Problema confruntării celui ce greşeşte nu este nici uşoară nici simplă pentru oricine.  Dar mai devrema sau mai târziu, se va greşi faţă de noi şi va trebui să facem ceva atât cu greşeala cât şi cul cel ce ne-a greşit.  Eu nu merg cu plăcere la confruntarea celui ce mi-a greşit.  Cumva, mi-e jenă mie de jena (ce ar trebui să fie a) lui.
 
La capitolul acesta, unii cred că e mai bine să ierţi şi să treci cu verederea orice păcat.  Totuşi, Pavel îi ceartă pe Corinteni (1 Cor 5:1-3  Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgîni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.  Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru!  Cât despre mine, cu toate că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă) pe cei ce îngăduie păcatul fără să îl confrunte pe păcătos). Read the rest of this entry »

Viewed 14 times by 8 viewers

Exod 2:1-10  Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.  Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.  Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.  Sora copilului pândea la o depărtare oarecare ca să vadă ce are să i se întâmple.  Fata lui Faraon s-a pogorât la râu, să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.  L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al Evreilor!”  Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”  „Du-te” i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.  Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.  Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos) „căci” a zis ea „l-am scos din ape.”
Evrei 11:23  Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.

Planul de eliberarea a lui Dumnezeu pare din nou că atârnă de câte un fir de aţă ici şi colo.  Doi robi evrei, un bărbat şi o femeie al căror nume nici nu-l aflăm din povestire.  Apoi un copilaş firav şi plăpând, ameninţat de puterea unui stat, cel mai mare din vremea sa.  Dar aşa lucrează Dumnezeu!  El a ales lucrurile nebune ale lumii pentru a face de ruşine pe cele înţelepte; a ales pe cele slabe, pentru a face de ruşine pe cele tari.  A ales lucrurile care nu sunt ca să facă de ruşine pe cele ce sunt! (1 Cor 1:27-28).

Din nou soarta lucrării lui Dumnezeu depinde de un om!  Un om din casa lui Levi…  Apoi, un alt om, (de fapt o femeie), tot din casa lui Levi.  Măiestria lui Dumnezeu stă în faptul că El poate decanta Universul, Pământul, naţiunile, poporul unei ţări, ca să ajungă la un singur individ cu care are de gând să lucreze pentru a influenţa poporul, naţiunile, Pământul şi de ce nu, în cele din urmă chiar Universul.  In Ezechiel 22:30 Dumnezeu caută un singur om, care să împlinească pentru popor ceea ce este de fapt nevoia lui Dumnezeu: o mijlocire.  Omul acesta trebuie să stea pentru popor între dezastru şi răscumpărare.

Intâmplarea cu naşterea lui Moise este atât de plină de frumos!  Un alt om folosit de Dumnezeu este fiica lui Faraon; în timp ce tatăl ei persecută poporul, fiica sa este folosită de Dumnezeu pentru a salva viaţa celui ce va fi eliberatorul poporului!  Apoi, sora copilului apare în imagine, la timpul potrivit.

Cert este că doi oameni, un bărbat şi o femeie din seminţia lui Levi se căsătoresc, şi lucru normal la aproape toţi căsătoriţii, soţia rămâne gravidă şi naşte un copil.  Traducerea Cornilescu ne spune că părinţii au văzut frumuseţea copilului.  La fel face şi Stefan în Fapte 7:20 şi Pavel în Evrei 11:23.  Alte traduceri englezeşti ne spun că părinţii au văzut cât de proporţionat era copilul, sau au perceput cumva supranatural, că acest copil este deosebit de toţi copiii născuţi în vremea aceea, şi că Dumnezeu are un plan cu el…

Nici una dintre traduceri nu mi se pare că ne lasă să înţelegem exact ce s-a petrecut.  Adică ce!  era copilul prea frumos ca să fie aruncat la crocodili?  Evrei 11:23 ne spune mult mai multe despre actul ascunderii lui Moise: spune că părinţii lui Moise au avut credinţă!  Ce fel de credinţă au avut părinţii aceştia?

1.) Vezi, din perspectiva biblică, copiii sunt o moştenire şi o răsplată  de la Domnul (Psalmul 127:3).  Fiecare copil este o creaţie specială a lui Dumnezeu.  Si ceea cred eu este că Amram şi Iochebed (Exod 6:20 ne spune numele părinţilor lui Moise) au respectat creaţiunea lui Dumnezeu, darul Lui şi răsplătirea Lui!  Părinţii lui Moise au văzut mâna lui Dumnezeu şi voinţa Lui în naşterea copilului lor. De aceea părinţii au decis că vor fi protectorii darului lui Dumnezeu.  Nu la toţi părinţii li se va cere să facă sacrificiul acestor doi părinţi, dar protectori ai copiilor lor vor trebui să fie toţi părinţii!  Fizic, moral şi spiritulal, copiii noştri sunt în grija şi protecţia noastră primii ani ai vieţii lor.

Cât de departe s-a ajuns de la această credinţă acum la începutul secolului al 21-lea!  Acum copiii sunt priviţi ca un accident; ca rezultatul unei neatenţii.  Embrionul format în uterul unei femei este privit ca ceva ce poate fi avortat, ca ceva ce nu are viaţă, personalitate, valoare.  Duhul lui Faraon de odinioară, lucrează de zor în secolul nostru.  In zilele noastre se scanează pântecele mamei şi dacă se descoperă malformaţii la făt, i se spune mamei că ar trebui să considere avortul; societatea noastră se pare că nu mai vrea să accepte ´rebuturile´ sau bătrânii, sau bolnavii.  De aceea, ni se spune că putem să ne debarasăm de aceste balasturi, ca să fim liberi, fericiţi şi fără poveri!
Părinţii zilelor noastre trebuie să fie astfel de oameni ai credinţei, care privesc Legea şi Cuvântul lui Dumnezeu mai presus decât moda zilelor noastre, obiceiurile timpurilor, practica altora.

2.) Părinţii lui Moise s-au temut mai mult de Dumnezeu decât de porunca lui Faraon.  Credinţa nu înseamnă nimic fără ascultare şi fără frică de Dumnezeu.  Si credinţa găseşte întotdeauna mijloace de împlinire a ascultării; părinţii lui Moise au ştiut cum să ascundă copilul timp de trei luni!  Credinţa caută răspunsuri, explorează posibilităţi, cercetează imposibilul şi-l transformă în mod inventiv în posibil.  De aceea au reuşit oamenii credinţei dintotdeauna să uimească omenirea prin rezultatele lor, pentru că ei nu s-au lăsat dobotâţi de obstacole, ci le-au luat cu asalt şi le-au biruit.

