Home > Note de calatorie
Duminică pe la amiază ne-am dus în Queen’s Park. Era însorit parţial, dar în atmosferă plutea ceaţa. Am făcut câteva poze, nu prea reuşite… Totuşi, iată o selecţie pentru cei cărora le place să călătorească prin obiectivul aparatului fotografic. Dacă faceţi click pe poze, se măresc.
01 Queens Park
02 Queens Park - o floare singuratică
03 Queens Park
04 Queens Park
05 Queens Park
06 Queens Park
07 Queens Park
08 Queens Park - vedere spre Vancouver
09 Queens Park - vedere spre Vancouver
10 Queens Park - Bloedel Conservatory
* 
**
Era sâmbătă seara şi sorele era deja spre asfinţit când am luat telefericul spre vârful muntelui. Am crezut că vom fi singurii, sau ultimii, dar nu era adevărat. Cabina era plină de oameni. Sus pe munte era foarte frig. Prima zăpadă deja căzuse şi parţial, se topise. Ce mai rămăsese din ea era adunat în mormane ce-şi aşteptau dispariţia. Nu am luat cu mine aparatul profesional de poze… doar un Panasonic Lumix. Pentru amintiri, face poze ok, dar nu grozave. Iată câteva imagini din teleferic, din cabana de pe vârful muntelui şi unele făcute noaptea.
01 Grouse Mountain
02 Grouse Mountain
03 Grouse Mountain - Canada Place
05 Grouse Mountain - Lake Capilano
06 Grouse Mountain
07 Grouse Mountain
08 Grouse Mountain
12 Grouse Mountain
09 Grouse Mountain
10 Grouse Mountain - Cabana
13 Grouse Mountain - Canada Place
* **
Sâmbătă şi duminică ne-am dus cu soţia şi o familie de prieteni în Canada. Am vizitat parcul Vandusen. Frumos de minune în vară, are farmecul său şi-n culorile toamnei. Iată câteva poze din parc. Noi, cei ce am vizitat lipsim din acestea.
01 Vandusen Park
02 Vandusen Park
03 Vandusen Park
04 Vandusen Park
06 Vandusen Park
08 Vandusen Park
14 Vandusen Park
112 Vandusen Park
11 Vandusen Park
* **
Aşa cum spuneam, vineri am fost la un târg. Nu am avut mult timp, dar după ce am mâncat cina, am mai avut câteva minute de lumină şi am ieşit în faţa hotelului Bellagio şi am tras pozele de mai joc. Nu-s grozave, dar vă dau o idee despre ce am văzut. Desigur, dacă interesează pe cineva!
Hotelul Bellagio
Buticuri de lux
Hotelul Ballys
S-a înoptat! Bellagio noaptea
Hotelul Flamingo
Vegasul are şi el Eiffelul său! În complexul Paris
Seara peste... Paris!
Complexul Planet Hollywood
Parisul din Las Vegas
Tot Paris...
Sper să vă placă!
* **
Este spectacolul care atrage anual milioane de spectatori la cele trei parcuri Sea World din San Diego, Orlando sau San Antonio. Shamu a fost numele unei balene ucigaşe femele ce a fost adusă la Seattle pentru a fi tovarăşa de bazin a lui Namu, o orcă mascul. Cei doi au avut serioase neînţelegeri, aşa că Shamu a fost trimis la San Diego, la Sea World. După moartea balenei, numele ei a fost împrumutat unui spectacol în care multiple balene ucigaşe şi antrenorii lor demonstrează în faţa a mii se spectatori de câteva ori pe zi o acrobaţie acvatică uluitoare.
Am fost zilele trecute la Sea World şi am vizionat spectacolul Shamu. Iată câteva poze mai jos.
