„Dacă nu ar fi fost ultimul moment, am fi terminat la timp o mulţime de lucruri!” 
cip-cirip-cirip
on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală
on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală
Home > Intrebari utile
De un timp am folosit siteul digibook (http://80.69.83.61/digibook/index.php?dir=) pentru a citi materiale în limba română. ID-ul era digibook, şi parola era cartionline. Acum de câteva zile bune nu mă mai pot loga. Ştie cineva de ce? S-a schimbat ID-ul? Parola?
Ştiu că te poţi gândi la situaţii ipotetice până-ţi fierb creierii. Iar imaginaţia unor producători de filme te ajută mereu la găsirea de scenarii. Oricum, să ştii că viaţa bate filmul în multe situaţii! Dar, măcar pentru un exerciţiu de „etică creştină” merită să ne gândim la întrebările acestea:
1. un creştin nu are voie să minţească în nici o situaţie
2. un creştin nu are voie să ucidă niciodată
Cu prima întrebare ne-am întâlnit pe vremuri, în România comunistă. Aveam portbagajul pe jumătate plin de Biblii, deasupra erau gogoşari. M-a oprit miliţianul de la postul de control de pe dumul naţional XZY. „Ce ai în portbagaj?” „Gogoşari, tovarăşe, gogoşari!” „Deschide să văd.” Am deschis, s-a uitat şi m-a lăsat să plec. Minciună? Nu pe de-a-ntregul. Adevăr pe jumătate spus. Am fost la o evanghelizare. Maşina nu avea număr potrivit pentru duminica aceea, m-a dus cineva din biserică. Peste câteva zile, vestea participării mele au ajuns la urechile unui securist. „Cu cine ai fost?” „Singur.” „Cu ce te-ai deplasat?” „Cu autobuzul!” Desigur, că minciuna aceasta a fost premeditată, deoarece mă interesasem în prealabil de mersul autobuzelor. Ar fi fost culmea ca din oraşul meu către localitatea aceea să nu existe nici un autobuz… Minciuna ar fi fost cusută cu aţă albă!
Vezi, în astfel de situaţii ar fi trebui să „dai în gât” pe un altul, sau pe tine însuţi! E permis să minţi în astfel de situaţii? Trece Dumnezeu cu vederea o astfel de minciună „din oficiu”, sau trebuie să-ţi ceri iertare în mod special „cu post şi rugăciune” cum ar fi zis cineva cunoscut? Pentru că este clar că-n confruntarea cu regimuri opresive, creştinii au fost strânşi cu uşa şi au folosit neadevărul pentru a scăpa din situaţie. Trebuie să recunoasc că am fost şi în situaţii când nu am avut nici o scăpare, ar fi trebuit să spun adevărul. Şi atunci am descoperit că am primit credinţa de a mă ruga pentru ca Dumnezeu să intervină şi să mă scape din confruntarea în care aş fi spus adevărul şi aş fi produs rău cuiva. Şi, cred că nu îmi amintesc nici o dată în care Dumnezeu să nu fi intervenit cu credincioşie.
Soţia lui Billy Graham (Ruth) a primit în casa ei nişte reporteri TV care au venit pe neaşteptate să le ia soţilor Graham un interviu. În pregătirea acestuia, Ruth i-a poftit pe reporteri în camera de zi să servească o cafea. Aceştia au întrebat-o dacă e permis unui creştin să mintă. ea a răspuns că, da, un creştin poate spune minciuni „albe.” „Ce sunte acelea, minciuni albe?” întrebă un reporter. „Ei, a fost vorba aceea pe care v-am spus-o când v-am văzut la uşă şi am spus că-mi pare bine să vă văd!” a răspuns Ruth.