Cei mai mulţi oameni nu experimentează niciodată puterea lui Dumnezeu deoarece rămân toată viaţa lor într-o zonă a comfortului personal.  Frica de ceea ce s-ar putea întâmpla rău îi ţine departe de realizarea a ceea ce s-ar putea prin credinţă!
Părinţii zilelor noastre trebuie să fie astfel de oameni ai credinţei, care vor explora imposibilul pentru a-l transforma în posibil, prin credinţă.  Lumea cere copiii noştri, după cum odinioară moarte acerea copiii iudeilor.  Dar noi îi vom ascunde lângă noi şi lângă Domnul!

3.) Părinţii lui Moise au ştiut când nu mai este posibil să ţină copilul ascuns.  Credinţă nu înseamnă numai să te ţii de anumite lucruri, ci înseamnă şi să ştii când să abandonezi anumite lucruri pentru a merge mai departe spre alte posibilităţi.  Prin credinţă, nu ai sosit niciodată la un asemenea vârf, încât să nu existe de acolo încolo mai departe, sau mai sus!.. Credinţa care se plafonează, nu este credinţă ci necredinţă.  Credinţa este ca un grăunte de muştar: ea se transformă mereu în ceva mai mare, se concretizează mereu în ceva mai frumos.

De aceea, părinţii lui Moise, constatând imposibilitatea de a mai ascunde pe Moise, au găsit (tot prin credinţă) o altă cale de salvare a sa.  Nilul, în apa căruia au pus copilul  într-un sicriaş de papură.  Actul acestea al credinţei, înseamnă abandonarea copilului în păstrarea şi grija lui Dumnezeu.
Părinţii zilelor noastre trebuie să ştie că şi a ţine prea strâns un copil, poate fi un semn al necredinţei; credinţa va şti când, ce şi cum să pună copilul în grija lui Dumnezeu.  Adică, după ceea ce ai făcut ceea ce ţi s-a cerut şi s-a aşteptat de la tine, îl laşi pe Dumnezeu să continue.

4.) Credinţa lor s-a manifestat prin punerea sorei copilului să-i supravegheze de departe sicriaşul dintre trestii (v 4).  Credinţa nu scapă niciodată din vedere subiectul ei.  Credinţa explorează în continuare posibilităţile, dar căutând un singur scop: salvarea, mântuirea.  In creşterea copiilor, fraţii şi surorile mai mari sunt deosebit de importanţi în devenirea copiilor mai mici.

5.) Propunerea sorei lui Moise este încă un act al credinţei părinţilor copilului.  Adică, posibilitatea aceasta fiind prevăzută, s-au pregătit şi propunerile în cazul ei.

Răsplata credinţei şi credincioşiei acestor părinţi?  Moise a ajuns un mare om al lui Dumnezeu!  Este vreo răsplată mai de dorit pentru un părinte credincos?  Nu cred!

HAPPY FATHERS DAY!  Adica, O ZI FERICITĂ TUTUROR TAŢILOR!

Viewed 10 times by 7 viewers

Fii bun cu duşmanii tăi!  Tu ţi i-ai făcut!

Viewed 5 times by 5 viewers

Aşa cum spuneam într-un post anterior, în SUA duminica viitoare este ziua tatălui. Vreau să vă povestesc în continuare o întâmplare citită undeva.

Dr. Fred Craddock povesteşte o întâmplare frumoasă. Intr-o vară, Craddock şi soţia erau în concediu în Gatlinburg, statul Tennessee. Seară fiind, au dat peste un restaurant liniştit şi discret. Cei doi s-au aşezat la o masă anticipând o seară plăcută şi o mâncare bună. În timp ce-şi aşteptau mâncarea, au observat un domn în vârstă, cu părul alb şi o figură plină de caracter, trecând de la o masă la alta şi întreţinându-se cu mesenii. Craddock s-a aplecat către soţie şi a şoptit “Sper să nu vină şi la masa noastră!”. Nu ar fi vrut ca să le fie tulburată seara. Dar, bărbatul acela veni şi la masa lor. “De unde sunteţi voi, oameni buni?” întrebă el cu o voce prietenoasă. “Din Oklahoma” răspunse scurt Craddock.

Read the rest of this entry »

Viewed 22 times by 15 viewers

În drum spre casă, în maşină, dacă este între 4 şi 7 după-masa mai acordez radioul la un post local să mai văd despre ce vorbesc oamenii. Vocea ce am auzit-o prin difuzor era necunoscută: cu un puternic accent (pe care nu l-am identificat dar puteam jura că ar fi african), vorbea cu putere, patos şi convingere; era vocea unui bărbat pe care nu l-am mai auzit niciodată. După câteva fraze, am auzit şi vocea cunoscută a comentatorului programului. Am înţeles că el lua interviu unui om pe nume Emmanuel Ziga. Apoi, captivat de discuţie dar în special de “focul” şi patosul cu care Emmanuel Ziga vorbea despre Domnul, despre importanţa postului şi rugăciunii în viaţa sa, despre necesitatea ca Biserica lui Christos de pretutindeni să se întoarcă la Domnul cu toată inima, am venit acasă şi m-am gândit la lucruri pe care le citisem în ultima vreme şi la vremea respectivă nu le-am acordat suficientă importanţă.

Ce-l făcea pe acest om din Africa (am înţeles că este din Ghana?) să se mute aici în America şi să-l intereseze starea bisericilor de aici? Nu ştie câţi colegi de-ai lui au ajuns aici şi şi-au cumpărat taxiuri pe care lucrează zi-şi-nopate de ani de zile pentru a se îmbogăţi? De ce nu şi-a cumpărat o staţie de benzină, sau un magazin de mărunţişuri, sau un atelier de reparaţii auto sau o staţie de schimbare a uleiului!? Nu ştie câţi români au venit aici şi au declarat la plecare că pleacă pentru a-L sluji mai bine şi mai în libertate pe Domnul, sau pentru a-şi creşte copiii într-o “ţară creştină” (asta e chiar o glumă bună de tot, doar că nu e de râs…), dar după ce au ajuns aici au uitat imediat de ce au plecat şi s-au apucat ca nebunii de făcut bani sau şi mai tragic, şi-au pierdut copiii? Deci, nu ştie Emmanuel Ziga că aici e ţara tuturor posibilităţilor materiale (mai bine ca aici am auzit că este doar în Rusia şi România) de-l mai interesează lucrurile spirituale? I-auzi la el: “trezire, post, rugăciune, viziune, scop, etc… Între 8 şi 10 Iunie a închiriat o sală de conferinţe la un hotel scump din centrul oraşului Seattle şi invita gratis pe oricine era interesat să participe la un cuclu de învăţături şi rugăciuni pentru trezire spirituală! Wow!

