M-am gândit la ceea ce spunea Isus: Matei 5:30 Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Greu de făcut aşa ceva! Nouă nu ne vine să ne tăiem mână! Sperăm să o reformăm, să o aducem al calea dreaptă! poate mai îmbătrânim şi mâna nu va mai fi la fel de sprinţară către rău! Poate se va întâmpla vreo minune şi obiceiul rău va pleca ca de la sine. Şi aşa, aşteptăm cu mâna atârnată de noi, dar nu ca un obiect inert, nefolositor, ci ca unul activ, care ne împinge sau atrage mereu către păcat. Read the rest of this entry »
Aşa cum spuneam nu demult, era să mă calce o maşină pe o trecere de pietoni. Treceam strada spre parcarea unde mi-era maşina, când un alt şofer a virat fără să mă vadă pe strada pe care o traversam. M-am ferit în ultima clipă, dar cu preţul unei puternice întinderi de muşchi la piciorul drept. Asta m-a făcut să umblu cu un pronunţat schiopătat de două săptămâni. Apoi, ca şi când n-ar fi fost suficient că mă durea piciorul drept de abia călcam pe el, stângul s-a supărat şi el pe mine din cauza supra-solicitării şi a început şi el să mă doară. Read the rest of this entry »
A-ţi aminti şi a uita, două binecuvântări ale memoriei! Câteodată memoria ne joască feste: ne lasă păgubaşi când am avea mai mare nevoie de ea. Plec adesea de acasă cu sentimentul că am uitat ceva esenţial pentru ceea ce urmează să fac în ziua respectivă. Adesea se dovedeşte că am uitat ceva ce anterior am încredinţat memoriei spre aducere aminte, dar în clipa plecării nu mi-a venit în minte decât printr-un sentiment că ceva îmi lipseşte.
Încerc nu odată să-mi amintesc de numele unor pesoane ce nu le-am văzut mai demult! A, cu numele eu sunt extrem de uituc! Uit numele la 5 minute după ce mi-a fost prezentată o nouă persoană. Şi mi-e penibil să întreb din nou numele. Recurg la „dragă” sau „omule” sau altceva pentru a-mi ascunde scăparea memoriei. În schimb, nu uit feţele. Dacă am văzut o faţă… n-o mai uit!
Există lucruri mult mai importante în viaţă decât numele şi feţele oamenilor. De ele depinde câştigarea pâinii cea de toate zilele, ajungerea la o anume destinaţie (cum ar fi acasă) şi nu în ultimă instanţă, lucrurile legate de veşnicie, lucrurile care ne fac apţi pentru o viaţă fără păcat aici şi o veşnicie trăită cu Dumneazeu după sfârşitul vieţii acesteia. Moise spunea iudeilor despre poruncile lui Dumnezeu: Deuteronomul 6:6-9 „Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.” Repetarea, atenţia, concentrarea asupra lucrurilor ce trebuiau ţinute minte erau de ajutor.
Astăzi suntem bombardaţi de prea multe informaţii. Imaginile şi cuvintele trec prin minte şi reţinem atât de puţin din ele! De aceea s-au creat agende, calendare şi tot felul de alte unelte pentru ajutarea memoriei.
Cât de multe lucruri se pot înmagazina în memorie? Studiul arătat mai sus spune că mult mai mult decât şi-au închipuit cercetătorii până acum. Cred că au dreptate! Un prieten povestea recent că a avut un accident de maşină. Grav de tot, l-a lovit trenul. Dar a scăpat cu viaţă. Zicea el că-n clipa accidentului, cu o viteză şi claritate uluitoare i-a trecut prin minte întreaga viaţă. Şi-a amintit lucruri ce mnu şi le-ar fi amintit nici cu cel mai puternic efort de aducere aminte! I-au venit în minte atât lucruri bune făcute, dar şi cele rele, de la păcate la simple omiteri.
Într-o zi, când vom sta la Scaunul de Judecată, ne vom aminti de toate. Cred că memoria omului este alături de memoria lui Dumnezeu (doar am fost făcuţi după chipul Lui, nu-i aşa?) unul dintre lucrurile uluitoare a întregii creaţii.
Fie ca Dumnezeu să te binecuvinteze cu mânie la vederea nedreptăţii, a oprimării, a exploatării de oameni, pentru ca astfel să te lupţi pentru dreptate, libertate şi pace.
