Astăzi e 1 Mai şi-n SUA este Ziua Naţională de Rugăciune. Subiectul rugăciunilor este… rugăciunea! Una dintre cele mai uitate discipline spirituale, o activitate despre care s-a scris pe larg, despre care s-au făcut afirmaţii mari, dar care ne scapă mereu şi mereu. Read the rest of this entry »
Viewed 291 times by 132 viewers
De două ori pe an, înainte de sărbătoarea paştelor şi înainte de anul nou evreesc (în toamnă) se duc la Zidul Plângerii şi scot bucăţelele de hârtie îndesate între crăpăturile acestuia, apoi le duc pe Muntele Măslinilor unde le îngroapă. Anul acesta sarcina a revenit rabinului Shmuel Rabinowitz. Rabinul şi ajutoarele sale au scos milioane de bucăţi de hârtie din toate crăpăturile zidului, pentru a face loc noilor rugăciuni. El a spus că răvaşele conţinând rugăciuni sunt sfinte, cum sfinte sunt orice scrieri care conţin Numele lui Dumnezeu sau adresate lui Dumnezeu. Rabinul a amintit că după cum s-a rugat Solomon la dedicarea templului, casa aceasta este o casă de rugăciune şi este pentru toate popoarele. Apoi a adăugat că rugăciunile rostite aici vor fi ascultate de Dumnezeu. Read the rest of this entry »
Viewed 123 times by 65 viewers
Pe-aici este sezonul unor showuri care captivează milioane de spectatori săptămână de săptămână. Printre acestea, „American Idol”, show de căutare de talente muzicale. Acum două seri au avut un program special numit „America Idol gives back” şi au fost mai multe ore de strângere de fonduri pentru copiii defavorizaţi din Africa dar şi din America. Am văzut încă o dată imagini de o mizerie şi sărăcie de nedescris, chiar şi aici, în SUA! Ba chiar că aici, în comparaţie cu luxul, mizeria pare şi mai grozavă decât în alte părţi. Deşi nu am donat nimic acolo, showul a fost încă un prilej de a-mi aminti despre cei pe care-i cunosc în viaţa mea şi-s mai nevoiaşi decât mine şi despre datoria mea de a ajuta. Read the rest of this entry »
Viewed 87 times by 41 viewers
De obicei, mamele sunt considerate a fi gingașe. Gingășia este o caracteristică mai degrabă feminină. Pentru ea îți trebuie delicatețe, suplețe, sensibilitate, bun simț. Bărbaților le place să fie la celălalt pol, să fie considerați „macho”. Auzeam o doamnă spunând deunăzi unei prietene de-a ei că bărbatul ei este cam din topor. Bărbatul ei trăgea și el cu urechea, și am văzut pe fața lui un zâmbet larg de om satisfăcut, ca și când „din topor” ar fi ceva lăudabil.
De data aceasta însă, era deosebit. Să vă povestesc. În frizerie intră un bărbat cu un copil. Copilul să fi avut vreo 4-5 ani. Semăna cu bărbatul, deci am presupus că e tata și fiul. Tata era îmbrăcat în haine militare. Când le-a venit rândul, frizerița a plasat pe scaunul de frizer un înălțător pe care să se așeze copilul, pentru a fi la înălțimea potrivită tunsului și pentru a se vedea în oglindă. Dar tatăl a spus că nu este nevoie de înălțător. În schimb, s-a așezat el în scaunul de frizer, luîndu-și apoi fiul în brațe.
Frizerița și-a început munca. Tatăl șoptea mereu băiatului în ureche că e în regulă. Din când în când, îi pune mâna pe frunte ca să nu-i cadă copilului firele de păr în ochi. Tatălui nu-i păsa că el se umple de păr. Doar copilului să-i fie bine, să nu-i fie frică de zumzetul aparatelor, de femeia necunoscută. Și în cele din urmă, fiul a fost tuns proaspăt. Fără nici o lacrimă, fără scandal.
