PERSPECTIVE CRESTINE

- Dragă, ia o pauză, lucrezi prea greu!  – Înseamnă, nu aud bine comentatorul meciului, aşa că opreşte acum aspiratorul!
- Pot să-ţi dau o mână de ajutor la pregătirea cinei?  – Înseamnă, cum, nu-i gata încă cina?
- Mi-ai lipsit când ai fost plecată să-ţi vizitezi părinţii!  – Însemană, ciorapii mi-au rămas nespălaţi, cămăşile necălcate şi nu a avut cine să schimbe hârtia igienică!
- Arăţi perfect!  – Înseamnă, hai să plecăm o dată la restaurantul ăla că mor de foame!
- Nu-l găsesc!  – Înseamnă, nu mi-a căzut în mână.
- Dragă, noi nu avem nevoie de obiecte materiale care să demonstreze dragostea ce ne-o purtăm!  – Înseamnă, iarăşi am uitat că e aniversarea noastră!

* **

Când aveam 18 ani, am întâlnit un prieten în cartier, pe care l-am îndrăgit şi l-am adus la noi acasă.  Din cauza stăruinţelor mele, tata şi mama au acceptat în cele din urmă ca prietenul meu să locuiască cu noi.  La scurtă vreme, el a reuşit să câştige inima tatălui meu, a mea şi a fraţilor mei!  Mama a fost întotdeauna mai retrasă faţă de străini şi deşi mi-a acceptat prietenul, nu a fost niciodată prea prietenoasă cu el.

Cu trecerea anilor, nu s-a întrebat nimeni ce caută la noi în familie, şi a fost acceptat ca un membru al familiei: era prezent la toate sărbătorile, la toate aniversările, la anul nou şi la Crăciun şi Paşte.  Curând el a început să ne farmece cu povestirile lui.  Tata era predicator şi ne învăţa despre spiritualitate şi Cuvântul lui Dumnezeu, mama ne învăţa despre ascultare şi cum să deosebim răul de bine.  Prietenul meu completa perfect tabloul instructorilor familiei.  Ore întregi inventa povestiri, aventuri şi bancuri.  Ba câteodată ne încânta cu muzica ce-o cânta: era foarte talentat la tot felul de muzică şi la tot felul de instrumente.  Câteodată ne povestea despre sport şi competeţii.  Îi plăcea mai ales fotbalul!  Acolo era la înălţime! Read more »

* **

În tot răul, şi-un bine!  Unul dintre efectele pozitive ale economiei proaste este că multe familii ce erau în pragul divorţului şi-au reconsiderat opţiunile.  Adică, au decis să participe în consiliere şi să salveze căsnicia.  Un divorţ al unei familii cu un copil, ajuns în faţa judecătorului poate costa între $53 mii şi $188 mii în facturi pentru avocaţi, costul documentelor, şi necesitatea de a cumpăra/închiria apartamente sau case diferite pentru soţii divorţaţi.  La polul opus, 10 sesiuni de consiliere costă în jur de o mie de dolari.

Curtea de Justiţie din Cook County din Illinois dă publicităţii o statistică conform căreia de la începutul anului s-au înregistrat cu 600 mai puţine divorţuri decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi.  Asta este o scădere cu 5%.  În Miami-Dade County scăderea este cu 18%.

Unii sociologi estimează că din punct de vedere statistic, divorţurile au scăzut întotdeauna în vremuri de dificultăţi economice.  E mai bine mai săraci şi mai împreună, cred eu.  E bine şi pentru ambii soţi, dar mai ales pentru copii!  Deşi, de partea cealaltă a ecuaţiei, problemele financiare cauzează şi ele destul probleme în căsnicie, şi sunt rsponsabile nu de puţine divorţuri.  Adică, probleme financiare în contextul unei bunăstări generale.  Când toată lumea este afectată de sărăcie, se pare că familia este încurajată să rămână unită.  E bine şi aşa!

* **

De-acum, se ştie.   Guvernatorul statului Carolina de Sud a dispărut timp de vreo 7 zile, fără ca cineva sî ştie unde este.  Unii au zis că este prin munţi, la căţărat.  Soţia a zis că probabil s-a retras la vreun hotel, pentru a scrie.  Alţii au zis că se reface undeva.  Dar precis, nu a ştiut nimeni unde este Mark Sanford.

