PERSPECTIVE CRESTINE » Familie

Ce spun bărbaţii… şi ce-ar vrea să se înţeleagă!

Ted — Mon, 23 Nov 2009 07:55:09 +0000

- Dragă, ia o pauză, lucrezi prea greu! – Înseamnă, nu aud bine comentatorul meciului, aşa că opreşte acum aspiratorul!
- Pot să-ţi dau o mână de ajutor la pregătirea cinei? – Înseamnă, cum, nu-i gata încă cina?
- Mi-ai lipsit când ai fost plecată să-ţi vizitezi părinţii! – Însemană, ciorapii mi-au rămas nespălaţi, cămăşile necălcate şi nu a avut cine să schimbe hârtia igienică!
- Arăţi perfect! – Înseamnă, hai să plecăm o dată la restaurantul ăla că mor de foame!
- Nu-l găsesc! – Înseamnă, nu mi-a căzut în mână.
- Dragă, noi nu avem nevoie de obiecte materiale care să demonstreze dragostea ce ne-o purtăm! – Înseamnă, iarăşi am uitat că e aniversarea noastră!

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Să vă spun despre un membru de familie… Când aveam 18 ani, am întâlnit un prieten în cartier,...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Să vă spun despre un membru de familie…

Ted — Wed, 05 Aug 2009 06:32:43 +0000

Când aveam 18 ani, am întâlnit un prieten în cartier, pe care l-am îndrăgit şi l-am adus la noi acasă. Din cauza stăruinţelor mele, tata şi mama au acceptat în cele din urmă ca prietenul meu să locuiască cu noi. La scurtă vreme, el a reuşit să câştige inima tatălui meu, a mea şi a fraţilor mei! Mama a fost întotdeauna mai retrasă faţă de străini şi deşi mi-a acceptat prietenul, nu a fost niciodată prea prietenoasă cu el.

Cu trecerea anilor, nu s-a întrebat nimeni ce caută la noi în familie, şi a fost acceptat ca un membru al familiei: era prezent la toate sărbătorile, la toate aniversările, la anul nou şi la Crăciun şi Paşte. Curând el a început să ne farmece cu povestirile lui. Tata era predicator şi ne învăţa despre spiritualitate şi Cuvântul lui Dumnezeu, mama ne învăţa despre ascultare şi cum să deosebim răul de bine. Prietenul meu completa perfect tabloul instructorilor familiei. Ore întregi inventa povestiri, aventuri şi bancuri. Ba câteodată ne încânta cu muzica ce-o cânta: era foarte talentat la tot felul de muzică şi la tot felul de instrumente. Câteodată ne povestea despre sport şi competeţii. Îi plăcea mai ales fotbalul! Acolo era la înălţime!

Habar nu am de unde ştia el, dar era tobă de carte: ştia istorie, tot felul de ştiinţe, economie, matematică şi politică (cu anii a devenit comunist şi s-a îndrăgostit de „Cel mai iubit dintre pământeni” cum îi zicea el adesea celui pe care noi, pe şoptite îl numeam dictator). Oricum, la poveştile prietenului nostru, râdeam şi plângeam. Vorbea cam mult, dar ne obişnuiserăm cu vorbăria lui. Ce nu ne plăcea, mai ales că nouă nu ni se permitea să folosim cuvinte murdare, prietenul meu mai scăpa câte o înjurătură. În astfel de momente, mama pleca la bucătărie supărată şi ne lăsa pe noi în camera de zi cu prietenul nostru. De asemenea, la noi nici nu era vorba să folosim alcoolul sau ţigările, dar prietenul meu vorbea cu uşurătate despre acestea, ca şi cum nu ar fi fost nici o problemă. Ba, de la prietenul nostru am auzit noi copiii prima dată despre sex între un bărbat şi o femeie necăsătoriţi. El ne-a arătat cum se sărută, şi poveştile lui de dragoste erau… ei bine, erau fermecătoare!

M-am mirat de ce încălca regulile pe care ni le impuneau părinţii nouă, copiilor, fără ca prietenul meu să fie niciodată mustrat de părinţi!

Anii au trecut şi prietenul meu a devenit parte din familia noastră. Acum sunt aproape 40 de ani de când l-am întâlnit prima dată şi a devenit parte din familia noastră. L-am revăzut la înmormântarea mamei, acum câţiva ani. El nu a participat, dar când am mers la casa părintească, era acolo, în camera de zi. Era tăcut, întunecat, posomorât şi bătrân… După moartea tatălui îi ţinuse de urât mamei, în timp ce noi copiii, ne-am urmat fiecare drumul nostru prin viaţă. Acum a rămas singur, prietenul nostru, el, membrul familiei! Dar încă era gata să povestească poveştile ce dupăp atâţia ani, nu se împuţinaseră, ci se înmulţiseră!

A, am uitat să vă spun numele său de la început! Iertare: noi i-am zis mai în serios mai în batjocură „tembelizor”, dar numele său adevărat era Televizor.

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Economia (proastă) şi viaţa de familie În tot răul, şi-un bine! Unul dintre efectele pozitive ale...
Ce spun bărbaţii… şi ce-ar vrea să se înţeleagă! - Dragă, ia o pauză, lucrezi prea greu! – Înseamnă,...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Economia (proastă) şi viaţa de familie

Ted — Sun, 28 Jun 2009 07:34:45 +0000

În tot răul, şi-un bine! Unul dintre efectele pozitive ale economiei proaste este că multe familii ce erau în pragul divorţului şi-au reconsiderat opţiunile. Adică, au decis să participe în consiliere şi să salveze căsnicia. Un divorţ al unei familii cu un copil, ajuns în faţa judecătorului poate costa între $53 mii şi $188 mii în facturi pentru avocaţi, costul documentelor, şi necesitatea de a cumpăra/închiria apartamente sau case diferite pentru soţii divorţaţi. La polul opus, 10 sesiuni de consiliere costă în jur de o mie de dolari.

Curtea de Justiţie din Cook County din Illinois dă publicităţii o statistică conform căreia de la începutul anului s-au înregistrat cu 600 mai puţine divorţuri decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi. Asta este o scădere cu 5%. În Miami-Dade County scăderea este cu 18%.

Unii sociologi estimează că din punct de vedere statistic, divorţurile au scăzut întotdeauna în vremuri de dificultăţi economice. E mai bine mai săraci şi mai împreună, cred eu. E bine şi pentru ambii soţi, dar mai ales pentru copii! Deşi, de partea cealaltă a ecuaţiei, problemele financiare cauzează şi ele destul probleme în căsnicie, şi sunt rsponsabile nu de puţine divorţuri. Adică, probleme financiare în contextul unei bunăstări generale. Când toată lumea este afectată de sărăcie, se pare că familia este încurajată să rămână unită. E bine şi aşa!

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Să vă spun despre un membru de familie… Când aveam 18 ani, am întâlnit un prieten în cartier,...
Viaţa obişnuită vs. viaţa extraordinară Fapte 9:10 În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul...
Viaţa obişnuită vs. viaţa extraordinară – Update Creştinul nu trebuie să se plângă niciodată dacă viaţa este...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Standarde morale

Ted — Wed, 24 Jun 2009 22:28:46 +0000

De-acum, se ştie. Guvernatorul statului Carolina de Sud a dispărut timp de vreo 7 zile, fără ca cineva sî ştie unde este. Unii au zis că este prin munţi, la căţărat. Soţia a zis că probabil s-a retras la vreun hotel, pentru a scrie. Alţii au zis că se reface undeva. Dar precis, nu a ştiut nimeni unde este Mark Sanford.

Cert este doar faptul că Sanford era privit de către mulţi republicani ca un potenţial candidat la alegerile prezidenţiale din 2012. Acum, de când Sanford a reapărut, şi a spus că în timpul lipsei sale a făcut o călătorie să îşi vadă o concubină din Argentina, misterul a fost elucidat, dar s-a mai dus la canal încă o luminoasă carieră politică, a mai rămas o soţie rănită şi patru fii bulversaţi. Păcat.

Ce m-a frapat însă a fost că, un comentator politic a afirmat că-n secolul acesta în care, datoriă scrutinului mediei totul se află şi se desopere cu viteza luminii, oamenii ar trebui să aibă standarde morale mai înalte. Serios? Adică, cei ce trăiau pe vremea când încă nu era radiou şi televiziune, celulare şi maşini de fax nu erau obligaţi la asemenea standarde morale ca cei din zilele noastre? Adică, sfinţii de odinioară, să se răsucească în morminte că au trăit prea… sfinţi, când ar fi putut lăsa-o mai moale cu morala, că şi aşa nu avea cum afla poporul?

Lipsa de morală asociată cu trăirea după statistici, după ce zice sau nu zice, ce ştie sau nu ştie presa e o boală degenerativă a societăţii zilelor noastre. Plus, acoperirea urmelor pentru câştigarea de timp, minţirea până-n ultima clipă, apoi recunoaşterea cu lacrimi de crocodil, dezlănţuirea de argumente semantice de genul „depinde ce înseamnă este” (vezi cazul Clinton care susţinea că suxul oral nu este sex, şi că totul depinde de „what the word IS means).

Trist este că procedura aceasta nu este străină bisericilor, unde adesea de la vlădică până la opincă, păcătuim ca apoi să negăm vehement, iar când negarea nu mai are rost că totul e prea evident, plângem şi recunoaştem formal o „greşeală” doar pentru a dori să o mcomitem din nou cu prima ocazie. Astea nu-s standarde morale vrednice de Dumnezeu! Vorbesc pentru noi, creştinii! Că lumea va avea parte de judecata ei! Doar că judecata va începe de la noi!

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Doi băieţi sfinţi
Powered by Where did they go from here?

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Hai taţilor! Să aveţi o zi fericită!