Read the rest of this entry »

Viewed 8 times by 4 viewers

In timp ce la Bucureşti unii mărşăluiesc pentru homosexualism şi alţii contra acestuia, eu departe de toate acestea (dar având şi pe-aici problemele mele), mă gândesc la lucrurile acestea. Şi cred că mi-a venit o idee! Vreau să propun un nou subiect de disputa: problema animalelor (de casă, de fermă, câini vagabonzi, şobolani urbani, şoareci de câmp şi de casă, căprioare, urşi, lupi, cu un cuvânt toate animalele) trebuie pusă pe tapet în mod serios, domnilor şi doamenlor! Lăsaţi-vă de chestia asta cu homosexualismul (când eram copil, doi oameni mai în vârstă vorbeau între ei, în limba maghiară ca să nu ştim noi copiii despre ce e vorba, despre un alt vecin; ziceau în ungureşte că vecinul este “homokos”. Iar noi copiii, ne miram în mintea noastră de ce o fi nenea din vecini… nisipos? Că “homokos” din ungureşte se traducea în româneşte “nisipos”)! De ce vreţi să vă ocupaţi de… nisipoşi!

Uite, vreau să vin eu în ajutorul vostru! Apucaţi-vă de drepturile animalelor! Femeile au fost eliberate (până acum erau prizonierele craţiţei şi a maşinii de spălat haine, acum nu mai sunt! Adică nu mai sunt doar prizonierele acestora, ci ŞI al locului de muncă, oriunde-o fi acela). Cu morala care apăra popoul unora de alţii am pus-o de mămăligă, acum să ne apucăm de ceva serios! Drepturile animalelor! Eliberarea lor!

Ştiţi dumneavoastră câte animale sunt încă abuzate? Câţi cai trag încă în ham? Câte mâţe sunt trase de coadă? Câţi câini au coada scurtată? Câte căprioare sunt călcate de maşini? Câţi porci tăiaţi (chiar dacă România e în Europa, porcii nu ştiu încă şi se lasă taiaţi pe la crăciun) şi viţei de asemenea? Trebuie luat măsuri pentru animale! Asta este!

Ştiţi că nu doar aici în America ci mai ales în Europa, acolo în ograda românească, industrii întregi sunt transformate astfel încât să se evite testarea pe animale, sau folosirea în laborator a lor? De ce? Pentru că animalele sunt egale cu noi, oamenii! Darwin a spus asta acum câteva zeci de ani şi încetul cu încetul ideea asta a prins rădăcini. Ba chair sunt mereu cereri pentru voluntari umani! Pe oameni e ok să se testeze! Kavorkian îşi paoate testa pe ei maşina morţii, Hitler şi-a testat pe ei gazele şi experimentele medicale, aşa că există precedent!

Ce este încurajator este faptul că milioane de oameni îşi donează timpul şi banii, în vederea sprijinirii mişcării de eliberare a animalelor. Alte milioane îşi schimbă regimurile alimentare. Eu de exemplu m-am decis de când cu chestia asta să mănânc mai mult somon şi cod şi păstrăv… că aştia sunt muţi, nu pot face “behehe” şi nu aud vecinii. Adică, dintr-un carnivor înrăit 100% am devenit înrăit doar parţial! Dar alţii au mers muuuuuult mai departe! Au devenit vegani! Nu ovo-lacto-vegetarieni. Nu. Vegetarieni 100%. Şi vor face asta până când cineva va decide că şi vegetalele sunt egale cu oamenii şi cu animalele! Dar despre asta, altădată.

Ştiu că sunt probleme încă în masele largi de oameni. Domnii de la oraş, filozofii şi politicienilor au prins din zbor chestia cu drepturile animalelor. Fac şedinţe şi simpozioane pe chestia asta! Dar oamenii de rând…. altă poveste! Chiar şi eu m-am descoperit într-o zi când m-am dus să duc gunoiul afară la tomberon şi când m-am împiedicat de o pisică, că am dat cu picioru´ în ea! Apoi, deşi era beznă afară, m-am uitat speriat de jur-împrejur să văd dacă nu ma- văzut cineva! Că mă puea raporta la poliţie! Ştiţi că acum nu de mult, o nevastă de păstor şi-o împuşcat bărbatul şi o primit doar 3 luni de puşcărie? Dar un om de-aici din oraş care o “uitat” în parc doi pui de pisică nedoriţi, a primit doi ani de puşcărie? Aproape că e mai profitabil să omori un om dacă tot vrei să-ţi mai răcoreşti nervii, decât să calci din greşeală un câine!

Da am luat-o razna; să mă întorc la subiect. Animalele trebuie protejate, indiferent de specia din care provin. Aşa cum aminteam Darwin neagă că oamenii sunt creiaţi după chipul lui Dumnezeu; atunci oamenii sunt egali cu animalele. Problema este că pentru unii, animalele sunt mai egale decât oamenii! Cât de departe poate merge o societate fără Dumnezeu! Va veni oare vremea când va trebui să renunţ la peşte? Vom deveni cu toţii vegetarieni? Vom renunţa la “demnitatea umană” şi la “sacralitatea vieţii omului” şi vom cinsti animalele?

Zicea Solomon odinioară: Eclesiastul 10:7 Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Pe când locuiam în Oregon, pe vremea lui Clinton, s-a dat un edict în vederea salvării bufniţei cu pete. Animalul trăia în nişte păduri de conifere, care erau folosite pentru tăierea lemnului pentru industria de cherestea. O industrie întreagă s-a nimict într-un an! Am văzut familii de muncitori urcându-şi familiile şi bruma de boarfe în camionete şi plecând aiurea prin ţară, dislocaţi din satele lor de munte din cauza unei bufniţe!

Am însă o dilemă: cum să facem că unele animale, neştiind să citească că toate-s egale între ele, continuă să se hrănească pe seama altora! Urmăream deunăzi la mine pe verandă, în timp ce-mi savuram grătarul (de peşte, desigur! Da ce-aţi crezut!?) cum un păianjen ce-şi întinde pânza prinse în ea o muscă şi tocmai se repezise asupra ei! Am strigat la el, am gesticulat, am încercat să-l fac să înţeleagă că el şi musca şi cu mine, suntem egali! Că nu se cuvine să o mănânce! Să mănânce şi el… peşte, că peştele e sănătos! Cine ştie pe unde-o fi umblat musca asta! Chiar i-am aruncat în plasă bucăţele de peşte! Dar, degeaba! Nu m-a înţeles. De fapt, preocupat cu musca, nici nu m-a băgat în seamă!

Şi-apoi încă ceva: acum nu de mult, am urmărit un documentar: Deep Blue. Despre ocean şi animalele sale! Păi acolo, animalele marine se sfâşiau unele pe altele de nu se vedeau! Şi habar nu aveau că politica lumii s-a schimbat şi că acum animalele sunt protejate!