Cert este doar faptul că Sanford era privit de către mulţi republicani ca un potenţial candidat la alegerile prezidenţiale din 2012.  Acum, de când Sanford a reapărut, şi a spus că în timpul lipsei sale a făcut o călătorie să îşi vadă o concubină din Argentina, misterul a fost elucidat, dar s-a mai dus la canal încă o luminoasă carieră politică, a mai rămas o soţie rănită şi patru fii bulversaţi.  Păcat.

Ce m-a frapat însă a fost că, un comentator politic a afirmat că-n secolul acesta în care, datoriă scrutinului mediei totul se află şi se desopere cu viteza luminii, oamenii ar trebui să aibă standarde morale mai înalte.  Serios?  Adică, cei ce trăiau pe vremea când încă nu era radiou şi televiziune, celulare şi maşini de fax nu erau obligaţi la asemenea standarde morale ca cei din zilele noastre?  Adică, sfinţii de odinioară, să se răsucească în morminte că au trăit prea… sfinţi, când ar fi putut lăsa-o mai moale cu morala, că şi aşa nu avea cum afla poporul?

Lipsa de morală asociată cu trăirea după statistici, după ce zice sau nu zice, ce ştie sau nu ştie presa e o boală degenerativă a societăţii zilelor noastre.  Plus, acoperirea urmelor pentru câştigarea de timp, minţirea până-n ultima clipă, apoi recunoaşterea cu lacrimi de crocodil, dezlănţuirea de argumente semantice de genul „depinde ce înseamnă este” (vezi cazul Clinton care susţinea că suxul oral nu este sex, şi că totul depinde de „what the word IS means).

Trist este că procedura aceasta nu este străină bisericilor, unde adesea de la vlădică până la opincă, păcătuim ca apoi să negăm vehement, iar când negarea nu mai are rost că totul e prea evident, plângem şi recunoaştem formal o „greşeală” doar pentru a dori să o mcomitem din nou cu prima ocazie.  Astea nu-s standarde morale vrednice de Dumnezeu!  Vorbesc pentru noi, creştinii!  Că lumea va avea parte de judecata ei!  Doar că judecata va începe de la noi!

* **

Se spune că un băieţel a fost întrebat dacă e mândru de tatăl său.  El a răspuns că da.  Apoi a fost întrebat că de ce anime este mândru, care-a fost cel mai bun, mai eroic lucru pe care l-a făcut tatăl său.  Băieţelul a răspuns fără să clipească: „s-a căsătorit cu mama!”

Iarăşi o fetiţă a fost întrebată dacă sărbătoreste ziua taţilor.  E a răspuns că da.  Şi apoi, a urmat întrebarea, cum este ziua taţilor?  E a răspuns, „asemănătoare zilei mamelor, doar cu cadouri mai ieftine!”

Sunt o mulţime de avantaje în a fi bărbat.  Dintre acestea, amintim azi numai câteva:

1. Ştii amănunte despre tancuri

2. Poţi merge la baie fără prieteni

3. Dacă uită cineva să te invite la vreo onomastică, încă mai puteţi rămâne prieteni

4. Poţi să te opreşti neanunţat la un prieten, şi poţi s-o faci fără a aduce un cadou

5. Dacă la aceeaşi petrecere vine un alt bărbat, îmbracat exact ca tine, nu vă urâţi ci dimpotrivă, puteţi deveni cei mai buni prieteni

6. Nu ai nevoie decât de un portmoneu, o pereche de pantofi şi o curea de pantaloni, într-o singură culoare, pentru orice anotimp

7. Ai şi tu acasă o încăpere întregă pentru tine, în care nu se bagă nimeni: garajul

8. Prietenii tăi n-o să te întrebe niciodată: „spune-mi, ai observat ceva diferit la mine?”

9. Dacă ceva nu mai funcţionează, îi poţi da una cu ciocanul şi să-l arunci apoi de perete

10. Îţi poţi face unghiile cu briceagul

11. Termini de vorbit la telefon în 1 minut

12. Ţi-ajunge o valiză mică pentru un concediu de 2 săptămâni

13. Îţi poţi deschide propriile tale borcane

14. Cu $6.95 cumperi trei schimburi de lenjerie

15. Tot ce-i pe faţa ta, rămâne în culoarea originală cât timp trăieşti

Da, pare că sunt unele avantaje în a fi bărbat.  Dar cel mai mare avantaj este că bărbaţii pot deveni taţi!  Ştiu că în lumea de azi a fi tată nu reprezintă mare lucru!  Ba locul lui, zice lumea, poate fi înlocuit de un tată vitreg, sau de un prieten al mamei (boyfriend) sau de încă o mamă (în cazul a două lesbiene).  Dacă lumea merge la fel, în încă 30 de ani de-acum se va vorbi despre „tata” ca despre un donator de spermă, cel mult.  Figura lui va fi perimată ca ceva arhaic şi rău şi se va abandona până şi amintirea lui!