- In asteptarea lui Shamu
- Shamu face baie spectatorilor
Spectacolul lui Shamu 1
Spectacolul lui Shamu 2
Spectacolul lui Shamu 3
Spectacolul lui Shamu 4
Spectacolul lui Shamu 5
Spectacolul lui Shamu 6
Spectacolul lui Shamu 7
Spectacolul lui Shamu 8
Spectacolul lui Shamu 9
Spectacolul lui Shamu 10
Spectacolul lui Shamu 11
Spectacolul lui Shamu 12
Spectacolul lui Shamu 13
Spectacolul lui Shamu 14
Spectacolul lui Shamu 15
Spectacolul lui Shamu 16
* **
Flamingo
Flamingo hranindu-si puiul
Turnul de 100m/320ft de unde se vede pââână departe
Acvariul
Fun @ Sea World
Ţestoasa: Sunt batrina dar simpatica
Regina apelor...
* **
Comunicând, citind…
Comunicând
Tot comunicând...
Sau citind...
* **
Amintiri despre Hollywood
1
Magic Wheel
2
3
Magic Wheel 2
Vizitati de armata
* **
Așa cum spuneam, am plecat cu familia colegului meu mult mai tânăr la Disneyland. Nu am mai fost de peste 13 ani! De când eram și eu.. copil! 
S-au făsut multe modificări, înoiri, îmbunătățiri. Dar unele lucruri au rămas aceleași. A rămas la fel dorința de a visa a copiilor, și de a-și aminti visele a celor mai în vârstă! A rămas la fel forfota, alergarea, dorința de a vedea, de a experimenta. În casa din copac a lui Chip `n Dale, pe corabia lui Donald, în căminul lui Goofy, în casa lui Minnie, pe submarinul lui Nemo, explorând viitorul pe Astro orbitor, și-n încă zeci de alte locuri în care copii și adulți se bucură aproape la fel!
Au rămas la fel prețurile: exagerate! Dacă merge bine vre-un biznis în America, atunci acesta trebuie să fie cel legat de distracții. Puhoi de lume pretutindeni! Și toată lumea cumpără de-ale mâncării, de-ale băutului (pe0o temperatură de aproape 35 grade Celsius (peste 90 F), și suveniruri. Dacăți-ai uitat acasă ochelarii de soare, too bad! Aici o pereche ieftină, de $12-$20 în altă parte costă $150. O pălărie (ca să te ferești de soarele ce-ți produce insolație) $90. De paie! Pălăria.
Dar m-am bucurat, iar copii lui Dan, colegul meu au fost în al 9-lea cer. Adică, asta până s-a întunecat, când am pornit spre hotel și au adormit buștean la secundă.
Uite câteva poze…
Dan si Doru si familiile
Disney - participant la parada
Disney - baloane
[/caption]
Disney - eu de aceea m-am nascut sa fiu printzesa!
Ruth: eu o să gust din piciorul ăsta!
îmi cer iertare că nu pot pune mai multe poze, dar conecția de la hotel e foarte înceată șți mi-o trebuit o oră să le pun pe astea! Poate o să stau la alt hotel într-una din zilele următoare și voi încerca din nou.
* **
Mi-am găsit la doi pași de hotel o cafenea. Mă încumet să ies până acolo că doar n-o fi moarte de om! De când mă știu mi-am cam purtat bolile pe picioare. Oricum, cafeaua e necesară. Îmi place mie ceaiul, și chiar mi-am cumpărta pentru acasă ceaiuri de …xxx de dolari! Oolong, Jasmin (iasomie) și Green (verde). Mi-am luat și un aparat de făcut ceaiul, așa cum se folosește prin ceainăriile de aici. de fapt, dacă-l vizitezi pe un chinez, fie chiar și la birou, te invită îndată să bei un ceai cu el. E uluitoare dexteritatea cu care folosește ustensilele: cum spală cu apă fierbinte toate ceșcuțele liliputane, și ibricul, și canița în care face ceaiul. Apoi desface punga de ceai și-l miroase îndelung. Pe față i se așterne un zâmbet satisfăcut: calitatea este aceeași de acum o jumătate de pră, de când l-a mirosit din nou cu alți oaspeți! Prima tranșă de ceai se folosește tot la clătirea ustensilelor. Apoi din a doua se începe servitul. Se pune mereu la apă peste frunze și se toarnă mereu în ceșcuțe. Peste o porție de frunze se poate turna apa de circa 6-7 ori, după care nu mai ai ce scoate din ele. Read more »
* **
Ziceam în postul anterior că am gripă. Asta nu a apărut peste noapte ci s-a dezvoltat treptat. Am tot stat prin hoteluri reci. În ciuda stelelor multiple, cam toate aveau aceeași problemă: nu funcționa instalația de încălzire/răcire. În afară de Hyatt, nu am putut regla nicăieri temperatura camerei.
