Cred că automobilul a fost inventat pentru ca să avem un loc comod în care să şedem în mijlocul aglomeraţiei.

Noaptea târziu, trecând pe lângă un zgârie nori care adăpostea mai multe birouri, Paula văzu lângă poarta de la intrare bine luminată butonul soneriei lângă care scria: Apasă pentru paznicul de noapte. Paula se opri din drum, şi apăsă pe sonerie, apoi aşteptă. După câteva minute, văzu prin sticla de la uşă cum paznicul, străbătând holul imens al clădirii, se apropia de uşi, punându-şi chipiul şi încheindu-se la uniformă.

Paznicul anulă alarma din clădire, apoi deschide uşa de la intrare. Apoi, mai anulă o alarmă şi deschise porţile; uitându-se cu ochi somnoroşi la Paula, întrebă:

Ei bine, ce doreşti la ora asta din noapte?

Am vrut doar să văd de ce nu poţi să apeşi tu însuţi soneria, de ce trebuie ca altcineva să o apese pentru tine!

Nepotul în vârstă de 22 de ani, student la facultatea din marea metropolă, era în acasă la parinţi, pentru vacanţa de vară.  La sfatul părinţilor, se duse pentru două zile în vizită la bunicul său, care locuia la ţară.  Bunicul îl întâmpină cu bucurie pe nepotul pe care nu-l mai văzuse de câţiva ani.   Cei doi se puseră pe împărtăşit noutăţi şi amintiri.

Se vedea că timpul îşi lăsa o amprentă tot mai pronunţată asupra bătrânului.  Era mai fragil, şi se părea că mai neglijent cu sine, cu hainele pe care le purta, cu curăţenia din casă şi de prin curte.  Mai ales a doua zi dimineaţa, când bătrânul merse la coteţul găinilor, aduse câteva ouă, făcu o omletă cu şuncă, şi o servi băiatului.

Acesta, observând farfuria cu o peliculă de grăsime pe ea, îl întrebă pe bătrân dacă farfuria era bine spălată.  Cât de bine s-a putut cu apă rece! zise bătrânul.  Tânărul fu mulţumit de explicaţie… apa rece nu spală prea bine grăsimea şi bătrânu´ poate că nu mai avea chef să încălzească boilerul; aşa că-şi mâncă micul dejun povestind cu bunicul.

La ora cinei, bătrânu´ puse de un grătar pe vechiul aparat cu cărbuni din curtea sa, şi desfăcu şi două sticle de bere rece din frigider.  Aceleaşi farfurii, folosite la micul dejun slujeau acum pentru cină.  Se vedea pe farfuria băiatului o dâră galbenă de la omleta de dimineaţă.  Bubicule, farfuria asta nu-i spălată bine! reproşă tânărul; la care bătrânul, replică ca de dimineaţa: cât de bine a spălat-o  apă rece.  Explicaţia curmă orice alte discuţii pe tema aceasta.  Seara veni peste ei pe nesimţite, şi în atmosfera călduţă, cu cerul înstelat deasupra satului, stând pe prispă, nepotul şi bunicul petrecură până târziu în poveşti şi amintiri din copilărie.

Dis-de-dimineaţă tânărul se trezi, şi fără să mai vrea să mănânce micul dejun, se duse către maşina sa pentru a se întoarce acasă la părinţi.  Câinele bătrânului se urcă în maşina tânărului în timp ce acesta îşi lua rămas bun de la bunicul său, şi acum nu mai voia să iasă afară.  Nepotul zise bătrânului să-şi cheme câinele, la care bătrânul zise:

Apă Rece!  Vino aici la mine!

Un importnat politician de la Judeţ, vizita spitalul de boli mintale din localitatea rurală.  Trebuind să dea un telefon, încerca să transmită operatoarei numărul la care doreşte să sune.  Operatoarea nu înţelegea din cauza legăturii telefonice foarte proaste, aşa că la un moment dat, exasperat, politicianul explodă:

Ascultă la mine, domnişoară!  Ştii cine sunt eu?

Nu, răspunse liniştit operatoarea, dar ştiu unde sunteţi.

Un colecţionar de cărţi rare se întâlni cu o cunoştinţă de-a sa.  Venind vorba despre cărţi, cunoştinţa menţionă în treacăt că nu demult aruncă la gunoi o Biblie veche, pe care nu ştiu unde se menţiona că a fost tipărită de unul Guten-şi nu mai ştia cum.