Hmm. Na ziceţi voi dacă nu-i mai bine să ne ocupăm de chestia asta decât de homosexuali?! Sau măcar să spunem şi altora, că dacă nebunia cu homosexualismul nu-i de-ajuns, se poate şi mai rău! Ne putem ocupa de protecţia animalelor!

În sfârşit! M-am prostit destul! Intr-o notă serioasă acum, cred că ceea ce putem şi trebuie să facem ca şi creştini adevăraţi, este ne apropiem de Domnul şi să ne rugăm ca niciodată pentru noi, şi familiile noastre şi pentru naţiunile în care trăim! Să fim cât se poate de serioşi, să nu ne compromitem cu păcatul. Să-L cunoaştem pe Domnul şi să ne închinăm Lui cu adevărat! John Piper zicea undeva că dacă biserica L-ar lăuda pe Domnul aşa cum se cuvine, nu ar mai fi nevoie de nici un misionar în lume! Şi probabil nici de marşuri, aş adăuga eu.

Viewed 8 times by 6 viewers

Duminică seara, după ce am venit acasă din Canada, am stat puțin tolănit pe o canapea din “living room” să povestesc cu soția mea care nu m-a însoțit în călătorie. După ce ne-am împărtășit gândurile, ea a dat sonor la televizor. Era deschis pe programul unei adunări mari din zona Seattle-lui. Păstorul anunța deschiderea unei noi biserici-satelit într-un oraș la cca. 45km de Seattle. Biserica aceasta are deja o biserică-satelit undeva în nordul Seattle-lui. Un timp, programele celor două biserici era aranjate în așa fel încât păstorul să se poată deplasa de la o adunare la alta, parcurgând distanța de cam 30 mile (45 km) în câteva minute cu ajutorul unui helicopter. Apoi bisericile au început să recurgă la hi-tech: acum păstorul predică într-o singură biserică (alternativ, o duminică într-una, alta în cealaltă), predica sa fiind proiectată pe un ecran uriaș în “high-def” (imagine de o mare calitate) și cu “surround sound” în cealaltă biserică.

Procedeul nu e nou. Locuiam în Portland, OR când City Bible Church de acolo a deschis un nou campus într-o suburbie cam la 30 minute de mers cu mașina. Ei au folosit de la început tehnica video-audio și predicarea alternativă. Personal, nu am dat nici o atenție la chestia asta (credeam că este ceva temporar, până noua biserică își va găsi un păstor) și nici nu credeam că va avea succes sau că va prinde rădăcini. Dar fenomenul acesta prin care o biserică mare plantează o altă biserică în raza aceluiaș oraș și bisericile plantate au același păstor și comitet începe să se extindă din ce în ce mai mult. Biserica “Fellowship Church” din Grapevine TX, are acum sateliți în încă câteva orașe din statul Texas (Plano, Justin și Dallas) și un satelit în Miami Florida! Se estimează că peste 1500 de biserici americane apelează la procedeul acesta de a avea sanctuare în mai multe locuri, folosind predicile aceluiaș predicator transmise dintr-un sanctuar unde predică în persoană, în celelalte sanctuare; câteodată se tyransmit doar înregistrări a predicilor în cazul unor diferenţe de fus orar. Astfel, bisericile mari devin și mai mari, bugetele lor cresc considerabil (nu e nevoie să plătească personal propriu decât poate un administrator de clădire, un funcționar, doi oameni care fac curățenie și ceva personal tehnic pentru computere și audio-vizual), păstorii care predică cu carismă și relevant devin și mai influenți, și predicarea se reduce la câțiva “experți” care vor atrage tot “biznisul” către vadul lor.

Read the rest of this entry »

Viewed 7 times by 5 viewers

Isus a fost adesea de neinteles in felul in care actiona. De exemplu, in Ioan 7, fratii Lui il sfatuiesc sa se duca la Ierusalim: Ioan 7:3-4 Fraţii Lui I-au zis: “Pleaca de aici, si du-Te in Iudea, ca sa vada si ucenicii Tai lucrarile pe care le faci. Nimeni nu face ceva in ascuns, cind cauta sa se faca cunoscut: daca faci aceste lucruri, arata-Te lumii.” Cu alte cuvinte, acum la Ierusalim sunt peste un milion de vizitatori! Acum este momentul sa-ti faci reclama! Acum poti face ca vestea despre tine sa se duca in lumea intreaga, sa știe toti cine ești și ce putere ai!

Isus le spune fratilor Sai ca nu se duce. Totuși, mai tirziu se va duce. Este ca și cum Isus lucreaza dupa un alt fel de orar, și cumva ceasul Lui este putin mai in urma decit al fratilor Sai! Si este ca și cum Isus nu cauta publicitatea, deoarece cind se va duce la Ierusalim, citeva zile mai tirziu, o va face pe ascuns! Cred ca peste citeva zile, cind fratii lui Isus L-au vazut in Ierusalim, au ramas mirati: a zis ca nu vine și totuși a venit….? De neinteles! Un singur lucru este de inteles: cind Domnul va face ceva, o va face in termenii Lui, nu ai oamenilor! Read the rest of this entry »

Viewed 6 times by 3 viewers

Istoria este privită adesea ca fiind o privire în urmă la mişcări de armate, naţiuni, boli, resurse, bani, ideologii şi alte lucruri de genul acesta. O putere cucereşte o altă putere, adesea printr-un război. Imperii se ridică şi se nimicesc, oameni mari şi eroi apar deodată ca să-şi aducă aportul lor la edificiul istoric, ca apoi să dispară la fel de brusc cum au apărut şi să lase adesea locul lor altora, mai mult sau mai puţin “calificaţi” la statutul de “făuritori ai istoriei”.

Câteodată observăm cum în desfăşurarea evenimentelor intervine în mod decisiv vremea; ea favorizează un participant la luptă şi-l defavorizează pe celălalt. Asta s-a văzut clar de nenumărateori în istorie, cele mai cunoscute exemple fiind cele ale armatelor lui Napoleon (la 1812) şi mai târziu a lui Hitler (Operaţiunea Barbarosa, Iunie-Decembrie 1941) în Rusia, ambele învinse de iarnă!

Alteori ni se spune că “a intervenit soarta” sau, norocul/nenorocul. Asta pentru a explica inexplicabilul. Si aşa, noi învăţăm istoria în mediile laice (cum ar fi şcoala), o istorie deosebită de istoria prezentată şi interpretată în creştinism de vederea biblică asupra lumii. Biblia ni-L prezintă pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul istoriei. Abordarea aceasta este aproape gnostică: noi credem că adevărurile spirituale există separat de fenomenele seculare şi istorice. Studenţilor creştini trimişi la universităţi să înveţe, li se cere adesea fără cuvinte să lase la porţile şcolii seculare credinţa lor creştină.