Dar cu ucisul cum rămâne? Umblu (de câteva luni) să-mi cumpăr un pistol. „Pentru protecţie” mă conving mereu. Dar, m-am gândit nu odată, dacă aş fi în casă şi un hoţ ar veni noaptea, dacă aş folosi pistolul să-l speriu (numai) sau să speriu viaţa din el!? Sau dacă ţara ta este atacată şi trebuie să mergi la luptă? Ce faci dacă eşti faţă-n faţă cu ianmicul? Dacă nu-l omori tu pe el, vei fi cu siguranţă ucis. Şi pentru că tu nu l-ai ucis, alte zeci de oameni poate, femei şi copii, sau rudenii de-ale tale pot fi ucise de acel individ. Deci, ce faci? Hai să zicem că nu-ţi pasă de viaţa ta, şi te poţi lăsa ucis. Dar, dacă prin omorârea unuia ai salva viaţa mai multora, e justificată uciderea? Sau este permis să iei viaţa unui criminal ce ameninţă familia ta, pentru a-ţi salva familia?
Situaţiile-s ipotetice, dar întrebările-s valide. Ce zici?
Îţi aminteşti de ea? Stătea pe o masă de obicei într-o poziţie mai proeminentă, undeva în camera de zi. Alte Biblii mai mici erau folosite la citirea zilnică a sripturilor, sau pentru uz personal. Dar Biblia familiei era cumpărată expres să fie cât mai voluminoasî, copertată cu carton vopsit în negru sau alte culori, air pentru cei cu dare de mână, îmbrăcată în piele. Avea marginile foilor roşii sau îarăşi la cei mai avuţi, în auriu.
Nu aveai voie să pui nimic pe ea! O altă carte aşezată deasupra ar fi însemnat că există o caret mai importantă, şi asta era de neconceput. Nu puteai pune cana de cafea sau ceai pe ea, sau o vază cu flori, sau o cratiţă aburindă. O şetrgeai de praf când ştergeai bibeloruile de porţelan sau vasele de cristal, când ştergeai tablourile. Cum care tablouri! Acelea care spuneau răspicat „eu şi casa mea vom sluji Domnului!” Sau, „Lăudaţi pe Domnul!” Sau acelea conţinând un album fotografic al familiei, sau doar chipurile tatălui şi-a mamei într-un tablou de nuntă în alb şi negru spălăcit sau sepia.
Din câte am observat, Biblia Familiei este un obicei al trecutului. Avem alte cele pe mesele noastre. Acolo ne ţinem revistele Vogue, Newsweek, Daily Mail, şi altele. Acolo avem cele ‘nsprezece remote controls pentru televizor, compact disc player, DVD player, tape player, VHS player, Blu Ray player, satellite dish, cable box, game boy, şi altele. Pompos stă în mijlocul mesei un vas compartimentat pentru alune, biscuiţi, mizilicuri cu care să ne servim prietenii aflaţi în vizită.
Nu-i de mirare că, atunci când a venit păstorul în vizită la această familie, şi la sfârşit a propus să se citească un verset din Biblie şi apoi să se roage, nefiind nici o Biblie la îndemână, tata a strigat la fiu-so aflat într-o altă cameră, „fiule, adă cartea!” „Ce carte?” a răspuns fiul. „Aceea pe care tata o citeşte în fiecare seară!” După un timp, fiul veni în camera de zi cu Ghidul Programelor TV în mână…..
Cât de proeminentă este Biblia în viaţa ta? E mai uşor să citeşti o carte despre Biblie decât Biblia? Prefri o carte de meditaţii sau preferi Biblia? Cât timp o citeşti în fiecare zi?
E duminică. Mergem la adunare. Ne căutăm Bibliile să le ducem cu noi. Urmărim citirea. Mergem acasă, punem Biblia bine, până data viitoare,când vine iarăşi duminica….
Andy Beckett (jucat de Tom Hanks) este un avocat homosexual care a contractat AIDS şi care a fost concediat de firma de avocatură la care lucra. Beckett vrea să dea în judecată firmă, şi-l angajează ca reprezentant pe Joe Miller (Denzel Washington). Filmul se numeşte Philadelphia şi a fost produs în 1993. Hanks a luat Oscar pentru interpretare.