Noi creştinii avem de la cine învăţa cum să fim şi să rămânem taţi buni: de la Tatăl Nostru!  Datoria noastră este nu doar să fim taţi buni, ci şi să menţinem exemplul unor taţi aşa cum se cere de la un tată în lumea noastră.  În familia creştină, tatăl are ca model şi rol pe Tatăl Ceresc.  Isus ne-a învăţat să ne rugăm, „Tatăl Nostru”.  Dumnezeu este un Tată şi El poate fi şi trebuie copiat de către toţi taţii noştri.

Aşa că, având în vedere treaba serioasă şi monumentală ce stă în faţa noastră, spunem un scurt şi din inimă „Happy Father’s Day!” tuturor taţilor din familia creştină şi,… la lucru!

* **

Ascultam fără să vreau la o discuţie între două tinere.  Uneia dintre ele îi murise mama şi-i spunea celeilalte c-o înceracă nişte sentimente de „grief and regrets”.  Astea-s dou chestii foarte diferite!  Supărarea că a murit cineva apropiat, poate fi mare!  Mă gândeam zilele trecute la celebrul boxer american Mike Tyson, a cărui fiică de numai 4 ani a fost găsită strangulată în ceva cordoane a unui aparat de exerciţii fizice.  Săracu’ Tyson, de câte ori pare a intra cu viaţa în normalitate, de atâtea ori apare ceva ce-l face KO.  Nu cred că există dureremai mare decât să-i moară unui părinte un copil.  De durerea morţii unui părinte, mai scapi în timp.  Aşa suntem noi făcuţi să putem uita despărţirile „normale”.  Nu că moarte ar fi ceva normal, că dacă ar fi fost, nu am mai căuta şă prelungim viaţa, nu ar mai exista spitale, nu ar mai fi în majoritatea oamenilor „gândul veşniciei”.  Dar copii îşi au viaţa lor.  La majoritatea, după şcoală, începutul carierei, apare începutul unei familii şi apoi, adăugarea la familie a propriilor lor copii.  Cam atunci le mor părinţii, şi durerea aceasta poate fi depăşită.

Mie mi-a murit tata când eram de 26 de ani.  Au trecut de atunci 30 de ani.  Ani de zile nici nu l-am visat măcar (în afară de un vis la doar 6 luni, foarte semnificativ, care poate o să-l povestesc cândva).  Dar primele luni, mi se părea că-l văd pe stradă.  Dacă vedeam pe cineva cu un mers şi alură asemănătoare cu ale sale, tresăream: e tata!  Apoi încet-încet, am uitat durerea.  M-am vindecat.  Şi drept să spun, parcă nu mai am nici cicatrice în locul rănii lăuntrice.  Apoi de vreo câţiva ani, am început să încerc să mi-l amintesc.  M-am uitat la poze şi aşa, cumva, mi s-a făcut dor de el… dar nu era durere ci o dorinţă a reunirii, reunire ce într-o zi, se va întâmpla!

Recent mi-a murit mama.  Am putut face comparaţie între ce simte un om la 26 de ani şi la 54 de ani când îi moare un părinte.  Desigur că datele problemei erau diferite, deoarece vârsta era diferită şi adesea legăturile copilului cu părintele decedat sunt diferite.  De mama am fost mai legat decât de tata.  Totuşi, m-a durut mai puţin.  Probabil că vârsta îşi spunea cuvântul.  Şi depărtarea la care trăiam de peste 20 de ani.  Distanţa a făcut să murim unul faţă de celălalt puţin câte puţin.

Încercam cândva să consolez un prieten căruia îi murise o fetiţă, spunându-i că ştiu şi înţeleg prin ce trece, deoarece mi-a murit şi mie tata (atunci era mort de curând).  El mi-a răspuns cu reproş că nu ştiu despre ce vorbesc: este una să-ţi moară un părinte, e alte să-ţi moară un copil!  Normal e ca părinţii să fie îngropaţi de copil, nu invers!