Read the rest of this entry »

Viewed 6 times by 3 viewers

Site-ul alăturat (http://www.collegehumor.com/cheating) a postat rezultatul unei statistici ce a fost făcută între studenţii universităţilor americane. 61% dintre cei 30 de mii de studenţi întrebaţi au mărturisit că ei au copiat la examene sau a au recurs la ceva necinstit cel puţin o dată în viaţa lor studenţească. Motivul? Desigur, ca să obţină o notă mai mare!

Alte statistici spun că 73% dintre studenţi nu s-au simţit vinovaţi, nu au avut remuşcări. Numai 7% dintre studenţii prinşi în flagrant delict au renunţat să mai copieze sau să înşele.

Una dintre întrebări a fost dacă religia cuiva a influenţat decizia de a înşela sau nu. 65.4% dintre studenţii religioşiu au înşelat, în comparaţie cu 58.3% nereligioşi care au înşelat. Bărbaţii sunt mai dispuşi să înşele (64.8%, în timp ce doar 42% dintre studente au înşelat).

De asemenea îngrijorător este şi faptul că experţii care studiază şi comentează fenomenul acesta ca de exemplu David Callahan (autorul cărţii “The Cheating Culture: Why Americans are Doing Wrong to Get Ahead”), consideră că singurul motiv pentru care studenţii sunt determinaţi să copieze şi să înşele este situaţia competitivă din facultăţile americane! Adică, cei cu note mari au o mai mare şansă de a reuşi în viaţă şi de a câştiga mai mulţi bani.

Read the rest of this entry »

Viewed 6 times by 3 viewers

Câţiva tineri din adunarea pastorită de mine (Agape) au participat la o conferinţă pentru tineri întitulată „History Maker”. Conferinţa s-a ţinut în Chilliwack, nu departe de Vancouver, BC. Duminică seara am văzut fotografii de la conferinţă, am fost conduşi în închinare de trupa de laudă a tinerilor şi a fost fain. După adunare însă, unul dintre tineri (cred că are 15-16 ani) a venit la mine şi după ce a dat mâna cu mine, mi-a zis: You´re the coolest pastor in the whole world!, adică, tu eşti păstorul cel mai grozav din întreaga lume!

Acum, în cariera mea pastorală am avut parte de o mulţime de critici. Am primit scrisori anonime sau semnate care făceau din mine… troacă de porci! Alţii mi-au spus verde-n faţă ceea ce au gândit despre mine. Odată a sunat telefonul, am ridicat şi după ce am zis „alo” nu am mai zis nimic preţ de câteva minute. Soţia caare era în living-room, mă privea întrebător cine este. Eu nu am zis nimic, doar am ascultat. Apoi după vreo cinci minute, convorbirea s-a încheiat brusc de la capătul celălalt şi am pus receptorul jos. Soţia m-a întrebat din nou cine a fost. I-am spus că un membru al adunării ce o păstoream, dar nu-i pot spune numele. Noi avem o înţelegere în familie: dacă nu-i spun deschis ceva, soţia mea înţelege că este o problemă de biserică pe care nu i-o pot destăinui datorită secretului confesiunii sau unor alte motive. Cel ce m-a sunat a fost nemulţumit cu recentele alegeri de duminica trecută, în care el a a vut un „catindat” care nu a ieşit (eram acuzat că din cauza mea, că nu l-am susţinut eu de-ajuns…) şi m-a făcut la telefon cu ou şi cu oţet. Mi-amintesc unul dintre epitetele folosite: porcule gras era preferatul său. L-a folosit de vreo 10 ori în cinci minute…

Nu am timp aici şi acum de chestii de-astea! Aş putea scrie, la fel ca alţi păstori, un volum de astfel de experienţe. Am avut şi altfel de convorbiri. Am fost şi lăudat, mi s-a şi mulţumit adesea pentru ceva ce am spus sau fcăut. Dar ceea ce mi-a spus tânărul acela duminică seara mi-a căzut bine de tot! Stii de ce? Deoarece am peste 50 de ani şi nu am avut copii. De aceea am o continuă teamă că nu sunt destul de relevant în lucrarea pastorală pentru cei tineri. Că nu fac destul pentru ei, că nu le acord suficientă importanţă.

Am urmărit nu de mult un interviu al unui politician american care a votat pentru Legea amnistierii imigranţilor ilegali din America. Reporterul îl întrebă de ce a votat în favoarea legii iar politicianul a răspuns candid, deoarece era în avantajul său politic! Hmm. De câte ori adoptăm şi prin biserici ceea ce este în avantajul nostru, al generaţiei noastre!

Cântările, serviciile divine, activităţile, sunt toate îndreptate către generaţia care „are bani”! Generaţia tânără? Aşteptăm să devină şi ei bătrâni că poate-poate atunci vor ajunge la „mintea noastră” de a gusta ceea ce ne place nouă astăzi! Trebuie ca ei să se perimeze, să li se curme avântul, să degenereze ei pentru ca să se potrivească cu croiala adunărilor noastre! Şi din nefericire, pe majoritatea dintre ei îi vom pierde până atunci!

Eu am încercat din răsputeri să am servicii echilibrate, care să răspundă şi nevoilor tinerilor. Şi astfel de laude, ca aceea a tânărului de duminică seara îmi spun că poate am reuşit! Că poate-s pe drumul cel bun! În definitiv, noi cei mai în vârstă făurim istoria pe de o parte şi-i transformăm pe ei, generaţiile viitoare în făuritori de istorie!

Aşa că mă iertaţi dacă am fost satisfăcut de o laudă! Era de la un viitor făuritor de istorie creştină!

Viewed 9 times by 6 viewers

Fapte 2:1-21

Dumnezeu a pus în noi dorinţa după mai multă putere a Duhului Sfânt. Când citim Biblia despre Faptele Apostolilor, dorim şi noi să fim plini de acelaşi tip de putere ca şi apostolii, pentru a produce un impact mai puternic asupra societăţii în care trăim. Când citim despre lucrările făcute de Domnul prin Wesley, Whitefield sau alţii asemenea lor, în inima noastră se aprinde nădejdea şi dorinţa de a putea fi şi noi fi folosiţi într-o mai mare capacitate de către Domnul. Stiu că noi ne pregătim ca să oferim ce avem noi mai bun şi mai bine; dar aceasta nu este niciodată suficient. Noi avem nevoie de focul Duhului Sfânt. Spurgeon a spus: Noi nu avem nevoie de intelect extraordinar ci de o ungere duhovnicească extraordinară.