Gingășie. De la un militar învățat să înfrunte viața cu asprime, să fie probabil dus și hotărât. De ce? Pentru că era fiul său! Poate că nu ar strica să învățăm și noi bărbații să manifestăm un pic de gingășie. Pentru că așa se poartă Dumnezeu cu noi. Când El spune că ne-a purtat pe umeri din tinerețe și încă vrea să ne mai poarte, este gingășie. Când El spune că va șterge orice lacrimă din ochii noștri, este gingășie. Când El ne cheamă la Sine pe toți cei trudiți și împovorați, e gingășie! Avem de la cine învăța! Desigur, dacă suntem… fii!
Viewed 68 times by 38 viewers
Dar Marcu? În Marcu 16:1-8 nimeni nu-L vede pe Isus, femeile sunt înspăimântate, și cu asta, gata Evanghelia! Numai atât să existe? Și ce fel de sfârșite ste acesta pentru o evanghelie? Încheierea lui Matei, da! Te înalță, te inspiră, te încredințează, te face să înțelegi și să crezi. Ești gata să pornești la drum să îndeplinești marea încredințare, convins că Domnul este cu tine.
Care-i explicația? Ce fel de evanghelie prezintă Marcu? Păi, el ne prezintă doar un „început al evangheliei lui Isus Christos (Marcu 1.1). Sfârșitul? Un tinerel îmbrăcat în haine albe le așteaptă pe femei în mormântul gol, le spune că Isus a înviat, le dă însărcinarea să spună vestea ucenicilor și lui Petru și de asemenea să le dă un punct de întâlnire în Galileea, unde Domnul merge înaintea ucenicilor.
Astfel, tinerelul în haine albe lasă să se înțeleagă că el știe că se vor întâmpla încă multe lucruri… dar că la toate cele ce se vor întâmpla, femeile, ucenicii, până și cel ce s-a lepădat de Domnul, și tu și cu mine, vom juca un rol important alături de Domnul. Marcu a scris începutul evangheliei lui Isus Christos, noi participăm la desfășurarea evangheliei și la un „happy ending” ce este din ce în ce mai aproape!
Christos a Înviat!
Viewed 56 times by 34 viewers
În căutarea unei intreprinderi, am ajuns astăzi într-o zonă a orașului meu în care nu am fost niciodată. Ploua, aerul era încărcat de umezeală, era frig și mohorât. Mă uitam la oamenii care munceau afară, prin curțile desfundate, pline de noroi și bărți de apă murdară. Uzi, înfrigurați, manevrau mașinării care ridicau și mutau de ici-colo țevi uriașe, blocuri de piatră, materiale de construcții, etc. Am găsit ceea ce căutam și eram atât de posomorât doar de vederea prin geamul mașinii a ceea ce era afară, încât am simțit nevoia să beau o cafea fierbinte. Read the rest of this entry »
Viewed 47 times by 27 viewers
Azi noapte am luat din librărie un film mai vechi, la care nu am avut inca ocazsia sa ma uit: Diarios de Motocicleta, făcut în 2004 și care descrie călătoria făcută în 1952 de Che Guevara și un prieten cu motocicleta dealungul a peste 10 mii de km în America de Sud. Călătoria aceea este creditată cu schimbarea vederii asupra vieții a lui Che Guevara. Poate că într=o zi voi comenta filmul pe site-ul meu de filme.
Aseară însă în timp ce mă itam, spre sfârșitul filmului Che intră în apa râului Amzon pentru a îl traversa în înot: pe maul celălalt era o leprozerie de la pacienții căreia voia să-și ia rămas bun în perspectiva călătoriei de a doua zi. Che suferea de astm și asta era o problemă pentru condiția sa fizică. Prietenii săi de pe malul de pe care plecase strigau către el să se întoarcă, să aibă grijă. Leproșii de pe malul celălalt și-au dat seama ce se întâmplă și-i strigau cuvinte de încurajare. În sfârșit, Che soșește cu bine la țintă: obosit, dar întreg. Read the rest of this entry »
Viewed 52 times by 33 viewers
Dr. Evan O´Neill Kane a fost chirurgul șef al spitalului Kane Summit Hospital din New York City. Prin 1921 practica meseria de chirurg de peste 37 de ani. Convingerea lui era că pacienții trebuie să fie operați după administrarea unei anestezii locale, și nu prin anestezie generală, cu efectele ei neplăcute.
