Dintr-o poziție de proscrisă, pornografia s-a luptat de prin anii ‘60 (cu ajutorul unor reviste ce se vindeau de pe rafturi inaccesibile publicului larg, care reviste astăzi sunt considerate doar “sexy”) să ajungă în prim-plan.  Și cu ajutorul televiziunii, iar astăzi cu ajutorul internetului, pornografia s-a transformat într-o adevărată industrie.  Astăzi, se cheltuiesc în fiecare secundă peste $3 mii de către peste 28 de mii de consumatori de porno ce-s logați online la diverse siteuri.  La fiecare 35 de minute se produce un nou film porno în SUA.   În 2006 venitul global obținut de pornografie a fost de peste 100 de miliarde de dolari.

Imaginea porno odată privită se lipește de cortexul cerebral și rămâne acolo multe zile.  Te urmărește ziua și noaptea.  Te urmărește când închizi ochii la rugăciune sau vrei să te închini.  O duci cu tine la biserică și la școală.  O porți cu tine în dormitorul conjugal.  Femeia cu care te-ai căsătorit din drsagoste cu doar 3 ani în urmă nu mai este privită la fel.  Trupul ei, mai ales dacă între timp a purtat și-o sarcină, nu te mai satisface.  Visezi la trupurile bronzate uniform, la formele femeilor din secvențele porno.  Tehnicile sexuale devin și ele demodate.  Vrei să aduci în dormitor ceea ce ai văzut în scena erotică, și soția este neliniștită și se simte incomod.  De unde ți-au venit ideile astea?  De ce simte că te pierde?  De ce ești nemulțumit, nesatisfăcut?

Nu te mai privești nici pe tine la fel, și nici femeia n-o mai privești la fel.  Totul este corupt, mânjit și distrus de pornografie.  Și este teribil de greu de scăpat din ghearele himerei!  Femeile anilor trecuți au trecut cu bine asaltul pornografiei.  Dar e vai de săracele fete ce se mărită în zilele noastre.  La un consum atît de răspândit, mi-e milă de ele.  La ce standarde sub-umane vor trebui să se ridice (sau, să coboare!) pentru a-și păstra soții saturați de himera imaginilor pornografice!

Și, unde se va ajunge în acest domeniu?  Cât de mare va fi stricăciunea în viitorul apropiat?  Mă îngrozesc și dacă mă gândesc numai la asta!  Dar mă îngrozesc la potențialul răului de a se răspândi.  La a deveni ceva obișnuit, chiar dacă a fost cândva tabu.  Dacă mă gândesc că acesta va fi cursul altor deviații, precum homosexualismul și căsătoria homosexualilor, atunci e vai de lume!  Parcă citeam undeva că stricăciunea oamenilor s-a urcat până la ceruri, și Dumnezeu s-a coborât să judece lumea!  Hmm…

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Cash pentru rable (3) Nu mă aşteptam ca guvernul american să-şi arate deficienţele chiar...
2. Cash pentru rable Poate ai auzit sau văzut asta! Cash for clunkers!  Adică,...
3. Să nu ai ochi decât pentru Domnul… Fapte 7:55 Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Interesant că oamenii au simţit adesea imboldul de a face târguri cu Dumnezeu.  Cumva, au înţeles de la început că nu-L poţi îndatora pe Dumnezeu.  Că nu poţi face ceva pentru El fără ca El să-ţi facă ceva înapoi.  Şi reversul, că nu poţi primi ceva de la Domnul fără să-i dai ceva în schimb.  Această înţelegere, pe lângă avantajul despre care am vorbit mai sus, are şi şi dezavantajul de a ne face să credem că putem obţine ceva de la Dumnezeu pentru lucrurile făcute.  Mântuirea prin fapte este unul dintre domeniile în care omul caută să aplice sistemul de a se târgui cu Dumnezeu: noi oferim faptele noatre cele mai bune, Dumnezeu ne oferă mântuirea.

Împărăţia lui Dumnezeu se extinde prin participarea noastră, aplicând cele de mai sus.  Tot ce avem noi, am primit de la Isus.  Şi El aşteaptă ca noi să reinvestim aceste lucruri în Împărăţia Sa.  Nu poţi învăţa pe cineva fără să fi fost învăţat tu mai întâi.  Nu poţi conduce fără să fi urmat pe cineva tu mai întâi.  Şi, dacă binecuvintezi pe cineva, aşteaptă să fii şi tu binecuvântat la rândul tău!  Dacă slujeşti, vei fi slujit.

Acum, s-ar putea să nu obţii cea ce doreşti în viaţa asta.  Şi probabil că te întrebi, dacă vede cineva că tu faci, serveşti, slujeşti ş binecuvintezi.  Da.  Cu siguranţă.  Nici un pahar cu apă rece oferit unui însetat nu va fi uitat.

Acum, ai şansa să treci prin viaţă ca unul care caută mereu să obţină ceva. Ca unul care caută mereu să-i pice câte o pleaşcă, câte un chilipir…. spiritual.  Dar realitatea este că tu nu trăieşti cu adevărat până când nu începi să dai cu adevărat.  Până eşti o lipitoare care absoarbe mereu ce se oferă în jur, nu ştii ce înseamnă  viaţa.  Dar dacă te predai 100% lui Isus, El te va dărui cu daruri pe care să le foloseşti binecuvântând pe alţii.  Şi ţi se va întâmpla ceea ce a prezis Solomon: Proverbe 11:25 Sufletul binefăcător va fi săturat şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Ne vorbeşte Dumnezeu? Probabil că una dintre expresiile cele mai abuzate pe care...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

El Însuşi îl întreabă pe Hadji:

Atunci Păzitorul se dădu la o parte şi Hadji, cu capul plecat în semn de reverenţă, trecu pragul şi păşi prin uşa boltită spre coridoarele sacre ale Templului Adevărului.

Moise a fost întrebat odinioară de Domnul ce anume ţine în mână? (Exod 4:2).  Întrebarea pentru Moise reverberează în inimile noastre.  La ce anume ţinem atât de mult, încât preferăm să nu ne închinăm în Templul Adevărului?  Merită să pierdem pentru lucrurile noastre lucrurile lui Dumnezeu?

Într-o fracţiune de secundă, tânărul bogat (Marcu 10:17-22) trebui să decidă să lase temporalul pentru ceea ce este veşnic.  Şi din păcate, vremelnicul învinse.  Şi tot din păcate, aceasta este istoria multora dintre noi.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Felul de-a fi al adevărului Adevărul nu poate fi relativ.  El este absolut.  Şi de...
2. 18 Îndreaptă-te spre ţintă Dacă te-ai putea duce undeva, unde te-ai duce?  Nu pentru...
3. Adevărul (1) Adevărul nu trebuie pronunţat, nu trebuie inventat; trebuie găsit şi...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Dumnezeu este prezent.  El este o mângăiere pentru oameni.  El este aproape.  Poţi intra în prezenţa Sa.  Poţi să obţii o audienţă la tronul harului Său, unde eşti încurajat să vii cu încredere (Evrei 4:16).

Evanghelia după Ioan începe cu o afirmaţie foarte tristă: a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit (Ioan 1:11).  Dar Evanghelia după Matei termină cu o promisiune extraordinară: iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului (Matei 28:20).  Iar Noul Testament sfârşeşte de asemenea cu o certitudine măreaţă cu privire la viitorul expresiei Dumnezeu este cu noi: Apoc 21:3 vorbeşte despre cortul lui Dumnezeu cu oamenii, în care Dumnezeu şi omul vor locui împreună pentru vecii vecilor.

Îmbărbătează-te cu aceste cuvinte la acest An Nouşi încrede-te în Cel despre care ne-am amintit nu cu mult timp în urmă a dat omenirii pe cel mai mare cadou: pe Sine însuşi ca să fie cu noi întotdeauna.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Dumnezeu este cu noi (2) 2. Cel omniprezent este cu mine în micul meu loc...
2. Dumnezeu este cu noi (4) 4. Cel Atot-puternic este cu noi în slăbiciunile noastre.  Ce...
3. Dumnezeu este cu noi (3) 3. Cel atot-ştiutor este cu mine în ignoranţa mea.  Există...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Chiar şi cei mai tari şi mai antrenaţi dintre muritori sunt slabi.  Poţi ridica 300 de kg. la o încercare, poţi trage o locomotivă cu dinţii, poţi face o mulţime de lucruri care mai de care mai grozave, tot slab eşti.