Noi avem nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu peste credincioşia noastră. Noi nu suntem mulţumiţi că muncim din greu; noi vrem puterea Domnului peste munca noastră. Noi vrem călăuzire, putere şi sfinţenie cum numai Duhul Sfânt poate oferi. Numai plinătatea Duhului ne face întregi, asemenea lui Christos şi plini de prezenţa lui Dumnezeu.

Dacă eşti sănătos din punct de vedere spiritual, nu poţi fi mulţumit fără plinătatea Duhului Sfânt. Numai plinătatea Duhului te va face să te concentrezi asupra a ceea ce-L interesează pe Dumnezeu. Numai plinătatea Duhului Sfânt îl va face pe Isus să rostească despre tine ceea ce a afirmat despre Ioan Botezătorul: Ioan era lumina care este aprinsă şi care luminează…(Ioan 5:35). David Brainerd, misionar pentru triburile indienilor americani se ruga astfel: O, de aş putea să fiu un foc înflăcărat în slujba Domnului! Doamne, sunt aici, trimite-mă! Trimite-mă la marginile pământului… trimite-mă departe de tot ce se numeşte comfort pământesc; trimite-mă chiar şi la moarte, dacă aceasta ar fi în serviciul Tău şi ar promova Impărăţia Ta.
Read the rest of this entry »

Viewed 6 times by 3 viewers

Am început să „blogesc” (poate intră în dicţionarele române!?) acum apropae un an. Mă gândeam să meditez la experienţele avute în anul ce s-a scurs din cauza blogului meu (e adevarat, inceput în altă parte, nu pe wordpress). Din când în când mă întreb de ce o fac. Soţia vine câteodată seara în biroul meu şi mă întreabă dacă… blogesc! Şi-i zic că, da! Desigur! În ultima vreme am încercat să postez zilnic. Nu e uşor. Dar, o să continui să o fac, pentru următoarele motive:

1. Pe calea aceasta am întâlnit câţiva oameni tare faini! Nu amintesc nume aici, deoarece toţi cei ce au comentat, sau mi-au scris, s-au au intrat în vreun fel sau altul în contact cu mine sunt oameni frumoşi ai lui Christos! Am întâlnit pe această cale păstori pe care nu cred să-i fi întâlnit altfel în viaţa aceasta. Pentru ei mă rog din când în când, ca Domnul să le dea putere şi lumină în vestirea Evangheliei, înţelepciune în păstorirea turmei lui Christos, sănătate şi binecuvântare. Unii dintre ei mi-au scris în particular, alţii au comentat lucruri scrise de mine, alţii au ei înşişi bloguri. Această formă informală de a scrie m-a pus în contact cu gândurile, frământările şi pasiunile lor.

2. Legat de punctul anterior, viaţa mea de rugăciune a câştigat o nouă dimensiune. Nu doar pentru păstori mă rog, ci am primit atâtea mesaje de la oameni care au probleme spirituale, alţii cu probleme fizice sau materiale, care au cu toţii nevoie de ajutor. Au intrat pe listele mele de rugăciune. Aşa cum ziceam, cu unii ne vom cunoaşte doar în veşnicie, dar pentru că mi-au permis ca pe calea unor destăinuiri să pătrund în viaţa lor, am impresia că acolo nu-mi vor fi străini. Şi pentru cei nemântuiţi ce mi-au scris, sper ca rugăciunile şi sfaturile mele să facă posibilă mântuirea lor.

3. Am descoperit minţi strălucite şi unele dintre ele tinere, care mă încurajează cu privire la gândirea creştină românească din anii viitori.

4. Am descoperit resurse (articole, cărţi, alte lecturi, video şi audio clipuri) care nu le-aş fi descoperit altfel. Unii au prezentat recenzii de cărţi sau materiale care m-au salvat de la o cheltuială de timp şi bani inutile; nu am mai cumpărat materialele pe care ei le-au găsit inutile. Alţii m-au îndrumat spre o chltuire avantajoasă a resurselor de mai sus.

4. Scrierea zilnică mi-a ascuţit gândirea. M-a făcut să mă uit cu alţi ochi la evenimente, oameni, întâmplări, sau chiar şi lucruri care la prima vedere par fără nici o importanţă. M-a disciplinat şi în alte domenii.

5. Am început să folosesc din nou româna şi să fiu atent la ce şi cum scriu. Aici pe meleaguri departe deţară, e atât de uşor să te alegi cu o română „de lemn” sau cu una extrem de limitată.

Astea sunt experienţele pozitive ce-mi vin în gând acum. Negative, mă va întreba cineva? Nu am nici una! Aşa că urez tuturor celor ce participă la blogosferă în vreun fel (atât scriitori cât şi cititori) sănătate şi la cât mai multe bloguri reuşite!

Viewed 5 times by 3 viewers

Aseară a fost ultimul episod al concursului de muzică „American Idol”. Cu o seară înainte, cei doi finalişti, Blake Lewis de aici din Seattle, în vârstă de 25 de ani şi Jordin Sparks din Arizon, în vârstă de 17 ani au cântat fiecare câtre trei melodii. În urma numărării a peste 74 de milioane de voturi, Jordin Sparks a câştigat competiţia muzicală.

Societatea noastră poate face foarte repede un idol! În câteva săptămâni e gata idolul! Cu ajutorul televiziunii, folosind un mijloc puternic de comunicare (cum este muzica) şi sprijinindu-te pe dorinţa oamenilor după „panem et circenses” poţi fabrica un idol naţional (şi de nu şi internaţional!) în câteva săptămâni!

Acum o săptămână „idolul” local Blake Lewis a vizitat oraşul Seattle. S-a făcut paradă pe străzi. L-a întâmpinat primarul oraşului, s-a organizat în cinstea lui întâlniri la posturile locale de televiziune. A cântat imnul naţional la un meci de baseball cred (nu le prea am cu sporturile americane J) şi toată lumea era în fierbere mare că e-aici Blake Lewis! Ştiu că pentru cei din România asta nu înseamnă nimic… dar staţi cu mine încă puţin, că despre altceva vreau să vorbesc aici. Oricum, aveţi şi voi în România „idolii” voştri (mai cu manele, acum mai recent cu rap, etc.) şi puteţi înţelege despre ce vorbesc: fenomenele sunt aceleaşi chiar dacă actorii sunt diferiţi şi scena e alta!

În aceeaşi seară, se ţinea un serviciu memorial pentru şase soldaţi tineri, căzuţi în războiul din Irak. Credeţi că a fost măcar o ştire la televizor despre acest eveniment? Nu, nici una! Cine era adevăratul erou? Nu un tânăr de 19 ani care şi-a dat viaţa la chemarea ţării sale? (lăsăm aici laoparte justeţea războiului din Iark). Dar alergarea după ceea ce e facil, după ceea ce nu cere gândire profundă, luat de curentul mulţimii, e mai iuşor să te iei după un idol modern!