La ambele morţi ale părinţilor mei am experimentat durerea despărţirii!  Dar am avut şi regrete.  Ei, regretele sunt un cu totul alt fel de animal.  Acestea stăruiesc în inimă mult timp după ce durerea se estompează.  Regrete că nu ai făcut destul, că nu ai oferit destul, că nu ai iubit destul.  Că ai fi putut petrece mai mult timp cu cel plecat, că i-ai fi putut oferi mai multă înţelegere, că i-ai fi putut face şederea sumară aici în lumea aceasta mai suportabilă.  Că ai fi putut scrie mai des, suna mai des, face convorbirile mai puţin telegrafice, ca şi cum tu ai avea tot timpul ceva mai important decât să stai de vorbă cu cei iubiţi, să fii mai personal, mai deschis, mai vulnerabil.  Să-i fi invitat mai mult în viaţa ta, în gândurile şi sentimentele tale, dacă ar fi fost necesar.  Să păstrezi legăturile de familie mai strânse, mai apropiate.

Să fi ajutat mai mult, să fi făcut cadouri, chiar dacă nu scumpe, dar semnificative, care să vorbească despre aprecierea ta.  Să nu fi dezamăgit atâta, să nu fi produs mai multe lacrimi decât vrea un părinte sau o fiinţă iubită să verse pentru tine…

Toţi cei ce citesc aceste rânduri vor trece prin clipe de despărţire, şi vor avea durere şi regrete.  Durerea n-o putem evita.  E înscris în fiinţa noastră să ne doară, să plângem…  Dar regretele pot fi evitate!  Aşa că, poate nu-i târziu ca acum să dai un telefon, să scrii o scrisoare, să faci o vizită, să încerci să eviţi regretele de mai târziu.  Nu, nu atât de dragul tău, ci de dragul celuilalt.

* **

Ieri a fost o zi grea pentru noi…  Soţia mea, Dina, se simţea rău în ultima vreme.  Ea are de mult „macular degeneration”, o boală a ochilor care o face foarte sensibilă la lumină, la abur, căldură sau frig, etc.  Ochelarii de soare au devenit pentru ea o necesitate chiar şi-n casă.  Mie-mi place lumina abundentă, dar dacă am ceva de făcut undeva, ea nu poate sta în lumina ce-mi place, aşa că ori pleacă de acolo, ori sting eu lumina şi o reduca la un beculeţ de 25W.  Aşa cum ziceam, după ce s-a simţit rău am mers la doctor şi după mai multe teste, verdictul a fost diabet.

Ştiu, mulţi trăiesc cu diabet.  Şi cel al Dinei nu este grav, medicul a zis că se poate controla cu regim, exerciţiu fizic şi o pastilă pe zi…  Dar faptul de a începe să desoperi cum de la o anumită vârstă încep toate să scârţăie, este cel puţin iritant!  Rămâi perplex!  Şi aşa am fost noi doi, ieri în drum spre casă, de la doctor.  Tăcuţi, cu ochii umezi, cu întrebări fără răspuns, iar eu gândindu-mă cum am făcut-o adesea, că ar fi fost mai uşor să sufăr eu în locul Dinei.  Ne-am întors acasă, şi printre CD-uri am dat peste unul al lui Andrae Crouch (aveţi una dintre bucăţi mai jos, în varianta ei youtube).   În cuvinte moderne şi povestind ipostaze ale vieţii sale, autorul spune de fapt ceea ce sumarizează aât de bine Pavel: Romani 8:37 Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Dacă vreodată vă amintiţi de noi, rugaţi-vă pentru Dina!  Ea este un luptător viteaz care a stat alături de mine la bine şi la rău, la uşor şi la (mult) greu…  Acum însă e abătută şi pierdută.  Domnul să o ridice în duhul ei şi să-i dea putere să continue alergarea!

* **

Grumpy Silence 2.5, Happy Hour 7.0, or Beer 6.1.
Please note that Beer 6.1 is a very bad program that will download the Farting and Snoring Loudly Beta.

Whatever you do, DO NOT under any circumstances install Mother-In-Law 1.0&n! bsp;(it runs a virus in the background that will eventually seize control of all your system resources.)

In addition, please do not attempt to reinstall the Boyfriend 5.0-program. This is an unsupported application and will crash Husband 1.0.

In summary, Husband 1.0 is a great program, but it does have limited memory and cannot learn new applications quickly. You might consider buying additional software to improve memory and performance. We recommend
Cooking 3.0 and
Hot Lingerie 7.7.