Ce poate face omul cel mai tare în faţa naturii când Dumnezeu îşi arată splendoarea şi puterea în tunet, trăznet, revărsări de ape sau cutremure de pământ?  Ce este cel mai tare dintre oameni în faţa cancerului?  Noi suntem atât de slabi!  Si în ciuda slăbiciunii noastre, sau poate chiar de aceea, Dumnezeu este cu noi.  Cine şi-ar alege în echipă pe cel mai slab dintre jucători?  Când eram copii, şi ne jucam cu mingea şi doi jucători buni alegeau echipele, primii erau aleşi cei mai buni.  Cei mai slabi, erau aleşi la urmă, ca şi când li s-ar fi făcut un hatâr, ca de milă…  Dar Dumnezeu nu face aşa cu noi; El nu ne respinge pentru că suntem neputincioşi.  El ne alege ca să ne facă parte în victoria Sa!  El ne dă Numele Său ca să nu ne mai fie frică.  El ne dă un Duh de putere (2 Tim 1:7).  Pavel pare chiar să găsească un motiv de laudă în slăbiciunile sale (2 Cor 12:10), deoarece Dumnezeu este cu noi.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Dumnezeu este cu noi (5) 5. Dumnezeu cel invizibil,  este în mod vizibil cu noi. ...
2. Dumnezeu este cu noi (3) 3. Cel atot-ştiutor este cu mine în ignoranţa mea.  Există...
3. Dumnezeu este cu noi (1) 1. Cel veşnic este cu noi în micile noastre clipe...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Dar cea mai crasă necunoaştere este cu privire la Dumnezeu.  Pavel dorea să-l cunoască pe El (Filip 3:10) şi a făcut din acest deziderat ţinta vieţii sale, raţiunea sa de a trăi.  Cunoaşterea lui Dumnezeu este echivalentă cu viaţa veşnică (Ioan 17:3).  Dar noi cunoaştem aşa de puţin despre Dumnezeu.  Și chiar dacă cunoaştem despre El, nu îl cunoaştem pe El.  Nu cunoaştem multe despre mântuire, despre viaţa veşnică, despre cer sau iad, despre credinţă, despre Duhul Sfînt şi darurile Sale…

În ignoranţa noastră, totuşi, Emanuel, Dumnezeu este cu noi!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Dumnezeu este cu noi (1) 1. Cel veşnic este cu noi în micile noastre clipe...
2. Dumnezeu este cu noi (4) 4. Cel Atot-puternic este cu noi în slăbiciunile noastre.  Ce...
3. Dumnezeu este cu noi (5) 5. Dumnezeu cel invizibil,  este în mod vizibil cu noi. ...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Cu toate acestea, Cel veşnic este cu noi în fiecare secundă a vieţii.  Nici o secundă de-a mea sau de-a ta nu este lipsită de importanţă pentru El.  Poate noi nesocotim timpul nostru în general vorbind, pierzând mult timp în activităţi nefolositoare.  La televizor, la distracţii, la bârfe, urându-ne unii pe alţii şi chiar căutând să ne facem rău sau să ne răzbunăm pe cineva.  Visăm adesea fără nici un scop.  Stăm degeaba.  Apoi, noi pierdem timpul cu Dumnezeu.  Ne rugăm puţin, ne gândim la El şi mai puţin, citim Scriptura puţin.  Părtăşia cu El este de multe ori ca o corvoadă la care trebuie să participăm ca să nu ne atragem mânia Lui sau critica păstorului.  Dar pentru Dumnezeu, timpul meu este important.  El nu doarme nici o clipă ca să poată să fie cu mine mereu, chiar şi în cele mai mici momente ale vieţii mele.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Dumnezeu este cu noi (3) 3. Cel atot-ştiutor este cu mine în ignoranţa mea.  Există...
2. Dumnezeu este cu noi (5) 5. Dumnezeu cel invizibil,  este în mod vizibil cu noi. ...
3. Dumnezeu este cu noi (4) 4. Cel Atot-puternic este cu noi în slăbiciunile noastre.  Ce...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Primii care vin să confirme naşterea Sa sunt nişte magi dintre neamuri.  Primul care crede că cel ce murea în chinuri era Fiul lui Dumnezeu era un sutaş dintre neamuri.  Ce interesant lucrează Dumnezeu!  Când nu răspund oamenii, El face ca cerul şi stelele să răspundă.  Dacă noi tăcem, strigă pietrele, spunea Isus la intrarea Sa în Ierusalim.  Dacă poporul lui Dumnezeu nu răspunde, răspund neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Atât naşterea lui Isus cât şi moartea Sa au avut implicaţii în întreg Cosmosul, de aceea răspunde cerul şi stelele şi neamurile.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Între iesle şi cruce – Reacţia oamenilor In jurul ieslei Irod şi întreg Ierusalimul se tulbură.  Ce...
2. Între-bare (1) Denominațiile creștine au pornit de un timp pe o pantă...
3. Între-bare (2) Cum poate fi timpul un aşa bun vindecător, şi-un aşa...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Fie că este în iesle, fie că este pe cruce, Isus este întâmpinat cu acelaşi fel de reacţii: este acceptat sau respins, este omagiat sau persecutat.  Ambele momente de slăbiciune ale Sale sunt însoţite de revelaţie şi proclamaţie.  Dumnezeu se revelează pe Sine în ambele ipostaze ca plin de iubire, căutând cu tot dinadinsul să arate lumii că a pregătit o cale de ieşire din păcat.  Ingerii proclamă şi la iesle şi după cruce măreţia lui Dumnezeu.
Preoţii resping lucrarea lui Dumnezeu în ambele cazuri, oamenii simpli o acceptă şi cred în ambele cazuri.  Cei ce sunt aproape se dovedesc a fi departe, cei ce par departe sunt apropiaţi nespus.  O, nespusa înţelepciune a lui Dumnezeu!  Priveşte la iesle, priveşte la cruce!  (1 Cor 1:27).

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Între iesle şi cruce – Reacţia Cosmosului Reacţia vizavi de Isus în cele două momente cheie ale...
2. Între-bare (1) Denominațiile creștine au pornit de un timp pe o pantă...
3. Între-bare (2) Cum poate fi timpul un aşa bun vindecător, şi-un aşa...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

With Love

Soţia mea, Dina, are o prietenă bună de tot: Lidia.  Lidia locuieşte în Portland, unde am locuit şi noi vreo 16 ani. Când am venit în Seattle, pe drum am vorbit cu Dina despre prietenele ei şi ea spunea că nu le va uita niciodată, şi că vor vorbi zilnic la telefon şi se vor vizita de câte ori vor putea.  Eu mă gândeam că până şi vorbele astea se vor uita în curând, darămite prietenele!  Dar n-a fost să fie.  Dina şi Lidia vorbesc în fiecare zi.  Dacă plecăm de acasă undeva (nu la biserică de exemplu deoarece programele de biserică Lidia le ştie şi nu va suna când noi suntem la biserică), Dina trebuie s-o sune pe Lidia ca nu cumva Lidia să sune la noi şi Dina să nu răspundă şi Lidia să se panicheze că ce s-o fi întâmplat cu noi!

Dacă plec în Portland, Dina vrea să ştie dacă va avea timp s-o vadă pe Lidia… dacă nu va avea timp, nu va veni cu mine!  Şi când vine, trebuie să ne oprim să cumpere ceva nimicuri, cadou pentru Lidia.  Iar de câte ori mergem, Lidia cumpără ceva nimicuri, cadou pentru Dina.  Şi pe biteleţele ataşate de cadouri, ele nu uită să-şi adreseze obiectele, şi adaugă (deşi nu există spaţiu specific pentru aceasta), „with love”, adică, cu dragoste!