Gutenberg? întrebă colecţionerul.

Da! răspunse cunoştinţa.

Eşti un imbecil! reacţionă colecţionerul.  O Biblie ca aceea valora cel puţin cinci sute de mii de dolari!  Una asemănătoare s-a vândut nu de mult cu o astfel de sumă!

Asta a mea nu cred că ar fi valorat mare lucru, replică cunoştinţa.  Era mîzgălită peste tot cu inscrpţii făcute de unul, parcă-l chema Martin Luther dacă-mi amintesc bine.

Doi pesimişti au sosit la o petrecere. În loc să îşi dea mâna, au dat din cap.

Bărbatul veni acasă de la psihiatru cu veşti bune pentru nevastă-sa. “Dragă, doctorul nu trebuie să mă mai trateze! El nu mai crede că am un complex de inferioritate! El ştie acum cu claritate că SUNT inferior!”

Bob merge la doctor şi printre altele îl întreabă: Doctore, cum poţi detecta deficienţa intelectuală a unei persoane care de altfel, apare a fi perfect normală!?

Nimic mai simplu, răspunse doctorul. Pui persoanei respective o întrebare simplă, la care poate răspunde cu uşurinţă oricine. Dacă persoana respectivă ezită, este un semn că are o deficienţă intelectuală.

Ce fel de întrebare? continuă Bob.

Păi, una ca de exemplu “Căpitanul Cook a făcut trei călătorii în jurul lumii şi a murit în timpul uneia dintre ele; în care călătorie a murit el?

Bob se gândi pentru o clipă, după care zise: Doctore, nu ai o întrebare dintr-un alt domeniu? Eu nu-s prea bun la istorie…

Un om şi cu prietenul lui jucau golf pe un teren despărţit de un cimitir printr-un drum.  Prietenul tocmai se pregătea să lovească mingea când observă pe drum, apropiindu-se de intrarea cimitirului, un convoi mortuar.  Prietenul se opri  o clipă, îşi scoase pălăria de pe cap, aplecă capul, înmănunchie mâinile şi rosti o scurtă rugăciune pentru cel plecat în veşnicie.

Omul exclamă la sfârşitul rugăciunii: Dar eşti un om sensibil!  Şi plin de credinţă!  Să te rogi astfel pentru sufletul unui mort!

Păi, e cortegiul soţiei mele!  Am fost căsătoriţi 35 de ani cu ea! răspunse prietenul, punându-şi pălăria pe cap şi pregătindu-se să continue jocul.

Preotul parohiei participa la un dineu organizat în cinstea sa cu ocazia aniversării a 25 de ani de când venise în parohia aceasta. Un politician din loc, cu mare vază, era aşteptat ca să ţină un discurs omagial. Din nefericire, politicianul întârzia aşa că Maestrul Ceremoniei întrebă pe preot dacă vrea să spună el câteva cuvinte, înainte de a se începe servitul mesei.

Preotul se ridică, merse la podium şi spuse următoarele cuvinte: Prima părere despre parohia voastră nu a fost din cele mai bune. Sper că înţelegeţi că din cauza secretului confesiunii, eu nu vă pot spune cine a fost cel dintâi suflet a cărui mărturisire a păcatelor am primit-o, dar vă pot spune că în urma mărturisirii sale, mi-am format părerea aceea rea despre comunitatea voastră. Deci acum 25 de ani mă gândeam că am fost trimis într-un loc teribil. Cel ce a venit la mărturisire, mi-a spus că a furat un televizor, cum atunci când a fost oprit de poliţie aproape că l-a omorât pe poliţist, cum a furat bani de la locul său de muncă şi cum a curvit cu o mulţime de femei, printre care şi soţia şefului său. Eram consternat! Dar, timpul a trecut şi am descoperit nu toţi oamenii de aici erau ca bărbatul acela, şi am descoperit că de fapt voi sunteţi o comunitate formată din oameni buni, oameni de treabă.

Chiar pe când sfârşea preotul micul său discurs, în sală intră politicianul aşteptat. Maestrul de Ceremonii îl invită îndată să-şi ţină şi el speechul. Politicianul începu:

Mai întâi, îmi cer scuze că am întârziat, dar pe autostradă era o aglomeraţie teribilă. Apoi, vreau să vă spun că nu voi uita niciodată ziua în care preotul a venit în parohia noastră! De fapt, eu am avut chiar cinstea de a fi cel dintâi care m-am mărturisit lui!