Ted — Mon, 22 Jun 2009 00:02:31 +0000

Se spune că un băieţel a fost întrebat dacă e mândru de tatăl său. El a răspuns că da. Apoi a fost întrebat că de ce anime este mândru, care-a fost cel mai bun, mai eroic lucru pe care l-a făcut tatăl său. Băieţelul a răspuns fără să clipească: „s-a căsătorit cu mama!”

Iarăşi o fetiţă a fost întrebată dacă sărbătoreste ziua taţilor. E a răspuns că da. Şi apoi, a urmat întrebarea, cum este ziua taţilor? E a răspuns, „asemănătoare zilei mamelor, doar cu cadouri mai ieftine!”

Sunt o mulţime de avantaje în a fi bărbat. Dintre acestea, amintim azi numai câteva:

1. Ştii amănunte despre tancuri

2. Poţi merge la baie fără prieteni

3. Dacă uită cineva să te invite la vreo onomastică, încă mai puteţi rămâne prieteni

4. Poţi să te opreşti neanunţat la un prieten, şi poţi s-o faci fără a aduce un cadou

5. Dacă la aceeaşi petrecere vine un alt bărbat, îmbracat exact ca tine, nu vă urâţi ci dimpotrivă, puteţi deveni cei mai buni prieteni

6. Nu ai nevoie decât de un portmoneu, o pereche de pantofi şi o curea de pantaloni, într-o singură culoare, pentru orice anotimp

7. Ai şi tu acasă o încăpere întregă pentru tine, în care nu se bagă nimeni: garajul

8. Prietenii tăi n-o să te întrebe niciodată: „spune-mi, ai observat ceva diferit la mine?”

9. Dacă ceva nu mai funcţionează, îi poţi da una cu ciocanul şi să-l arunci apoi de perete

10. Îţi poţi face unghiile cu briceagul

11. Termini de vorbit la telefon în 1 minut

12. Ţi-ajunge o valiză mică pentru un concediu de 2 săptămâni

13. Îţi poţi deschide propriile tale borcane

14. Cu $6.95 cumperi trei schimburi de lenjerie

15. Tot ce-i pe faţa ta, rămâne în culoarea originală cât timp trăieşti

Da, pare că sunt unele avantaje în a fi bărbat. Dar cel mai mare avantaj este că bărbaţii pot deveni taţi! Ştiu că în lumea de azi a fi tată nu reprezintă mare lucru! Ba locul lui, zice lumea, poate fi înlocuit de un tată vitreg, sau de un prieten al mamei (boyfriend) sau de încă o mamă (în cazul a două lesbiene). Dacă lumea merge la fel, în încă 30 de ani de-acum se va vorbi despre „tata” ca despre un donator de spermă, cel mult. Figura lui va fi perimată ca ceva arhaic şi rău şi se va abandona până şi amintirea lui!

Noi creştinii avem de la cine învăţa cum să fim şi să rămânem taţi buni: de la Tatăl Nostru! Datoria noastră este nu doar să fim taţi buni, ci şi să menţinem exemplul unor taţi aşa cum se cere de la un tată în lumea noastră. În familia creştină, tatăl are ca model şi rol pe Tatăl Ceresc. Isus ne-a învăţat să ne rugăm, „Tatăl Nostru”. Dumnezeu este un Tată şi El poate fi şi trebuie copiat de către toţi taţii noştri.

Aşa că, având în vedere treaba serioasă şi monumentală ce stă în faţa noastră, spunem un scurt şi din inimă „Happy Father’s Day!” tuturor taţilor din familia creştină şi,… la lucru!

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

O încurajare nu ar fi stricat!
Powered by Where did they go from here?

Durerea şi regretul Ascultam fără să vreau la o discuţie între două tinere. ...
Credinţa şi iubirea, realitatea şi imaginea Noi ne ajustăm mereu imaginea şi ne-o alcătuim pe baza...
Introspecţie (2) Al doilea lucru căruia îi facem inventarul şi evaluarea este...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Durerea şi regretul

Ted — Sat, 30 May 2009 07:05:12 +0000

Ascultam fără să vreau la o discuţie între două tinere. Uneia dintre ele îi murise mama şi-i spunea celeilalte c-o înceracă nişte sentimente de „grief and regrets”. Astea-s dou chestii foarte diferite! Supărarea că a murit cineva apropiat, poate fi mare! Mă gândeam zilele trecute la celebrul boxer american Mike Tyson, a cărui fiică de numai 4 ani a fost găsită strangulată în ceva cordoane a unui aparat de exerciţii fizice. Săracu’ Tyson, de câte ori pare a intra cu viaţa în normalitate, de atâtea ori apare ceva ce-l face KO. Nu cred că există dureremai mare decât să-i moară unui părinte un copil. De durerea morţii unui părinte, mai scapi în timp. Aşa suntem noi făcuţi să putem uita despărţirile „normale”. Nu că moarte ar fi ceva normal, că dacă ar fi fost, nu am mai căuta şă prelungim viaţa, nu ar mai exista spitale, nu ar mai fi în majoritatea oamenilor „gândul veşniciei”. Dar copii îşi au viaţa lor. La majoritatea, după şcoală, începutul carierei, apare începutul unei familii şi apoi, adăugarea la familie a propriilor lor copii. Cam atunci le mor părinţii, şi durerea aceasta poate fi depăşită.

Mie mi-a murit tata când eram de 26 de ani. Au trecut de atunci 30 de ani. Ani de zile nici nu l-am visat măcar (în afară de un vis la doar 6 luni, foarte semnificativ, care poate o să-l povestesc cândva). Dar primele luni, mi se părea că-l văd pe stradă. Dacă vedeam pe cineva cu un mers şi alură asemănătoare cu ale sale, tresăream: e tata! Apoi încet-încet, am uitat durerea. M-am vindecat. Şi drept să spun, parcă nu mai am nici cicatrice în locul rănii lăuntrice. Apoi de vreo câţiva ani, am început să încerc să mi-l amintesc. M-am uitat la poze şi aşa, cumva, mi s-a făcut dor de el… dar nu era durere ci o dorinţă a reunirii, reunire ce într-o zi, se va întâmpla!

Recent mi-a murit mama. Am putut face comparaţie între ce simte un om la 26 de ani şi la 54 de ani când îi moare un părinte. Desigur că datele problemei erau diferite, deoarece vârsta era diferită şi adesea legăturile copilului cu părintele decedat sunt diferite. De mama am fost mai legat decât de tata. Totuşi, m-a durut mai puţin. Probabil că vârsta îşi spunea cuvântul. Şi depărtarea la care trăiam de peste 20 de ani. Distanţa a făcut să murim unul faţă de celălalt puţin câte puţin.

Încercam cândva să consolez un prieten căruia îi murise o fetiţă, spunându-i că ştiu şi înţeleg prin ce trece, deoarece mi-a murit şi mie tata (atunci era mort de curând). El mi-a răspuns cu reproş că nu ştiu despre ce vorbesc: este una să-ţi moară un părinte, e alte să-ţi moară un copil! Normal e ca părinţii să fie îngropaţi de copil, nu invers!

La ambele morţi ale părinţilor mei am experimentat durerea despărţirii! Dar am avut şi regrete. Ei, regretele sunt un cu totul alt fel de animal. Acestea stăruiesc în inimă mult timp după ce durerea se estompează. Regrete că nu ai făcut destul, că nu ai oferit destul, că nu ai iubit destul. Că ai fi putut petrece mai mult timp cu cel plecat, că i-ai fi putut oferi mai multă înţelegere, că i-ai fi putut face şederea sumară aici în lumea aceasta mai suportabilă. Că ai fi putut scrie mai des, suna mai des, face convorbirile mai puţin telegrafice, ca şi cum tu ai avea tot timpul ceva mai important decât să stai de vorbă cu cei iubiţi, să fii mai personal, mai deschis, mai vulnerabil. Să-i fi invitat mai mult în viaţa ta, în gândurile şi sentimentele tale, dacă ar fi fost necesar. Să păstrezi legăturile de familie mai strânse, mai apropiate.

Să fi ajutat mai mult, să fi făcut cadouri, chiar dacă nu scumpe, dar semnificative, care să vorbească despre aprecierea ta. Să nu fi dezamăgit atâta, să nu fi produs mai multe lacrimi decât vrea un părinte sau o fiinţă iubită să verse pentru tine…

Toţi cei ce citesc aceste rânduri vor trece prin clipe de despărţire, şi vor avea durere şi regrete. Durerea n-o putem evita. E înscris în fiinţa noastră să ne doară, să plângem… Dar regretele pot fi evitate! Aşa că, poate nu-i târziu ca acum să dai un telefon, să scrii o scrisoare, să faci o vizită, să încerci să eviţi regretele de mai târziu. Nu, nu atât de dragul tău, ci de dragul celuilalt.

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Metamorfoza diavolului
Powered by Where did they go from here?

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Prin toate acestea…

Ted — Fri, 17 Apr 2009 07:05:11 +0000

Ieri a fost o zi grea pentru noi… Soţia mea, Dina, se simţea rău în ultima vreme. Ea are de mult „macular degeneration”, o boală a ochilor care o face foarte sensibilă la lumină, la abur, căldură sau frig, etc. Ochelarii de soare au devenit pentru ea o necesitate chiar şi-n casă. Mie-mi place lumina abundentă, dar dacă am ceva de făcut undeva, ea nu poate sta în lumina ce-mi place, aşa că ori pleacă de acolo, ori sting eu lumina şi o reduca la un beculeţ de 25W. Aşa cum ziceam, după ce s-a simţit rău am mers la doctor şi după mai multe teste, verdictul a fost diabet.