La un moment dat, preagătindu-se pentru proces, Beckett îl întreabă pe Miller dacă se roagă. Acesta nu înţelege întrebarea, apoi când este întrebat din nou, spune că da, se roagă ca echipa de fotbal american Phillies să câştige, ca familia să-i fie în siguranţă, ca să fie sănătos, ca să nu plouă…
Miller nu reprezintă un avocat creştin. El este un om care ocazional se roagă. Atât. Poate pretinde că se roagă unui Dumnezeu „creştin” deoarece şi el a fost „creştin”, dar asta nu reiese din dialog. Dar nu aşa facem şi noi, care pretindem că suntem „creştini”? Cum? Jignesc câteva vaci sfinte!? Hai să fim serioşi: unii ne rugăm doar ca personajul Miller, pentru sănătate, bani şi experienţe fericite. Voia şi planul lui Dumnezeu nu ne interesează decât dacă acestea se potrivesc cu dorinţele noastre. În rest, Dumnezeu să ne lase în pace să ne vedem de trebuirile noastre.
Ne rugăm puţin, pe fugă, neatenţi şi preocupaţi de altceva, preocupaţi de problemele noastre… Hai răspunde serios: te rogi? Cât? Pentru ce? Serios? Ca dacă ai avea… cancer şi ai avea nevoie de vindecare?
Eşti păstor la o biserică. La tine la birou vine într-o zi o femeie: o cheamă Ileana. Ileana îţi spune că ea este creştină. Şi că de 6 ani trăieşte împreună cu Veronica. Ileana şi Veronica sunt lesbiene. Veronica are două fetiţe dintr-o căsătorie mai de demult, Mihaela şi Ionela. Ileana spune că ar vrea să înceapă să vină cu „familia” ei la tine la adunare. Ce-i spui? Poate să vină sau nu?
Să zicem că zici că, adunarea este oricum loc public, şi deci „familia” Ilenei poate veni. Aşa că duminica viitoare, femeile şi fetiţele lor încep să vină. Sunt participante active la cântare, participă la tot felul de întâlniri. Fetiţele merg la Şcoala Duminicală cu credincioşie şi curând ele sunt cele mai active din clasa lor: ştiu pe de rost cuvântul de aur, participă la jocuri, povestesc, sunt iubite de toţi copiii. La fel şi Ileana şi Veronica. Dar nimeni nu realizează cu adevărat că femeile sunt lesbience. Şi aceasta rămâneo taină cunoscută doar de tine, păstorul bisericii.
Într-o zi femeile vor să se facă membre a bisericii. Le place aici, şi-au găsit în sfârşit ”căminul” spiritual. Ce faci acum? Cum reacţionezi?
Te întreb dragă prietene păstor, pentru că scenariul acesta este foarte posibil în următorii ani. Ştiu, homosexualismul este un păcat. Mare păcat. Dar la fel este şi bârfa, şi ura, şi lăcomia. În cer nu vor merge nici unii, nici alţii. Biserica este un loc de vindecare, de pocăinţă. Ce faci cu Ileana şi Veronica? Lacomilor nu le interzici să devină membri, nici celor ce urăsc. Ce faci cu aceste două femei?
Aştept răspunsul păstorilor!
Cutremure de pământ, uragane, războaie, tot felul de „veşti” înspăimântătoare. Zeci de mii de morţi acum o săptămână în Burma. Sute de morţi pe-aici prin America, sub uragane şi furtuni. Azi dimineaţa, alte zeci de miii de morţi în cutremurul de pământ din China. Dureri ale naşterii unei lumi noi? Dureri ale morţii unei lumi vechi? Şi noi, cu ce ne ocupăm? Cu ce ne „pierdem” timpul? Unde ne sunt concentrate energiile? Care ne sunt priorităţile?
Întrebări multe, serioase şi grele.
Teoretic, ar trebui să ne iubim în mod egal toți membri familiei. Practica însă ne spune altfel. Pe care dintre membri familiei tale îi iubești mai puțin? De ce?