Good Luck!

Thanks, Chris!

* **

Sycloria Williams, o fată de 18 ani din Florida s-a dus la doctor pentru a avorta nsarcine de 23 de săptămâni.  Doctorul a întârziat, surorile medicale i-au dat medicamente pentru dilatare, Sycloria a intrat în naștere și a născut o fetiță.  Una din patroanele clinicii a tăiat cordionul ombilical, apoi a pus copilul într-un sac de plastic și l-a aruncat la gunoi.

Câteva zile mai tîrziu, poliția a primit un pont de la cineva, a recuperat cadavrul și s-a făcut o autopsie.  Copilul și-a folosit plămânii și a respirat, a fost descoperirea medicului legist.  Deși șansele de supraviețuire ale copilului ar fi fost minime, a fost totuși o ființă umană!

Când este drept ca alții să decidă pentru cei slabi, neputincioși, nemaidoriți, bătrâni și handicapați dacă mai merită ca aceștia să trăiască sau trebuie suprimați?  Niciodată!  Până și pedeapsa cu moartea a unui criminal înrăit te face să te gândești bine dacă e drept să iei viața cuiva!  Interesant că oameni care susțin avorturile, sunt împotriva pedepsei capitale!  Adică, vinovatul trebuie cruțat, nevinovatul suprimat!

Sycloria Williams s-a trezit față în față cu o altă ființă umană, cu propria ei fiică.  Și conștiința pe care a adormit-o cu ajutorul celor ce conciliază în favoarea avorturilor s-a trezit dintr-o dată la realitate!  Ceea ce s-a ucis, a fost o altă ființă umană, carne din carnea ei!

Ți-e și groază să te gândești la tot scenariul acesta!  Brrrr!

* **

E ciudat să vezi un lăcuşor pe o insulă aflată în mijlocul unui ocean.  Lumea nu se îndreaptă spre lac ci spre plajele oceanului.  Apa lacului rămâne de cele mai multe ori netedă; abia briza ce începe să bată către seară o tulbură, dar deja e prea târziu să-i observi încruntarea apei.  Read more »

* **

Sărbătoarea unei naşteri unice, cea a fiului lui Dumnezeu, atinge o nouă limită inferioară în moralitate şi-n comerţul american: Planned Parenthood (agenţie care se ocupă cu oferirea de avorturi şi consiliere pentru planificare în procreere, sau mai bine zis în suprimarea acesteia) oferă certificate de cadou cu care se pot obţine avorturi.  Da, avorturi!

• „Iubito, ţi-am cumpărat un cadou!”
• „Ce cadou?”
• „Un certificat”
• „Şi ce pot face cu el?”
• „Data viitoare, când rămâi însărcinată, poţi avorta sarcina!  Nu te mai costă nimic!  Am plătit eu totul!

Nu te mai costă decât remuşcări, nelinişte, şi o conştiinţă pătată: ai ucis un copil.  Nu orice copil, ci propriul tău copil!  Acela care nici nu ştii dacă ar fi foat băieţel sau fetiţă, cu ochi albaştri sau căprui, cu părul negru sau blond, cuminte sau zvăpăiat, bun muzician sau sportiv, sau poate doar un copil… copilul tău!

Ce avorton mai e şi organizaţia asta!  Deşi nu-s de acord cu violenţa împotriva nici unei asemenea organizaţii, nu mă mir că unii extremişti „creştini” le-au aruncat în aer sediile în mai anii trecuţi!

Mai multe AICI.

* **

Citeam zilele acestea din corinteni şi am ajuns la acest pasaj: 2 Corinteni 5:19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.  Gândindu-mă la text, mi-am adus aminte de o întâmplare povestită de Patrick Morley in cartea sa, The Man In The Mirror.  Un grup de pescari au aterizat cu hidroavionul lor undeva, pe un ţărm din Alaska.  Apoi au coborât pentru a se îndeletnici cu pescuitul de somon.  La întoarcerea la locul unde au lăsat avionul, au văzut cu stupoare că acesta nu mai stătea în apă ci pe uscat: refuxul a retras apele şi ei au trebuit să aştepte până a doua zi pentru a decola.