Dr. Kane era nerăbdător să demonstreze teoria posibilității unei operări cu anestezie locală, dar nu a găsit multă vreme nici un voluntar care să se expună unei asemenea anestezii și operații. Tuturor pacienților cu care a stat de vorbă le era teamă că anestezia locală va trece în timp ce operația este încă în desfășurare, și gândul durerii cuțitului tăind în carne vie îi înspăimânta. Read the rest of this entry »
Viewed 43 times by 30 viewers
Deunăzi am mâncat cu niște băieți creștini cu care ne-am cunoscut din cauza unei lucrări de construcții pe care o supraveghez. Ei nu știau că eu sunt creștin. Prima zi când ne-am cunoscut, m-au salutat cu „Doamne-ajută”. Le-am răspuns la fel. Un salut confortabil, potrivit oricărui creștin. Acum, cu ocazia mesei, eu mi-am plecat capul și m-am rugat în tăcere pentru mâncare. Ei deja începuseră, fără să se roage. După salutul lor am sperat că sunt, dar acum, nu mai știam ce să cred. Read the rest of this entry »
Viewed 39 times by 23 viewers
Prima imagine era cea a unui soldat. Nu știu dacă am reușit să transmit ceea ce am dorit despre soldați (și nici despre celelalte) deoarece în Canada nu există armată obligatorie, cum era în tinerețea mea în România. Conceptul că ai putea fi „obligat” să faci armata este departe de tinerii canadieni. Până și în SUA, unde trăiesc, armata se face benevol. Am avut ocazia să văd la prima mână (făcând taxele unor militari) cât câștigă un soldat american: între 27 și 50 de mii anual! Acesta este un salariu de mizerie! În media, $19/oră! Și pentru banii aceștia, nu să-ți dai viață, sau să o pui zilnic în pericol, dar să te și expui lipsurilor, condițiilor de trai, exercițiului, și apoi să vezi cum prietenul tău calcă pe-o mină și este pulverizat în fața ochilor tăi, altul cum este împușcat și-și pierde un mădular…. Carnagii, lacrimi, sudoare, sânge, oboseală, răsufșare icnită, coșmaruri de noapte, halucinații de ziuă, ce să mai vorbim?
Ei, dar când venim la Christos „armata” nu este ceva voluntar ci devine obligatoriu! Noi avem de luptat, zice Pavel, cu diavolul și armatele lui. Unii dintre aceștia stăpânesc peste țări, peste popoare, peste conducători, influențează, conduc, stăpânesc; sunt cu alte cuvinte, duhuri puternice! Adesea noi suntem trântiți la pământ înainte de a ne da seama că suntem în război! Așa că armata noastră nu este o opțiune ci o necesitate. Și împreună cu calitatea de soldat, așa cum zicea Pavel lui Timotei, vin responsabilități: dintre acestea, cea mai mare de a nu te încurca în problemele vieții. Îmi place traducerea „The Message”: A soldier on duty doesn’t get caught up in making deals at the marketplace. He concentrates on carrying out orders. Adică, un soldat în timpul serviciului nu este surprins târguindu-se la piață. El se concentrează asupra împlinirii ordinelor primite.
Totuși, care este răsplata soldatului? De a place comandantului său! De a vedea că șeful îl urmărește cu o privire satisfăcută, cu o față destinsă care spune „bine făcut!” Să placi Domnului, să fii de încredere, înjugat la carul lucrării Sale, să știi că Dumnezeu are în tine un om credincios călăuzirii primite. Cum știa Dumnezeu despre Avraam (Genesis 18:19 Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit”…)
A doua imagine este a unui sportiv. Sportivul este caracterizat prin disciplină, focalizare, ambiția de a se depăși mereu pe sine, pentru ca astfel să depășească pe alții în vederea câștigării unui premiu.
Cu mulți, mulți ani în urmă, într-o noapte geroasă de iarnă, mă întorceam cu mașina de la o evanghelizare undeva la țară. După adunare am mai povestit cu frații din sat, apoi am mers la masă la cineva, așa că m-a prins miezul nopții în drum spre casă. Coboram dealul Ludușului, spre Târgu Mureș, când observ pe marginea dumului silueta unui bărbat îmbrăcat mai precar, care alerga. Încetinesc, cobor geamul din dreapta și când sunt lângă el, îl întreb dacă e vreo urgență și-l pot duce undeva. Mi-a răspuns scurt că nu, că el se antrenează, că este alergător și că va alerga astfel până la Târgu Mureș (40 de km). L-am mai întrebat de ce noaptea, și el mi-a răspuns că nu sunt mașini, e mai sigur… Scârțâia zăpada sub pașii săi și sub roțile mele, erau poate 20 de grade sub zero, și un atlet se antrena după miezul nopții. L-am salutat, am închis geamul și am plecat în drumul meu. Nu m-am putut gândi la altceva tot drumul și acasă în pat, decât la diferența dintre el și mine, el și noi!