Când am sosit în Xiamen ploua și era un vânt rece. În cameră erau 1-19 grade Celsius. Am telefonat la recepție să trimită pe cineva să mă ajute să reglez termostatul, pentru că toate iscripțiile erau în chineză. A venit o femeie de serviciu. I-am arătat temperatura afișată, și după ce am încercat prin semne să-i explic că vreau 22-23 de garde, m-am lăsat păgubaș. Am scos o hârtie și-un creion și am scris „22” pe ea. Apoi am arătat din nou către termostat și către hârtia mea. Și cu degetele am făcut semnul de „în sus”. Femeia s-a uitat către tavan, și cum acolo nu era nimic de văzut, s-a dumirit. A mers către geam și l-a deschis larg. Afară erau vreo 9 grade, și eu voiam mai cald, nu mai rece.
Frustrat pornesc către recepție să găsesc pe cineva cu care să mă înțeleg. Acolo găsesc o fată și-i explic ce vreau. Ea se face că a înțeles, pune mâna pe telefon și zice ceva cuiva. Mă întorc satisfăcut către cameră. Acolo în mijlocul acesteia tronează un… ventilator! Nu mă grăbesc să mă enervez, că poate are vreo rezistență ce se încălzește… dar nu are, așa că mi se ridică mie temperatura! Merg înapoi la recepție. Hârtie cu cifra 22 e din nou cu mine. Îi explic fetei că nu cal îmi este, ci frig! Și că vreau temperatura în sus! Ea vorbește din nou cucineva și mă invită să mergem către camera mea.
Ajunși acolo, ne așteaptă în fața ei un tip cu o trusă de scule: mecanicul de serviciu. După ce intrăm și ne îndreptăm spre termostat, acesta se uită la el apoi începe să-i explice ceva fetei. Nu am nevoie de translator pentru a înțelege că problema nu e la termostat ci-n altă parte și că nu-i nimic de făcut. Fata zice „sorry” și cu mecanicul pleacă în drumul lor, lăsându-mă nedumerit. Pe când să mă dezmeticesc eu, apare din nou mecanicul cu un încălzitor.
Limbajul semnelor. Cum ziceam, e și o minune când ne înțelegem prin el!
* **
E ultima zi de ședere în China. Ședere… realmente! Sunt de două zile în Shanghai. Astea două zile erau programate pentru cumpărături (se poate fără!?) și vizitare. Din nefericire, timpul s-a făcut foarte rău: e ploaie continuă, frig tare și bate un vând rece. Astea, combinate cu o gripă ce m-a doborât au făcut zilele de relaxare să fie de ședere în pat. E un fel de relaxare și asta, nu!? Read more »
* **
A trecut și a doua dumincă în China. Ultima. Dacă Domnul va permite, duminica următoare voi fi în Canada. Azi mi-a fost enorm de dor de casă și de ai mei! Mi-a fost dor de adunare și de părtășie. Nu știu cum pot unii sta fără acestea! Este ca și cum aș fi un mădular rupt de trup, anchilozat sau lăsat să putrezească undeva! Sunt puține duminici din viața mea în care nu am fost la adunare. Rar de tot poate vreo bolaă să mă fi ținut departe, sau o călătorie… dar să pot merge și să nu am chef, sau să nu vreau, sau să nu doresc… nu mi s-a întâmplat!
Am scris unora din România care știam că au legături cu creștinii de aici să-mi trimită adrese… dar nu cunoșteau pe nimeni în zona în care sunt eu. De câteva zile am venit la Xiamen, sau Amoy, cum i se mai zicea. Un orășel aflat pe o insulă, deosebit de frumos. Nici nu știu dacă am văzut pe-aici cocioabele din provincia Guangdon. Bulevardele-s largi, clădiri de o arhitectură mai modernă, înalte. Hotelul la care stau are 34 de etaje. La ultimul e un restaurant care se rotește în jurul axei… asemănător celui din Space Needle de la Seattle. Din păcate este în reparații.