Acesta este ingredientul necesar la Crăciun.  Îngrămădit într-un spaţiu micuţ, cum ar fi corpul unui copil, Dumnezeu a venit la noi şi pe cadou era numele meu şi al tău, de la Dumnezeu.  Şi întreg pacheţelul striga din răsputeri: cu dragoste!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Pavel a scris: 1 Tesaloniceni 5:18 Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.  Tot el a scris de asemenea, Efeseni 5:20 Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Mulţumiţi pentru toate lucrurile şi mulţumiţi întotdeauna!  Hmm.  Cred că testul credinţei şi a unei inimi predate Domnului nu stă în a mulţumi când împrejurările sunt potrivite, când dispoziţia sufletească este de aşa natură, când „avem” pentru ce să mulţumim.  Probabil că la o asemenea sărbătoare mulţi dintre noi am călătorit prin labirintul aducerilor aminte din anul curent şi am încercat să singularizăm lucruri şi momente pentru care să mulţumim.  Şi, nu am găsit multe, zicem unii dintre noi.

Dar, de fapt, ce anume căutăm?  Pentru ce anume să mulţumim?  Pavel zice că… pentru TOATE lucrurile!  Adică, şi bune şi rele!  Deoarece prin prisma unui Dumnezeu Suveran şi a interacţiuni Sale cu un copil al Său, nimic nu este rău ci totul lucrează spre bine!  Aşa că, toate lucrurile-s OK şi orice timp este un timp de mulţumire.

Zic eu dar să ne „forţăm” să mulţumim chiar dacă nu simţim că trebuie sau avem pentru ce?  Da, aşa zic.  Dar nu să ne „forţăm” ci s-o facem… prin credinţă!  Deoarece viaţa creştină e trăită nu prin sentimente ci prin credinţă.  Nu vreau să spun că ceea ce facem este lipsit de sentimente, sau rece şi anost, ci că sentimentele sunt supuse credinţei în Dumnezeu.  Este un test al credinţei adevărate să mulţumeşti şi atunci când nu ai mai văzut soarele de săptămâni, şi când nu tot ceea ce atingi se transformă în aur.  Credinţa e uşoară când ai câştigat meciul şi ţi-ai trântit la pământ adversarul.  Dar când tu eşti cel trântit, numai credinţa te determină să te ridici iarăşi şi să continui să lupţi.  Şi nu este nici o declaraţie de luptă mai aprigă aruncată în faţa circumstanţelor potrivnice şi a celor ce le propagă, decât să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile şi întotdeauna.

Martin Rinkert a fost un preot într-un mic oraş, numit Eilenburg din Germania de acum 350 de ani.  El a fost fiul unui fierar sărac dar a reuşit să obţină o educaţie şi la 1617 să fie numit arhidiacon în parohia oraşului.  La un an după numirea sa a izbucnit Războiul de 30 de ani.  Oraşul Eilenburg a fost prins chiar la mijloc.  Apoi, la 1636 izbucneşte ciuma bubonică care ucide zeci de mii de oameni.  În Eilenberg mureau zilnic câte 50 de oameni.  Cel ce îi îngropa era Martin Rinkert.  Peste opt mii de oameni au murit în total printre care şi soţia lui Rinkert.  Peste 11 ani Rinkert moare.  El a slujit în total 32 de ani, cu primul an şi ultimul an flancând cei 30 de ani de război.  Cu toate acestea, Rinkert scrie nişte versuri:

Now thank we all our God
With heart and hands and voices;
Who wondrous things hath done,
In whom his world rejoices.

Sau în traducere liberă,

Acum să mulţumim cu toţii Domnului
Cu inimile, cu mâinile şi cu gândurile noastre
Celui ce a făcut lucruri minunate
Şi Acelui în care se bucură lumea Lui

Ai nevoie de un spirit măreţ pentru a trece prin astfel de încercări şi pentu a putea totuşi exprima mulţumirea.  În mijlocul unor condiţii economice şi politice potrivnice, într-o lume cu un viitor nesigur, noi mulţumim lui Dumnezeu cu inimile, cu mâinile şi glasurile noastre!  AMIN!

Happy Thanksgiving la toţi!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Cert este că uităm.. De-am uita greşelile altora pe cum uită, binefacerile…  Dar nu uităm răul ce ni s-a produs şi căutăm răzbunarea.  Iar binele, ei asta e altă poveste!

Se zice că într-un orăţel din sudul Americii bătrânul doctor şi-a vândut cabinetul unei domnişoare.  Lumea era curioasă ce fel de doctor este, şi unii care au fost la cabinet, ziceau că e bună doctoriţa, dar nemulţumitul oraşului, bătrânul Joe Jones spunea că nimic bun nu poate ieşi dintr-o… doctoriţă!  Şi, ca să dovedească şi altora că are dreptate, se duce într-o zi la cabinet cu o plângere:

• - Doamna doctor, mi-am pierdut simţul gustului.  Nu ştiu dacă mă puteţi trata…
• - Domnule Jones, pentru boala aceasta am leacul potrivit: siropul #3.  Şi cu acestea, doctoriţa se apucă să amestece nişte substanţe, după care din lichidul rezultat dădu domnului Jones să guste o înghiţitură.  Acesta lua o gură de sirop, apoi făcu ochii cât cepele, şi scuipă afară lichidul protestând:
• - Dar are un gust oribil!  E spurcat dea binelea!
• - Vedeţi domnule Jones, v-am tămăduit de pierderea gustului, zise doctoriţa

Lui Jones nu-i conveni pierderea, aşa că peste câteva zile veni înapoi la cabinet:

• - Doamna doctor, mi-am pierdut memoria.  Nu mai ţin minte nimic!
• - Ştiu leacul potrivit, zise doctoriţa.  Siropul #3!

La care, Jones se ridică rapid de pe scaun şi o zbughi afară.  Nu mai auzi constatarea doctoriţei: „se pare că nu aveţi o memorie chiar atât de proastă!”

Mă gândesc că unele lucruri ni se întâmplă ca să ni se activeze memoria.  Aşa se ruga duminică seara la noi la adunare cineva: „Doamne, îţi mulţumim pentru criza economică!  Că prea ne-o luarăm în cap şi uitarăm de Tine!  Dar acum ne întoarcem la tine cu toată inima noastră, că numai Tu eşti nădejdea noastră şi la Tine căutăm ajutorul!”  Siropul acesta (nu ştiu ce număr) l-am mai gustat noi adesea în viaţă, dar uităm mereu de gustul lui.  Acum ni s-a activat memoria bună, aceea care nu uită de Dumnezeu.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Demisia lui Van Jones Obama a numit pe Van Jones caonsilier al său pe...
2. Devoţional ziua 1 Devoţional ziua 1 Tit 2:2  Spune că cei bătrâni trebuie...
3. Devoţional ziua 10 Tu şi ceilalţi Filipeni 2:3-4 Nu faceţi nimic din duh...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Joi este Ziua Recunoştinţei.  Ziua Mulţumirii.  Ce-or fi gândit cei 9 vindecaţi de nu s-au întors la Isus?

1. Au aşteptat să se convingă dacă vindecarea este reală
2. Au aşteptat să vadă dacă vindecarea este de durată
3. Au spus că va veni mai târziu
4. Au spus că probabil că nu a suferit de lepră
5. Au spus că s-ar fi făcut bine oricum
6. Au dat slavă proţilor
7. Şi-au spus: Ei bine, Isus nu a făcut nici aşa cine ştie ce
8. Şi-au spus: Orice rabin ar fi putut-o face
9. Şi-au spus: Deja mă simţeam mult mai bine când am venit la Isus

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Devoţional ziua 1 Devoţional ziua 1 Tit 2:2  Spune că cei bătrâni trebuie...
2. Devoţional ziua 12 Bucuria mântuirii şi a lucrării Ioel 2:23 Şi voi, copii...
3. Devoţional ziua 11 Focul limbii Efeseni 4:29 Nici un cuvânt stricat să...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

De la numărul celor hotărâţi mai dinainte (predestinaţi) până la numărul celor chemaţi, nu s-a pierdut nimeni.  De le numărul celor chemaţi până la numărul celor socotiţi neprihăniţi, nu s-a pierdut nimeni.  Numărul celor neprihăniţi este acelaşi cu numărul celor glorificaţi.  Iată un Dumnezeu şi o lucrare a Sa în care ne putem pune toată încrederea şi nădejdea!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Timpul Pierdut Cu trei săptămâni înainte de a fi ucis de către...
2. 666 – numărul fiarei 666 – numărul fiarei -666 – numărul negativ al...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Cititorilor lui Pavel nu le-a fost uşor să înţeleagă acest verset.  Ei veneau dintr-o religie a meritelor, în care cu cât mai mult respectai şi ascultai Legea, cu atât mai vrednic erai în faţa lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor.  Cei ce predică şi astăzi posibilitatea de a lucra pentru merite produc o mare stricăciune a principiilor lui Dumnezeu şi strică gândirea şi practica creştină.  Fapta devine un mijloc de atingere a meritelor, nu o expresie a salvării, a mântuirii.  Postim să câştigăm ceva de la Domnul, ne rugăm să-I răsucim mâna, mergem la biserică ca El să ne vadă şi să nu uite de noi, dăm bani ca să căpătăm înapoi însutit, poate în bani sau poate în alte valori.  Când ni se întâmplă să ni se pară că Domnul este departe de noi, atunci începem să-I reproşăm toate câte le-am făcut şi acum, iată că Domnul nu-i recunoscător!