Noi îngrășăm mereu porcul în ajun… ne pregătim mereu pe ultima sută de metri, strigând samsonic „Doamne, mai îngăduie ca încă o dată să am har!…” și ne mirăm de ce suntem atât de blegi. Care e răsplata cea mai mare a atletului? O să-mi spui că-i cununa și o să-ți răspund că nu! Este conștiința că a cunoscut rânduielile și a alergat conform acestora! Este mulțumirea de sine. Vezi, soldatul place altcuiva, atletul se mulțumește pe sine. Să te uiți în urmă și să fii mulțumit, să poți exclama ca Pavel „mi-am isprăvit alergarea” este o mare arvună a răsplătirii.
A treia imagine este a unui fermier. Nici cu asta nu mai suntem obișnuiți. Când eram tânăr, aveam un frate mai mic cu care ne-am dus într-o vacanță la țară. Unchiul nostru avea vite, și așa că ne-a dus în grajd să vedem cum mulge vitele. Lapte de-acela bun, gras, organic… Fratelui meu îi trebuia lapte din sticlă! Mai ține cineva minte cum era laptele din sticlă? Era atât de lipsit de grăsime încât nici nu mai trebuia să speli sticla după ce ai consumat laptele! (just kidding!). Degeaba au încercat cu toții să-l convingă pe frate-meu că laptele din sticlă nu se poate compara cu ce i se oferă aici… așa că până la urmă au luat lapte proaspăt, și l-au pus în sticlă, și a fost ok! Pentru că atunci când guști falsul prea multă vreme, nu mai știi cum arată originalul, și nici nu-ți mai place originalul!
Mie nu mi-a plăcut la țară și nici viața de fermier. Adică, îmi plăcea să mă uit la cum se pregătesc lucrurile ce vor ajunge în cele din urmă pe masa mea, dar cumva participarea la pregătirea lor nu-mi era pe plac. Sculatul de dimineață, culcatul târziu cu trupul frânt, oboseala, căldura toridă a zilei, țepii miriștei ce-ți străpungea picioarele sau ai resturilor de la batoză ce-ți intra pe sub cămașă și se lipea de pielea transpirată…
Muncă grea! Și ce răsplată are fermierul? El mănâncă cel dintâi din roadele la care a trudit atâta amar de vreme! Acum Pavel vorbește despre beneficii ale celui ce lucrează. Observați progresia: soldatul place comandantului, atletul este mulțumit de sine, fermierul folosește din recolta produsă. Dar nu-i pentru Domnul recolta? Ba da, dar El va îngădui ca și slujitorul lui Dumnezeu să mănânce din ea. Singurul lucru ce nu-l împarte Domnul cu nimeni este slava Sa!
Acestea sunt în concepția mea câteva avansuri la Marele Premiu din „ziua aceea!”