Interpreta mea a fost liberă astăzi. A stat acasă să se odihnească, să spele… Eu am încercat să găsesc pe cont propriu o biserică, chiar și catolică, indiferent de limba în care se face slujba. Dar nu am reușit să mă înțeleg nici cu cei de la recepție și nici cu taximetriștii unde este biserica. Am descoperit că Chinezul a învățat repede o expresie americană (una din puținele, alături de „welcome!, „thak you” și „bye”): aceasta este „no problem!” Și când chinezul zice că „no problem” atunci avem o mare problemă. De exemplu, un cârnaț de taxiuri își așteprau cliențiii în fața hotelului (cu o altă ocazie). voiam să mergem undeva cu interpreta și ea a întrebat în chineză dacă cineva știe unde se află fabrica respectivă.
O precizare se cuvine aici. Unele fabrici nu au altă adresă decât „zona industrială”. Apoi, zona industrială se întinde pe zeci și zeci de kilometri de străzi, prin jurul orașelor. Cauți un ac în carul cu fân!
La întrebarea interpretei, totți taximetriștii au ridicat mâna în semn de cunoaștere. L-am ales pe unul dintre ei, ca apoi să-i văd pe toți vorbind de zor și ca de obcei pe un ton ridicat unul cu altul. Am întrebat pe interpretă care-i problema de nu plecăm. Ea mi-a spus că de fapt, nu știe nimeni unde e obiectivul nostru, și că acum șoferii se înțeleg între ei pe unde o să ne ducă șoferul ales de noi. „No problem” cu probleme. Pe drum șoferul nostru a dat zeci de telefoane și cred că și-a întrebat familia lărgită dacă știe cineva unde este ceea ce căutăm noi. În zilele următoare, fenomenul acesta s-a repetat nu o dată. Și am mai descoperit și că, de la același punct „A” la același punct „B” poți merge de câteva ori pe diferite căi, din ce în ce mai scumpe…
Așa că azi dimineață după cercetarea unor adrese m-am dus la recepție și am întrebat pe una din fetele de acolo dacă mă poate ajuta. „No problem” a venit răspunsul. Dar apoi am avut o problemă. A început îndată săm sune la colege, la șefa ei, a ieșit din hotel să vorbeascp și cu un șofer de taxi…. Între timp eu am rămas să mă mir ca vițelul la poarta nouă că despre ce e vorba. Până la urmă, am avut o problemă. Nimeni nu știa unde este biserica. ba cineva a venit cu sugestia că acolo e un muzeu, nu biserică!
La muzeu nu doresc să merg. Adică nu la o biserică transformată în muzeu. Nu că nu poți învăța lucruri despre trecutul bisericii într-un muzeu despre biserică. Preferința mea este însă pentru o biserică vie! Biserici-muzeu am văzut destule la viața mea! Biserici ce trăiesc din amintiri, sau unele ce nu au nici măcar amintiri și trăiesc din amintirile altora! Biserici în care „slujba” e atât de veche și de prăfuită încât îți vine să strănuți la fiecare minut. Biserici în care singura mișcare e a aceluia pe care-l mănâncă undeva și se scarpină. Biserici în care cea mai veche piesă de muzeu e păstorul; ar fi trebuit de mut să plece dinozaurul să lase locul altora cu chemare. Dar el se cramponează de amvon precum Adonia de coarnele altarului. Biserici ce nu au mai cântat o cântare nouă de la prima ediție a harfelor… negre! Biserici care se roagă rugăciuni ponosite de atâta purtat și de atâta întors pe cele două fețe ale lor!
Așa că, m-am lăsat păgubaș. Am plecat pe jos în cea mai mare biserică, aceea a naturii! Am luat cu mine MP3 playerul pe care am psalmii. Am ajuns la acest psalm frumos: Psalmul 19. Uite-l:
Psalms 19:1 Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui.