Cultura aceasta în care munceşti pentru ca să fii plătit, în care poţi privi la cele dobândite prin muncă şi-ţi poţi scoate pieptul cu mândrie şi satisfacţie nu ne ajută nici ea să înţelegem harul.  Mai ales în capitalism, nu primeşti ceva pentru nimic.

Harul este oferit gratuit de către Dumnezeu.  Nu-i meritat, nu este condiţionat, nu poţi lucra pentru el, nu-l poţi cumpăra, nu-l poţi câştiga în schimbul la altceva ce-ai da pentru el.  Este un dar, nu o răsplată.  Nu-i o medalie pentru merite deosebite.  Dimpotrivă, nu spune absolut nimic despre tine, ci spune totul despre Dumnezeu!  Într-o religie creştină umanistă, aşa cum vedem prin 99% dintre biserici, întreaga viaţă religioasă se învârte în jurul individului.  În credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, Totul se mişcă de la Dumnezeu, către Dumnezeu, El fiind în centru; totul curge de la Dumnezeu, spre Dumnezeu.  Din El, prin El şi pentu El sunt toate lucrurile.  Şi omul este „căpetenia” acestor „lucruri”; dintre toate, omul este chemat să îl înalţe pe Dumnezeu cel mai mult.  Aşa a fost viaţa lui Isus la care El ne-a invitat s-o privim şi s-o învăţăm de la El.

Astfel, noi trebuie să ne supunem la o operaţie chirurgicală pe creierul omului lăuntric şi acolo să despărţim pentru totdeauna siamezii „merit-har.”  Siamezi în gândirea noastră, că-n realitate, harul şi meritele sunt distanţaţi de infinit.  Harul spune cât de mult iubeşte Dumnezeu un păcătos spurcat şi abject.  Harul măsoară şi dragostea lui Dumnezeu şi adâncimea căderii noastre.  E gratis.  Nemeritat.  Prin har Dumnezeu te-a acceptat aşa cum eşti.

Nu tu descoperi harul ci harul te descoperă pe tine.  Nu tu păstrezi harul ci harul te păstrează.  Ba mai mult, din cauza harului nici nu trebuie să pretinzi că ai fi altceva decât ceea ce eşti!  Nu trebuie să te dai drept altul, nu trebuie să joci teatru!  Am fost învăţaţi de la primii paşi în credinţă să purtăm măşti.  Masca religioasă şi teatrul creştin sunt practici atât de răspândite!  Mlţi dintre păstori nu-s altceva decât nişte regizori care supraveghează piesa de teatru.  Ba ei mai sunt şi profesori într-ale prefăcătoriei!  Şi dacă ţie ţi se face scârbă să vezi atâta prefăcătorie, atunci imaginează-ţi ce simte Dumnezeu la vederea atâtor sfântoci merituoşi!

Nu mă crezi că aşa se consideră unii?  Păi, auzeam un păstor că a fost salutat de un om, care i-a spus, „ai dat mâna cu un sfânt!”  „Cum aşa?” a întrebat păstorul?  „Eu am 12 copii!”  Merite.  Muncă. Nu că a munci nu duce la o anumită „neprihănire.”  Duce.  Pavel a avut o astfel de neprihănire dată de Lege.  Dar dacă era bună, nu ar fi schimbat neprihănirea proprie cu neprihănirea lui Dumnezeu.

Vorbind despre teatru creştin şi purtarea de măşti, astea se practică după un scenariu.  Cu timpul depistezi actorul pentru că cunoşti piesa pe care o joacă.  Dar tocmai de aceea, harul nu se dă după nici un scenariu repetabil.  Fiecare act de revărsare de har este unic.  Nu-l poţi copia, nu-l poţi repeta.  Ca să nu fie pervertit de oameni.  Ca să nu poată fi contrafăcut.  Ca să nu-i poţi crea o atmosferă în care să anticipezi harul.  Harul te ia mereu prin surprindere.  Ca să nu-l poţi ritualiza.

Trece adesea cu vederea pe cei pe care i-ai crede mai aproape de Împărăţie, pentru a se opri lângă cei mai păcătoşi.  Apare în cele mai incredibile locuri, cum ar fi o iesle, sau lângă o femeie preacurvă, ce trebuie omorâtă cu pietre, sau lângă unul care tocmai s-a lepădat de Dumnezeu!  Între timp, l-a ignorat pe Ana şi pe Caiafa şi pe majoritatea fariseilor.

Încă ceva: când vine harul, deşi-i gratis şi oferit în mod liber, te ia rob!  Este irezistibil.  Dumnezeu (autorul şi posesorul harului, Cel ce-l oferă, şi singurul care-l poate oferi) se uită la oameni şi-i ia robi pe cei pe care-i doreşte.  Îl vede pe Pavel mergând nervos către Damasc, şi-l capturează.  Într-o fracţiune de secundă, Pavel îi zice lui Isus „Domn” şi este gata să asculte.  Aşa procedează un rob, unul capturat de harul lui Dumnezeu.  Domnul trece pe lângă nişte pescari, îi cheamă după El şi aceştia „îndată” îşi lasă meseria şi ustensilele acesteia şi pleacă după Isus.  Mai târziu, Domnul le vorbeşte despre mâncare trupului Său… şi mulţi îl părăsesc pe Isus.  Ucenicii nu.  De ce?  Au fost luaţi robi de harul Domnului!

Ştiu că pentru unii viaţa creştină este ca o competiţie în care ei ţin un capăt al frânghiei şi Domnul pe celălalt.  Şi apoi, o viaţă întreagă o lălăie când Domnul trăgând mai cu putere, când ei trăgându-L pe Domnul după ei…  Dar viaţa creştină adevărată, este mai degrabă un pescuit.  Pescarul şi cel ce ţine undiţa este Dumnezeu.  El ne trage în continuu către El.  Da, câteodată peştele se împotriveşte.  Şi poate că pescarul mai lasă din sfoară, şi peştele crede că e liber… doar pentru a descoperi că lăsarea de libertate a fost aparentă, şi a avut rolul de a-l obosi pe peşte.  Apoi pescarul apropie peştele mai mult de Sine.  Obosela peştelui este cu privire la el însuşi.  Pentru că de câte ori mi se pare că Pescarul a lăsat mai liber sfoara, cu atât mai obosit sunt de mine şi de ceea ce pot face eu.  Sunt mai fericit când sunt tras mereu către Dumnezeu decât lăsat liber să bat câmpii cu graţie!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Nu ni se spune de ce nu avea omul acesta haină de nuntă.  Nu a avut timp să-şi schimbe hainele?  A ajuns prea târziu?  De ce să se fi făcut efortul pentru a-l invita, ca apoi să fie scos afară!?

Unii spun că hainele erau oferite nuntaşilor la intrarea în sala ceremoniei.  Adică, nu puteai veni cu hainele tale, ci trebuia să ai neaparat hainele puse la dispoziţie de cel ce a făcut invitaţia.  Cumva asta se potriveşte cu mântuirea: nu poţi veni la mântuire cu faptele tale, ci trebuie să îmbraci faptele lui Christos pentru tine: moartea şi învierea Sa.  Tu poţi doar crede, altceva nu poţi face pentru mântuirea ta.  Neprihănirea lui Christos îţi este imputată, iar păcatele tale împreună cu faptele tale cele mai frumoase şi mai bune sunt puse asupra Lui, şi răstignite în trupul Său.