Viewed 43 times by 25 viewers
Cred că am contemplat cu (aproape) toți bloggerii de ce scriem. Eu am meditat asupra scrierii blogului aici și am arătat de ce mai scriu. Alții au motivat blogarea pe siteurile lor. Fiecare are motivele sale. Unii o fac pentru că au ce spune, alții pentru că cred că ceea ce au de spus este important, alții scriu pentru a ieși din anonimat, alții pentru că nu au altceva mai bun de făcut, alții pentru că e la modă, etc etc. Read the rest of this entry »
Viewed 38 times by 22 viewers
Mă uitam cu un prieten la zidurile din interiorul casei sale. Discutam despre mutarea unui zid, în scopul de a mări una dintre încăperile sale. Doar că nu era sigur ce fel de zid este zidul ce voia să-l mute: era un zid de suport, sau doar de despărțire a încăperilor? „Dar cum știi ce fel de zid este?” am întrebat eu. Și prietenul meu mi-a spus că va da laoparte tencuiala și se va uita dedesubt să vadă ce este ascuns acolo sub ea. Read the rest of this entry »
Viewed 28 times by 18 viewers
SUA are peste două milioane de oameni în închisori. Cam 700 de oameni la fiecare 100 de mii sunt la închisoare pentru una sau alta. Câțiva sunt nevinovați, unii susțin că-s nevinovați dar sunt vinovați, altora nu le pasă că-s vinovați, alții își poartă vinovăția ca pe-o medalie, întrecându-se cu alții în care a făcut mai mult rău! Read the rest of this entry »
Viewed 26 times by 18 viewers
Mă întreba acum nu de mult cineva la care denominație aparțin. Se uitase la blogroll-ul meu care conține în mai multe grupe linkuri a tot felul de bloggeri. Unii evident baptiști, alții penticostali, alții ortodocși, alții atei, și alții… nu se știe. Spunea că dacă se uită la blogul altora, este evident că sunt baptiști și că nu pun în blogroll-ul lor decât baptiști. Alții nu pun decât ortodocși. Alții nu pun nimic. Ce sunt eu? Read the rest of this entry »
Viewed 73 times by 43 viewers
Să nu mai conteze deloc trecutul? Nu mai am voie deloc să privesc în urmă? Oh, ba da! La ce anume MĂ POT uita în trecut? Read the rest of this entry »
Viewed 86 times by 55 viewers
M-am gândit să brodez un pic pe tema rezoluțiilor de anul nou. O să scriu în mai multe episoade, în luna curentă. iată primul episod.
Filipeni 3:13-14 Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Celebrul fizician Albert Einstein care nu de mult a fost numit de revista Time ca fiind omul secolului trecut, călătorea într-o zi cu trenul, când controlorul biletelor veni și-i ceru biletul. Einstein s-a căutat în buzunare, biletul nu era acolo. S-a căutat în servietă, se uită pe bancheta pe care stătea dar nu găsi biletul. Controlurol, recunocându-l pe omul de știință spuse: „Domnule Eistein, eu știu cine sunteți și sunt sigur că v-ați cumpărat bilet. E în regulă”. Și controlorul continuă cu alți pasageri. Tocmai când să treacă în celălalt vagon, se mai uită o dată în urmă, și-l văzu pe Einstein cum era aplecat în genunchi, căutând pe sub bancheta pe care a șezut. Controlorul s-a dus înapoi la Einstein și i-a spus din nou: „Domnului Einstein, fiți liniștit, nu vă îngrijorați, noi știm cine sunteți, eu știu cine sunteți, știu că v-ați cumpărat bilet, nu-l mai căutați!” Einstein îl privi pe controlor și spuse: „tinere, și eu știu cine sunt. Ce nu știu eu este, unde merg?!” Read the rest of this entry »
Viewed 91 times by 57 viewers
Cel mai înalt munte din Marea Britanie este Ben Nevis. Cățărătorii îl găsesc dificil chiar și-n vreme bună, darmite-n vreme rea! Astfel că revista „Trail” a publicat în 2004 un ghid de cățărare completat cu hărțile necesare. Cine vrea să se cațere pe versanții lui Ben Nevis, se pot ghida după acele hărți și.. se prăbușesc într-o prăpastie! Da! pentru că hărțile au fost greșite! Read the rest of this entry »
Viewed 79 times by 52 viewers
Este destul de greu să recunoaștem că avem nevoie de ajutor. O facem de cele mai multe ori doar după ce am epuizat toate resursele personale. Când eforturile noastre nu mai duc nicăieri, atunci suntem gata să cerem ajutorul. De cealaltă parte, când este vorba de ceva ce nu înțelegi sau nu poți din punct de vedere intelectual, este greu să recunoști că nu înțelegi. Nu vei fi oare tratat de către cel întrebat ca inferior? Ca incapabil? Și-apoi, cum va fi privită neputința ta de a face ceva? Nu-i așa că e greu să admiți că sunt lucruri pe care nu le poți face? Că sunt domenii în care ești slab și cazi? Că ai nevoie să te sprijinești de cineva?