Ştiu, mulţi trăiesc cu diabet. Şi cel al Dinei nu este grav, medicul a zis că se poate controla cu regim, exerciţiu fizic şi o pastilă pe zi… Dar faptul de a începe să desoperi cum de la o anumită vârstă încep toate să scârţăie, este cel puţin iritant! Rămâi perplex! Şi aşa am fost noi doi, ieri în drum spre casă, de la doctor. Tăcuţi, cu ochii umezi, cu întrebări fără răspuns, iar eu gândindu-mă cum am făcut-o adesea, că ar fi fost mai uşor să sufăr eu în locul Dinei. Ne-am întors acasă, şi printre CD-uri am dat peste unul al lui Andrae Crouch (aveţi una dintre bucăţi mai jos, în varianta ei youtube). În cuvinte moderne şi povestind ipostaze ale vieţii sale, autorul spune de fapt ceea ce sumarizează aât de bine Pavel: Romani 8:37 Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Dacă vreodată vă amintiţi de noi, rugaţi-vă pentru Dina! Ea este un luptător viteaz care a stat alături de mine la bine şi la rău, la uşor şi la (mult) greu… Acum însă e abătută şi pierdută. Domnul să o ridice în duhul ei şi să-i dea putere să continue alergarea!

Click here to view the embedded video.

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Scurte (46)
Powered by Where did they go from here?

Ce mai fac unii prin biserici… ©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.. * **Readers who viewed...
Adeste Fideles Il Divo The Three Tenors Andrea Bocelli Vienna 2008 Vienna...
Partiduuul, Ceauşescuuuuuuu, Româniiiiiiaaaaaaaaaa! Rugăciune musulmană pentru Obama Şi un cântec cântat recent într-o...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Sistemul operational Soţ 1.0

Ted — Sun, 15 Feb 2009 00:42:52 +0000

INSTALLING A HUSBAND

Dear Tech Support,

Last year I upgraded from Boyfriend 5.0 toHusband 1.0 and noticed a distinct slow down in overall system performance, particularly in the flower and jewelry applications, which operated flawlessly under Boyfriend 5.0.

In addition, Husband 1.0 uninstalled many other valuable programs, such as
Romance 9.5 and Personal Attention 6.5, and then installed undesirable programs such as

NBA 5.0,
NFL 3.0 and
Golf Clubs 4.1.

Conversation 8.0 no longer runs, and Housecleaning 2.6 simply crashes the system.

Please note that I have tried running Nagging 5.3 to fix these problems, but to no avail.

What can I do?

Signed,

Desperate.

DEAR DESPERATE,

First, keep in mind,
Boyfriend 5.0 is an Entertainment Package, while
Husband 1.0< /SPAN> is an operating system.

Please enter command:ithoughtyoulovedme.html, try to downloadTears 6.2, and do not forget to install the Guilt 3.0update.
If those applications work as designed, Husband 1.0should then automatically run the applications Jewelry 2.0 and Flowers 3.5.

However, remember, overuse of the above application can cause Husband 1.0 to default to

Grumpy Silence 2.5, Happy Hour 7.0, or Beer 6.1.
Please note that Beer 6.1 is a very bad program that will download the Farting and Snoring Loudly Beta.

Whatever you do, DO NOT under any circumstances install Mother-In-Law 1.0&n! bsp;(it runs a virus in the background that will eventually seize control of all your system resources.)

In addition, please do not attempt to reinstall the Boyfriend 5.0-program. This is an unsupported application and will crash Husband 1.0.

In summary, Husband 1.0 is a great program, but it does have limited memory and cannot learn new applications quickly. You might consider buying additional software to improve memory and performance. We recommend
Cooking 3.0 and
Hot Lingerie 7.7.

Good Luck!

Thanks, Chris!

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Ce mai fac unii prin biserici…
Powered by Where did they go from here?

Sistemul de asigurarea sănătăţii din Canada în pragul colapsului “(Canadians) have to understand that the system that we have...
Notare Când eram mai tânăr, nu conta atît de mult felul...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Rezultatele liberalizării avorturilor

Ted — Sat, 07 Feb 2009 05:54:25 +0000

Sycloria Williams, o fată de 18 ani din Florida s-a dus la doctor pentru a avorta nsarcine de 23 de săptămâni. Doctorul a întârziat, surorile medicale i-au dat medicamente pentru dilatare, Sycloria a intrat în naștere și a născut o fetiță. Una din patroanele clinicii a tăiat cordionul ombilical, apoi a pus copilul într-un sac de plastic și l-a aruncat la gunoi.

Câteva zile mai tîrziu, poliția a primit un pont de la cineva, a recuperat cadavrul și s-a făcut o autopsie. Copilul și-a folosit plămânii și a respirat, a fost descoperirea medicului legist. Deși șansele de supraviețuire ale copilului ar fi fost minime, a fost totuși o ființă umană!

Când este drept ca alții să decidă pentru cei slabi, neputincioși, nemaidoriți, bătrâni și handicapați dacă mai merită ca aceștia să trăiască sau trebuie suprimați? Niciodată! Până și pedeapsa cu moartea a unui criminal înrăit te face să te gândești bine dacă e drept să iei viața cuiva! Interesant că oameni care susțin avorturile, sunt împotriva pedepsei capitale! Adică, vinovatul trebuie cruțat, nevinovatul suprimat!

Sycloria Williams s-a trezit față în față cu o altă ființă umană, cu propria ei fiică. Și conștiința pe care a adormit-o cu ajutorul celor ce conciliază în favoarea avorturilor s-a trezit dintr-o dată la realitate! Ceea ce s-a ucis, a fost o altă ființă umană, carne din carnea ei!

Ți-e și groază să te gândești la tot scenariul acesta! Brrrr!

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Rolul avorturilor, după mintea unei judecătoare de la Curtea Supremă de justiţie Ruth Bader Ginsburg a dat zilele trecute un interviu. Minune...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Jocuri de copil, preocupări de adulţi

Ted — Wed, 14 Jan 2009 07:22:41 +0000

E ciudat să vezi un lăcuşor pe o insulă aflată în mijlocul unui ocean. Lumea nu se îndreaptă spre lac ci spre plajele oceanului. Apa lacului rămâne de cele mai multe ori netedă; abia briza ce începe să bată către seară o tulbură, dar deja e prea târziu să-i observi încruntarea apei.

Ziua aceasta însă e deosebită: plouă, e rece şi este înorat. Lumea stă prin camerele de hotel, prin restaurante, la mall sau la film. Eu mă duc să mă plimb, pentru că mie-mi place răcoarea! Ce caut în Hawaii? Muncesc! Pe malul lacului spre care mă îndrept sunt puţini vizitatori. Trei dintre ei îmi atrag atenţia imediat şi mă aşez pe-o bancă din apropiere. Un tată îşi învaţă copilul să pescuiască. Uneletele-s rudimentare, dar pentru copil nu contează. Pluta se aşează pe apă cu un plescăit uşor, apoi tulburarea apei se opreşte şi începe aşteptarea. Tata îi vorbeşte puştiului în şoaptă, de parcă să nu-i audă pştii. Copilul îi răspunde la fel. Mă simt complice într-o „moarte a căprioarei” dar aici e vorba de peşte şi e pescuit de plăcere.

Îi las pe cei doi să transmită din tată-n fiu ceva ce pentru puştiul de 5-6 ani poate deveni o pasiune de-o viaţă. Mă uit la al treilea personaj: un bărbat cam la 55-60 de ani. Cam de vârsta mea. Şi el meştereşte ceva, aplecat deasupra unei sacoşe. Poate o undiţă? Nu! E o barcă teleghidată! În curând barca ajunge pe apă, motorul îi e pornit şi bărbatul cu telecomanda în mână face tot felul de şmecherii, conducându-şi barca pe faţa apei. Zgomotul şi undele produse îi supără pe cei doi pescari. Copilul se uită încruntat către nenea care.. se joacă! Iar nenea continuă joaca fără să-i pese: doar are şi el dreptul să fie… copil!

Unde-s vremurile când noi, cei „mari” deţineam monopolul lucrurilor serioase, când noi „ştiam totul”? Azi nu mai ştim chiar atât de multe. Vizitez prieteni ce se uită la computer ca mâţa-n călindar, apoi îşi strigă copilul şi-n cameră păşeşte sigur pe sine un băiat de 8-9 ani care-i arată tatălui cum se face. Azi mă trezesc cu un „text message” pe telefon, de la soră-mea! Acesta nu spune altceva decât „am învăţat să trimit mesaje!”

Da. Copiii interesaţi de ceea ce cunosc adulţii, adulţii interesaţi de jocurile copiilor. Am un amic; când m-am dus să-l vizitez şi l-am întrebat ce jocuri să cumpăr copiilor lui, el mi-a răspuns, „un joc cu care să mă pot juca şi eu!” Ştiu că se zice despre noi, cei ce trecem de o anume vârstă că „dăm în mintea copiilor”, şi că tinerii noştri sunt din ce în ce mai „precoce”. Copii de 13-14 ani vorbind concurându-se care să aibă experienţe sexuale mai devreme, adulţi jucându-se jocuri pe computer zile în şir. Unde se trage linia? Unde sunt deosebirile? Minţi de copii în trupuri adulte, minţi de adulţi în trupuri fragede de copii.

Copilul-pescar a avut mai multă maturitate: i-a zis tatălui, „hai să ne mutăm acolo” şi a arătat spre un colţ mai liniştit.

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Avortul ca dar de Crăciun

Ted — Tue, 09 Dec 2008 09:09:23 +0000

Sărbătoarea unei naşteri unice, cea a fiului lui Dumnezeu, atinge o nouă limită inferioară în moralitate şi-n comerţul american: Planned Parenthood (agenţie care se ocupă cu oferirea de avorturi şi consiliere pentru planificare în procreere, sau mai bine zis în suprimarea acesteia) oferă certificate de cadou cu care se pot obţine avorturi. Da, avorturi!

„Iubito, ţi-am cumpărat un cadou!”
„Ce cadou?”
„Un certificat”
„Şi ce pot face cu el?”
„Data viitoare, când rămâi însărcinată, poţi avorta sarcina! Nu te mai costă nimic! Am plătit eu totul!