Fie ca Dumnezeu să te binecuvinteze cu vărsarea de lacrimi pentru cei ce suferă din cauza durerii, respingerii, foametei şi războiului, pentru ca astfel să îţi întinzi mâna să-i mângăi şi să transformi durerea în bucurie.
Şi fie ca Dumnezeu să te binecuvinteze cu suficientă nebunie pentru a crede că poţi aduce o schimbare în lume, pentru ca astfel să faciu ceea ce alţii susţin că nu se poate face.
Am pus recent la Blogroll un link nou, numit „Schiţe de Predici”. M-am inspirat după fratele Daniel, am deschis un site nou şi o să postez ca ajutor pentru predicatori diverse schiţe şi idei pentru predici. Menirea acestora este să vă inspire. Luaţi-le dacă că sunt de folos, şi personalizaţi-le. Îmbunătăţiţi-le! Şi Domnul să vă dea mult har în predicarea Cuvântului!
1 Tesaloniceni 5:17 Rugaţi-vă neîncetat.
Suntem aşa de ocupaţi! Programul nostru este atât de încărcat încât nu mai încape în el nici un articol! Viaţa e o continuă alergare. Avem impresia că acum-acum atingem ţinta şi ne vom odihni în sfârşit, numai ca alte probleme să apară parcă din neant pentru a ne re-încărca orarul. Nemulţumirea ne instigă mereu să căutăm realizarea care, odată dobâbdită, ne nemulţumeşte iarăşi. Suntem ca un hârciog care aleargă în roata sa la nesfârşit, nemaisosind niciodată la capăt.
De cealaltă parte, ne-a ieşit Dumnezeu înainte cu timp în urmă şi nu-L putem ignora! Ne amintim de El când ne izbim cu privirea de Biblie, din când în când duminica la adunare, sau când vreo durere ne săgeată corpul. În clipe ca acelea regretăm că nu I-am dat voie Domnului să fie mai implicat în vieţile noastre, că nu am citit mai mult şi nu ne-am rugat mai des… Dar, cum să-L împăcăm pe Domnul cu prgramul nostru încărcat? De ce de câte ori ne amintim de El avem sentimentul că trăim un paradox, în care avem de-a face cu doi stăpâni pe care nu-i putem împăca niciodată?
Ne-am ruga mai des, am citi mai mult, dar ne este frică de ceea ce ne-ar putea face Domnul sau cere dacă i-am oferi mai mult din timpul nostru! Că am citit sau am ascultat mărturiile unora pe care Domnul i-a trimis în misiune cu nevasta şi trei copii mici după ei. Am auzit de alţii, undeva parcă scrie-n Biblie, la care Domnul le-a cerut să-şi dea averea la săraci şi apoi să-l urmeze pe El! Am văzut la televizor pe femeia aceea bătrână, cum o chemat-o? Parcă Tereza? Da, Mama Tereza! A trăit între săracii Indiei! Aşa ceva noi nu am suporta! Să fie clar!
Şi astfel, slujim unui stăpîn, uitându-ne cu coada ochiului către celălalt, spercând că n-o să se supere prea tare pe noi ca să facă urât! Doar, de-asta mergem la adunare câteodată, şi punem bani la colectă! Ba, am mai ajutat şi pe misionarii aceia, atunci când am dat ăia 20 de dolari! Cum e puţin!? În India 20 de dolari ajung o lună de zile! Noi am făcut asta! Pentru Domnul! Că dacă Domnul nu uită şi răsplăteşte un pahar de apă rece, cum o să uite 20 de dolari? Ia să calculăm, o sticlă de apă filtrată de izvor, din aceea de care bem noi, costă 50 de centi. În ea sunt 3 pahare de apă. Deci, de un dolar se pot cumpăra 6 pahare de apă, de 20 de dolari se pot cumpăra120 de pahare de apă! Vezi? Noi am dat în numele Domnului 120 de pahare de apă!
Ei, dar Dumnezeu şi viaţa de zi cu zi, aceea obişnuită, în care alergăm de ne rupem picioarele, nu sunt incompatibili! Dacă-L invităm pe Domnul să se implice în ea, desigur că este absolut sigur că El va face ordine şi ne va cere disciplină spirituală. El vine ca Stăpân; altfel, nu vine! Dacă îl inviţi altfel, nu realizezi nimic decât îţi prelungeşti agonia!