Un englez, un francez şi un rus priveau o pictură reprezentând pe Adam şi pe Eva. Uitându-se cei trei schimbară impresii despre opera de artă.

- Considerând calmul şi cât de rezervaţi sunt cei doi, eu cred că prima pereche au fost englezi.

- Nicidecum! răspunse francezul. Trebuie că au fost francezi pentru că sunt în pielea goală şi sunt atât de frumoşi!

- Au fost ruşi! replică şi rusul. Nu au haine, nu au adăpost, nu au de mâncare decât un singur măr… trebuie că au fost ruşi!

Technorati : glume

Băieţelul ridică Biblia mare a familiei de pe noptieră, şi începu să o răsfoiască cu grijă. Pe când întorcea pagină cu pagină şi se uita cu fascinaţie la paginile groase, lucioase şi îngălbenite, din Biblie căzură nişte frunze mari, de copac, presate şi uscate între paginile cărţii de cine ştie când.

Mamă, uite ce am găsit în cartea asta! strigă copilul pe mamă-sa.

Ce ai găsit dragă? întrebă mama venind către copil.

Uite! Cred am găsit frunzele cu care s-au acoperit Adam şi Eva! spuse copilul cu uimire.

1. E rândul meu să stau în prima bancă!

2. Predica ta a fost atât de bună încât nici nu mi-am dat seama că ai depăşit timpul de plecare acasă cu 25 de minute!

3. Personal, îmi place mult mai mult să mărturisesc despre Domnul decât să mâ uit la televizor.

4. M-am hotărât să donez de acum bisericii cei $500 pe lună care-i donam diferiţilor evanghelişti de la TV.

5. Hai să ne plătim păstorul ca şi el să trăiască la fel de bine ca şi noi!

LESĂ: o curea ce ţi se leagă de gât, cu ajutorul căreia poţi duce persoana care o ţine de celălalt capăt acolo unde doreşti.

PAT: orice material curat, moale şi de preferinţă de culoare deschisă, cum ar fi cearşaful de pe patul din dormitor sau canapeaua nouă din hol.

BALE: materialul care trebuie să-ţi curgă din gură atunci când persoanele din casă mănâncă şi ţie nu-ţi dau de loc. Pentru ca efectul să fie maxim, priveşte trist în ochii omului, şi lasă să-ţi curgă balele pe jos lângă el, sau şi mai bine pe hainele lui.

MIROSIRE: un obicei social care se întrebuinţează când întâlneşti alţi câini. Plasează-ţi nasul la celălalt capăt al câinelui pe care-l miroşi şi aspiră adânc de câteva ori.

LADA DE GUNOI: containerul plasat pe trotuar de vecinii voştri cam o dată pe săptămână, pentru a-ţi încerca ingenuitatea. Pentru a te dovedi isteţ, stai pe picioarele dinapoi în timp ce te sprijineşti de container cu cele dinainte, şi încearcă să împingi laoparte capacul cu nasul. Dacă vei reuşi, vei fi răsplătit cu coji de pâine uscate şi mucegăite, oase provenind de la fripturi şi hârtii sau pungi unse cu unt şi unsoare.

BICICLETA: un aparat cu două roţi inventat pentru exerciţiul câinilor. Pentru maxim randament, trebuie să te ascunzi după un copac sau un tufiş, şi atunci când apare o bicicletă, să sari din ascunzătoare lătrând vehement de câte ori; apoi alergi câţiva metri după bicicletă. Persoana care merge pe bicicletă se va speria, va cade peste un tufiş după care tu te poţi duce să-ţi vezi mai departe de treabă.

SURZENIE: maladie care afecteză pe câini atunci când persoana îi cheamă înăuntru iar ei vor să stea afară. Simptomele bolii include întinsul pe jos sau chiar fuga în cealaltă direcţie.

BAIE: un proces prin intermediul căruia umanoizii udă podelele, pereţii şi pe ei înşişi. Tu poţi ajuta prin a-ţi scutura blana în mod viguros.

DRAGOSTE: un sentiment de afecţiune intensă faţă de umanoizi. Ti-l areţi prin a te gudura pe lângă persoană, prin darea din coadă, lingerea feţei omului. Dacă ai noroc, omul te va iubi şi el.

LESĂ: o curea ce ţi se leagă de gât, cu ajutorul căreia poţi duce persoana care o ţine de celălalt capăt acolo unde doreşti.