Nu te mai costă decât remuşcări, nelinişte, şi o conştiinţă pătată: ai ucis un copil. Nu orice copil, ci propriul tău copil! Acela care nici nu ştii dacă ar fi foat băieţel sau fetiţă, cu ochi albaştri sau căprui, cu părul negru sau blond, cuminte sau zvăpăiat, bun muzician sau sportiv, sau poate doar un copil… copilul tău!

Ce avorton mai e şi organizaţia asta! Deşi nu-s de acord cu violenţa împotriva nici unei asemenea organizaţii, nu mă mir că unii extremişti „creştini” le-au aruncat în aer sediile în mai anii trecuţi!

Mai multe AICI.

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Ingredient de Crăciun
Powered by Where did they go from here?

Ingredient de Crăciun With Love Soţia mea, Dina, are o prietenă bună...
Economia (proastă) şi viaţa de familie În tot răul, şi-un bine! Unul dintre efectele pozitive ale...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Întrebări la capătul vieţii

Ted — Tue, 14 Oct 2008 07:09:05 +0000

Citeam zilele acestea din corinteni şi am ajuns la acest pasaj: 2 Corinteni 5:19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Gândindu-mă la text, mi-am adus aminte de o întâmplare povestită de Patrick Morley in cartea sa, The Man In The Mirror. Un grup de pescari au aterizat cu hidroavionul lor undeva, pe un ţărm din Alaska. Apoi au coborât pentru a se îndeletnici cu pescuitul de somon. La întoarcerea la locul unde au lăsat avionul, au văzut cu stupoare că acesta nu mai stătea în apă ci pe uscat: refuxul a retras apele şi ei au trebuit să aştepte până a doua zi pentru a decola.

La decolare, avionul s-a înălţat pentru o clipă, apoi s-a aşezat din nou pe suprafaţa apei: în timpul cât a stat pe uscat, unul dintre pontoanele avionului s-a fisurat şi la revenirea apei s-a umpluc cu apă, aşa că avionul nu a putut lua nici viteza nici înălţimea necesară. Plin de apă acum, pontonul trăgea avionul la fund. Pescarii au decis să se arunce în apă şi să înoate până la ţărm. Erau 3 bărbaţi şi copilul de 12 ani ai unuia dintre ei. Doi dintre bărbaţi au înotat la mal prin apa rece ca gheaţa; de acolo, s-au uitat înspre larg, unde al treilea bărbat şi fiul său se îneca.

Nu că bărbatul nu ar fi putut înota până la mal, dar şi-a dat seama că fiul său nu va putea înota şi a ales să moară împreună cu copilul decât să trăiescă fără el!

Este ca şi când, în iubirea Sa faţă de noi, Tatăl L-a dat pe Fiul la moarte; dar, în iubirea Sa faţă de Fiul, nu L-a lăsat să moară singur ci a zis, „mor împreună cu tine, fiule!”

George Sweeting, fost preşedinte al lui Moody Bible Institute obişnuia să spună: Când vom ajunge la capătul vieţii, întrebarea va fi „cât ai dat?” nu „cât ai adunat?”

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Soluţie la ecuaţia vieţii Trecem prin viaţă şi dintr-o fază într-alta fără să ne...
Situaţii ipotetice, întrebări valide Ştiu că te poţi gândi la situaţii ipotetice până-ţi fierb...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Cu cârja

Ted — Wed, 08 Oct 2008 07:05:32 +0000

Aşa cum spuneam nu demult, era să mă calce o maşină pe o trecere de pietoni. Treceam strada spre parcarea unde mi-era maşina, când un alt şofer a virat fără să mă vadă pe strada pe care o traversam. M-am ferit în ultima clipă, dar cu preţul unei puternice întinderi de muşchi la piciorul drept. Asta m-a făcut să umblu cu un pronunţat schiopătat de două săptămâni. Apoi, ca şi când n-ar fi fost suficient că mă durea piciorul drept de abia călcam pe el, stângul s-a supărat şi el pe mine din cauza supra-solicitării şi a început şi el să mă doară.

Privindu-mă cum mă chinui să merg din casă la maşină, soţia mea a strigat după mine că nu ar fi rău să-mi iau o cârjă, să mă ajut cu ea. Am refuzat desigur, într-o manieră de „macho man”. Apoi în maşină, m-am gândit cum aş arăta cu cârja! I-auzi, eu cu o cârjă! Era sub demnitatea mea, mândria nu mă lăsa să admit că mi-ar ajuta! Şi nici Ted Turner nu mi-a venit în ajutor! Mai ales că mi-am amintit că cu câţiva ani în urmă spunea că creştinismul este o cârjă pentru neajutoraţi.

În cele din urmă, volens-nolens am admis că s-ar putea să mă ajute cârja la mers. Şi mi-am luat una. Şi m-a ajutat (din mândrie, voi admite că numai puţin!). Experienţa aceasta m-a ajutat să mă gândesc mai mult la afirmaţia lui Ted Turner. Şi, nu doar a lui! Sunt oare cârjele pentru neajutoraţi? Pentru handicapaţi? Dar nu suntem oare cu toţii handicapaţi în vreun fel sau altul? M-am uitat la femei cu un corp perfect, care erau nemulţumite de corpul lor (sau de anumite părţi mai… proeminente ale acestuia) şi au recurs la silicon, doar că să facă ceva mai.. mult ca perfectul! În mintea lor, cu toată frumuseţea, erau handicapate!

Dar, lăsând gluma laoparte, cârjele nu-s pentru oameni slabi, neajutoraţi! Ai strâns vreodată mâna vreunuia care foloseşte cârje? Ai remarcat ce putere are în mâini? E numai fibră! Şi bătături. Mâinile unei asemenea persoane sunt la fel de puternice ca mâinile unui muncitor forestier care taie lemne cu toporul! Fiind cu toţii handicapaţi, avem cu toţii nevoie de ajutor! Cârjele sunt astfel pentru acela care recunoaşte că are nevoie de ajutor!

Dintre două persoane, care au nevoie amândouă de cârje, eu îl aleg pe acela care admite că are nevoie de ele, şi le foloseşte! Ai nevoie de umilinţă să recunoşti că ai nevoie de ajutor, că nu poţi de unul singur, că eşti la capătul resurselor tale! Doar din această poziţie îţi poţi îmbunătăţi mişcarea cu ajutorul a ceea ce-ţi oferă Dumnezeu! Creştinismul este deci pentru cel ce vrea o viaţă mai bună, o mişcare înainte şi în sus. Ceilalţi, care nu vor aşa ceva, trebuie lăsaţi să bată pasul pe loc, în viciosul cerc în jurul unui munte care le va pretinde viaţa lor şi a odraslelor lor. Sau, nu trebuie lăsaţi? Hmm…

Aşa ca o kestie de curiozitate (a ta, nu a mea!): care este handicapul tău? Şi ce cârje a pus la dispoziţia ta Domnul? Le foloseşti? Te ajută? Mergi înainte? În sus? Sper că da!

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Chitian al meu!

Ted — Tue, 07 Oct 2008 01:42:07 +0000

Îmi plac copiii la nebunie! Poate şi de-aia că nu-i am! Şi, pot spune că şi copiii (unii, nu toţi!) mă plac pe mine! Cred că sunt cel mai tânăr păstor de … 55 de ani! Cum îmi zic tinerii din biserică, sunt… cool!

Avem în biserica noastră un băieţel tare neastâmpărat. Ţi-e drag să vezi câtă energie are şi câte lucruri îi trec prin cap! La unul dintre botezuri, în timp ce noi ne vedeam de părtăşia cu alimente şi alte cele în sala adiaccentă sanctuarului, el s-a dus şi a pornit apa de umplere a bazinului. Acesta a dat peste… Are atât energie puştiul de câteodată devine… supărător!

Dar aseară i-am iertat toate păcatele trecute, prezente şi… (era să zic viitoare, dar nu pot!). Vine fuga-fuga pe culoarul bisericii, mă vede şi încetineşte, şi când e în dreptul meu se opreşte şi mă întreabă nu tii unde e chitian? Neobişnuit cu graiul şi limbajul copiilor, mă pun pe gânduri o clipă ca să aflu ce vrea să spună. Nu reuşeşsc, aşa că-l întreb: ce-i aia chitian? La care el, plin de reproş în cuvinte şi-n priviri, îmi zice: Chitian al meu!

În clipa aceea îmi pică fisa: băieţelul are 4 ani (cred!?) şi ar eun frăţior mai în vârstă cu vreo 2 ani pe care-l cheamă Cristian. Deci Cristian = chitian. I-am spus că nu ştiu, dar că l-am văzut pe undeva, şi apoi fiecare ne-am văzut de drum. El cu mare viteză, desigur, cum se cuvine lui, în direcţia arătată de mine.

Hmm. Dacă era doar „chitian” şi era fain ca cineva să-şi caute fratele! Dar prezenţa prenumului posesiv „al meu” a schimbat întreaga dinamică a căutării. Dea Domnul să rămână legătura aceasta între cei doi fraţi întreaga viaţă!

Dar ce vorbesc! Să dea Domnul ca astfel de convingeri să avem despre toţi fraţii şi surorile: că ei sunt ai noştri! Că nu putem fără ei, că-i căutăm până-i găsim! Că suntem disperaţi fără de ei!

Ce diferită este atitudinea aceasta de aceea a lui Cain: „sunt eu păzitorul fratelui meu?”

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Frumoşii tineri!

Ted — Wed, 03 Sep 2008 07:47:33 +0000

Sâmbătă am fost invitat să predic la o nuntă a fetiţei unui prieten drag, Ezechiel Suciu. A fost o nuntă frumoasă, cum cred că sunt toate nunţile. De câte ori văd un tată ducându-şi fata pe culoar şi predând-o celui ce-i va fi bărbat de acolo înainte, plâng şi mă bucur în acelaşi timp. Nu am avut copii, dar ştiu ce înseamnă să creşti, să îngrijeşti şi să iubeşti la nesfârşit un copil, şi apoi să te desparţi de el în „ziua aceea” a nunţii! Plâng. Dar, mă bucur, deoarece în fiecare nuntă întrevăd Marea Nuntă care va încununa toate nunţile, Nunta Mielului şi a Miresei Sale.

