un eşantion de o mie de adulţi, cu întrebarea când au venit la Christos. 32% au venit când erau de vârstă între 5 şi 13 ani. 4% au venit la vârste între 14 şi 18 ani. 6% au venit la vârste peste 19 ani. Sondajul a continuat să arate că 61% dintre adulţii care mergeau la biserică regulat în copilărie, continuă obiceiul şi când sunt adulţi.
Sunt absolut convins că şi dacă nu ai copiii tăi, sau deja ai tăi sunt prea mari, sau ai nepoţi, deci, sunt convins că cunoşti copii. Nu-i da laoparte cum ai da o scamă de pe reverul hainei, aşa indolent şi aspru. Ai în ei materialul cel mai maleabil şi mai uşor de prelucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Apleacă-te asupra lui, „mânjeşte-ţi” mâinile în lutul acesta (poate că trebuie să te „pleci” sub nivelul prestigiului tău, poate că trebuie să te pui în patru labe şi să te joci cu ei un timp, pentru a ajunge la sufletul lor, poate că trebuie să le asculţi poveştile… poate că trebuie să le răspunzi la nesfârşitele întrebări, unele dintre ele… copilăreşti!).

Una dintre cele mai frumoase amintiri pe care o am despre tata este din iarna anului 1979. Tata avea 55 de ani şi era în preajma sărbătorilor de iarnă. Noi mergeam la el să mâncăm de cină, după adunare. Împreună cu mine erau 2-3 prieteni de aceeaşi vârstă din adunare (aveam 26 de ani). Cu noi erau fraţi de-ai mei mai tineri cu prieteni de-ai lor. La un moment dat, tata s-a dus în zăpadă, a luat un mână de zăpadă şi i-a frecat-o de faţa unui prieten de-al meu. Prietenul i-a întors „favoarea”. S-a încins o bătaie cu zapadă pe cinste! Pornită de la un om foarte serios în lucrarea lui Dumnezeu, poate cel mai serios care l-am cunoscut vreodată! Şi, un mare predicator al Evangheliei! Preţuiesc alţi predicatori, dar puţini se apropie de tata, şi nu spun asta pentru că mi-era tată! De-aia îl iubeau tinerii şi copiii: ştia să se coboare până la nivelul lor şi de acolo să-i ridice la nivelul lui Christos. Asta mi-a rămas memorabil din iarna lui 1979. Peste câteva luni, tata pleca acasă la Domnul său! Şi din cei peste 12 mii de oameni care au venit să-l conducă pe ultimul drum, cred că 1/3 erau tineri!

Nu neglija tinerii şi copiii cu care intri în contact! Spune-le de Christos! Ştiu! Asta sună aşa de „limbă de lemn”! Dar noi transformăm unele expresii în limbă de lemn când le folosim fără să le dăm curs! Tu nu fii aşa! Ai ocazii UNICE de a face ca un copil din anturajul tău să nu rămână în urmă!