La decolare, avionul s-a înălţat pentru o clipă, apoi s-a aşezat din nou pe suprafaţa apei: în timpul cât a stat pe uscat, unul dintre pontoanele avionului s-a fisurat şi la revenirea apei s-a umpluc cu apă, aşa că avionul nu a putut lua nici viteza nici înălţimea necesară.  Plin de apă acum, pontonul trăgea avionul la fund.  Pescarii au decis să se arunce în apă şi să înoate până la ţărm.  Erau 3 bărbaţi şi copilul de 12 ani ai unuia dintre ei.  Doi dintre bărbaţi au înotat la mal prin apa rece ca gheaţa; de acolo, s-au uitat înspre larg, unde al treilea bărbat şi fiul său se îneca.

Nu că bărbatul nu ar fi putut înota până la mal, dar şi-a dat seama că fiul său nu va putea înota şi a ales să moară împreună cu copilul decât să trăiescă fără el!

Este ca şi când, în iubirea Sa faţă de noi, Tatăl L-a dat pe Fiul la moarte; dar, în iubirea Sa faţă de Fiul, nu L-a lăsat să moară singur ci a zis, „mor împreună cu tine, fiule!”

George Sweeting, fost preşedinte al lui Moody Bible Institute obişnuia să spună: Când vom ajunge la capătul vieţii, întrebarea va fi „cât ai dat?”  nu „cât ai adunat?”

* **

Aşa cum spuneam nu demult, era să mă calce o maşină pe o trecere de pietoni.  Treceam strada spre parcarea unde mi-era maşina, când un alt şofer a virat fără să mă vadă pe strada pe care o traversam.  M-am ferit în ultima clipă, dar cu preţul unei puternice întinderi de muşchi la piciorul drept.  Asta m-a făcut să umblu cu un pronunţat schiopătat de două săptămâni.  Apoi, ca şi când n-ar fi fost suficient că mă durea piciorul drept de abia călcam pe el, stângul s-a supărat şi el pe mine din cauza supra-solicitării şi a început şi el să mă doară. Read more »

* **

Îmi plac copiii la nebunie!  Poate şi de-aia că nu-i am!  Şi, pot spune că şi copiii (unii, nu toţi!) mă plac pe mine!  Cred că sunt cel mai tânăr păstor de … 55 de ani!  Cum îmi zic tinerii din biserică, sunt… cool! Read more »

* **

Sâmbătă am fost invitat să predic la o nuntă a fetiţei unui prieten drag, Ezechiel Suciu.  A fost o nuntă frumoasă, cum cred că sunt toate nunţile.  De câte ori văd un tată ducându-şi fata pe culoar şi predând-o celui ce-i va fi bărbat de acolo înainte, plâng şi mă bucur în acelaşi timp.  Nu am avut copii, dar ştiu ce înseamnă să creşti, să îngrijeşti şi să iubeşti la nesfârşit un copil, şi apoi să te desparţi de el în „ziua aceea” a nunţii!  Plâng.  Dar, mă bucur, deoarece în fiecare nuntă întrevăd Marea Nuntă care va încununa toate nunţile, Nunta Mielului şi a Miresei Sale.

În sfârşit, la nunta de sâmbătă a fost fain.  Atmosferă de sărbătoare, o mulţime de oameni ce se cunoşteau între ei şi căcora le părea bine că se revedeau acolo.  Soţia mea nu s-a simţit prea bine şi nu venit cu mine, aşa că am fost cam singuratic.  Da m-am îndeletnicit cu uan din preocupările mele plăcute: am stat deoparte şi am privit oamenii!

În cele din urmă, am mers şi eu la bufetul unde se servea masa, mi-am luat o farfurie cu mâncare apoi am revenit în cortuol unde erau amenajate mesele.  Cu mâncarea în mână, îmi căutam un loc la o masă unde să stau cu cunoscuţi, când două tinere pe care le cunoşteam din Portland Oregon, aşezate la o masă cu alte două tinere pe care nu le cunoşteam m-au strigat şi m-au întrebat dacă nu consider sub „demnitatea” mea să stau la masă cu ele…  Cum să fie sub demnitatea mea!?  Am încercat toţi aceşti ani să păstrez un spirit tânăr, ca să am acces la tinerii din bisericile pe care le-am păstorit!