PAT: orice material curat, moale şi de preferinţă de culoare deschisă, cum ar fi cearşaful de pe patul din dormitor sau canapeaua nouă din hol.

BALE: materialul care trebuie să-ţi curgă din gură atunci când persoanele din casă mănâncă şi ţie nu-ţi dau de loc. Pentru ca efectul să fie maxim, priveşte trist în ochii omului, şi lasă să-ţi curgă balele pe jos lângă el, sau şi mai bine pe hainele lui.

MIROSIRE: un obicei social care se întrebuinţează când întâlneşti alţi câini. Plasează-ţi nasul la celălalt capăt al câinelui pe care-l miroşi şi aspiră adânc de câteva ori.

LADA DE GUNOI: containerul plasat pe trotuar de vecinii voştri cam o dată pe săptămână, pentru a-ţi încerca ingenuitatea. Pentru a te dovedi isteţ, stai pe picioarele dinapoi în timp ce te sprijineşti de container cu cele dinainte, şi încearcă să împingi laoparte capacul cu nasul. Dacă vei reuşi, vei fi răsplătit cu coji de pâine uscate şi mucegăite, oase provenind de la fripturi şi hârtii sau pungi unse cu unt şi unsoare.

BICICLETA: un aparat cu două roţi inventat pentru exerciţiul câinilor. Pentru maxim randament, trebuie să te ascunzi după un copac sau un tufiş, şi atunci când apare o bicicletă, să sari din ascunzătoare lătrând vehement de câte ori; apoi alergi câţiva metri după bicicletă. Persoana care merge pe bicicletă se va speria, va cade peste un tufiş după care tu te poţi duce să-ţi vezi mai departe de treabă.

SURZENIE: maladie care afecteză pe câini atunci când persoana îi cheamă înăuntru iar ei vor să stea afară. Simptomele bolii include întinsul pe jos sau chiar fuga în cealaltă direcţie.

BAIE: un proces prin intermediul căruia umanoizii udă podelele, pereţii şi pe ei înşişi. Tu poţi ajuta prin a-ţi scutura blana în mod viguros.

DRAGOSTE: un sentiment de afecţiune intensă faţă de umanoizi. Ti-l areţi prin a te gudura pe lângă persoană, prin darea din coadă, lingerea feţei omului. Dacă ai noroc, omul te va iubi şi el.

Aceasta este „opera de artă” cea mai iubită a artistului francez Marcel Duchamp și se numește „Fântâna”. Desigur, e un alt fel de fântână, nu una care alimentează cu apă proaspătă pe cel însetat, din secrete izvoare și filtrate surse subterane, ci una care se alimentează de sus în jos (nu de foarte de sus) culegând deșeurile (tot filtrate) a unor rinichi sănătoși.

Duchamp a cumpărat pisoarul în 1917, a scris pe el cu negru „R. Mott 1917” și l-a trimis la o expoziție de artă. „Perla” inițial respinsă ca obiect de artă, a ajuns să fie considerată de către 500 de experți britanici într-ale artei ca fiind cea mai influentă operă de artă modernă a tuturor timpurilor http://news.bbc.co.uk/1/hi/entertainment/arts/4059997.stm. „Perla” stă astăzi expusă într-un muzeu de artă din Paris și valorează cam 4 milioane de dolari. Mai amintesc că cu vreo 2-3 ani în urmă, un alt francez și-a adus contribuția la „opera de artă” reprezentativă a școlii de artă Dada (al cărei lider a fost Duchamp) urinând în pisoar.

Duchamp a trăit aproape toată viața la New York, unde și-a petrecut vremea jucând șah și cumpărând din când în când câte un obiect de uz casnic pe care l-a rebotezat „artă”. Școala de artă Dada este verișoara dulce a expresionismului abstract și este de fapt o anti-artă.

Mă gândesc să mă recalific și să mă fac artist… sunt atâtea obiecte noi pe piață care abia așteaptă să fie rebotezate!

Apropo, asta ați auzit-o?

Un luteran s-a mutat într-un cartier catolic. Era în postul paștelor când luteranul, fără să-i pese de sentimentele vecinilor săi, și mai ales de foamea lor și de poftele trezite în ei de mirosurile din aer, se apucă să-și frigă în fiecare zi câte un grătar din carne de porc.