În sfârşit, la nunta de sâmbătă a fost fain. Atmosferă de sărbătoare, o mulţime de oameni ce se cunoşteau între ei şi căcora le părea bine că se revedeau acolo. Soţia mea nu s-a simţit prea bine şi nu venit cu mine, aşa că am fost cam singuratic. Da m-am îndeletnicit cu uan din preocupările mele plăcute: am stat deoparte şi am privit oamenii!

În cele din urmă, am mers şi eu la bufetul unde se servea masa, mi-am luat o farfurie cu mâncare apoi am revenit în cortuol unde erau amenajate mesele. Cu mâncarea în mână, îmi căutam un loc la o masă unde să stau cu cunoscuţi, când două tinere pe care le cunoşteam din Portland Oregon, aşezate la o masă cu alte două tinere pe care nu le cunoşteam m-au strigat şi m-au întrebat dacă nu consider sub „demnitatea” mea să stau la masă cu ele… Cum să fie sub demnitatea mea!? Am încercat toţi aceşti ani să păstrez un spirit tânăr, ca să am acces la tinerii din bisericile pe care le-am păstorit!

Dar despre asta, poate altă dată. M-am aşezat la masa domnişoarelor şi am făcut cunoştinţă cu tinerele necunoscute. Am descoperit că erau fetele unui prieten de-al meu de mai demult, dar pe care l-am redescoperit aici în SUA. Nu ştiam că are copii atât de mari! În sfârşit, discuţia noastră s-a învârtit în jurul nunţilor, băieţilor (ce altceva discută fetele!?), adunărilor, formelor de închinare, şi altele. Printre discuţii, şi nimicuri, desigur. Potrivite cu tinereţea şi nunta.

Ce m-a surprins încă o dată, e maturitatea tinerilor din zilele noastre. Mi se par mult mai maturi decât am fost noi la 17-18 ani! Şi constatarea asta mi-a amintit de un lucru: când e vârsta potrivită pentru mântuire? Douglas R. Sword în cartea sa Christian Parenting povesteşte cum făcea baie fiului său de 4 ani. Era grăbit deoarece era luni seara şi în SUA luni seara este meci de fotbal. Dar băieţelul avea chef de poveşti. Cum nu mai era mult până la Crăciun, el începu să povestească că ar dori să aranjeze o petrecere pentru ziua naşterii lui Isus. Apoi, aşa ca din senin, băieţelul întrebă ce înseamnă să-l primeşti pe Isus în inima ta?

Cu toată graba, Sword se apucă să-i povestească băieţelului cum noi, oamenii, facem lucruri rele care-l supără pe Dumnezeu. Aşa că, Dumnezeu a trimis în lume pe Isus, Fiul Său, pentru a muri pe cruce pentru păcatele noastre. Când noi recunoaştem că am greşit şi cerem iertare lui Dumnezeu, atunci Isus intră în inima noastră.

Băieţelul se gândi pentru o clipă apoi întrebă dacă el poate cere iertare şi să-l primescă pe Isus în inima sa. Şi s-au rugat. Sword povesteşte că nu mai ştie nici cine a jucat nici cine a câştigat în lunea aceea: dar nu va uita niciodată cum l-a condus pe fiul său la Christos. Frumoşii tineri, dragii copii! Poate ar trebui să le acordăm mai multă atenţie!

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Atenţiune, bărbaţi!

Ted — Wed, 02 Jul 2008 08:48:02 +0000

Bradford Wilcox, profesor de sociologie la University of Virginia a efectuat analiza a trei studii pentru a descoperi dacă există vreo legătură între religia bărbatului şi viaţa sa de familie. Studiul l-a făcut pe Wilcox să afirme că bărbaţii care merg regulat le o biserică creştină au căsnicii mai fericite şi mai puternice decât restul bărbaţilor, şi sunt de asemenea mai implicaţi în vieţile copiilor lor.

70% din bărbaţii ce merg săptămânal la biserică afirmă că sunt fericiţi în căsniciile lor, 59% din bărbaţii ce nu merg la biserică deloc sau merg foarte rar sunt fericiţi în căsnicie. Soţiile bărbaţilor creştini ce merg la biserică sunt mai fericite cu soţii lor decât cele căsătorite cu bărbaţi necredincioşi. Bărbaţii creştini şi practicanţi ai religiei lor au şanse mai mari de a nu divorţa.

Taţii credincioşi petrec cu două ore mai mult timp pe săptămână în diverse activităţi cu copiii lor decât taţii necredincioşi. De asemenea contactul fizic (îmbrăţişări şi pupat) este mai frecvent la taţii credincioşi. De partea lor, copiii născuţi unor mame căsătorite au o relaţie mult mai consistentă şi plină de afecţiune cu taţii lor. De fapt, bărbaţii ce merg la biserică regulat sunt mai predispuşi la a avea copii în cadrul căsniciei, decât bărbaţii necredincioşi.

Concluzia lui Wilcox este că religia (creştină) este răspunsul la o mulţime de probleme cu care se confruntă bărbaţii contemporani, cum ar fi tendinţa bărbaţilor de a fi detaşaţi şi absenţi emoţional sau fizic faţă de copiii lor şi faţă de mamele copiilor lor.

* **

Ştiaţi că… -În fiecare duminică sunt mai mulţi creştini ce merg la...
Câţiva Bărbaţi Sâmbătă am avut Men’s Breakfast la biserică. După un mic...
Atenţiune, păstori americani! Joia trecută, Comitetul Judiciar din Congresul American a votat cu...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Cine-i mirele? Cine-i mireasa? Just asking!

Ted — Thu, 19 Jun 2008 07:06:13 +0000

Sursa: RNS

Episcopul homosexual (Episopal Church) V. Gene Robinson (dreapta) intră într-o „uniune civilă” cu partenerul său Mark Andrew într-o ceremonie de la St. Paul Episcopal Church din Concord, NH. Oficiează magistratul Ronna Wise, la mijloc.

De luni încoace căsătoria homosexualilor este legală în statul California. Nişte judecători locali au ales să decidă contra votului majorităţii (şi decizia lor va fi răsturnată cu siguranţă la alegerile de la toamnă, doar că până atunci, se vor fi „căsătorit” sute şi mii de „cupluri”) şi au legalizat căsătoria homosexualilor. Luni funcţionarii care putea elibera certificate de căsătorie au ales să stea benevol mai multe ore peste program pentru a face faţă fluxului de amatori de certificate de căsătorie. Tot luni avocaţii au stat pe lângă centrele care eliberau astfel de certificate, pentru a agăţa noii căsătoriţi şi a le oferi serviciile lor avocăţeşti. Adică, vor să-i reprezinte pe cei veniţi să beneficieze de legalitatea acestei porcării în statele de unde au venit, pentru a da în judecată staul respectiv, ca să determine şi acolo recunoaşterea certificatului lor.

Legea californiană va da naştere la o mulţime de procese, îndreptate împotriva nu doar a unor state, ci şi a unor instituţii care nu acceptă angajarea homosexualilor, cum ar fi Boys Scouts şi … Bisericile! Vai şi-amar! Fără nici o referire la vaisamar.wordpress.com!

* **

Cine poate… Deşi nu-mi place! Ar trebui să aibă „18 holes”...
Globalizare De pe vremea lui Darby dispensaţionaliştii ne portretizează scenarii apocaliptice...
O afacere creştină în care nu poţi pierde! Luca 2:49 El le-a zis: „Dece M-aţi căutat? Oare nu...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Creşterea băieţilor

Ted — Tue, 20 May 2008 22:47:30 +0000

Meg Meeker este medic pediatru şi autoarea cărţii „Boys should be Boys.” Printre altele, ea afirmă că unul dintre secretele creşterii de fii sănătorşi este credinţa în Dumnezeu şi religia. Cu toate cărţile citite de părinţi cu privire la creşterea copiilor, cu tot ajutorul căutat la psihologi şi profesionişti, cu toată tehnica folosită pentru limitarea intrării răului în viaţa fiilor lor (cum ar fi v-chip sau dispozitivul care blochează canalele sau emisiunile TV care au conţinut murdar, sau cum ar fi filtrele de porno folosite pe computere), religia rămâne ca alternativa cea mai bună pentru creşterea unor băieţi buni.

Băieţii care provin din familii în care creştinismul este important, sunt mai puţin în pericol de a folosi alcool, de a fuma, de a consuma droguri sau de a trăi o viaţă sexuală promiscuă. Meeker arată de ce este „folositor” Dumnezeu pentru creşterea băieţilor:

1. Nădejdea. Dumnezeu este cea mai bună sursă de nădejde. El are avantaje faţă de orice altă sursă de nădejde, pentru că Dumnezeu este fără limite, El nu va muri, El nu va abandona pe cei ce se încred în El.

2. Dragostea. Dumnezeu este singura şi cea mai mare sursă de iubire necondiţionată.

3. Adevărul. Toţi oamenii vor să cunoască adevărul. Descoperirea adevărului în timpul căutării răspunsului cu privire la existenţa lui Dumnezeu va deschide mintea unui băiat cum nimic altceva n-o poate face.

4. Harul. Băiatul va face greşeli. El trebuie să ştie că atunci când greşeşte, poet veni la Dumnezeu pentru a găsi înţelegere, iertare şi pentru a putea să aibă un nou început. De câte ori părinţii sau societatea nu mai au har, Dumnezeu rămâne plin de har.