Dar despre asta, poate altă dată.  M-am aşezat la masa domnişoarelor şi am făcut cunoştinţă cu tinerele necunoscute.  Am descoperit că erau fetele unui prieten de-al meu de mai demult, dar pe care l-am redescoperit aici în SUA.  Nu ştiam că are copii atât de mari!  În sfârşit, discuţia noastră s-a învârtit în jurul nunţilor, băieţilor (ce altceva discută fetele!?), adunărilor, formelor de închinare, şi altele.  Printre discuţii, şi nimicuri, desigur.  Potrivite cu tinereţea şi nunta.

Ce m-a surprins încă o dată, e maturitatea tinerilor din zilele noastre.  Mi se par mult mai maturi decât am fost noi la 17-18 ani!  Şi constatarea asta mi-a amintit de un lucru: când e vârsta potrivită pentru mântuire?  Douglas R. Sword în cartea sa Christian Parenting povesteşte cum făcea baie fiului său de 4 ani.  Era grăbit deoarece era luni seara şi în SUA luni seara este meci de fotbal.  Dar băieţelul avea chef de poveşti.  Cum nu mai era mult până la Crăciun, el începu să povestească că ar dori să aranjeze o petrecere pentru ziua naşterii lui Isus.  Apoi, aşa ca din senin, băieţelul întrebă ce înseamnă să-l primeşti pe Isus în inima ta?

Cu toată graba, Sword se apucă să-i povestească băieţelului cum noi, oamenii, facem lucruri rele care-l supără pe Dumnezeu.  Aşa că, Dumnezeu a trimis în lume pe Isus, Fiul Său, pentru a muri pe cruce pentru păcatele noastre.  Când noi recunoaştem că am greşit şi cerem iertare lui Dumnezeu, atunci Isus intră în inima noastră.

Băieţelul se gândi pentru o clipă apoi întrebă dacă el poate cere iertare şi să-l primescă pe Isus în inima sa.  Şi s-au rugat.  Sword povesteşte că nu mai ştie nici cine a jucat nici cine a câştigat în lunea aceea: dar nu va uita niciodată cum l-a condus pe fiul său la Christos.  Frumoşii tineri, dragii copii!  Poate ar trebui să le acordăm mai multă atenţie!

* **

Bradford Wilcox, profesor de sociologie la University of Virginia a efectuat analiza a trei studii pentru a descoperi dacă există vreo legătură între religia bărbatului şi viaţa sa de familie.  Studiul l-a făcut pe Wilcox să afirme că bărbaţii care merg regulat le o biserică creştină au căsnicii mai fericite şi mai puternice decât restul bărbaţilor, şi sunt de asemenea mai implicaţi în vieţile copiilor lor.

70% din bărbaţii ce merg săptămânal la biserică afirmă că sunt fericiţi în căsniciile lor, 59% din bărbaţii ce nu merg la biserică deloc sau merg foarte rar sunt fericiţi în căsnicie.  Soţiile bărbaţilor creştini ce merg la biserică sunt mai fericite cu soţii lor decât cele căsătorite cu bărbaţi necredincioşi.  Bărbaţii creştini şi practicanţi ai religiei lor au şanse mai mari de a nu divorţa.

Taţii credincioşi petrec cu două ore mai mult timp pe săptămână în diverse activităţi cu copiii lor decât taţii necredincioşi.  De asemenea contactul fizic (îmbrăţişări şi pupat) este mai frecvent la taţii credincioşi.  De partea lor, copiii născuţi unor mame căsătorite au o relaţie mult mai consistentă şi plină de afecţiune cu taţii lor.  De fapt, bărbaţii ce merg la biserică regulat sunt mai predispuşi la a avea copii în cadrul căsniciei, decât bărbaţii necredincioşi.

Concluzia lui Wilcox este că religia (creştină) este răspunsul la o mulţime de probleme cu care se confruntă bărbaţii contemporani, cum ar fi tendinţa bărbaţilor de a fi detaşaţi şi absenţi emoţional sau fizic faţă de copiii lor şi faţă de mamele copiilor lor.

* **

Sursa: RNS

Episcopul homosexual (Episopal Church) V. Gene Robinson (dreapta) intră într-o „uniune civilă” cu partenerul său Mark Andrew într-o ceremonie de la St. Paul Episcopal Church din Concord, NH.  Oficiează magistratul Ronna Wise, la mijloc.