Catolicii au decis că teroarea asta nu poate să mai continue astfel, așa că au trimis o comisie la luteran, să-i explice în ce cartier locuiește el, că acum este postul paștelui și nu se poate mânca altfel de carne decât de pește, și să se abțină de la grătarele sale. Ba, potrivit ar fi ca să se lepede de foasta sa credință, și să se alinieze credinței comune a cartierului. Convins, luteranul a fost botezat într-o zi. Preotul, stropindu-l cu apă, a zis: Te-ai născut luteran, ai crescut luteran, dar astăzi te botez catolic și de acum înainte catolic vei fi.

Toată lumea a plecat acasă mulțumită, când a doua zi, mirosul de gratar umplu din nou cartierul. Vecinii veniți în grabă în curtea fostului luteran pentru a reclama fapta sa, rămaseră cu gura căscată, când îl văzură pe acesta frigând un ditamai grătar de porc, stropindu-l cu apă, și zicând: Te-ai născut porc, ai crescut porc, dar astăzi te botez pește și de acum înainte, pește vei fi.

Am auzit cândva povestea asta, pe care v-o transmit şi vouă:

Se spune că într-un orăşel din America, prin Texas, existau 4 biserici creştine (una Prezbiteriană, una Baptisă, una Metodistă şi una Catolică) şi o sinagogă evreiească. De asemenea, orăşelul fiind aproape de pădure, mai existau acolo şi o mulţime de veveriţe. Veveriţele se înmulţiseră tare şi se suiau pe clădirile bisericilor şi a sinagogii, şi făceau multă mizerie şi stricăciune. Aşa că fiecare dintre biserici s-a hotărât să facă ceva în dreptul ei, cu privire la veveriţe.

Biserica Prezbiteriană, a anunţat o adunare generală pentru a discuta problema veveriţelor, şi după multă discuţie şi rugăciune, au ajuns la concluzia că veveriţele au fost predestinate să fie acolo şi nu s-ar cuveni ca oamenii să se amestece în voia de dinainte a lui Dumnezeu.

Biserica Baptistă a fost cucerită de veveriţe. Acestea şi-au făcut domiciliul chiar în baptisterul bisericii. Aşa că comitetul bisericii a fost adunat de urgenţă şi cu această ocazie au hotărât ca să pună o acoperitoare peste baptister şi să boteze toate veveriţele deodată. Nu ştiu cum se făcu că veveriţelor le plăcu chestia asta şi săptămâna viitoare veveriţele se înmulţiseră.

Biserica Metodistă suferind şi ea de invazia veveriţelor, s-a decis să întrebe la centru ce să facă cu ele. Mai marii metodiştilor le-au trimis o scrisoare prin care li se comunica ferm că veveriţele, alături de bufniţele cu pete, lupii din Yellowstone şi alte animale asemănătoare, sunt şi ele „persoane” creiate de Domnul şi omul nu are voie să se comporte rău cu un „semen” al său. Aşa că după sfatul primit de la centru, metodiştii au adunat veveriţele în nişte cuşti faine, pluşate, şi le-au transportat într-un habitat departe de orăşelul lor. Numai că, după trei zilele veveriţele erau înapoi.

Biserica Catolică, confruntată şi ea cu problema veveriţelor, a cerut sfatul de la un arhiepiscop, care le-a sugerat că nici o biserică nu poate fi mofturoasă cu privire la cine vine la biserică şi cine vrea să se convertească la catolicism. Aşa că, sub îndrumarea arhiepiscopului, catolicii au înregsitrat veveriţele ca membri. Acum veveriţele nu mai veneau la biserică decât cel mult de două ori pe an: la Înviere şi la Crăciun.

Despre ce a făsut sinagoga vizavi de veveriţe, nu se ştiu prea multe. Se zvoneşte că au prins pe şeful de trib al veveriţelor, l-au tăiat împrejur după care nu s-a mai văzut nici o veveriţă pe proprietatea lor!

George se îmbolnăvi într-o zi, şi doctorul îi spuse să se pregătească de moarte. Soţia sa, stătea pe marginea patului de spital, ţinându-l de mână pe George, lăcrimând şi spunând:

„George, în timpul celor 47 de ani câţi am fost căsătoriţi, am fost întotdeauna cu tine. În timpul inundaţiei care ne-a distrus casa, am fost cu tine. Când ai făcut atacul de cord şi ai fost operat, am fost cu tine. Când ai avut probleme financiare şi a trebuit să dai faliment, am fost cu tine. Când incendiul ne-a ars noua casă, am fost cu tine. Şi acuma, când eşti pe moarte, sunt cu tine”.