Dacă e adevărat că omului i s-a oferit o haină şi el nu a vurt s-o îmbrace, atunci înţelegem că refuzul său este deosebit de grav.  Privită prin prisma „justiţiei” omeneşti (nu ştiu de unde s-au mai scos şi părerile că oamenii ar avea… dreptate!  Dar, mă rog, să mergem înainte cu gândul acesta!) pedeapsa pentru refuzul de a îmbrăca haina oferită de gazdă pare disproportionat de crudă.  Darea afară pentru atâta lucru?  Pentru nerespectarea unui cod al îmbrăcămintei?  (Aici unii cititori în special pentecostali ciulesc urechile pentru ascultarea unei evanghelii textile, cu care ei sunt atât de obişnuiţi încă prin bisericile lor!).  Domnilor şi doamnelor, nu-i vorba de fuste şi bluze, ci-i vorba de neprihănire.

Unii încă se mai luptă, prin mai toate bisericile creştine să producă o neprihănire proprie salvatoare.  De ce nu se satură ei de încercarea fără rost?  Nu au aflat încă că e imposibilă găsirea unei poţiuni care să ducă la tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte?  Nu ştiu că perpetuum mobile e imposibil?  Şi că nu se ajunge la Dumnezeu prin neprihănirea proprie?  Lăsaţi la uşă propriile haine şi îmbrăcaţi-vă în Christos!  Altfel, va fi vai de voi!  Şi de noi, desigur, dacă facem la fel!

Unii au refuzat invitaţia şi şi-au bătut joc de cel ce a făcut-o, stând la treburile lor.  Omul acesta îşi bătea joc de invitaţie făcând de capul lui în sala de banchet.  Paradoxal: să vii, să participi, şi totuşi să-i dai cu tifla lui Dumnezeu!  Să participi în termenii tăi!

De la Dietrich Bonhoeffer ne-a rămas celebrul adevăr că harul e gratuit dar nu-i ieftin.  (Un alt adevăr descoperit de Bonhoeffer în SUA, la şcolile teologice de aici, dar care cred că între timp s-a schimbat, a fost că „aici nu există teologie!”  Desigur, în comparaţie cu şcoala germană de teologie…).  Cei ce-s afară îl desconsideră pe Dumnezeu refuzându-L. Cei ce-s înăuntru îl desconsideră nebăgându-I în seamă regulile.  „Hai aşa cum eşti” li s-a spus… dar nu au fost învăţaţi că nu pot rămâne aşa cum sunt!  Dacă te-ai aşezat deja la masa Domnului (nu la Cina Domnului mă gândesc), nu poţi sta aici aşa cum vrei.  Dacă ai început să îmbuci din harul lui Dumnezeu, vezi să nu-ţi rămână între dinţi când e vorba de ascultarea de care trebuie să dai dovadă!

Neam de neamul meu au fost credincioşi.    Adică, atât cât pot pătrunde cu memoria în trecut.  Bunicii şi tata au fost păstori.  Şi de aceea m-am obişnuit să cred că mântuirea şi chemarea lui Dumnezeu sunt nişte drepturi, nu nişte privilegii extraordinare, privilegii de care peste 95% din omenire nu au parte şi se duc în iad.  Mi-a trebuit un timp să înţeleg că nu pot trata cu uşurinţă chemarea lui Dumnezeu.  Că El m-a ales din veşnicie, că a făcut un plan cu privire la mine, ca Isus să moară pentru mine şi să mă mântuiască, pentru a putea sta cu Dumnezeu şi cu Avraam, Isaac şi Iacov la masă.

De aceea nu-mi pot permite să rămân aşa cum sunt.  Îmbrăcarea neprihănirii lui Isus trebuie să ducă prin aceeaşi lucrare constantă a Domnului, împreună cu Duhul şi Cuvântul, la sfinţire.  Şi trebuie să fie harnic în acceptarea în continuu a ceea ce-mi oferă Dumnezeu.

Când văd blazaţii de prin adunările noastre mi se face greaţă!  Ei se comportă ca şi cum i-ar face un serviciu lui Dumnezeu că-s acolo.  Ca şi cum Dumnezeu nu ar putea fără ei!  Lipsiţi de bucuria mântuirii, plini de acreala religiozităţii, fără viaţă şi fără vibraţia Duhului în ei.  Între timp, prin alte continente, invitaţia lui Dumnezeu e acceptată cu bucurie şi oamenii vin şi umplu sala banchetului.  În curând se va închise uşa şi gazda îşi va cerceta petrecăreţii.  A cui haină o porţi?  Eşti ales?

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

O invitaţie.  Ca atâtea altele.  „Veniţi la nuntă!” O invitaţie intersectându-se cu programele şi agendele noastre.  Programe supra-încărcate!  Asta avem cu toţii!  Atât de multe oferte şi atât de puţin timp!  Atâtea oferte şi aşa de puţină pricepere de-a alege ceea ce este important!

În paleta de invitaţii, o invitaţie la nuntă nu este chiar atât de importantă.  Desigur, părinţii mirilor îşi împărtăşesc bucuria cu rudeniile şi prietenii.  Cei invitaţi anticipează şi ei întâlnirea unor prieteni sau rudenii pe care nu i-au văzut de mult.  Va fi nu doar întâlnirea, dar va fi voie bună, petrecere, muzică, mâncare, şi la unii… băutură!  Prea multă băutură!  Dar în comparaţie cu un examen, cu o operaţie chirurgicală, cu o nevoie proprie stringentă, cu o înmormântare, o invitaţie la nuntă…

Că să mergi la o nuntă nu-ţi trebuie decât.. să vrei!  Şi desigur, un cadou!  În alegerea oricărui lucru, controlul este la noi.  Păstrăm ce ne convine şi abandonăm ce nu ne convine.  Alegerea este a noastră. Dar ce uşor este cu programele noastre încărcate şi lipsa de discernământ să trecem cu vederea invitaţii importante!  Într-o lume în care ni se spune mereu câte drepturi avem dar mai puţin despre privilegii şi responsabilităţi, noi alegem lucruri care să se potrivească cu interesele noastre.  Dumnezeu ne spune „pune-mă pe mine pe locul unu!” dar noi am ales deja locul unu pentru noi.  Dumnezeu este mereu împins la periferia intereselor noastre.  Îl vom aminti în treacăt la nevoie…  Dumnezeu are la dispoziţia Sa întreaga veşnicie… El poate să aştepte!  Viaţa noastră este limitată, de aceea, noi mai întâi!

Problema cea mai dificilă a alegerii nu constă în faptul că noi am avea de ales într bine şi rău, între alb şi negru.  Problema este mult mai complicată.  Alegerea o facem între ceea ce este bine şi ceea ce este BINE.  Bine este berechet, BINE este doar Unul, şi acela este o persoană!   Adesea „binele” devine cel mai redutabil duşman al „foarte bine”-lui.  La noi răul este echivalent cu comiterea unui păcat, da probabil că ar trebui să privim dintr-o cu totul altă perspectivă la rău: răul este trăirea unui bine sub binele maxim.

„Merge şi astfel!” nu este rău neaparat, deoarece… merge! Deocamdată!   Şi nu o dată am văzut oameni care, mulţumindu-se cu superficialul, au ajuns la o poziţie neutră.  Şi într-o lume în continuă mişcare, dacă nu înaintezi dai înapoi cu siguranţă!

Invitaţia lui Dumnezeu nu poate fi trecută la capitolul „diverse”, unde trecem lucrurile la care dacă ajungem bine, dacă nu, nici o pierdere.  Dacă Dumnezeu nu este  mai întâi, s-ar putea ca să nu fie niciodată!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Zilele trecute vorbeam cu cineva despre listele de rugăciune.  Scriem mereu nume şi probleme pe care să nu uităm să le aducem înaintea lui Dumnezeu.  Fără ajutorul lor am uita să ne rugăm pentru cei cărora le-am promis c-o vom face, şi ar fi păcat să uităm!  Listele acestea devin cu timpul un exerciţiu în credincioşia, bunătatea şi promisiunile lui Dumnezeu: în timp ce adăugăm nume şi probleme noi, le ştergem pe cele care au primit bunăvoinţa lui Dumnezeu şi-au fost ascultate.  Eu le şterg cu o linie, ca să pot citi sub ea numele ce odinioară mi-au fost tovarăşe de rugă.  Aşa  pot urmări în timp cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu!