Cartea Dr. Meeker arată cum prin oferirea scutului credinţei în Dumnezeu băieţilor lor, părinţii îşi protejează copiii şi-i cresc pentru a deveni bărbaţi buni.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Homosexualii vor dialog cu mega-bisericile

Ted — Sun, 11 May 2008 07:17:32 +0000

Soulforce este o organizaţie activistă care promovează stilul de viaţă homosexual. Fondată de un pastor (Dr. Mel White) şi cu ajutorul altor pastori şi prelaţi (printre care şi Arhiepiscopul Anglican Desmond Tutu), sau familii tradiţionale care închid ochii la stilul de viaţă al homosexualilor, Soulfoce intră în dialog cu alte organizaţii, şcoli creştine de învăţământ superior, şi acum cu biserici, pentru a obţine de la acestea recunoaşterea că stilul de viaţă homosexual este condamnat pe baza unei explicaţii greşite a Bibliei. Dacă şcolile sau organizaţiile creştine refuză dialogul, atunci Soulforce apelează la ajutorul unor avocaţi pentru a găsi nod în papură organizaţiilor respective şi a le atrage în procese judiciare lungi şi costisitoare.

Conform site-ului lor, între Ziua Mamei (Duminică 11 Mai) şi Ziua Tatălui (Duminică 15 Iunie) Soulforce ţinteşte la obţinerea unui dialog cu câteva mega-biserici americane. la 11 Mai sunt la Lakewood Church, biserica păstorită de Joel Osteen. Printre alte biserici ţintă se înscrie şi biserica păstorită de Rick Warren.

Faptul că zeci de familii de homosexuali sosesc anunţat în aceste biserici pentru „dialog” zădărniceşte tocmai dialogul; arată mai curând a protest şi paradă a altor „valori” decât a dialog! Apoi, dialogul se obţine prin consensul ambilor părţi asupra dialogului. Şi cel mai bine dialogul îşi atinge scopurile când porneşte de la câţiva reprezentanţi, puţini, ai celor două poziţii care dialoghează, fără a implica masele mari de oameni.

Este clar că Soulfoce nu dialogul îl vrea ci să dea cu tifla în public unor biserici conduse de pastori cu înclinaţii liberale şi care au dat dealungul timpului semnale neclare cu privire la poziţia lor faţă de astfel de aspecte ale culturii şi civilizaţiei contemporane. Printre suporterii Soulforce se numără şi soţia liberalului Tony Camoplo, doamna Peggy Campolo, care susţine că Soulforce este „foarte dedicată respectării autorităţii învăţăturilor Bibliei.”

Poate încă nu-i prea târziu să ne rugăm pentru pastori ca Joel Osteen şi alţii ca el, ca Domnul să le schimbe inima şi să se întoarcă de la o evanghelie îndoită cu apa murdară a post-modernismului la Evanghelia lui Christos.

Pe de altă parte, fenomenul homosexual este extrem de răspândit, a ieşit de mult din „debara” la lumină, a obţinut drepturi printre care în anumite state şi acela de a fi „căsătoriţi” legal, de a adopta copii, sau de a creşte copiii proprii (mai ales în cazuri de lesbiene dintre care una a fost însămânţată „in vitro”). Este clar că atacul lor împotriva învăţăturii Bibliei cu privire la homosexualism va fi înteţit. De partea lor vor avea din ce în ce mai mulţi pastori şi teologi.

Homosexualii au şi ei nevoie de mântuire. Trebuie să existe dialog cu ei, dar nu pentru a se convinge creştinii autentici că practica lor este doar „un stil de viaţă diferit”, ci pentru a vedea exact ce spune Biblia cu privire la acest păcat! Apoi, pentru a crea o cale de scăpare de păcat şi de întoarcere la Dumnezeu. În domeniul acesta este nevoie de forte multă rugăciune, înţelepciune şi pregătire. Şi nu în ultimul rând, de dragoste pentru păcătos şi cel pierdut, da, şi pentru păcătosul homosexual!

* **

Ştiaţi că… -În fiecare duminică sunt mai mulţi creştini ce merg la...
Globalizare De pe vremea lui Darby dispensaţionaliştii ne portretizează scenarii apocaliptice...
Obama în Egipt Deci, Barack Hussein Obama a fost în Egipt. Acum nu...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Diferente femei-barbati

Ted — Sat, 29 Mar 2008 02:42:05 +0000

Am primit recent de la un amic schema de mai jos. Ea ilustrează (aproape) perfect diferența dintre o femeie și un bărbat când e vorba de mers la cumpărături. În exemplul de mai jos, scopul celor doi a fost de a ajunge la magazinul „The Gap” (aflat în incinta unul mall) și de a-și cumpăra o pereche de pantaloni. Avem aici traseul fiecăruia, cât timp durează operația și cât costă pantalonul.

Enjoy:

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Câţiva Bărbaţi Sâmbătă am avut Men’s Breakfast la biserică. După un mic...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Comunicatia si… ciorba de fasole

Ted — Wed, 26 Mar 2008 16:01:56 +0000

Se știe că unul dintre pilonii relației bune atât în familie cât și în societate este comunicația. Cuplurile cele mai fericite care le-am întâlnit vreodată au descoperit secretul unei bune comunicații. Să spui ce simți, ce gândești, iar la capătul celălalt să fii ascultat, înțeles. Să discuți, să negociezi, să explici, să te înțelegi. Există puține probleme care să nu se rezolve când doi comunică în iubire și respect reciproc.

Ca unul care-s căsătorit de mulți ani, am înțeles asta din urmărirea relației dintre părinții mei și din proprie experiență. Adesea ne înțelegem cu coția din priviri, sau pur-și-simplu știm ce gândește celălalt. Nu o dată muncesc seara în biroul de acasă, și mă gândesc de exemplu, că mi-ar prinde bine un suc, sau ceva. Nu trece mult, și o surprind pe soție venind la mine, să vadă ce mai fac, și-mi aduce un suc, sau alte lucruri, exact acelea la care m-am gândit că mi-ar place!

Ei, dar desigur capacitatea de a ne cunoaște astfel nu a apărut peste noapte și nu a fost întodeauna ușor drumul către comunicație. Dar astea ar fi subiecte pentru volume… cum cred că ar fi și-n viețile altora! Acum câțiva ani soția a început să se plângă de dureri la ochi. După ´jde vizite la medici, am ajuns în cele din urmă la una dintre clinicile cele mai prestigioase din SUA pentru afecțiuni ale ochilor: Casey Eye Institute din Portland. Acolo, un expert în „macular degeneration” (cred că românește i se zice maculă degenerativă, dar nu-s sigur și nici soția, care e farmacistă de profesie, nu știe) a descoperit că aceasta este afecțiunea de care suferă. E o boală a ochilor ce apare de regulă doar la femei, și la vârste mult mai înaintate decât cea a soției mele. Boala se manifestă printr-o sensibilitate deosebită la lumină, la frig sau cald, la vânt sau uscăciunea aerului, la orice cu alte cuvinte. După două operații, medicii au ajuns la concluzia că nu se poate face nimic, doar să se menajeze ochii și să se ia vitamine și minerale care ajută la păstrarea lor pentru cât mai mulți ani.

Unul dintre lucrurile care o supără pe soția mea este aburul. Așa că odată cu renunțarea la munca ei (boala duce treptat la pierderea vederii și soția mea, deși vede încă binișor, a pierdut ceva din acuitatea vizuală) a renunțat la a mai găti atât de des. Oricum, când o face trebuie s-o ajut la parte din operațiile culinare, partea care ține de scoaterea din cuptor a produselor fierbinți, de exemplu! Acum, cineva o să citească și-o să exclame: „Big Deal!”, adică, mare scofală să scoți ceva din cuptor sau să amesteci în ceva ce fierbe pe sobă. Așa e: nu-i mare scofală. Numai că eu, în copilărie fiind „fata cea mai mare” din casa noastră, am învățat să gătesc. Și-mi chiar place! Am un gust la mâncăruri, fantastic! Asta zice soția și oricine a mâncat din cele gătite de mine.

Așa că, m-am apucat (nu prea des, că nu am timp) și de gătit, din când în când. Mie îmi plac ciorbele și supele, așa că de 3-4 ori pe lună fac câte una. Săptămâna trecută făcusem o ciorbă de cartogi de să-ți bați pisica. Luni, după ce ne-am întors din Canada, am văzut că nu mai este ciorbă, și am spus soției „mâine o să fac o ciorbă de fasole”, fără să spun ce fel de fasole. Eu mă gândisem la fasole verde, ea boabe. Ba chiar am și cumpărat fasolea, pe care ea o pusese în cămarăm până a doua zi. Ieri mă sună la biroul din Seattle și mă întreabă dacă nu vreau să bag ceva afumătură în ciorba mea. Eu nu prea suport afumăturile, așa că a trebuit să negociem aspectul acesta. Dar eram preocupat de munca mea, și nu am făcut relația dintre ciolan și fasolea verde. Am decis că o să pun dacă are ceva costițe sau ciolan afumat.

Aseară, am sosit acasă de la muncă și m-am apucat de gătit. Într-un vas mă aștepta stând cuminte în apă, câteva costițe afumate. După ce am prăjit puțin ceapa, le-am aruncat în oală, le-am prăjit și pe ele doar așa, un pic, apoi am turnat apă și le-am fiert. Oricum carnea se fierbe mai greu decât fasolea. Când veni vremea fasolei, am aruncat în fiertură și fasolea, și câteva roșii tăiate mărunt. I-am dat ciorbei gustul, apoi a mai rămas ultimul element: de obicei nouă ne place pătrunjelul. Avem mereu pătrunjel proaspăt în casă. Doar că acum nu știam unde este, așa că am strigat la soție întrebarea dacă știe unde-i pătrunjelul. Ea mi-a răspuns unde este, dar mi-a spus că ar prefera în ciorba de fasole tarhon!