Dar cu păcatul, cu mărturisirea acestuia, nu-i așa că e și mai greu? Să zici: „am greșit. Îmi pare rău!” Și să nu te mai justifici, să nu te mai aperi, să nu dai vina pe alții! Ci să recunoști că tu ești vinovat! Că ai gândit rău, că ai vorbit prostii, că ai făcut cum nu se cade.
De ce e greu să admiți greșeala, nevoia de ajutor, de sprijin? În primul rând pentru că nouă ne place să fim INDEPENDENȚI. Să facem ce vrem, când vrem, cum vrem. Ceilalți să se ajusteze după noi! Apoi, pentru că ne place să fim AUTO-SUFICIENȚI. Adică, eu posed tot ceea ce am nevoie ca să fiu fericit, să reușesc.
Vedeți, Dumnezeu ne-a creiat pentru altceva! Dumnezeu este în „sfânta Treime” o COMUNITATE. Trei persoane, un Dumnezeu. Noi, suntem creați după chipul lui Dumnezeu. Din punctul de vedere al COMUNITĂȚII, suntem creați pentru comunitate. Vizavi de Dumnezeu, pentru o „părtășie” cu El prin care ne închinăm și-l iubim. Vizavi de ceilalți, printr-o relație de umilință și slujire. Eu am nevoie și de Dumnezeu și de ceilalți.
Vă propun ca exercițiu spiritual în săptămâna aceasta, să medităm fiecare la nevoile noastre, la neputințele noastre. Și să cerem cuiva ajutor! Asta va fi un semn de umilință din partea noastră - noi am deveni vulnerabili, am lăsat jos paravanul după care ne ascundeam ca să părem perfecți, și un prilej de a sluji din partea celor cărora le cerem ajutorul - un prilej de a manifesta har față de un frate sau o soră, fără a judeca și a disprețui! O rugăciune, o dărnicie, un sfat, un îndemn, o încurajare, o mustrare… astea toate pot fi unelte de ajutor pentru cel în nevoie!
Și, cu toții să ne rugăm în fiecare zi a acestei săptămâni așa:
„Doamne, astăzi am nevoi. Fă să mă întâlnesc sau să vorbesc astăzi cu oameni care mă pot ajuta, cu trimișii Tăi pentru ajutorul meu! Și Te rog ajută-mă să fiu smerit să primesc ajutorul când va veni, recunoscând cu umilință nevoia mea și mulțumind cu recunoștință celui ce mă ajută și Ție. Amin!”
Viewed 75 times by 50 viewers
Dacă în Ioan suntem luați și duși prin relatare într-un „timp înainte de timp”, în care ne sunt revelate adevăruri teologice de o profunzime uluitoare, și dacă Luca e plin de mișcare, de spectacol, de coruri și bucurie, Matei ne prezintă o evanghelie urbană: viața este așa cum o cunoaștem. Clipe de extaz sunt urmate de clipe de disperare. Povestirea lui Matei este plină de dramatism. El ne poartă când într-al nouălea cer, când ne coboară pe pământ. Read the rest of this entry »
Viewed 239 times by 152 viewers
Am citit în ziua de crăciun relatarea despre fuga în Egipt a lui Iosif cu Maria și pruncul Isus. În zilele următoare voi scrie câteva gânduri despre ce-am citit.
Vezi, după ce a venit îngerul la Maria de a anunțat-o că va rămânea însărcinată cu un copil al cărui tată este… Dumnezeu, și după ce îngerul l-a anunțat pe Iosif să nu o părăsească pe Maria ci să o ia ca soție și s-o îngrijească pentru că autorul sarcinii ei este Duhul Sfânt, viața celor doi întră într-un curs… Ei, aș fi vrut să-i zic „normal” dar numai normal nu este ceea ce se întâmplă! Iosif nu va avea relații sexuale cu soția sa până după nașterea lui Isus. Apoi probabil că el trebuie să explice la o mulțime de lume de ce e însărcinată logodnica sa. Nu cred că Iosif a explicat că sarcina este de la Domnul! Cine l-ar fi crezut? Probabil că și-a asumat respunsabilitatea. Read the rest of this entry »
Viewed 158 times by 104 viewers
-
Motto:
„Fiecare om poartă cu el lumea în care trăieşte” TDP -
-
Sunteti vizitatorul
-
Online now:
-
-
-
-
-
Ze List
Designed By :