2 O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.
3 Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit:
4 dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
5 Şi soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
6 răsare la un capăt al cerurilor, şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
7 Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
8 Orânduirile Domnului Sunt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului Sunt curate şi luminează ochii.
9 Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului Sunt adevărate, toate Sunt drepte.
10 Ele Sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; Sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.
11 Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare.
12 Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!
13 Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.
14 Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!
M-am uitat la cer; era înorat și era frig afară (neobișnuit pentru această perioadă a anului, dar Domnul a ținut cont că mie nu-mi plac căldurile de peste 30 de grade și a răcorit vremea pe timpul șederii mele. Când voi pleca de aici, miercuri, va începe să se încălzească!). Nu er soare pe cer, adică nu se vedea, dar mi l-am imaginat dincolo de nori. M-am uitat la arbori și vegetație, la păsărele. M-am uitat la oameni! Dragilor, sunt aici peste un miliard de oameni ce pier făr mântuire și necunoscându-l pe mântuitorul! M-am rugat pentru ei. Ar merita să învăț limba lor pentru ca să pot vorbi cu unii dintre ei despre Mântuitorul! Dacă Domnul mi-ar cere, aș fi în stare și să mă mut aici! E atât de mare bezna în care trăiesc oamenii aceștia! Rugați-vă pentru China!
Așa a trecut duminca aceasta. AMR 6 zile. Pe curând!
* **
Una dintre întrebările ce mi s-au pus cel mai des despre China este cu privire la mâncare: cum e? Ce mănânci? Ai mâncat carne de șarpe? Dar de pisică sau de câine?
Nu-s eu chiar atât de excentric. Dar când eram copil de 13-14 ani am fost la munte într-o vacanță și acplo am dat peste un fel de camion frigorific cu niște italieni. Și italienii aceștia ofereau câte 5 lei de fiecare rac prins. Așa că, dornic de un ban m-am pus și eu pe prins raci, cu o plasă specială, pe care era prinsă o bucată de carne și care era scufundată pe fundul apei. Racul se urca pe plasă să ia momeala, picioarele i se încurcau în ochii plasei, noi o scoteam la suprafață și aveam 5 lei. Ei, italienii aceia mâncau raci, și eu am mâncat, curios, alături de ei raci pentru prima dată în viață. Dar am mers și mai departe: ei mâncau piciorușe de broască prăjite în ulei sau făcute cu ouă. Ambele mâncăruri, după părerea mea, excepționale! Carne de câine, nu cred că am mâncat vreodată, dar mai știi? Ce fel de miel o fi fost cel cumpărat ani la rând de paște?
Mâncare în China este una dintre frustrările mele de aici. Alături de circulația pe străzi, de mirosul prezent pretutindeni și de faptul că nu prea mă înțeleg cu oamenii neavând o limbă comună. Sunt dezamăgit. Mâncarea „chinezească” din SUA este acceptabilă. Dar aici are un gust deosebit. Am încercat mai multe feluri de cărnuri, și de găină, și de porc, și de pește. Mai întâi, e greu să găsești un restaurant bun și… curat! De mâncarea de la tarabe, făcută acolo pe loc, în condiții chestionabile, stând la vedere în praf și-n văzul lumii, neacoperită, nu m-am atins. A fost respingătoare. Majoritatea restaurantelor pe care le întâlnești au o anumită tentă de „fast food” chinezesc. Dacă-n SUA e greu să dai peste un restaurant chinezesc care să nu pară de mâna a… treia, aici e greu să dai peste unul care să nu pară… Dar mă rog! Așa că prima mea experiență într-un restaurant chinezesc a fost în chiar prima zi de China.