George dădu din cap, şi spuse cu voce stinsă:

„Ai dreptate, Mildred. Ai fost cu mine. Poate că tu ai fost piaza rea”.

Un membru al sectei Christian Science (sectă care propovăduieşte că răul, materia, boala şi păcatul nu sunt realităţi ci doar iluzii şi închipuiri ale minţii) se întâlni într-o zi cu Moshe. Pentru că se cunoşteau mai de mult, membrul Christian Science îl întrebă pe Moshe ce-i face familia. Moshe răspunse că toţi sunt bine, cu excepţia unchiului său, Jakub.

„Unchiul tău nu-i bolnav! exclamă membrul sectei. El doar îşi închipuie că e bolnav!

Două săptămâni mai târziu, cei doi se întâlnesc iarăşi, şi membrul sectei îl întrebă pe Moshe: „Ei, ce mai face unchiul tău”?

Moshe răspunse, dând din umeri: ”De alaltăieri încoace, unchiul meu îşi închipuie că a murit, că nu mai respiră deloc!”

Azi dimineaţă m-am trezit hodinit şi vesel, gata să încep o nouă zi de aventuri, surprize, bucuriie sau orice altceva va veni în calea mea. După ce mi-am terminat programul de dimineaţa, cu mintea proapspătă, ca o foaie albă gata să primească primele informaţii ale zilei, am deschis TV-ul şi minune mare! În timp ce dormeam, un cercetător ştiinţific din Olanda, zicea agenţia de ştiri Reuter, a decoperit că se poate produce combustibil bio-diesel din… aţi ghicit! Balegă de elfant!

Wow! Cine s-a fi gândit la asta? Adică, cărui cercetător i-o trecut prin minte să răscolească mormanul de balegă de elefant să caute în el surse de combustibili? Ştiu ca escrementele de elefant sunt mari (am văzut când eram copil la zoo), dar avem chiar atât de mulţi elefanţi încât să merite să căutăm în oliţa lor surse de enrgie? Că din cucuruz, sau din alte grâne, înţeleg să-ţi treacă prin minte să cauţi surse de energie, că-i plin câmpul de ele! Dar câţi elefanţi trăiesc în ţara asta (mă refer la animale cu patru picioare, nu la republicani, al căror siglă este elefantul, că d´ăştia sunt berechet!)?.

No, m-am mai liniştit. Cineva se îngrijeşte de noi! Mă simţeam eu o ţâră vinovat când stăteam la semafor lângă un prichindel de Honda Hybrid, care merge 100km la litru de benzină! Da acum, n-o să renunţ la maşina mea cu motor de 5 litri, că viitorul combustibililor pentru ea este asigurat! Baliga de elefant îl va produce în cantităţi suficiente! Şi dacă nu va ajunge, vom aduna câcărezele şobolanilor din New York, vom rade găinaţul porumbeilor de pe statuia din parcul din faţa casei, şi vom colecta reziduurile peştilor din acvariile noastre!

Mă gândesc la omul acesta de ştiinţă, care pe când era la şcoală, visa să scormonească într-o zi în… ştiţi voi în ce, ca să producă combustibil! Ce-o fi zis el, când l-o întrebat învăţătoarea: şi Mark, ce vrei tu să te faci când vei fi mare? Cercetător ştiinţific, doamna învăţătoare! Şi în ce domeniu?…. Oare cine visează să colecteze vântul produs de elefant… mă gândesc că şi din el se poate face ceva! Macar alimenta butelia de gaz a unui grătar pentru fleica de la parc, sâmbăta viitoare!

În final, atenţie consumatorilor de alcool! Cel ce a adus vestea asta, este dl. Mark Woldberg de la compania Royal Nedalco, un producător olandez de… alcool! Data viitoare când ţuica ta are gust de… ştii tu ce, este timpul să te duci la zoo să vezi maşinile cărei companii colectează gunoiul de elefant!

No, acuma mă duc să-mi văd de trebă: sunt liniştit că la noapte, un alt cercetător ştiinţific va studia excreţia sconcsului, să vadă dacă nu va putea scoate un Chanel #5 din el! Noapte bună, cercetătorilor! Şi vă reamintesc că profetul Ezechiel vorbeşte în cartea sa (4:12) şi de o altă sursă de combustibil!