Dar venirea Sa şi implicarea Domnului în cele mai mici şi aparent nesemnificative detaliii ale vieţii noastre va transforma ordinarul în extraordinar! El va aduce lumină în întuneric, un cântec în liniştea apăsătoare, o alinare în durere, o mângăiere în frustrare.
Uită-te la realizarea psalmistului: Psalm 73:21-23 Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu Sunt totdeauna cu Tine…! Observi cum prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul amărăciunilor l-a făcut pe psalmist să realizeze că toate frustrările nu trag atât de greu în balanţa vieţii ca prezenţa Domnului în viaţa sa?
Aşa că, porunca lui Pavel de a ne ruga necontenit nu este o cerinţă de a ne abandona meseriile, familiile, banii, realizările, viaţa, activităţile. Este o poruncă de a-l include pe Domnul în viaţa noastră, în toate aspectele acesteia. Şi pentru aceasta nu trebuie decât să te rogi la volan, la strung, la birou, când mănânci. Să ai gândul mereu la Domnul. Să ai ochii aţintiţi asupra Lui. Să-i zici, înainte de a face orice, de a începe o nouă activitate, „Doamne, îţi mulţumesc că eşti cu mine! Ce zici, cum să face asta? E bine aşa? E voia ta astfel?” Crede-mă, El se va îngriji de restul!
Astăzi e 1 Mai şi-n SUA este Ziua Naţională de Rugăciune. Subiectul rugăciunilor este… rugăciunea! Una dintre cele mai uitate discipline spirituale, o activitate despre care s-a scris pe larg, despre care s-au făcut afirmaţii mari, dar care ne scapă mereu şi mereu. Read the rest of this entry »
De două ori pe an, înainte de sărbătoarea paştelor şi înainte de anul nou evreesc (în toamnă) se duc la Zidul Plângerii şi scot bucăţelele de hârtie îndesate între crăpăturile acestuia, apoi le duc pe Muntele Măslinilor unde le îngroapă. Anul acesta sarcina a revenit rabinului Shmuel Rabinowitz. Rabinul şi ajutoarele sale au scos milioane de bucăţi de hârtie din toate crăpăturile zidului, pentru a face loc noilor rugăciuni. El a spus că răvaşele conţinând rugăciuni sunt sfinte, cum sfinte sunt orice scrieri care conţin Numele lui Dumnezeu sau adresate lui Dumnezeu. Rabinul a amintit că după cum s-a rugat Solomon la dedicarea templului, casa aceasta este o casă de rugăciune şi este pentru toate popoarele. Apoi a adăugat că rugăciunile rostite aici vor fi ascultate de Dumnezeu. Read the rest of this entry »
Pe-aici este sezonul unor showuri care captivează milioane de spectatori săptămână de săptămână. Printre acestea, „American Idol”, show de căutare de talente muzicale. Acum două seri au avut un program special numit „America Idol gives back” şi au fost mai multe ore de strângere de fonduri pentru copiii defavorizaţi din Africa dar şi din America. Am văzut încă o dată imagini de o mizerie şi sărăcie de nedescris, chiar şi aici, în SUA! Ba chiar că aici, în comparaţie cu luxul, mizeria pare şi mai grozavă decât în alte părţi. Deşi nu am donat nimic acolo, showul a fost încă un prilej de a-mi aminti despre cei pe care-i cunosc în viaţa mea şi-s mai nevoiaşi decât mine şi despre datoria mea de a ajuta. Read the rest of this entry »
De obicei, mamele sunt considerate a fi gingașe. Gingășia este o caracteristică mai degrabă feminină. Pentru ea îți trebuie delicatețe, suplețe, sensibilitate, bun simț. Bărbaților le place să fie la celălalt pol, să fie considerați „macho”. Auzeam o doamnă spunând deunăzi unei prietene de-a ei că bărbatul ei este cam din topor. Bărbatul ei trăgea și el cu urechea, și am văzut pe fața lui un zâmbet larg de om satisfăcut, ca și când „din topor” ar fi ceva lăudabil.
De data aceasta însă, era deosebit. Să vă povestesc. În frizerie intră un bărbat cu un copil. Copilul să fi avut vreo 4-5 ani. Semăna cu bărbatul, deci am presupus că e tata și fiul. Tata era îmbrăcat în haine militare. Când le-a venit rândul, frizerița a plasat pe scaunul de frizer un înălțător pe care să se așeze copilul, pentru a fi la înălțimea potrivită tunsului și pentru a se vedea în oglindă. Dar tatăl a spus că nu este nevoie de înălțător. În schimb, s-a așezat el în scaunul de frizer, luîndu-și apoi fiul în brațe.