De luni încoace căsătoria homosexualilor este legală în statul California.  Nişte judecători locali au ales să decidă contra votului majorităţii (şi decizia lor va fi răsturnată cu siguranţă la alegerile de la toamnă, doar că până atunci, se vor fi „căsătorit” sute şi mii de „cupluri”) şi au legalizat căsătoria homosexualilor.  Luni funcţionarii care putea elibera certificate de căsătorie au ales să stea benevol mai multe ore peste program pentru a face faţă fluxului de amatori de certificate de căsătorie.  Tot luni avocaţii au stat pe lângă centrele care eliberau astfel de certificate, pentru a agăţa noii căsătoriţi şi a le oferi serviciile lor avocăţeşti.  Adică, vor să-i reprezinte pe cei veniţi să beneficieze de legalitatea acestei porcării în statele de unde au venit, pentru a da în judecată staul respectiv, ca să determine şi acolo recunoaşterea certificatului lor.

Legea californiană va da naştere la o mulţime de procese, îndreptate împotriva nu doar a unor state, ci şi a unor instituţii care nu acceptă angajarea homosexualilor, cum ar fi Boys Scouts şi … Bisericile!  Vai şi-amar!  Fără nici o referire la vaisamar.wordpress.com!

* **

Meg Meeker este medic pediatru şi autoarea cărţii „Boys should be Boys.” Printre altele, ea afirmă că unul dintre secretele creşterii de fii sănătorşi este credinţa în Dumnezeu şi religia.  Cu toate cărţile citite de părinţi cu privire la creşterea copiilor, cu tot ajutorul căutat la psihologi şi profesionişti, cu toată tehnica folosită pentru limitarea intrării răului în viaţa fiilor lor (cum ar fi v-chip sau dispozitivul care blochează canalele sau emisiunile TV care au conţinut murdar, sau cum ar fi filtrele de porno folosite pe computere), religia rămâne ca alternativa cea mai bună pentru creşterea unor băieţi buni.

Băieţii care provin din familii în care creştinismul este important, sunt mai puţin în pericol de a folosi alcool, de a fuma, de a consuma droguri sau de a trăi o viaţă sexuală promiscuă.  Meeker arată de ce este „folositor” Dumnezeu pentru creşterea băieţilor:

1. Nădejdea. Dumnezeu este cea mai bună sursă de nădejde.  El are avantaje faţă de orice altă sursă de nădejde, pentru că Dumnezeu este fără limite, El nu va muri, El nu va abandona pe cei ce se încred în El.

2. Dragostea. Dumnezeu este singura şi cea mai mare sursă de iubire necondiţionată.

3. Adevărul. Toţi oamenii vor să cunoască adevărul.  Descoperirea adevărului în timpul căutării răspunsului cu privire la existenţa lui Dumnezeu va deschide mintea unui băiat cum nimic altceva n-o poate face.

4. Harul. Băiatul va face greşeli.  El trebuie să ştie că atunci când greşeşte, poet veni la Dumnezeu pentru a găsi înţelegere, iertare şi pentru a putea să aibă un nou început.  De câte ori părinţii sau societatea nu mai au har, Dumnezeu rămâne plin de har.

Cartea Dr. Meeker arată cum prin oferirea scutului credinţei în Dumnezeu băieţilor lor, părinţii îşi protejează copiii şi-i cresc pentru a deveni bărbaţi buni.

* **

Soulforce este o organizaţie activistă care promovează stilul de viaţă homosexual.  Fondată de un pastor (Dr. Mel White) şi cu ajutorul altor pastori şi prelaţi (printre care şi Arhiepiscopul Anglican Desmond Tutu), sau familii tradiţionale care închid ochii la stilul de viaţă al homosexualilor, Soulfoce intră în dialog cu alte organizaţii, şcoli creştine de învăţământ superior, şi acum cu biserici, pentru a obţine de la acestea recunoaşterea că stilul de viaţă homosexual este condamnat pe baza unei explicaţii greşite a Bibliei.  Dacă şcolile sau organizaţiile creştine refuză dialogul, atunci Soulforce apelează la ajutorul unor avocaţi pentru a găsi nod în papură organizaţiilor respective şi a le atrage în procese judiciare lungi şi costisitoare. Read more »

* **

Am primit recent de la un amic schema de mai jos.  Ea ilustrează (aproape) perfect diferența dintre o femeie și un bărbat când e vorba de mers la cumpărături.  În exemplul de mai jos, scopul celor doi a fost de a ajunge la magazinul „The Gap” (aflat în incinta unul mall) și de a-și cumpăra o pereche de pantaloni.  Avem aici traseul fiecăruia, cât timp durează operația și cât costă pantalonul.

Enjoy:

* **