Era cald, vreo 32 de garde afară (americanii să caute conversia în Fahrenheit) și muștele au simțit și ele căldura, așa că s-au trezit la viață și-au pornit-o într-o veselie să viziteze restaurantele. Al nostru se pare că era un loc preferat și al dânselor! Credeam că orezul era o parte mai importantă din meniul chinezesc. Gazdele au comandat pui, porc și pește (ca să rămânem la litera „p”). Puiul a fost făcut la cuptor, nu era rău, doar sosul cu care l-au dat, parcă aducând a gem de caise l-a stricat la gust. Peștele a fost și el prăjit la tavă, dar m-am dezobișnuit de scos oasele din el, iar porcul cred că a avut prea mult șoric. A fost în regulă, dar așa cum ziceam, curățenia lăsând de dorit și muștele…
Am fost și la restaurante „fast food” americane. KFC e aici, nu mănânc nici în SUA, l-am încercat aici și nu mi-am schimbat părerea. McDonalds e aici de asemenea. Nu l-am încercat. Pizza Hut a fost iarăși pe lista mea. Asemănător și totuși diferit. Pizza Hut este ridicat de la rangul de „fast food” pe care l-a dobândit în SUA la cel de restaurant de familie, aș zice eu. Este o coadă imensă la orice oră te duci. Trebuie să-ți iei număr și să aștepți să se elibereze câte o masă. Pe lângă pizza din meniul american, aici se servesc salate, grătare (am mâncat un miel la grătar bunicel, deși eu nu-s prieten cu mielul!), pește, prăjituri, înghețate, tot felul de sucuri și specialități de cafele, precum latte, mocca machiatto, etc. Cred că Pizza Hut a fost cel mai bun restaurant dintre cele disponibile mai frecvent.
Am încercat și un grătar la un restaurant despre care interpreta mi-a spus că e bun…. dar am constatat că fata nu avea gusturi… Cel mai grozav restaurant după părerea mea a fost în hotelul Hyatt din Dongguan, hotel în care am stat vreo 4 zile. Restaurantul era italian dar servea buffet la cină. Avea zeci de feluri de pește și alte animale de apă, scoici, creveți, etc. Miel în câteva feluri, ceva porc, câteva sortimente de vită, pastele făinoase nelipsite din meniul italian și fructe, prăjituri și alte bunătăți câte vrei. A fost singurul loc în care uitai realmente că ești în China. În afară de gazdele mele, și acelea din Taiwan, în restaurant era puțină lume autohtonă. Majoritatea albi. Aici m-am dat la scoici, la sushi și carne crudă de somon, de ton, de caracatiță, și alte delicatesuri. Asta am pus-o aici pentru curioșii care mă întreabă despre alte mâncării!
Din dieta mea zilnică nu lipsesc fructele. Prietenii mei știu cât de mult îmi plac merele. Așa că m-am luat de capul meu într-o după-amiază să caute mere. Am dat de un fel de supermarket chinezesc. Plinde oameni… de gândești că China ar avea miliarde din ei! Și de tot felul de rpoduse. Din punctul de vedere al varietății, cred că bate orice supremarket american. Mai ales că acela nu are specialitățile chinezești, cum ar fi: broaște vii (un fel de broaște negre pe care vânzătorul le scotea cu o plasă dintr-un bazin și din care cumpărătorul lua câte 3-4), broaște țestoase (sigur NU pentru acvarii!), șerpi, anghile, tot felul de pești. Am trecut pe lângă tarabe pline cu gândaci de bucătărie prăiți, pline cu alte insecte necunoscute de mine uscate, și alte sortimente de la care mi-am întors capul total lipsit de dorința de a descoperi ce sunt acelea. Pe lângă tarabele respective era vânzoleală mare, chinezii cumpărau acele produse și nu am vrut să le fac concurență ca să se supere pe mine că le-am mâncat bunătățile!