Frizerița și-a început munca. Tatăl șoptea mereu băiatului în ureche că e în regulă. Din când în când, îi pune mâna pe frunte ca să nu-i cadă copilului firele de păr în ochi. Tatălui nu-i păsa că el se umple de păr. Doar copilului să-i fie bine, să nu-i fie frică de zumzetul aparatelor, de femeia necunoscută. Și în cele din urmă, fiul a fost tuns proaspăt. Fără nici o lacrimă, fără scandal.
Gingășie. De la un militar învățat să înfrunte viața cu asprime, să fie probabil dus și hotărât. De ce? Pentru că era fiul său! Poate că nu ar strica să învățăm și noi bărbații să manifestăm un pic de gingășie. Pentru că așa se poartă Dumnezeu cu noi. Când El spune că ne-a purtat pe umeri din tinerețe și încă vrea să ne mai poarte, este gingășie. Când El spune că va șterge orice lacrimă din ochii noștri, este gingășie. Când El ne cheamă la Sine pe toți cei trudiți și împovorați, e gingășie! Avem de la cine învăța! Desigur, dacă suntem… fii!
Dar Marcu? În Marcu 16:1-8 nimeni nu-L vede pe Isus, femeile sunt înspăimântate, și cu asta, gata Evanghelia! Numai atât să existe? Și ce fel de sfârșite ste acesta pentru o evanghelie? Încheierea lui Matei, da! Te înalță, te inspiră, te încredințează, te face să înțelegi și să crezi. Ești gata să pornești la drum să îndeplinești marea încredințare, convins că Domnul este cu tine.
Care-i explicația? Ce fel de evanghelie prezintă Marcu? Păi, el ne prezintă doar un „început al evangheliei lui Isus Christos (Marcu 1.1). Sfârșitul? Un tinerel îmbrăcat în haine albe le așteaptă pe femei în mormântul gol, le spune că Isus a înviat, le dă însărcinarea să spună vestea ucenicilor și lui Petru și de asemenea să le dă un punct de întâlnire în Galileea, unde Domnul merge înaintea ucenicilor.
Astfel, tinerelul în haine albe lasă să se înțeleagă că el știe că se vor întâmpla încă multe lucruri… dar că la toate cele ce se vor întâmpla, femeile, ucenicii, până și cel ce s-a lepădat de Domnul, și tu și cu mine, vom juca un rol important alături de Domnul. Marcu a scris începutul evangheliei lui Isus Christos, noi participăm la desfășurarea evangheliei și la un „happy ending” ce este din ce în ce mai aproape!
Christos a Înviat!
În căutarea unei intreprinderi, am ajuns astăzi într-o zonă a orașului meu în care nu am fost niciodată. Ploua, aerul era încărcat de umezeală, era frig și mohorât. Mă uitam la oamenii care munceau afară, prin curțile desfundate, pline de noroi și bărți de apă murdară. Uzi, înfrigurați, manevrau mașinării care ridicau și mutau de ici-colo țevi uriașe, blocuri de piatră, materiale de construcții, etc. Am găsit ceea ce căutam și eram atât de posomorât doar de vederea prin geamul mașinii a ceea ce era afară, încât am simțit nevoia să beau o cafea fierbinte. Read the rest of this entry »
Azi noapte am luat din librărie un film mai vechi, la care nu am avut inca ocazsia sa ma uit: Diarios de Motocicleta, făcut în 2004 și care descrie călătoria făcută în 1952 de Che Guevara și un prieten cu motocicleta dealungul a peste 10 mii de km în America de Sud. Călătoria aceea este creditată cu schimbarea vederii asupra vieții a lui Che Guevara. Poate că într=o zi voi comenta filmul pe site-ul meu de filme.
Aseară însă în timp ce mă itam, spre sfârșitul filmului Che intră în apa râului Amzon pentru a îl traversa în înot: pe maul celălalt era o leprozerie de la pacienții căreia voia să-și ia rămas bun în perspectiva călătoriei de a doua zi. Che suferea de astm și asta era o problemă pentru condiția sa fizică. Prietenii săi de pe malul de pe care plecase strigau către el să se întoarcă, să aibă grijă. Leproșii de pe malul celălalt și-au dat seama ce se întâmplă și-i strigau cuvinte de încurajare. În sfârșit, Che soșește cu bine la țintă: obosit, dar întreg. Read the rest of this entry »
Dr. Evan O´Neill Kane a fost chirurgul șef al spitalului Kane Summit Hospital din New York City. Prin 1921 practica meseria de chirurg de peste 37 de ani. Convingerea lui era că pacienții trebuie să fie operați după administrarea unei anestezii locale, și nu prin anestezie generală, cu efectele ei neplăcute.