Ştiu, nu e vina celor ce au concurat! Dar e vina noastră că îi pervertim prin felul în care-i tratăm! De exemplu, cineva întreba pe tânăra de 17 ani care a câştigat concursul şi un contract de un milion de dolari cu o casă de discuri, ce va face de acum înainte, dacă a ajuns deja la ţintă! La cel fel de ţintă? Încă nu şi-a terminat liceul! Mai are de mers la facultate! Poate trăi din muzică, mulţi o fac, dar ce se întâmplă cu educaţia? Viaţa nu-i făcută doar din faimă şi bani! Suntem sătui de a vedea zilnic tot felul de proşti la televiziune, care sunt pur-şi-simplu analfabeţi, care au corp frumos, voce bună, succes, bani, dar creieri de greieri!

Mă gândeam la chestiile astea, doar aşa, că luni e aici în SUA Memorial Day, ziua amintirii de cei ce şi-au dat viaţa în diverse războaie pentru această ţară. Din cei 74 de milioane ce au votat noul American Idol, câţi cunosc un erou? Probabil că nici unul! Şi e o atât de mare diferenţă între un idol şi un erou!

* Idolul e făcut de alţii, eroul se face pe sine!

* Idolul cere jertfă, eroul se jertfeşte!

* Idolul stă pe un piedestal, eroul este piedestalul pe care stă viaţa!

* Idolul cere să fie adulat, eroului îi e jenă că ceva ce el consideră normal este socotit ca fiind ieşit din comun!

* Idolul cântăreşte succesul prin ceea ce primeşte, eroul prin ceea ce dă!

* Idolul făureşte clipa, eroul făureşte istoria!

* Idolul trece odată cu viaţa sa, eroul rămâne neafectat de timp!

* Idolul e uitat în curând, eroul niciodată!

* Idolul adăugat la alţi idoli reprezintă un zero lângă alţi zero, eroul adăugat la alţi eroi sunt mereu unu şi unu!

Urmezi idoli, sau eroi? Ce emulezi? Umblând după idoli, ei bine ajungi aşa cum spune psalmistul: Psalmi 115:4-8 Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâni omeneşti. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase, au mâni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot nici un sunet din gâtlejul lor. Ca ei sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.

Viewed 7 times by 3 viewers

Comunitatea bisericilor Anglicane conduse de Arhiepiscopul Rowan Williams vor avea o Conferinţă care va începe în Iulie 2008 în Anglia, la Universitatea din Kent. Doi episcopi americani nu au primit invitaţia de a participa: episcopul homosexual V. Gene Robinson şi episcopul Martyn Minn, care este cel mai feroce oponent al liberalismului care a început să bată la porţile anglicanismului. Martyn Minn este liderul bisericilor anglicane americane care s-au alipit de Biserica Anglicană a Nigeriei, condusă de Arhiepiscopul Peter Akinola.

Eu aş fi foarte atent la ce se va întâmpla în această denominaţie în următoarele 14 luni cu privire la homosexualism deoarece asta ar putea stabili un precedent pentru alte denominaţii. Frământările de acum vor determina dacă anglicanii vor rămâne uniţi de dragul unităţii, trecând peste ceea ce spune Biblia cu privire la acest păcat, sau dacă alte grupuri de biserici se vor despărţi şi se vor lipi de exemplu de Biserica Nigeriană, care este conservatoare. Aici găsiţi mai multe amănunte în limba engleză. Eu cred că Biserica Metodistă din America (care în anii trecuţi a admis şi ea clerici homosexuali) şi Biserica United Church of Christ (care a început să recunoască şi să practice căsătorii între indivizi de acelaşi sex) au ochii aţintiţi asupra a ceea ce se întâmplă cu Anglicanii. O schismă serioasă a anglicanilor va da de gândit altor denominaţiuni. Continuarea pe un drum al unităţii în pofida divergenţelor majore cu privire la homosexualism, va da curaj şi altora.

Să nu uităm de asemenea că şi banul joacă aici un rol important: pierderea de membri înseamnă implicit şi pierdere de capital… Din nefericire, Mamona e mai slujit decât Dumnezeu în multe biserici!

Viewed 7 times by 5 viewers

Mă gândeam astăzi că aici în America există două-trei probleme care sunt mereu amintite de unii dintre creştini ca fiind problemele ce trebuie rezolvate cu precădere. Una dintre problemele mereu amintite este cea a avortului. Ascultam azi la radio la un talk-show în care unul dintre participanţi a început aproape să strige de indignare când s-a amintit de un alt participant problema avorturilor. Aşa cum ştiţi, anul viitor vor fi alegeri la preşedinţia Americii şi unul dintre republicanii care candidează este pro-choice, adică în favoarea lăsării la discreţia mamei să aleagă ce vrea să facă cu sarcina ei.

Mă întrebam dacă atâta indignare din partea unui creştin este scuzabilă. Dacă nu ar trebui să fim mai moderaţi şi mai sensibili la ceea ce simte “cealaltă partidă” cu privire la problema aceasta. Ştiu că aici în SUA, din 1973 încoace avortul este legal, deci problema ilegalităţii cade. Din 1973 până astăzi, peste 52 de milioane de femei au avortat cel puţin o dată. Rămâne problema păcatului.

Psalmul 139 aminteşte adesea despre felul în care fiecare dintre noi a fost creiat de către Dumnezeu în pântecele mamei noastre: Psalmi 139:13-16 13 Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: 14 Te laud că Sunt o făptură aşa de minunată. Minunate Sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! 15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. 16 Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Oamenii pot prelua materia şi face din ea o mulţime de lucruri. Chiar materia de care a fost “agăţată” viaţa, ca în cazul clonării din meterie care conţine DNA. Dar nimeni nu poate produce “VIAŢA” în laborator, din materie amorfă. Originea vieţii nu poate fi explicată decât prin Dumnezeu.

Dacă-L scoţi pe Dumnezeu din ecuaţia vieţii, nimic nu mai este “rău”, deoarece nimic nu mai este “bine”. Aşa se explică de ce promotoarea avortului, Norma McCorvey (Jane Roe din celebrul proces american Roe vs. Wade, care a adus legalizarea avorturilor) după ce a pledat pentru avortu, acum, dacă L-a recunoscut pe Dumnezeu în viaţa ei, doreşte ca rezultatul procesului ei să fie reversat şi încă o dată avortul să fie ilegal. Dumnezeu schimbă întreaga perspectivă asupra faptelor!