Produse electronice, de us casnic, îmbrăcăminte, majoritatea „Made in China”. Mi-am găsit merele, sucul natural de portocale (ăsta este de ani de zile micul meu dejun, adică un pahar de suc de portocale și o cafea espresso triplă sau quadruplă, depinde de „mood”) și-am ușchito spre ieșire. Oricum mirosul a persistat parcă în nări și-n păr și-n îmbrăcăminte…
* **
Venirea mea în China fiind în interes de serviciu îmi lasă tot mai puțin timp de-ale mele. Cum ar fi scrisul, văzutul, fotografiatul, etc. Gazdele mele m-au ținut într-un ritm de muncă „infernal”. Nu existp sâmbătă sau duminică. Nu există distanțăprea mare de străbătut. Revoluția culturală de-acum o jumătate de secol culege roadele. Din conștiința chinezului au fost șterse chestii „burghezești” cum ar fi teatrul, filmul, artele. Anii recenți au văzut o revenire a acestei dimensiuni culturale, dar numai în anumite cercuri. Chinezul de rând se împlinește prin muncă. Și, după orele de serviciu, prin băutură. Nefiind dedat acestui sport, șeful biroului din China al firmei americane s-a scuzat într-o seară și-a luat-o tiptil spre un bar. Acolo și-a făcut prieteni și-a tras de dușcă două sticle de băutură. L-am întrebat ce-a băut, și mi-a spus că preferatul lui este „scotch tea” adică… Johnnie Walker. Read more »
* **
Au trecut deja 5 zile de când sunt pe aceste meleaguri. Guanzhou, orașul în care am locuit patru dintre acestea cinci zile este un oraș ciudat. Mi se spune că aici este locul cel mai potrivit de-a face afaceri din întreaga Chină, deoarece aici legile-s mai relaxate și guvernul mai puțin constipat ca-n alte orașe din alte provincii. Guanzhou nu a avut mai nimic să mă atragă. În orice oraș din lume te-ai duce, la întrebarea ce-i atractiv în acel oraș, locuitorii ți-ar răspunde destul de stereotip. Așa și aici. M-au trimis la grădina zoologică, fără să știe că de maimuțe sunt sătul din America. Acolo nu trebuie să merg la zoo să le văd, că-s printre noi! Câteva temple budiste interesante, dar deși arhitectura lor poate fi atractivă sau cel puțin interesantă, mai mult mă interesează amprenta lăsată de această religie pe oamenii ce-o practică.
Desigur că, în timp ce budismul este catalogat ca o religie, alături de marile religii ale lumii, cum ar fi creștinismul, iudaismul și islamul, unii protestează la această definire a budismului. Ei cred că budismul, în care lipsește un anume „dumnezeu” este mai degrabă un sistem de filozofie practică a vieții, prin urmarea căruia unul ajunge la Nirvana, sau detașarea de dorință și eu, stare care astfel asigură biruirea suferinței sau eliberarea de suferință. Pe lângă credințele în reîncarnare sau renaștere (reîncarnarea = revenirea în această viață a individului sub o altă formă decât cea precedentă, formă determinată de nivelul de disciplină și practică în viața precedentă; renaștere = revenirea individului în viață sub o formă asemănătoare, și totuși deosebită,l după cum frunza copacului se veștejește și cade toamne pentru a fi înlocuită primăvara de o altă frunză, care nu este aceeași dar e totuși asemănătoare), budismul conține trei tipuri de discipline sau practici (Sila = practicarea virtuții, a moralității, pe baza principiului „regulei de aur” care spune să faci altora ce ți-ar place să ți se facă, și a principiului egalității. Samadhi = concentrație, meditație și dezvoltare mintală cu ajutorul acestor practici. Prajna = discernământ, iluminare, înțelepciune)
Problema cu care se luptă budismul ca sistem de învățătură și practică este problema suferinței. Budismul are patru adevăruri fundamentale cu privire la suferință: suferința există, suferința are o cauză, suferința are un sfârșit, și pentrui a sfârși suferința trebuie să urmezi calea împletită în opt. Apoi sunte regulile, să nu furi, să nu omori, să nu minți, să nu folosești sexul într-un mod greșit și să nu consumi droguri sau să nu abuzezi de alcool.
Acum, budismul pur nu crede în noroc, soartă și fatalism. Dar majoritatea chinezilor sunt dominați de fatalitate. Soarta lor a fost decisă apriori de către niște forțe oarbe și impersonale ale universului. Soarta le este scrisă în stele, în forme ale corpului (față, mâini, etc.) și omul poate manipula „norocul” prin rugăciune, binefacere, îmblânzirea unor forțe transcendente ale răului, învingerea răului prin facerea de bine, ajutorul unor preoți sau descântători.