Dr. Kane era nerăbdător să demonstreze teoria posibilității unei operări cu anestezie locală, dar nu a găsit multă vreme nici un voluntar care să se expună unei asemenea anestezii și operații. Tuturor pacienților cu care a stat de vorbă le era teamă că anestezia locală va trece în timp ce operația este încă în desfășurare, și gândul durerii cuțitului tăind în carne vie îi înspăimânta. Read the rest of this entry »
Deunăzi am mâncat cu niște băieți creștini cu care ne-am cunoscut din cauza unei lucrări de construcții pe care o supraveghez. Ei nu știau că eu sunt creștin. Prima zi când ne-am cunoscut, m-au salutat cu „Doamne-ajută”. Le-am răspuns la fel. Un salut confortabil, potrivit oricărui creștin. Acum, cu ocazia mesei, eu mi-am plecat capul și m-am rugat în tăcere pentru mâncare. Ei deja începuseră, fără să se roage. După salutul lor am sperat că sunt, dar acum, nu mai știam ce să cred. Read the rest of this entry »
Prima imagine era cea a unui soldat. Nu știu dacă am reușit să transmit ceea ce am dorit despre soldați (și nici despre celelalte) deoarece în Canada nu există armată obligatorie, cum era în tinerețea mea în România. Conceptul că ai putea fi „obligat” să faci armata este departe de tinerii canadieni. Până și în SUA, unde trăiesc, armata se face benevol. Am avut ocazia să văd la prima mână (făcând taxele unor militari) cât câștigă un soldat american: între 27 și 50 de mii anual! Acesta este un salariu de mizerie! În media, $19/oră! Și pentru banii aceștia, nu să-ți dai viață, sau să o pui zilnic în pericol, dar să te și expui lipsurilor, condițiilor de trai, exercițiului, și apoi să vezi cum prietenul tău calcă pe-o mină și este pulverizat în fața ochilor tăi, altul cum este împușcat și-și pierde un mădular…. Carnagii, lacrimi, sudoare, sânge, oboseală, răsufșare icnită, coșmaruri de noapte, halucinații de ziuă, ce să mai vorbim?
Ei, dar când venim la Christos „armata” nu este ceva voluntar ci devine obligatoriu! Noi avem de luptat, zice Pavel, cu diavolul și armatele lui. Unii dintre aceștia stăpânesc peste țări, peste popoare, peste conducători, influențează, conduc, stăpânesc; sunt cu alte cuvinte, duhuri puternice! Adesea noi suntem trântiți la pământ înainte de a ne da seama că suntem în război! Așa că armata noastră nu este o opțiune ci o necesitate. Și împreună cu calitatea de soldat, așa cum zicea Pavel lui Timotei, vin responsabilități: dintre acestea, cea mai mare de a nu te încurca în problemele vieții. Îmi place traducerea „The Message”: A soldier on duty doesn’t get caught up in making deals at the marketplace. He concentrates on carrying out orders. Adică, un soldat în timpul serviciului nu este surprins târguindu-se la piață. El se concentrează asupra împlinirii ordinelor primite.
Totuși, care este răsplata soldatului? De a place comandantului său! De a vedea că șeful îl urmărește cu o privire satisfăcută, cu o față destinsă care spune „bine făcut!” Să placi Domnului, să fii de încredere, înjugat la carul lucrării Sale, să știi că Dumnezeu are în tine un om credincios călăuzirii primite. Cum știa Dumnezeu despre Avraam (Genesis 18:19 Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit”…)
A doua imagine este a unui sportiv. Sportivul este caracterizat prin disciplină, focalizare, ambiția de a se depăși mereu pe sine, pentru ca astfel să depășească pe alții în vederea câștigării unui premiu.