Nici atunci nu ne-a căzut fisa la nici unul că noi vorbim de două produse cu rețete total diferite… Eu am gândit fasole verde tot timpul, ea fasole uscată. De aceea, ciolan și tarhon. Eu, pătrunjel și roșii. Și iacă-așa am trântit aseară o ciorbă de fasole verde, cu tarhon și un pic de oțet (de pe tarhonul conservat cu oțet), cu ciolan afumat, dar și cu roșii… O să vedem astăzi „cum gustă”. Cum se asociază gustul dens și solid al afumăturii cu intenția de a fi ușoară și răcoritoare a ciorbei de fasole verde! Dar am râs aseară cu nevastă-mea de ne-am prăpădit! Bine că nu ne-am certat! Că probabil acum peste 20 de ani, o asemenea ispravă s-ar fi lăsat cu niște tunete și fulgere de ambele părți. Dar acum, suntem dispuși să înțelegem și scurt-circuiturile din comunicație!

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

După ce au plecat magii – (2)

Ted — Sat, 29 Dec 2007 10:22:32 +0000

Dacă în Ioan suntem luați și duși prin relatare într-un „timp înainte de timp”, în care ne sunt revelate adevăruri teologice de o profunzime uluitoare, și dacă Luca e plin de mișcare, de spectacol, de coruri și bucurie, Matei ne prezintă o evanghelie urbană: viața este așa cum o cunoaștem. Clipe de extaz sunt urmate de clipe de disperare. Povestirea lui Matei este plină de dramatism. El ne poartă când într-al nouălea cer, când ne coboară pe pământ.

Nu am terminat bine cu plecarea magilor, care s-au închinat în faţa copilului nostru… spunând că este un rege… Abia am pus bine darurile de mare preţ ce ni le-au adus, după ce le-am analizat pe fiecare în parte, cu grijă și interes (aurul știm ce înseamnă și la ce-i bun, dar smirna, tămâia, oare astea la ce-or fi bune?) şi acum, visul acesta, în care îngerul Domnului a venit din nou la noi. Ce frumos să vină îngerul la tine… dar ce fel de veste o fi aducând de data aceasta? Că aproape mi-e frică să mai văd îngerul venind noaptea, în vis! Uite, de data asta vine să ne spună că suntem în pericol!

Înțelegi de unde vin? Mă gândesc: oare ce o fi fost în mintea lui Iosif şi a Mariei? Aproape că se emoţionau cum de aveau un nou vis cu îngerul, că până acum toate veştile primite au fost un fel de amestec de veste bună cu veste rea. Vestea aceasta vine să le comunice că trebuie să ia pe Isus şi să devină nişte fugitivi pentru a scăpa viaţa copilului. Bine, bine! Am înțeles că până acum nu știa nimeni și nici nu ar fi crezut dacă le-am fi spus că sarcina Mariei e de la Duhul Sfânt. Că pruncul este „fiul lui Dumnezeu”. De aceea, am luat ca inerente suferințele și privațiunile de dinainte de naștere. Dar acum? Păi, păstorii ȘTIU cine este copilul, magii ȘTIU și ei, și cine știe alături de aceștia, cine mai știe? Doamne, acum e OK să intervii Tu și să-Ți aperi copilul! Fă ceva supranatural! Fă o minune! Dă-i un pumn celui ce amenință viața copilului de să vadă stele verzi!

Isus nu a venit în lume ca să trăiască o viață ermetică, lipsită de probleme, doar pentru că era „fiul lui Dumnezeu”. Dimpotrivă, El s-a asemănat cu omul în toate lucrurile, cu excepția păcatului! A flămânzit și probabil L-a durut stomacul de foame, a transpirat și a mirosit probabil a transpirație, picioarele i-au fost plie de bătături și câteodată de bășici, spinii i-au zgâriat pielea, țărâna fierbinte l-a ars și pe El, apa l-a răcorit, s-a întristat și a plâns, s-a bucurat și a râs, probabil că s-a balonat de la anumite mâncări… Nu l-a ispitit niciodată pe Dumnezeu Tatăl prin a recurge la „hocus-pocus” în folosul propriu, ca să-și ușureze călătoria pe pământ.

În pruncie a făcut pe el, scutecele au trebuit schimbate, a învățat să umble căzând de câteva ori și mai întâi târându-se în patru labe, a plâns poate nopțile când i-au ieșit primii dinți și s-a bucurat de jucării ca orice copil. A avut nevoie de protecția lui Iosif și de aceea mesajul acesta al îngerului. Bine măcar că îngerul știe că există un pericol!

Se pare că anunţul îngerului a venit în noaptea imediată după vizita magilor. ˝Scoală-te˝ i-a zis îngerul ˝şi ia pe prunc şi cu mama lui˝. Ce să mai iei?

Mulți dintre cei ce citesc blogul meu sunt emigranţi. Unii au scăpat din România trecînd Dunărea înot doar cu hainele de pe ei. Alţii care au primit aprobarea de a emigra, au adunat cu grijă în câte valize s-a putut ceea ce au gândit ei că este mai necesar aici, sau acele amintiri de familie fără de care viaţa nu are rădăcini. Ce să iei cu tine când viaţa este în pericol de moarte dacă nu pleci imediat? Ce poţi lua cu tine dacă ţi se aprinde casa în jurul tău? Dacă vine o revărsare furioasă de ape? Desigur că iei doar cea ce este esenţial.

Am urmărit adesea la televizor transmisii ale unor catastrofe: incendii, uragane, inundații. Unii își salvează pisica, alții fotografiile și niște acte, alții cine știe ce. Și am văzut și oameni care au pierit în primejdie, din cauză că au vrut să salveze niște nimicuri. Pentru Iosif instrucţiunile erau clare: ia cu tine pe Isus şi pe soţia ta! Asta este esenţial!

Pe Lot îngerii nu l-au întrebat „CE mai ai în cetate”, ci ”pe CINE”. CE avea Lot destule, dar Domnul nu este interesat în salvarea oilor, a banilor din bancă, a mobilei, a caselor, a țoalelor faine, a parfumurilor din baie… Domnul vrea să salveze OAMENI! Acum Iosif trebuia încă o dată să lase deoparte orice planuri și-o fi făcut cu privire la aurul primit, la viitorul său și a familiei sale și să sacrifice totul de dragul Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este esența adevăratei vieți! Sacrificiul vieții proprii, de dragul lui Isus. Acesta este creștinismul! Dacă aceasta nu este, nimic nu este!

* **

Rolul avorturilor, după mintea unei judecătoare de la Curtea Supremă de justiţie Ruth Bader Ginsburg a dat zilele trecute un interviu. Minune...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Semne ale maturității

Ted — Thu, 27 Dec 2007 11:39:14 +0000

Vorbeam cu un prieten despre Crăciun, cadouri și copii. Mi-a povestit că anul acesta a fost cel dintâi an în care copiii lui (are trei) și-au făcut cadouri unul altuia din banii lor. Au muncit și au economisit ca să-și poată face daruri de crăciun! Prietenului meu i s-a părut interesant să urmărească de aproape această dovadă a maturizării. Era ca și când ar fi văzut dintr-o dată țărmul, după o călătorie îndelungată. Acum nopțile nedormite din pruncia copiilor lui, grija în alegerea școlii, a cartierului în care să locuiască, mustrările sau chiar și pedepsele corporale, interdicțiile și îngăduințele, ajutorul oferit la rezolvarea problemelor, toate aceste lucruri inerente creșterii copiilor păreau că au meritat. Începeau să se contureze caractere ca acelea visate în timpul creșterii. Copiii au început să înțeleagă că e mai bine să dai decât să primești!

Până anul acesta, fiecare copil își dorea ceea ce doreau și frații. Dacă era vorba de iPod, toți voiau iPoduri. Dacă era un joc, toți același joc. Anul acesta a apărut un alt semn al maturității: copiii și-au dorit (de la părinți) daruri complementare. Au înțeles că dacă unul primește un iPod, altul un nintendo vii, altul un computer, le pot folosi cu toții, pe rând! În copilăria mai fragedă, se aplica principiul „ce-i al meu e numai al meu!” Acum băieții au înțeles că darurile unuia sunt bunuri comunitare! Asta înseamnă renunțare din partea unuia și răbdare din partea altuia.

Și iată așa, tot vorbind cu prietenul meu despre cele de mai sus, m-am gândit la adunările noastre. M-am gândit că (printre altele), semnele maturizării noastre creștine sunt arătate de capacitatea de a dărui din ceea ce e al tău și de capacitatea de a accepta darurile altuia spre folosul comunității. Nu e complicat, nu-i așa? Doar trebuie.. crescut!

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

„Vreau să mă mărit! Îmi trebuie un bărbat care câștigă cel puțin $500 mii pe an!”

Ted — Wed, 19 Dec 2007 06:51:22 +0000

Articolul de mai jos l-am obținut de la o prietenă care a părăsit o afacere prosperă de intermedieri de vânzări și cumpărări de case, în schimbul unei afaceri de intermedieri de căsătorii. Tot felul de oameni, bărbați și femei, de toate vârstele, în mare parte cu dare de mână (deoarece astfel de servicii nu-s ieftine!) se înscriu la prietena mea. Apoi ea caută prin banca de date ce o are la dispoziție pe cineva care se potrivește cu preferințele celui de curând intervievat. Promisiunea ei este să caute și să pună două persoane în contact. Restul depinde de cei doi. Desigur că, așa cum spuneam, astfel de servicii se plătesc enorm de bine. De la 20-30 de mii până la sute de mii de dolari. Și, dacă cei doi se căsătoresc, mai există și prevederea pentru un bonus!

Iată ce scria o domnișoară frustrată că în ciuda atuurilor ei, nu se căsătorise încă:

Unde greșesc? Sunt sătulă să tot bat șaua să priceapă… Sunt frumoasă (de fapt, foarte frumoasă), am 25 de ani, am școală, vorbesc bine, am clasă. Nu sunt din New York, dar locuiesc aici și vreau să mă căsătoresc. Caut un bărbat care face cel puțin 500 de mii de dolari pe an! Știu cum sună dorința mea, dar ține cont că un câștig de un milion de dolari pe an în New York este doar pentru clasa mijlocie, așa că nu cred că-s pretențioasă deloc!