Apoi îmi trimit aproape în fiecare seară liste de lucruri ce trebuie să le fac în ziua următoare la birou, sau în afara serviciului.  Listele acestea mă ajută să fiu focalizat la ceea ce trebuie făcut zilnic.  Şi cu toate acestea, sunt mereu lucruri ce uit să le fac.  Sau decid în timpul zilei că mai pot aştepta.  Interesant că scrierea unor scrisori sau răspunsul la emailuri sunt cel mai adesea considerate ca putând să aştepte.

Apoi sunt listele cu lucruri şi activităţi cu tentă spirituală: citirea unor cărţi, pregătirea unor mesaje, vizite pastorale, consiliere sau pur şi simplu întâlnirea cu unul sau altul pentru o cafea.  Apare mereu câte o însemnare de felul „să mă rog mai mult”, sau „de aprofundat”.  Dar nu-mi amintesc să fi scris niciodată pe lista mea „să iubesc mai mult.”  Sau, „să am mai multă pace.”  Nici „să iert pe cutare sau cutare.”

Iertarea mai ales, deşi ar avea potenţial de a apare într-o listă, este din punctul meu de vedere un proces.  Ca şi sfinţirea.  Nu poţi să pui iertarea pe-o listă, apoi să faci un seamn lângă ea că ai iertat, şi să mergi mai departe, la alte cele.  Iertarea necesită timp.  Din cauza durerii produse de cel ce ne-a insultat sau jignit sau nedreptăţit, iertarea trebuie să rezolve problema durerii.  Şi o astfel de durere, am constatat eu că e ca un fel de… reumatism!  E extrem de persistentă şi trece foarte greu!

Iertarea este mai degrabă ca acea nevoie de rugăciune pe care ai pus-o pe lista ta şi apoi te rogi pentru ea luni de zile.  Câteodată te gândeşti dacă mai merită să te rogi sau nu.  Dacă mai ascultă Dumnezeu sau nu.  Apoi încet, încep să se vadă semne de rezultate.  Şi vine ziua când ai şters numele; Dumnezeu a ascultat.  Aşa mi se pare iertarea.  Trebuie stăruit asupra ei pentru ca să funcţioneze.  Trebuie insistat.  Trebuie verificat mereu şi mereu.  Chiar dacă nu va apare niciodată pe nici o listă, poţi pune pe listă lucruri precum, „să zâmbesc celui ce m-a nedreptăţit,” sau „să dau mâna cu ea,” sau să n-o ocollesc data viitoare,” sau să faci vreun bine.  Astea toate ajută procesul iertării.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Un Popor care nu trăieşte între nişte graniţe, sau într-o anumită zonă geografică.  Şeful statului este Regele regilor şi Domnul domnilor.  Regele este bun, înţelept şi iubitor.  El este generos şi paşnic.  Poporul acesta nu votează, nu-şi alege Regele, ci aşa cum se cuvine, Regele îşi alege cetăţenii.

Congresul este format din 2 apostoli şi 12 patriarhi.  Personalităţi marcante ale acetui popor au trăit dea lungul anilor în diferite zone.  Dar nici Regele, nici Congresul şi nici personalităţile acestui Popor nu sunt recunoscuţi decât ocazional, de convenienţă, ici-colo, la nevoie: când trebuie ca impostori să câştige niscaiva alegeri, când mânia Regelui lasă să se abată tragedii asupra altor popoare, la caz de boală sau cu ocazia unei rugăciuni care trebuie să sune corect.

Acum se adună popoarele lumii şi împăraţii acestora, dar Regele nu este invitat niciodată.  Dimpotrivă, împăraţii conspiră să rupă orice legătură cu Regele şi vor chiar să formeze un Babel nou, care să ajungă până la cer, dar independent de Rege.

Cetăţenii acestui Popor sunt răspândiţi prin tot felul de împărăţii; ei se cheamă între ei „fraţi şi surori.”  Sunt înrudiţi unii cu ceilalţi, pentru că au fost înfiaţi de Tatăl Regelui.  Acum El este şi Tatăl lor.

Tatăl le oferă copiilor Săi beneficii inimaginabile: este de mirare cum de restul lumii nu doreşte să aparţină acestui Popor.  ŞcoalaRegelui se face dintr-un volm de 66 de cărţi, care mai de care mai frumoase.  Învăţătorul este Duhul Sfânt, un consilier şi avocat suprem care mijloceşte între Tatăl şi copiii Săi.  Metodele Duhului sunt blânde dar pline de putere; ocazional se folosesc şi metode practice pentru învăţare.  Sistemul medical al acestui Popr este perfect: Regele poate vindeca orice boală, poate şterge orice lacrimă, alunga orice suferinţă.  În marele final al istoriei, Regele va alunga până şi moartea din împărăţia Sa.

Poporul acesta trăieşte într-o pace incredibilă.  Au aflat secretul unei păci veşnice: au început prin a dobândi pace cu Tatăl, apoi cu Regele, apoi cu ceilalţi oameni, apoi cu ei înşişi.  Cu toate acestea, Poporul este sub un atac susţinut din partea multora.  Mai ales Prinţul Întunericului a pornit un război vechi de când lumea.  El foloseşte şiretenia sa, păcăleli, lovituri pe la spate, atacuri la vreme de neatenţie, săgeţi otrăvite, sabia limbii bârfitoare, poftele ochilor, lumea cu tot ce are ea de oferit.  Poporul este însă bine înarmat: se apără cu mântuirea, cu credinţa, cu pacea şi cu neprihănirea.  Atacă în luptele corp-la-corp cu sabia Duhului care este Cuvântul Tatălui, iar la distanţă cu rugăciuni.  Rugăciunile sunt arme formidabile: pătrund prin spitale, în adâncul închisorilor, în mijlocul deşertului, funcţionează la frig sau căldură, la foame sau îndestulare.

Regele însuşi luptă zilnic de partea Poporului şi pentru Popor.  Când vine în luptă purtând medaliile biruinţelor de odinioară, îmbrăcat în lumină, cu ochii ca para focului, cufaţa ca lumina soarelui şi călărind pe un cal alb, însoţit de îngerii de dincolo de ceruri, este înfricoşător.  Întreg iadul se cutremură!  Şi Regele câştigă biruinţa prin Cuvântul Său.  Întreg Poporul luptă alături de Regele său.  Ei sunt cu toţii luptărori de excepţie.  Îşi dispreţuiesc viaţa, nesocotesc moartea dar îşi iubesc Regele.  Fiecare soldat poate bate demoni din iad şi draci din adânc căci Cel ce este în ei şi cu ei, este mai mare decât toţi!

Poporul are o situaţie economică de excepţie.  Nu doar că Regele are toate vitele pământului, tot aurul din lume şi tot argintul, dar poporul îşi cinsteşte Regele cu averea.  Fiecare consideră că tot ce are aparţine Regelui!  O asemenea economie nu va suferi de nici o criză, niciodată.  Nu există datorie naţională, nu există buget, totul este al tuturor şi toţi aparţin unii altora.

Poporul acesta este cel mai bogat, cel mai sănătos, cel mai înţelept, cel mai puternic, cel mai curat din tot universul.  Poporul acesta nu va pieri niciodată.  Acesta este Poporul lui Dumnezeu, este poporul creştin.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Urmăreşti ştirile, şi aceleaşi lucruri şi pe canalele de ştiri: viaţa copiază filmul.

Eşti absorbit de muncă, trebuie să termini proiectul acesta care a apărut ca din senin marţi, şi o să munceşti 2-3 ore peste program în fiecare zi.  Ajuns acasă serile, soţia te trimite iarăşi la cumpărături, du gunoiul, mătură în garaj, taie iarba, vezi de streaşină că la prognoza meteo s-au anunţat ploi torenţiale.  Copiii călare pe tine: tată, ajută-mi la problema asta, tată, de ce are elefantul trompa groasă şi lungă iar coada subţire şi scurtă, tată, tată, tată…

Uf, a trecut şi săptămâna asta!  E sâmbătă azi!  O să mergem la mall, să cumpărăm ceva haine mai goase copiilor.  Nu vom sta mult… doar intrăm în 2-3 magazine şi ieşim!  Glumeşti?  La mall cu trei copii şi.. o soţie în 2-3 magazine?  S-a dus şi ziua de azi!  Las’ că vine duminica!