Cu mulți, mulți ani în urmă, într-o noapte geroasă de iarnă, mă întorceam cu mașina de la o evanghelizare undeva la țară. După adunare am mai povestit cu frații din sat, apoi am mers la masă la cineva, așa că m-a prins miezul nopții în drum spre casă. Coboram dealul Ludușului, spre Târgu Mureș, când observ pe marginea dumului silueta unui bărbat îmbrăcat mai precar, care alerga. Încetinesc, cobor geamul din dreapta și când sunt lângă el, îl întreb dacă e vreo urgență și-l pot duce undeva. Mi-a răspuns scurt că nu, că el se antrenează, că este alergător și că va alerga astfel până la Târgu Mureș (40 de km). L-am mai întrebat de ce noaptea, și el mi-a răspuns că nu sunt mașini, e mai sigur… Scârțâia zăpada sub pașii săi și sub roțile mele, erau poate 20 de grade sub zero, și un atlet se antrena după miezul nopții. L-am salutat, am închis geamul și am plecat în drumul meu. Nu m-am putut gândi la altceva tot drumul și acasă în pat, decât la diferența dintre el și mine, el și noi!
Noi îngrășăm mereu porcul în ajun… ne pregătim mereu pe ultima sută de metri, strigând samsonic „Doamne, mai îngăduie ca încă o dată să am har!…” și ne mirăm de ce suntem atât de blegi. Care e răsplata cea mai mare a atletului? O să-mi spui că-i cununa și o să-ți răspund că nu! Este conștiința că a cunoscut rânduielile și a alergat conform acestora! Este mulțumirea de sine. Vezi, soldatul place altcuiva, atletul se mulțumește pe sine. Să te uiți în urmă și să fii mulțumit, să poți exclama ca Pavel „mi-am isprăvit alergarea” este o mare arvună a răsplătirii.
A treia imagine este a unui fermier. Nici cu asta nu mai suntem obișnuiți. Când eram tânăr, aveam un frate mai mic cu care ne-am dus într-o vacanță la țară. Unchiul nostru avea vite, și așa că ne-a dus în grajd să vedem cum mulge vitele. Lapte de-acela bun, gras, organic… Fratelui meu îi trebuia lapte din sticlă! Mai ține cineva minte cum era laptele din sticlă? Era atât de lipsit de grăsime încât nici nu mai trebuia să speli sticla după ce ai consumat laptele! (just kidding!). Degeaba au încercat cu toții să-l convingă pe frate-meu că laptele din sticlă nu se poate compara cu ce i se oferă aici… așa că până la urmă au luat lapte proaspăt, și l-au pus în sticlă, și a fost ok! Pentru că atunci când guști falsul prea multă vreme, nu mai știi cum arată originalul, și nici nu-ți mai place originalul!
Mie nu mi-a plăcut la țară și nici viața de fermier. Adică, îmi plăcea să mă uit la cum se pregătesc lucrurile ce vor ajunge în cele din urmă pe masa mea, dar cumva participarea la pregătirea lor nu-mi era pe plac. Sculatul de dimineață, culcatul târziu cu trupul frânt, oboseala, căldura toridă a zilei, țepii miriștei ce-ți străpungea picioarele sau ai resturilor de la batoză ce-ți intra pe sub cămașă și se lipea de pielea transpirată…
Muncă grea! Și ce răsplată are fermierul? El mănâncă cel dintâi din roadele la care a trudit atâta amar de vreme! Acum Pavel vorbește despre beneficii ale celui ce lucrează. Observați progresia: soldatul place comandantului, atletul este mulțumit de sine, fermierul folosește din recolta produsă. Dar nu-i pentru Domnul recolta? Ba da, dar El va îngădui ca și slujitorul lui Dumnezeu să mănânce din ea. Singurul lucru ce nu-l împarte Domnul cu nimeni este slava Sa!
Acestea sunt în concepția mea câteva avansuri la Marele Premiu din „ziua aceea!”
Cred că am contemplat cu (aproape) toți bloggerii de ce scriem. Eu am meditat asupra scrierii blogului aici și am arătat de ce mai scriu. Alții au motivat blogarea pe siteurile lor. Fiecare are motivele sale. Unii o fac pentru că au ce spune, alții pentru că cred că ceea ce au de spus este important, alții scriu pentru a ieși din anonimat, alții pentru că nu au altceva mai bun de făcut, alții pentru că e la modă, etc etc. Read the rest of this entry »
-
Motto:
„Fiecare om poartă cu el lumea în care trăieşte” TDP -
-
Sunteti vizitatorul
-
Online now:
-
-
-
Designed By :