Nu ai pe nimeni care să câștige 500 de mii anual, bărbați care nu-s căsătoriți? Îmi poți trimite niște informații? Mi-a făcut curte un om de afaceri care câștigă cam 250 mii pe an, dar apoi m-am răzgândit. Cu banii ăștia nu ne putem cumpăra casă în Central Park West. Ca să nu mai spun că cunosc o doamnă de la școala de yoga care și-a găsit un soț cu care acum locuiește în Tribeca! Și nu-i nici pe jumătate atât de frumoasă ca mine! Și în mod cert nu este un geniu de inteligență! Oare cum a procedat ea de a nimerit? Cum aș putea ajunge la nivelul ei?

Uite întrebările mele, specifice:
- Pe unde petrec vremea burlacii? Vreau adrese de restaurant, baruri, săli de sport, etc.
- Oare ce caută bărbații la o femeie? Fii sinceră, poți să-mi spui orice! Nu o să-mi rănești sentimentele!
- Să mă concentrez asupra unei anumite vârste? Eu am 25 de ani.
- De ce unele dintre femeile ce trăiesc în huzur în partea de est a orașului sunt atât de urâte? Am văzut niște tipe de-a dreptul plictisitoare, care nu aveau nimic de oferit, dar s-au căsătorit incredibil de bine! Și-au găsit bărbați putred de bogați. Pe de altă parte, eu și cu alte fete pe care le-am cunoscut prin baruri, suntem burlace. Noi nu ne găsim bicățica! Ce se întâmplă?
- În ce fel de meserii să caut? Adică, ce anume? Avocați, bancheri, medici? Habar nu am cât fac tipii ăștia pe an! Și pe unde-și petrec timpul?
- Cum decizi între „a te căsători” sau „a fi doar prietenă”. Eu de fapt doresc să mă căsătoresc!

Așa. Acum că v-am redat dorința tinerei doamne, voi cititorii mei, ce i-ați spune? Cineva i-a spus ca ceea ce are ea de oferit este doar frumusețe, (pentru că creieri nu are deloc!). Ea propune o „afacere” în care ea aduce frumusețea, și un bărbat aduce banii. Problema este că cineva care face 500 de mii pe an, este foarte posibil să câștige mult mai mult peste câțiva ani. În 10-20 de ani, banii aceia pot deveni economii serioase. Dar ce se va întâmpla cu frumusețea ei, în 10-20 de ani? Păi, frumusețea nu se va „înmulți” ci va dispare puțin câte puțin; frumusețea este trecătoare! În termeni economici (femeia aceasta doar bani vede) frumusețea e un bun perisabil, banii sunt un bun care se acumulează. Ba mai mult, frumusețea se depreciază… repede! În 10 ani deja începe să se vadă vârsta!

Așa că nu merită pentru nimeni să cumpere un astfel de bun! Mai bine să-l ia în „leasing” (știu că în România termenul se folosește și cu sensul de a cumpăra ceva cu plata în rate; în SUA „leasing” înseamnă numai închiriere pe un termen mai îndelungat. Contractul de închiriere stabilește termenii (cât timp) și condițiile (dacă de exemplu e un automobil, câți km ai voie să faci pe an în contract, și cum plătești km făcuți în plus, etc).

Privit altfel „târgul”, dacă sursa de câștig ar dispare, și femeia ar dispare! Așa că trebuie și bărbatul să aibă posibilitatea de a ieși din târg când dispare… frumusețea! Sau în încă o ordine de idei, dacă are și minte, cum susține că are, de ce nu face ea banii aceia, și atunci poate rămâne… burlacă! Că și așa din cele scrise, nu vrea un bărbat decât pentru bani!

Lăsând gluma (mai mult e un umor trist) laoparte, cum se căsătoresc oamenii? Hai să venim mai aproape de noi: cum se căsătoresc creștinii? Ce rol are Dumnezeu în căutarea unei soții, a unui soț? Cum îl „aducem” pe Domnul în ecuația căutării unui tovarăș de viață?

M-am gândit la lucrurile acestea acum, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. M-am gândit la Iosif și Maria. Unii comentatori spun că Iosif ar fi fost un bărbat mai în vârstă. Căsătoria posibil să fi fost „aranjată” de către părinții fetei?!

Am întâlnit și eu recent o astfel de familie. Cei doi au fost promiși unul celuilalt de către părinții lor când ei erau încă copii. I-am întrebat despre „dragoste”, fiorul acela care te face să visezi, să apreciezi la superlativ absolut totul despre „obiectul” iubirii, până la trecerea cu vederea și a defectelor! Mi-au spus că iubirea… a venit pe parcurs. Încet. Mai întâi a fost „datoria” de a asculta de voința părinților și de a respecta „contractul” lor, cuvântul lor. Când mi-a prezentat soția, amicul meu mi-a spus, ținând-o de mână, „she´s my heaven, my sun!” și o privea drăgostos. Erau amândoi trecuți de 60 de ani și trăiau în căsnicie de peste 40 de ani!

Ar mai fi posibil într-o familie românească o căsătorie „aranjată” astfel de părinți? Ar mai asculta tinerii de părinți? Dar într-o familie românească de creștini? Și dacă decidem ce rol are Domnul în căutarea unui soț și cum îl aducem în ecuație, ce rol joacă atunci iubirea, sau se aplică metoda lui Samson de genul „ia-mi-o că-mi place!” Care-s criteriile de alegere? Domnișoara din scrisoarea redată mai sus nu căuta decât o anumită sumă de bani. Era oare indiferent dacă bărbatul era chel și avea burtă, dar sforăie nopatea, dacă râgăie după mâncare, dacă se scobește în nas, dacă e incult, impertinent, brută, sau e civilizat, manierat, gingaș, sensibil, de conformație atletică?

Ce rol are relația cu Domnul a celuilalt? Cum o poți verifica? Zilele acestea am tot asistat pe bloguri și forumuri la informații despre doamna din Arizona, ucisă de soțul ei care mai apoi și-a luat viața… cică era credincios! Ce s-a întâmplat cu el? A fost așa de la început? S-a stricat pe parcurs? Dacă așa a fost, violent, bădăran, măgar, soția nu a văzut nimic? A știut să disimuleze cu atâta dibăcie? Un drac transformat în… înger de lumină?

Ei, gata cu întrebările! Poate deja prea multe! Dacă vreți să răspundeți aici, e ok. Dar poate ele au menirea ca mai mult să ne răspundem nouă înșine.

* **

Readers who viewed this page, also viewed:

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Familie după familie

Ted — Sun, 02 Dec 2007 07:04:57 +0000

Dr. Myles Munroe este o figură controversată a lumii creștine. Cartea sa „releasing your potential” a fost în egală măsură lăudată și detractată. Printre lucrurile spuse de Munroe care sunt greu de „înghițit” sunt faptul că acum Dumnezeu nu mai poate face nimic pe pământ, decât dacă îi permit oamenii, deoarece Dumnezeu este acum… străin pe pământ! Dincolo de (cel puțin) ciudățenia acestei afirmații, învățăturile lui Munroe caută să determine pe ascultătorii săi să nu stea cu brațele-n sân ci să se pună pe treabă, să facă ceva pentru a … permite lui Dumnezeu să lucreze pe pământ!

Printre cei ce au acceptat ca Munroe să le fie mentor sunt și Ted și Sandra Sealy. Ei locuiesc de 19 ani în Bahamas, locul de baștină a lui Munroe, au o organizație (Marriage Keepers) care se ocupă de familie, și au ca obiectiv transformarea familiilor bahamiene, familie după familie!

Conform interviului luat de ziarul The Nassau Guardian, soții Sealy consideră următoarele lucruri ca fiind cauza distrugerii familiei în Bahamas (dar de ce numai acolo și nu și în altă parte?):

- Lipsa de încredere, loialitate, transparență și dedicare;
- Lipsa fizică sau prin neparticipare a taților;
- Lipsa comunicării;
- Lipsa educării corespunzătoare a copiilor;
- Lipsa de cunoștere și inexistența îndemânării în relații;
- Lipsa respectului: a soților pentru soții, a soțiilor pentru soți, a copiilor pentru părinți, a părinților pentru copii;
- Incapacitatea soților de a se supune unul altuia și de a furniza celuilalt sentimentele necesare;
- Lipsa de gospodărire a finanțelor;
- Lipsa căutării ajutorului la primele semne de nevoie.

Familia creștină rămâne în continuare un câmp al luptelor spirituale. Pe tărâmul acesta se dau cele mai importante bătălii, aici se câștigă cele mai importante victorii sau se pierd cele mai importante redute. Eu cunosc doar așa, în cercul meu foarte apropiat de prieteni sau frați și surori cel puțin 5-6 familii care trec chiar în momentele acestea prin furtuni teribile. Barca lor este atât de scuturată de vânturi încât căsnicia e amenințată să se sfărâme.

Noi ceilalți creștini, care nu avem (în clipa aceasta) „probleme” trecem adesea indiferenți pe lângă familiile de lângă noi. Poate ridicăm din umeri, căutând în gând țapul ispășitor, sau suntem gata să arătăm cu degetul, sau suntem doar nepăsători. S-ar putea ca o victorie câștigată să depindă de un sfat de la noi, sau de niște zile de post și rugăciune. Te interesează să salvezi? Să faci pace într-o familie? Ți-e la îndemână, dacă vrei! Doar fii atent și umple-te cu o inimă plină de milă! Și, ca avertisment, vezi că vânturile pot bate și-n corabia familiei tale! Mai ales dacă începi să fii unul care salvează!

* **

Să vă spun despre un membru de familie… Când aveam 18 ani, am întâlnit un prieten în cartier,...
Economia (proastă) şi viaţa de familie În tot răul, şi-un bine! Unul dintre efectele pozitive ale...
Rolul avorturilor, după mintea unei judecătoare de la Curtea Supremă de justiţie Ruth Bader Ginsburg a dat zilele trecute un interviu. Minune...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.