E duminică.  Mergi la adunare.  Tinerii din trupa de laudă şi închinare conduc adunarea cu o cântare lentă, de adorare a Numelui lui Dumnezeu.  Unii rifică mâinile.  Tu?  Tu eşti gol, uscat, secat pe dinăuntru.  Filmul, ştirile, viaţa, familia, munca te-au supt de orice vlagă.  Dumnezeu a fost neglijat întreaga săptămână: Cuvântul Lui nu l-ai citi, de rugat nu te-ai rugat!  Te gândeşti că e ceva rău cu tinerii aceia: poate ei nu-s într-o stare bună!  De ce nu simţi nici un fior în inimă?  De ce sloiul de gheaţă?  De ce rămân buzele împietrite, inima nemişcată?  Poate că totuşi tu eşti de vină!  Că uite, alţii par a se bucura!  Sora de acolo are lacrimi pe faţă!  Fratele acela cântă şi stă cu ochii închişi, cu faţa spre cer, şi pe faţă e senin, e zâmbet de fericire.

Mda.  Poate că tu eşti de vină!  Dar, nu-i nimic: vine luni, şi o nouă săptămână!  „O să fiu atent să nu uit iarăşi de Dumnezeu.”  Dar săptămâna aceasta, aprcă mai rea decât cealaltă!  Şi iarăşi vine duminica…  Aşa trec lunile, anii.  Tu eşti tot mai de piatră.  Ba ai devenit expert în „programe” religioase.  Nu te rogi, dar ceri mai multă rugăciune în adunare.  De cântat nu mai cânţi, dar de vină-s cântările astea noi.  „Să se cânte din Harfele negre!” propui la adunarea generală.  Doi sau trei tovarăşi de gheţar te susţin.  „Să facem o evanghelizare!” îţi mai aducei aminte.  Cineva trebuie să vestească şi Evanghelia, nu-i aşa?  S-o facă păstorul că de-aia îl plătim.  „De ce nu se ocupă cineva de copiii mei la şcoala duminicală?” întrebi neliniştit.  Copii ţi-au crescut şi nu te mai ascultă.  Nu stau de vorbă cu tine.  Când vrei să le spui ceva, se duc în camera lor şi-ţi trântesc uşa-n nas.  Soţia e tot mai distantă şi ea.  Bine că măcar asistenta de la birou este drăguţă cu tine.  Cineva trebuie să ţină şi la tine, nu-i aşa?

Când o să te trezeşti din moarte?  Când o să înţelegi că trăieşti o mare păcăleală?  Când o să te întorci la Domnul cu adevărat?  E duminică!  A câta de gheaţă?  De nepărtăşie?  De necântare?  De nerugăciune?  De nerelaţie cu Domnul?  Hei!  Cu tine vorbesc!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Despre asta vorbesc! Psalmul 55 este unic printre psalmi.  Citeşte-l.  Poate l-ai citit...
2. Eu nu sunt ca tine! Pastor Craddock povesteşte că a fost invitat odată să predice...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Isus a trăit cu o perspectivă diferită de cea a oamenilor din vremea Sa, şi din orice vreme, de altfel!  Evanghelia adusă de El ne îndeamnă mereu să ne vedem pe noi şi pe ceilalţi prin perspectiva iubirii lui Dumnezeu, a dreptăţii şi puterii Sale.  Isus a fost în stare să vadă dincolo de ceea ce se vedea cu ochiul liber, dincolo de posibilităţile evidente doar muritorilor.  Dincolo de crucea Sa vedea învierea, dincolo de ruşine vedea slava, dincolo de suferinţă, bucuria.  Dincolo de un ticălos care se leapădă de El a văzut pe un curajos ce va vesti fără frică, dincolo de doi ce se certau pentru putere pe doi care se vor iubi cu putere, dincolo de doi deznădăjduiţi pe doi cu inimile aprinse.  El a văzut mereu în oameni potenţialul, ceea ce puteau deveni şi ceea ce vor deveni în mâinile lui Dumnezeu.  Un vameş a devenit prieten, ucenic şi scriitor de evanghelie.  Un fariseu plin de ură şi de mânie devine mesagerul lui Isus către neamuri.  Cel mort înviază, cel orb vede, cel mut vorbeşte, cel olog sare de bucurie, cel demonizat şade liniştit şi ascultă Evanghelia.

Cea mai mică sămânţă devine un copac, grăuntele moare pentru a nu rămâne singur, un om fără importanţă lumească devine lumina lumii şi unul ce s-ar fi stricat fără doar şi poate în el însuşi, devine sarea pământului, metoda lui Dumnezeu de prezervare a lumii.  Prin toate acestea, Domnul ne invită să privim la noi, la posibilităţi, la lume şi la ceilalţi oameni prin perspectiva Sa.  Avem nevoie nu doar de o nouă privire a aceloraşi ochi, ci avem nevoie de ochi noi: ochii lui Isus.  Deoarece, dacă Isus îşi trăieşte viaţa în noi, nu ar fi normal ca şi ochii Săi să privească printr-ai noştri?

Cum este Isus?  Ce face El?  Risipeşte mereu sămânţa.  Nu unde cade sămânţa contează, ci risipirea acesteia cu orice preţ!  Da, e adevărat: unele boabe vor ajunge pe stâncă, altele pe-o potecă bătătorită de obiceiuri şi datini, poate chiar religioase, alte seminţe vor nimeri printre gânduri şi îngrijorări unde se vor stinge de dor după viaţă.  Dar cu certitudine vor fi şi semniţe ce vor ateriza într-un pământ bun.  Şi acestea vor rodi!  Din ele va răsări Împărăţia lui Dumnezeu!

Asta este ceea ce caută cu insistenţă şi optimism ochii lui Dumnezeu.  Semnele unor noi vlăstare, noile produse ale seminţei din cer.  Primele semne ale Împărăţiei în viaţa cuiva.  Acel regret care te face să-ţi vii în fire, acea sculare hotărâtă de a te duce înapoi la Tata, acele lacrimi de căinţă ce-s inconfundabile şi nu seamănă cu nici un plâns din lumea asta…

Când eşti un astfel de optimist, de tip divin, nu renunţi nici la biserică, nici la fraţi, nici la slujire.  Nu vei înlătura ceea ce pare mic şi nesimnificativ cum ai da la o parte o scamă.  Dimpotrivă, vei crede în posibilităţi.  Adică, în posibilităţile lui Dumnezeu, desigur!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Se mai vede pasiune în dragostea ta pentru Dumnezeu?  Sau rugăciunea de acasă, citirea Cuvântului, sunt doar o corvoadă pe care te simţi obligat să o faci ca să nu te pui rău cu Domnul.  Vance Havner a spus că unele biserici trăiesc atât de sub nivelul adevăratei bucurii creştine, încât ca cineva să fie la nivelul lor, ar trebui să cadă din har!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Să nu ai ochi decât pentru Domnul… Fapte 7:55 Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Trăim într-un ritm extrem de trepidant.  Invenţiile tehnice nu ne-au uşurat viaţa ci ne-au complicat-o!  Computerul care era menit să grăbească facerea unor calcule şi să înmagazineze electronic unele informaţii a deschis atâtea posibilităţi, încât astăzi petrecem o medie de 5 ână la 8 ore la computer în fiecare zi.  Celularul menit să ne faciliteze comunicaţia ne-a prins şi fie că textăm, fie că vorbim la el, suntem prinşi de el.  Automobilul ne-a pus în posibilitatea de a călători tot mai departe, tot mai mult.  Viteza vieţii este de aşa natură că nu mai avem noţiunea lui ACUM şi nici cea a lui AICI.  Unde este AICI?  Dar ACUM?