Întreaga existență și comportamentul chinezului se înscriu într-o măsură sub aceste superstiții. De aici decurge o anume nepăsare ce-am remarcat-o în ceea ce privește suferința sau o soartă mai nefavorabilă în viață. Pe femeia care mătură strada (pentru că da, în China mai vezi măturătorii de stradă, și aceștia sunt… femei!) sau pe femeia care dă la lopată la constucția noii șosele (pentru că da, am văzut nenumărate femei robotind pe marginea drumurilor aflate în construcție) n-o să le auzi niciodatăm plângându-se de soarta lor nedreaptă și grea. Așa le-a fost scris să trăiască și nu pot învinge propria karmă. Pe cel ce trebuie să meargă pe jos zeci de kilometri zilnic (și vei vedea oameni mergând pe jos dealungul autostrăzilor de pe care nu aunde coborâ decât peste 10 km!) sau pe cel ce își conduce tricicleta plină vârf de bidoane goale de plastic pe care le-a adunat din gunoi pentru a le duce la vreun centru de colectare, de unde va primi câțiva yuani nu-i vei auzi plângându-se. Le-a fost scris unora să fie săraci, bolnavi, necăjiți, altora să fie bogați, să aibă de-ajuns.
Karma le determină atitudinea față de muncă. Chinezul muncește extrem de mult. De obicei 7 zile pe săptămână. Face și 100 de ore de timp extra pe lună. Dacă un loc de muncă nu permite „overtime” chinezul pleacă în căutarea unui loc de muncă ce-l lasă să lucreze cât vrea. Oamenii pe care i-am contactat eu în interes de serviciu, mă sună de la birou seara la 10 ora locală. Încă nu au plecat acasă de dimineața de la 8.
Am remarcat o predispoziția la împrietenire a chinezului neobișnuită. O cunoștință făcută prin internet, mi-a recomandat ajutorul unei cunoștințe cu care a fost colegă de facultate. Cunoștința recomandată a adus cu ea cinci colegi de muncă. În prima seară, au venit cu toții la ora 6 să ne întâlnim în holul hotelului la care stătea. M-au întrebat de am mâncat de cină. Auzind că nu, au propus să mâncăm. Hotelul are trei restaurante: unul italian, unul chinezesc și unul japonez. Chinezii nu prea mănâncă japonezească. I-ar mânca pe japonezi, dacă ar putea… dar asta e o altă poveste! Cu mâncare chinezească de aici, nu mă împac eu. Așa că am ales restaurantul italian. Forte elegant, refinat, cu mâncare de tip „bufet” de excepție. Cozi de homar, 6-7 varietăți de pește, scoici, creveți, trei feluri de vițel, patru de miel, zeci de feluri de paste făinoase, prăjituri, fructe, înghețată… tot ce vrei! Cam $40/porția. Șeful persoanei recomandate s-a oferit îndată să plătească (nu vă speriați, este din taiwan și muncește pentru o firmă americană, plătit în valută forte la salarii de America!).
Restul urmează altă dată! deocamdată, o țin în ritmul de muncă al gazdelor mele, până mă mai țin puterile! Așa că nu prea am timp de scris, dar promit să recuperez de îndată ce pot! Pe curând!
* **
Prima noapte, pe un fus orar aflat la 16 ore înainte de cel pe care mi-am reglat ritmul biologic… trece în marea trecere! patul este absolut incomod. Mare (că l-am vrut de „rege”, adică „king size”, și asta nu pentru că toți regii ar avea măsura mea ci pentru că eu sunt un fiu de Rege…) și tare. Parcă ar fi un tatami japonez… dar este clar că-s în China, așa că… asta este. Mă întorc pe toate părțile posibile, ca să caut o poziție în care nu mă dor oasele din cauza patului! Unde este Tempurpedicul meu! Ah, ce n-aș da să-l am, măcar într-o felie… Vine dimineața pe la… 4 jumătate. Am dormit 4 ore, dar nu mai pot. Sunt și curios de cum o fi prima zi în China. Read more »
* **
on 
on 