Dar, nu o să mă întind prea mult asupra acestui subiect la ora aceasta a dimineţii! O să postez mai jos doar o poză, care vorbeşte de la sine! Este o fotografie făcută în 1999 la un spital din Tennessee (Vanderbilt) unde un făt de 24 de săptămâni (o fetiţă pe care părinţii au numit-o Sarah Marie Switzer) a fost scoasă din pântecele mamei, lichidul amniotic a fost scurs din uter, şi timp de o oră, doi medici au operat fătul pentru o malformaţie la şira spinării (spina bifida); fătul a fost plasat înapoi în uter, la loc cu lichidul amniotic, apoi uterul suturat la loc şi plasat de unde a fost scos, pentru ca sarcina să continue normal. Poza arată mânuţa fătului apucând degetul medicului! Cum poţi termina o astfel de viaţă?

Iar aici, aveţi un link la un web site cu alte zeci de imagini în 3D şi 4D a unor feţi! Minunat!

Viewed 7 times by 5 viewers

M-am apucat să-mi fac curăţenie printre emailuri mai vechi. Desigur că nu pot arunca nimic la coşul de gunoi fără ca să văd mai întâi dacă nu este ceva ce mi-ar trebui, cândva, undeva… Ştiţi cum adunăm lucrurile ce astăzi le socotim folositoare, doar pentru ca să nu mai ajungem niciodată la ele şi pentru ca mâine să le privim cu alţi ochi, cântărindu-le mult mai “uşoare” decât le-am socotit iniţial. Aşa am dat peste nişte emailuri de pe o listă la care eram abonat cu ani în urmă. Acolo am dat peste un nume despre care am comentat acum câteva zile, şi anume Jerry Falwell. Aşa cum aţi văzut unii dintre voi, părerile despre moştenirea şi realizările lui Falwell sunt atât de variate, pe cât de diferiţi suntem noi ca oameni.

Eu am avut o părere bună despre el ca om, şi despre realizările lui. L-am considerat ca un fel de amestec între Ioan Botezătorul şi unul dintre cei mai zeloşi dintre… zeloţi! Avea Biblia într-o mână şi sabia în cealaltă. Era cam intransigent, dar oare nu aşa ar trebui să fim cu toţi vizavi de păcat? Ştii că printre laudele primite, a fost lăudat de Larry Flint, infamul proprietar al revistei Hustler, cu care Jerry s-a luptat prin tribunale? Aici găseşti ce a spus Larry Flint despre Falwell. Este ciudat că dintre toţi criticii lui Falwell, pornografistul a fost cel mai decent în comentariile sale cu privire la defunct! Ciudată viaţa, nu-i aşa?

Read the rest of this entry »

Viewed 4 times by 3 viewers

Numeri 12:1-9 Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. 2 Şi au zis: “Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o. 3 Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului. 4 Deodată Domnul i-a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: “Duceţi-vă, câteşi trei la Cortul Întâlnirii.” Şi s-au dus câteşi trei. 5 Domnul S-a pogorât în stâlpul de nor, şi a stat la uşa cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s-au apropiat amândoi. 6 Şi a zis: “Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. 7 Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. 8 Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut, deci, să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?” 9 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat.

Nu ştiu dacă ai avut de-a face recent cu problema invidiei. Invidia este crudă şi groaznică. Este trist să-i vezi pe copii lui Dumnezeu privindu-se cu ochi invidioşi şi plini de gelozie pentru lucruri care nu sunt ale lor oricum, ci le-au primit toate de la Domnul. Este un mare câştig să fii mulţumit cu ceea ce ai, şi dacă doreşti mai mult, să nu-ţi rezolvi problemele prin a doborî pe altul ci să-ţi aduce cererea înaintea lui Dumnezeu.

Pasajul de mai sus ne va servi la un foarte scurt studiu al subiectului invidiei. Read the rest of this entry »

Viewed 7 times by 5 viewers

Menno Simmons (1496-1561) a fost un Anabaptist din Olanda. El este părintele menoniților de astăzi. Printre altele, a spus:

“True evangelical faith cannot lie dormant. It clothes the naked, it feeds the hungry, it comforts the sorrowful, it shelters the destitute, it serves those that harm it, it binds up that which is wounded, it has become all things to all people”.

Adică, “adevărata credință evanghelică nu pote zace adormită. Ea îl îmbracă pe cel gol, îl hrănește pe cel flămând, îl mângăie pe cel întristat, îl adăpostește pe cel sărac, leagă rana celui rănit , a devenit totul pentru toți oamenii”

Așa da! Fain de tot.

Viewed 6 times by 3 viewers

Te-ai întrebat vreodată de ce între ‘poza’ noastră prezentată în Biblie şi cum arătăm noi în realitate există adesea aşa o mare discrepanţă?   De exemplu, în Romani 8:37 Biblia spune că noi suntem mai mult decât biruitori; asta este o afirmaţie despre un fapt împlinit, nu o promisiune.  Atunci de ce există atâta înfrângere în vieţile noastre personale?  Noi credem că vom birui, dar lucrul acesta se va produce probabil în ultimele trei secunde, când printr-un miracol suprem, echipa în care jucăm noi va marca golul victoriei; o victorie dulce-amară, care aproape că ar fi fost o înfrângere…

Si totuşi, Biblia spune în textul amintit că noi suntem mai mult decât biruitori; adică, suntem supra-învingători.  Biruinţa nu este la un gol diferenţă ci echipa adversă este net inferioară echipei noastre.  Noi ne zdrobim adversarul!

In Ioan 4:14 Isus spune femeii de la fântâna Samariei că cine bea din apa pe care o dă El în veac nu-i va fi sete; dar dacă este aşa, atunci de ce sunt aşa de mulţi creştini goi şi nesatisfăcuţi?  De ce aşa de multă sete între noi?

In 1 Ioan 5:4 ni se spune că credinţa noastră câştigă biruinţa asupra lumii.  Atunci de ce aşa de mulţi dintre noi umblă înfrânţi?  Mai ales că acolo  Biblia nu vorbeşte de câtă credinţă are cineva (deci nu cantitatea de credinţă) ci calitatea (ce fel de credinţă) are cineva; adică, cine crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu acela biruieşte lumea.

Deci, să revenim la întrebarea iniţială: de ce nu arătăm noi ca în poză?  Să fie pentru că noi suntem ignoranţi cu privire la cum trebuie să arătăm?  Să fie pentru că noi în mod voit ne ferim să arătăm astfel?  Să fie pentru că nu ni s-a prezentat niciodată imaginea reală a ceea ce suntem?   Poate ne gândim împreună şi răspundem la întrebările acestea ca să corectăm aparenţa după realitate!

Viewed 4 times by 3 viewers