Conversaţiile noastre ne poartă gândurile mereu către lucrul următor.  Serialul următor, îmbrăcămintea următoare, maşina următoare, biserica următoare, căsătoria următoare…  Nimic nu mai este stabil, dar nici sacru.  Suntem predispuşi la o viaţă dictată de evenimente, nu de relaţii.  Primele se schimbă mereu, cele din urmă presupun permanenţa.  Până şi bisericile au cele mai mari mulţimi la prelegerile despre ce se va întâmpla în viitor, ce va face Domnul mâine!  Când am început o serie de predeici din mesajul lui Christos adresat bisericilor (pe baza primelor trei capitole din Apocalipsa) şi am încheiat seria, mai mulţi membrii ai bisericii noastre au venit să mă roage să continui cu celelalte capitole din Apocalipsa.  Nu că nu ar fi important să citim şi să studiem Apocalipsa: mai ales că autorul ei spune că e ferice de cel ce citeşte şi face cuvintele cărţii sale!

Preocuparea cu viitorul ne văduveşte de savurarea momentului.  Trecem cu vederea ceea ce face Domnul ACUM de dragul a ceea ce (ar putea) face mâine.  Dumnezeu lucrează în ACUM, El nu risipeşte clipa, n-o trece cu vederea din cauza micimii e: Isaia 33:10 „Acum Mă voi scula, zice Domnul, acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.

Rugăciunea mea către Tatăl este ca să ne ajute să ne oprim din iureşul vieţii şi să încaepem să savurăm tot mai mult clipa, lucrările lui Dumnezeu ACUM şi AICI.  Pentru că, dacă nu vom reuşi să facem asta, nu doar că vom trăi o viaţă plină de frustrări, neîmpliniri şi tristeţe, dar ne va lipsi şi viitorul pe care-l aşteptăm mereu să fie mai bun decât prezentul.  Pentru că, viitorul e alcătuit din clipele preznte, este zidit pe prezent.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Moise a fost în tot acest timp un punct de sprijin, de nădejde şi de siguranţă.  Era partea materială, vizibilă, a interacţiunii cu un Dumnezeu invizibil, pe care-l chema „Eu sunt Cel ce sunt:”  Dar acum Moise nu mai este, iudeii nu ştiu dacă Moise va va mai veni vreodată, şi aşa că decid că-l materializeze pe Dumnezeu (sau mă rog, un dumnezeu oarecare) şi cer facerea unui viţel de aur.

Oamenii au vrut întotdeauna să se închine la ceva pipăibil.  În timp ce Dumnezeu este duh şi cine se închină Lui trebuie s-o facă în duh şi în adevăr, oamenii au căutat locuri sfinte, înălţimi, oameni sfinţi şi speciali.  Ce repede legăm ceea ce este spiritual de ceva ce e material!  Şi nu orice material!  Din „aur!”  Uită-te la mausoleele de fier-beton şi cărămidă zidite de români în ultimele douăzeci de ani!  Dacă acelaşi efort şi aceeaşi bani ar fi fost investiţi în suflete, bisericile ar avea de câteva ori mai mulţi membri.  Şi de adunat, nu ar fi fost problemă.  Se pot face servicii multiple, se pot închiria spaţii, se pot găsi soluţii.  Dar noi am găsit scuze!

Nu ne mai învăţăm copiii acasă frica de Domnul şi ni-i dăm învăţătorilor de Şcoală duminicală, aşa că am avut nevoie de „săli de clasă”.  Păstorii nu mai fac vizite în familii şi au avut nevoie de birouri somptuoase, în care să aştepte să pice cineva la vre-o consiliere.  Între timp, se joacă jocuri pe computere, şi în ultima clipă copiază o predică de pe net ca să aibă ce predica duminica.  Idolii aceştia noi au fost construiţi „spre slava Domnului” uitând că Domnul nu locuieşte în case impunătoare cu turnuri şi cruci  ci în unitatea credincioşilor, în inimile noastre.

Mersul la adunare a înlocuit nevoia de rugăciune şi închinare, predica nevoia de citire personală şi meditare asupra Cuvântului.  Perindarea câtor mai mulţi pe la amvoane au înlocuit nevoia de a evangheliza pe cei pierduţi

Toate acestea sunt surogate ale adevăratelor valori.  Ale valorilor spirituale.  Dar acestea-s mult mai valabile pentru noi, deoarece le putem pipăi!  Sunt materiale, fac parte din lumea noastră, din sistemul nostru de referinţă.  Viţei de aur!  Uită aurul, un viţel e tot viţel indiferent din ce material e făcut.  Un idol e un idol.  O icoană e tot o icoană.  Un fals e un fals, indiferent cât de perfect ar fi.  Şi problema pe care o văd cu falsul, este că generaţii întregi de creştini nu au cunoscut adevărul, ci doar falsul!  Şi continuă să se închine la un viţel.  Sau şi mai rău, la un dumnezeu făurit de minţile unora şi altora, nu la Dumnezeul Bibliei.

Şi eu sunt vinovat de aspecte înfierate mai sus.  Mi-am turnat şi eu viţeii mei de aur.  Acum e timpul să ni-i ardem în foc şi să ne întoarcem la adevăratul Dumnezeu, să ne închinăm lui în duh şi adevăr.  Biblia spune că lumea spirituală a mai „reală” şi mai durabilă decât lumea materială.  Doar că pentru a opera cu spiritualul ai nevoie de credinţă.  Acum ştii, acum poţi începe să ai credinţă.

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Despre asta vorbesc! Psalmul 55 este unic printre psalmi.  Citeşte-l.  Poate l-ai citit...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.

Ce uşor ar fi să alegem mereu binele dacă nu am avea altceva de ales decât binele!  Dar, de partea aceasta a veşniciei, există răul.  Şi viaţa nu ne oferă situaţii în alb şi negru, ci există şi mult gri.  Desigur că idela şi recomandabil este să deosebim nuanţele de gri, să le catalogăm la categoria „negru” şi să facem doar binele, adică ceea ce este imaculat.

Dar dacă ar fi numai bine şi nu ar exista şi rău, cât de morală ar fi alegerea binelui?  Care ar fi efectul asupra voinţei?  Şi, care ar fi efectul inexistenţei răului asupra binelui, adică, dacă nu ar exista răul, cât de bun ar fi binele acela?  Răul există.  Şi ştii ceva?  Este foarte atrăgător şi frumos!  Dacă nu ar fi, cine l-ar mai alege de bună-voie?  Promite satisfacţii imense; dacă nu ar promite, cine şi-ar mai pierde vremea cu el?  Dar răul, în zonele sale „gri”, arată nespous de frumos şi promiţător!  Nu sunt oare mulţi care vor să dovedească că sunt buni, prin arătarea că ei nu au ucis pe nimeni, nu au furat nevasta nimănui, cu alte cuvinet nu au făcut relele cu adevărat repulsive?  Dar relele atrăgătoare?  Relele care-s dovedite ca atare prin sfinţenia lui Dumnezeu?  Prin puritatea Sa?

Aducerea lui Dumnezeu în ecuaţia aceasta va aduce soluţia la problema răului şi a binelui.  Dumnezeu trebuie să copleşească inima, raţiunea şi sentimentele noastre pentru ca noi să putem alege binele.  Ba mai mult, până nu suntem aduşi la viaţă împreună cu Christos, nici măcar nu are valoare eternă alegerea binelui!  După ce însă l-am cunoscut pe Dumnezeu, alegerea binelui devine o căutare din dragoste de Dumnezeu a ceea ce-L satisface pe Domnul.  Nu de frica pedepsei alegem binele, ci de dragul Domnului.  Nu ca să părem buni, ci pentru că am fost făcuţi buni.

Deci, avem posibilitatea de a alege răul sau binele.  Dumnezeu ne spune să alegem binele.  Şi alegerea binelui este adesea însoţită de biruirea răului.  Alegerea binelui este o faţă a monedei creştine.  Biruirea răului este cealaltă faţă a monedei creştine.  Şi acestea merg mână în mână.  Ba mai mult, s-ar putea ca răul să se îmbie cel dintâi, şi să nu vezi ce bine poţi alege decât după ce ai dat la o parte oferta răului!

©2010 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.

* **

Related posts:

1. Invitaţie. Matei 22:3 A trimis pe robii săi să cheme pe...
2. Una dintre fiicele lui Karl Marx Preotul Vincent McNabb povesteşte că fiica lui Karl Marx vorbea...
3. Bine vede Newt Gingrich Nu de mult, Newt Gingrich, cel ce a stabilit şi...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.